liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: fascism

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 412 Vineri 16 februarie 2018.  Intermezzo benefico-malefic pe teme (non)culturale iașiote (3)


Motto: ”Prietenie înseamnă să fii alături de cineva nu când are dreptate, ci când greșeșteAndre Malraux

După un preludiu ușor prelungit pe teme agrippine și cibernetico-manageriale mă apropii de una dintre întrebările apărute după citirea articolului semnat de Traian Diaconescu: este sau nu Eminescu un epigon/ simpatizant marxian sau este el un creator de teorie economică originală – teoria compensării economice (via Agrippa)? Înainte de a-mi formula propriul răspuns, voi expune ce m-a determinat să formulez întrebarea de mai sus. Autorul T.D. pledează în favoarea considerării lui Eminescu ca fiind un reprezentant al celor lipsiți de drepturi, în ultimă instanță al proletariatului/ clasei muncitoare/ oamenilor săraci etc. Pentru a fi mai bine înțeles în propria mea argumentare consider utilă definirea termenilor utilizați de autor, adesea ambigui sau cu sens deformat de timp. Spre exemplu, mulți cititori vor înțelege prin formularea ”Eminescu … este … și un jurnalist cu spirit de tribun” (p.50) faptul că Eminescu avea o poziție de apărare a drepturilor celor ”umiliți și obidiți”, ai plebeilor adică. Wiki ne spune căPlebe … sunt mici proprietari, meșteșugari, comercianți. Plebeii sunt oameni liberi, nu au nici o îndatorire, dar nici un drept. … ei aveau în frunte un tribun.”. Așadar, tribunul, ales de plebei, era atât un conducător al plebeilor, cât și un militant pentru drepturile acestora. Păstrând proporțiile, tot ”jurnaliști cu spirit de tribuni” sunt/ au fost, în vremurile noastre, și Cristian Tudor Popescu, Dragoș Pătrașcu, Radu Banciu, Octavian Paler și alții de calibrul lor, fără însă a-i transforma în stâlpi de rezistență ai culturii române. Sigur, asta nu înseamnă că ”spirit de tribun” este sinonim cu ”militant socialist” sau cu apărător al teoriei valorii muncă a lui Marx, așa cum reiese din partea a doua a articolului. Pentru T.D., ”spiritul de tribun” al lui Eminescu provine (și) din faptul că poetul ”a conceput căi pe care românii pot să devină factor de ordine și de cultură la gurile Dunării”. Nu intenționez să declanșez dispute istorico-ideologice dar, după știința mea, România nu a fost, și este greu de crezut că va fi vreodată ”factor de ordine și cultură” în spațiul geopolitic actual, fapt care îl plasează pe Eminescu în zona utopiștilor (utopismul, asta da, îl apropie de Marx). Nu ne rămâne decât, conform expresiei lui T.D., să ”vituperăm viciile vieții politice” în continuare, pentru că acesta va fi, probabil, singurul mod de a ne manifesta militantismul tribunic (mă refer îndeosebi la noi, ziariștii). Chiar în finalul articolului său, T.D. ține să fie cât se poate de tranșant în privința poziției politice a lui Eminescu: ”Concepția lui Eminescu despre lume și viață nu este utopică și nici desuetă, ci legată organic de doctrina sa etnocentrică, bazată pe cultul muncii, specifică veacului său” (p.51). Această concluzie finală este însă în contradicție cu o afirmație din chiar primul paragraf al articolului unde se precizează că ”Eminescu, fiu al secolului națiunilor, a cultivat  un naționalism etnocentrist bazat pe muncă…”. După părerea mea nu se poate pune semnul egal între etnocentric și etnocentrism, între național și naționalism, (ca de altfel între social și socialism, comun și comunism, natural și naturalism, nominal și nominalism etc. etc.). În consecință, una este să-l caracterizezi pe Eminescuiubitor de neam și țară” (cum cred că sunt majoritatea cetățenilor conștienți ai unui stat) și alta este să-l plasezi în tabăra extremiștilor, respectiv a doctrinelor/ crezurilor ”ism-izate”: naționalismul, patriotismul, socialismul, comunismul, fascismul, bolșevismul etc. fiind extremizări de tip fanatic ale unor atribute firești: național, patriotic, social, comun, fascial (adică grupat/ grupal/ de grup), bolșevic (adică majoritar) etc. Acestea au fost câteva precizări terminologice și doctrinare pe care le-am considerat necesar a fi făcute înainte de a intra mai mult în miezul problemei. (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Ideologia naționalistă: câte adevăruri? care consecințe? cine face lumină?


Câteva gânduri și sugestii pe marginea cărții semnate de Loredana Terec-Vlad, Între naționalisme și extremisme, Ed. Lumen, Iași, 2013, 140 pagini, format academic

* Sine lux non lumen!

  În perioadele de criză, extremele înfloresc și, uneori, chiar rodesc (idei, teorii, curente) pe potriva contextului cultural-politic și socio-economic. Alteori, soluțiile extreme chiar produc schimbări majore, fie și pentru simplul motiv că orice criză economică de proporții – cum a fost cea din perioada interbelică, dar cum este și cea din ultimii cinci ani – necesită soluții dureroase. Dar nu orice soluție extremă este și una extremistă. Vreau să-mi precizez, cu claritate, chiar de la început punctul meu de vedere în privința  ”-ismelor”. Pentru mine, orice –ism este o extremizare, un apogeu (temporar, desigur) al dezvoltării și aplicării unui mod de gândire. Din neglijență lingvistică, dar și ca urmare a modului relaxat în care se abordează/ tratează/ soluționează problemele în postmodernitate, sensurile conceptelor și ideologiilor au variat de la minus la plus, cu varianta aparent șocantă că și în punctul zero pot apărea … extreme/ extremisme. Din trecut avem ideologii ca: epicureismul, platonismul, creștinismul, marxismul, fascismul, nazismul, liberalismul, conservatorismul etc. Toate aceste –isme marchează trecerea de la simpla afirmare a unui mod de gândire-simțire-acțiune (ideologie) de la simpla expunere până la totala impunere în mințile cetățenilor. Impunerea unei ideologii (fie aceasta numită agreabil cum ar fi: hedonism, umanism, postumanism etc) este o depășire a normalului și o intrare în sfera ”anormalului”, a impunerii respectivei ideologii pentru a fi acceptată, agreată sau adulată. Ideologia libertariană, de exemplu, este pledoaria pentru libertate, în timp ce liberalismul înseamnă un sistem coerent și rigid structurat care vizează impunerea doctrinei libertariene/ liberale în defavoarea altora. Ș.a.m.d. Am făcut această precizare pentru a face mai clare atitudinea mea anti-ism-ică și în conformitate cu care și naționalismul trebuie temperat și readus la ideea de simplă conștiință națională.

 

În titlul lucrării apar termenii de naționalism și de extremism. Dicționarele arată că există confuzii între cei doi termeni, respectiv aprecieri pozitive și negative deopotrivă. În ce mă privește, consider că soluțiile extreme fac parte din reacția normală generată de o criză – care, fatalmente vine neanunțată – cum au fost, spre exemplu, măsurile anticriză foarte dure luate de guvernul Emil Boc și blagoslovite de președintele Traian Băsescu. (Cu nuanța că aceiași actori au anunțat, concomitent, revenirea la normalul de dinainte de criză, după trecerea pericolului de intrare a țării în faliment. Ca să nu fiu acuzat de prozelitism față de un anumit om politic, un anumit partid, o anumită ideologie politică etc., precizez, în context, faptul că existau și alte soluții la acel moment, unele chiar mai dramatice decât reducerea veniturilor bugetarilor și pensionarilor). Dacă aceste măsuri ar fi considerate și aplicate în continuare, ca fiind corecte/ bune/ necesare în sine (indiferent de faptul dacă mai este criză sau nu), atunci se cade pe panta extremismului, a întinderii corzii la un maximum insuportabil și generator de consecințe antiumane. Aceste aprecieri sunt valabile, în opinia mea, în planul economicului, al mijlocelor ce pot duce la atingerea scopurilor. Dar exact la fel se întâmplă lucrurile și în planul politicului (al scopurilor de atins cu anumite mijloace) și al eticului (respectiv, al adecvării permanente între scopuri și mijloace), dimensiuni fundamentale pe care eu le definesc ca fiind esențialmente identice. Teoria care susține identitatea de esență dintre componentele fundamentale ale gândirii, simțirii și acțiunii umane (politic, economic, etic) dar și a altor componente derivate/ conexe (logicul, psihologicul, sociologicul, managementul, finanțele, antreprenoriatul etc.) se numește Metodologia Scop Mijloc. (vezi mai multe articole și capitole de carte pe tema Metodologia Scop Mijloc pe blogul www.liviudrugus.wordpress.com ).

 

Revenind la măsurile anticriză și discuția despre extreme și extremisme, precizez că măsurile extreme generează reacții de sens contrar din cealaltă parte a spectrului partidic, dar asta nu înseamnă că noul partid (sau alianță) venit(ă) la putere este unul extremist. Dacă însă acel partid va duce reacția la paroxism, la măsuri de o radicalitate excesivă, și pe o durată mare, atunci, evident, vom avea de-a face cu extremismul. Închei aici această divagație teoretică de ordin conceptual cu precizarea că am dorit să-mi exprim punctul de vedere terminologic înainte de a trece la prezentarea cărții de față, pentru a explica ex-ante eventualele percepții diferite față de cele exprimate și scrise de către autoarea Loredana Terec-Vlad (LTV) sau de către prefațatorul cărții, dr. Antonio Sandu.

 

De regulă, invit autorii articolelor/ cărților să pornească la drum cu propriile accepțiuni terminologice deoarece o mare parte din gâlceava teoretică apare din faptul că termenii nu sunt clar și coerent definiți. Spre exemplu, titlul cărții naște, chiar înainte de a citi cartea, o mică nedumerire: copula ”și” sugerează, insidios, că naționalismele nu sunt extremisme, ceea ce va naște destule discuții. Cititorul obișnuit va fi tentat, ca la o primă lectură a titlului să rămână cu ideea: ”aha!, deci naționalismul nu este extremism! Și dacă nu este extremist, atunci nu poate fi sancționat de o Constituție democratică”, ceea ce nu este chiar corect. Desigur, cuprinsul arată clar că autoarea a analizat un eșafodaj teoretico-practic deja condamnat și condamnabil în continuare (naționalismul, fascismul, nazismul), încercând ca, prin elucidarea cauzelor, să identifice potențialul de repetare a consecințelor aplicării acestor ideologii în același context geopolitic și național sau în altele.  Cu alte cuvinte, ”A bon entendeur, salut!”.

Prefața

În prefața semnată de conf.dr. Antonio Sandu, consilier editorial (redactor de carte) al Editurii Lumen, se precizează că ”Problematica naționalismului a apărut odată cu modernitatea, fiind un derivat al idealizării eului național prelucrat în special din romantismul german al secolului al XIX-lea. …Ideea de autonomie și de autodeterminare își face loc în gândirea politică punând treptat (sbl. LD) bazele statului modern liberal” (p. 7) Kant și Hegel sunt, în opinia prefațatorului, premergătorii stabilirii dualității stăpân-sclav, la nivel individual și societal, respectiv a motivării acestei fatalități prin destin divin promovat de Biblia iudeo-creștină. De dragul preciziei și al nuanțării aș introduce un bemol în acest text care identifică, eronat cred eu, data nașterii naționalismului cu cea a modernității și a statului modern liberal (chiar în pofida acelui ”treptat”, adăgat, concesiv, în final). Întrevăd aici o consolidare a ideii din titlu, respectiv a disjungerii naționalismului de extremism. Hermeneutic gândind/ vorbind/ scriind o asemenea (dublă) tentativă de a plasa naționalismul pe același picior de ”bonitate” cu modernitatea și cu gândirea liberală nu se justifică nici în plan istoric, nici în plan ideologic. Concomitența naționalism-modernitate-gândire liberală este una forțată, cu bănuiala că se încearcă o reevaluare (în sens pozitiv) a conceptului de naționalism prin separarea acestuia de extremism. În opinia mea, naționalismul este extremism și trebuie taxat ca atare, deopotrivă cu fascismul, bolșevismul, nazismul și alte –isme care au marcat negativ evoluția civilizației europene a secolului XX. Ideea de ”națiune aleasă” (arianismul german) nu este superpozabilă cu ideea de  ”popor ales” promovată în plan strict religios de doctrina și ideologia creștină, așa cum se deduce din argumentarea făcută de Antonio Sandu. Topirea naționalismului în contextul general al dialecticii ”națiune aleasă – națiune supusă”, cuplată cu cea a superiorității de rasă explicate prin sursă veterotestamentară vizează o disculpare a oricărei forme de naționalism, cu riscul atenuării vinovăției istorice a naționalismului socialist, fratele geamăn al internaționalismului socialist (bolșevism), două curente extremiste de stânga. Cel puțin așa am înțeles eu din pasajul următor: ”Ideea comunității alese și implicit cea a superiorității de rasă a existat în toate societățile primitive și s-a păstrat până în zilele noastre grație ideii veterotestamentare a unui ”Dumnezeu care preferă”, care-și alege poporul”. Bref, cauza arianismului și a naționalismului, inclusiv a celui socialist (nazismul), este… Biblia, afirmație pe care o consider ca neavând suport logic, existând riscul ca prin astfel de afirmații să se scuze nazismul prin creștinism, mai exact prin iudeo-creștinism. Pe cale de consecință, o eventuală protejare a societăților față de ideologiile extremiste ale nazismului, fascismului și bolșevismului s-ar putea face – preventiv! –  fie prin reinterpretarea creștinismului, fie prin anatemizarea acestuia ca sursă a răului extrem. Mai amintesc, în context, că termenul ”nazism” provine din asocierea cuvintelor germane ”nazional-socialism” din denumirea partidului înființat și condus de Adolf Hitler. Paradoxal, nazismul nici nu apărea ca fiind o extremizare a factorului național, respectiv cuvântul ”naționalism” nu apare în doctrina lui Hitler, extremizarea fiind asociată cu elementul numit ”social”, ceea ce a generat cuvântul ”socialism” în denumirea partidului: NSDAP (acronim de la numele german de partid „Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei”. (N.B. Conceptul de naționalism a apărut tot în Germania și se datorează romanticului Johann Gottfried von Herder care detesta naționalismul prusac, pledând pentru moderație, armonie și nonrasism.) Și atunci, dacă doctrina națională a Germaniei lui Hitler nu a fost identificată cu naționalismul (ca extremizare a factorului național), ci cu socialismul (ca extremizare a factorului social), atunci cu atât mai puțin putem considera ”naționalismul” ca fiind un element benign, lipsit de periculozitate pentru o societate sau alta. Nu exclud posibilitatea ca în alte limbi decât cea română sensurile unor termeni să aibă alte accepțiuni și semnificații, dar derapajele lingvistice pot lesne genera și derapaje ideologice și politice. Cu atât mai mult consider că se impune o analiză multidisciplinară a conceptelor politice fundamentale, întru evitarea sensurilor vagi în analize ale unor ideologii și politici care au avut și pot avea consecințe catastrofale pentru omenire. Spre exemplu, utilizarea cu precădere a cuvântului german ”nazism” în locul sintagmei mai explicite, aceea de ”socialism național”, viza, în varii lucrări și contexte, o preocupare de nu ”păta” numele socialismului sovietic/ bolșevic cu amintirea socialismului geamăn german. În lucrarea sa The Road to Serfdom, F. Hayek, ulterior, laureat Nobel pentru economie, a subliniat clar apartenența nazismului la ideologia extremei stângi (și nu la extrema dreaptă cum se afirmă prea adesea), dar, paradoxal, el a lăudat performanțele, de atunci, ale socialismului sovietic postbelic (http://epictimes.com/article/318849/the-continuing-relevance-of-f-a-hayeks-the-road-to-serfdom ). Și tot la capitolul paradoxuri îl amintesc pe Seymour Martin Lipset care a definit fascismul ca extremism de….centru. Recenzentul acestei cărți britanice de referință pentru gândirea economică libertariană (vezi link ul de mai sus) asociază naționalismul și socialismul cu colectivismul  nociv, unul contrar ideilor firești de libertate a individului: ”By 1933, when Hitler came to power, the German people not only accepted the idea of the “führer principle,” Hayek argued, but many now wanted it and believed they needed it. Notions about individual freedom and responsibility had been destroyed by the philosophy of collectivism and the ideologies of nationalism and socialism”. Toate aceste trei -isme sunt greu de acceptat/ suportat de către gânditorii libertarieni, atât teoretic, cât și practic. Voi reveni asupra acestei discuții pe parcursul analizei conținutului cărții semnate de Loredana Terec-Vlad.

