liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Florin Cîntic

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 499. Luni 14 mai 2018. Intermezzo benefico-malefic pe teme (non)culturale iașiote (32)


Voi comenta și ultima parte a ”Dreptului la replică” compus în redacția ”Scriptor” și semnat de Traian Diaconescu, plagiatorul ofensat de adevăr, susținut în demersul său neonest de membrii Colegiului revistei: Ana Blandiana, reprezentantă a Bucureștiului, Emilia Chiscop (SUA), Cristina Hermeziu (Franța), Tereza Kortusova (Cehia), Luo Donquan (Republica Populară Chineză), Maria Pilchin (Chișinău, adică parte a României viitoare), Ion Pop (Cluj-Napoca) și Christian W. Schenk (Germania). Așadar, opt nume de scriitori care susțin, indirect, demersul proplagiat al revistei Scriptor. La această listă se adaugă membrii Parteneriatului instituțional, adică reprezentanți ai instituțiilor ieșene care sprijină și promovează plagiatul (cel puțin doi dintre ei chiar îl și practică): Florin Cîntic, Bogdan Crețu, Ioan Holban, Alina Hucai, Eugen Mircea, Simona Modreanu, Dragoș Pătrașcu. Această modă păguboasă a scrierii unor nume pe o copertă de revistă (persoanele asumându-și bunele și relele rezultate din activitatea revistei) ar trebui să dispară. Cel puțin în ce privește revistele noastre (ieșene și nu numai) aceasta este o formă fără fond, un moft ”democratic” prin care se sugerează că toate aceste nume chiar citesc revista, dar și articolele apărute (inclusiv pe internet) pe marginea calității acestora și ”își pun obrazul” drept garant al onestității redacționale. Nu mă aștept ca vreunul dintre aceste nume să se retragă (rușinat) din cauza acuzațiilor grave de plagiat și autoplagiat la adresa colaboratorilor/ redactorilor revistei. Dimpotrivă, deși foarte probabil numele de mai sus citesc aceste semnale lansate de mine (scriindu-și numele la Search pe Google), ei le ignoră cu rea credință și neonorantă neputință de a-și schimba modul de raportare față de cititori.

În fine, voi reproduce și reacționa la ultima parte a ”epistolei” publicată de revista Scriptor nr. 5-6/ 2018 la pagina 107: ”4. În finalul acestei epistole, invit pe dl. Druguş să-şi exprime opiniile în stil academic, sine ira et studio, renunțând la frisoane de cenzor neomologat, întru binele său şi al culturii noastre româneşti”. Cu respectuoase mulțumiri pentru invitație (cred că ”îl invit” era mai corect) și pentru gândurile de bine personal alături de același bine dorit și ”culturii noastre românești”, adresez și eu redactorilor distinși și osârdioși ai revistei Scriptor aceleași urări. În altă ordine de idei, ”magistrul” latinist încheie epistola rotund, tot cu un dicton latin, de data asta unul care mă îndeamnă să las deoparte pornirile mele primitive de a urî tot ceea ce este neonest, incorect, fals, ipocrit și găunos împreună cu modul meu vădit părtinitor față de unii scriitori (cum ar fi Radu Paraschivescu, Ioanid Romanescu și alții) și defăimător față de alți scriitori (majoritatea din urbea ieșeană, pentru simplul motiv că am dat mai multă atenție revistelor ieșene). Peste puțin timp, când legea despre defăimare va fi adoptată, majoritatea criticilor (mă refer la criticii-critici, nu la criticii adulatori) vor trebui să dea samă în instanță. Cât despre stilul academic sugerat de ”magistru”, mersi, prefer să nu-l (mai) folosesc, dacă dl profesor Diaconescu înțelege prin asta ascunderea sub preș a erorilor de limbă, de gramatică și de logică (că deh, doar suntem confrați de breaslă academică), scrierea ”creatoare” prin plagiere și sporirea (cantitativă a) culturii românești prin autoplagiere (cum face și distinsul șef al publicației, dl Lucian Vasiliu). Morga ”academică” este prea adesea invocată și afișată întru acoperirea indecențelor profesionale rușinoase (plagiat și autoplagiat, dezinteres față de limba română etc.). Și pentru că tot simțea nevoia să dea un exemplu de comportament academic, dl Diaconescu mă pune imediat la colț, în genunchi, pe coji de nucă doar-doar îmi vor trece ”frisoanele de cenzor neomologat”. Probabil așa sunt etichetați toți cititorii revistei care ar îndrăzni să desconspire faptul că șeful/ regele e gol, iar curtea ”osârdioșilor” e plină de simpli adunători de texte pe care le toarnă (nu cred că durează mai mult de câteva zile) în format de revistă.

P.S. Pentru a nu încheia chiar într-o notă pesimistă, negativă și descurajantă (după ce chiar în episodul anterior mi-am exprimat slaba speranță într-un reviriment cultural local) revin acum cu o nuanțare dătătoare de speranțe: este vorba despre revista ALECART, profesorul Emil Munteanu și colaboratorii lor. Iată și o mostră de optimism: https://alecart.ro/interviu-cu-anastasia-gavrilovici/

(va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 461. Vineri 6 aprilie 2018.  Intermezzo benefico-malefic pe teme (non)culturale iașiote (12)


Consider că cele două articole ale profesorului Traian Diaconescu afectează grav nu numai imaginea autorului/ (auto)plagiatorului Traian Diaconescu, dar și imaginea revistei ”Scriptor”, imaginea membrilor redacției acestei reviste, imaginea Colegiului de Onoare și a Colegiului consultativ precum și pe aceea a Primăriei Iași și a Consiliului Local Iași – instituții responsabile pentru finanțarea unor acte de incultură și de încălcare a elementarelor norme deontologice ale profesiei.

Dar ceva tot s-a schimbat (ca formă) în urma criticilor mele (presupun eu). Lipsa de onoare a Colegiului de onoare a fost amendată substanțial, esențial și definitiv prin eliminarea atributului ”de onoare”. Acum, fostul Colegiu de onoare se numește doar Colegiu (fără onoare!) și și-a mărit componența cu încă un membru (i)responsabil de respectarea normelor elementare de moralitate ale oricărei publicații: Christian W. Schenk (Germania) (vezi: https://ro.wikipedia.org/wiki/Christian_W._Schenk). Oricine poate sesiza componența puternic și preponderent feminină a Colegiului (conform gândirii primului oltean al partidului conducător al țării în această perioadă): inițial scorul era 5 la 2, dar acum, după consolidarea prezenței masculine în Colegiu, scorul a devenit 5 la 3. Totodată, fostul Colegiu consultativ (existent pînă la nr 1-2/ 2018) și-a schimbat numele în Parteneriat instituțional (care nu mai consultă nimic), și subliniază că numiții: Florin Cîntic, Bogdan Crețu, Ioan Holban, Alina Hucai, și Simona Modreanu, la care se adaugă, începând cu nr 3-4/ 2018 și Eugen Mircea  de la Galeriile de Artă ale Municipiului Iași și Dragoș Pătrașcu de la Universitatea de Arte George Enescu din Iași, sunt reprezentanți ai instituțiilor la care lucrează și nu se reprezintă doar pe ei înșiși. Aici măiestria managerială a maestrului fondator și coordonator al revistei ”Scriptor” este realmente impresionantă. De acum înainte, zecile de greșeli la un singur articol nu vor mai fi imputabile doar reprezentanților acestor instituții (reprezentanți care, după umila mea părere, nici nu citesc revista cu atenție), ci instituțiilor ca atare, în integralitatea lor, respectiv unor zone culturale destul de reprezentative pentru cultura Iașului/ Iașilor. Dacă în Colegiu scorul este 5-3 pentru doamne, în Parteneriatul instituțional scorul este de 5-2 în favoarea bărbaților. Deoarece în concepția managerului revistei Echipa tehnică nu are nicio responsabilitate pentru numărul excesiv de mare de greșeli la un singur articol analizat, componența (și denumirea!) sa a rămas intactă.

Îndrăznesc să caut și să găsesc câteva cauze/ motive posibile ale crizei de imagine a acestui proiect al Editurii Junimea (președinte al Consiliului științific al Editurii Junimea: Lucian Vasiliu; director al Editurii Junimea: Lucian Vasiliu) și al Societății Culturale ”Junimea 90” (inițiator și coordonator al Societății: Lucian Vasiliu, 1993), proiect care părea promițător și stimulator pentru relansarea Iașului pe orbita orașelor cu contribuții culturale notabile și exemplare. Acest proiect, intitulat ”Scriptor” îl are ca director fondator și coordonator tot pe Lucian Vasiliu. https://ro.wikipedia.org/wiki/Lucian_Vasiliu). O înregistrare video din mai 2016  cu Lucian Vasiliu de la emisiunea ”Modelele și valorile de lângă noi” (emisiune la care a fost invitat, în altă emisiune, și ”magistrul” (auto)plagiator Traian Diaconescu) se găsește la https://www.youtube.com/watch?v=m-vX8Ms88GA . În ultimă instanță, dacă acest proiect s-a dorit a fi un vector de îmbunătățire a imaginii Iașului în ochii decidenților în competiția stabilirii de capitale europene ale culturii pentru anul 2021, iar tristul rezultat fiind deja cunoscut, îmi pun întrebarea dacă acest proiect a ajutat sau a împiedicat obținerea unui rezultat favorabil Iașului.

Sper (la modul naiv) că analiza cauzală va stimula și alte opinii, sugestii și soluții utile Iașului și renumelui său grav afectat acum de meschinăria clanurilor de ”scriitori” cu patalama de USRist. (USR = Uniunea Scriitorilor din România, uniune a cărei președinție este vizată, în aceste zile, de un userist ieșean  – USR = Uniunea Salvați România -, senatorul USR Dan Lungu, despre care presa a scris că are de dat unele explicații în justiție pe tema utilizării unor fonduri europene: https://ro.wikipedia.org/wiki/Dan_Lungu). Este adevărat că Filiala scriitoricească de la Iași este a doua ca mărime din țară (după București), dar această gonflare cantitativă nu asigură automat și o calitate pe măsura locului ocupat.

Inflația de scriitorași (știați că în România sunt 2600 de ”scriitori”?) care au invadat pur și simplu sindicatul de profil (USR) este o primă cauză care a afectat ideea de scriitor văzut ca ”om de cultură”/ intelectual/ ”om de spirit”. Deși definiția termenului de scriitor (https://ro.wikipedia.org/wiki/Scriitor) mă include cu asupră de măsură (fiind jurnalist profesionist, profesor și… blogger) eu unul prefer să restrâng această profesie/ calitate/ denumire la literatură și la persoanele recunoscute ca atare în istoriile consacrate și larg acceptate ca atare în  enciclopedii, dicționare și manuale școlare. Din păcate, acum scriitor înseamnă orice persoană care știe să scrie, o persoană alfabetizată adică. Orice alfabetizat poate publica în edituri care publică orice și oricum: bani să iasă! Pe fondul acestei precarizări a statutului scriitoricesc (și al celor care se ocupă cu îndeletniciri intelectuale în general) a apărut o reacție a celor de la ”old boys”, scriitori seniori care s-au simțit îndrituiți să ”salveze” onoarea (nereperată) a Iașului cultural.

