liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Gabriela Creția

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 622. Miercuri 12 septembrie 2018. Trădarea cărturarilor. Inteligenții fac prostii? (3)


Motto: ”Prostia este atunci când ai răspuns la orice. Înțelepciunea este atunci când ai întrebări pentru orice.” Milan Kundera

Câteva discuții pe tema titlului cărții lui Julien Benda se impun, date fiind interpretările și opțiunile traducătorilor. Unele ediții englezești au tradus ”les clercs” prin ”intelectuali” (”The Betrayal of Intellectuals” (adăugând, în paranteză, și titlul original  – ”La Trahison des clercs” – ceea ce probează marea dificultate în care s-a aflat traducătorul Herbert Read). Interesantă este opinia unui recenzent (Pavel K Kepezhinskas) care identifică intelectualii cu liberalii, numindu-i și ”clasa creativă”. O altă editură publică traducerea sub titlul ”The treason of intellectualshttps://www.amazon.com/Treason-Intellectuals-Julien-Benda/dp/1412806232 pentru a fi mai aproape de titlul original (”La Trahison…”). Pentru mai buna înțelegere a mesajului cărții, iată și opinia unui recenzent: ”From the time of the pre-Socratics, intellectuals were a breed apart. They were non-materialistic knowledge-seekers who believed in a universal humanism and represented a cornerstone of civilized society. According to Benda, this all began to change in the early twentieth century. In Europe in the 1920s, intellectuals began abandoning their attachment to traditional philosophical and scholarly ideals, and instead glorified particularisms and moral relativism. The “treason” of which Benda writes is the betrayal by the intellectuals of their unique vocation. He criticizes European intellectuals for allowing political commitment to insinuate itself into their understanding of the intellectual vocation, ushering the world into “the age of the intellectual organization of political hatreds.” From the savage flowering of ethnic and religious hatreds in the Middle East and throughout Europe today to the mendacious demand for political correctness and multiculturalism on college campuses everywhere in the West, the treason of the intellectuals continues to play out its unedifying drama.” Printre amatorii de opinii cât mai diverse recomand Introducerea scrisă de Roger Kimball la cartea al cărei link l-am dat mai sus: https://www.newcriterion.com/issues/1992/12/the-treason-of-the-intellectuals-ldquothe-undoing-of-thoughtrdquo

Traducătoarea Gabriela Creția își justifică, într-o notă de subsol, astfel opțiunea sa pentru a traduce ”les clercs” din titlul cărții prin ”cărturari”: ”din cauza nuanței sale vetuste, prezentă și în francezul clerc” (p. 9). O explicație mai profundă a termenului de ”clerc” o dă Dan Alexe în următorul pasaj: ”Atunci, în urmă cu aproape nouă decenii, după devastatoarea Grande Guerre (Primul Război Mondial), filosoful francez Julien Benda a publicat o cărțulie-pamflet intitulată Trădarea clericilor (sau: a intelectualilor – La trahison des clercs) in care își exprima durerea, mâhnirea și mânia neputincioasă în fața abandonului laș al intelectualilor. Epoca era una a tupilării colective, a închiderii in sine, a retragerii în valorile tradiționale sigure: patria, religia, familia. Intelectualii, spre care se îndreptau toate așteptările, au trădat atunci, i-au trădat pe cei care credeau în ei și care așteptau să fie îndrumați… Au trădat călduț, din comoditate, “spirit civic”, civilizatie interioara și “bun simț” (toate acestea, “spirit civic”, “bun simț” invocat acum de Pleșu pentru a limita libertatea de expresie). Au trădat, chipurile ca să nu învrăjbească. In fața tăvălugului nazist și a naționalismului și a doctrinelor fanatice, au tăcut. Le-au cerut celor care așteptau îndrumare de la ei să aibă “bune maniere”. Rezultatul a fost ascensiunea nazismului și al Doilea Război Mondial. După război, Benda și-a reeditat cartea. Mare, mare era amărăciunea lui Julien Benda, care a pus dinadins acest titlu ambiguu: Trahison des clercs, folosind un termen care în franceză poate desemna atât un notabil al spiritului (un clerc), cât și clerul bisericesc, preoțimea… Căci intelectualii, in tradiție franceză, au avut întotdeauna un rang aproape preoțesc, pe care si l-au pierdut doar recent, după dispariția ultimilor pontifi ce au fost Sartre, Foucault, Derrida sau Bourdieu”. ((https://cabalinkabul.wordpress.com/2015/01/13/tradarea-clericului-plesu/)

Titlul cărții (”Trădarea...”) face trimitere critică la modul sentimental-pasional de a face politică, unul în care intelectualii interbelici s-au aruncat cu toate energiile lor. Pasionali prin însăși menirea lor spirituală, implicarea lor în politică a dus lumea în eroare, fiind – cel puțin la început – mai credibili decât politicienii venali și orientați spre a se substitui puterii divine (mimând omnisciența, omnipotența și ubicuitatea Creatorului). Ei au permis înlocuirea modului de a face politică bazat pe ”gentlemen s agreement”, pe coduri de onoare (inclusiv demisii de onoare), pe principii ce se presupunea că nu vor fi încălcate de nimeni, niciodată, pe o moralitate înaltă (chartă morală) neîncălcată de actorii politici etc., cu unul autoritarist bazat pe forță, minciună, corupție, disprețuind legea și codurile morale, invocând – ipocrit – drept cauze ale nerealizărilor factori exogeni: străinătatea, conspirația marelui capital, masoneria, evreii etc.

