liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: FSB

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 655. Luni 15 octombrie 2018. Trădarea cărturarilor. Inteligenții fac prostii? (36)


Motto: ”Dacă vrei să te crezi deștept, vor fi destui proști să te creadă; iar dacă vrei să fii deștept, vor fi destui proști să te nege” (Vasile Ionescu, Facebook, 10 oct. 2018)

Ce ar mai fi de spus după o largă prezentare a ideilor din cartea lui Julien Benda, Trădarea cărturarilor, scrisă între anii 1924 și 1927, publicată la Paris în 1927 și tradusă la noi în mai multe ediții, ultima în 2017? Ar fi foarte multe de spus, dar cel mai dureros lucru ce poate fi spus este că tema acestei cărți este extrem de actuală. Sau, dacă nu tema (generoasă și dureroasă), atunci cu siguranță titlul este un îndemn la reflecții asupra vieții cărturarilor noștri din acest început de nou secol. Este trădarea mai prezentă în mediile intelectuale? Unii spun că da. Este trădarea un semn de inteligență (sau de prostie)? Unii spun că da, alții spun că nu. Eu optez pentru prima alternativă: trădările pot fi semn de inteligență atunci când te lepezi de Satana, când ai crezut că servești binele și brusc te iluminezi că ai servit răul (vezi Cioran).

Dar, la fel de inteligenți fiind, intelectualii/ cărturarii fac și (mari) prostii. Cazul Benda este exemplar în acest sens. Să deplângi trădarea de către cărturari a propriei lor meniri și, în finalul cărții, să propui tu însuți trădarea ca fiind mijlocul cel mai bun pentru evitarea războiului și să faci, chiar pe ultima pagină a cărții propagandă pentru molohul totalitar sovietic, asta da tur de forță, asta da trădare de o greu egalabilă ”calitate”. Chiar dacă opțiunea pro-comunistă a lui Benda ar fi un exemplu de trădare inteligentă sau doar de opțiune proastă/ neinspirată, rămâne valabilă constatarea: ”Nu prostia mă mâhnește, ci ticăloșia, ura” (Alexandru Ciocâlteu, FB, 10 oct. 2018). Reformulând, aș spune: inteligența nu mă încântă dacă asta duce la mișelească trădare și (auto)distrugere. ”Inteligența” unora (”cărturari”) s-a concretizat și în practicarea plagiatului: ”da ce, eu îs prost să pierd timpul?”, pastișând cu entuziasm, pornind de la ipoteza (infirmată): ”mulți vede, puțini cunoaște”.

Spuneam/ scriam în episodul 31 despre succesiunea tipurilor de societate din Estul Europei care a culminat (inițial) cu ajungerea la putere a intelectualității, trimisă direct în structurile puterii de către serviciile de informații (KGB, Securitate etc.) împreună cu acestea. Cred că dilema este următoarea: a) reformarea comunismului de tip bolșevic (aplicată standard în cam toate țările socialiste, însăși China fiind avută în planul reformator) a dorit să pună cărturarii/ intelectualitatea în funcții de conducere, iar acest lucru nu se putea face decât cu sprijinul activ al serviciilor secrete. Sau: b) partidele comuniste trebuiau să se transforme în social-democrate, lucru posibil de înfăptuit numai cu ajutorul serviciilor care trebuiau să ia puterea sub masca atragerii intelectualilor cu potențial colaboraționist și șantajabili. Pe scurt,  erau două variante: a) noua societate trebuia condusă de intelectuali ajutați de serviciile secrete sau b) noua societate trebuia condusă de serviciile secrete ajutate de intelectuali. Din această dilemă nu putem ieși. Am zis…

Verificarea ipotezei de mai sus poate fi făcută (riguros) doar printr-o cercetare sociologică și politologică aplicată la mai multe țări. Dar, până la un asemenea demers, mă voi referi la intelighenția românească (din România și Republica Moldova). În cazul României, l-am amintit deja pe scriitorul Mircea Cărtărescu – înscris pe linia intrării explicite în campania de susținere a unor președinți). (Despre trădarea cărturarilor români din perioada comunistă aproape că nu mai trebuie amintit: unii au cedat mai greu, alții mai ușor, iar alții s-au prostituat din proprie inițiativă. Nume notorii: Sadoveanu, Arghezi, Călinescu, Crohmăliceanu etc.). Cât despre ”era nouă concepută” după 1989 există o lungă listă de ”trădători” (temporar sau nu) ai profesiei: Andrei Pleșu, Marin Sorescu, Paul Cornea, Mihai Răzvan Ungureanu, C.V. Tudor, Adrian Păunescu etc. etc.). Precizez că toți aceștia se înscriu în descrierea dată de Benda actului de trădare cărturărească: părăsirea menirii intelectuale prin care s-a făcut notoriu, urmată de folosirea acestei notorietăți pentru a înclina balanța pasiunilor politice într-o parte sau alta. (Nu trebuie înlăturată ipoteza că mulți au făcut-o cu multă bună credință).

Cât privește Republica Moldova, aici lucrurile stau diferit. Intelectualitatea basarabeană, fie locală, fie răspândită pe vastul teritoriu al URSS, a fost INVITATĂ, începând cu martie 1985 (ba chiar, cu unele liberalizări, înainte de 1984, când șeful partidului a devenit șeful KGB ului din acea vreme, Iuri Andropov) să adere la perestroika, la gorbaciovism și reformism. Prețul momelii: libertate mai mare de exprimare, revenirea la unele drepturi confiscate de stalinism (grafia latină, respectarea, fie și parțială, a adevărului istoric etc.), dar și implicarea directă, activă în procesul reformator. La partea de implicare activă în procesul reformator se poate considera și lupta de eliberare națională – ca expresie a înțelepciunii noii conduceri a PCUS: lungirea lanțului, urmată de mutarea momelii după dorința dresorului. Cei mai activi komsomoliști, oarecum limitați în orizonturile lor de așteptare, s-au trezit stimulați de serviciul secret sovietic să se plaseze în fruntea evenimentelor, să preia – pe cât posibil – cele mai importante funcții sau poziții din care ar putea influența (după sugestiile Moscovei) mersul evenimentelor. Neexistând o lege a lustrației, nici organisme de verificare și de documentare a legăturilor cu fostul KGB (actualul FSB), apartenența noilor vârfuri ale intelectualității perestroikiste a fost și este o întreprindere dificilă. Au fost dovediți (în calitatea lor de colaboratori ai KGB) doar de către oamenii de presă sau de foștii ofițeri de legătură. După cunoștința mea, Fronturile populare erau structurile perestroikiste cele mai active politic pe teritoriul întregii URSS; ele au activat și după destrămarea URSS (dec. 1991) și moartea perestroikăi gorbacioviste de inspirație leninistă. Democrația originală a camaradului Iliescu a insistat ca ”Frontul” românilor să aibă o conotație aparte: una salvaționistă și naționalistă (FSN). Dar, în Basarabia, trădarea a avut conotații mai ample: în primul rând, s-au ”fabricat” personalități culturale ale căror merite principale erau: dorința puternică de afirmare/ publicare, arivismul, dubla măsură (adică ”tact diplomatic”, un eufemism pentru duplicitate). Pe valurile unionismului s-au făcut averi, s-au detronat scriitori onești, s-au comis plagiate și mimări ale condiției cărturărești, s-au gonflat incredibil uniunile de creație (ale scriitorilor îndeosebi), și s-au ”oferit” titluri de academician eminamente pe criterii politice. Deja implicarea implicarea lor în politică nu mai apare ca fiind o trădare a la Benda foarte gravă…, ci o dăruire cu trup și suflet cauzei propășirii neamului. Din păcate, tot tupeiștii s-au urcat mai sus (în copac), tot ei pretind onoruri naționale pentru o operă pitică sau, doar foarte întinsă.

În fine, printre primii basarabeni ”demascați” ca nefiind unioniști autentici (pro-români) a fost chiar unul dintre liderii Frontului Popular din Republica Moldova, Iurie Roșca. Orice atacuri la adresa scriitorilor infiltrați în mișcarea unionistă (gen Roșca) erau taxate de aceștia drept atacuri la adresa unionismului însuși. Pe această linie de involuție s-au înscris doi mari unioniști, scriitori cu biografii coafate și operă hiperaugumentată de ”confrați” binevoitori. Mă refer la Nicolae Dabija și Valeriu Matei, ambii fiind în centrul unui război mediatic de demascare/ apărare, toate armele și procedeele fiind folosite. După ce am făcut o nevinovată pseudorecenzie a cărții sale ”Tema pentru acasă” scrisă de N. Dabija (vezi: https://liviudrugus.wordpress.com/2012/03/04/despre-editori-autori-si-recenzori-analize-si-amintiri-generate-de-romanul-tema-pentru-acasa/ ), am fost solicitat de diverse persoane să mă înscriu în procesul de demascare a ”impostorului” și anti-românului Dabija. Am refuzat, demersul meu fiind unul pur cărturăresc și nu politic. Dar, aproape firește, pseudorecenzia mea a fost folosită în atacuri la adresa lui N.D. Oricum, peste mitul scriitorului ”reprezentativ” al Moldovei, pretendent la un Nobel, soldat fruntaș pe frontul unionist, aproape academician etc., s-au așternut mari dubii și regrete. Despre al doilea personaj am avut, personal, la finele secolului trecut, mari rețineri în a-l considera un veritabil cărturar. Dar, recent, citesc o biografie deloc coafată a poetului Valeriu Maticiuc (actual Valeriu Matei), una care întristează și probează cauzele stagnării proceselor de apropiere/ contopire între Republica Moldova și România, inclusiv marasmul moral în care se scaldă o bună parte a intelighenției moldave și românești în ansamblu. Iată adresa unde poate fi citită dezvăluirea: http://www.ziaristionline.ro/2017/02/17/umbra-kgb-ului-asupra-icr-ului-bomba-de-la-chisinau-directorul-icr-fals-doctor-si-dublu-academician-dr-vasile-soimaru-valeriu-matei-este-un-impostor-de-cariera/ . Așadar, trădare să fie, dar să știm și noi!  (acest miniserial pe tema ”Trădarea cărturarilor” se oprește aici) (va continua).

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Rusia lui Putin în viziunea lui S. Belkovski: coruptă, ineficientă, agresivă (1)


 

Pseudorecenzia cărții lui Stanislav Belkovski, ”Putin. Biografia interzisă”, Ed Corint, 2014, 380 pagini, 30 lei, traducere și note Antoaneta Olteanu, Prefață de Emil Hurezeanu (4 mai 2014). Originalul în limba rusă a apărut în anul 2013. Cartea conține și o Postfață semnată de autor și publicată inițial pe blogul autorului, Snob.ru, la 19 martie 2014. Prefața și introducerea cărții pot fi citite la adresa: http://www.libris.ro/userdocspdf/444/Putin.%20Biografia%20interzisa.pdf

 

 Motto: ”N-am luat niciodată vreo decizie, ci am fost mereu ostaticul împrejurărilorNapoleon

 

 Cine ești dumneata, domnule  Stanislav Belkovski?

 

Aparent paradoxal, în această pseudorecenzie accentul va fi pus nu atât pe ce se cunoaște despre  omul Putin (așa cum sugerează atât titlul cărții, cât și conținutul psihanalitic al acesteia), ci pe viziunea lui Belkovski asupra omului Putin în contextul unei Rusii tot mai revanșarde și doritoare de răzbunare pentru ceea ce i s-a întâmplat începând cu anii 90 ai secolului trecut. Cine este Stanislav Belkovski (SB)? (http://en.wikipedia.org/wiki/Stanislav_Belkovsky) După datele culese de pe internet, dar oferite chiar de editor și de autor în carte, acesta este informatician-programator la bază, dar convertit în analist politic și specialist în comunicare. SB are acum 43 de ani, fiind un fost angajat al Puterii prezidențiale (Kremlin), un critic meliorist al puterii putiniene, un cunoscător al mecanismelor economico-politice ruse actuale, un apropiat al oligarhilor ruși (văr cu oligarhul Boris Berezovski, care s-a sinucis anul trecut), un promotor firesc al intereselor Rusiei, dar nu ale unei Rusii imperiale – susține el – , ci ale unei Rusii naționale, europene, civilizate. Și nu în ultimul rând, un observator atent al contextelor politice mondiale. Opunerea ideii de ”stat național rus” aceleia de ”imperiu rus” este, cred eu, un artificiu lingvistico-semantic prin care Belkovski se dovedește a fi nu un critic al puterii putiniste, ci un susținător perfid și insidios/ soft al președintelui rus aflat în al 14-lea an de domnie. Precizez  aceste lucruri chiar de la început deoarece modul (destul de abil) în care este scrisă cartea, stilul critico-împăciuitoristico-laudativ poate induce în eroare un cititor doritor (doar) să afle cât mai multe ”secrete” din viața spionului Putin ajuns director al FSB (urmașul KGB) și apoi președinte-premier-președinte. Din această curiozitate s-ar putea ca el (cititorul) să rămână doar cu ideea că Putin este un bun om de afaceri, un self made man care, întâmplător!, a ajuns în politica mare și care va mai conduce Rusia până în anul 2024… (în afară de cazul în care nu se va vota ca mandatele prezidențiale să fie de 10 ani, nu de 4 cum au fost până nu de mult și nu de 6 cum sunt acuma….). Pentru o viziune alternativă, citiți cartea lui Belkovski cu ochelari adecvați!