În contextul competiției pentru obținerea titlului de ”capitală europeană a culturii pentru anul 2021” Primăria Iași a hotărât sprijinirea financiară a apariției unei noi reviste (”Scriptor”) care să influențeze în favoarea Iașului decizia referitoare la capitala europeană a culturii. Sub pretextul promovării valorilor (re)cunoscute/ clasicizate s-au publicat în revistă cu osebire valorile osificate/ pensionate, dar și valorile care umplu listele de membri ai Colegiului și ai Parteneriatului (în ultimele două numere duble apărute aceste nume sunt în număr de 8, respectiv 11, din totalul de cca 48 articole/ număr dublu). O primă concluzie: ”Scriptor” publică cu prioritate articolele semnate de colegi de generație și colegi de redacție (considerând Colegiul și Parteneriatul ca fiind extensii ale redacției revistei). Cea mai bună dovadă că revista este una îmbătrânită și încremenită în vechi și vetuste proiecte este vârsta autorilor. Media de vârstă (peste 70 de ani!) a celor 49 de persoane care au publicat în cel mai recent apărut număr al revistei ar trebui să dea de gândit celor care diriguiesc/ influențează/ finanțează cultura Iașului. Senectute nu înseamnă automat înțelepciune, după cum nici junețe nu înseamnă automat creativitate maximă, dar parcă lipsa semnificativă a tinerilor din Cuprinsul fiecăruia dintre cele 38 de numere (adică 19 numere duble de revistă) ridică un mare semn de întrebare în legătură cu viitorul culturii ieșene și moldave. Pe când o Junime(a) autentică?

Așadar, ponderea sexagenarilor, septuagenarilor (chiar octogenarilor) este majoritară: cca 30 nume din 48. Rezultă de aici o mare contradicție între ”junețea” trecută a autorilor și numele instituțiilor proiectului ”Scriptor”: Editura ”Junimea” și Societatea Culturală ”Junimea 90”. Iar ”junii”  autori au, de regulă, peste 60 de ani… Cititorii vor înțelege de ce autorii au poze din ”junețe” (chiar aproape octogenarul Traian Diaconescu are o poză de pe la 40 de ani…). Cred că și aici apare o problemă de moralitate și sinceritate. Dacă pe FB poți pune la ”profilul” contului orice poză dorești, într-o revistă literară se impune o poză proaspătă, conformă cu vârsta reală a autorului. Este adevărat, dacă nici autorul unui articol nu este cel real, de ce n-ar fi și poza din altă epocă, fără legătură cu realitatea actuală?

De fapt, politica redacțională nu face un secret din promovarea clasicismului și, pe cale de consecință,  practică ocolirea discretă a junimii locale și naționale. Toate rubricile au denumiri latinești. (Oare de ce? Un posibil răspuns: pentru că limba dacă nu este cunoscută și nici scriere/ scrieri/ scriitori nu a avut). Ușor amuzantă este denumirea rubricii dedicată artei, rubrică ce a cunoscut mai multe formulări în cei trei ani de la apariția revistei: Artis amica nostrae, Artis amica nostre, Ars amica nostra. Tot cu latina-n cap, primul grupaj de articole apare sub semnul ”semina sapientiae” (semințe de înțelepciune). Probabil și prezența constantă în revistă a latinistului Traian Diaconescu ține de acest orgoliu nu doar de a ne adăpa din limba și înțelepciunea anticilor, ci și de a publica cu prioritate anticele personalități ale Iașului.

Modul în care onor conducerea redacției revistei ”Scriptor” înțelege să facă politica culturii locale este identic cu cel care a dus la răsunătorul insucces al Iașului cultural în lupta pentru obținerea de finanțări europene în proiectul capitalelor europene ale culturii. Am analizat și am publicat multe concluzii pe acest subiect și am prezis, în mai multe rânduri, insuccesul garantat/ inevitabil la care s-a abonat Iașul cultural prin reprezentanții săi. De fiecare dată am atras atenția asupra bolii mortale a culturnicilor ieșeni contemporani: PASEISMUL, ochiul întors spre trecut, spre clasici/ antici, respectiv regurgitarea și mestecarea la infinit a unor fraze, clișee, teme, modele, practici (plagiatul fiind doar una dintre ele) de către mereu-mereu aceleași persoane…

În episodul următor voi face o radiografie a ultimului număr apărut în librării și on line. Sper ca aceste analize să fie utile și altor redacții sau instituții de cultură ieșene, tot mai greu de trezit din ”somnul cel de moarte”.    (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 456. Duminică 1 aprilie 2018.  Intermezzo benefico-malefic pe teme (non)culturale iașiote (7)


Pentru că audiența de care are parte blogul meu nu este una impresionantă (ba, dimpotrivă) am considerat de cuviință să informez direct principalele ”personaje” implicate în povestea plagiatului și autoplagiatului acceptate și promovate de revista ”Scriptor” din Iași. Prin urmare am trimis cele 6 episoade anterioare atât redacției revistei ”Scriptor” (revista plagiatoare) cît și redacției revistei ”Tribuna” (revista din care s-a plagiat). De asemenea, am trimis aceste materiale și Primăriei municipiului Iași – instituție care sprijină financiar apariția revistei (în mod indirect, instituția amintită – neluând nici o măsură disciplinară asupra revistei plagiatoare – sprijină plagiatul). Am trimis semnalarea respectivă și unor membri din Colegiile (zise ”de onoare” și ”consultativ”) care ”patronează” (vorba vine) activitatea revistei ”Scriptor” (Maria Pilchin, Ana Blandiana, Ion Pop, Cristina Hermeziu, Emilia Chiscop). Conform principiului arhicunoscut: ”Cu cît e mai mică mintea, cu atît este mai mare îngîmfareaPrimăria Iași și revista ”Tribuna” de la Cluj n-au răspuns. Nici autorul plagiat, Dumitru Velea, nu a mai răspuns. Nici onorabilele nume din lista care compune Colegiile amintite. Din motive încă neclare, redacția revistei ”Scriptor” prin persoana coordonatorului revistei, dl Lucian Vasiliu, a răspuns semnalării mele. Răspunsul merită analizat deoarece este unul simptomatic pentru o revistă care nu dă doi bani pe principiile de moralitate care ar trebui să guverneze activitatea oricărei publicații.

Dar înainte de a publica și analiza răspunsul revistei ”Scriptor” voi reproduce textul scrisorii mele de semnalare a plagiatului comis de profesorul universitar (pensionar) Traian Diaconescu.

Plagiate în serie. Revista ”Scriptor” din Iași promovează plagiatul și autoplagiatul. Pînă cînd?

Motto:Nu tupeul hoților mă înspăimântă cel mai mult, ci aplauzele celor furați

Valeriu BUTULESCU

Revista ieșeană ”Scriptor” beneficiază de suportul financiar al Consiliului local Iași și al Primăriei Iași. Fiind subvenționată din bani publici, revista se vinde la un preț incredibil de mic (4 lei un număr care are cca 150 pagini!). Dar acest cadou făcut ieșenilor din banii ieșenilor pare a fi un fruct otrăvit atât timp cât redacția revistei, Colegiul de onoare (care onoare?) și Colegiul consultativ promovează sau cel puțin acceptă articole (auto)plagiate (ca să fie revista plină, mare și multă). Concret, un articol semnat de Traian Diaconescu, (publicat în nr 1-2, ianuarie-februarie 2018, pp. 50-51) este un plagiat după un autor din Petroșani (Dumitru Vela) care și-a publicat articolul în revista clujeană ”Tribuna”. Mai mult, același articol (deja un plagiat) semnat de Traian Diaconescu a fost publicat anterior și în revista ”Studii eminescologice” care apare la Cluj (în acest caz avem de-a face și cu un autoplagiat, autorul și redacția revistei ”Scriptor” neprecizând că articolul nu este unul original, ci este o simplă preluare a unui articol publicat anterior într-o altă revistă. În cazul în care redacția a plătit acest articol ca pe unul original ne aflăm în fața unui abuz, respectiv ”primirea de foloase necuvenite” de către un autor. Cred că oricine citește reviste literare/ de cultură poate sesiza cu ușurință furăciunea auctorială și redacțională și este în drept să reproșeze Consiliului Local Iași faptul că se cheltuiesc bani publici (obținuți din impozitele date de contribuabili) pentru o revistă care acceptă și promovează plagiatul, neonorând pretențiile elitiste ale culturii ieșene. Oricine poate citi și vedea (inclusiv pe internet) că ne aflăm în fața unui caz simultan de plagiat și de autoplagiat, fapt care trebuie să dea de gîndit responsabililor care ar trebui să răspundă la întrebări ca: finanțăm cultura sau incultura? finanțăm valoarea sau impostura academică? Demonstrarea plagiatului este făcută în cele șase episoade dedicate acestui subiect pe blogul www.liviudrugus.wordpress.com (episoadele 410, 411, 412, 413, 414 și 425).

Se știe că cine plătește comandă muzica. În consecință, Consiliul Local al municipiului Iași este perfect îndrituit să ceară ferm ca redacția revistei să nu abandoneze etica profesională, să nu promoveze sub nici o formă plagiatul și autoplagiatul. În caz contrar, aș sugera revistei să-și schimbe numele din ”Scriptor” în ”Transcriptor” (pentru că doar transcrie articole publicate în alte părți) și să renunțe la a mai asocia Consiliul Local Iași și Primăria Iași cu furtul intelectual (inevitabil, și unul material).

 

Consider că este posibil și necesar ca printr-o Hotărîre a C.L. Iași, (care ar putea lua și forma unei inițiative legislative susținută de TOȚI parlamentarii ieșeni care doresc să contribuie la diminuarea corupției din România) să se instituie obligația ca orice publicație subvenționată să includă, printre cerințele minimale de publicare, următoarele (reiau din textul publicat pe internet în serialul ”Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit. Episodul 425 din 1 martie 2018”. Precizez că textul are și cîteva mici modificări față de cel publicat la 1 martie.): ”prima condiție a acceptării unui text (articol, studiu, carte) spre publicare trebuie să fie semnarea ”Declarației de non(auto)plagiere”. Printre sancțiunile posibile în caz de constatare a faptului că articolul a mai fost publicat de autor în altă parte (autoplagiere/ conținut duplicat) sau că este preluarea ușor modificată a articolului unui alt autor (plagiere) ar putea fi: a) includerea autorilor plagiatori într-un registru național al plagiatorilor (există unul făcut de un clujean; se numește Asociația GRAUR și are adresa http://www.plagiate.ro/ ); b) în cazul în care redacția este sesizată despre infracțiunea numită plagiat să fie obligată să publice într-un număr următor explicații și să prezinte scuze adevăraților autori; c) autorul care a plagiat să aibă obligația de a restitui banii încasați ca folos necuvenit și eventual să plătească daune interese persoanelor lezate; d) instituirea obligației fiecărei redacții/ edituri de a preciza ca, în cazul în care articolul a mai fost publicat în altă parte, să se precizeze locul și data publicării, plus acordul editorului anterior de a republica acel articol (eventual cu mulțumiri). O inițiativă legislativă mai clară, mai elaborată și mai aspră se impune. Juriștii ar trebui să fie mai expliciți în privința definirii dreptului de proprietate intelectuală și a consecințelor ce trebuie suportate de încălcătorii acestui drept fundamental”. Aș mai adăuga aici și declararea plagiatorului ca persona non grata în redacția oricărei reviste care se respectă, fapt ce va fi notificat de orice revistă care va face dovada acestui simț elementar al onoarei. Ministerul Culturii (dacă mai există așa ceva) să aibă, prin lege, o pagină dedicată plagiatului, plagiatorilor și celor care acceptă sau încurajează plagiatul. Plus de asta, sugerez membrilor Consiliului de onoare (Ana Blandiana, Emilia Chiscop, Cristina Hermeziu, Maria Pilchin și Ion Pop) dar și membrilor Colegiului consultativ (Florin Cîntic, Bogdan Crețu, Ioan Holban, Alina Hucai și Simona Modreanu) să condamne plagiatul semnalat mai sus și, eventual, să se disocieze de o revistă care practică și promovează plagiatul.

