liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Erasmus din Rotterdam

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 577. Duminică 29 iulie 2018. Legile fundamentale ale imbecilității umane (4)


În strictă conformitate cu toate regulile Cercetării științifice și de scriere a Tratatelor științifice, A Doua Lege Fundamentală  Imbecilității Umane face obiectul Capitolului II (pp. 23 -25). Ar fi fost culmea ca legea doua să fie tratată în capitolul III. Ar fi fost total neștiințific! Aparența de științificitate a excursului ironic despre prostia umană dă bine la cititori, însăși ideea de legitate/ lege (adică de regulă irefutabilă și imposibil de contrazis) având rolul ei în demonstrarea (științifică, cum altfel?) că prostia umană este cognoscibilă, măsurabilă dar… netratabilă medical. Începând cu citatul (pus frumos între ghilimele) dintr-un filosof chinez inexistent și, evident, necunoscut, și continuând cu invocarea analizei statistice și a graficelor cu coordonatele carteziene ce vor să sugereze raționalitatea maximă a demersului glumețului scriitor, ironia italianului este în flux continuu. În capcana întinsă credulilor și credincioșilor zeloși în știință și în tot ceea ce seamănă cu știința cade însăși prezentarea de pe coperta a IV-a a cărții (semnată anonim): ”Nimeni nu a încercat să îmbine însă ironia fină cu metoda științifică înainte de Carlo M. Cipolla, ale cărui afirmații caustice devin teritoriul unei desfășurări de sisteme carteziene și statistici de-a dreptul încântătoare.” Într-adevăr, finețea caustică a ironiilor economistului istoric italian are și darul de a nu fi descoperite în totalitate, însăși acceptarea ideii că în cartea de față ar exista și ceva urme de abordare științifică serioasă fiind rizibilă și demnă de a fi ironizată în continuare. Ceea ce și fac acum, având eu antecedente, precedente și experiență deja acumulată. Ar fi suficient să amintesc sloganul lansat cu cca un deceniu în urmă: ”Știința a murit! Trăiască cunoașterea!”, pentru a da de înțeles cititorilor că s-a mers prea departe cu idolatrizarea și mitizarea științei, a oamenilor de știință, a cercetării științifice, a metodelor științifice, a tratatelor științifice (mereu suficient de imense pentru a nu fi citite și memorate vreodată) etc. Celebra atenționare a latinilor ”Est modus in rebus” este ignorată cu bună știință (sic!) și se dă frâu liber imposturii, plagiatelor, surogatelor și placebo-urilor afișate și/ sau vândute pe post de știință pură. Faptul că Cipolla a folosit statistica și matematica (acestea nefiind științe, ci doar simple metode de cercetare/ cunoaștere) nu îndrituiește pe nimeni să includă opusculul ironizant al italianului în categoria operelor științifice, chiar dacă acestea sunt ”de-a dreptul încântătoare”, adică amuzante. Putem vorbi însă despre un fonfleu științific abil construit.

În fine, cu titlu de a incita și mai mult la citirea celor cca 70 de pagini de carte format ”pocket”, redau ”promo”-ul de pe coperta a IV-a pentru că chiar ajută la înțelegerea demersului ironico-moralizator al autorului: ”Despre imbecili și nebuni se scrie (și se citește, aș adăuga eu – L.D.) cu o nesfârșită fascinație cel puțin din vremea Renașterii; de la elogii (aluzie străvezie la cartea lui Erasmus din Rotterdam, ”Elogiul nebuniei/ prostiei” – L.D.) la studii sociopsihologice, de la piese de teatru de Shakespeare la povești de Creangă, satisfacția descoperirii unei lumi din care toți suntem convinși că nu facem parte a atras cititorii secole de-a rândul.” Într-adevăr, convingerea că noi nu facem parte din această lume fascinantă, notată ”savant” cu Im (de la Imbecil) de năzdrăvanul pus pe pozne culturale  este ținta adevărată a săgeților tuturor celor care și-au propus să trateze tema prostiei (prostia fiind, din păcate, greu tratabilă sau chiar imposibil de vindecat). Nu pot încheia acest episod dedicat celor care ar trebui să nu mai cadă în capcana ”științificității” unui produs estetic de primă mână (mă refer chiar la cartea de față) fără a aminti cum se ”evaluau” articolele și cărțile scrise de economiști, psihologi, sociologi, chiar și medici în anii 70 când Cipolla și-a scris op-ul. Simplu: trebuia răspuns pozitiv la întrebările: ”are grafice?”, ”conține formule?”, ”câte ecuații are scrise per pagină?”. Consecința este simplu de imaginat: piața publicisticii științifice a fost imediat invadată de aberații ”științifice”, făcături de doi bani, imposturi vizibile cu ochiul liber care pretindeau maximum de științificitate pentru că includeau formule, ecuații și grafice. Și-atunci cum să nu exclami: ”Sancta simplicitas!”.  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!