 

După aprecierile ziariștilor de la Der Spiegel  ”Belkovski este un apropiat sau, în orice caz, un autor tolerat și încurajat de serviciile secrete ruse.” (Cf. ”Prefață. Putin reloaded” de Emil Hurezeanu (p. 8). Potopul de informații și de analize par a fi obținute și cu ajutorul unor ”colegi” de la serviciile de informații ruse, ca să nu ofer și varianta alternativă că aceste analize au fost chiar comandate de aceste servicii și apoi cosmetizate pentru a oferi lumii imaginea unui tătuc mai bun decât cred unii… Este interesant și (neîntâmplător) jocul de litere al titlului unei emisiuni proprii a autorului, intitulată ”FSB. Factor Stanislav Belkovski”, FSB fiind urmașul direct al KGB ului sovietic, așa cum SRI este la noi urmașul Securității ceaușiste. De apreciat gestul firesc și onest față de cititorul român făcut de Editura Corint prin oferirea – pe pagina cu caseta redacțională – a unui set interesant de informații despre SB. Rețin, din această prezentare și propunerea făcută, la începutul anilor 2000, de către SB în vederea ”soluționării” conflictului transnistrean: alipirea Transnistriei la Rusia și a Basarbiei la România. Privind acum retrospectiv această propunere, după consumarea episodului cu anexarea Crimeii pare plauzibilă ipoteza că SB este folosit de FSB, recte de către Kremlinul lui Putin, pe post de ”balon de încercare” sau de ”test de anduranță” a unor scenarii posibile, aparent măgulitoare și benefice României (în cazul de față), dar care au doar darul de a crea mai multe animozități sau chiar să fie acceptate ca puncte în negocierea perfidă a granițelor postbelice. Presupunând că acest scenariu ar fi fost agreat de Rusia și de România, această ”înțelegere” ar fi fost un început oficial al schimbării statu quo ului postbelic, cu implicarea și a marilor puteri în pornirea tăvălugului demolator de granițe… După 14 ani de la propunerea făcută de SB, Putin a făcut acest început demolator pe cont propriu, adică asumându-și paternitatea ideii și a modelului de urmat întru refacerea granițelor fostului imperiu sovietic, și el va fi acela care va fi mereu nominalizat drept ”cel care a început primul”… Așadar, SB – dincolo de aerul ingenuu al unui rus iubitor de patrie – vine și în carte cu propuneri la fel de șocante, dar greu realizabile (cum ar fi lichidarea Bisericii pravoslavnice ruse a patriarhatului Moscovei, separarea Bisericii ucrainene de cea rusă, solicitarea de către un număr cât mai mare de ruși să se mute în Ucraina – chipurile în semn de dezaprobare a politicii putiniene agresive la adresa acestui stat, prin părăsirea Rusiei. Cu alte cuvinte, cu cât mai mulți ruși în Ucraina, cu atât mai multe motive pentru Putin de a reface Marea Rusie, pornind de la Rusia Kieveană…).

 

Pentru că am amintit de Ucraina, chipul duplicitar al lui SB se ițește la tot pasul și în discutarea conflictului ruso-ucrainean. SB îl invocă pe americanul Zbigniew Brzezinski, consilierul președintelui Carter pe probleme de securitate națională pentru a lămuri raporturile dintre cele două state: ”Rusia împreună cu Ucraina formează un imperiu, dar Rusia fără Ucraina nu mai e nici pe departe un imperiu”. Forța economică și poziția geostrategică a Ucrainei stăteau la baza acestei reflecții destul de corecte. Dar SB vede în anexarea Crimeii (cu anexarea posibilă sau cel puțin dezirabilă  – pentru început – și a Estului Ucrainei) o dovadă a prăbușirii imperiului rus, scriind: ”Ieri (prin decretarea oficială a anexării Crimeii la Rusia – LD) am asistat cu toții la funeraliile imperiului rus. Trebuia să se termine odată și cu imperiul” (p. 372). Îți trebuie o doză mare de cinism (de tip sovietic) să afirmi acest lucru, când lucrurile stau exact pe dos: pentru autorul rândurilor de mai sus anexările NU sunt parte integrantă și esențială din definiția imperialismului, deși anexarea Crimeii este un prim pas spre renașterea imperiului și nicidecum a morții acestuia. Pentru propaganda sovietică, cucerirea și anexarea Basarabiei a fost numită ”eliberarea Basarabiei de sub jugul român”, cinism care seamănă izbitor cu descrierea unui viol drept o furtunoasă și irepresibilă declarație de iubire… Pentru mine este o mirare (repede trecută) să citesc un autor care avea la momentul căderii URSS doar 20 de ani și care a receptat și utilizat în continuare logica propagandei imperiului sovietic defunct, desigur rafinată și împănată cu trimiteri la literatura și gândirea Occidentului…  Emil Hurezeanu, delicat și diplomat, transferă asupra cărții trăsăturile de caracter care sunt, de fapt, ale autorului: ”Foarte interesantă, oricât de perfidă, este această ultimă carte despre Vladimir Vladimirovici Putin, datorată autorului rus Stanislav Belkovski” (p. 5).

 

Anexarea Crimeii la Rusia i-a prilejuit lui SB posibilitatea să ia o atitudine aparent radical dezaprobatoare față de această non-soluție la marile probleme cu care se confruntă Rusia în interior, atitudine menită, cred eu, să-i ofere un plus de credibilitate în fața Occidentului. Voi comenta soluțiile la criza din Crimeea la momentul potrivit. Faptul că Putin însuși s-a dovedit un maestru al disimulărilor și al tacticilor care să-l favorizeze mereu, nu exclud varianta ca această carte să fie un produs de export, bun (doar) pentru ochii occidentalilor care vor citi în carte despre un alt Putin, unul eminamente pozitiv per ansamblu (micile critici și ”răutăți” fiind o mască agreabilă  de intrare în sufletul cititorului – de regulă mai receptiv la critici decât la laude).  Faptul că SB subliniază că aparițiile sale la televiziunile ruse sunt interzise, pare a fi tot un instrument din arsenalul serviciilor: crearea de falși disidenți a fost, de altfel, metoda principală prin care comunismul a plecat pentru a rămâne (tot cu comuniștii la putere). Unele analize ale lui SB mi se par incomplete, contradictorii sau chiar cu concluzii forțate, fapt care m-a făcut suspicios în legătură cu declaratele intenții de a-l ”corija” sau chiar ”înlătura” pe Putin de pe drumul păgubos pe care pășește de 14 ani de aflare la putere (rocada președinte – premier fiind una care a devenit atractivă și pentru mediul politic românesc, unul extrem de asemănător cu cel din Rusia postsovietică). Dacă va mai râvni și chiar va obține și al patrulea mandat de președinte (de șase ani) atunci proaspătul președinte ales în 2012 va rotunji un sfert de secol de domnie, când va avea puțin peste 70 de ani. Exact ca președintele Ceaușescu care și-a încheiat, brusc, mandatul prezidențial la 71 de ani, după un sfert de secol de domnie  (aminteam mai sus despre multele similitudini dintre peisajul politic românesc și cel rusesc).   Stanislav Belkovski ar merita citit în paralel cu ideologul și geopolitologul Kremlinului Alexandr Dughin. Dughin este ideologul rus în favoarea construirii un imperiu rus mare, în timp ce Belkovski este pentru o națiune rusă mare. Vedeți vreo diferență? Faptul că Dughin nu este amintit deloc în carte mi se pare a fi o omisiune deliberată, tocmai pentru a nu fi nevoit să compare modelul imperial cu cel național. În schimb, ca și urmașul lui Rasputin (Dughin), SB se ocupă cu preziceri/ predicții/ proorociri/ profeții tranșante privind viitorul Rusiei. Adesea, profețiile sumbre nu sunt altceva decât factori suplimentari de amplificare și de revigorare a resurselor latente ale unei națiuni sau ale unui regim politic. O parte dintre răspunsurile (la întrebarea din titlul acestui subcapitol) oferite de internet și cele deduse de mine din lectura cărții sunt completate de Emil Hurezeanu în ”Prefață”, prefață unde, referindu-se la cartea ”Putin. Biografia interzisă” (București, 2014, originalul apărut în limba rusă în 2013), se vorbește mai mult despre autorul cărții. Ceea ce voi face și eu în cele ce urmează, încercând să fac analiză hermeneutică pe textul cărții lui SB, îndeosebi pe intențiile autorului și mai puțin pe informațiilor oferite ”en gros” de SB. Deloc întâmplător, același exercițiu hermeneutic îl face și analistul de la The Huffington Post, al cărui text (mai exact o parte a acestuia) este reprodus pe coperta a IV-a a cărții. Voi reproduce acest fragment, cu observația că nu este suficient de clar dacă întreg textul aparține comentatorului de la publicația americană: ghilimelele lipsesc, de asemenea data emiterii acestor opinii, iar partea a doua a citatului – cea cu indicarea sursei – este scrisă cu aldine. Evident, aceste rânduri aparțin unui recenzor cu nume și prenume, dar editura a preferat să ofere cititorului doar informația că textul a fost publicat în The Huffington Post. Comerțul bate corectitudinea… Iată cele două paragrafe ale textului: ”Informațiile dezvăluite sunt de natură să arunce în aer miturile și prejudecățile despre unul dintre cei mai importanți oameni ai planetei. Celebrul analist politic Stanislav Belkovski îi conturează liderului rus un portret deloc măgulitor, scandalos pe alocuri, dar mai presus de orice, veridic. Distrugând toate clișeele, el îl prezintă pe țarul actual ca fiind un om frământat de mari probleme, care a avansat în carieră fiindcă a știut întotdeauna să le fie loial stăpânilor săi. Pentru Belkovski, Putin e un om lipsit de orice interes față de ideologii și chiar față de politică și e mânat doar de dorința de a face bani pentru el și apropiații săi, pe care politologul nu se sfiește să îi numească niște cleptocrați”. Aceasta este partea fără aldine, a cărei partenitate este dubioasă, respectiv aș fi tentat să cred că aparține editurii, eventual traducătoarei Antoneta Olteanu. Orice informație din partea editurii este/ va fi binevenită. Iată și textul cu aldine sub care apare și numele publicației americane: ”Cartea dezvăluie nu neapărat tot adevărul despre Putin, cât, mai degrabă, despre sistemul creat de acesta, în care informațiile și dezinformările se contopesc pe nesimțite, până când granițele dintre adevăr și minciună se șterg cu totul. Belkovski e un demn reprezentant al poporului său profund suspicios, în mijlocul căruia abundă teoriile conspiraționiste și pentru care totul este posibil, oricât de nebunesc ar părea. Cartea lui se construiește ca un demers detectivistic, în care povestea eroului principal se țese treptat, din îmbinarea celor mai diverse piese de puzzle, de la zvonurile cele mai incredibile (sau de la absența lor), la decodarea faptelor puternicilor zilei și de la analizele freudiene la cântărirea unor coincidențe atât de bizare, încât nu pot fi decât etapele unor planuri machiavelice”. Cititorul atent poate sesiza că cele două citate sunt relativ contradictorii. Primul dă credit maxim autorului rus, celălalt îl suspectează de manipulare informațională prin apelul la Freud și Machiavelli – două personalități la rândul lor contestate și criticate de gânditorii de stânga. Spuneam că comerțul bate corectitudinea: afirmația mea este întărită de reclama scrisă cu litere roșii mari, tot pe coperta a patra: ”O carte absolut incendiară și incomodă pentru Kremlin, interzisă în Rusia”. După cum voi încerca să demonstrez pe parcursul acestei pseudorecenzii cartea lui SB este doar aparent incomodă pentru Kremlin. Concret, ea ajută la promovarea unei imagini pozitive pentru Putin în lumea occidentală. De altfel, s-a observat deja, în strategia lui Putin de revigorare a imperiului contează foarte mult ”coloanele a V-a” care pot fi formate și educate prin asemenea cărți scrise cu scop propagandistic destul de evident. Voi veni cu exemple și demonstrații, invitând cititorii acestei pseudorecenzii la dialoguri pe teme de hermeneutică și de comunicare. Recent, un analist politic a publicat în ziarul ”Adevărul” avertismentele americane legate de posibile ”cârtițe” FSB iste plasate în clasa politică românească, inclusiv în poziții înalte de decizie (vezi:  http://adevarul.ro/news/eveniment/americanii-cerut-eliminam-cartitile-moscovei-1_53a3d8d80d133766a8bd8006/index.html)

 

Prefața cărții semnată de Emil Hurezeanu (pp. 5 – 10)

 

Epitetele folosite de Emil Hurezeanu pentru caracterizarea cărții lui Stanislav Belkovski: perfidă, interesantă, utilă, binevenită, deconstructivă, demontatoare, reconstructivă, bine camuflată, un exercițiu anticonspirativ, o carte care nu-și atinge scopul propus, o carte care merită citită, o carte antiprovidențială, are un mesaj de anesteziere, este o vindere de scrisori de indulgență.