 

Senatorii (melcilor) au decis (în 2015) că plagiatul nu este infracțiune și nu poate fi inclus ca atare în Codul penal. Iată și rezultatul: plaga plagiatului se răspîndește epidemic, vânjos și voios, iar presupusele ”modele de urmat” (în fapt, plagiatori ordinari) se vor multiplica indefinit strivind definitiv orice pretenție sau speranță ca Iașul să fie o capitală a culturii române. Dar mai există vreun Comitet de Etică jurnalistică/ publicistică în România? Înțeleg că hoția este (ca și) legiferată la noi, dar morala publică, bunul simț și onoarea de breaslă chiar sunt specii pe cale de dispariție?

Cu mare tristețe,

Liviu Druguș

P.S. Reproduc, în continuare, cele șase episoade care devoalează plagiatul și autoplagiatul comise de Traian Diaconescu cu acordul tacit al unor persoane (i)responsabile din cultura ieșeană. (L.D.: au fost anexate cele 6 episoade).

Aceasta a fost scrisoarea mea (cu ușoare modificări stilistice) către instituții și persoane pe care eu le consider (co)părtașe la păstrarea climatului de imoralitate care se vrea a fi definitoriu pentru (in)cultura ieșeană actuală. În episodul următor voi publica răspunsul, de fapt răspunsurile primit(e) din partea redacției ”Scriptor”.

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 413 Sîmbătă 17 februarie 2018.  Intermezzo benefico-malefic pe teme (non)culturale iașiote (4)


Motto: ”Prietenie înseamnă să fii alături de cineva nu când are dreptate, ci când greșeșteAndre Malraux

Voi prezenta, în continuare, în esență, modul cum percepe Traian Diaconescu receptarea semnificației/ moralei fabulei lui Menenius Agrippa de către Marx și de către Eminescu. Încep cu propria mea concluzie în privința acestei receptări și a modului cum sunt prezentate, în articol, ideile/ operele celor doi gânditori. Prima impresie este aceea de neclaritate, de inutilitate și de prețiozitate academică ieftină, cu mesaj ambiguu sau cel puțin incomplet. Frazele par rupte dintr-un alt context, le lipsește continuitatea logică și lasă cititorul cu gustul amar al unei făcături (adică al unui lucru făcut doar ca să fie făcut, cititorul responsabil simțind că cineva și-a bătut joc de el, de revistă, de ideea de cultură ieșeană – una doar clamată și departe de a fi aclamată pentru asemenea produse ”intelectuale”). În mod surprinzător pentru un filolog de limbi clasice (T.D.), numărul erorilor de ortografie și de citare este prea mare, chiar și pentru un începător într-ale publicisticii. Degeaba m-am bucurat că, în sfârșit, apar în casetele redacționale (inclusiv la ”Scriptor”) persoanele (i)responsabile de acuratețea lingvistică și tehnoredacțională a articolelor publicate. Voi arăta că articolul semnat de T.D. nu a fost văzut de niciun ochi de corector și stau și mă gândesc dacă articolul este scris/ dactilografiat/ corectat de autorul însuși. Încep cu aceste elemente de natură formală și voi încheia cu cele de natură conceptuală și de moralitate publică și academică (mult mai grave și mai dureroase decât cele formale). Am găsit mai multe erori de scriere pe care le voi enumera (explica), apoi voi arăta nedumeririle mele legate de modurile confuze/ neclare/ greșite de prezentare/ explicare ale unor idei/ principii/ teze/ doctrine.

Lista ciudățeniilor lingvistice ale profesorului universitar de la filologia ieșeană (acum pensionar) începe cu un pleonasm: ”ferment catalitic”. ”Cultura greco-latină, temelie a spiritualității europene, este în opera lui Eminescu un ferment catalitic, un nesus formativus al societății contemporane, hrănind sufletul, mintea și caracterul, crescînd oameni devotați valorilor perene ale  cetății și ale omenirii.”, scrie T.D. Pleonasmul (pro)vine din faptul că fermentul acționează prin cataliză. (Vezi: FERMÉNT, fermenți, s. m. (Biol.) Substanță proteică produsă de celule vii sau de microorganisme, care dirijează prin cataliză reacțiile de sinteză și de degradare din organismele animalelor, plantelor și microorganismelor, având un rol fundamental în reglarea proceselor metabolice; enzimă. – Din fr. ferment, lat. fermentum. Catalític, ~ă a [At: DA / Pl: ~ici, ~ice / E: fr catalytique] 1 Care se produce prin cataliză. 2 Specific catalizei. 3 Care aparține catalizei. 4 Referitor la cataliză). A doua ”perlă” profesorală este ”nesus formativus”, cuvînt pe care nici măcar Mr Google nu a reușit să-l găsească (decît în opera lui T.D., mai exact chiar în articolul său (?), ceea ce poate însemna un început de contribuție ieșeană la creșterea vocabularului limbii române contemporane. Desigur, ”nesus formativus” așteaptă să fie explicat în viitoare articole, studii și cărți. Întrevăd ca posibilă explicație din partea autorului ieșean că noua sintagmă este rezultanta combinației ideatice dintre ”nexus formativus” și ”nisus formativus”, concepte latinești cu sensuri mult diferite. Dacă autorul a vrut să scrie ”nisus formativus” cu sensul de ”efort creator/  formator/ director, atunci o definire a conceptului o găsim la: https://gnosticteachings.org/glossary/n/3435-nisus-formativus.html). Dar dacă autorul a vrut să scrie ”nexus formativus”, atunci o bună explicație contextuală a sintagmei o găsim la Nechifor Crainic (http://crispedia.ro/nichifor-crainic/)  sau la https://es.scribd.com/doc/52321660/STUDIUL-OMULUI-SOLAR . Latinescul ”nexus” (cu sensul de legătură, mănunchi, fascicol/ grup de nuiele greu de frînt) a stat la baza ideologiei fasciste, legionare, fără ca prin asta să translez asupra autorului T.D. acuzații de legionarism/ fascism/ nazism). În fond, autorul nici nu a foslosit cuvântul ”nexus”, ci inexistenul (până în acest an) a cuvântului ”nesus”.

Urmează erori de dactilografiere, acceptabile într-o ciornă, dar total inacceptabile într-un articol publicat într-o revistă ce se dorește a fi (re)cunoscută și apreciată (și) la nivel național: ”Munteel” în loc de ”Muntele” și ”bătrînul ți înțelepul” în loc de ”bătrînul și înțeleptul”. O altă eroare de dactilografie este chiar în cuprinsul fabulei lui Menenius Agrippa, redată, desigur în traducere, dar nu știm în a cui traducere (deși T.D. face trimitere, în ”Note” la cartea lui Titus Livius tradusă în românește în 1959): ”îndeplinește îndatoririle cel mai trebuincioase” (în loc de ”cele mai trebuincioase”). Șirul greșelilor de (dactilo)grafiere continuă cu ”îndeamnă … al omenie”, în loc de ”îndeamnă la omenie” și ”de la registru social la registru moral” în loc de ”de la registrul social la registrul moral”. Pe pagina următoare găsim o ”perluță” chiar în textul citat din Marx: ”individul însuți” în loc de ”individul însuși”. Și tot în citatul din ”Capitalul” lui Marx (presupun că este din cadrul citatului, deși autorul deschide citatul cu ghilimele, dar uită să le pună și la sfârșitul citatului) găsim scris ”… îl prezintă pe om ca simplul fragment al propriului său grup” în loc de ”… îl prezintă pe om ca simplu fragment al propriului său grup”. În fine, pe lista erorilor de dactilografie includem și un cuvânt dintr-un citat din Eminescu: este scris ”unui altuia” în loc de ”unul altuia”. Chiar dacă eroarea ar fi existat în citatul original (în fond, niște notații fulgurante, superficiale, pe spatele unor foi și neprelucrate ulterior de poet) cred că era de datoria autorului T.D. să precizeze acest lucru. De asemenea, în calitatea sa de filolog latinist consider că era de datoria sa să explice sintagma ”posito spoliare ar fi”. Închei aici lista erorilor de formă, dar nu înainte de a remarca citarea (la bibliografie) ”a la Gâgă” a textului din Marx: ”8. Karl Marx, Capitalul” (nu an, nu ediție, nu localitate!). Ce nu-i de înțeles aici? Cititorul este invitat să citească tot ”Capitalul” pentru a vedea (în context) ce a vrut Marx să spună prin ”fabula absurdă a lui Menenius Agrippa” …  Mă opresc aici cu enumerarea erorilor (toate grave atunci când ele apar sub semnătura unui universitar ieșean și într-o publicație subvenționată care ar putea folosi mai înțelept hârtia și spațiul virtual. Să mai precizez oare că hârtia revistei, salariile membrilor redacției și onorariile autorilor sunt plătite și de naivul de mine, contribuabil iașiot?). Înțeleg că redacția s-a derobat de orice responsabilitate față de textele primite: ”Responsabilitatea conținutului revine semnatarilor textelor”, dar mirarea sporește cînd citesc și precizarea ”Respectăm ortografia autorilor” (care ”orto”?) urmată de ”amenințarea”: ”Nu publicăm tot ce primim”. Oare? În aceste condiții ce rost mai au în echipa tehnică funcțiile de tehnoredactare (Cezar Baciu) și corectură (Viorel Dumitrașcu)? Dar oare ce vini au persoanele din Colegiul de onoare (Ana Blandiana, Emilia Chiscop, Cristina Hermeziu, Tereza Kortusova, Luo Donquan, Maria Pilchin și Ion Pop) și chiar cele din Colegiul consultativ (Florin Cîntic, Bogdan Crețu, Ioan Holban, Alina Hucai, Simona Modreanu) pentru a-și asocia numele cu cauționarea unor texte de felul celui semnat de Traian Diaconescu? Un răspuns posibil: când preocuparea pentru calitate este minimă, încerci dispersarea responsabilității asupra unui număr cât mai mare de persoane (unele chiar personalități). Iar dacă responsabilitatea este transferată automat numai asupra autorilor, atunci nu ar fi mai bine ca autorii care publică în revistă (pe bani publici) să-și posteze producțiile lor pe infinitele pagini ale internetului?