Din exact același mod pasional de a ascunde maselor votante sforăriile politicianiste ale celor care doresc să se eternizeze la putere în România fac parte conceptele prefabricate cu potențial manipulator verificat: mândru că sunt român, globalismul care vrea să omoare patriotismul, acapararea controlului asupra justiției în dorința ”sinceră” de a nu mai avea loc erori judiciare, posibila finanțare externă a celor care doresc să doboare statul român (”tentativa de lovitură de stat paramilitară finanțată din exterior din 10 august curent” va intra ca atare în manualele de istorie recentă?), tentativa de asasinat a celui mai iubit conducător care a dat bani de pensii și salarii românilor etc. Rămâne să dăm, fiecare, răspuns la întrebarea dacă dacă intelectualii României au trădat intrând în politică sau și-au trădat menirea doar mimând calitatea de intelectual pe care, adesea, o afișează ostentativ și… atât. (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 620. Luni 10 septembrie 2018. Trădarea cărturarilor. Inteligenții fac prostii? (1)


Motto: ”În trecut, omenirea, ghidându-se după valorile impuse de cărturarii ei, făcea răul, dar cinstea binele. Dar se poate afirma că Europa modernă, călăuzită de magiștrii ei care-i laudă frumusețea impulsurilor realiste, face răul și cinstește răul. Ea seamănă cu tâlharul din povestirea lui Tolstoi; călugărul care-i primise spovedania exclamă uluit: «Ceilalți măcar se rușinau de tâlhăriile lor; dar ce mă fac cu ăsta, care se mândrește cu ele!»“ (JULIEN BENDA)

Miniserialul pe care îl încep astăzi este (mai mult decât) o pseudorecenzie a cărții ”Trădarea cărturarilor” de Julien Benda (https://ro.wikipedia.org/wiki/Julien_Benda). Chiar dacă opul scriitorului și filosofului francez (de origine evreiască) a fost scris exact în mijlocul perioadei interbelice (1927), când stânga militantă a luat chipurile nazismului și bolșevismului, interesul față de conținutul cărții nu a scăzut, și asta datorită temei alese (rolul intelectualilor de prim rang în conducerea societății), stilului (unul provocator, incitant, uneori dilematic, alteori oferind concluzii ce se doresc definitive), și poziției neutre adoptate (chiar dacă, nu mult după apariția cărții și în răspărul concluziilor și criticilor sale, autorul se înscrie în Partidul Comunist Francez).

Pentru început, subliniez că Editura Humanitas merită aprecieri pentru reeditarea (repetată: 1993, 2008, 2017 a)  cărții lui Julien Blenda. Deși internetul și generoasele motoare de căutare pot aduce informații și clarificări referitoare la geneza cărții, biografia autorului sau anul primei apariții, consider că acestea ar fi putut fi oferite de editură, renunțând, un pic, la autopromovarea cărții, editurii și a proprietarului acesteia în favoarea clarificărilor amintite mai sus. Din păcate, comercialismul bate editorialismul, dimensiunea culturală a evenimentul apariției unei noi ediții (în 2017) fiind, astfel, știrbită. Traducerea s-a făcut după ”La trahison des clercs”, ediția franceză din 1981. Nespecificarea datei primei apariții a acestei cărți induce cititorul în eroare, editorul lăsând impresia că este vorba despre o operă postumă a autorului (https://en.wikipedia.org/wiki/Julien_Benda). Mai mult, dacă la ediția anterioară cartea avea o binevenită Prefață (datorată istoricului Andrei Pippidi), acum cartea este văduvită de așa ceva, cititorii mai puțin inițiați în filosofia și ideologiile perioadei interbelice având dificultăți la receptarea corectă a mesajului cărții. Dacă aș fi fost editor aș fi adăugat la fiecare nouă ediție ecourile generate de ediții anterioare (presupunând că cei care au făcut recenzii sau au emis opinii despre autor și carte nu pretind …drepturi de autor). Traducătoarea a rămas aceeași ca în edițiile trecute: Gabriela Creția.

În România, ziarul Curentul publica, în septembrie 1928, la mai puțin de un an de la apariția originalului francez, o recenzie datorată lui Paul Sterian, ale cărei opinii le voi comenta la momentul potrivit. Și ediția de față a cărții a primit deja mai multe recenzii pe care le voi face cunoscute (prin link uri), dar le voi și critica acolo unde cred că au apărut derapaje hermeneutice. Amintesc, deocamdată, patru recenzii, destul de diferite între ele, atât ca stil și ca structură, cât și sub aspectul concluziilor finale datorate următorilor ”recenzori”: Alina Roiniță, Victoria Diaconescu, Octavian Țicu și Silviu Man. În ce privește pseudorecenzia de față, voi proceda după cum urmează: cele patru capitole ale cărții vor fi prezentate sub forma ideilor conținute de acestea, urmate de aprecierile mele și ale altor recenzenți. Nu vor lipsi încercările personale de precizări conceptuale sau despre percepțiile mele asupra descrierilor făcute de Julien Benda. Dar înainte de a intra în substanța ideatică a cărții, voi încerca să înțelegem (împreună cu alți opiniomani, dar și cu cititorii) ce înseamnă intelectual, inteligent, cărturar, ideologie, stânga și dreapta, politică, legionarism, nazism, comunism etc. – dată fiind trimiterea permanentă (fie și indirectă) la aceste concepte (probabil niciodată aduse la un numitor comun, fracturând etern înțelegerea interumană).

Motto ul cu care deschid acest miniserial merită, și el, reflecție și interpretare. Pentru mine, mirarea/ dilema autorului constă în nevoia de a alege între ipocrizie (să faci rău, clamând facerea binelui) și ticăloșia supremă (să faci rău și să fii fericit că ai făcut răul). Evident, între cele două rele (ipocrizie și ticăloșie) vom alege răul cel mai mic, adică vom continua să fim ipocriți. Până când?   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!