 

Emil Hurezeanu îl caracterizează pe Belkovski drept: ”eseist rus talentat, cutezător, cult, cinic” (p. 8). Subscriu. În pofida atributului de ”cutezător” EH pune sub semnul întrebării faptul dacă SB este și curajos. Fiind un ”șevronat”, SB are în spate FSB-ul,  inițialele acestui serviciu de informații rus fiind ironic identificate chiar cu el însuși (Factorul Stanislav Belkovski). (FSB este Seviciul Federal de Securitate al Rusiei).

 

Pentru Stanislav Belkovski, Putin este/ era, în viziunea lui: antiimperialist, rusofob, pașnic, ființă solitară, abuzat în copilărie de tatăl vitreg  georgian, cu o sexualitate amorfă, un conducător postmodern, fiind – ca Napoleon – ostaticul împrejurărilor, un om sincer, calm, cuminte. Cred că Belkovski putea împrumuta (din vasta literatură ”de specialitate”) și alte ”atribute” care să fie lipite pe fruntea personajului principal al cărții sale: cârmaci neînfricat, conducător înțelept, cel mai iubit dintre ruși, fiu al poporului rus, măreț vizionar, creatorul Noii și Marii Rusii – puterea mondială cea mai respectată, temută, iubită etc. din lume, pavăză împotriva imperialismului american – stadiul cel mai înalt și ultim al capitalismului monopolist de stat american, prieten sincer al marii Chine comuniste, promotor al culturii ruse pe întreaga Planetă etc. etc.

 

Dinspre Occident, Putin este văzut (de către cei care nu au citit cartea lui Belkovski și se află în întunericul necunoașterii adevărului) ca fiind: eminamente rău, agresiv, periculos, kgb ist, fost spion sovietic în RDG, coautor moral al unor crime oribile (Anna Politkovskaia, Aleksandr Litvinenko), războinic neînduplecat față de Cecenia, Don Juan indecis, șeful unei bande de briganzi compuse din oamenii serviciilor secrete și ai armatei, naționaliști, staliniști și cazaci de pe Don etc. Misiunea (primită?) asumată de SB este aceea de a anihila toate aceste epitete și a pune în locul lor explicații ale modului în care, în mod ”eronat”, Occidentul l-a perceput pe Putin într-o cheie atît de negativă. Nu ar mai fi loc decât de compasiune pentru noul țar rus…

 

Emil Hurezeanu, prefațatorul cărții, surprinde corect stilul postmodern al autorului Belkovski, dar unul mefient, din păcate, în scopul evident de pozitivare cu orice preț a eroului său: deconstruiește pentru a reconstrui, demolează pentru a ridica din nou, demontează mituri pentru a lansa altele, descompune o biografie (incertă, adesea nebuloasă) pentru a monta una mai credibilă și pe cât posibil pozitivă. Inspirat, EH numește acest stil ca fiind ”o operație de chirurgie estetică” (p. 5). Adică una de cosmetizare, de machiaj și de manipulare ordinară a opiniei publice, una de mare succes îndeosebi la marea masă a indecișilor: o fi Putin rău? O fi Putin bun? Fără o semnalare a adevăratelor intenții ale autorului acestei cărți mulți vor cădea în prozelitism sau în adularea noului Țar de la Răsărit, conform sugestiilor belkovskiene. EH îl caracterizează pe cât de concentrat pe atât de sugestiv pe SB ca fiind ”un insider chevronat al Kremlinului și al sistemelor pe orizontală ale verticalei Kremlinului” (p. 6). Voi încerca o descifrare/ explicitare a acestei caracterizări ușor ezoterice: sintagma ”insider chevronat” este una destul de confuză. DEX nu conține cuvântul ”șevronat”, dar ne spune că ”șevron” însemna (în vechime) ”epolet”. Pe ocolite, EH ne spune că SB era un funcționar superior, galonat, cu grade, cu trese chiar, deci cu responsabilități oficiale. Poate involuntar, EH a folosit ”șevronat” și ca o trimitere suprasubtilă la marea companie petrolieră americană Chevron, știut fiind că toată ascensiunea postsovietică a Rusiei miroase puternic a petrol și gaz… Nici ”insider” nu este un cuvânt cunoscut (pentru DEX cel puțin), astfel încât un necunoscător de engleză (nouă) și de română (veche) nu are cum să perceapă sensul sintagmei ”insider șevronat”. ”Insider” este o persoană din interiorul unui grup, al unei organizații. Așadar, ”insider șevronat al Kremlinului” înseamnă că SB era un om de casă, chiar un intim al puterii, respectiv al președintelui Putin și încă unul cu grade/ responsabilități mari… Dar SB este – ne spune EH – nu doar un om de casă al președintelui, ci și unul al ”sistemelor pe orizontală ale verticalei puterii Kremlinului”. Ce-o mai fi și această ”orizontală a verticalei puterii”? Aici trimiterea la limbajul cifrat al kremlinologilor amintește de limbajul codat de pe vremea războiului rece. ”Verticala puterii” înseamnă un regim politic autocrat puternic ierarhizat (pe verticală), o autocrație personală, o dictatură unipersonală, în ultimă instanță. ”Orizontala puterii” este dată de sistemul serviciilor de forță, ale celor secrete/ de intelligence în primul rând. Așadar, autorul cărții, SB, este legat – ne spune EH – cu fire nevăzute atât de serviciiile de informații, cât și de structurile puterii politice putiniene propriu-zise. Cur ar putea un asemenea autor să pretindă că este un opozant, un critic sau un ”neutru” în relație cu puterea de la Moscova? Faptul că ediția rusă a cărții a apărut în Germania și că atât autorul cât și cartea nu sunt acceptate în mass media rusă nu înseamnă deloc că SB este un dușman al lui Putin. Dimpotrivă! După potopul de ”critici” laudative rezultă clar că EH a perceput corect poziția autorului rus: acesta este un simplu manipulator și adulator al puterii putiniene! Emoționat el însuși de un asemenea adevăr, EH se pierde cu firea și scrie că ”traducerea sa (a cărții – LD)  în limba română, la mijlocul anului 2014” ceea ce produce o mare mirare: este sfârșitul lunii aprilie/ începutul lui mai – mijlocul anului? (Eroarea ar fi trebuit corectată de redactorul de carte Alina Sârbu). Oricum, realitățile din Ucraina și noile informații de pe ”frontul de est” arată clar că poveștile edulcorate despre Putin cel bun, sfios, democrat ș.a.m.d. nu mai pot fi crezute nici măcar de copii. Pentru a fi credibil, SB îl acuză pe Putin de corupție (ar putea cineva să-l contrazică?), iar despre ”tumultuoasa” viață sexuală a președintelui ne spune că toate astea sunt povești lansate de însuși Putin… Așadar, Belkovski din Țara Poveștilor de adormit copiii (mai mici sau mai mari) nu mai are cum să devină credibil, iar portretul ”marelui conducător democrat rus” – nesătul de noi și noi mandate de președinte-țar – rămâne unul perfect conform percepției occidentale. În textul acestei pseudorecenzii voi încerca să produc demitizarea demitizării belkovskiene, chiar dacă rezultatul este deja unul cunoscut. Dar, din dorința de a deveni cât mai credibil, Belkovski aruncă noiane de informații, unele dintre acestea utile în înțelegerea realităților din statul asiatic rus. Printre acestea, povestea cecenă (amplu expusă de SB) este chiar de ajutor în înțelegerea rostului armatelor cecene în invadarea Ucrainei.

 

În ultimă instanță cartea (inclusiv Postfața), Prefața și această pseudorecenzie nu sunt altceva decât un șir de hermeneutici aplicate: Belkovski despre Putin, Hurezeanu despre Belkovski și Putin, eu despre Belkovski , Hurezeanu și… Putin. Concluzia lui Emil Hurezeanu este cât se poate de clară: Belkovski vrea să-și păcălească cititorii și să le adoarmă orice vigilență referitoare la renașterea ideologiei fascistoido-bolșevico-naționalisto-imperialiste putiniene, șoptindu-le tainic: ”fiți liniștiți, trăim în cea mai bună dintre lumi, și pentru că la Kremlin domnește Vladimir Putin” (p. 9).  Ca să aduc o undă de lumină concretă în developarea personajului de la Kremlin amintesc doar că la 4 martie 2014 Putin a declarat că nu intenționează să anexeze Crimeea, iar la 11 martie deja Crimeea era desprinsă de Ucraina și Putin se pregătea să o includă în Noua Rusie imperială. Iar în momentul în care Putin a consfințit anexarea, el a promis solemn că Rusia nu intenționează să anexeze și alte teritorii din Ucraina. După care a început susținerea separatiștilor/ secesioniștilor proruși din Estul Ucrainei.  QED.

 

Derularea evenimentelor (din Ucraina) nu doar că l-a contrazis pe Belkovski, autorul unei biografii retușate, cosmetizate și înnobilate de aura unui viitor țar al unui și mai mare Imperiu (național) rus, dar au darul de a deschide ochii mari celor din clasa politică românească care sunt – necondiționat, dar, probabil, nu și dezinteresat – pentru o apropiere a României de Rusia sub pretexte ca: Rusia este aproape, America este departe; Ucraina este dușmanul României pentru că ”asuprește” minoritatea românească din Bucovina etc. Presupun că din lașitate, din oportunism sau pur și simplu din sfântă ignoranță politică aud/ citesc opinii care susțin că o alianță cu Rusia este mai favorabilă decât alianța noastră cu America. Dacă chiar îi bagi în seamă și îi întrebi ”pe ce te bazezi, mon cher?” vin cu argumente de genul ”marea cultură rusă”, ”teatrul rus”, ”literatura rusă” , ”baletul rus” etc, ca și cum cineva le-ar fi negat sau ca și cum anexarea Crimeii s-a făcut în numele ”marii culturi ruse”!

 

 

O caracterizare generală a cărții lui Stanislav Belkovski

 

Cartea lui Belkovski este un caz clasic de intoxicare a publicului cu mesaje care nu corespund (decât parțial) adevărului printr-o manipularea de marketing care îi va costa, în final, atât pe autorul Belkovski, cât și pe personajul Putin. În schimb Editura Corint a dat o lovitură de casă/ de încasări la o recentă expoziție de carte de la București. Editura a preferat un titlu (foarte) comercial (”Putin. Biografia secretă” în locul titlului original (”Putin. Omul care nu a existat”). Apropos de schimbarea titlului: Belkovski însuși explică de ce a ales acel titlu în limba rusă (explicație care rămâne agățată în aer, dată fiind renunțarea de către editură la titlul original). Pe scurt, titlul ales de Belkovski este o calchiere după filmul american ”Omul care nu a fost” (”The Man Who Wasn’t There”), ceea ce arată că biografia liderului rus este adresată în mod expres publicului occidental. Cheia alegerii acestui titlu este explicată de Belkovski astfel: ”Eroului…. i s-au iertat crimele și păcatele reale, dar a fost condamnat pentru o crimă pe care nici vorbă s-o fi comus. Ceva asemănător încearcă opinia publică mondială să facă și cu Putin” (p. 17). Despre crimele pe care nu le-ar fi făcut Putin autorul vorbește succint în Introducere și, mai pe larg, în cuprinsul cărții.