Mai precizez, în finalul acestui episod, că articolul cu pricina are alocate două pagini de revistă, întinderea sa fiind de 75 de rânduri, din care 32 de rânduri sunt citate din Agrippa, Marx și Eminescu. Deduc că partea de contribuție auctorială se rezumă la doar 43 de rânduri, dintre care multe sunt fraze clișeice și răsuflate despre genialitatea lui Eminescu. Oare doar un micro-șoricel a putut naște muntele (de om) Traian Diaconescu? Dacă este așa, atunci o parte a culturii ieșene nu este doar ignorantă, ignorată, ci și demnă de a fi astfel.  (va contina)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Iași,  fosta viitoare capitală europeană a culturii: a sad story


La 23 februarie, orele 17.00, va avea loc, la Galeriile Pod Pogor https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10206042414399059&set=a.2520663335556.2112997.1222494999&type=3 o dezbatere pe tema eșecului Iașului de a primi titlul de capitală europeană a culturii în anul 2021. Inițiativa revistei Dacia Literară (prin vocea lui Călin Ciobotari) de a medita împreună pe tema nereușitei Iașului de a accede în finala selecției este mai mult decât salutară. Ea este benefică Iașului și iubitorilor lui, respectiv (și) celor cu responsabilități (auto)asumate în domeniul culturii. Din păcate, noțiunea de cultură este încă incert definită/ conturată/ delimitată, fapt care a perturbat mult atât proiectele celor desemnați să contribuie la obținerea onorantului titlu, dar și a celor care au reacționat imediat după aflarea deciziei juriului de a nu include Iașul pe lista scurtă din care se va desemna, în final, urbea câștigătoare. Pentru o bună majoritate a cetățenilor, dar și a intelectualității (alt termen ambiguu) ieșene, cultura înseamnă doar muzee, biserici, istorie, scriitori celebri din trecut și, eventual, câțiva profesori celebri… Pentru mine, cultura înseamnă, în primul rând, mentalitate, atitudine, mod de gândire-simțire-acțiune, educație, comportament, stil, personalitate etc.

 

Totodată, o discuție sinceră și argumentată pe tema (managementului) culturii este consonantă cu o intenție a mea de a face o analiză managerială a proiectului/ proiectelor avansate în această competiție, bazându-mă îndeosebi pe materialele făcute publice de echipa constituită ad-hoc pentru  obținerea titlului, pe comunicatul final al Juriului european și pe unele reacții din presa locală. Cele ce urmează nu sunt o asemenea analiză, ci doar un material pregătitor pentru așa ceva. Mă disociez de orice idee de a folosi orice analiză și chiar dialogul de față DOAR pe post de material electoral partizan/ partidic, deși vina nereușitei este atribuibilă – în proporții diferite – tuturor partidelor politice din Iași, prin ceea ce au făcut, dar mai ales prin ceeea ce nu au făcut în direcția obținerii succesului mult dorit.

 

Am sperat ca membrii Fundației ”Iași – capitală europeană a culturii” să prezinte un raport în care să-și prezinte activitatea prin prisma rezultatului final anunțat de Juriu. Nu așteaptă nimeni o listă de explicații și justificări, ci un model de autoanaliză responsabilă din care să rezulte că – cel puțin prin prisma acestei autoasumări – prezența lor în Fundație a fost una meritorie și efectivă. În ultimă instanță, toate discuțiile postfactum (de după anunțarea rezultatelor preselecției) au acest rol educativ și informativ pentru actualii și viitorii factori de decizie ieșeni în domeniul convențional numit cultură. Pe scurt, această invitație de a ne uita în oglindă, de a vedea cine (mai) suntem, de a evalua la rece potențialul cultural real al Iașului și șansele de a mai fi considerat oraș cultural măcar la nivel național, merită un răspuns activ și implicat, responsabil și demn de exigențele manifestate mereu de ieșeni și concretizat în sintagma (deja invalidată) că Iașul este polul cultural al României. Acest pol de iradiere culturală s-a mutat, după 1990, tretptat-treptat, la Cluj și în zona Transilvania, la modul mai general.

 

În ce calitate am făcut eu această încercare  de analiză (parțială, evident)? Sunt locuitor al Iașului de jumătate de secol, deși în perioada postdecembristă am lipsit aproape două decenii din Iași (primii 6 ani la Chișinău, apoi un an la București, apoi din nou la Iași – 1997-2004, pentru ca ultimii ani de activitate – 2004-2015 să-i petrec la Bacău). Probabil dacă aș fi rămas în Iași, m-aș fi implicat în activitățile jurnalistice și editoriale atât de mult încât posibilitatea de a avea o privire detașată, exterioară, eminamente critică și dezinteresată nu ar mai fi existat. Dar comparând Iașul cu Chișinăul am remarcat încă de atunci, de la începutul anilor 90, serioase decalaje de dinamică, de suflu creator și de dorință de afirmare. Iașul devenea, an de an, mai molcom, mai băltit, mai puțin strălucitor (cel puțin în comparație cu expectațiile mele) în timp ce Chișinăul, derobat de servituțile față de Moscova, creștea an de an (prin comparație cu baza de pornire, anul proclamării Republicii Moldova). Comercialismul și sinecurismul au lovit deopotrivă calitatea actelor de cultură, strivind și fostele standarde predecembriste (firave și ele). Editurile au făcut grave rabaturi la calitate, universitățile (indiferent de forma de proprietate) au început lupta pentru clienții aducători de venituri, abandonând și ele standardele de calitate. Teatrul Național și Opera Națională erau și ele în cădere liberă. A continuat hemoragia de personalități către București sau chiar către larga lume. Moliciunea acțională și dezinteresul față de nou mă exasperau ori de câte ori veneam la Iași, apoi chiar în perioada anilor de activitate la UMF Iași. Din această exasperare au pornit pseudorecenziile mele (unele, recunosc, cam acide) la adresa unor colegi din presa de cultură ieșeană, sau din rândul universitarilor ieșeni. Toate acestea se găsesc pe acest blog și așteaptă reacții nu doar din partea celor vizați…

 

Dau un exemplu, aparent minor, despre scăderea nivelului cultural al Iașului imediat după 1989. Deși la universitățile și redacțiile din Chișinău, unde am lucrat, precum și la mine acasă existau calculatoare, adrese de email (1993) și în general deschidere spre informatizare, la UMF Iași, în anul de grație 1996, nu exista niciun singur calculator! De la Chișinău participam la think tank uri americane și europene (pe internet) pe varii teme, având enorm de învățat și de contribuit cu idei, în timp ce la UMF Iași nu exista nici măcar în proiect achiziționare de calculatoare… Ca să închei acest episod informatic (pe axa Iași-Chișinău), un ziarist ieșean de radio a venit la apartamentul meu din Chișinău, prin 1993 sau 1994 cred, m-a rugat să-i dau voie să-i scrie un e-mail feciorului din State, m-a rugat apoi să-l las singur, dar, după plecarea sa, am constatat că calculatorul fusese virusat, adresele de email șterse…  Motive pentru care am privit mereu Iașul cu un ochi (ceva mai) critic au fost foarte multe, multe dintre acestea au fost relatate în articolele și pseudorecenziile mele la articole și cărți postate pe blogul meu de pe wordpress.com. (chiar acesta pe care este publicat articolul de față).

 

(Alte mici exemple: blocarea susținerii tezei de doctorat în Etică, cu câteva luni înainte de finalizarea și susținerea tezei de către rectorul de atunci al UAIC, pe motive pseudolegale, financiare în esență; blocarea, de către aceeași persoană, în calitatea sa de rector și de președinte al Senatului, a obținerii calității de conducător de doctorat în specialitatea management în cadrul FEEA, din UAIC și… mă opresc aici). Dar, subliniez, niciodată nu am făcut analizele critice ca pe o răzbunare față de colegii ieșeni. Dimpotrivă, mereu încheiam acele analize critice cu constatarea tristă că Iașul este pe o pantă descendentă și că am speranța că dușurile reci pe care le administram să aibă un efect pozitiv, de redeșteptare locală, măcar în plan cultural. N-a fost să fie. Reacțiile (extrem de puține) la criticile mele au fost tipic provinciale, iritate, nedumerite, ofuscate, bulevardiere, injurioase, amenințătoare, răzbunătoare sau… absente. Nici vorbă de eventuale mulțumiri pentru observațiile făcute (gramaticale inclusiv), pentru sugestiile date și pentru invitarea la dialoguri pe varii teme…Nimic. Tăcere fals superioară. Tipic bahluian. Mereu mă simțeam obligat să atrag atenția că acest nivel cultural și de mentalitate provincială țâfnoasă va afecta serios intrarea Iașului în competiția pentru obținerea titlului/ calității de capitală europeană a culturii, respectiv că demersul ieșean se va încheia cu un eșec răsunător, pe măsura iluziilor și a pretențiilor fără acoperire cu care mă întâlneam mereu. Această ”atenționare” nu o fac acum, postfactum, ci se află în aproape toate articolele în care erau vizate personalități ale Iașului. Convingerea mea era tot mai consolidată că iminentul eșec va veni din cauze profunde, nicidecum doar din vina acelor entuziaști care au dat speranțe deșarte ieșenilor că vor obține confrmarea calității lor îndrăgite, aceea de cultură superioară, de nivel european: Desigur, există și vinile – individuale și colective – ale celor implicați în proiectul ”Iași – capitală europeană a culturii”. Dar, era de așteptat ca cel puțin acest colectiv să fi probat o mentalitate net superioară mediei ieșene și naționale. Din cele citite/ audiate/ vizionate (vezi și cele 14 pagini de webografie) am dedus că mentalitatea membrilor Fundației era pe măsura mentalității dominante, nicidecum superioară mediei. Simplul fapt că nu s-a mai făcut nicio conferință de presă prin care să comenteze măcar observațiile negative făcute de Juriu probează ipoteza mea că și la nivel de Fundație/ Comitet mentalitatea este aceeași ca la nivelul ieșeanului mediu. Notele dominante ale acestei mentalități le voi detalia mai jos.

 

În plin proces de intensă activitate pentru convingerea decidenților că Iașul merită titlul (și banii!) am răspuns la un chestionar care intenționa să testeze ce apreciază cel mai mult ieșeanul din marea cultură a locului. Am pus, din start, pe ultimul loc muzeele, monumentele istorice și casele memoriale – dovezile a ceea ce au făcut alții, în alte timpuri, cu alte mijloace și chiar cu alte finalități. Mai mult, am dat valori minime faptelor culturale de natură materială (biblioteci, ziare și reviste de cultură în format print, pliante de popularizare etc.) și am dat valori maxime dimensiunilor spirituale vii, creative și formative: spectacole de teatru și operă, conferințe, dezbateri, lansări de carte, cărți scrise de autori contemporani etc. Pe scurt: trecutul și materialismul nu contează decât ca un dat existent, față de care contemporanii noștri au un singur merit: acela de a-l conserva, promova și a-l transmite urmașilor. Acest fapt de cultură este minor în raport cu CREAȚIA/ PRODUCEREA de fapte de cultură noi, originale, proaspete – singurele care aduc plus valoare culturală și care pot convinge Juriul european că comunitatea noastră este una vie, dinamică, cu capacitate de antrenare (și) a oamenilor din preajma zonei ieșene, cu forță de iradiere și de generare a unei aprecieri pozitive cvasiunanime  din partea altor comunități. Am amintit mereu caracteristicile esențiale ale mentalității dominante de la noi: paseismul, mergeșașaismul, mimarea actului cultural autentic prin invocarea personalităților din trecut (tot mai puține, pe măsură ce ne apropiem de prezent) care ne reprezintă și ne promovează orașul în lumea largă și identificarea spiritualității locale cu activitatea cultelor religioase, a serbărilor populare care au în miezul lor un sfânt/ o sfântă din trecutul îndepărtat care ne ”onorează” cu prezența. Lenea intelectuală moldavo-ieșeană se concretizează și în calitatea presei cotidiene și a celei culturale de la noi (care, cu câteva excepții, scade în ritmuri alerte, parcă peste media națională). O probă a indiferenței față de acest important eveniment care urma să culmineze la Iași în anul 2021 este marea întârziere (îndeosebi față de Cluj) cu care s-a demarat acțiunea (crearea site ului, publicarea de articole care să genereze idei originale și consonante cu criteriile anunțate, crearea structurilor formale care să se ocupe în mod concret și responsabil de managementul de proiect). Nu în ultimul rând, un alt semn de superficialitate a fost utilizarea alternativă a sintagmelor ”capitală europeană a culturii” și ”capitală culturală europeană”, ca și cum acestea ar fi perfect echivalente.