 

Naționalismul este caracterizat de autoarea cărții, inițial în cheie negativă (deși, la începutul Introducerii este acceptată și cheia pozitivă) fiind apreciat ca un ”factor de dezbinare a politicii europene” (p. 15). ”Naționalismul a îmbrăcat…. cele mai extreme forme atrăgând după sine încercarea de a apăra teritoriul, statutul de cetățean sau superioritatea rasei” (p. 16). Aprecierile când pozitive (ca mai sus), când negative (vezi citatul următor) dar fără a explica punctul de vedere din care sunt făcute aceste aprecieri au darul să deruteze în loc să clarifice. ”Cel de-al Doilea Război Mondial a discreditat ideologia naționalismului, acesta fiind asociat rasismului, antisemitismului și dorinței de dominare și supunere a întregii lumi manifestată de Germania nazistă” (p. 16).  Pentru a ajuta cititorul să perceapă corect și clar sensul/ ipostaza în care este folosit conceptul de națiune și derivatele sale, consider că se impunea o scurtă istorie a apariției și evoluției conceptelor de națiune, național, naționalitate, stat națiune, naționalism cu precizarea definițiilor acceptate sau cu propunerea altora noi.

 

Introducerea

 

Introducerea își onorează titlul devoalând, chiar de la început, cât se poate de clar, scopul scrierii cărții, apoi, pe capitole, fiind amintite mijloacele care au darul să ducă la atingerea scopului propus în cadrul cercetării. Astfel, ”Această lucrare își propune [să facă] o analiză a naționalismelor atât din punct de vedere teoretic, cât și din punct de vedere empiric”.  Capitolul unu se ocupă de delimitări conceptuale, capitolul al doilea tratează formele naționalismului, iar cel de-al treilea tratează naționalismul extremist (confirmând supoziția mea inițială că autoarea nu consideră orice formă de naționalism ca fiind extremism…). Este amintită, în context, Hannah Arendt  cu ”Originile totalitarismului”, dar lucrarea amintită rămâne în aer, fără trimitere (p. 17). Ultima parte a lucrării se referă la oculta nazistă ca modalitate de prezervare și de preamărire a naționalsocialismului (sau a socialismului național) german. Deși cartea are și Concluzii (pp 129 – 134) autoarea nu le mai menționează în Prefață, deși, după părerea mea, o prezentare esențializată a acestora trebuia menționată, respectiv să arate gradul (mic? mare?) de adecvare dintre scopul propus și mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia pe parcursul cărții. Autoevaluarea propriei cercetări este, cred, o etapă la fel de importantă ca și celelalte etape ale cercetării: ipoteza cercetării, delimitarea aspectelor de cercetat, metodologia (mijloacele, instrumentarul) de cercetare, studiul de caz (dimensiunea empirică a cercetării), rezultatele cercetării, interpretarea rezultatelor, evaluarea rezultatelor în raport cu scopul declarat al cercetării. Chiar dacă această structură nu este pe deplin regăsibilă în dimensiunea formală a cuprinsului cărții, consider că merită să precizez că aceste aspecte sunt absolut obligatorii unei structuri serioase de cercetare.

 

O recomandare pe care o fac – aproape la fiecare recenzie – este aceea referitoare la sublinierea, de către autor, a elementelor de noutate obținute în urma cercetării, precum și autoasumarea unui punct de vedere personal formulat la persoana I-a singular: (”Eu cred că..”, ”Părerea mea este…”). În lucrare, abia la pagina 60 apare formularea (oarecum) personală: ”Țin să precizez faptul că….”. De asemenea, consider ca fiind obligatorie aprecierea autorului unei cărți referitoare la orice altă opinie invocată în lucrare. A scrie că ”Nietzsche a spus că…” dar a nu defini propria percepție față de opinia formulată de Nietzsche este, cred, insuficient. Dialogul de idei nu presupune repetarea opiniilor unor gânditori celebri sau doar la modă, ci aprecierea în cunoștință de cauză și în mod argumentat a acestor opinii, la care să se adauge propria opinie. Desigur, am conturat aici un deziderat, o exigență care se apropie de ideal, dar cititorii acestei recenzii pot analiza cărțile pe care le vor citi utilizând aceste grile de evaluare propuse de mine. Trimiterea la lucrarea citită și citată este obligatorie. Este ușor de observat că se fac, uneori, în carte, trimiteri la nume și lucrări fără a preciza editura, ediția, anul primei apariții, anul ediției citate, pagina – lucru care nu este acceptabil nici măcar la elaborarea unei lucrări de licență.

 

O eventuală ediție viitoare ar avea suficiente motive de îmbunătățire, cel puțin  prin eliminarea neîmplinirilor, inconsecvențelor, a erorilor de grafiere a numelor proprii sau a abaterilor de la exigențele gramaticii limbii române. Consider că preocuparea pentru respectarea acestor exigențe de natură formală cade și în sarcina editorului. Multă lume regretă dispariția din caseta redacțională trecută pe pagina de gardă a cărților lipsa unor ”specialiști” care făceau imposibile erori de genul celor la care mă voi referi pe parcursul acestor note de lectură: corector, tehnoredactor, redactor de carte fiecare dintre aceștia asigurând cursivitatea, acuratețea și corectitudinea limbajului folosit.  În paranteză fie spus, am considerat un mare eveniment când am văzut pe caseta redacțională a cărții ”M-am hotărât să devin prost” de Martin Page, Ed Humanitas, 2013, într-o colecție inițiată de Ioana Pârvulescu (pe care o apreciez foarte mult) nu mai puțin de șase (!)  persoane care au asigurat impecabila apariție a cărții: inițiator colecție, redactor coordonator al colecției, redactor, coperta, tehnoredactor, corector. Am convingerea că fiecare dintre aceștia au citit de cel puțin câteva ori textul care a fost oferit cititorilor în cea mai bună condiție posibilă. Chapeau! (O prezentare a acestei cărți poate fi găsită la https://liviudrugus.wordpress.com/2014/02/09/cu-prostia-pre-inteligenta-calcand-i/)

 

Capitolul I Evoluția ideologiei naționaliste

 

Sunt nevoit să clamez, dintru-nceput, lipsa definițiilor, sensurilor și accepțiunilor utilizate de autor. Faptul că DEX ul recunoaște pentru limba română sensuri multiple pentru unul și același cuvânt, adăugând – la intervale de timp – sensuri noi, dar fără a le anula pe cele vechi, creează complicații în înțelegere și comunicare. De exemplu, la noi, pentru unii (îndeosebi în perioada 1990 – 2000) cuvântul ideologie desemna tot ceea ce era mai rău pe lume: minciună, perversiune, propagandă deșănțată, formă a totalitarismului comunist, ceaușism, socialism, economie politică, morală bolșevică etc. Ca mare amator de exactitate, corectitudine și respect față de adevăr am încercat să atrag atenția că s-a cam pierdut busola și riscăm să nu ne mai înțelegem cu restul lumii. Evident, mi s-a reproșat că sunt fie învechit (revenirea la sensurile originare date de Destutt de Tracy fiind decretată ca absolut imposibilă), fie că vreau să acopăr mizeriile lăsate de totalitarism în mințile oamenilor… Am scris articole, am participat la Conferințe unde mi-am susținut punctul de vedere, anii au trecut și iată că ne aflăm acum într-o altă situație de neclaritate. Este folosit, acum, pentru ideologie, sensul dat de Destutt de Tracy, sau acela de ideologie totalitară ceaușistă care identifica prin acest cuvânt politica partidului, sau desemnează un sistem de argumente care susțin un interes, o teorie, o concepție etc.?  Personal, pun semnul egal (sau aproape egal) între ideologie și interes/ scop. Bref, ideologia este o exprimare sintetică, argumentată, coerentă și explicită a unui interes. Am (re)definit politicul ca domeniul de alegere, promovare și urmărire a îndeplinirii scopurilor/ intereselor, iar ideologia ca fiind forma esențializată, concentrată a politicului (la fel cum finanțele sunt forma esențializată, concentrată a economicului).

 

O ideologie națională este, în ce mă privește, argumentarea necesității apărării și dezvoltării (în sine și pentru sine) a națiunii (de fapt a statului națiune), considerând că de aici trebuie să derive toate celelalte (filosofia, arta, cultura, sportul etc. specifice sau favorabile acelei națiuni). Acest sens conferit conceptului de ideologie, cuplat cu sensul extrem conferit conceptului de naționalism (ducerea până la extrem a apărării și promovării propriei națiuni), m-a determinat să cred că orice formă de naționalism este o formă de extremism. Ideea că ar fi naționalisme ”blânde”, ”benefice”, ”pozitive” este, cred, o eroare.  Drept pentru care mă pronunț, în continuare, împotriva sensului sugerat de titlul acestei cărți, de Prefața din partea editurii Lumen și de autoarea cărții, acela că naționalismul poate fi și pozitiv și negativ, și bun și rău, și benefic și malefic etc. Naționalismul este un urmaș și un derivat al tribalismului, al societăților închise bazate strict pe legături de rudenie/ sânge. El se opune ideilor de societate deschisă, de interferare a culturilor, etniilor, limbilor de comunicare, dezvoltării umanității ca ideal uman. Chiar dacă forme minore și nenocive de promovare și de apărare a naționalității apar mereu  (aproape fiecare român se bucură dacă naționala de fotbal a României câștigă un meci), dar asta nu este naționalism (ci mândrie națională) și cu atât mai puțin extremism. Trăim momente tensionate în politicile regionale din zonele învecinate,  observând încercări de ieșire din criză prin acțiuni militariste/ naționaliste/ extremiste. Oricum, naționalismul este o reminiscență a trecutului medieval și modern și nu mai are ce căuta în postmodernitatea actuală. Ideal ar fi fost ca autoarea să aloce cel puțin o pagină de evocare a nașterii naționalismului, înainte de a vorbi despre evoluția acestuia. În lipsa acestor precizări sunt nevoit să culeg sensuri deja constituite și să le agreez. Iată ce scrie Ovidiu Nahoi, în Dilema veche, nr. 524, 27 februarie – 5 martie 2014, p. 5 în articolul ”Ucraina: Occident sau autarhie naționalistă”: ”Greu de crezut că Occidentul va susține financiar o Ucraină care, în loc să devină democratică și proeuropeană, va deveni autarhică și naționalistă” și – cu referire la episodul Târgu Mureș 1990 – :”Am evitat o autarhie naționalistă – deși propuneri au fost”. Sensul eminamente negativ al conceptului de naționalism folosit în articol nu poate fi pus la îndoială.

 

Starea de confuzie conceptuală este amplificată în chiar presupusul excurs istorico-evolutiv al naționalismului. Iată o dovadă: ”Națiune, naționalitate, naționalism au constituit expresii în numele cărora istoria a dirijat statele spre conflagrațiile care au marcat cursul și evoluția societăților” (p. 19). Toate aceste trei aspecte (națiune, naționalitate și naționalism) legate de constituirea și evoluția statelor națiuni sunt amalgamate și puse, nepermis, pe același plan de cauzalitate în conflictele armate dintre state. În primul rând, națiunea este o realitate geo-politică concretă, fizică; apoi, naționalitatea este o caracteristică/ o calitate a cetățenilor din acea realitate; în fine, naționalismul reprezintă o anomalie, o excrescență a ideii de națiune, o hiperbolizare maladivă a acestei realități transpusă brutal și forțat în plan ideologic și politic. A considera toate aceste aspecte (unele practice, altele teoretice; unele pozitive, altele negative; unele justificate istoric, altele nu) este nu doar o neglijență analitică și o nefericită exprimare – numindu-le deopotrivă de neutru și de egalizator:”expresii” – ci este ușa din dos prin care naționalismul este invitat să se așeze la masa realităților pozitive, acceptate și chiar promovate.  De altfel, în chiar paragraful anterior confuzia era pregătită, considerând naționalitatea ca fiind conexată, inițial, mai mult la sentimente decât la un curent. Or, curentul/ ideologia în cauză era naționalismul, nu naționalitatea. Pentru autoarea cărții, naționalismul este îndeosebi ceva pozitiv, o împlinire dezirabilă, o contopire fericită a celor patru dimensiuni care definesc o națiune: civică, teritorială, etnică și genealogică (p. 20). Naționalismul este așadar identificat cu identitatea națională, fapt care face naționalismul și mai puțin criticabil/ atacabil. Mai mult chiar, dacă un critic ca mine îndrăznește să considere naționalismul ca fiind extremizarea ideii de națiune, atunci el poate fi acuzat că atentează la identitatea unei nații, la ființa națională a acesteia. Naționalismul este văzut de LTV drept componentă inevitabilă a apariției națiunii, lucru pe care, subliniez din nou, îl consider și incorect sub raportul realităților dar și periculos pentru capacitatea de a discerne între bine și rău, între pozitiv și negativ, între sănătate și boală. LTV susține că ”națiunea și naționalismul trebuie analizate începând cu procesul istoric de formare a statelor” (p. 21) sugerând că naționalsimul este genetic și antropologic inerent societăților umane moderne și postmoderne. Precizez că dicționare și articole din varii surse au aceeași atitudine, când caldă și apreciativă atunci când este vorba despre națiuni în ascensiune, când foarte critică, îndeosebi când este vorba despre națiunilor aflate în conflicte militare, mai exact în cele de-al doilea Război Mondial. Tocmai față de această prea laxă atitudine mă pronunț pentru considerarea naționalismelor de orice fel drept extremisme.