 

Parcă dorind să răspundă la o asemenea posibilă acuzație de manipulare informațională cu scop de anihilare a unor precauții față de riscurile deja sesizate de analiști în privința agresivității și durității noului ”mesia” rus, autorul Belkovski scrie: ”Mulți cred că toate acestea sunt simple elemente ale unei campanii de imagine, dar nu e deloc vorba de PR, ci de o reflectare cât se poate de reală a ideii lui Putin conform căreia ”animalele sunt mai bune decât oamenii”, astfel încât, de dragul animalelor, oamenii pot fi lăsați pe locul doi, pot fi făcuți să mai aștepte” (p. 57).  Sigur, comparația oameni – animale a fost făcută în contextul interesului accentual acordat de Putin animalelor (are doi câini de apartament) și (oarecum) naturii: Putin iubește natura, dar și vânatul și pescuitul, adică preferă natura sălbatecă oamenilor educați. Dar despre psihanaliza opțiunilor și acțiunilor președintelui perpetuu Putin (ppP) mai pe larg în capitolele dedicate special acestora, și cărora autorul le dedică capitole separate, cu informație nerelevantă direct pentru biografia lui Putin, dar relevantă pentru demersul manipulator al autorului.

 

Introducere (pp 11-22)

 

Cititorul acestor rânduri – în cazul în care nu a reușit să cumpere și să citească cartea lui Belkovski – are  privilegiul de a lectura atât Prefața lui Emil Hurezeanu cât și Introducerea într-un pdf lansat pe internet de editură, ca promo:

http://www.libris.ro/userdocspdf/444/Putin.%20Biografia%20interzisa.pdf Aceasta mă scutește de a copia mai pe larg unele citate, cititorul având posibilitatea să le regăsească rapid în cele 10 pagini de Introducere ale lui Stanislav Belkovski. Chiar din prima pagină a Introducerii intenția falsificatoare a autorului apare evidentă, el clamând imparțialitatea și ”obiectivitatea” în scrierea acestei biografii a președintelui Putin referindu-se la alte biografii ca fiind ”create de către niște autori părtinitori, cu o angajare politică binecunoscută”  (p. 11). Mereu apare sublinierea că președintele Putin a fost ales în mod democratic, că el respectă decizia electoratului.

 

Rostul acestei Introduceri este de a sintetiza demersul de-re-mistificator al autorului oferind cititorului două tablouri ale lui Putin: unul făcut de detractorii săi interni și externi, și celălat făcut cu ”obiectivitate” și simț de răspundere de SB. Voi sintetiza cele două categorii de ”Putini”:

a)      PUTIN cel care nu a fost (idee care a dat și titlul cărții în limba rusă):

–          nu a fost nici spion, nici kgb ist (deși el a fos trimis în Germania ”democrată” ca ofițer sub acoperire de către KGB). Chipurile ca argument întru susținerea acestei demontări autorul ne spune că ”Istoria politică a lui Putin începe cu Anatoli Sobceak” (p. 12). Tipic mincinosului patentat: încercând să prezinți un adevăr ca pe o minciună vii cu un ”adevăr – adevărat”, deși cele două adevăruri n-au nicio legătură unul cu altul. Este și motivul pentru care recomand această carte ca material didactic la Facultățile sau la cursurile de comunicare ca un exemplu tipic de comunicare manipulatorie, mincinoasă, perfidă, ipocrită, perversă.

–          Nu a construit niciodată acea legendară ”verticală a puterii” (p. 13).  El este creatorul unei structuri de putere ”în rețea”. Iar Putin, întâmplător, este șeful Rețelei.

–          Nu a fost niciodată un imperialist și nici în prezent nu este așa ceva.  (despre anexarea imperialistă a Crimeii autorul amintește abia pe blogul personal, unde critică chipurile acest gest propunând, ca o măsură de protest anti-Putin, ca un număr cât mai mare de ruși să ceară cetățenie ucraineană și să se mute în Ucraina…. Ipocrizie la cub!

–          Putin nu a început niciodată  un război în Cecenia. (În carte se probează că Putin a declanșat războaie oridecâte ori dorea să-i crească ratingul…)

–          Putin nu este criminal și nu a ordonat uciderea Annei Politkovskaia și a lui Alexandr Litvinenko (în carte se descriu cele două cazuri și se conchide, brusc, că Putin nu avea cum să fie autorul moral al acestor crime). Și culmea cinismului belokovskian: dacă a trebuit să comande omorârea unor oameni, atunci Putin a făcut-o ”cu ochii strâns închiși”. Nu exclud posibilitatea ca și Hitler să fi închis și el ochii (foarte strâns) la deciziile de a arde sute de mii de oameni…

–          ”Putin nu este nici macho și nici cine știe ce amant eroic” (p. 15) . Toate poveștile amoroase sunt cacealmale inventate de Putin însuși…. (ca să se vorbească despre el, iar FSB iștii să deceleze mai ușor cine-i pentru și cine-i împotriva președintelui care adoră cacealmalele).

–          Putin nu este un reformator radical (el adoră stabilitatea. Un ideal de stabilitatea ar fi Uniunea Sovietică postbelică….). Desființarea Academiei Ruse de Științe este o mică excepție… (În treacăt fie spus, Academiile ar trebui desființate peste tot în lume. Ele sunt o formă de feudalism și de imperialism disciplinar, dar și de stagnare oficializată în cunoaștere, desigur în numele ”științei”);

–          Putin nu trebuie judecat la Haga sau la alte tribunale internaționale (de tip Nurenberg), El merită cel mult compasiune…

–          Putin nu a venit la putere cu ajutorul unei conspirații kgb iste.  Argumentul suprem adus în favoare acestei teze este unul… mirobolant, de o ”științificitate” strigătoare la cer: ”în istorie se întâmplă ceea ce trebuie să se întâmple” (autorul, cu ”modestie”, denumește această bazaconie banală ”legea Belkovski”…). Fatalismul belkovskian este, desigur, unul favorabil perpetuării sine die a puterii președintelui perpetuu Putin. Rusia fiind pe o pantă descendentă a istoriei, de unde rezultă că doar un mare conducător mesianic – cum este Putin – ar putea să-i stopeze declinul și să transforme Rusia în puterea nr 1 a lumii….

–          Rusia lui Putin este țara corupției totale (p. 20), dar acesta este prețul pe care țara îl plătește pentru erorile conducătorilor anteriori (acesta ar fi încă un argument că Putin nu ar trebui judecat pentru curupția endemică din societatea rusă). Antiimperialistul Putin a salvat imperiul rus de la pieire, cu prețul distrugerii țării… (paradoxul îi aparține lui Belkovski).

b)      PUTIN cel (care este cu) adevărat:

–          este urmașul adevărat al lui Boris Elțin

(http://ro.wikipedia.org/wiki/Boris_El%C8%9Bin)

–          Putin este antisovietic (a fi sovietic, înseamnă a fi leninist; or ultimul leninist a fos Gorbaciov);

–          Putin este rusofob/ antirus! (haida – de!, asta chiar că e ultragroasă…). Ca și la români, autodetestarea funcționează, iar modelul german este idealul de urmat. Dar asta nu înseamnă că românii care critică românii sunt românofobi… (poate doar în mintea celor care îl critică pe Patapievici și îl consideră antiromân pentru afirmațiile sale din cartea ”Politice”). Deci, nici Putin nu are cum să fie rusofob pentru că le reproșează rușilor că sunt prea visători…

–          Putin este un businessman și un prieten al business ului (da, dar unul profund corupt și care a tolerat corupția, mai puțin la adversarii săi politici – pe care i-a acuzat de corupție). Oligarhii lui Elțin (”Familia”) au prosperat continuu în mandatele putiniene. Or acești, oligarhi, în frunte cu Elțin nu erau alții decât nomenclaturiștii sovietici (Elțin a fost secretarul Comitetului Orășenesc al PCUS, filiala Moscova, adică primarul comunist/ nomenclaturist al Moscovei). Să nu uităm că Putin a fost desemnat președinte interimar al Rusiei de către Elțin însuși, până la alegerile din martie 2000.

–          Putin este un idealist (adică are idealuri mărețe cum ar fi Rusia Mare, cât mai mare…)

–          Putin este un simplu Străjer (al stabilității, se-nțelege…); deci este un conservator autentic și nu un revoluționar/ războinic etc….

–          Putin este lipsit de tatăl său natural (a avut tată vitreg) și de un fiu natural (are două fete); în consecință relațiile și deciziile sale sunt pternic influențate de aceste ”contexte”

–          Niciodată pe tronul rus nu a mai stat vreodată un om mai potrivit și mai favorabil Europei decât Putin(p. 17). Drept pentru care Putin a înființat Uniunea Euroasiatică – o contrapondere la Uniunea Europeană și NATO...

–          Putin cel adevărat nu iubește puterea: el o iubește doar pe mama sa, Rusia… Drept pentru care se pregătește de pe acum pentru cel de-al cincilea mandat prezidențial… După care va deveni, probabil, pentru alți 6 ani prim ministru și încă pentru două mandate președinte… Adică… mai vorbim peste 30 după ce Putin se va retrage la pensie la 93 de ani, delegând la tron tot o persoană care nu iubește puterea, ci doar pe mama Rusia (probabil pe unul dintre gineri, evident nu pe cel olandez…).

 

 

Cele 22 de capitole ale cărții – o dezvoltare a ideilor de mai sus – vor fi prezentate în episodul următor. Chiar dacă pare redundantă recomandarea: cartea merită citită atât ca exercițiu de manipulare în comunicare, cât și ca o sursă de informații de primă mână în cunoașterea unor laturi mai puțin vizibile ale societrății ruse. În dorința de a înnobila noul Țar cu calități și merite nemaipomenite eseistul rus aduce multe informații în actualitate, unele îndoielnice, dar care merită verificate și, eventual, demontate. Nu în ultimul rând perfidia  autorului atinge paroxismul când aduce argumente că cel mai credibil și meritoriu opozant al lui Putin este Alexandr Navalnâi (vezi și clipul electoral de cca 30 min în care Navalnâi demască erorile și crimele lui Putin: http://capitalismpepaine.com/2014/06/18/adevaratul-putin-dusmanul-romaniei-si-al-tuturor-vecinilor-sai/). Clipul electoral îl aduce pe acest tânăr de viitor în prim plan, dar și în atenția regimului Putin. Surse din România au făcut public clipul cu câteva zile în urmă. Ieri, posturile de radio românești aduceau la cunoștință faptul că locuința lui Navalnâi a fost percheziționată, desigur cu intenția de a-l pune sub acuzare pe unul dintre cei mai redutabili și credibili oponenți ai lui Putin.