 

Comercialismul care s-a insiunat în toate structurile (inclusiv în cele politico administrative și a celor cultural-educative) bate cultura adevărată, bate calitatea înaltă și bate competitivitatea generatoare de progres și valoare. Am comentat, la anunțul Juriului referitor la neselectarea Iașului pe lista scurtă, pe internet, sugerând câteva motive serioase (de fond) pentru respingere de către acel Juriu a acceptării Iașului în faza următoare (desigur, nu a existat nici o reacție, de unde și presupunerea mea că toți aceia care au citit ”diagnosticul” meu cauzal sunt sută la sută de acord cu mine…):

 

Concluzia mea este că ”bolile” culturii ieșene s-au cronicizat și s-au agravat în ultimul sfert de secol. Chiar dacă proiectul european de acordare a titlului de capitală europeană a culturii vizează tocmai orașele fără realizări deosebite, dar care – având potențial real și dorință de a se plia pe criteriile stabilite în proiect – sunt eligibile tocmai pentru a le da un impuls suplimentar, totuși carențele grave, de fond, de percepere eronată a propriei situații și de pliere cu abilitate pe noile cerințe europene, au fost cele care au împiedicat orașul nostru să-și vadă visul cu ochii. Am sintetizat aceste carențe după cum urmează:

 

– paseismul, excesul de istorie în detrimentul viitorului care începe în fiecare zi;

– managementul șmechersc, de cartier periferic, unul bazat pe convingerea că noi scriem că vom face, dar după ce ne dau ok ul, mai vedem…

– minciuna politică ridicată la rang de mijloc de convingere a unui juriu serios și competent (povestea cu Basarabia și Bucovina face parte din aceeași ipocrizie politică românească derulată de un sfert de secol, capcană în care au căzut chiar promotorii șmecheriei cu ”dați-ne bani și facem Unirea”);

– ”interfața răsăriteană a culturii europene” s-a dovedit o formă fără fond, un festivism bolșevic păgubos, o lozincă fără pic de acoperire și fără un sens concret;

– îngîmfarea și țâfnoșenia specifice mediilor mediocre (un exemplu doar: de mulți ani scriu împotriva paseismului dezvoltat de culturnicii ieșeni, dar niciunul nu a încercat să demonteze acuzațiile mele, conform convingerii lor ”las că merge și-așa”);

– convingerea că totul merge de la sine – doar niște fandări acolo și gata!;

– ascunderea sub preș a realităților neplăcute din perioada războiului, sub impulsul tâmp că ”dacă stârnești rahatul, pute” – deci mai toarnă niște pământ peste rahat, fără să realizezi că tocmai asta te dă de gol;

– căderea economică abruptă a Iașului, scăderea populație active și scăderea finanțărilor de la bugetul republican au amplificat și mai mult dezinteresul față de cultură.

 

În mod evident, toate cele scrise de mine sunt subiective, sunt opinii formate în timp, consolidate zi de zi și an de an, dar asta nu înseamnă că sunt singurul deținător al adevărului. Din păcate, lipsa propensiunii pentru dialog va lăsa și acest mic semnal fără răspuns. (Pe lângă aceste patru pagini, am adăugat încă 14 pagini de link uri, extrase din articole, ecouri de pe facebook pe tema pregătirii proiectului și a receptării eșecului acestuia etc.).

 

 

Liviu Druguș

Iași – Miroslava,

 

22 februarie 2016

 

 

Webografie tangentă la tema scăderii nivelului de cultură în RO:

 

http://adevarul.ro/news/societate/romania-ne-resetabila-mostenirea-neamului-prost-1_56c6cc885ab6550cb8f86c35/index.html Doru Pop, Universitatea Babeș Bolyai Cluj

 

http://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptaminii

 

Webografie pe tema Iași – capitală europeană a culturii

 

Toni Hrițac ZdIs 30 ianuarie – micro analiză comparată Iași – Cluj http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/universitatile-si-politica-la-iasi–117688.html  Comentariul meu: Chiar îmi place! Dacă nu toată analiza, atunci măcar ideea de a ne uita în oglindă. De multă vreme era necesară o analiză comparată Iași – Cluj pentru a vedea și cauzele subdezvoltării regionale și locale a Moldovei și Iașului. Lupta pentru selecția viitoarei capitale europene a culturii se va da între Cluj, Baia Mare, Timișoara și București. Șansele le văd exact în această ordine.

 

George Pleșu a tradus din motivația juriului: (de adăugat și linkul la emisiunea lui Florin Ghețău din 28 ian 2016)

 

Am tradus motivarea juriului (pg.18-19) cu privire la respingerea candidaturii Iașului. Vedeți singuri câte din punctele de mai jos le-am tot repetat aici sau la diverse emisiuni la care am fost invitat, cu același efect: o surzenie totală din partea autorităților.

„Juriul a fost însă dezamăgit că nu a putut sta de vorbă cu reprezentanți ai orașelor partenere. Cooperarea transfrontalieră bi și trilaterală este un obiectiv important, dar juriul nu a fost sigur dacă cooperarea propusă a servit în primul rând prezentării sau chiar a contribuit la dezvoltarea culturală și civică a orașelor partenere. De asemenea, juriul nu a fost informat despre aranjamentele financiare și de management pentru această cooperare.

Celelalte elemente ale programului propus a avut mai multe puncte forte și potențialul de a avea un impact local. Juriul a fost îngrijorat de faptul că 250 din 342 proiecte propuse sunt proiecte culturale existente cu programul deja fixat. Criteriul pentru Capitala Europeană a Culturii [CEaC] necesită dezvoltarea unui program special în locul unei continuări a ofertei culturale existente într-un oraș.

Proiectul transfrontalier este un element potențial pozitiv pentru criteriul dimensiunii europene, dar juriul a simțit că celelalte componente ale programului au fost mai puțin dezvoltate cu partenerii internaționali sau prin dialog inter-cultural. Programul nu a reușit să susțină modul în care intenționează să devină interfața de est a culturii vestice. A lipsit în special o viziune artistică clară care să pună sub semnul întrebării și să dezvolte această poziție de oraș aflat la răscruce de drumuri, cu multiple influențe.

Din dosarul de candidatură a reieșit că orașul a fost mai puțin deschis la arta contemporană, inovare și avangardă. Juriul apreciază că programul propus, cu un puternic accent pe istorie și patrimoniu, ar întări această percepție în loc să utilizeze CEaC pentru a transforma sectorul cultural și publicul orașului. O abordare mai echilibrată ar fi îmbunătățit oferta.

Juriul a apreciat că domenii-cheie au fost tratate doar într-o manieră destul de sumară, nu în profunzime. Exemple includ memoria traumatică a „Pogromul de la Iași” din 1941 și un proiect cu romii; acesta a fost un domeniu în care programul ar fi putut fi crescut în mod semnificativ pentru a satisface componenta dialogului inter-cultural a criteriului legat de viziunea artistică.

Orașul are o reputație puternică a industriilor sale creative și juriul a apreciat demonstrarea unuia dintre posibile proiecte. Mai multe dintre proiecte propuse includ ICC [industriile culturale și creative], deși acest domeniu ar putea fi transformat într-un element mult mai puternic al programului, în special incluzând dinamismul recunoscut în [industria] modei și hainelor, precum și în publishing și mass-media; au fost mai puține informații despre o dezvoltare ulterioară a acestora. Oferta a fost limitată în abordarea dezvoltării atât a noi segmente de public, cât și legat de consolidarea capacităților sectorului cultural.

Juriul a luat act de informațiile cu privire la consultarea cu cetățenii și operatorii culturali, dar a fost mai puțin clar cum acestea au rezultat în modificări ale conceptului și programului.

În general, juriul a apreciat că oferta a reflectat o abordare constantă a patrimoniului de bază al orașului. Multe dintre proiecte, inclusiv planuri de dezvoltare urbană, sunt deja în curs și vor contribui la o mai puternică ofertă culturală pentru localnici și turiști. Cooperarea transfrontalieră a fost mai puțin dezvoltată, după cum a fost menționat mai sus.”

ec.europa.eu

EC.EUROPA.EU

 

http://www.radiohit.ro/index.php/2016/01/27/audio-fundatia-iasi-capitala-culturala-inchisa/ Fundația Iași – capitală europeană a culturii închisă

 

MOTIVAȚIA RESPINGERII IAȘULUI DIN PROIECT   26 ianuarie 2016

http://www.jurnalvirtual.ro/2016/01/26/jurnalistul-cezar-padurariu-a-studiat-motivatia-juriului-european-de-ce-a-fost-respinsa-candidatura-iasului-pentru-capitala-europeana-a-culturii/

 

Documentul original http://ec.europa.eu/programmes/creative-europe/actions/documents/ecoc/2021/romania_en.pdf

 

 

Webografie preluată din campania de promovare a Iașului

 

https://youtu.be/Wu52-zvfFCw Iași Cartea de vizită (14 minute)

 

https://youtu.be/k4QKZOZN8cE 10 reasons to visit Iași. Iași – the cultural city

 

https://youtu.be/Wu52-zvfFCw Călătorie prin Iașul turistic (22 min)

 

https://youtu.be/ckh–2L2UR0 Iașul – orașul celor 7 coline (5 min)

 

https://youtu.be/5Yn1yTiJPiw  Iași – capitala culturală a Europeu (tur al monumentelor ieșene)

 

http://iasi2021.ro/vr  principalele monumente ale Iașului 3 D

 

http://iasitvlife.ro/index.php/emisiuni/politica-la-iasi/item/31818-politica-la-iasi-anul-politic-2015

 

Conferința de presă Iași capitală europeană a culturii: Mihai Chirica, Florin Cântic, Cristina Modreanu (critic de teatru), Iulian Boia, Adriana Zaiț, Dan Alexe, Simona Tănăsescu (artist vizual, curator artistic, coordonator de proiecte culturale), Camelia Gavrilă, lipsă. https://youtu.be/gTF9-kRuEMc

 

Cronica unei deziluzii demult anunțate   Iași – capitală europeană a culturii

 

Despre nenominalizarea Iașului pe lista scurtă pentru participarea, în continuare, la competiția pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021 am scris doar reacții la postările celor direct sau indirect implicați. (LD)

 

11 dec 2014 Ziarul de Iași – Știrea despre eșec: http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/ia-ul-capitala-culturala-a-dezamagirilor-nu-a-intrat-in-finala–113649.html#.VmqoQ_EH6UA.facebook

Prima reacție după eșecul Iașului în tentativa de a intra în finala competiției pentru capitală europeană a culturii a venit de la primarul interimar Mihai Chirica: „Contextul a fost din nou nefavorabil Moldovei, niciun oraș nu a intrat în finală. Sunt trist, îmi pare rău că echipa nu a reușit să surmonteze decalajul de timp pe care l-a pierdut în perioada anterioară, cred că am avut și un prejudiciu de imagine major, de altfel, una dintre întrebările unui expert european a fost și pe această temă, cu ex-ul, ce să zic, noi am făcut tot ce a fost posibil. Am pus la dispoziție toate resursele necesare, nu pot să dau vina pe niciunul dintre ei”, a declarat primarul interimar Mihai Chirica.

(LD: În articol sunt prezentate clar criteriile de selecție, precizate de președintele juriului, Steven Green): „Ce anume face un oraş să devină Capitală europeană a culturii?”

Steve Green, preşedintele juriului de experţi care evaluează candidaturile oraşelor, a fost cel care a anunţat cele patru oraşe care au fost alese pe lista scurtă a localităţilor ce candidează pentru obţinerea titlului de Capitală europeană a culturii.

Acesta a precizat că, în 2021, vor fi trei capitale europene a culturii: una din ţările candidate la UE (Serbia şi Muntenegru), una din Grecia (unde au candidat 14 oraşe) şi una din România (unde au candidat 14 oraşe).

„Ce anume face un oraş să devină Capitală europeană a culturii? Este vorba despre programul viitor, nu ceea ce a făcut în trecut, nu ceea ce face acum. Este dorinţa de a schimba oraşul. Şi un anagajament solid de a învăţa despre alte culturi ale Uniunii Europene şi de a-şi împărtăşi propria cultură. Este un angajament puternic de dialog intercultural, de politici antidiscriminare şi de includere”, a spus Steve Green, precizând că toate oraşele din România care au candidat au avut idei culturale nemaipomenite şi le-a încurajat să continue proiectul prezentat, pentru a nu îi dezamăgi pe aceia care s-au implicat în realizarea lui.

„Felicitări şi mult noroc”, le-a transmis Steve Green oraşelor care se află pe lista scurtă.

Acesta a mai spus că toate capitalele europene a culturii şi oraşele care se află pe lista scurtă atrag atenţia atenţia Europei, nu doar prin activitatea lor culturală, dar şi prin tot ceea ce înseamnă decizii şi politici.

Steve Green a precizat şi care au fost criteriile de selecţie pentru alegerea celor patru oraşe. „Sunt şase criterii care se aplică în toate ţările ce participă la acest proiect. Primul este strategia culturală şi moştenirea pe care aceste capitale europene urmează să o lase. Al doilea este dimensiunea europeană: oraşul va reflecta la propria istorie şi cultură, dar şi la istoria şi cultura celorlalte oraşe europene. Cel de-al treilea se referă la dimensiunea programului şi implică o viziunea artistică puternică, inclusiv atragerea vizitatorilor din afara ţării. Cea de-a patra este participarea locuitorilor în dezvoltarea programului. Celelalte două sunt foarte directe: au bani şi au cu cine?”, a precizat Steve Green.

 

La postarea acestui articol din ZdIS, am comentat pe 11 dec ora 16 30: Liviu Drugus cu câțiva ani în urmă, la o evaluare a candidaturilor la acest titlu, Iașul s-a trezit surclasat de Bistrița. Reacțiile de atunci ale unor ieșeni (inclusiv ale celor care cunosc ce este proiectul în cauză) au declanșat întrebări retorice și uimiri jignite: cum noi, cu zestrea culturală lăsată de înaintași, cu patriomoniul muzeal și etc etc. Mi-am permis atunci să atrag atenția că trecutul nu prea se punctează în grilele de evaluare și că, în general, orice concepție paseistă este sortită eșecului. Am scris acest lucru și în chestionarul anonim care a circulat pe net, lansat de Echipă. Sigur, nu am nicio satisfacție pentru eșecul înregistrat de Iași, dar în zecile de cronici, recenzii și analize pe care le-am publicat pe blogul meu mă întrebam mereu: cu aceste ”valori” vrea Iașul să cucerească Europa? Atunci mi-am formulat opțiunea deschisă pentru Cluj, opțiune pe care o am și în prezent (deși surpriza ar putea veni de la minunatul Baia Mare). Mai mulți ieșeni m-au ”dojenit” pentru o asemenea opțiune, iar răspunsul meu a fost: dacă nici acum nu se trezesc din lenea apatică și managementul șmecheresc al afacerilor culturale, atunci Iașul își merită soarta.

Răspunsul/ comentariul  Dnei Adriana Zaiț: Am citit aproximativ 180 de propuneri venite dinspre comunitate si multe din idei au fost incluse, atit cit s-a putut, in proiect. Din nou, n-as vrea inca sa vorbesc despre asta, sunt prea trista pentru Iasi. Mie mi-a placut, de exemplu, dosarul Brailei, si cred in continuare ca din punct de vedere al creativitatii conceptului a fost cel mai bun, chiar daca Braila nu este pe lista. Dar sunt atat de multe alte criterii, unele la vedere si altele nu, unele posibil de indeplinit intr-un anumit interval de timp si altele nu, incit este foarte greu sa judeci, din exterior mai ales. Promit ca voi incepe anul ce vine cu o analiza a acestei experiente!

 

Pe 12 dec am intervenit din nou pe pagina dnei Adriana Zaiț  cu următorul comentariu

Iașul a fost masiv cucerit de bolșevismul cu față umană (sondaje arată că Nechita ar fi reales dacă ar rămâne în psd și ar candida). Mentalitatea feudalo-bolșevică s-a aciuat și proliferat de minune în condițiile căldicele ale mergeșașaismului moldav. Eșecul confruntării cu mentalitatea occidentală – iată cauza primă a nealegerii Iașului pe primele patru locuri dintre cele 14 candidaturi. Degeaba îl aduci pe Alexe de la BXL (un gânditor de stânga) dacă mentalitatea dominantă a zonei este cea care dă tonul realităților de la noi. Aș îndrăzni să spun că este foarte posibil ca proiectul Iașului să fi fost unul bun, credibil și de succes, dar CONTEXTUL ne-a omorât. Invocarea ex-ului de către unul dintre evaluatori sugerează că și nivelul ridicat al corupției la vârful partidelor din Iași a atârnat greu în balanță. Cu alte cuvinte, dacă ești alb, nu te amesteci cu roșii pentru că te înroșești de nu te (mai) vezi.

Îmi place · Răspunde · 12 decembrie la 09:41

 

Tot pe 12 dec apare un articol al lui Lucian Postu pe blogul său:

https://lucianpostu.wordpress.com/2015/12/12/aproxilipsa-de-bahlui-sau-despre-imbaligarea-fundacului-zis-iasi/ Iată textul:

 

Aproxilipsa de Bahlui, sau despre îmbăligarea fundacului zis ” Iaşi „

– creşterea şi împeşterea gaurei ortomanice –

 

Săvîrşitu-s-a .  .  .
Prostălanii, parşivii, naivii ori neinformaţii nu mai au acum vreun motiv să trăncăne, leorbăie, miorlăie sau pîsîie, morfolind vechea măntrişoară ruginită, descleiată şi îmbrobodită cu batic siropos: ”Iaşii, capitala culturală a Romîniei„ .
Kaput, basta, hasmokar, praleo … Mahalaua cortorală di pi Bahlui n-a intrat nici măcar în ” finala mică pe ţară ” a concursului UE ” Capitala culturală europeană ” . Adică printre cele patru oraşe romîneze care se bat mai departe pentru nişte milioane multe şi faima de a fi, peste cîţiva ani, blazonul cultural al patriei noastre scumpe.

.
Cei din Baia Mare au reuşit . Ceea ce n-a reuşit taraful de la Iaşi , plin de ostromente majistrale, care de care mai ghibaci şi mai ninunat : chimvalul sunător al pîntecelui mental din dotarea marelui ‘telectual & atîrnător Florin Cîntic ; doba gonflabilă a marelui literat & activist pesedist Dan Doboş ; cămeşa descheiată pînă la buric a marelui jurnalist & macho-uţ cultural Dan Alexe, omul trebilor complexe . Etc

.
Numai că aceşti colivari ai mortăciunii ieşene sînt doar cireaşa putredă de pe tortul din / de cacao.  Blatul e vechi şi miroase a mucegai paseist & mămăligă acră . Crema e cleioasă , din sirop de tei răsfiert, şi e tărcată cu nişte măsline de capră rîioasă, dar cu coada sus : Solcanu şi Simirad sînt doar două nume generice de mari oameni coltorali, literari & artistici care au vătăfit tîrgul şi giudeţul , ani în şir, înconjuraţi de garnitura slinoasă & majoritară a limbilor slugarnice, legitimatoare, agresive şi horpăitoare.

.
Iar tu, presupusule inocent anonim , degeaba jeleşti acum, despletit şi cu cămeşa ruptă de pe chept . Şi tu ai fost complice la în-năclăirea asta mizerabilă şi toxică . Da, domnilor & doamnelor profesori de litere, muzică, pictură , istorie ş.a.m.d . Tăcerea şi resemnarea voastră a legitimat rahatul din capul mesei, vreme de un sfert de secol . Rahatul cultural, rahatul administrativ, rahatul politic .
Toţi solcanii & simirazii, plus haita lor de limbrici, au venit dintre ieşeni . Nu de pe Marte . Şi au fost perpetuaţi, prin nichitizare , tot de ieşeni, nu de indonezieni . Aşa că, tovarăşi bahluiezi, să lăsăm imperialismul bucureştean ori băcăuan şi să ne uităm, cinstit, în colhozul nostru glodos : din rahat – harapnic, ba care să şi pocnească … asta poate doar în SF-urile tovarăşului Doboş .
Deci, dacă vreţi sită de mătase, schimbaţi măcar javrele . Şi încercaţi să nu mai depăşiţi planul la producţia de behăială, fiindcă rezultatul o să fie cel de acum : Cupa Romîniei la măsline de ovine. A, să nu uit : pentru ediţia următoare a concursului, Ţibana a început să pregătească deja dosarul . Rîdeţi voi, da’ cică au echipă din Baia Mare .

 

 

Alexandru Lăzescu, 14 dec. 2015  Ziarul de Iași: http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/radiografia-unui-esec-previzibil–113790.html#.Vm6NsnDfWkw.facebook Cât de semnificativ şi ce efect pe termen lung ar putea avea eşecul, cel puţin stânjenitor, al Iaşului în încercarea sa de a fi desemnat capitală culturală europeană în anul 2021? După anunţul de vineri, în care o comisie reunită la Ministerul Culturii, compusă în marea sa majoritate din membri veniţi din afara ţării, a anunţat o listă scurtă (Cluj, Baia Mare, Timişoara, Bucureşti) din care Iaşul lipsea, am văzut la nivel local tot felul de declaraţii contondente. S-a dat vina pe „greaua moştenire Nichita”, pe o cabală internaţională care ar dori să marginalizeze Moldova, pe administraţia locală, pe echipa de proiect.

S-au spus multe vorbe grele, iar pe forumurile de discuţii asociate unor articole apărute în presă sau pe Facebook nu s-a făcut deloc economie de înjurături. După cum nu au lipsit, se putea altfel?, schimburi de replici politice. Am avut mai întâi un comunicat agresiv lemnos al liberalilor, în care se cerea demisia lui Mihai Chirica, acuzat că „prin incompetenţă şi aroganţă, a distrus ce a avut Iaşul mai de preţ: identitatea sa culturală”,şi în replică un altul, deloc mai inspirat, venit de la PSD Iaşi care condamna „încercarea imorală a echipei din Podu Roş de a capitaliza electoral un eveniment la care au contribuit” şi „emiterea unor aberaţii de ordin raţional”. Acest gen de declaraţii, destul de predictibile, sunt cu atât mai ridicole, cu cât în mare măsură pentru principalele structuri politice locale chestiunile care ţin de spaţiul cultural, de cel universitar, ocupă un loc marginal în preocupările lor obişnuite. Mulţi dintre ei nu au de altfel nici măcar bagajul cutural care să le permită să creioneze o viziune coerentă în acest sens.