 

Ambiguitatea definiției conceptului de națiune permite afirmația că există națiuni în afara unor state, dar și state care nu sunt națiuni. De la acest adevăr faptic LTV  deduce și afirmă că ”putem vorbi atât despre state care au format națiunile, cât și despre națiuni care au format statele” (p. 22). În realitate, modernitatea este matricea în care a apărut ”statul națiune”, concept care apare în lucrare alternativ cu formularea adejectivată, de ”stat național”.  ”Constructul etatic nu condiționează existența naționalismului”, afirmă autoarea la p. 22, dar concluzia acestei afirmații este că orice naționalism trebuie să se desăvârșească într-un stat națiune, fapt care (sub)minează întreaga construcție geopolitică postbelică, respectiv ar putea bulversa masiv lumea actuală. Naționalismul basc este unul dintre exemplele cele mai vizibile, dar, conform acestei afirmații, orice grup etnic din cadrul oricărui stat poate revendica, în virtutea dreptului la autodeterminare, transformarea imediată în stat națiune (cum s-a întâmplat cu naționalismul albanez din Kosovo, care a primit recunoaștere internațională, dar nu și a României, ceea ce este concordant cu obiectivele noastre ca țară și cu datele concrete în care ne aflăm). Scriu aceste rânduri și sub impresia proaspătă a manifestațiilor din 10 martie de la Târgu Mureș, unde naționaliști secui și cetățeni maghiari din partidul extremist Jobbik au cerut autonomie deplină, ceea ce este un pas spre separatism, respectiv spre anularea realităților geopolitice postbelice. Aici s-a văzut foarte clar că naționalismul este extremism, sau mai clar spus, naționalismele antagonice generează conflicte majore. Tocmai aici și acum se impun definiții clare și coerente – inclusiv sub raportului dreptului internațional – ale conceptelor de națiune, stat națiune și naționalism. Dacă orice grupare etnică poate deveni stat națiune, atunci Planeta va deveni un conglomerat de multe mii de state, cu o complicare extraordinară a vieții oamenilor (granițe, monede, instituții, limbi, armate proprii). Tocmai din acest motiv mă raportez foarte critic față de disocierea nefericită între naționalism și extremism.

 

Autoarea face apel bibliografic la surse diverse, unele de primă mărime și importanță în materie, dar ordonate după un criteriu care îmi scapă. Sunt citate cărți editate la Madrid,  dar neavând menționat anul apariției (p. 23, dar și alte două titluri de la pagina 24).  Nu mai insist asupra modului cum au fost selectate citatele, semnificațiile acestora și impresia neplăcută de neclaritate conceptuală (fără ca aceasta să fie complinită de opinia fermă a autoarei). La întrebarea eventualului cititor dacă naționalismul este extremism s-ar putea răspunde cu butada ”Unii zic că e, alți zic că nu e. Asta e!”.  Excursul istoric și preocuparea pentru descrierea și definirea conceptului de naționalism cunosc apogeul la paginile 25 și 26, fără a se obține însă mult dorita clarificare conceptuală. Mai mult, citarea doar a definiens-ului (conținutul definiției”), dar nu și a definiendumului (cuvântul de definit, în cazul nostru ”naționalism”), ridică unele semne de întrebare. Sugestia mea este ca definiția citată să cuprindă între ghilimele ambii termeni ai definiției conceptelor discutate/ analizate.

 

În paginile care urmează se folosește, abuziv, cred eu, conceptul de naționalism în locul conceptelor de ”identitate națională”, ”conștiință națională” sau ”ideea de națiune”, fapt care va consolida percepția inițială că unul dintre scopurile cărții poate fi și reabilitarea ideii de naționalism (doar în sensul pozitiv), separând-o de (orice formă de) extremism. Mai corect spus, autoarea distinge între naționalismul bun (conștiința apartenenței la o națiune) și naționalismul rău (ultranaționalismul extremist). Faptul că s-a făcut apel și la Dicționarul politic din 1959 (unde se vorbește despre state naționale și nu despre state națiuni) explică în bună măsură deruta autoarei în a opta pentru un concept sau altul, pentru o definiție sau alta. Este binevenită analiza comparată ”naționalism – patriotism”, iar concluzia este că patriotismul este naționalism pe înțelesul tuturor. În ce mă privește, consider că patriotismul este mai apropiat de tribalism, respectiv de evaluarea sentimentală (psiho-afectivă) a mediului uman și geografic în care trăiește o comunitate umană.

 

Pentru că am făcut deja referiri la bibliografia folosită, reamintesc obligativitatea morală a oricărui autor ca în momentul în care amintește un alt autor, o operă sau un citat, imediat să fie făcută trimiterea la locul/ locurile de unde s-a obținut informația (a se vedea paginile 42, 43, 46, 53, 54, 70 unde există carențe referitoare la identificarea sursei). Sistemul american de citare prin cifre în paranteze pătrate mi se pare și eficient și clar. Acest sistem obligă ca fiecărui nume pomenit să-i fie atașată o cifră care trimite la o lucrare cu absolut toate datele de identificare (inclusiv anul primei apariții a lucrării). Din păcate, nici la bibliografia de la final nu se precizează data primei apariții, ceea ce generează confuzii la cititorii mai puțin avizați sau care nu mai au timp să verifice sursele pe internet. De ex., a cita din Aristotel, ediția Polirom, Iași, din anul 2000 (un exemplu ipotetic) poate însemna că Aristotel este un scriitor ieșean care a publicat de curând… Poate Aristotel este un caz prea cunoscut pentru a fi confundat cu un contemporan, dar confuzia este foarte posibilă în alte cazuri.  Recomand și necesitatea de a nota și numele traducătorului, acesta fiind un personaj important în intercomunicarea culturală mondială. Apreciez notele de subsol unde autoarea își asumă conținutul traducerii unor citate, ceea ce este o bună notă pentru un cercetător responsabil.

 

Capitolul II Cadrul comprehensiv al naționalismului  (pp 39 – 52)

 

Capitolul II, dedicat clasificării naționalismelor este util pentru înțelegerea largii palete de realități doctrinare, dar regret, din nou, lipsa discernerii între doctrine naționaliste și doctrine de promovare a națiunii, precum și lipsa încercării de a clasifica și conceptele de națiune (nu doar cele încadrate în categoria excesiv de largă a ”naționalismelor”).  O observație ce derivă din compararea titlului cărții cu titlurile capitolelor II și III. Dacă titlul cărții vorbește despre ”naționalisme”, cele două capitole (II și III) care formează miezul cărții nu se mai referă la naționalisme și la larga lor paletă de forme și conținuturi, ci la… ”naționalism”, ca și cum naționalismul ar fi o doctrină unitară, coerent structurată și general acceptată. Nu voi mai insista asupra conținuturilor concrete ale capitolelor următoare (risc, din nou, să scriu o carte mai mare decât cea recenzată…), ci voi face un număr de observații punctuale și voi trage propriile mele concluzii. Cât de comprehensiv și cât de greu este de pătruns conținutul naționalismelor care populează planeta de câteva secole sugerează prezentatoarea de la Târgul de carte LIBREX, care ne invită să asistăm la lansarea romanului (sic!) semnat de Loredana Terec-Vlad. Pe când o cerere de admitere în Uniunea Scriitorilor din România?…

 

 

Capitolul III Formele extremiste ale naționalismului (pp 53 – 104)

 

 

Superficialitatea atinge, uneori, insuportabilul atunci când cititorului îi este oferită o asemenea mostră de lipsă de logică (ideologia este confundată cu statul…). Iată mo(n)stra: ”Contextul istoric explică diverse (!) asemănări între fascismul italian și nazismul german. Ambele sunt state (!) recent (?) formate care și-au completat unirea, caracteristică (!) de stat și industrializarea într-o perioadă relativ recentă” (p. 63). Ciudat de tot este și paragraful în care se precizează că fascismul era împotriva liberalismului și… socialismului (p. 63). Or, atât fascismul, cât și național-socialismul (nazismul) erau curente doctrinare socialiste, aparținând stângii (și nu extremei drepte așa cum consideră Vladimir Tismăneanu și alți politologi).

 

Încercând să prezinte doctrina ideologică a lui Mussolini, LTV comite o inexactitate: ”Mussolini, fondatorul partidului național fascist italian….” (p. 65) formulare inexactă, cititorul fiind tentat să creadă că denumirea acelui partid era  P.N.F.I., în timp ce denumirea corectă era P.N.F., fără italian în coadă… Mai mult, gramatica românească sugerează că numele proprii se scriu cu inițiale majuscule…. (Pentru comparație se poate consulta:  http://ro.wikipedia.org/wiki/Partidul_Na%C8%9Bional_Fascist ). De altfel, informațiile parțiale oferite în carte obligă cititorul să apeleze la Google sau la alte motoare de căutare. Cărți de această factură constituie un puternic îndemn adresat cititorului de a apela consistent la internet, la enciclopedii și texte fundamentale existente din belșug pe net. Rostul și meritul principal al cărții, pe care îl recunosc fără rezerve, este de a sensibiliza cititorul și a-l îndemna să se apuce serios de studiu dacă vrea să poată să se descurce în ”meandrele concretului” național și naționalist contemporan.

 

Cred că ar fi un interesant subiect de analiză la o olimpiadă de logică deslușirea sensului din următoarea frază: ”Funcția etică a lui Hitler substituie principiul moral și constructiv, figura sa caracteristică și autoritară anulând complet preceptele morale ale societății germane.” (p. 73).

 

La pagina 78 este plasat un paragraf între ghilimele, probabil un citat. Din cine? De unde? Mister!

 

La p. 89 surpriză: Editura Akal din Madrid a publicat, în 2006, în limba română cartea ”Hitler și germanii”. De verificat…

 

La p. 93 aflăm că Editura Algaba din Madrid a publicat, în 2006, o lucrare în limba engleză… Oare așa să fie?

 

La p. 93 autoarea promite să devoaleze care sunt ”originile etimologice” ale termenului ”propagandă”, dar… n-a mai făcut-o! (Pentru a-mi explica mai bine dezacordul față de expresia pleonastică de mai sus, invit cititorii să o compare cu expresii ca ”panaceu universal”, ”protagonist principal” sau ”a conviețui împreună”).

 

 

Capitolul IV al cărții ”Societățile secrete și influența lor asupra ideologiei naziste”

 

Capitolul IV al cărții ”Societățile secrete și influența lor asupra ideologiei naziste” nu este suficient de relevant pentru tema abordată. Partea de ezoterism și ocultism de care s-a înconjurat Hitler ține mai mult de marketingul politic decât de vreo convingere intimă în deținerea unor puteri supranaturale. Cu atât mai mult, imposibilitatea oricăror verificări documentate lasă titul pe seama magiei și a vrăjitoriei, acestea nefiind analizabile cu metode ”științifice” serioase. În încercarea de a se explica freudian aversiunea lui Hitler față de evrei, se oferă prea multe motive, majoritatea ipotetice sau din surse îndoielnice, ale acestei aversiuni. Consecința este, cred, contrară celei urmărite de autoare, rasismul lui Hitler apărând ca unul motivat/ determinat/ justificat (obiectiv!) de câteva întâmplări din copilăria și tinerețea dictatorului. Le amintesc: a) moartea mamei sale ar fi fost anunțată de un medic evreu; b) Hitler însuși avea o semi-origine evreiască pe linie paternă; c) în 1907 este respins la Academia de Arte Frumoase din Viena de către un juriu format din șapte persoane dintre care cinci erau evrei; d) în 1896, la vârsta de 7 ani Adolf a fost dat la școala abației benedictine, ”colegiu creștin unde se susura în permanență un mic refren antisemit” (p. 105). Un cititor grăbit ar putea cădea în capcana de a-l compătimi și a-l înțelege pe ”bietul” Hitler… dându-i, eventual, dreptate…

 

 

Concluzii

 

De altfel, lipsa cea mai acută pe care am resimțit-o citind această lucrare (temerară pentru o tânără absolventă de facultate, dar cu atât mai meritorie) este cea referitoare la clarificarea conceptului de națiune, element definitoriu pentru toate conceptele și discuțiile ulterioare. A încerca să deslușești – într-o carte de cca o sută de pagini, format academic/ mic – istoricul și sensurile evolutive ale unor concepte controversate ca națiune și naționalism, extreme și extremisme etc. reprezintă, cred, un risc asumat, cu consecința expunerii autorului la critici și aprecieri nu tocmai elogioase. Dar, după știința mea, criticile ajută, laudele excesive strică… Efortul de a concentra pe un spațiu extrem de mic o problemtică foarte complexă și controversată nu poate avea drept consecință decât apariția unor carențe de claritate, completitudine, utilitate și de finalitate pentru toți actorii implicați. În era internetului cartea nu fac decât două trimiteri la link-uri/ adrese ale unor articole în format electronic, ceea ce este, din nou, o neîmplinire. Piața încă nereglementată a internetului face ca lucrări de notorietate să apară integral pe internet, subminând editurile și librăriile în demersurile acestora de a obține profit. În ce mă privește, am convingerea că autorii care doresc doar să comunice cititorilor un punct de vedere o vor face pe cont propriu, pe un blog sau publicând pasaje pe grupurile specializate de pe FB sau LinkedIn.

La p. 132 se vorbește despre regimuri de extremă dreaptă derivate din naționalism… De ce nu regimuri de extremă stângă? Adresez această întrebare în numele elevilor și studenților care ar putea citi această carte.