 

(va urma)

 

Liviu Druguș,                         Miroslava – Iași,                              21 iunie 2014

 

www.facebook.com/liviu.drugus        www.liviudrugus.wordpress.com

 

 ANEXE

 

Webografie și ”materiale”  audiovideo

 

http://capitalismpepaine.com/2014/06/18/adevaratul-putin-dusmanul-romaniei-si-al-tuturor-vecinilor-sai/ Clip electoral antiPUTIN martie 2012

http://adevarul.ro/international/rusia/ideologii-spatele-propagandei-kremlinului-1_53970f090d133766a87523b7/index.html Despre PUTIN și ideologia Rusiei în expansioinismul recent

http://adevarul.ro/international/europa/trei-clisee-despre-rusia-europa-ucraina-mai-ganditi-va-1_539979ce0d133766a8834071/index.html Putin și demitizarea acțiunilor sale recente

http://www.dsalert.co.in/files/dsa-issues/June_2014_Issue.pdf Revista indiană de intelligence

http://adevarul.ro/cultura/arte/cu-dan-perjovschi-despre-putinsi-ecologie-i-1_53971d940d133766a8757706/index.html Dan Perjovschi despre Putin

http://adevarul.ro/international/rusia/colonelul-vladimir-vladimirovici-putinalesul-alesilor-4-1_5396b9630d133766a872e467/index.html Colonelul Putin – alesul aleșilor Partea patra

http://adevarul.ro/international/rusia/colonelul-vladimir-vladimirovici-putinalesul-alesilor-5-1_53a155c30d133766a8ae13f0/index.html Colonelul Putin alesul aleșilor Partea a V-a

http://capitalismpepaine.com/2014/06/10/uniunea-musulmana-jumatate-de-planeta/ Putin singurul care se opune musulmanizării Planetei?

http://www.stratfor.com/weekly/borderlands-view-beyond-ukraine Rusia Ucraina Analiza Stratfor

http://adevarul.ro/international/rusia/tanara-generatie-rusia-doreste-refacerea-gloriei-uniunii-sovietice-1_539977380d133766a88330e3/index.html Tineri ruși doresc noua URSS glorioasă

http://adevarul.ro/international/europa/ministrul-german-apararii-putin-stie-nato-apara-tarile-europa-est-nu-atinge-suveranitatea-integritatea-acestor-state-1_5398ee040d133766a8806897/index.html

http://adevarul.ro/international/rusia/aleksandr-dughin-unexercitiu-intelegere-1_539c00cf0d133766a8913ec6/index.html  Alexandr Dughin Un exercițiu de înțelegere

http://adevarul.ro/international/europa/liderul-belarus-semnat-disolutia-uniunii-sovietice-avertizeaza-procesul-refacere-urss-inceput-1_539d7dae0d133766a898a3b6/index.html Procesul de refacere al URSS a început (15 iunie 2014, în Adevărul)

http://adevarul.ro/international/europa/razboiul-ruso-ucrainean-risca-ajunga–kiev-1_539dbe210d133766a89a1411/index.html Adevărul 15 iunie 2014

http://adevarul.ro/international/europa/europarusia-baniperspectiveamenintarea-fortasantaj-energetic-1_539fe5b30d133766a8a53be3/index.html Cristian Unteanu Adevărul din 17 iunie 2014

http://www.revista22.ro/moscova-de539ine-ini539iativa-n-noua-confruntare-estvest-43670.html Lăzescu: Rusia are

inițiativa în relația est vest, in Dilema:

http://www.ziare.com/vladimir-putin/rusia/vladimir-tismaneanu-despre-mexicanizarea-romaniei-si-putin-in-cabinetul-lui-putin-bantuie-fantoma-lui-eltin-interviu-1306291?utm_source=Newsletter__Ultimele_24h&utm_medium=yahoo.com&utm_campaign=newsletter_157424 Tismaneanu despre partidul corporație și mexicanizarea României

http://civitaspolitics.org/2014/06/18/edward-lucas-pericolul-unei-provocari-oportuniste-impotriva-teritoriului-nato-este-din-ce-in-ce-mai-mare/ Rusia Nato și Polonia-Estonia. România are guvern slab. Putin va încerca rezistența NATO

http://2blackjack1.wordpress.com/2014/06/18/romania-in-linia-intai-a-conflictului-deschis-de-moscova-impotriva-vestului-revine-rusia-la-gurile-dunarii/ România în linia întâi a conflictului Rusia Nato

http://www.paginadepolitica.ro/rt-cel-mai-avansat-submarin-nuclear-al-rusilor-se-alatura-flotei-lui-putin/ Submarin nuclear perfecționat în flota rusă

http://deveghepatriei.wordpress.com/2014/06/19/universitatea-din-moscova-profesorul-alexandr-dughin-etnosociologia-noua-europa/ Film de o oră O conferință a lui Al Dughin la Univ de stat din Moscova

http://adevarul.ro/international/rusia/rusia-inca-pas-inapoi-urss-numarul-detinutilor-criterii-politice-s-a-dublat-ultimele-luni-1_53a2f1010d133766a8b89fe0/index.html Deținuții politici ai lui Putin

http://www.informationweek.com/government/big-data-analytics/crowdsourcing-the-future-of-consulting/a/d-id/1278614?piddl_msgid=223949#msg_223949 Wickistrat a prezis anexarea Crimeii în timp ce serviciile oficiale negau acest lucru. Crowdsourcing este viitorul în analiza predictivă!

http://deveghepatriei.wordpress.com/2014/06/20/rusofobia-ca-ignoranta-suficienta/ Rusofobia ca ignoranță suficientă. Ortodoxia în slujba panslavismului moscovit (preluat de pe site ul PSD ist Gândește.org: http://gandeste.org/general/rusofobia-ca-ignoranta-suficienta/42316

Belkovski solicită cetățenia statului Ucraina

http://www.snob.ru/profile/25718/blog/73864  Varianta engleză a textului preluat de pe Snob.ru și publicat în carte pe post de Postfață.

Alte articole (critice la adresa raptului față de teritoriul statului ucrainean Crimeea) ale unor oameni politici ruși,  http://www.snob.ru/selected/entry/73862

Sub semnul analizei: de la Securitate înspre Intelligence, via SRI (6)


 

Motto 1: Invita Dl Maior mediul academic sa cerceteze domeniul serviciilor secrete, dar cred ca invitatia este doar una formala, pentru ca in practica nimeni nu are acces la informatii si documente, daca nu este parte integranta a SRI-ului. Sigur ca putem discuta despre „obiectivitatea’ si scopul unor asemenea lucrari. A fi angajat in cadrul SRI si a scrie despre SRI mi se pare ca seamana cu situatia in care ai fi Hitler si ai scrie despre nazism, a fi Ponta si ai scrie despre guvernarea Ponta, ai fi ministrul sanatatii si ai scrie despre reforma in sanatate etc. Din astfel de scrieri putem obtine, cred, cel mult o viziune oficiala, subiectiva asupra problemelor discutate”.                                                                                                                                                                   Elena Dragomir, istoric, 8 septembrie 2013  

Motto 2 :  In topul universităților sunt exclusiv universități în care cercetarea este foarte puternică, în care cunoașterea se produce, nu numai se transmite. La noi acest reflex de a produce cunoaștere s-a pierdut de multa vreme”         Dragoș Ciuparu, august 2013

Motto 3:După un lung travaliu, care a însemnat și perioada sa de analiză, știința parcurge acum, sub ochii noștri, trecerea la o viziune de sinteză”. Pierre de Latil, Franța, 1956

 

Ionel Nițu, Analiza de intelligence. O abordare din perspectiva teoriilor schimbării, Editura Rao, 2012 (pe baza tezei de doctorat susținută în vara anului 2012), 283 pagini, cu o prefață de George Cristian Maior. (Nota LD: redactarea, tehnoredactarea și corectura sunt asumate implicit deopotrivă de către editura Rao și autorul cărții. Din motive de creștere a profitului cam toate editurile din România nu mai angajează tehnoredactor, redactor de carte, corector  – toate aceste activități fiind trecute tacit în sarcina și responsabilitatea autorului, dar riscul asumat este al editurii. Multele observații de natură tehnoredacțională și redacțională vor, scădea punctajul final acordat cărții și editurii. Vorba românului: ieftin dai, ieftin porți. Sau: tai din poale și cârpești în coate…)    

Vezi coperta cărții la:  http://www.ziaristionline.ro/wp-content/uploads/2012/12/Analiza-de-Intelligence-de-Ionel-Nitu-Editura-RAO.jpg   Pentru o mai bună punere în temă a cititorului cu problematica analizei de intelligence, așa cum face trimitere și autorul cărții, este benefică lectura materialului de la adresa: http://www.animv.ro/files/Ghidul-Analistului–RO-.pdf Ghidul analistului de intelligence   Vezi partea întâia a acestei recenzii a cărții lui Ionel Nițu la: https://liviudrugus.wordpress.com/2013/08/14/sub-semnul-analizei-de-la-securitate-inspre-intelligence-via-sri-1/   Vezi partea a doua a acestei recenzii a cărții lui Ionel Nițu la: https://liviudrugus.wordpress.com/2013/08/23/sub-semnul-analizei-de-la-securitate-inspre-intelligence-via-sri-2/   Vezi partea a treia a acestei recenzii a cărții lui Ionel Nițu la: https://liviudrugus.wordpress.com/2013/09/01/sub-semnul-analizei-de-la-securitate-inspre-intelligence-via-sri-3/ Vezi partea a patra a acestei recenzii a cărții lui Ionel Nițu la https://liviudrugus.wordpress.com/2013/09/03/sub-semnul-analizei-de-la-securitate-inspre-intelligence-via-sri-4/ Vezi partea a cincea a acestei recenzii a cărții lui Ionel Nițu la https://liviudrugus.wordpress.com/2013/09/13/sub-semnul-analizei-de-la-securitate-inspre-intelligence-via-sri-5/

 

Câteva cuvinte despre autor: Ionel Niţu (41 de ani) a fost şef al departamentului central de analiză al SRI în perioada 2009-2012.  În prezent este director executiv la Intergraph Computer Services din Bucureşti şi preşedinte al Asociaţiei Specialiştilor în Informaţii pentru Afaceri. A absolvit Academia Naţională de Informaţii “Mihai Viteazul” (ANIMV), mai multe cursuri post-universitare şi masterate, este lector universitar şi deţine un doctorat în ştiinţe militare şi informaţii. (Conform publicației Bursa). Alte informații pot fi obținute de la adresele de mai jos: https://www.facebook.com/ionel.nitu.10                    http://www.oranoua.ro/tag/ionel-nitu/ http://www.oranoua.ro/ionel-nitu-avem-nevoie-de-elite-cu-viziune-in-ce-masura-analistii-vor-fi-parte-a-constructiei-viitoarelor-elite-din-romania-ramane-de-vazut/ (Interviu publicat in ziarul Bursa). Autorului i se poate scrie pe adresele de la SRI: ionelnitu@sri.ro sau la relatii@sri.ro      

Capitolul 1 Cadrul conceptual (pp 17- 47) Acest prim capitol al cărții conține un autorezumat al tezei de doctorat și o încercare de definire/ clarificare a principalelor concepte care pot ajuta la înțelegerea misiunii (scopului) și a principalelor activități (mijloacelor) ale Serviciului Român de Informații pentru ca misiunea asumată (Patria a priori) să poată fi îndeplinită (adecvarea mijloacelor la scop). Demersul paradigmatic al doctorandului (acum deja doctor) a vizat trei aspecte principale: –                            ce anume determină necesitatea schimbării în intelligence” (p. 17), cu alte cuvinte analiza cauzală a schimbării paradigmei în activitatea serviciilor de intelligence din NATO, inclusiv din România. Pentru noi, românii, cred, acum, problema este nu de a produce o schimbare în intelligence, ci de a produce o schimbare în SRI înspre intelligence; –                            ce implicații are asupra analizei de intelligence” (p.17), adică ce va însemna anliza de intelligence în lumea post 9/11; –                            cum poate fi condusă și direcționată această schimbare” (p. 17), cu alte cuvinte se va proceda la o analiză managerială a activităților SRI din perspectivă operațională, tactică și strategică.   SRI a proiectat, după fatidicul an 2001, două viziuni strategice de schimbare (mai exact de adaptare la noile schimbări din intelligence ul occidental) prin două documente programatice: 1) Viziunea Strategică 2007-2010 și 2) SRI în era informațională. Viziunea strategică 2011-2015 care au fost (cică) disponibile online la data de 01.07.2012 la adresa www.sri.ro/categorii/64/documente/strategice.html După cum am mai arătat în episoade anterioare majoritatea conținuturilor trimiterilor electronice nu mai pot fi deschise și făcute cunoscute cititorilor. Mă mulțumesc cu precizarea făcută de autor, aceea că în aceste documente ”analizei de intelligence i s-a acordat o importanță deosebită” (p. 18). Totuși, lipsa acestor documente de pe site-ul SRI adâncește, în continuare, ceea ce atât dl G.C. Maior cât și dl Ionel Nițu deplâng: lipsa unei autentice culturi de securitate în România. Îmi permit să afirm că această cultură de securitate nu se construiește doar cu cărțile celor doi autori amintiți, cu deja subliniatele carențe de documentare, de conținut, de atitudine etc. pe care le-am semnalat și le voi mai semnala în episoadele următoare. Devansez puțin discuția referitoare la relativ recenta apariție a unui volum care vrea să atenueze lipsa culturii de securitate în România, respectiv lucrarea ”Ars Analytica. Provocări și tendințe în analiza de intelligence” coordonată de George Cristian Maior și Ionel Nițu (572 pagini, Rao, 2013),  și atrag atenția asupra tabelului de la pagina 565 a cărții, tabel intitulat ”Surse virtuale”, adăugat la cele 14 pagini de titluri de cărți și articole oferite pe post de ”Bibliografie selectivă”.  Tabelul conține nu mai puțin de 62 de adrese de internet de prin varii domenii și țări (evident, SUA în primul rând, dar și Marea Britanie, Ungaria, Slovacia, Canada, Spania, Germania, Israel și, desigur, România). Trimiterile la linkuri gestionate de instituții din România – patru în total – au păcatele deja arătate de mine în primul episod al acestei cvasirecenzii, unde arătam că majoritatea erau nefuncționale, culminând cu nefuncționarea paginii web a SRI. Pentru ca lucrurile să nu mai comporte astfel de discuții, în lista celor 62 de surse virtuale din care cititorii ar putea găsi informații utile pentru înțelegerea funcționării instituțiilor profilate pe asigurarea securității naționale, strălucește orbitor, prin inexistență, site-ul SRI. O logică ar exista: dacă acest site tot este făcut doar de ochii lumii și nu funcționează, mai bine să fie ignorat! Mai mult, dintre cele patru linkuri care fac trimitere la site uri românești, unul dintre ele (www.securitatenationala.ro) este suspendat, un altul (www.networksecurity.ro) este al unei firme cu preocupări în domeniul energiilor alternative (este adevărat, conține o rubrică de criminalistică digitală pentru întreprinderi…), iar celelalte două reprezintă CSAT ul (http://csat.presidency.ro) și CSSAS (http://cssas.unap.ro).  Surprinzător, de pe site-ul CSAT portalul SRI ului funcționează și cei interesați pot vedea că lipsesc Rapoartele anuale de activitate ale SRI). Dar onoarea ”culturii de securitate din România” este salvată de CSSAS (Centrul de Studii Strategice pentru Apărare și Securitate) unde se găsesc pdf urile la 39 de cărți și arhiva revistei ”Impact Strategic” și a suplimentului acesteia ”Colocvii Strategice”. Cred că CSSAS ar fi putut solicita autorilor cărților recenzate aici și editurii Rao să ofere spre acces liber pdf urile cărților autorilor care fac parte din sistemul de securitate al țării. Sau, mai bine, domnii George Cristian Maior și Ionel Nițu ar fi putut ceda drepturile de autor către CSSAS pentru a contribui și mai mult la creșterea culturii de securitate în Romînia. Consider că această (cvasi)recenzie poate contribui, fie și parțial, la diseminarea informațiilor pe temele securității naționale. Pentru mentalitatea românească dominantă probabil că ar fi mult prea mult pentru conducerea CSSAS să dispună includerea în lista lucrărilor/ contribuțiilor pe teme de securitate națională a acestor episoade ale serialului de față pe tema literaturii despre trecerea de la Securitate spre Intelligence, via SRI J…  Despre celelalte adrese web din tabelul cu ”Surse virtuale” voi reveni, dar pot preciza și aici că surpriza de a afla că la accesarea unor linkuri rezultatul este: Pagina … inexistentă (cu alternativa This webpage is not available), iar multe link uri au o tematică mult prea generală pentru a contribui la consolidarea culturii de securitate a cititorului român. Și dacă tot am vorbit despre lipsuri și semnificațiile lor cred că merită remarcată lipsa adreselor de internet ale serviciilor de securitate națională din: Federația Rusă (FSB), a Republicii Moldova, a Ucrainei și al Bulgariei. Oare de ce? Vecinii chiar nu contează? Există doar un site din Ungaria, dar nu cel al serviciului național de securitate maghiar. Părerea mea este că formarea unei culturi de securitate în România (obiectiv declarat al SRI) nu poate avea loc fără cunoașterea serviciilor de specialitate din zonele/ țările de interes imediat pentru România. Desigur, cu un mic efort, Google ne ajută să deschidem site urile mai tuturor serviciilor de intelligence din lume, dar selecția făcută de autorii George Cristian Maior și Ionel Nițu are valoarea unei opțiuni programatice și de politică instituțională. Dacă ”Ars Analytica” ar fi fost coordonată de studenți de la ANIMV, atunci aș fi putut crede că selecția acelor adrese s-a făcut complet aleatoriu, culegându-se în grabă și superficial niște adrese cu care acei studenți au intrat întâmplător în contact; dar în cazul în care această selecție poartă girul șefului SRI și a șefului principalului departament al SRI, evident, semnificația selecției făcute este una strict politică. Ar fi fost interesant de știut, în contextul schimbării pe care o sugerează subtitlul cărții semnate de dl Ionel Nițu, (”O abordare din perspectiva teoriilor schimbării”) ce anume este DE SCHIMBAT și ce REZULTAT se estimează a se obține în urma schimbării din cadrul culturii de securitate a cetățenilor români, îndeosebi a celor angajați în instituții publice specializate. Presupun doar că unul dintre lucrurile de schimbat ar fi și schimbarea denumirii Serviciului Român de Informații în Serviciul Român de Intelligence, desigur atunci când se va ajunge la concluzia că SRI nu analizează orice informații (meteo, sport, monden etc., deși și acestea pot avea tangențe cu securitatea națională prin natura informațiilor vehiculate), ci îndeosebi informațiile privind securitatea națională, respectiv intelligence (așa cum se definește în lucrare analiza de intelligence). Oricum, schimbarea de paradigmă nu a avut loc, fapt care permite autorului să vorbească doar de tentative de schimbare și nu de schimbarea de paradigmă. Probabil, o anumită schimbare de paradigmă a avut loc prin trecerea de la Securitate la SRI, dar trecerea de la Informații la Intelligence în mod sigur nu s-a produs. O confirmă, de altfel, dar doar parțial, și autorul tezei de doctorat, dl Ionel Nițu, atunci când afirmă că așteptata schimbare de paradigmă în analiza de intelligence nu s-a produs: ”Cu referire la subiectul abordat în Capitolul 5, consider că – deși au avut loc schimbări importante în analiza de intelligence în cadrul SRI – nu se poate vorbi, cel puțin până în prezent, de o schimbare de paradigmă” (p. 240).  Observația mea este că nici nu ar fi fost posibilă o schimbare radicală (paradigmatică) doar în cadrul unui singur aspect al activității SRI: analiza. Mă refer aici fie la analiza de intelligence, fie la accepțiunea dată de autor conceptului de analiză, ”cu întreg instrumentarul său de metode și mijloace, proceduri și standarde interne, dar și cu diversele sale forme de organizare” – vezi p. 31. Schimbarea de paradigmă ar fi presupus un alt mod de gândire, de acțiune, de stabilire a țintelor, de recrutare, de culegere a informațiilor, de analiză, de livrare a produsului, de raportare față de lege, față de cetățean etc. Oricum, chiar dacă analiza ar fi suferit o schimbare paradigmatică (recunosc, nu văd cum) tot nu s-ar fi produs marea schimbare (îndepărtare față de Securitatea de tip KGB și apropierea de serviciile occidentale de tip NATO).  Dacă pentru autorul tezei de doctorat și al cărții publicate la Rao între analiza de informații și analiza de intelligence diferența este una strict domenială (locul de muncă), atunci cred că schimbarea despre care se tot vorbește în carte nu va avea loc și nu va avea cum să aibă loc. Să mă explic. Dl Ionel Nițu consideră că ”analiza de intelligence este analiza informațiilor care vizează securitatea națională” (p. 31).  În ultimă instanță, trebuie bine definit ce anume intră în categoria informațiilor de securitate națională. O face titularul cursului de ”Informația de Securitate Națională” (ținut la ANIMV)  titular care este chiar dl Nițu: ”Informația de securitate națională se referă la situații, fenomene, fapte ori stări de fapt ce pot aduce atingere stării de legalitate, de echilibru și de stabilitate socio-economică și politică necesară existenței statului – ca stat suveran, unitar, independent și indivizibil – menținerii ordinii de drept, precum și a climatului de exercitare neîngrădită a drepturilor, libertăților și obligațiilor fundamentale ale cetățenilor, potrivit principiilor și normelor democratice statuate prin Constituție” (p. 36). Probabil, definiția de mai sus a fost valabilă și pentru regimul ceaușist, dat fiind că toate elementele de libertate și de democrație amintite se regăseau (teoretic) și în Constituția RSR (cu diferența notabilă în privința ne/respectării drepturilor cetățenești fundamentale). Deduc, din definiție, că SRI este garant (împreună cu alte instituții) al existenței statului român, dar și al democrației (uneori prea originală, alteori chiar mai apropiată de fosta democrație socialistă). Ar fi fost interesant de dezvoltat o analiză a unor situații mai aparte (deloc rare) în care statul intră în conflict cu cetățenii, le expropriază proprietățile din ”înalte” rațiuni de stat (cazul Roșia Montana, construirea de drumuri/ autostrăzi) sau crește impozitele dincolo de rațiunile micro macroeconomice și de finalitatea acestora: binele cetățeanului. Un stat hipertrofiat cu sute de mii de funcționari care NU se află în slujba cetățeanului va fi el apărat necondiționat de către SRI, în conformitate cu definiția de mai sus, sau SRI va trebui să atragă atenția asupra derapajelor de la democrație, asupra riscurilor unor acțiuni ale guvernului și parlamentului (care alocă și fondurile, mereu în creștere, pentru instituțiile care se ocupă cu securitatea statului, SRI în primul rând)? Răspunsul, în cazul în care serviciul național de intelligence ar fi fost un organism independent, ca în Israel, nu este decât asumarea responsabilității față de analizele efectuate și soluțiile propuse, indiferent de partidul aflat la putere! Faptul că Rapoartele de activitate ale SRI nu sunt făcute publice poate da de gândit cetățeanului contribuabil care ar vrea să știe unde sunt și cum sunt dirijate fondurile alocate acestei instituții. Dl Ionel Nițu a făcut el însuși această apreciere referitoare la necesitatea trecerii de la vechea paradigmă bazată pe secretomanie la noua paradigmă bazată pe surse deschise. Or, secretomania se referă în primul rând la aceste Rapoarte de activitate (un Raport financiar pe 2012 se află pe pagina web a CSSAP). Dar cum să pretindă cineva să cunoască faptele trecute, dacă nici măcar cele viitoare (Viziunile strategice) nu sunt accesibile? Ca să închei această paranteză generată de distincția dintre informație în general și informația de securitate națională întreb retoric: oare nu ar fi fost mai aproape de mult așteptata schimbare de paradigmă în intelligence o definiție a informației de securitate națională care să pună interesele cetățeanului înaintea intereselor birocratice (în sens weberian!) ale statului? Neprocedând astfel, autorul contribuie, voluntar sau nu, conștient sau nu, la încremenirea structurilor de securitate națională în paradigma primatului secretului în fața transparenței și deschiderii față de cetățeni. De altfel, pe parcursul cărții se subliniază mereu că SRI se află în slujba consumatorilor/ beneficiarilor de informații/ decidenților (politici sau nu) și, implicit, nu direct în slujba cetățeanului (decât într-un mod foarte mediat și alambicat). Dovada: nefuncționarea paginii de internet a SRI și lipsa de comunicare cu cetățeanul (fie și în cazul benign al informării scrise transmise de cetățeanul Liviu Drugus acestei instituții în legătură cu existența acestui serial de (cvasi)recenzii la o carte emanată direct din interiorul instituției, scrisoare care – în condiții de normalitate a comunicării cu cetățeanul – ar fi trebuit să primească un răspuns, fie și unel de genul ”Am primit mailul dumneavoastră. Vă mulțumim pentru interesul acordat”. Evident, dacă ”recenzia” era o listă de elogii pompoase, răspunsul ar fi fost unul prompt…).  