Însă, pe de altă parte, ar fi greşit să dăm vina exclusiv pe administraţia locală, pe politicieni sau chiar pe echipa de proiect. Ceea ce nu înseamnă că nu ar trebui să existe o evaluarea a acestuia, inclusiv din punct de vedere financiar. La mijloc este vorbă de o problemă mai generală de atitudine. Starea de spirit dominantă la nivelul elitelor locale, în sensul larg al noţiunii, este grevată de provincialism şi de o totală lipsă de solidaritate. De-a lungul vremii au fost enorme frustrări locale faţă de alte oraşe care, se spunea, beneficiau de o disproporţionată influenţă politică la nivel central. Precum Bacăul, mai ales în perioada în care Viorel Hrebenciuc era unul din oamenii cheie din PSD. S-au făcut comparaţii şi cu Clujul, o altă fostă capitală de provincie. Şi, într-adevăr, după ce ieşit din perioada Funar, a rămas constant al doilea pol de putere al ţării, cu o influenţă majoră în guvern. Primarul oraşului, Emil Boc, a fost trei ani şi jumătate prim ministru, după cum şi actualul premier, Dacian Cioloş, vine din acelaşi areal alături de multe alte persoane influente ca Vasile Dâncu, Ioan Rus sau Vasile Puşcaş.

Dar ar fi complet greşit să credem că la mijloc este doar rodul întâmplării sau a nu ştiu ce maşinaţiuni subterane. Acest tip de argumentaţie este excesiv de reducţionist fiind mai degrabă destinat să îi scoată din culpă pe responsabilii locali. Când stai de vorbă clujeni care fie sunt actori importanţi în zona deciziei politice, fie sunt personalităţi cu impact naţional, Lucian Boia sau Valentin Naumescu sunt doar două exemple pentru această categorie, realizezi o diferenţă esenţială de atitudine faţă de ceea ce vezi în Iaşi. De pildă clujenii rămân,de regulă, chiar şi atunci când pleacă la Bucureşti sau în afara ţării, mult mai legaţi de oraş, în care cei mai mulţi se şi întorc după o vreme, decât ieşenii care continuă să cultive doar legăturile la nivel personal. În al doilea rând, a fost vizibilă de-a lungul timpului o solidaritate, mult mai rară în Iaşi, în promovarea unor personalităţi locale, dincolo de graniţele politice. În plus, nu vezi nici pe departe atât de des ca la Iaşi tipul de atacuri mediatice suburbane, aranjate în culise, care însoţesc, de pildă, bătăliile pentru poziţiile de rectori.

Eşecul de la competiţia pentru desemnarea capitalei culturale europene în 2021a fost amplu mediatizat şi comentat provocând o mulţime de reacţii. Alte eşecuri, pe alte paliere, dar în zone poate la fel de importante ca impact, rămân în mare parte anonime. De exemplu tendinţa ca într-un număr în creştere, studenţi din oraşe ca Suceava, care veneau tradiţional la universităţile din Iaşi să prefere acum să urmeze medicina sau alte discipline la Cluj. Sau că în destule situaţii pacienţii preferă alte centre universitare, ca Tg Mureşul sau, din nou, Clujul. Sunt semnale care, toate, ar trebui să ne pună pe gânduri. Mulţi universitari sau cercetători de valoare se plâng de mediul ostil care îi face fie să părăsească oraşul, fie, pe cei stabiliţi în străinătate, să renunţe la proiecte de colaborare.

Nu e un secret că oraşele din vestul României, din Transilvania şi Banat, sunt în general mai bine administrate. O lungă perioadă de apartenenţă istorică la Imperiul Austro-Ungar îşi spune fără îndoială cuvântul. Astfel de diferenţe se văd de altfel şi mult mai aproape de noi, dacă compari Suceava, zona Bucovinei, care a avut o istorie comună cu Transilvania, şi judeţul Botoşani aflat în imediata apropiere. Dar acest deficit poate fi până la urmă compensat de alte calităţi. De atitudinea generală din comunitate. Contează mult mobilitatea, evitarea clişeelor, evitarea împăunării suficiente cu lucruri din trecut (destul de răspândită la Iaşi), capacitatea de a valoriza oameni şi idei noi. Unul dintre detaliile destul de jenante legate de eşecul proiectului capitalei culturale europene este acela că responsabilă pentru proiectul similar pentru Baia Mare, care a rămas pe lista scurtă, a fost compania Argo Media, înfiinţată în 2011 de un absolvent ieşean al Universităţii „Al.I.Cuza”, Ioan Dan Niculescu, care iniţial se oferise să gestioneze aplicaţia Iaşului.

În iulie 2015, revista „Business Magazin” scria despre el că stă timp de 5 luni pe an în Asia de Sud-Est (Thailanda, Vietnam, Bali sau Cambodgia), îşi conduce afacerea de pe Skype. Şi împreună cu alţi doi parteneri a construit o formulă de afaceri inovativă care adună într-o structură flexibilă un număr de mai multe firme şi 100 de angajaţi pe proiecte de branding orientate masiv către noile tehnologii de comunicare. Sunt detalii care merită menţionate pentru că ilustrează de fapt un lucru esenţial: câştigătoare în viitor vor fi acele comunitatăţi capabile să se debaraseze de structuri şi mentalităţi prăfuite, să părăsească logica perdantă a unor lupte meschine pentru mize secundare şi invidii profesionale mărunte. Să se deschidă generos către formule de abordare cu totul noi, pe toate planurile. La urma urmei, lumea se schimbă în jurul nostru prin oameni ca Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, care la cei 31 de ani ai săi este unul dintre cei care au revoluţionat felul în care se comunică pe planetă. Va fi Iaşul în stare să facă în viitor o astfel de schimbare radicală de comportament? Din ce am văzut până acum nu sunt prea multe motive de optimism.

 

Adriana Zaiț despre articolul lui Lăzescu: E singura analiza lucida de pana acum. Sper sa continuam in acelasi ton, cand vom fi in stare sa ascultam, pentru a nu ramane pe vecie in zona esecului previzibil.

 

Adriana Zaiț despre articolul lui Lăzescu (14 dec 2015, ora 15, Iași: E singura analiza lucida de pana acum. Sper sa continuam in acelasi ton, cand vom fi in stare sa ascultam, pentru a nu ramane pe vecie in zona esecului previzibil.

Florin Lăzărescu: 14 dec 2015 (ora 17, ora Iașului): Am aflat la Berlin că orașul nostru nu a intrat în finala pentru capitală culturală europeană, unde eram invitat pentru decernarea premiilor Academiei Europene de Film. În camera de hotel, tocmai deschisesem geanta de „bun venit” oferită de organizatori și văzusem acolo un pachet promoțional impecabil pentru Wrocław, capitală culturală europeană în 2016 (de la ochelari de soare cu ”See you in Wrocław”, cutie de bomboane cu ”Sweet Wrocław”, DVD de prezentare a orașului, până la un minunat album foto). Același pachet se afla în geanta tuturor nominalizaților și invitaților pentru premii, oameni precum Michael Caine, Charlotte Rampling, Colin Farrell, Christoph Waltz, Roy Adersson sau Paolo Sorrentino, ca să spun doar câteva dintre vedetele mondiale din lumea filmului, prezente acolo.

Am încercat să-mi imaginez cum ar fi să se organizeze în Iași un asemenea eveniment (la anul va fi în Wrocław), cum ar arăta pachetul nostru promoțional. Și m-am liniștit. Sincer, nu vreau să lovesc în nimeni, dar tot sincer vreau și să spun ce cred despre asta: suntem norocoși, să mulțumim lui Dumnezeu sau sfintei Parascheva că nu vom fi capitală europeană a culturii. Ne-ar fi ieșit un lung șir de bâlbâieli, de amatorisme, de folclorisme, de certuri interminabile – cum s-a întâmplat și cazul plănuirii și întocmirii dosarului pentru candidatură. Ar fi fost – dacă nu un dezastru de imagine pentru oraș – măcar un spectacol penibil, întins pe parcursul unui întreg an. Cu lucruri făcute după ureche. Cu politicieni incompetenți și „personalități” locale depășite de vremi, care nu înțeleg nimic din fenomenul cultural, dar fac pe dracu-n patru să și-l atribuie, să-l dispute. Cu șoferi mânioși că se blochează traficul, cu ieșeni turbați că se cheltuie bani de-aiurea pe cultură, când noi avem alte probleme mai importante. Așa, fără obligația de a mima că facem ceva, Slavă Domnului, vom rămâne în panseluțele noastre, la tăiat și replantat tei, la veșnicele cancanuri locale, comentate la nesfârșit de cetățeni ambetați.

 

 

Dan Alexe, membru al echipei de alcătuire a proiectului, Bruxxeles, 14 dec, ora 10 dimineața:

Pe pagina sa de fb:

 

Principala obiecție adusă de juriu dosarului Iașului a fost că orașul nu s-a focalizat suficient pe memoria Holocaustului. E cu atât mai ironic, cu cât 3 din cele 4 orașe care au trecut: București, Cluj și Baia Mare, erau candidaturi controversate din motive de discriminare a romilor”.

 

La acest comentariu am intervenit cu o întrebare și am primit un răspuns:

 

Liviu Drugus către Dan Alexe: se poate estima procentual dacă ”prestațiile” ex-ului au contat în evaluare? Mai precis: unde sunt postate criteriile de evaluare în această etapă de preselecție?

Dan Alexe ”Chiar dacă ar fi contat în aura actuală a orașului, experții europeni știau că până în 2021 vor mai avea loc două runde de alegeri locale. Incă nu am o explicație, însă dosarul în sine era extrem de coerent, fiind cel mai european în sens larg din toate candidaturile, prin cooptarea Moldovei și Ucrainei”.

 

Dan Alexe, 14 dec seara:  ”

Câteva precizări despre eșecul candidaturii Iașului (Iașiului pentru snobi și sclavii Academiei) la statutul de Capitală Culturală 2021…

E o întreagă isterie acum la Iași, o lume mică, unde dușmăniile sunt tenace.

Mai întâi: până când juriul internațional nu își publică în scris justificarea pre-selecției, oraș cu oraș, pe puncte, micile speculații politice locale sunt inutile și răuvoitoare.

Am făcut parte din echipa responsabilă cu dosarul de candidatură, care a fost frumos, coerent și cu foarte multe idei noi. Iașul era apoi singurul candidat, din cele 14 orașe, care aducea o dimensiune într-adevăr europeană proiectului prin cooptarea orașelor Chișinău și Cernăuți din Moldova și Ucraina.

Florin Cîntic, coordonatorul principal, este un om care a muncit cât un regiment, cu calm, imperturbabil, cu umor și răbdare. Echipa a fost compusă din specialiști de cel mai înalt nivel. Proiectul era original.

Cei care scriu în zeflemea (chiar și cutare și cutare scriitor sau gazetar local, cum am văzut, care exploatează asta politic) întrebând că ce-i trebuia asta Iașului, oraș provincial, nu înțeleg absolut deloc (și arată că nu și-au dat osteneala să priceapă) ce înseamnă proiectul de Capitală Culturală care e menit, tocmai, să stimuleze orașele mici și neglijate.

Văd mult venin pe rețelele sociale de acolo, venin politic abia stăpânit și rău formulat. Un asemenea eșec (colectiv de altfel) nu exclude calitatea proiectului. Dimpotrivă.