 

O concluzie cu iz de analiză cauzală, în urma prezentării doctrinei naziste, îmi stârnește nedumerirea: ”Adolf Hitler, liderul carismatic, conducătorul cel (sic!) care a pricinuit izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial rămâne în istorie ca fiind singurul responsabil de crimele în masă care au avut loc la acea vreme” (p. 79). Autoarea decide că supraomul numit Hitler a declanșat de unul singur războiul mondial și este (doar el!) singurul vinovat de Holocaust! Cititorul mai puțin atent și mai puțin informat ar putea fi de acord că un singur om poartă vina pentru tot ce s-a întâmplat pe parcursul unui deceniu. Nici vorbă de alți criminali de război, de Nurenberg și de acoliții rămași nepedepsiți care au făcut posibilă ascensiunea, menținerea la putere și neînlăturarea la timp a conducătorului nazist. Mai mult, vinovăția sa este explicată printr-o dubioasă presupoziție psihanalitică, imposibil de dovedit. Prin comparație, această judecată este similară cu cea legată de execuția cuplului Ceaușescu, cei doi fiind considerați – în mintea unora –  drept singurii care au produs toate relele în cei 25 de ani de domnie a dictatorului român. Ca o ironie a istoriei, execuția a fost comandată de unul dintre apropiații săi ideologici, nomenclaturistul comunist convertit la noua ideologie a democrației ”originale”.   Mă așteptam ca – fie și în treacăt – autoarea să facă o paralelă a național-socialismului hitlerist cu național-socialismul ceuașist, fapt care ar fi adus un plus de utilitate lecturării acestei cărți. Nu s-a întâmplat, din păcate. Dar nu este încă târziu…

 

 

Bibliografia studiată și citată

 

La pagina 62 a cărții apare citat politologul Ladislau Lorincz cu cartea ”Neofascism, terorism, noua dreaptă”, Editura politică, București, 1998, p. 28. (Paradoxal, dar oarecum explicabil, la Bibliografie este trecută data corectă  a apriției cărții: 1981, dar cu eliminarea (nepermisă!) a subtitlului ”Probleme vechi, ipostaze noi în lumea capitalismului”. Și mai ciudat este faptul că la litar ”N” se reia această lucrare sub titulatura: ”Neofascism, terorism, pericole pentru lumea contemporană”, Editura politică, 1981). După informațiile cunoscute de o mare parte dintre potențialii cititori ai cărții semnate de Loredana Terec-Vlad, Editura Politică nu mai există ca atare, ea fiind transformată, în 1990, în Editura Humanitas. A cita o carte apărută în anul 1981 și a o prezenta ca fiind din contempraneitatea imediată (1998) este un abuz și o tentativă de aburire a cititorilor oferind o gândire din perioada naționalismului ceaușist ca fiind una acceptată în noul regim democratic din România. Iată link ul și conținutul acestuia, de unde rezultă vechiul (și adevăratul/ completul titlu) al cărții lui Ladislau Lorincz.  Am descris în  https://liviudrugus.wordpress.com/2014/02/26/dex-ul-actual-trebuie-serios-reformat-cand-va-fi-pus-dex-ul-actual-la-index/ faptul că trecerea de la regimul autocratic ceaușist la regimul democratic s-a făcut, adesea, formal, schimbând, chiar și în manualele disciplinelor socio-umane doar cuvintele specifice bolșevismului ceaușist și înlocuindu-le cu cuvinte care sugerau democrația sau orientarea prodemocratică. În rest, limbajul, logica și concluziile rămâneau intacte. Acum se vede cât de important ar fi fost acceptarea și respectarea Punctului 8 de la Timișoara: nu mai permitea vopsirea naționaliștilor ceaușiști în democrați pur sânge care, apoi, au preluat inițiativa politică în România, cu consecințele cunoscute.

 

Redau mai jos link ul și conținutul acestuia referitor la cartea lui Ladislau Lorincz:

 

http://catalog.ucv.ro/opac/bibliographic_view/85700;jsessionid=E10541CB97B2B74CDFA2F24B5BEBAED8

 

  • Neofascism, terorism, Noua Dreaptă : Probleme vechi, ipostaze noi în lumea capitalistă

Tipul înregistrării:

 Text tipărit: monografic

Autor:

Constantinescu, Nicolae N.

Autor alternativ:

Nichita, Vasile

Autor alternativ:

Lorincz, Ladislau

Responsabilitate:

Prof. Univ. dr. Docent N. N. Constantinescu, Prof. Univ. dr. V. Nichita, Dr. Ladislau Lorincz, …

Titlu:

Neofascism, terorism, Noua Dreaptă/ Prof. Univ. dr. Docent N. N. Constantinescu, Prof. Univ. dr. V. Nichita, Dr. Ladislau Lorincz, …

Informație la titlu:

Probleme vechi, ipostaze noi în lumea capitalistă

Detalii publicare:

Editura Politică

Locul publicării:

Bucureşti

Anul Ediției:

1981

Descriere:

270 p.

Limba:

Română

Subiect:

Asasinat politic

Subiect:

Neofascism

Subiect:

Partide fasciste

Subiect:

Partide naţionaliste

Subiect:

Terorism

Clasificare:

323.285(100)”1970/1980”

Clasificare:

329.17/.18(100)”1970/1980”

Cota topografică:

II 48129

 

Voi prelua aici și citatul din Ladislau Lorincz (1981, nu 1998!), pentru a arăta cât de păgubos este să preiei citate pe nemestecate, neinterpretate și fără un ochi critic. Mai exact, cititorul nu are altă alternativă decât de a crede că autoarea este adepta gândirii marxiste. Oare așa să fie? : ”Datorită faptului că prin esența și prin natura lor de clasă ideologia și politica fascistă sunt expresia intereselor unei minorități infirme (sic! LD) a societății, iar regimul fascist reprezintă dictatura celor mai reacționare și șovine vârfuri ale imperialismului, s-a considerat timp îndelungat că acest regim a fost lipsit de bază de masă. Baza de masă a fascismului s-a creat prin aportul coercitiv al partidului și statului fascist, prin cointeresarea unor puteri și grupuri sociale mic-burgheze, burgheze a cercurilor marelui capital” (p. 62). Este o analiză marxistă, axată pe lupta de clasă și cu trimitere simplistă la clasa capitaliștilor/ burghezilor lacomi și insațiabili. Cred că era mai bine dacă autoarea ar fi precizat că a prezentat un punct de vedere alternativ, că aceasta este o analiză marxistă și dacă, în consecință, ar fi făcut evaluări asupra acesteia. Autoarea prefațează citatul de mai sus cu o frază cu un sens care îmi scapă: ”Analiza politică evaluează și distinge fenomenele trecutului în ceea ce privește rasismul instituțional și cel sociologic.” (p. 62). Curat rasism sociologic, coane Fănică! Curat limbaj de lemn! Oare să nu reprezinte aceste tentative de recuperare a trecutului o componentă sau măcar o consecință a ”democrației originale” iliesciană, care are prea puțin de-a face cu democrația autentică? Spre exemplu, Uniunea Social Liberală (formal, defunctă acum) a însemnat o cuplare a ideii naționale (de la presupușii liberali din PNL) cu socialismul (de la social-democrații din PSD), generând un soi original de guvernare național-socialistă. Este oare pregătită Europa să accepte național socialismul românesc? Nu deranjează pe nimeni publicarea de cărți care sugerează că naționalismul și socialismul sunt reconsiderate și oferite publicului ca fiind benigne, nicidecum dușmani ai democrației?  Dacă nu, atunci se explică apariția unor astfel de cărți care preiau elemente de analiză din național-socialismul ceaușist și pe care le promovează pe post de democrație originală, națională, românească… Cititorii sunt invitați să reflecteze și să decidă dacă am greșit în aceste aprecieri. Dialogul de idei în deplină libertate și cu deplin respect față de purtătorii lor este singura și optima cale pentru (auto)lămurire. Dacă acest lucru nu rezultă suficient de clar din ceea ce am scris până acum, o face un tânăr clujean (într-un format care ar merita mai larg folosit) în această înregistrare video:

https://www.youtube.com/watch?feature=player_detailpage&v=TVnefFX1MSA

Lucrarea mai ridică un semn de întrebare referitor la lipsa argumentării că socialismul național hitlerist este de extremă dreaptă, deși din descrieri rezultă că avem de-a face cu o extremizare a caracteristicilor stângii. Sau, poate, dreapta, centru și stânga nu mai reușesc să comunice foarte multe, date fiind confuziile, mimările sau pur și simplu trecerile rapide ale unor ideologi/ politicieni de pe o poziție pe alta.

Adaug aici o caracterizare a naționalismului scrisă în anul 1935 de marele ziarist Sandu Tudor, publicată de Andrei Pleșu în Dilema Veche nr 525/ 6-12 martie 2014:

http://dilemaveche.ro/sectiune/situa-iunea/articol/un-mare-gazetar-sandu-tudor

Cîteva reflecţii, semnate Sandu Tudor, în 1935, în revista Credințe, despre naţionalism:

„În Ţara Românească, naţionalismul a ajuns cel mai ruşinos cal de bătaie al patriotarzilor şi demagogilor. Se reduce la mult zgomot din vîrful limbii şi la o defilare de societăţi patriotice cu darabane şi trîmbiţe, cu drapele tricolore şi medalii, spre mîndria cîtorva profitori. (…) Se numeşte naţionalism un fel de lătrat oratoric care caută să sperie pe paşnicul cetăţean despre o primejdie a cotropirii străinilor, numai şi numai pentru a-i fura buna-credinţă şi votul. Se numeşte naţionalism ura şi ameninţarea demonstrativă şi neîntreruptă faţă de vecinii neamici, cu care trebuie să hrănim uşuratec sufletul tineretului. (…) Se numesc naţionalism toate născocirile de a comercializa sentimentul de patrie spre folosul material al cîtorva escroci. (…) Naţionalismul acesta nu ne dă simţul puterii, nu ne face creatori, nu ne trezeşte conştiinţa misiunei noastre româneşti în lume. Naţionalismul acesta e mediocru, întreţinut de suflete mici şi ariviste. Naţionalismul acesta e miop şi tîmp, nu ne împrospătează sufletul şi nădejdea în ziua de mîine. Naţionalismul acesta e gol şi fals şi ucide adevărata dragoste de ţară… (…) Naţionalismul azi la modă e o zădărnicie de moarte, o boală agonică a democraţiei demagogice, de care e vremea să ne scuturăm.“ (Universalism românesc, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2013, pp. 119-121)

Erori gramaticale, ortografice, logice

 

Voi scrie în stânga cuvântul sau expresia din carte și în dreapta voi scrie forma propusă de mine

 

p. 2 transhumnanism…………………………………………………………………………………transumanism

p.7: gîndire…………………………………………………………………………………………………….gândire

p.7: omul…singur legiuitor…a propriei sale vieți………omul…singur legiutor al propriei sale vieți

p. 8: nietszchiene……………………………………………………………………………………………nietzscheane

p.8: Nietszche ……………………………………………………………………………………………….Nietzsche

p.8: post nietszchiene………………………………………………………………………………..postnietzscheane

p.8: unuia din………………………………………………………………………………………………unuia dintre

p.8: dinspre…. spre   ………………………………………………………………………………….dinspre….înspre

p.9: să-l transceadă…………………………………………………………………………………….să-l transcendă

p.9: Nietszche………………………………………………………………………………………………..Nietzsche

p.16: acestă……………………………………………………………………………………………………..această

p.17: teoria naționalismului, interpretată……………………………….teoria naționalismului, interpretat

p.22: așa-zisă…………………………………………………………………………………………………………așa-zisa

p.63: sentimentelor patriote și al naționalismului…..sentimentelor patriotice și a naționalismului

p.63: eugenesia……………………………………………………………………………………………………..eugenia

p.67: corporalist………………………………………………………………………………………………..corporatist

p.70: exportările…………………………………………………………………………………………………exporturile

p.74: chronologic………………………………………………………………………………………………cronologic

p.76: etilismul…………………………………………………………………………………………………..elitismul

p.76: necesitatea de exterminare………………………………………………………..necesitatea exterminării

p.77: rase etiliste………………………………………………………………………………………………rase elitiste

p.79: conducătorul cel care……………………………………………………………………..conducătorul care

p.80: prefudiciile…………………………………………………………………………………………….prejudecățile

p.89: germenice………………………………………………………………………………………………….germanice

p.93: originile etimologice …………………………………………………………………………………etimologia

p.103: Nietzsce…………………………………………………………………………………………………Nietzsche

p.112: Groerlanda……………………………………………………………………………………………Groenlanda

p.118: Mării Britanii……………………………………………………………………………………..Marii Britanii

p.118: liderat……………………………………………………………………………………………………….condus

p.122: statului statului……………………………………………………………………………………………statului

 

Invitație la lansarea ”romanului”…

 

http://asociatialumen.ro/lansarea-volumului-intre-nationalisme-si-extremisme-a-autoarei-loredana-terec-vlad/#more-1107

 

Editura Lumen are placerea de a va invita la lansarea volumului „Intre nationalisme si extremisme” a autoarei Loredana TEREC- VLAD, organizata in cadrul Targului International de Carte Librex 2014, editia 22. Evenimentul are loc sambata, 15 martie, la ora 10:15, in cadrul Palas Mall Iasi, zona Agora EX LIBRIS. Cititorii Editurii Lumen si vizitatorii Targului Librex sunt asteptati cu drag sa descopere noile tendinte din domeniu.

Targul International de Carte Librex 2014 se va desfasura pe parcursul a 5 zile, in perioada 12 – 16 martie 2014, in zona Agora EX LIBRIS din Palas Mall. In cea de-a 4-a zi a targului sunteti invitati sa participati la lansarea unei carti de exceptie a autoarei Loredana Terec-Vlad. Volumul intitulat „Intre nationalisme si extremisme” analizeaza nationalismele, cu precadere nationalismul german, care a stat la baza nazismului. Autoarea decripteaza o serie de semnificatii istorice, sociale si culturale ale aparitiei si dezvoltarii nazismului. Sunt identificate mecanisme culturale care au stat la baza ascensiunii nazismului pana in punctul in care halucinatia colectiva a rasei superioare a ajuns sa genereze ororile celui de-al doilea Razboi Mondial.

La acest eveniment vor participa ca invitati:

  • Conf. Univ. Dr. Alexandru TRIFU – Universitatea Petre Andrei din Iasi;
  • Conf. Univ. Dr. Diana Viorica LUPU – Decan Facultatea de Economie, Universitatea Petre Andrei, Iasi;
  • Asistent Univ. Carmen BOSOTEANU – Universitatea Petre Andrei, Iasi;
  • Drd. Ecaterina CROITOR – Universitatea Stefan Cel Mare din Suceava;
  • Director Georgeta PASTRAV – Liceul Tehnologic Tomsa Voda din Solca;
  • Ilie Cristian GORCEA – Director adjunct Liceul Tehnologic Tomsa Voda din Solca;
  • Lector Univ. Dr. Costel Marius ESI – Universitatea Stefan cel Mare din Suceava;
  • Lector Univ. Dr. Horia Chiriac – Universitatea Gh. Asachi din Iasi.

Va invitam cu drag la lansarea volumului „Intre nationalisme si extremisme” a autoarei Loredana Terec-Vlad, pentru a va bucura alaturi de iubitorii de lectura stiintifica, de prelegeri si discutii culturale care vor avea la baza romanul autoarei Loredana Terec-Vlad.

Editura Lumen va asteapta la stand cu carte stiintifica si de invatatura in domeniile asistenta sociala, sociologie, stiinte politice si studii europene, stiinte economice, stiinte administrative, stiintele comunicarii, drept, istorie, studii culturale, filosofie, filologie, precum si cu reviste de exceptie care abordeaza perspectiva postmoderna a socialului, educatia multidimensionala sau dreptul.

Editura Lumen va asteapta cu drag la cea de-a 22-a editie a Targului International de Carte Librex, la Iasi!

Editura Lumen in elita editurilor romanesti! 12 ani de excelenta!

Roxana Demetra Stratulat
Editura Lumen, Asociatia Lumen
Email: prlumen@gmail.com; edituralumen@gmail.com
Site: www.edituralumen.rowww.asociatialumen.ro
www.conferinta.infowww.centruldetraining.ro
www.librariavirtuala.com
Editura Lumen- in elita editurilor stiintifice romanesti!