O sinteză a ”dialogului SRI – cetățeni” pe anul 2012 este redată la adresa de internet: http://www.sri.ro/fisiere/rapoarte/Relatiile_SRI_cu_cet_2012.pdf  Redau conținutul acestui Raport în Anexa 1.   Ce este analiza de intelligence? În concepția autorului cărții și a tezei de doctorat recenzate aici, analiza de intelligence reprezintă: ”Un demers specializat de cunoaștere asupra unei problematici determinate – de securitate națională – , în cadrul căruia sunt utilizate, în forme și modalități specifice, deopotrivă expertiza și experiența analiștilor, precum și metode și tehnici consacrate, în scopul formulării de explicații, estimări și prognoze argumentate, utile în fundamentarea deciziiloor statului” (p. 30). Așadar, se subliniază explicit că ”analiza de intelligence … nu operează cu orice fel de informații, ci doar cu informații relevante pentru securitatea națională” (p. 31). Accentul pus mereu pe stat și nu pe cetățean ca element constitutiv principal al ideii de stat ne plasează într-o cultură de securitate cu o democrație fragilă și cu mentalitatea etatistă dominantă venită din trecutul dictatorial. Cred că cea mai bună definiție a conținutului analizei de intelligence este dată de descrierea jobului de analist de intelligence sau de specialist în metode de analiză. O descriere a acestei activități făcută de CIA pe site ul acestei instituții (https://www.cia.gov/careers/opportunities/analytical/analytic-methodologist.html ) este redată în Anexa 2: Oricine poate remarca faptul că o asemenea descriere a jobului de analist de intelligence sau de metodist de intelligence nu există pe pagina instituției numită SRI. Mai trebuie oare argumente suplimentare pentru a sublinia că în cazul SRI domină, în continuare, cultura secretului în detrimentul deschiderii și transparenței? Faptul că CIA face public venitul anual al unui specialist în metode de analiză (între 50.000 și 100.000 dolari anual, cu precizarea că, în funcție de rezultate, veniturile pot fi mult mai mari), iar SRI nu o face, sugerează diferența de viziune care ne desparte de unul dintre modelele occidentale cele mai cunoscute din lume. Din păcate, propunerile de schimbare făcute de autor nu depășesc faza de meliorism; ele sugerează, mai degrabă, o politică de (ne)adaptare lentă în situații cu dinamici foarte alerte (vezi paragraful 6.3 de la pagina 237).  Prin aceste modalități de descriere a unei activități cum este aceea de ”analiză de intelligence” nu se stimulează interesul potențialilor doritori de a lucra în acest domeniu. Dimpotrivă! Impresia mea după lecturarea acestei cărți a fost că scopul scrierii ei a fost (dincolo de obținerea titlului de doctor și a sporului de doctorat la salariu) sublinierea importanței segmentului de activitate în care chiar dl Ionel Nițu activa în momentul scrierii tezei. Dacă dl Nițu ar fi lucrat în domeniul culegerii de informații sau în domeniul recrutării de noi colaboratori atunci s-ar fi subliniat, probabil, importanța decisivă pe care o au aceste segmente, restul fiind … aspecte colaterale. Despre informație Desigur, în acest capitol de precizări și clarificări conceptuale, discutarea termenului ”informație” nu putea lipsi. Definirea acestui termen este o întreprindere temerară existând, în literatură, poziția că informația nu poate fi definită, sau în orice caz încă nu poate fi definită, ci doar descrisă. Știe cineva o definiție a energiei? O catedră de la o universitate din Finlanda, cu sute de cercetători angajați, și-a propus, cu mai mulți ani în urmă, pe parcursul unui număr mare de ani, să definească conceptul de informație, deși majoritatea cercetătorilor înclinau să creadă că un concept fundamental ca ”informația” nici nu poate fi definit. Dl Ionel Nițu citează mai multe surse care definesc informația (p. 33) și în final oferă propria sa definiție: ”În concluzie, informația poate fi definită ca ansamblu coerent și unitar de semnificații epistemice, constituit într-un mesaj în procesul comunicării, care aduce un element de noutate față de cunoștințele prealabile și care – prin relevanță, pertinență și oportunitate – își dovedește utilitatea în atingerea unui scop la baza căreia se află o necesitate sau un interes” (p. 35). Fără a fi o definiție aristotelică, această descriere metaforică a ideii de informație are, cred, caracter lucrativ deși cu rezerve cum ar fi: nu toate informațiile au aceleași semnificații epistemice pentru cel care o posedă; nu toate informațiile fac obiectul comunicării prin mesaje, nu toate informațiile receptate au o finalitate precisă – adesea acumulăm informații fără a ști dacă vor fi utile vreodată sau nu. Prin aceste mici obiecții am vrut să subliniez temeritatea încercării de a defini un concept fundamental cum este informația. Pentru eventualii cititori interesați de informații (concept, teorie, istoric, realitate) recomand ca fiind foarte instructivă cartea lui James Gleick, ”Informația. O istorie, o teorie, o revărsare”, Ed Publica, 2012 (originalul american a apărut în 2011).  Vezi și instructivul videoclip cu tema  ”Order or Disorder Information” la adresa: http://www.youtube.com/watch?v=f-rbFQjoTqo . Merită subliniată importanța Diagramei lui Ackoff (1989) (redată de mine dintr-o sursă indirectă în episodul 2, în Anexa 2) care sugerează clar distincția dintre date, informații, cunoaștere și înțelepciune, toate acestea nefiind altceva decât grade diferite de înțelegere a realității înconjurătoare. Discuții mai largi pe această temă se pot citi cu folos în articolul ”The Data, Information, Knowledge, Wisdom Chain: The Metaphorical Link” (2004). Foarte sugestiv este și motto-ul din T.S.Elliot (1934). La pagina 3 a acestui interesant articol se propune o ”Piramidă a Cunoașterii” bazată de Diagrama Ackoff, dar cu interpretări mult actualizate, fiind publicat la o distanță de 15 ani după publicarea Diagramei lui Ackoff. Articolul se găsește la adresa de internet: http://www.dataschemata.com/uploads/7/4/8/7/7487334/dikwchain.pdf . (Alte câteva adrese pot ajuta la înțelegerea conceptului de DIKW (Data, Information, Knowledge, Wisdom): http://en.wikipedia.org/wiki/DIKW_Pyramid http://www.lib.montana.edu/~tdonahue/kh/ (o excelentă sinteză) http://community.eldis.org/?233@@.59903a84!enclosure=.59903a7e (atașamentul de la această adresă este redat integral în Anexa 1) http://www.systemswiki.org/index.php?title=Data,_Information,_Knowledge_and_Wisdom http://jis.sagepub.com/content/33/2/163.refs (un rezumat al unui articol) http://jis.sagepub.com/content/33/2/163.full.pdf+html (articolul de mai sus, integral în format pdf) http://go.webassistant.com/wa/upload/users/u1000057/webpage_10248.html http://courseweb.lis.illinois.edu/~katewill/spring2011-502/502%20and%20other%20readings/bellinger%20on%20ackoff%20data%20info%20know%20wisdom.pdf (articolul prezentat în episodul 2, la Anexa 2) http://arizona.openrepository.com/arizona/bitstream/10150/105670/1/The_Knowledge_Pyramid_DList.pdf (o critică a conceptului DIKW) http://www.bileta.ac.uk/content/files/conference%20papers/2008/Data,%20Information%20and%20Knowledge%20Under%20EU%20Data%20Protection%20Directive%20[Bostjan%20Bercic].pdf (DIKW în contextul legislației europene) http://xstar.ihmc.us:16080/research/projects/EssaysOnHCC/Perspectives%20on%20Sensemaking.pdf http://www.toobigtoknow.com/bibliography-2/ (Bibliografie) http://repository.uneca.org/bitstream/handle/10855/156/Bib-7056.pdf?sequence=1 Informația ca resursă economică http://www.portlandpress.com/pp/books/online/wg85/085/0033/0850033.pdf Despre valoarea informației http://en.wikiquote.org/wiki/Russell_L._Ackoff Viața și opera lui Russel L. Ackoff http://en.wikiquote.org/wiki/Russell_L._Ackoff (Informația – un construct discursiv) http://spaces.icgpartners.com/index2.asp?NGuid=CBAEFE89E4414C4694252A87C63DD403 http://www.atwebo.com/knowledge_management.htm Despre managementul cunoașterii http://www.purdue.edu/discoverypark/vaccine/assets/pdfs/publications/pdf/Data%20Information%20and%20Knowledge.pdf DIK in vizualizare http://vinaydeshmukh.blogspot.ro/2010_08_01_archive.html Exemple la DIKW http://www.engineersmedia.com.au/journals/aaee/pdf/AJEE_15_3_Brodie.pdf (DIKW în reforma sistemului de educație) http://medelean.wordpress.com/2009/04/ http://community.eldis.org/?233@@.59903a84!enclosure=.59903a7e) Vezi și articolul integral în Anexa 3     Iată și motto-ul preluat din Elliot:   Where is the Life we have lost in living? Where is the wisdom we have lost in knowledge? Where is the knowledge we have lost in information? T.S. Eliot, „The Rock”, Faber & Faber 1934. Din păcate, în cartea dlui Ionel Nițu, Diagrama lui Ackoff este prezentată cu câteva erori importante: Deși în text, dl Ionel Nițu precizează că ”Ackoff a avansat teoria potrivit căreia conținutul minții umane poate fi clasificat în cinci categorii: date (simboluri), informații, cunoaștere, înțelegere, înțelepciune (înțelegere evoluată)” (p.34), în diagrama de la aceeași pagină cele cinci categorii sunt doar trei: date, informații, înțelepciune (cunoașterea nefiind specificată, deși i se lăsase un loc între informații și înțelepciune). Totodată, din schema prezentată nu rezultă că înțelegerea ar fi una dintre cele cinci categorii (ea fiind înscrisă pe orizontală, la nivelul datelor, sugerând, corect de altfel, că parcursul de la date la înțelepciune nu este altceva decât o succesiune de creșteri graduale ale nivelului de înțelegere). În fine, verticala de la date înspre înțelepciune este subsumată conceptului de ”integrare”, deși în schemele vehiculate în literatură se scrie ”interconectedness”, ceea ce înseamnă relaționare, interconectare, în niciun caz integrare). De reținut triada Relații – Modele – Principii care explică esențializat succesiunea:  Date – Informații – Cunoaștere – Înțelepciune, trecerile etapizate fiind bazate pe înțelegere. Astfel, înțelegerea relației/ relațiilor dintre date generează informație. Înțelegerea modelului după care se structurează informația generează cunoaștere. Înțelegerea principiilor pe baza cărora se structurează și utilizează cunoașterea generează înțelepciune.   Despre ciclul de intelligence Deși acest ciclu este esențial pentru înțelegerea corectă/ adecvată a activității de intelligence, descrierea sa este expediată într-o singură frază urmată de schema ciclului de intelligence, preluată de la autorul Adrian Ene (2011). Din păcate schema, complexă, este concentrată pe o jumătate de pagină, și în consecință este greu lizibilă. În plus de asta, logica denumirilor, succesiunilor și legăturilor dintre cele patru componente majore ale ciclului de intelligence din schemă ridică mari semne de întrebare. Cele cîteva observații critice făcute chiar de către autorul cărții nu au darul de a aduce lumină în privința conținutului real al ciclului de intelligence. Cred că în economia cărții descrierea și discutarea critică a ciclului de intelligence putea primi un capitol distinct și o bibliografie foarte bogată. Lipsa oricăror exemplificări cu cazuistică din practică face ca demersul teoretic despre ciclul de intelligence să apară incomplet și, în consecință, inutil. Acest prim capitol al cărții se încheie cu câteva definiții ale unor concepte cheie cum ar fi: cultură de securitate, siguranță națională, securitate națională, paradigmă, toate acestea fiind insuficient discutate pentru a se putea vorbi despre clarificare conceptuală/ conceptualizare, tocmai această clarificare fiind una dintre finalitățile lucrării lăudată de prefațatorul George Cristian Maior ca fiind o realizare notabilă a autorului. Nu subscriu. Fiind de dată relativ recentă, ”povestea” cu articolul capcană publicat de câțiva autori sârbi în revista editată de Universitatea Creștină ”Dimitrie Cantemir”, Metalurgia Internațional (vezi http://inserbia.info/news/2013/09/serbian-professors-published-false-scientific-paper-in-a-romanian-magazine/     si http://en.wikipedia.org/wiki/Sokal_affair) apare ca fiind un caz simptomatic de falsificare și de mimare a cercetării din România (vezi și Mottoul semnat Dragoș Ciuparu). Întrebarea mea, legată de ciclul de intelligence și de precizarea autorului cărții, conform căreia ”agențiile de intelligence culeg informații fără a li se cere explicit acest lucru de către un anume consumator” (p. 39) este: ”Poate SRI să declanșeze o campanie de decredibilizare/ dezvăluire a revistelor fantomă din România care publică articole contra bani fără a testa conținutul științific al articolelor, și își cumpără, tot pe bani, înscrierea în Lista revistelor cotate ISI?” Sau așteptăm noi ”ajutoare” din exterior, așa cum a fost piciorul de ajutor dat de colegii sârbi? Dacă nici educația și cercetarea nu reprezintă priorități de securitate națională, atunci ce mai poate fi prioritar pentru SRI și celelalte servicii de intelligence/ informații/ pază etc. din România? 