Hainii ar face bine să aștepte explicațiile juriului.”

 

15 dec 2015 Răzvan Chiruță: http://www.jurnalvirtual.ro/2015/12/15/comentariul-lui-razvan-chiruta-in-romania-libera-iasi-capitala-europeana-a-dezamagirii/

 

16 dec 2015 Călin Ciobotari pe FB: S-au spus lucruri grele, s-au formulat acuze grave… Florin Cântec a vorbit, printre altele, telefonic, despre primitivismul unor reacții, Dan Doboș și-a admis propriile greșeli, opinând că principala problemă a dosarului nostru a fost întocmirea bugetului, iar Cătălin Mihuleac a diagnosticat extrem de dur, cu nume și prenume, „centrele de interese financiare” ale culturii ieșene… Întrebarea e: totuși, ce punem în locul mitului spulberat?!    In editia din 16 decembrie 2015, am incercat sa analizam motivele pentru care Iasul, auto-intitulat „capitala culturala”, a ratat lamentabil intrarea pe lista scurta a oraselor candidate la titlul de Capitala Culturala Europeana. Cum va evolua cultura ieseana in continuare? Cat de mult ne afecteaza aceasta prabusire de soclu? Ce vom invata din acest exercitiu de smerenie? Sunt intrebari care inca isi asteapta un raspuns…

Înregistrarea emisiunii Raport de caz: http://stiri.telem.ro/emisiuni_difuzate/raport-de-caz-mit-spulberat-ce-punem-in-loc–3079.html

 

 

 

Miercuri 16 dec 2015, Ziarul 7Est, sub semnătura lui Iulian Mofteescu: http://7est.ro/acasa0/item/55912-ati-facut-o-de-oaie-punctajul-care-arata-de-ce-e-repetent-iasul.html  Textul articolului: ”Chirica & Co. n-au înțeles cerințele ghidului pentru candidatură, iar acum nu înțeleg nici de ce au pierdut Corina Turșie, lector la Universitatea de Vest Timișoara, a cercetat toate strategiile orașelor candidate la „Capitală Europeană a Culturii”. A prezentat concluziile cu câteva zile înainte de nominalizările juriului. A ghicit perfect rezultatul oficial – Iași, pe ultimul loc la cerințele: transparență, inteligență, cunoaștere, incluziune, durabilitate, ecologie. Primăria nici nu s-a obosit să-i răspundă la chestionar”.

 

 

ANALIZA candidaturii Iașului de către un timișorean:

 

Un lector din cadrul Universităţii de Vest Timişoara a realizat o analiză a strategiilor culturale ale oraşelor candidate la titlul de Capitală Europeană a Culturii din 2021. Concluziile sunt prinse într-un referat care a fost prezentat public înainte de a fi decise cele patru candidate ce vor merge în finală.

Pentru Iaşi, profesorul Corina Turşie a descoperit că, aparent, cei care au întocmit strategia Iaşului nu au înţeles ce tip de mesaj trebuie să emită pentru a atrage atenţia juriului. Analiza arăta, anticipând rezultatul, că Baia Mare se remarca prin transparența administrativă și cu o strategie clară până în 2030.

 

Corina Turșie, un expert care a identificat perfect slăbiciunile din strategia Iașului

Probleme de transparenţă

Lectorul universitar Corina Turşie a surprins lipsa de transparenţă a multora dintre orașele candidate. Printre cele cu probleme s-a numărat şi Iaşul, unde publicarea strategiei culturale a întârziat foarte mult. Analizând toate candidatele, a avut surpriza să constate că nu toate au site-uri dedicate evenimentului la care se racordau. „Trei orașe nu au avut site-uri dedicate candidaturii. În cazul Bacăului, pe site-ul Primăriei nu era nici o menţiune referitoare la candidatură”, spune Corina Turşie în studiul său.

Lectorul a înaintat cereri, pe Legea 544, la toate primăriile oraşelor candidate, solicitând detalii despre strategia culturală. Dintre toate, au răspuns imediat Alba Iulia, Sf. Gheorghe, Baia Mare, Bucureşti, Braşov şi Timişoara. Baia Mare şi Timişoara au fost oraşele ale căror primării au contactat-o de două ori pentru a stabili detalii despre răspunsuri.

 

 

Dintre cele patru cuvinte-cheie, Iașul a folosit doar două, într-o pondere foarte mică: sub 10 mențiuni

Iașul n-a catadicsit să răspundă

În cazul oraşului Baia Mare, Primăria a cerut câteva zile pentru a elabora răspunsul legat de strategie, apoi a postat proiectul pe site-ul oficial, punându-l în dezbatere publică, și i-au trimis un link spre document.

De la Iaşi nu a primit niciun răspuns legat de strategia oraşului sau de termenul la care aceasta va fi prezentată public.

Cele patru oraşe care au fost alese pentru marea finală aveau strategiile adoptate din timp: Timişoara – elaborată între februarie şi august 2014, Cluj – elaborată şi la dispoziţia publicului din septembrie 2013, Bucureşti – aprobată şi publicată în februarie 2015, Baia Mare – în consultare publică în noiembrie 2015. Dintre toate oraşele, documentele cu bătaie lungă erau la Braşov şi Baia Mare – până în 2030.

 

„Smart Cities”, dar la alţii

Membrii fundaţiei ieșene n-au înţeles ce mesaje să dea pentru a intra în atenția juriului, ținând cont de discursul european modern, regăsit în ghidul pus la dispoziția candidatelor. Corina Turșie a căutat cuvintele-cheie cerute de comisia de experți. A calculat ponderea acestora, iar rezultatele Iașului sunt dezastruoase.

În conceptul „smart cities”, erau indentificate patru cuvinte-cheie: „inovaţie”, „inteligenţă”, „cunoaştere” şi „digital”. În aproape toate strategiile celorlalte oraşe se vorbeşte despre cele patru concepte, la Iaşi se face referire foarte puţin la „inovaţie” şi  la „digital”, lipsind cu desăvârşire celelalte două componente: inteligență, cunoaștere.

 

Iași n-a avut nicio mențiune la acest capitol. Zero absolut

„Oraş durabil”

În cazul conceptului „oraş durabil”, unde trebuiau menționate cuvintele „competitivitate”, „durabilitate”, „ecologie/verde” şi „eficienţa resurselor”, Iaşul este singurul în strategia căruia nu apare niciunul din cei patru termeni.

Un alt concept căutat de Corina Turşie a fost cel de „incluziune comunitară”. Dacă Iaşul ar fi avut o strategie potrivită, în dosarul său trebuiau să apară „incluziune”, „coeziune”, „ocuparea forţei de muncă” şi „sărăcie”. Nici unul dintre aceşti termeni nu a fost găsit, Iaşul fiind şi de această dată singurul oraş din care au lipsit termenii aşteptaţi de juriul european.

Ca o concluzie, Corina Turşie spune că a fost surprinsă să constate că utilizarea retoricii europene a fost înţeleasă foarte bine de oraşe mici – Sfântul Gheorghe şi Baia Mare. Tot Corina Turşie spune că a fost la fel de surprinsă să constate că oraşe mari şi cu pretenţii – Timişoara şi Iaşi – nu utilizează retorica europeană actuală, Timişoara în mică măsură, Iaşul deloc.

Celelalte orașe au folosit termenii ceruți în retorica europeană. Strategii Iașului nu le-au considerat necesare

Propria analiză internă

Conducerea executivă a FICCE spune că va fi făcută publică o analiză asupra cauzelor eşecului alegerii Iaşului. “Suntem în proces de analizare a cauzelor acestui eşec şi, cât de curând, vom putea da o listă de patru sau cinci motive. Acum este totul foarte proaspăt şi circulă multe informaţii, multe dintre ele nefiind reale. Când vom prezenta cauzele eşecului, vom prezenta şi bugetul şi sumele cheltuite în cadrul acestui proiect”, a precizat Iulian Boia, directorul executiv al FICCE.

 

Jenant: Iașul a scris doar 24 de pagini

Corina Turşie mai menţionează că şi la cantitatea de informaţie Iaşul a stat prost. “Trebuie să sesizez şi discrepanţa de mărime dintre strategiile Iaşului (24 de pagini), Clujului (33 pagini) şi cele de la Braşov (231 de pagini), Sfântul Gheorghe (134 de pagini), Suceava (107 pagini) sau Baia Mare (97 de pagini).

Read 416 timesLast modified on Miercuri, 16 Decembrie 2015 09:42

– See more at: http://7est.ro/acasa0/item/55912-ati-facut-o-de-oaie-punctajul-care-arata-de-ce-e-repetent-iasul.html#sthash.MYtJzTN4.dpuf

 

Gabriel Gachi:

Gabriel Gachi

Analiza lectorului de la Universitatea de Vest este semnificativa pentru ca a intuit exact orasele castigatoare la Capitala Europeana a Culturii cu cateva zile inainte de nominalizarile oficiale. Corina Tursie a facut topuri cu criteriile respectate de fiecare oras in parte si a sesizat ca Iasul e pe ultimul loc la multe capitole. Autorii strategiei n-au inteles ce trebuie sa faca sau pur si simplu nu le-a pasat.

Important de stiut este ca Primaria Iasi nu s-a obosit sa raspunda solicitarilor lectorului universitar, conform unei minime decente cerute de ocuparea unei functii publice. Celelalte orase i-au raspuns in aceeasi zi, sau in 3-4 zile, Iasul nu i-a raspuns deloc. Poate Chirica n-a stiut, poate Buraga n-a avut timp, dar cineva din Primarie este demn de tot dispretul. Lectorul a luat in calcul inclusiv gradul de transparenta al fiecarei administratii si a apreciat, de exemplu, solicitudinea orasului Cluj. Asta pentru cei care inca mai cred ca nu e vina noastra ca Iasul sta mai prost decat Clujul.

Autosuficienta si aroganta in actul public nu sunt manifestari abstracte, care raman fara niciun efect in viata reala. E un alt lucru care nu se intelege in acest moment. Pierderea candidaturii la Capitala Europeana este dezastruoasa pentru bunastarea iesenilor. Investitiile directe de la UE si de la Guvern ar fi fost de 60-70 milioane de euro. Cu acesti bani refaceam tot centrul Iasului. Se adaugau sponsorii, investitori privati, capitalul de imagine ar fi ridicat prestigiul companiilor locale, exploda industria micilor servicii, industria creativa, artistii ar fi mancat o paine mai alba, turismul se profila la alte dimensiuni, iar avioanele ar mai fi si adus oameni la Iasi, nu doar sa-i duca in alte parti, cum se spune acum.

Pentru Sibiu, experienta de capitala a culturii a fost un moment de cotitura cu efecte pana in ziua de astazi. Dupa Colectiv s-a spus: coruptia ucide. Noi putem spune la Iasi: coruptia saraceste. E cel mai clar exemplu

 

http://www.7est.ro/exclusiv-7est/reportaje/item/56032-acasa-a-fost-refuzat-ieseanul-care-a-ajutat-baia-mare-sa-intre-in-finala-pentru-capitala-culturala-europeana-2021.html  Ieșeanul care a fost refuzat la Iași și a plecat la Baia Mare

 

http://dilemaveche.ro/sectiune/zi-cultura/articol/sfintu-gheorghe-zece  Martin, Și cu Sf Gheorghe zece!

 

https://liviudrugus.wordpress.com/2016/01/29/matei-visniec-vazut-de-un-cititor-spectator-ascultator-partea-i/ Matei vișniec de LD 29 01 2016