 

Webografie

 

http://en.wikipedia.org/wiki/Extremism Definiții ale conceptului de extremism, inclusiv al conceptului de extremism de centru (Seymour Martin Lipset)

http://en.wikipedia.org/wiki/Nationalism Definiții ale conceptului de naționalism

http://ro.wikipedia.org/wiki/Na%C8%9Bionalism  Conceptul de naționalism (în limba română)

http://dexonline.ro/definitie/na%C8%9Bionalism Conceptul de naționalism în DEX

http://wiki.answers.com/Q/What_it_Nationalism#slide=1 Ce este naționalismul?

http://rationalwiki.org/wiki/Nationalism Ce este naționalismul? În RationalWiki

http://arielzellman.wordpress.com/2009/03/24/the-seven-rules-of-nationalism/ Cele 7 reguli ale naționalismului

http://www.marxists.org/archive/harman/1992/xx/natquest.htm#f12 Naționalismul – un punct de vedere troțkist

http://en.wikiquote.org/wiki/Nationalism Citate/ Maxime despre naționalism/ patriotism

http://en.wikiquote.org/wiki/George_Orwell Orwell despre naționalism

Notes on Nationalism (1945)[edit]

 

Nationalism is power-hunger tempered by self-deception.

Published in Polemic (October 1945); Full essay online

 

Those who „abjure” violence can only do so because others are committing violence on their behalf.

  • By „nationalism” I mean first of all the habit of assuming that human beings can be classified like insects and that whole blocks of millions or tens of millions of people can be confidently labelled „good” or „bad.” But secondly — and this is much more important — I mean the habit of identifying oneself with a single nation or other unit, placing it beyond good and evil and recognizing no other duty than that of advancing its interests. Nationalism is not to be confused with patriotism. Both words are normally used in so vague a way that any definition is liable to be challenged, but one must draw a distinction between them, since two different and even opposing ideas are involved. By „patriotism” I mean devotion to a particular place and a particular way of life, which one believes to be the best in the world but has no wish to force on other people. Patriotism is of its nature defensive, both militarily and culturally. Nationalism, on the other hand, is inseparable from the desire for power. The abiding purpose of every nationalist is to secure more power and more prestige, not for himself but for the nation or other unit in which he has chosen to sink his own individuality.
  • Nationalism is power-hunger tempered by self-deception.
  • The nationalist not only does not disapprove of atrocities committed by his own side, but he has a remarkable capacity for not even hearing about them.
  • Actions are held to be good or bad, not on their own merits, but according to who does them, and there is almost no kind of outrage — torture, the use of hostages, forced labour, mass deportations, imprisonment without trial, forgery, assassination, the bombing of civilians — which does not change its moral colour when it is committed by ‘our’ side.
  • The majority of pacifists either belong to obscure religious sects or are simply humanitarians who object to taking life and prefer not to follow their thoughts beyond that point. But there is a minority of intellectual pacifists, whose real though unacknowledged motive appears to be hatred of western democracy and admiration for totalitarianism. Pacifist propaganda usually boils down to saying that one side is as bad as the other, but if one looks closely at the writing of the younger intellectual pacifists, one finds that they do not by any means express impartial disapproval but are directed almost entirely against Britain and the United States. Moreover they do not as a rule condemn violence as such, but only violence used in defence of western countries. The Russians, unlike the British, are not blamed for defending themselves by warlike means, and indeed all pacifist propaganda of this type avoids mention of Russia or China. It is not claimed, again, that the Indians should abjure violence in their struggle against the British. Pacifist literature abounds with equivocal remarks which, if they mean anything, appear to mean that statesmen of the type of Hitler are preferable to those of the type of Churchill, and that violence is perhaps excusable if it is violent enough. After the fall of France, the French pacifists, faced by a real choice which their English colleagues have not had to make, mostly went over to the Nazis, and in England there appears to have been some small overlap of membership between the Peace Pledge Union and the Blackshirts. Pacifist writers have written in praise of Carlyle, one of the intellectual fathers of Fascism. All in all it is difficult not to feel that pacifism, as it appears among a section of the intelligentsia, is secretly inspired by an admiration for power and successful cruelty.
  • If one harbours anywhere in one’s mind a nationalistic loyalty or hatred, certain facts, although in a sense known to be true, are inadmissible. Here are just a few examples. I list below five types of nationalist, and against each I append a fact which it is impossible for that type of nationalist to accept, even in his secret thoughts:

BRITISH TORY. Britian will come out of this war with reduced power and prestige.

COMMUNIST. If she had not been aided by Britain and America, Russia would have been defeated by Germany.

IRISH NATIONALIST. Eire can only remain independent because of British protection.

TROTSKYIST. The Stalin regime is accepted by the Russian masses.

PACIFIST. Those who „abjure” violence can only do so because others are committing violence on their behalf.

All of these facts are grossly obvious if one’s emotions do not happen to be involved: but to the kind of person named in each case they are also intolerable, and so they have to be denied, and false theories constructed upon their denial. I come back to the astonishing failure of military prediction in the present war. It is, I think, true to say that the intelligentsia have been more wrong about the progress of the war than the common people, and that they were more swayed by partisan feelings. The average intellectual of the Left believed, for instance, that the war was lost in 1940, that the Germans were bound to overrun Egypt in 1942, that the Japanese would never be driven out of the lands they had conquered, and that the Anglo-American bombing offensive was making no impression on Germany. He could believe these things because his hatred for the British ruling class forbade him to admit that British plans could succeed. There is no limit to the follies that can be swallowed if one is under the influence of feelings of this kind. I have heard it confidently stated, for instance, that the American troops had been brought to Europe not to fight the Germans but to crush an English revolution. One has to belong to the intelligentsia to believe things like that: no ordinary man could be such a fool.

  • There is no crime, absolutely none, that cannot be condoned when ‘our’ side commits it.

 

http://en.wikipedia.org/wiki/Anti-nationalism Antinaționalism și naționalism

http://ro.metapedia.org/wiki/Na%C5%A3ionalism Conceptul de naționalism în Metapedia

http://mipopescu.wordpress.com/2014/02/23/nationalism-ucrainean/ Naționalism ucrainean

http://nraducanu.wordpress.com/2013/12/07/nationalism-si-patriotism-notiuni-contradictorii/ Despre naționalism și patriotism

http://foaienationala.ro/naionalism-patriotism-sau-trdare.html Foaia națională analizează naționalismul

 

Orice comentarii pe marginea micilor observații, deducții și propuneri făcute pe marginea cărții tinerei autoare debutante Loredana Terec-Vlad sunt mai mult decât binevenite. Sper ca autoarea să continue cercetările și demersurile publicistice deoarece întrevăd un potențial real și o dorință de a comunica lumii teme și idei demne de o mult mai bună înțelegere. Îi doresc succes!

 

Liviu Druguș, Miroslava, jud. Iași                                           14   martie 2014

 

www.liviudrugus.wordpress.com                                          www.facebook.com/liviu.drugus

 

Dragos Paul Aligica – un antiexemplu de editorialist-analist si de formator de opinie


Dragos Paul Aligica – un antiexemplu de editorialist-analist si de formator de opinie

Liviu Drugus

In Revista 22 a aparut la sfarsitul lunii februarie un articol editorial semnat de Dragos Paul Aligica (vezi: http://www.revista22.ro/despre-campania-anticrestinism-antistiinta-antiistorie-antibunsimt-22848.html). Reproduc mai jos acest articol, apoi il reiau cu insertiile generate de comentariile mele  marcate cu LD la inceputul si sfarsitul interventiei. Din pacate, sublinierea pe care am facut-o in textul Word nu este preluata ca atare de wordpress, vaduvind cititorul de un sprijin in lecturarea mai rapida si mai clara a cvasirecenziei mele. Pana la urma, cei interesati vor izbandi sa lectureze textul impanat cu observatiile si comentariile mele. Orice feedback este binevenit!

Revista 22 Editie scrisa
26.02.2013
Despre campania anticreştinism, antiştiinţă, antiistorie, antibun-simţ
de Dragos Paul Aligica
5953 vizualizari | 52 comentarii
Valul uneia dintre cele mai nesimţite şi obscurantiste campanii imaginable în istoria contemporană a atins spaţiul virtual populat de limba şi cultura română.
De ceva vreme, suntem bom¬bar¬daţi pe Internet cu o furibundă campanie anticreştină. E ceva de inspiraţie occidentală. Îmbracă, în special, o for¬mă anticatolică, dar, în realitate, când ajunge pe plaiurile noastre, nu dis¬cri¬minează doctrinar sau confesional, căci purtătorii ei sunt incapabili de astfel de nuanţe conceptuale şi is¬torice. La o pri¬vi¬re mai atentă, nu este însă o cam¬panie doar anticreştină. E o cam¬panie antiştiinţă, antiistorie, an¬tibun-simţ.

O chestiune de cultură generală, nu de religie
Mostră. Ţi se arată două sim¬boluri: crucea şi svastica. Sub ele scrie:
„Unul dintre acestea este sim¬bolul celei mai mari organizaţii criminale din istorie, care a co¬mis genocide şi a oprimat prin abuz psihologic şi ameninţări pe cei ce gândeau altfel. Timp de mulţi ani, milioane de oameni, inclusiv evrei, homosexuali, bol¬navi etc., au fost masacraţi. Ce¬lălalt este simbolul nazismului“.
După care urmează o salvă de co¬mentarii de tipul: „Creştinismul, cu braţele sale înarmate, mi¬sio¬narismul şi inchiziţia, au ucis, în cei 2.000 de ani, mult mai mulţi oameni decât celălalt mons¬tru, nazismul“.
Prima reacţie în faţa acestui asalt la adresa bunului simţ este să spui: cineva trebuie să le explice acestor indivizi că această chestie pe care o distribuie e o im¬be¬ci¬li¬tate. Produsă fie de nişte im¬be¬cili, fie de nişte canalii de pro¬pagandişti care ştiu bine ce fac. Şi că cei care o dau mai departe nu fac decât să participe în ca¬litate de „idioţi utili“ la o imensă bătaie de joc, în primul rând faţă de ei înşişi.
Indiferent dacă eşti religios sau nu, aici e vorba de cultură ge¬ne¬rală, noţiuni elementare de is¬torie şi de bun-simţ. Nu e vorba de religie, e vorba de altceva. Dar ce aşteptări avem? La şcoală nu mai ai ocazia să înveţi istorie. Spiritul ştiinţific este pentru mulţi o dogmă – predată ca atare -, nu un principiu de gândire. Iar bunul simţ e prima victimă în fa¬ţa ignoranţei, dogmatismului şi pro¬pagandei.
Bun. Acestea fiind spuse şi lăsând la o parte reacţiile imediate, tre¬buie să clarificăm totuşi natura pro¬blemei. Ce poţi face în faţa unor asemenea afirmaţii? Te miri. Dar şi mai tare te miri să vezi că sunt indivizi care o iau de bună şi sunt gata să polemizeze în sus¬ţinerea ei, făcând apel la ştiinţele istorice.
Să o privim deci ca pe o pro¬blemă de istorie. De competenţă epistemică.
Ai, aşadar, două poziţii. Una este a acestor indivizi. Pe de altă parte, sunt mii şi zeci de mii de lucrări de istorie: antică, me¬dievală, modernă şi contemporană. Plus lucrări de me¬todologia şi epis¬temologia istoriei şi gândirii istorice.
Te duci la bi¬bli¬o¬tecă şi deschizi un manual de is¬torie medievală. Medieval Eu¬rope de C. Warren Hollister. Ale¬gere nu chiar la întâmplare, pen¬tru că e ediţia a opta a unuia din¬tre cele mai utilizate manuale în universităţile americane. Deci ce¬va ce se afirmă şi e acceptat ca legitim şi justificat în chiar epi¬centrul corectitudinii politice – intelectualmente locul cel mai ostil din univers creştinismului, religiei şi formelor de moralitate social-tradiţionale. Deci, ediţia a opta, repet, a unuia dintre cele mai răspândite manuale în care se tratează factual, istorico-şti¬inţific problema noastră de in¬teres. Scris de un istoric, me¬die¬valist respectat, considerat unul dintre cei mai buni din lume.
Ce spune omul la pagina 427, în concluzia unei lungi discuţii des¬pre Papalitate, Biserică, Im¬periu:
„Trecând peste zgomotul şi pra¬ful ridicat în jurul disputelor vremii, rămâne faptul că Bi¬se¬rica a sponsorizat naşterea uni¬versităţilor, un număr mare de şcoli şi spitale, aziluri pentru bolnavi, handicapaţi şi refugiaţi, orfelinate pentru copii. Sub di¬rectivele papalităţii, dreptul şi doctrina au fost rafinate şi dez¬voltate şi au apărut sisteme teo¬logice care au pus pe baze ra¬ţionale şi raţionaliste explorarea misterelor existenţei şi creaţiei. În aceste moduri şi nenumărate altele asemănătoare, Biserica Me¬¬dievală a servit, modelat şi formatat Civilizaţia Europei Oc¬cidentale.
Lucrurile stau exact invers de¬cât susţine o întreagă mitologie: Biserica a ajutat raţionalismul mai mult decât l-a subminat, a subminat autocraţia şi ab¬so¬lu¬tismul mai mult decât le-a sus¬ţinut, a afirmat demnitatea uma¬nă mai mult decât a încălcat-o. Impactul Creştinătăţii medievale asupra lumii moderne este prea profund şi complex ca să poată fi măsurat. Oricum nu poate să fie doar o simplă coincidenţă fap¬tul că civilizaţia care a trans¬format faţa globului terestru s-a născut şi a crescut în sânul unei societăţi care a avut cel mai ela¬borat, integrat şi rafinat sistem de gândire şi practică religioasă pe care umanitatea le-a cunos¬cut vreodată.“
Bun. Deci am afirmaţii ca cea de mai sus şi altele asemenea făcute de sute de savanţi, istorici, so¬ciologi, economişti, politologi de-a lungul timpului. Şi am afir¬maţii ca cea de şi mai sus făcute de o reţea globală de pro¬pa¬gandişti imberbi, plecaţi de acasă cu pluta, cu sau fără conştiinţa a ceea ce fac, de ce fac şi pe unde au ajuns. Pe cine să cred?
Întrebare retorică, evident. Aş încheia discuţia aici, căci mare lucru nu ar mai fi de spus pe această linie. E o chestie de sim¬plu bun-simţ în faţa evidenţei istorice sau, dacă asta e inac¬cesibilă gradului nostru de edu¬caţie şi cultură, e o chestie cla¬sată din simplu respect în faţa acelor minţi care s-au ocupat se¬rios şi profesionist de inter¬pre¬tarea trecutului şi care ne spun că trebuie să fim foarte atenţi când ne aventurăm să facem ast¬fel de afirmaţii.

Câteva note
N-avem ce discuta sau polemiza. Nu există temă de polemică. Abe¬raţiile se clasează ca atare şi se execută, nu se discută. Mitologie şi propagandă în faţa ştiinţei şi istoriei. Punct.
Totuşi, să mai adăugăm câteva no¬te într-un alt registru:
1. E interesant că exact aceiaşi in¬divizi se dau mari susţinători ai ştiinţei în faţa obscurantismului re¬ligiei. Dacă i-ai vedea cât caz fac de evoluţionism ai jura că au deschis în viaţa lor un manual de biologie. Poate. Să se uite la poze. La partea cu anatomia organelor reproductive. Pentru că iată-i în faţa testului. Istoria e o ştiinţă. Ra¬finată, venerabilă şi profundă. Are metodele ei de stabilire a fap¬telor şi o vastă şi sofisticată tra¬diţie de analiză şi interpretare a evidenţei istorice. Ce fac în faţa istoriei aceşti indivizi?! O calcă în picioare cu lozincile, pro¬pa¬ganda şi atitudinea lor obscu¬rantistă şi obscenă.
2. E interesant că exact aceiaşi indivizi ce se dau mari susţinători ai libertăţii de conştiinţă şi mari luptători pentru cauza uma¬nis¬mului fac ce fac şi îşi aleg ca ţinte exact ceea ce e facil şi lipsit de pericol. Nu-i vezi făcând pe eroii şi deştepţii în vreo moschee fun¬damentalistă islamică. Sau luând cu asalt vreo teocraţie maho¬me¬dană. Sau confruntând verde în faţă un mare dictator. Nu. Ţintele lor sunt grupuri şi instituţii re¬lativ benigne din Occident, care nici nu vor, nici nu pot să răs¬pundă cu violenţă. Laşitatea aces¬tor indivizi este dezgustătoare.
3. Remarcaţi. Zic indivizii ăştia: „Creştinismul, cu braţele sale înar¬mate, misionarismul şi in¬chi¬ziţia, au ucis în cei 2.000 de ani mult mai mulţi oameni decât celălalt monstru, nazismul.“ In¬teresant. Despre comunism ni¬mic, nimic… Oare cum se face că nu iese la socoteală deloc, de fie¬care dată când se face un astfel de inventar, barbaria organelor co¬muniste faţă de homosexuali, evrei, bolnavi etc.? Sunt şi astea bine documentate, nu? Profesorul Tismăneanu tocmai a scris pe această temă o lucrare receptată stelar în mediile academice şi in¬telectuale. A prezentat meticulos simetria comunism-nazism ca for¬me ale răului în istorie. E ac¬cident că el însuşi e ţinta ata¬curilor venite exact de la cei ce împărtăşesc profilul ideologic al indivizilor mai sus pomeniţi? Nu cred.
4. Pe măsură ce valul de ob¬scu¬rantism corect politic, anti¬ştiin¬ţific şi antiistoric de sorginte oc¬cidentală prinde rădăcini în ţări precum România, devine şi mai evident cât de mult lipsesc din peisajul intelectual al României istoricii şi oamenii de ştiinţă. E o discuţie separată, dar să notăm aici că România, dacă va su¬pra¬vieţui marilor mutaţii istorice ce urmează în acest secol, va su¬pra¬vieţui doar pe doi piloni: (1) co¬munitatea oamenilor de ştiinţă – singura care va putea să menţină România racordată la dinamica economică şi tehnologic-politică a mileniului trei şi (2) comu¬ni¬tatea istoricilor şi a oamenilor de cultură – singurii care vor putea asigura rebranduirea şi via¬bili¬ta¬tea identitară a „românismului“. În jurul acestor doi piloni ar trebui să se regrupeze mediile eco¬nomice, politice şi structurile de siguranţă naţională. Restul e demagogie şi aflare în treabă.

O dublă presiune
Ne aflăm în faţa unei presiuni du¬ble. Prima, din afară, din Occi¬dent, doctrinele de factură corect politică. Ele vin şi nivelează to¬tul, istorie, tradiţie, ştiinţă, în funcţie de priorităţile lor politice şi ideologice. A doua, de la baza socială şi culturală a însăşi na¬ţiunii: o deteriorare rapidă fără precedent. Parlamentul şi sis¬te¬mul de educaţie actuale din Ro¬mânia sunt evidenţa incon¬tes¬ta¬bilă. Să mergi prea departe în se¬colul XXI, grupat, ca naţiune, fă¬ră a putea răspunde acestor forţe şi fără a avea capacitatea de a le ţine sub control e imposibil.
În fine, am dat într-o discuţie de sine stătătoare. Să ne oprim aici. Mai sus, doar nişte gânduri răz¬le¬ţe, provocate de momentul în ca¬re valul uneia dintre cele mai ne¬simţite şi obscurantiste cam¬pa¬nii imaginable în istoria con¬tem¬po¬rană a atins spaţiul virtual po¬pu¬lat de limba şi cultura română. //
Cuvinte cheie: dicriminare, confesional, religie, crestinism, ortodoxism, catolicism,anglicanism, protestantism

Dragos Paul Aligica – un antiexemplu de editorialist-analist si de formator de opinie

Liviu Drugus
http://www.liviudrugus.ro
http://www.liviudrugus.wordpress.com
http://www.facebook.com/liviu.drugus
Precizare LD: Dupa ce am postat, mai sus, articolul lui Dragos Paul Aligica (DPA) preluat de pe net, voi comenta, intercaland aceste comentarii in textul autorului DPA, marcand inceputul comentariului cu initialele numelui meu urmat de doua puncte, si incheind comentariul cu doua puncte urmate de initialele numelui meu. Textul comentariilor mele va fi subliniat pentru a detasa cat mai bine afirmatiile autorului articolului de comentariile mele. Voi comenta pe marginea ideilor prezentate in articol, a argumentarilor, a arhitecturii articolului, a continutului de ansamblu, precum si a concluziilor si a posibilelor consecinte ale promovarii de catre Revista 22 a unor asemenea editoriale. Ca si in celelalte alte zeci de (cvasi)recenzii la articole sau carti aparute in limba romana semnate de mine, (cvasi)recenzii) publicate pe blogul meu http://www.liviudrugus.wordpress.com, sper, in continuare, ca acest mod de recenzare/ prezentare/ comentare sa primeasca evaluari critice ale celor care se considera indrituiti sa o faca. Regret ca sunt nevoit sa scriu fara diacritice (lipsa diacriticelor ingreuneaza lectura), dar ”stiinta” scriitorilor de programe inca nu a gasit solutia sa transpuna scrisul cu diacritice si pentru cei care au softuri (mai) vechi… Titlul articolului vrea sa sugereze ca DPA este un bun crestin, un bun roman, un om de ”stiinta”, un om de cultura, un cunoscator al trecutului (istoric), un om de bun-simt si … un bun editorialist. Rezervele mele au aparut chiar de la inceput, iar unele comentarii mi-au confirmat aceste rezerve, determinandu-ma sa fac o analiza de ansamblu a articolului. Voi scrie, din nou, ca si pana acum, cuvantul ”stiinta” intre ghilimele, mai ales cand se face referire la ”stiintele socio-umane”, cu precadere la ”stiinta” numita istorie… In loc de o autocaracterizare, pe pagina sa de Facebook (www.facebook.com/pauldragos.aligica/info ) DPA listeaza aprecieri negative la adresa articolelor sale (masochism intelectual? bravada ieftina? Marketing negativ cu expectatii pozitive? Toate la un loc?). Le includ aici, in continuare, pentru a nu mai consuma timpul cititorilor cu intrarea pe pagina respectiva, dar si pentru eventualitatea ca, in viitor, DPA sa renunte la acest teribilism infantil si sa afiseze, cu sinceritate si buna credinta, crezul sau de viata/ cariera etc. Lista lunga de articole si lucrari publicate in tara si strainatate, calitatea sa de cercetator principal la Univ George Mason (vezi http://dragos-paul-aligica.ro/) nu au darul sa ma impresioneze (cel putin pana in momentul in care le voi citi).

About Paul Dragos
CE SPUN CITITORII DESPRE MINE:

Anonim:
Băşcălie ieftină, omiterea nuanţelor, lipsa îndoielilor, apetit pentru sentinţe definitive. Toate acestea fără a avea nici cea mai mică pregătire în domeniul despre care se face vorbire.

Kiril:
Imi pare rau sa constat ca acest baiat, cu aer civilizat, ma refer la d.Aligica, este un om de rand, un om fara credinta, fara identitate. In secolul XIX, secolul formarii statului national, nu oricine avea dreptul de a vorbi despre mersul lumii. Si asta pentru ca erau o groaza de smecheri care nu apartineau comunitatii, alogenii, dar care voiau sa foloseasca ruralitatea romaneasca pentru a spolia resursele Principatelor, ale romanilor in general. La adapostul unui nume autentic romanesc, prin asta inteleg numele romanilor din Principate, Transilvania, Basarabia, Bucovina, Timoc, sunt indivizi care se legitimeaza ca fiind indreptatiti sa spuna apasat care este starea Romaniei.
Sunt convins ca domnul Aligica este roman, probabil arman (sau istroroman ori meglenoroman), ma refer la nume, dar modul in care se exprima, si nu ma refer doar la acest articol, exprima un tip de instrainare evident. Daca tot este un om descatusat de matrice, un americanizat, ar fi bine sa rennunte la “insomniile pe care i le da evolutia Romaniei. Mai bine sa se face agent de vanzari de praz.

Gheorghe:
Da tipul asta care a scris articolul ce „om de stiinta” e? ce pregatire are? Mi se pare penibil. toate editorialele lui sunt pline de falistati. care e agenda lui?

Gabriela:
Am mare admiratie pentru cartile despre liberalism pe care le-am citit cu mullta placere, dar acum simt nevoia sa fac o rectificare . Cartea [pornografica] la care face referire dl Aligica se numeste pisicuta in cizmulite si are ca eroina o prostituata care se retrage din exercitiu functiunii pe la 21 de ani….

Ion:
Ma intreb daca sunteti “agent” al serviciilor prost instruit sau un ofiter bine documentat?

Roxana-clara:
Neoconu’ Aligica traduce de fapt dintr’o singura sursa si „impodobeste” traducerea cu cateva considerente personale bazate pe vasta lui expertiza in…ce? In climatologie? In glaciologie? Nu. In sociologie – nu pare. In Economie? Nici atat. Omul e doar analist politic!

Anonim:
Aligica nu e, de fapt, ziarist ci agent de influenta american.

Flo:
Nici Dan Diaconescu in colaborare cu Vadim Tudor n-ar fi reusit sa scrie asemenea aberatii. Dragi ziaristi aveti un viitor stralucit la Libertatea.

Matei:
Domnule Aligica, in acest moment singurul lucru care imi insulta inteligenta este articolul dumneavoastra. Efectiv ori nu stiti despre ce vorbiti ori prezentati informatiile voit in mod deformat.

Anonim:
Un om lipsit de valoare. Colegii de facultate pot confirma ca a fost exmatriculat si trimis in productie. Se poate verifica faptul ca a fost dat afara pentru ca nu se tinea decat de chefuri, femei si scandaluri. Un asemena om nu are credibilitate.

Ioan:
Stupefiant articolul! Eu tot nu vad nici o idee pertinenta. Aligica ar trebui sa ia cursul de Econimia 01 si mai departe si apoi sa isi revizuiasca aberatiile sale pe teme economice (…). Ma surprinde ca pretinde ca cerceteaza (economia!) la GMU dar nu are pagina de web acolo. Singura concluzie pertinenta este ca ca domul este republican sau afiliat la tea-party

Danon:
Vorbind despre metoda stiintifica, domnule Aligica… rationamentul dumneavoastra este complet gresit din punctul de vedere al logicii formale.

Dl C.ostel:
Citat din dl Aligica ”vedem cum noile generatii imbratiseaza – cu acelasi abandon stupid ca si tineretul occidental – temele progresist-stagiste” Ce sa zic, deci sunt stupid! Va multumesc dl Aligica pentru aceasta apreciere. (sunteti orientat spre ”argumente”, sunteti altfel decat cei care va ataca la persoana…)

Florian:
Dl. Aligica nu este in afara; dinsul este clar impotriva oricarei atitudini normale cetatenesti

Horia_m:
Articolul lui DP Aligica nu face onoare redactiei hotnews! Mi se pare trist ca curentul acesta conservator si lipsit de o argumentatie completa, prinde si la jurnalisti de la hotnews. Problema unei prese care tine ocupat permanent poporul cu prostii, in loc sa stimuleze reforma de mentalitati, demult scadenta!

Teodor G.:
Constat ca aici nu apar decat comentariile favorabile autorului articolului. Asta mi se pare ca spune totul despre Dl. Aligica.

Dan123:
Nu poti decat sa te amuzi la cele scrise aici si sa-i cauti alta slujba acestui pseudo-jurnalist

Bolsevicul:
De mult n-am mai citit nişte rânduri atât de patetice. După ce şi-au zdrobit duşmanii interni, ciracii d-lui Băsescu au rămas fără obiect al muncii. Sfânta lor mânie proletară nu mai are, deocamdată, împotriva cui să se desfăşoare, opoziţia fiind pusă cu botul pe labe. Ca să nu-şi iasă din mână, până una-alta, trebuia găsită o supapă de eliberare a surplusului de spirit combativ al portocaliilor fanatici.

Bibishte:
Nu inteleg ce se doreste prin asemenea articole.

Inchei aici scurtele referiri la autorul articolului din Revista 22 si trec la comentarea articolului prin insertii in text. Aceste insertii vor fi completate cu cateva concluzii :LD

Despre campania anticreştinism, antiştiinţă, antiistorie, antibun-simţ
Revista 22 Editie scrisa
26.02.2013

de Dragos Paul Aligica

5953 vizualizari | 52 comentarii

Valul uneia dintre cele mai nesimţite şi obscurantiste campanii imaginable în istoria contemporană a atins spaţiul virtual populat de limba şi cultura română.

LD: Mostra descrisa mai jos (o glumitza ideologica atee sau anticrestina) care a circulat si pe FB nu-i permite niciunui autor sa o descrie ca fiind un val al unei campanii nesimtite si obsurantiste din istoria contemporana care a atins (cata impertinenta!) spatiul virtual populat (??!!) de limba si cultura romana… O asemenea caracterizare miroase a limba de lemn stalinist, chiar daca DPA nu a ”beneficiat” de scoala comunista din Romania. Mirarea mea referitoare la cum pot avea unii tineri limbajul unei epoci pe care n-au trait-o decat la gradinita si scoala primara are, totusi, un raspuns posibil: profesorii din liceu si facultate erau, in proportii care imi scapa, fostii sefi de promotii, activisti dedicati sau pur si simplu neinteresati sa se mai schimbe. Am constatat, la inceput cu surprindere, ca multi dintre acestia si-au pastrat limbajul, cuvintele de baza si atitudinea vehementa fata de oricine ar avea o alta opinie. Cred ca ideologiile de varii culori, nuante, consecinte, forme de vehiculare, numar de aderenti etc. pur si simplu exista si trebuie considerate ca atare, eventual combatute cu argumentele ideologiei celui care le critica. Chiar daca articolul de fata ar vrea sa se desprinda de dialogul ideologic (firesc in lumea civilizata) si sa devina ”popular” (adica pe intelesul tuturor, inclusiv al celor cu diplome cumparate, cu doctorate falsificate si cu pretentii academice inalte), tot nu consider oportun limbajul virulent de tip Scanteia anilor 50 (am gasit pe FB un articol editorial din Scanteia cu ocazia mortii lui Stalin: citit detasat, cu intonatie si cu mimarea patosului celui care l-a scris ar iesi o buna comedie…). Asadar, acuza aruncata pe net de un glumetz posibil ateu, posibil anticrestin, nu justifica clasarea acesteia ca fiind ”o campanie inimaginabila in istoria contemporana”. O asemenea descriere seamana mult cu limbajul tabloizat al TV urilor care anunta coduri galbene pentru vanturi ce abia clatina copacii… Invocarea culturii romane in imediata apropiere a agresiunii ”nesimtite si obscurantiste” vizeaza sensibilul suflet al romanilor impartiali, simtitori si degraba sifonabili in materie de eul lor national destul de confuz dar, prea adesea, racnit si urlat pentru varii interese electorale. Chiar daca Revista 22 are o anumita pozitionare fata de fortele partidice romane, un editorial ca cel semnat de DPA are darul de a alunga multi posibili votanti spre alte zone ideologice. Cat priveste sintagma ”limba si cultura romana care populeaza spatiul virtual” o consider nefericita, neinspirata si de un populism ieftin, demn de publicatia ”Tricolorul”. :LD

DPA: De ceva vreme, suntem bom¬bar¬daţi pe Internet cu o furibundă campanie anticreştină. E ceva de inspiraţie occidentală. Îmbracă, în special, o for¬mă anticatolică, dar, în realitate, când ajunge pe plaiurile noastre, nu dis¬cri¬minează doctrinar sau confesional, căci purtătorii ei sunt incapabili de astfel de nuanţe conceptuale şi is¬torice. La o pri¬vi¬re mai atentă, nu este însă o cam¬panie doar anticreştină. E o cam¬panie antiştiinţă, antiistorie, an¬tibun-simţ.
LD: Limbajul apocaliptic, specific ideologiilor deficitare dar doritoare de afirmare si de impunere, socheaza din nou: bombardament, campanie, furibund, anti- etc. Obiectul criticii DPA-iste este vag, daca nu chiar vid. Localizarea spatio-temporala a ”campaniei furibunde” este la fel de vaga. Cand a inceput aceasta campanie? Raspuns precis: ”de ceva vreme”. De unde vine aceasta furibunda unda anticrestina? Raspuns precis: ”din Occident”. Care este tinta atacului furibund? Raspuns precis: crestinismul (indeosebi catolicismul), ”stiinta” , istoria si bunul simt. Ce calitati de speriat detin acesti atacatori apocaliptici? Răspuns precis: purtatorii campaniei sunt niste ”incapabili de… nuante conceptuale si istorice”. Cu alte cuvinte, niste incapabili arunca o petarda fumigena si un editorialist de la o gazeta cu pretentii ”culturale” fine, ii trateaza ca fiind mai periculosi decat razboiul atomic, terorismul fundamentalistilor islamici sau ploaia de meteoriti. Pericolul este unul extrem de grav, suntem avertizati, devreme ce glumitza cu crucea si svastica vizeaza intreg crestinismul, toata stiinta, indeosebi marea stiinta a povestilor si povestirilor istorice, ca sa nu mai spunem despre atacul la bunul simt. Si toate astea devin de un interes extrem indeosebi ”cand (campania) ajunge pe plaiurile noastre”. Care plaiuri? Evident, plaiurile noastre romanesti virtuale, internetice… Asadar, atacatorii sunt niste necunoscuti, dar niste necunoscuti incapabili, capabili sa distruga valorile noastre cele mai de pret de pe plaiurile noastre virtuale. :LD.

O chestiune de cultură generală, nu de religie
Mostră. Ţi se arată două sim¬boluri: crucea şi svastica. Sub ele scrie:
„Unul dintre acestea este sim¬bolul celei mai mari organizaţii criminale din istorie, care a co¬mis genocide şi a oprimat prin abuz psihologic şi ameninţări pe cei ce gândeau altfel. Timp de mulţi ani, milioane de oameni, inclusiv evrei, homosexuali, bol¬navi etc., au fost masacraţi. Ce¬lălalt este simbolul nazismului“. După care urmează o salvă de co¬mentarii de tipul: „Creştinismul, cu braţele sale înarmate, mi¬sio¬narismul şi inchiziţia, au ucis, în cei 2.000 de ani, mult mai mulţi oameni decât celălalt mons¬tru, nazismul“.

LD: Aceasta mostra-glumitza se vrea a fi proba irefutabila a existentei unei strategii globale/ a unui scenariu mondial ce vizeaza distrugerea crestinismului ca doctrina, acuzandu-l a fi mai criminal decat socialismul national german. Despre fratele geaman al acestuia, socialismul international sovietic nu se aminteste nimic… Oare nu cumva….??? Dar sa nu ma las prada tentatiilor scenaristice nicolaesciene si sa vedem cum a reactionat bunul simt al bunului editorialist 22-an. Iata si luarea vigilenta de atitudine:LD. :

Prima reacţie în faţa acestui asalt la adresa bunului simţ este să spui: cineva trebuie să le explice acestor indivizi că această chestie pe care o distribuie e o im¬be¬ci¬li¬tate. Produsă fie de nişte im¬be¬cili, fie de nişte canalii de pro¬pagandişti care ştiu bine ce fac. Şi că cei care o dau mai departe nu fac decât să participe în ca¬litate de „idioţi utili“ la o imensă bătaie de joc, în primul rând faţă de ei înşişi.

LD: Dupa bombardamentul furibund, iata ca vine si asaltul (perfect logic si firesc in ordine militara…). Tinta asaltului: bunul-simt al romanilor! (autorul se face a nu observa ca acest atribut uman numit bun simt este pe cale de disparitie, iar asaltul nu prea mai are obiect…). Dar, in lipsa unor contra-atacuri pe masura atacurilor incapabililor, trebuie sa apara un Spirit, o Constiinta, o Persoana cu har si cu potential combativ pe masura incapabililor obraznici si care atacă bunul-simt de pe plaiurile noastre mioritico-virtuale. Ca acest Spirit inalt este insusi DPA, orice cititor, oricat de incapabil ar fi, tot pricepe. Zice Inaltul Spirit: ”Cineva trebuie sa le explice acestor indivizi ca aceasta chestie pe care o distribuie e o imbecilitate”. Lucrurile se clarifica intrucatva: Occidentul, aflat la originea bombardamentului informational asupra plaiului nostru strabun geto-daco-celtic, este compus, de fapt, din ”cativa indivizi”… Or fi ei putini, dar, vorba ideologului sovietic, ”astia trebuie omorati de mici”. Si cine se apuca sa tina piept ditamai Occidentului compus din cativa indivizi? Raspuns precis: cineva! Sublinierea prin repetitie tine de un rictus nervos verbal in fata imaginii dusmanului feroce: ”acestor indivizi ca aceasta chestie”. Cu ce ne bombardeaza, asadar, Occidentul format din cativa indivizi? Raspuns precis: cu o ”chestie”. Dar nu cu vreo chestie desteapta, forjata indelung in laboratoare secrete, ci cu o chestie imbecila, produsa de imbecili sau, alternativ, de ”canaliile de propagandisti care stiu bine ce fac”. In buna traditie dialectica, DPA ne ofera chipul dusmanului ideologic, la alegere: a) niste indivizi imbecili care nu stiu ce fac sau b) niste canalii de propagandisti care stiu ce fac. Asadar, adanca filosofie si introspectie aligiciana ne ofera cu exactitate nivelul de periculozitate si gradul de risc al atacatorilor furibunzi: niste unii care nu stiu ce fac sau niste unii care stiu ce fac. Spre deosebire de agresorii identificati ca fiind fie prosti fie destepti, Inaltul Spirit isi etaleaza clasa culturala aleasa prin folosirea cuvintelor care descriu dusmanul de clasa (politica): imbecili, idioti, canalii, propagandisti, indivizi ca-și bat joc de ei insisi (eufemism pentru idioti si imbecili). Cu putina imaginatie am putea vizualiza virtual dialogul dintre doctorul in economie si sociologie DPA si imbecilii care au alte opinii decat ale domniei sale: – Tu esti idiot! – Ba tu! – Ba tu! Si tot asa asimptotic spre infinit….Un gand necurat mi se strecoara in minte: oare nu cumva DPA este platit de Universitatea George Mason nu in calitate de subiect cercetator, ci in aceea de obiect cercetat? Parca intuind necuratu-mi gand, DPA se grabeste sa ne impresioneze cu calitatea sa de cercetator-analist-jurnalist-editorialist-economist insirand un sirag de perle academice, dintre acelea pe care Mariana Codrut le culege de prin manuscrisele veleitarilor amatori de eterne glorii culturale. Cititi cu atentie paragraful de mai jos: fiecare propozitie contine perle de o valoare inestimabila: LD
DPA: Indiferent dacă eşti religios sau nu, aici e vorba de cultură ge¬ne¬rală, noţiuni elementare de is¬torie şi de bun-simţ. Nu e vorba de religie, e vorba de altceva. Dar ce aşteptări avem? La şcoală nu mai ai ocazia să înveţi istorie. Spiritul ştiinţific este pentru mulţi o dogmă – predată ca atare -, nu un principiu de gândire. Iar bunul simţ e prima victimă în fa¬ţa ignoranţei, dogmatismului şi pro¬pagandei.
LD: Ca intr-o piesa de muzica preclasica, unde dupa bubuiturile tunetelor ce anuntau furtuna de vara, in scurt timp instrumentele sugerau liniste, un cer insorit si o natura vesela, tot asa dupa anuntata apocalipsa a bombardamentelor si asalturilor unor imbecili idioti sau a unor propagandisti canalii, apare calmul olimpian din varful caruia Inaltul Spirit ne povatuieste si ne explica ce e cu aceste presupuse bombardamente, asalturi si atacuri. De fapt, in ofensiva anticrestina/ anticatolica nici ”nu e vorba de religie, e vorba de altceva”. Daca nu cumva Inaltul Spirit este cu mult mai subtil decat pare, religia nici nu conteaza in ecuatie. Ea este doar un pretext pentru redesenarea sferelor geopolitice de influenta, catolicismul fiind obiectul atacului din partea sferelor protestante (ortodoxia, pare-se, nu prea conteaza in ponderile credinciosilor in totalul mondial). Ehe, dar pentru asta trebuie sa ai cultura generala, iar baza culturii generale, asa cum ne sugereaza DPA, o constituie Istoria. (posibila legatura cu materialismul istoric trebuie exclusa, data fiind orientarea libertara a dlui DPA). Asadar, incultii de cititori (tineri) n-au nicio sansa sa priceapa ceva din peroratiile pe tema pericolului fortelor anticrestine, devreme ce ”La scoala nu mai ai ocazia sa inveti istorie” (intelegand prin asta ca inainte de 89 se invata istorie serioasa). Spiritul stiintific este, in aceste vremuri de criza, dogmatizat si nu lasat la nivel de ”principiu de gandire”. Am acum ocazia sa ma deconspir, sa ma demasc, sa-mi torn cenusa in cap si sa ma las lapidat de oamenii de bine si de bun simt. Recunosc ca printre imbecilii idioti si canaliile care propaga atacuri la adresa ”stiintei”, ma aflu si eu. Am scris in repetate randuri in revista ETC (www.ugb.ro/etc) despre moartea ”stiintei” moderne, disciplinare si fragmentate in exces si nasterea cunoasterii integrale, holistice, complexe, transdisciplinare, postmoderne. ”Stiinta” a murit, traiasca Cunoasterea!”, scriu ori de cate ori am ocazia sa o fac. Cititorii atenti au observat, desigur, ca doar cuvantul ”stiinta” si modul de organizare a acestei activitati imi repugna, nu si ideea de a cunoaste cat mai mult, mai exact si mai predictiv. Printre obiectivele bombardamentului si atacului/ asaltului meu furibund la adresa bunului-simt ”stiintific” se afla doua abordari ”stiintifice” de marca: ”managementul stiintific” si ”socialismul stiintific”. Nu in ultimul rand istoria este, pentru mine, ultima dintre toate disciplinele care ar putea fi considerata ”stiinta” in sens clasic (repetabilitate, predictibilitate etc). Modul in care este rescrisa istoria de fiecare grup invingator si dominator ma scuteste de a mai vorbi despre ”stiintificitatea” istoriei. Ar mai lipsi ca DPA sa clameze nevoia de ”stiintificitate” a religiei, respectiv ca lipsa bunului simt din partea slujitorilor religiei este urmare directa a atacurilor la adresa ”stiintei” in general si a ”stiintei” religiei in special. :LD

DPA: Bun. Acestea fiind spuse şi lăsând la o parte reacţiile imediate, tre¬buie să clarificăm totuşi natura pro¬blemei. Ce poţi face în faţa unor asemenea afirmaţii? Te miri. Dar şi mai tare te miri să vezi că sunt indivizi care o iau de bună şi sunt gata să polemizeze în sus¬ţinerea ei, făcând apel la ştiinţele istorice. LD: Printre acesti indivizi, fara sa ne miram, la loc de frunte se situeaza insusi polemistul DPA, convins ca istoria are raspunsuri la problemele prezentului si viitorului. :LD
DPA: Să o privim deci ca pe o pro¬blemă de istorie. De competenţă epistemică. Ai, aşadar, două poziţii. Una este a acestor indivizi. Pe de altă parte, sunt mii şi zeci de mii de lucrări de istorie: antică, me¬dievală, modernă şi contemporană. Plus lucrări de me¬todologia şi epis¬temologia istoriei şi gândirii istorice. LD: Spiritul cantitativist il bantuie mereu pe autorul articolului. Aflam ca marele razboi este dus de catre cativa indivizi impotriva a zeci de mii de savanti istorici. Presupun ca printre acestia se afla si cei care au scris Istoria Romaniei in perioada ceausista. Nu-ti ramane decat sa iei cartile de istorie de atunci si sa afli adevarul gol golut… :LD
DPA: Te duci la bi¬bli¬o¬tecă şi deschizi un manual de is¬torie medievală. Medieval Eu¬rope de C. Warren Hollister. Ale¬gere nu chiar la întâmplare, pen¬tru că e ediţia a opta a unuia din¬tre cele mai utilizate manuale în universităţile americane. Deci ce¬va ce se afirmă şi e acceptat ca legitim şi justificat în chiar epi¬centrul corectitudinii politice – intelectualmente locul cel mai ostil din univers creştinismului, religiei şi formelor de moralitate social-tradiţionale. Deci, ediţia a opta, repet, a unuia dintre cele mai răspândite manuale în care se tratează factual, istorico-şti¬inţific problema noastră de in¬teres. Scris de un istoric, me¬die¬valist respectat, considerat unul dintre cei mai buni din lume.
Ce spune omul la pagina 427, în concluzia unei lungi discuţii des¬pre Papalitate, Biserică, Im¬periu:
„Trecând peste zgomotul şi pra¬ful ridicat în jurul disputelor vremii, rămâne faptul că Bi¬se¬rica a sponsorizat naşterea uni¬versităţilor, un număr mare de şcoli şi spitale, aziluri pentru bolnavi, handicapaţi şi refugiaţi, orfelinate pentru copii. Sub di¬rectivele papalităţii, dreptul şi doctrina au fost rafinate şi dez¬voltate şi au apărut sisteme teo¬logice care au pus pe baze ra¬ţionale şi raţionaliste explorarea misterelor existenţei şi creaţiei. În aceste moduri şi nenumărate altele asemănătoare, Biserica Me¬¬dievală a servit, modelat şi formatat Civilizaţia Europei Oc¬cidentale.
Lucrurile stau exact invers de¬cât susţine o întreagă mitologie: Biserica a ajutat raţionalismul mai mult decât l-a subminat, a subminat autocraţia şi ab¬so¬lu¬tismul mai mult decât le-a sus¬ţinut, a afirmat demnitatea uma¬nă mai mult decât a încălcat-o. Impactul Creştinătăţii medievale asupra lumii moderne este prea profund şi complex ca să poată fi măsurat. Oricum nu poate să fie doar o simplă coincidenţă fap¬tul că civilizaţia care a trans¬format faţa globului terestru s-a născut şi a crescut în sânul unei societăţi care a avut cel mai ela¬borat, integrat şi rafinat sistem de gândire şi practică religioasă pe care umanitatea le-a cunos¬cut vreodată.“
Bun. Deci am afirmaţii ca cea de mai sus şi altele asemenea făcute de sute de savanţi, istorici, so¬ciologi, economişti, politologi de-a lungul timpului. Şi am afir¬maţii ca cea de şi mai sus făcute de o reţea globală de pro¬pa¬gandişti imberbi, plecaţi de acasă cu pluta, cu sau fără conştiinţa a ceea ce fac, de ce fac şi pe unde au ajuns. Pe cine să cred?
LD: Jocul de-a exemplele (Lenin) pare a fi, pemtru DPA, o joaca preferata de-a argumentarea. Iti alegi manualul care iti convine, extragi citatul care te ajuta si demonstrezi irefutabil ca ai dreptate, ca doar e scris in carti nu? Iar sutele de savanti istorici nu mint… Haida de! Ni se mai dezvaluie, treptat, ca ceea ce cu cateva randuri mai sus erau prezentati ca fiind niste indivizi imbecili sau cativa propagandisti canalii, acum ni se spune ca avem de-a face cu o ”retea globala de propagandisti”. Ar fi culmea ca aceasta retea sa fie compusa doar din cativa indivizi… imberbi si dusi cu pluta (nebuni).
DPA: Întrebare retorică, evident. Aş încheia discuţia aici, căci mare lucru nu ar mai fi de spus pe această linie. E o chestie de sim¬plu bun-simţ în faţa evidenţei istorice sau, dacă asta e inac¬cesibilă gradului nostru de edu¬caţie şi cultură, e o chestie cla¬sată din simplu respect în faţa acelor minţi care s-au ocupat se¬rios şi profesionist de inter¬pre¬tarea trecutului şi care ne spun că trebuie să fim foarte atenţi când ne aventurăm să facem ast¬fel de afirmaţii. LD: Dus pe valuri de pluta acuzatiilor aruncate si neargumentate, DPA scapa porumbelul din gura si scrie clar ca ”istoria este interpretare a trecutului”, iar fata de aceleasi fapte pot fi n+1 interpretari, toate clamand stiintificitatea, rigoarea, adevarul… ”Evidenta istorica” este, pentru DPA, un fapt accesibil doar oamenilor de bun simt, dar unul inaccesibil idiotilor needucati.

Câteva note
N-avem ce discuta sau polemiza. Nu există temă de polemică. Abe¬raţiile se clasează ca atare şi se execută, nu se discută. Mitologie şi propagandă în faţa ştiinţei şi istoriei. Punct. LD: DPA probeaza fara drept de apel/ recurs ca nu este dispus sa polemizeze cu nimeni pe aceasta tema. El are dreptate si punctum! Stilul bolsevic al interzicerii oricarui dialog, infatuarea ca detii adevarul si convingerea ca cei care au alte opinii sunt bieti idioti dusi cu pluta nu-l onoreaza deloc pe editorialistul Revistei 22, dar si pe redactorii acestei reviste cu o notorietate si respectabilitate aflate la cote rezonabile. DPA face stiinta pura iar cei care au alte opinii fac propaganda si mitologie. :LD
DPA: Totuşi, să mai adăugăm câteva no¬te într-un alt registru:
1. E interesant că exact aceiaşi in¬divizi se dau mari susţinători ai ştiinţei în faţa obscurantismului re¬ligiei. Dacă i-ai vedea cât caz fac de evoluţionism ai jura că au deschis în viaţa lor un manual de biologie. Poate. Să se uite la poze. La partea cu anatomia organelor reproductive. Pentru că iată-i în faţa testului. Istoria e o ştiinţă. Ra¬finată, venerabilă şi profundă. Are metodele ei de stabilire a fap¬telor şi o vastă şi sofisticată tra¬diţie de analiză şi interpretare a evidenţei istorice. Ce fac în faţa istoriei aceşti indivizi?! O calcă în picioare cu lozincile, pro¬pa¬ganda şi atitudinea lor obscu¬rantistă şi obscenă. LD Desi promite ca va continua cu cateva remarci ”in alt registru”, DPA recidiveaza: subliniaza din nou ca a bagat in seama niste imbecili care nu cred in ”stiinta” istoriei, a evidentelor istorice pe acesti neterminati le calca in picioare. Cei care au alte opinii decat Inaltul Spirit Stiintific sunt, din nou, etichetati ca obscurantisti si obsceni, desi obscenitatea este chiar in mintea lui DPA care vede (cu ochii mintii) cum oponentii sai se uita la pozele cu organele reproductive, asa ceva fiind, tot in mintea lui DPA, un semn cert al retarditatii…:LD
2. E interesant că exact aceiaşi indivizi ce se dau mari susţinători ai libertăţii de conştiinţă şi mari luptători pentru cauza uma¬nis¬mului fac ce fac şi îşi aleg ca ţinte exact ceea ce e facil şi lipsit de pericol. Nu-i vezi făcând pe eroii şi deştepţii în vreo moschee fun¬damentalistă islamică. Sau luând cu asalt vreo teocraţie maho¬me¬dană. Sau confruntând verde în faţă un mare dictator. Nu. Ţintele lor sunt grupuri şi instituţii re¬lativ benigne din Occident, care nici nu vor, nici nu pot să răs¬pundă cu violenţă. Laşitatea aces¬tor indivizi este dezgustătoare. LD: De te fabula naratur! :LD
3. Remarcaţi. Zic indivizii ăştia: „Creştinismul, cu braţele sale înar¬mate, misionarismul şi in¬chi¬ziţia, au ucis în cei 2.000 de ani mult mai mulţi oameni decât celălalt monstru, nazismul.“ In¬teresant. Despre comunism ni¬mic, nimic… Oare cum se face că nu iese la socoteală deloc, de fie¬care dată când se face un astfel de inventar, barbaria organelor co¬muniste faţă de homosexuali, evrei, bolnavi etc.? Sunt şi astea bine documentate, nu? Profesorul Tismăneanu tocmai a scris pe această temă o lucrare receptată stelar în mediile academice şi in¬telectuale. A prezentat meticulos simetria comunism-nazism ca for¬me ale răului în istorie. E ac¬cident că el însuşi e ţinta ata¬curilor venite exact de la cei ce împărtăşesc profilul ideologic al indivizilor mai sus pomeniţi? Nu cred. LD: Si eu am remarcat lipsa acuzelor la adresa comunismului, dar asta este strategia ideologica a ”dusilor cu pluta” incriminati de DPA si nu-i poti obliga sa se refere la ceea ce crezi tu ca ar trebui sa se refere. Divide et impera, mutarea accentelor dupa propriile interese – acestea fac parte din orice ofensiva strategica bine elaborata. Dar demontarea acesteste strategii nu se face cu trei invective si doua injuraturi… Invocarea profesorului Tismaneanu (cu statut similar, daca nu chiar identic cu al lui DPA – cetatean roman care preda la o universitate americana) imi aminteste de mai multe tentative de dialog cu acesta, toate fiind lasate fara raspuns. O fi oare inapetenta pentru dialog a unor cetateni cu un anumit statut special o parte componenta a fisei postului? Si ca sa nu creada cititorii ca am incercat un dialog cu dl Tismaneanu injurandu-l (cum face DPA cu antistiintificii sai dusmani virtuali din Occident) precizez ca am incercat sa-i sugerez ca este mai plauzibila ipoteza mea ca fascismul si bolsevismul sunt ideologii gemene si, deci, foarte asemanatoare in esenta, ambele fiind doctrine de stanga, in timp ce dl Tismaneanu in cartea sa ”receptata stelar” (?) sustine ca fascismul reprezinta extrema dreapta iar bolsevismul extrema stanga. De aici incolo asteptam argumente si contraargumente, dar a venit doar tacere… :LD
4. Pe măsură ce valul de ob¬scu¬rantism corect politic, anti¬ştiin¬ţific şi antiistoric de sorginte oc¬cidentală prinde rădăcini în ţări precum România, devine şi mai evident cât de mult lipsesc din peisajul intelectual al României istoricii şi oamenii de ştiinţă. E o discuţie separată, dar să notăm aici că România, dacă va su¬pra¬vieţui marilor mutaţii istorice ce urmează în acest secol, va su¬pra¬vieţui doar pe doi piloni: (1) co¬munitatea oamenilor de ştiinţă – singura care va putea să menţină România racordată la dinamica economică şi tehnologic-politică a mileniului trei şi (2) comu¬ni¬tatea istoricilor şi a oamenilor de cultură – singurii care vor putea asigura rebranduirea şi via¬bili¬ta¬tea identitară a „românismului“. În jurul acestor doi piloni ar trebui să se regrupeze mediile eco¬nomice, politice şi structurile de siguranţă naţională. Restul e demagogie şi aflare în treabă. LD: Ipoteza ca glumitza cu crucea si svastica defineste ”valul de obscurantism corect politic, atistiintific si antiistoric de sorginte occidentala” este, cred rizibila si total neconvingatoare. ”Argumentul” ca in Romania lipsesc ”istoricii si oamenii de stiinta” este inca un porumbel scapat din gura Inaltului Spirit Justitiar prin care se face o distinctie intre istorici si ”oamenii de stiinta”. Asa este: una-i una si alta-i alta! Brusc, DPA devine profetic si ipotetic punand sub semnul intrebarii supravietuirea Romaniei ca natiune, pe parcursul acestui secol. Care sunt marile mutatii istorice cu care se va confrunta Romania nu ni se spune. O stie doar DPA. Speranta provine din randul a doua categorii (distincte!) de oameni: oamenii de stiinta, pe de o parte si istoricii (care nu-s oameni de stiinta, desi istoria este o mare ”stiinta”!!!) dublati de oameni de cultura (istoricii neintrand in aceasta categorie). Sintetizand, conform convingerilor intime ale lui DPA, Romania va fi salvata de trei categorii mari de oameni: oamenii de stiinta, oamenii de cultura si istoricii (care nu-s nici de stiinta, nici de cultura, ei fiind doar interpreti ai faptelor trecutului). Fara sa intentioneze, concluzia lui DPA coincide perfect cu convingerea lui Nicolae Ceausescu care repeta ori de cate ori avea ocazia ca doar stiinta si cultura, materialismul dialectic si istoric vor duce Romania pe cele mai inalte culmi de progres si civilizatie. Si uite asa am ajuns sa avansam ipoteza ca fascismul si bolsevismul una sunt, iar DPA si NC una gandeau. :LD

O dublă presiune
Ne aflăm în faţa unei presiuni du¬ble. Prima, din afară, din Occi¬dent, doctrinele de factură corect politică. Ele vin şi nivelează to¬tul, istorie, tradiţie, ştiinţă, în funcţie de priorităţile lor politice şi ideologice. A doua, de la baza socială şi culturală a însăşi na¬ţiunii: o deteriorare rapidă fără precedent. Parlamentul şi sis¬te¬mul de educaţie actuale din Ro¬mânia sunt evidenţa incon¬tes¬ta¬bilă. Să mergi prea departe în se¬colul XXI, grupat, ca naţiune, fă¬ră a putea răspunde acestor forţe şi fără a avea capacitatea de a le ţine sub control e imposibil.
În fine, am dat într-o discuţie de sine stătătoare. Să ne oprim aici. Mai sus, doar nişte gânduri răz¬le¬ţe, provocate de momentul în ca¬re valul uneia dintre cele mai ne¬simţite şi obscurantiste cam¬pa¬nii imaginable în istoria con¬tem¬po¬rană a atins spaţiul virtual po¬pu¬lat de limba şi cultura română. //
LD: Dubla presiune asupra soartei Romaniei ca natiune (dinspre Occident si dinspre Romania insasi) coincide cu dubla presiune asupra Romaniei resimtita de dictatorul roman NC in decembrie 1989: atat din Vest cat si din Est (Romania fiind in Est). Deci, nimic nou sub soare. Doar faptul ca pentru DPA Estul geopolitic nu prezinta niciun pericol. O fi chiar mantuirea care ne va veni de acolo? Pana a vedea de unde ne va veni mantuirea DPA trage semnalul de alarma ca Occidentul demolator de istorie si traditie este ajutat de romanii insisi, neciopliti si needucati, neintelegator si neintersati de propria soarta. Probabil ca un batalion/ regiment de istorici educati la scoala profesorului Daniel Barbu de la UB ar rezolva rapid situatia… :LD
Cuvinte cheie: dicriminare, confesional, religie, crestinism, ortodoxism, catolicism,anglicanism, protestantism

LD: Concluzie. Editorialul este scris in graba, incropit pe un singur exemplu de anticrestinism, lipsa argumentelor fiind compensata de abundenta invectivelor. Articolul incepe furtunos, vindicativ si amenintator, si se termina profetic si pesimist. Mostrele de limbaj de lemn sunt prea frecvente pentru a nu fi remarcate. La cuvintele cheie apar, surprinzator, termeni la care nu s-a facut nici cea mai mica referire in text (Culmea, eu am facut aceste referiri, cititind printre randuri). Asadar, nicaieri in articol nu se vorbeste despre protestantism, anglicanism, ortodoxism. Sau autorul a avut o varianta mai lunga a articolului, fiind nevoit sa taie din motive de volum excesiv, fie a adaugat confesiunile cu pricina sugerand cam dinspre care doctrine crestine vine anticatolicismul…. :LD

Cuvinte cheie: Dragos Paul Aligica, Liviu Drugus, Mariana Codrut, Daniel Barbu, Vladimir Tismaneanu, Nicolae Ceausescu, Lenin, C. Waren Hollister, stalinism, stiinta, istorie, anticatolicism, anticrestinism, fascism, bolsevism, protestantism, ortodoxie

Sat Valea Adanca, Comuna Miroslava, judetul Iasi 9 martie 2013