Liviu Drugus

(Va urma)

 

Anexa 1Relaţiile Serviciului Român de Informaţii  cu cetăţenii în anul 2012   În anul 2012, Serviciul Român de Informaţii a primit 20.340 petiţii, din care 11.359 de la persoane fizice şi 8.981 de la persoane juridice şi instituţii publice. Dintre acestea, 13.799 au fost soluţionate favorabil, 2.716 au primit răspunsuri nefavorabile, 2.053 au fost îndrumate spre rezolvare altor instituţii, iar 973 au fost clasate conform art. 10 alin (2) din O.G. nr. 27/2002. În aceeaşi perioadă, conducerea S.R.I., şefii unor unităţi centrale şi teritoriale, precum şi cadre anume desemnate au acordat 3.848 audienţe. În baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public au fost adresate S.R.I. 34 solicitări. Din totalul acestora, 11 au primit răspuns favorabil, iar 22 nefavorabil (informaţii exceptate de la liberul acces al cetăţenilor), iar o cerere a fost clasată deoarece lipseau datele de identificare ale petentului. La adresa publică de poştă electronică relatii@sri.ro au fost primite 4.512 mesaje, având ca obiect:  condiţiile de încadrare în structurile Serviciului Român de Informaţii şi C.V.-uri prezentate în vederea angajării, oferte de colaborare ca agenţi, oferte de sprijinire a activităţii instituţiei, cereri de reîncadrare/ transfer al unor foste cadre, precum şi condiţiile de înscriere la cursurile organizate de Academia Naţională de Informaţii;  eliberarea unor documente necesare recalculării pensiei;  obţinerea unor audienţe la conducerea Serviciului Român de Informaţii;  reclamaţii la adresa unor cadre ale Serviciului Român de Informaţii;  semnalarea unor aspecte de interes pentru Serviciul Român de Informaţii;  invitaţii adresate conducerii Serviciului Român de Informaţii;  mesaje primite din partea unor asociaţii sau partide;  mesaje primite din partea unor ministere, ambasade şi a Reprezentanţei României la UE;  reclame comerciale şi oferte de produse şi servicii;  scrisori de mulţumire pentru răspunsurile primite, felicitări;  solicitări de: date de contact ale unor instituţii, sprijin pentru recuperarea unor bunuri, informaţii pentru întocmirea tezei de doctorat sau a unor lucrări de licenţă, efectuare a unor stagii de practică, sprijin pentru reîntregirea familiei, ajutor umanitar etc.   Dorim să exprimăm aprecierea SRI cu privire la interesul cetăţenilor faţă de activitatea derulată de Serviciu pentru asigurarea securităţii naţionale şi de posibilitatea unei cariere în instituţia noastră şi ne menţinem disponibilitatea de a răspunde solicitărilor dumneavoastră transmise pe adresele publice puse la dispoziţie.”

 

Anexa 2

Analytic Methodologist

Analytic Methodologist

Add to Job Cart Send to Friend

Work Schedule: Full Time
Salary: $49,861 – $97,333*
Location: Washington, DC metropolitan area

*Higher starting salary possible depending on experience level. Analytic methodologists have the opportunity to develop and apply analytic methods to add rigor and precision to intelligence analysis and collection. They provide statistical, operations research, econometric, mathematical, geospatial modeling, or survey support to Agency analysis, and communicate their findings via a broad range of written intelligence products and verbal presentations. Agency analysts are encouraged to maintain and broaden their professional ties through academic study, contacts, and attendance at professional meetings. They may also choose to pursue additional studies in fields relevant to their areas of responsibility. Opportunities exist for foreign and domestic travel, language training, analytic and management training, and assignments to other offices in the Agency and throughout the US Government.


Minimum requirements include an advanced degree (note that some offices will accept highly qualified BAs) and experience in fields involving statistics; mathematics; econometrics; GIS/remote sensing; operations research; computer or mathematical programming; survey research, design, and analysis; gaming; and modeling. A minimum GPA of 3.0 on a 4-point scale is required. Competitive candidates typically will have higher GPAs, relevant experience, and strong verbal presentation and writing skills, including the demonstrated ability to write clear and concise text. They will also have a strong interest in international affairs, and the ability to work in a team environment. Please attach to your online application the following items:

  • A cover letter.
  • A 5-8 page analytical writing sample in your area of claimed substantive expertise, preferably unedited by others.
  • College transcripts.

All applicants must successfully complete a thorough medical and psychological exam, a polygraph interview and an extensive background investigation. US citizenship is required. To be considered suitable for Agency employment, applicants must generally not have used illegal drugs within the last twelve months. The issue of illegal drug use prior to twelve months ago is carefully evaluated during the medical and security processing. Important Notice: Friends, family, individuals, or organizations may be interested to learn that you are an applicant for or an employee of the CIA. Their interest, however, may not be benign or in your best interest. You cannot control whom they would tell. We therefore ask you to exercise discretion and good judgment in disclosing your interest in a position with the Agency. You will receive further guidance on this topic as you proceed through your CIA employment processing. To Apply:  Make a note of the position(s) that interest you, as you can apply for up to four positions in one application. DO NOT submit multiple applications; this will only slow the review of your application, and delay processing. Please read the Application Instructions carefully before you begin the online application process. Application Instructions An equal opportunity employer and a drug-free work force. Add to Job Cart Send to Friend       Anexa 3 (atașamentul preluat de la adresa de internet: http://community.eldis.org/?233@@.59903a84!enclosure=.59903a7e) Information and knowledge…   – Are they the same or different?  – Does differentiating information and knowledge affect the theory of change underpinning the way we work?   {A stimulus for discussion from ITAD as part of the Output to Purpose Review of the Mobilising Knowledge for Development Programme, and Independent Evaluation of Eldis 2007.}   The information knowledge debate is not a new one! Epistemology (that’s the theory of knowledge) has been the subject of considerable thought over many years. According to Plato, around 2,400 years ago, ‘knowledge is a subset of that which is both true and believed’.     In an essay entitled ‘Concerning Human Understanding’, written just over 300 years ago, the English philosopher John Locke (whose ideas had enormous influence on the development of epistemology) defines knowledge as ‘the perception of the agreement or disagreement of two ideas’. More recently, and quite usefully, Russell Ackoff, a Systems Theorist and Professor of Organizational Change classified the content of the human mind into five categories:

  1. Data: symbols
  2. Information: data that are processed to be useful; provides answers to „who”, „what”, „where”, and „when” questions
  3. Knowledge: application of data and information; answers „how” questions
  4. Understanding: appreciation of „why”
  5. Wisdom: evaluated understanding.

(Ackoff, R. L., „From Data to Wisdom”, Journal of Applies Systems Analysis, Volume 16, 1989 p 3-9) http://www.systems-thinking.org/dikw/dikw.htm   Whilst in a similar vein, Neil Fleming of LincolnUniversity, Canterbury, New Zealand writing on ‘Coping with a Revolution: Will the Internet Change Learning?’ provides a slightly simplified form of the categorization with context and understanding axis.   Maybe both are drawing on Cleveland H. „Information as Resource”, The Futurist, December 1982 p. 34-39 where understanding is a continuum.   Cleveland has some useful things to say about his categories:

  • Data comes about through research, creation, gathering, and discovery.
  • Information has context. Data is turned into information by organizing it so that we can easily draw conclusions. Data is also turned into information by „presenting” it, such as making it visual or auditory.
  • Knowledge has the complexity of experience, which come about by seeing it from different perspectives. This is why training and education is difficult – one cannot count on one person’s knowledge transferring to another. Knowledge is built from scratch by the learner through experience. Information is static, but knowledge is dynamic as it lives within us.
  • Wisdom is the ultimate level of understanding. As with knowledge, wisdom operates within us. We can share our experiences that create the building blocks for wisdom, however, it need to be communicated with even more understanding of the personal contexts of our audience than with knowledge sharing.

Note also that for Cleveland, data and information deal with the past. They are based on the gathering of facts and adding context. Knowledge deals with the present. It becomes a part of us and enables to perform. However, when we gain wisdom, we start dealing with the future as we are now able to vision and design for what will be, rather than for what is or was. Other people believe that the distinctions between data, information, knowledge, and wisdom are not very discrete, more like shades of gray, rather than black and white – e.g. Shedroff, N. (2001). „An overview of understanding” in Information Anxiety 2 by Richard Saul Wurman. Indianapolis: Que.   Some people, in development circles, use the terms ‘information’ and ‘knowledge’ interchangeably. The World Bank, for example, appears to come into this category. The IDS has variously described its fine web-based efforts as Information Services (circa 2002) and more recently Knowledge Services.   The Livelihoods Connect Logframe describes ‘knowledge sharing’ in its hierarchy of objectives. A BLDS Logframe Outputs talk of ‘More extensive knowledge sharing partnerships’ with an associated Activity being to ‘set up a dedicated information service’. The BRIDGE Logframe refers to ‘the provision of information/services’ and provision of ‘accessible and diverse information’. ELDIS highlights in its purpose ‘..use and  exchange (of) relevant, evidence-based development knowledge and documentation’. Id21 on the other hand discussed sharing research. The emerging IDS I-K-Mediaries Working Group considers information and knowledge mediation but is unclear yet if the group sees specific differences.   Are information and knowledge separate but associated through communication? Is information a quality that can be sent as a message, or received, through observation, reading or measurement, or downloaded from IDS KS? Is information subordinate to knowledge, which is information that is believed to be true? Is knowledge a construct, built from scratch by the learner, which comes to us via transcribed content or artefacts*, derived from other’s knowledge?   *Data is created with facts. Thus, a datum can be thought of as an artefact of a fact. Artefacts (facts, concepts, processes, procedures, and principles) are used in the learning process for creating knowledge, while in turn, knowledge creates new artefacts – the so-called Knowledge Creation Spiral.

What are those artefacts and types of knowledge?

Facts – Specific and unique data or instance. Concepts – A class of items, words, or ideas that are known by a common name, includes multiple specific examples, shares common features. There are two types of concepts: concrete and abstract. Processes – A flow of events or activities that describe how things work rather than how to do things. There are normally two types: business processes that describe work flows and technical processes that describe how things work in equipment or nature. They can be thought of as the big picture, of how something works. Procedures – A series of step-by-step actions and decisions that result in the achievement of a task. There are two types of actions: linear and branched. Principles – Guidelines, rules, and parameters that govern. It includes not only what should be done, but also what should not be done. Principles allow one to make predictions and draw implications. Given an effect, one can infer the cause of a phenomenon. Principles are the basic building blocks of causal models or theoretical models (theories).   The above artefacts (content) are then, in turn, used in the knowledge creation process to create two types of knowledge: declarative and procedural.   Declarative Knowledge – Declarative models refer to representations of objects and events and how they are related to other objects and events. They focus on the why rather than the how. It allows us to think and talk about the world. Declarative models include propositions and schemata.   Procedural Knowledge – Procedural models focus on tasks that must be performed to reach a particular objective or goal. Procedural Knowledge is characterized as knowing how and is often more difficult to verbalize and articulate than declarative knowledge. Procedural knowledge emphasizes hierarchical or information processing approaches based upon productions, i.e. those described by an IF and THEN statement. For example, IF the light is red, THEN stop.       Dr Janaky Grant and Professor Robin Kramar of the Graduate School of Management, Macquarie University Sydney, New South Wales, Australia will be discussing Organisation Structure, Knowledge Creation and Organisational Change at the 2007 Management Conference in Singapore in July.   The overall theme of conference (starting soon) is highly relevant to this debate.

Recently, LARRY SANGER, a co-founder of Wikipedia, affirmed that it is wonderful that the power to declare what we all know is no longer exclusively in the hands of professional elites.  He believes that ‘a giant, open, global conversation has just begun—one that will live on for the rest of human history—and its potential for good is tremendous’.   So, are then the Votaries of Web 2.0, the leaders in a movement towards the democratization of information or knowledge itself, on a global scale, something possible for the first time in human history?   Are IDS KS in the vanguard of the democratization process in the field of development?   Do we share information or knowledge?   Is the theoretical study of meaning here irrelevant or would the careful use of language improve our conceptual clarity about how what we do gives rise to the development impacts they seek to encourage?

(Va urma)

Liviu Drugus                                                        22    septembrie 2013          www.liviudrugus.wordpress.com         www.facebook.com/liviu.drugus