liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Florin Ardelean

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 652. Vineri 12 octombrie 2018. Trădarea cărturarilor. Inteligenții fac prostii? (33)


Comentariul meu la această carte surprinzătoare și plină de metafore, îndeosebi la finalul acesteia: în fond, autorul mărturisește că se află și el într-o mare dilemă: omenirea se va îndrepta ori spre un masacru organizat între națiuni și între clase sociale, ori – surpriză! – se va reorganiza într-o societate de tip sovietic, secularizată, înregimentată militar, înlăturând libertățile individuale, puternică și măreață… Și pentru ca surpriza să fie și mai mare, reamintesc ceea ce am scris în primul episod al acestei pseudorecenzii: intrarea, la doar câțiva ani după publicarea cărții de față,  a lui Julien Benda în rândurile Partidului Comunist Francez. Dar, Benda nu a fost doar un simplu membru de partid (demonstrând faptic, prin chiar persoana sa, că face parte din lunga listă a cărturarilor care și-au trădat menirea). Iată ce aflu din cartea lui Florin Ardelean, ”Seducția: voluptate, cruzime, amăgire”, Humanitas, 2017 (varianta electronică): ”Julien Benda însuși a fost un intelectual, adică un cărturar ce și-a trădat menirea. O dovedește cel puțin un episod din viața eseistului, anume acela referitor la declarația privind ”afacerea Rajk”, un comunist ungur căzut victimă terorii staliniste. Benda a susținut, în 1949, cauza democrației maghiare, în drept să se apere împotriva dușmanilor ei: ”Republica Ungară a lovit cu toată vigoarea”! Cel care a demascat în presa franceză crima și inocența lui Laszlo Rajk a fost Francois Fejto” (nota de subsol 160). Așadar, comunistul Benda a fost unul activ până la sfârșitul vieții sale, fapt pentru care cartea sa a fost fie ignorată de anticomuniști, fie elogiată de comuniști, fie examinată cu mirare și cu minuțiozitate de critici neangajați politic.

Iată ce scrie Victoria Diaconescu despre filozoful Julien Benda în recenzia făcută pentru Bookhub.ro: ”în ciuda aversiunii sale pentru cauzele ideologice, s-a angajat în amintita afacere Dreyfus, pe motiv că adevărul și dreptatea erau „valori veșnice” ce nu-i umbreau angajamentul față de rațiune. Putem să remarcăm, așadar, că dacă intelectualii „trădători” terfelesc valorile morale particularizându-le, Benda le pune în serviciul unei cauze concrete (temporale) prin chiar concursul universalității lor. Merită să amintim și adresarea acestuia către „națiunea europeană”, din 1933 (Discours à la nation européenne), care ne clarifică că propaganda antipasională trebuie doar extinsă, redirencționând-o de la națiunile individuale la „națiunea europeană”. (https://bookhub.ro/tradarea-carturarilor-de-julien-benda/ ). Și pentru că am invocat deja un punct de vedere al unei recenzente, nu pot ocoli opinia acesteia în legătură cu opțiunea a doua a previziunii lui Benda (omenirea se va transforma într-o societate comunistă de tip sovietic), iată și opinia dnei Victoria Diaconescu despre citatul lui Benda pe care eu l-am tradus/ interpretat ca fiind o pledoarie pro comunism. Scrie recenzenta următoarele: ”La polul opus, chiar dacă am reuși să învingem războiul între națiuni sau clase, ralierea la romantismul pasional al mulțimii ar cataliza spiritul combativ (natural) al acesteia, ajungându-se la extrema periculoasă în care războiul va fi împins până la capăt, la nivel de specie”, după care reia citatul pe care eu l-am segmentat. Iată-l, din nou, ca probă a comentariului făcut de V.D.: «Ne-am putea gândi uneori că o asemenea tendință se va afirma progresiv și va face să înceteze toate luptele dintre oameni; se va ajunge astfel la o „fraternitate universală”, numai că, departe de a anihila spiritul național cu poftele și trufiile lui, ea va fi, dimpotrivă, forma lui supremă, națiunea numindu-se Om, iar dușmanul – Dumnezeu. Și-atunci, înregimentată într-o imensă armată, într-o imensă uzină, nemaiștiind decât de eroisme, discipline și invenții, batjocorind orice act liber și dezinteresat, perfect hotărâtă să nu-și mai plaseze idealul dincolo de lumea reală și nemaiavând alt zeu decât pe sine însăși și bunul ei plac, omenirea va săvârși lucruri mari, va dobândi stăpânirea cu adevărat grandioasă a materiei înconjurătoare și conștiința cu adevărat voioasă a puterii și a măreției sale. Și istoria va zâmbi la gândul că Socrate și Isus Cristos au murit pentru această specie».  După părerea mea, recenzenta nu a depistat nici cea mai mică urmă de pledoarie pentru comunismul de tip sovietic. Ar fi, aici, nevoie de un arbitru… (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame