liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: eficiență

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 239. Duminică 27 august 2017. Înțelepciunea acțiunii eficiente/ Eficiența acțiunii înțelepte/ Acțiunea umană înțelept eficientă. (6)


Am făcut (indirect) un elogiu savantului multidisciplinar și transdisciplinar avant la lettre Tadeusz Kotarbinski, cel care, deși nu a fondat Praxeologia, a promovat-o și a prezentat-o sintetic într-un ”Tratat…”. Dacă ar fi să sintetizăm și mai mult cele cuprinse în ”Tratat…” rezultatul ar fi o broșură de 10-20 de pagini. ”Tratatul…” lui T.K. conține o listă luuuuungă de exemple (cam prea lungă, iar exemplele par prea banale pentru a susține ideea de științificitate a cărții) ceea ce scade din ștaiful (filosofic) anunțat. Dacă aș fi solicitat să scriu o sinteză a Metodologiei Scop Mijloc, aceasta nu ar avea decât maximum 10 pagini, dar asta presupunând că cititorii au deja cunoștințe generale de economie, psihologie, sociologie, teleologie, politologie, etică, epistemologie, ontologie, praxeologie, antropologie, logică etc., pentru a se poziționa rapid în cadrul schemelor triadice propuse de mine. În caz contrar, cartea ar putea avea multe sute de pagini, extrăgând din disciplinele deja amintite aspectele care fac trimitere la acțiunea umană. Acesta este motivul pentru care atât eu cât și Kotarbinski la vremea lui am propus introducerea în gimnazii, licee și universități a unui ciclu de lecții care să se dezvolte crescător ca dificultate și amploare până la cele mai avansate forme de educație. În ce mă privește, realizez riscul major ca, la clasele mici, prezentarea teoriei acțiunii eficiente, a lucrului bine făcut adică, să degenereze în mici povestioare care să creeze iluzia cunoașterii întregului corp al MSM. Din experiența mea, la predarea acesteia la facultăți există riscul de a bagateliza întregul construct prin faptul că totul se va învârti în jurul câtorva cuvinte: scop, mijloc, adecvare, acțiune, finalitate, eficacitate, eficiență etc. Mai grav este faptul că evoluția dispersată a disciplinelor numite umaniste/ sociale a dus la definiri diferite și chiar contradictorii a unor termeni fundamentali. Exemplific: în multe texte scrise în limba engleză termeni diferiți (efficacy, efficiency) au fost traduși la noi prin același cuvânt: eficiență. Iar dicționarele au luat act de noile sensuri și au oficializat confuzia. În loc să educe masele pentru a avea o limbă și o comunicare clară, dicționarele preiau ce spun masele în numele ”intrării în uzul larg” a unui cuvânt sau altul. Iau exemplul cuvântului efficacy/ efficacite tradus la noi, de regulă prin eficiență (cee ce este, cred eu, greșit). Dar ce înseamnă (pentru dicționare) cuvântul eficacitate?  (https://dexonline.ro/definitie/eficacitate) Iată unul dintre sensurile descrise de dicționar: EFICACITÁTE s. f. calitatea de a fi eficace; eficiență. (< fr. efficacité, lat. efficacitas) Așadar, eficace înseamnă (pentru dicționar) și eficiență. Doar Dicționarul Scriban (1939) limitează sensul la cel corect: ”Calitatea de a fi eficace, de a avea efect”. Opiniile de pe net au și ele darul să deruteze: http://a-man-apart.com/eficacitate-vs-eficienta/ Cică eficiența înseamnă ”care produce efect”, dar imediat atrage atenția că eficiența diferă de eficacitate. (”Eficacitatea presupune sa faci lucruri care te apropie de obiectivele tale, in timp ce eficiența inseamna sa indeplinesti o sarcina, importanta sau nu, in cel mai rapid si economic mod posibil.”). Dacă vrem să aflăm ce înseamnă eficiență, DEX ul ne trimite la eficacitate! Dar tot netul ne oferă și alte opinii prin care se acreditează alte sensuri, care complică lucrurile: https://www.accedio.ro/uploaded_img/accedio/ro/Newsletter/Eficienta_vs_Eficacitate.pdf  . În acest noian de sensuri am încercat să definesc conceptele de mai sus cu ajutorul terminologiei MSM. Astfel: Eficace/ eficacitate = o acțiune care își atinge scopul; Eficiență = o acțiune care atinge scopul (efectul) propus/ dorit cu un consum minim posibil de mijloace, adică scop/ mijloace; Efectivitate = acțiune care produce efectele dorite din cadrul unui scop propus.

Liviu Druguș    Pe mâine!

 

Reclame

DEX-ul actual trebuie serios reformat. Când va fi pus DEX- ul actual la Index?


 

 

Cu câteva zile în urmă, undeva între St. Valentine’s Day și Dragobete, din drag de limba română, un fost (deja!) prieten pe FB, medic, al cărui nume îl redau cu inițialele RC, a postat un textuleț prin care invita la o mai bună folosire a unor expresii, precizând/ propunând și varianta pe care domnia sa o considera corectă. Discuțiile care au urmat au fost majoritar pozitive, deducând de aici că oamenii chiar sunt interesați de exprimări corecte/ agreate care să nu (mai) stârnească zâmbete, strâmbături de nas sau ironii verbale. Voi reda cu italice, Tahoma 8, mai jos, conținutul acestor discuții, în care m-am implicat și eu, spre finalul lor. Intervențiile și comentariile mele vor fi scrise cu TNR 12. Sper ca softul WordPress să recunoască aceste formatări.

 

Rostul scrierii acestui articol este acela de a semnala urgența re-editării/ re-redactării DEX ului, care, la ora actuală, în loc să fie un îndrumar autorizat în materie de limbă română, confuzionează și stârnește dispute mai ceva ca textele legiuitorilor români, remarcabile prin ambiguitate, ambivalență, plurisemnatism și neclaritate intenționată. Propun supunerea conținutului DEX ului spre discuție publică bine mediatizată, sub îndrumarea unor filologi competenți și nedogmatici, în care să se implice în primul rând specialiștii (filologi, lingviști, semioticieni, scriitori, jurnaliști etc.) dar și iubitorii/ amatorii de limbă română, indiferent de profesie.

 

Voi povesti, pe scurt, întâmplarea de pe FB, așa cum au văzut-o ochii mei și cum au reacționat unele simțuri ale mele, dar și ale preopinenților aflați în discuție. Așadar, sine ira et studio, evenimentele s-au derulat după cum urmează: după sugestiile făcute de RC au curs, deopotrivă, felicitările prietenilor, observațiile mai caustice ale veriștilor și chiar pledoarii pentru lăsarea limbii române să devină mai bogată, mai flexibilă, mai vie. În ce mă privește, am tresărit și am recționat rapid în momentul în care am citit opinia lui RC că ”a socializa” înseamnă ”a trece ceva în proprietatea statului”. O asemenea ciudățenie nu am întâlnit până acum… Drept pentru care am scris pe FB că pentru trecerea a ceva în proprietatea statului avem verbul ”a etatiza” (nu am mai adăugat și bolșevicul ”a naționaliza”, un verb polisemic care ar fi stârnit, poate, reacțiile naționaliștilor, socialiștilor și etatiștilor…). Mai mult, am venit cu un citat recent care utiliza cuvintele ”social”, ”socializare” în sensuri care nu aveau nimic cu etatizarea, dar aveau și darul de a … nu spune mare lucru. Am îndrăznit să propun chiar neutilizarea lui ”social” și a derivatelor sale pe motiv de creare de confuzie. Buna mea intenție corectivă a fost imediat taxată, cu o trimitere directă (nu chiar la origine, deși tonul era unul imperativ și ofuscat) la DEX-ul nostru cel de toate zilele. Mai mult, încercarea de a veni cu argumente proprii (”nu folosiți logica personală”!) a fost considerată blasfemie la adresa Cărții/ Biblos (DEX). Am replicat, cu exemple. Mi s-a contestat calitatea/ autoritatea de a gândi cu logica proprie/ personală. Acest lucru mă irită mereu. Trimiterea la clasici drept soluție paseistă la problemele prezentului și viitorului mă enervează și mă nemulțumește acut. Dogmatizarea cunoașterii = moartea cunoașterii!, am replicat. Ba am scris răspunsul într-o notă ceva mai apăsată… Reacția a venit cu un plus de iritare. Fiind deopotrivă necunoscător/ nespecialist într-ale limbii române și ale economiei politice, RC îmi atrage atenția că limba română nu e economie politică (sic!) și că ea (limba) nu se schimbă odată cu regimul politic. (!!!). Derapaj, deraiere, degringolanda gândului…  Discuția a coborât deja fiind comparat cu Gâgă, nea Vasile și alte personaje simbol ale prostiei sau lipsei elementare de educație… Aici am cam explodat și am făcut un rechizitoriu la adresa închistării dogmatice a standardelor făcute de proști, dar și un elogiu adus gândirii creative, rar prezentă în rândul tocilarilor de profesie, a premianților încoronați, a dogmaticilor zadarnic căutători de adevăr, dreptate și frumos… În consecință, RC a abandonat dialogul (a dat, congestionat, probabil, unfriend la subsemnatul). Apare, în schimb, întâmplător (?!) un alt nume în discuție, Lory G., care scrie – în engleză! – că DEXul este util și merită să-l consult… Îi răspund, în engleză, că DEX ul e bun îndeosebi pentru puștanii începători… noi ăștilalți având și libertatea de a gândi… Am dat ca exemplu de prostie academică oficializată sintagma ”Mijloace (mass) media”, un pleonasm vizibil și rizibil…(Am primit un like de la LG…) care iese din scenă, cu rolul jucat/ misiunea îndeplinită). Reapare RC, cu un râs îndelungat și autosatisfăcut, folosind logica personală în aprecierea dialogului care se apropia de final: ”cine nu face față la meciul de divizia A, își face meciul lui, de cartier”, trimiterea fiind adresată, probabil către LG ):   Urmează un intermezzo dialogal între RC și un domn A. S., ideologi de timpuri vechi și noi, cunoscători deplini nu doar a limbii române, ci și a termenilor din politologie: ”troțkist corporatrist (sic!)”, ”proletcultist” etc., cuvinte aruncate ca grenadele, la întâmplare, poate cineva se simte și își va face autocritica de ”troțkist proletcultist corporatrist”… iar limba română va fi eliberată de povara cârcotașilor cu logici personale și care nu respectă Cartea sfântă a limbii române, adică oribilul DEX.

 

Recunosc, până în acest stadiu al dialogului nu am avut curiozitatea să consult Cartea pentru a vedea definițiile date cuvântului ”socializare”, fiind convins că ”a socializa” nu are nicio legătură (și chiar nu are!) cu proprietatea statului (nesocialist). A doua zi, cedez tentației și zic: ia să vedem ce ne spune DEX ul. Încep cu căutarea cuvântului ”socializare”. Îmi pun mâinile în cap după ce văd, citesc și înțeleg. Redau, în Anexe, toate sensurile găsite,  dar voi comenta aici doar unul dintre ele: a patra definiție este extrasă dintr-un manual marxist de economie politică…

 

”s.f. Faptul de a (se) socializa. 1. Trecerea mijloacelor de producție în proprietate socialistă. 2. Proces obiectiv prin care, datorită dezvoltării forțelor de producție, în special a marii industrii mecanizate, și în urma concentrării și centralizăriicapitalului, munca și producția capătă un caracter social.”

 

Oare la asta se referea RC când îmi atrăgea atenția că limba română nu e economie politică? Autorii DEX ului cred că ar fi trebuit să precizeze că această definiție este concepția marxistă despre proprietate, așa încât cei care o folosesc să știe în ce tabără ideologică se află… Pentru cititorii interesați de argumente, precizez că ”mijloace de producție”, ”forțe de producție”, ”proces obiectiv”, ”proprietate socialistă”, ”proprietatea întregului popor”, ”marea industrie mecanizată”, ”concentrarea și centralizarea capitalului”, ”caracterul social al muncii”, ”caracterul social al producției” sunt filosofie și gândire economică marxistă, reluate cu ardoare de scrierile leniniste, staliniste, ceuașiste etc. Așadar, un mare reproș pe care îl fac DEX ului constă tocmai în menținerea explicațiilor din perioada ceaușistă  sau chiar dejistă, fără nicio precizare… Mai mult, definiția de mai sus dată de DEX, își depășește simplele prerogative de ordin lingvistic și oferă lecții de filosofie economică marxistă, bazată pe determinismul cauzal materialist numit și economism, poziție criticată chiar și de unii marxiști… Cel puțin din acest motiv susțin revizuirea rapidă și serioasă a DEX ului, rolul său de îndrumar de folosiere corectă a limbii române fiind grav compromis.

 

Cea de a șaptea definiție a verbului ”a socializa” îi dă dreptate lui RC, definiție acceptată pe nemestecate de fostul meu prieten de pe FB:

 

SOCIALIZÁ, socializez, vb. I. 1. Tranz. A trece în proprietatea statului. 2. Refl. A dobândi caracter social. 3. Tranz. și refl. A (se) integra într-un grup social. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiser. Sursa: DEX ’09 (2009) ”.

 

Așadar, este vorba despre preluarea unei definiții din anul 2009, care la rândul ei a fost preluată…. cine știe de când și de unde. Cu alte cuvinte, sanctificarea ideii de standard lingvistic a permis preluarea dogmatică a unor texte din perioada dictaturii comuniste, eventual cosmetizarea de formă a acestora. Nu fac acum o cercetare, dar am convingerea că definiția de mai sus figura, inițial, sub forma ”A trece în proprietatea statului socialist”. Trebuie să accept că, în cf. cu cartea numită DEX, preopinentul meu RC a avut dreptate să definească ”socializarea” ca pe o etatizare… Gândirea dogmatică, educația rigidă față de cuvântul scris i-a jucat (și lui) festa, apelând la presupusa autoritate inexpugnabilă a unor bieți autori, mai mult sau mai puțin pregătiți, mai mult sau mai puțin bine intenționați. Oricum ar fi, și înainte de a vedea aceste oribilități semantice, m-am grăbit să-i scriu lui RC despre cum se (mai) fac dicționarele în noua eră concepută – îndeosebi de Gorbaciov – (unde, vorba lui Păstorel, ”căcații scriu în loc să pută, iar scriitorii consacrați sunt dați afară de căcați”). Am făcut trimitere, în dialogul meu de pe FB, la ideologizarea celor care au re-scris cărți/ tratate/ dicționare după 1989. Nu m-am lăudat, însă, cu faptul că am refuzat, în 1990, o sumă uriașă pe care mi-o oferiseră niște politruci la Chișinău care mi-au dat un text al unui Tratat de economie politică (tradus din limba rusă) și pe care eu ar fi urmat să-l cosmetizez, eliminând doar cuvintele ”socialist”, ”comunist”, ”marxist” etc. și să le înlocuiesc cu ”democratic”, ”economie de piață”, ”liberal”. Cu noua lor operă, politrucii urmau să intre în Academie. Cred că au și intrat… Am amintit acum acest episod pentru a sublinia că sunt în temă cu preocuparea unora de a plastografia texte și de a deveni profesori, conducători de doctorate și academicieni peste noapte. Nu am informații certe, dar cred că s-a găsit, până la urmă, cineva care să primească banii contra unui genocid cultural la care, eu unul, nu am acceptat să particip. În exact aceeași notă, refuz să accept citate din DEX ul actual, semicoafat, ideologiza(n)t și plin de inadvertențe. Las cititorii să parcurgă cu ochii proprii definițiile din DEX după care voi reveni cu povestea pățaniei mele facebook-iste (și nu feisbuciste, cum scriu unii).

 

căutare avansată

 

14 definiții pentru socializasocializare    conjugări / declinări

SOCIALIZÁRE, socializări, s. f. 1. Faptul de a (se) socializa. 2. Proces de integrare socială a unui individ într-o colectivitate. [Pr.: –ci-a-] — V. socializa.
Sursa: DEX ’09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

SOCIALIZÁRE, socializări, s. f. 1. Faptul de a (se) socializa. 2. Proces de integrare socială a unui individ într-o colectivitate. [Pr.: -ci-a-] – V. socializa.
Sursa: DEX ’98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

socializáre (-ci-a-) s. f., g.-d. art. socializắrii; pl. socializắri
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

SOCIALIZÁRE s.f. Faptul de a (se) socializa. 1. Trecerea mijloacelor de producție în proprietate socialistă. 2. Proces obiectiv prin care, datorită dezvoltării forțelor de producție, în special a marii industrii mecanizate, și în urma concentrării și centralizăriicapitalului, munca și producția capătă un caracter social. [< socializa].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

SOCIALIZÁRE s. f. 1. faptul de a (se) socializa. 2. trecere a mijloacelor de producție și a altor bunuri din proprietatea privată în proprietate socialistă. 3. proces prin care, datorită dezvoltării forțelor de producție și în urma concentrării și centralizării capitalului, munca și producția capătă un caracter social. ◊ proces de devenire a unei individualități umane ca ființă socială. (< socializa)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

socializáre s. f. (sil. –ci-a-), g.-d. art. socializării; pl. socializări
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SOCIALIZÁ, socializez, vb. I. 1. Tranz. A trece în proprietatea statului. 2. Refl. A dobândi caracter social. 3. Tranz. și refl. A (se) integra într-un grup social. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiser.
Sursa: DEX ’09 (2009) | Adăugată de cata | Semnalează o greșeală | Permalink

SOCIALIZÁ, socializez, vb. I. Tranz. 1. A trece în proprietatea întregului popor principalele mijloace de producție sau alte bunuri aflate în proprietate privată. 2. Refl. (Despre muncă, producție) A dobândi un caracter social datorită dezvoltării forțelor de producție. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiser.
Sursa: DEX ’98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

socializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 socializeáză
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

A SOCIALIZÁ ~éz tranz. (mijloacele principale de producție) A trece din proprietate privată în proprietate comună. /<fr. socialiser
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SOCIALIZÁ vb. I. 1. tr. A trece, a transforma proprietatea privată asupra mijloacelor de producție în proprietate socialistă. 2. refl.(Despre muncă, producție) A dobândi un caracter social, datorită dezvoltării forțelor de producție. [Pron. -ci-a-. / cf. fr. socialiser].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

SOCIALIZÁ vb. I. tr. a trece în proprietate socialistă mijloace de producție și alte bunuri. II. refl. (despre muncă, producție) a dobândi caracter social prin socializare (2). (< fr. socialiser)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

socializá vb. (sil. -ci-a-), ind. prez. 1 sg. socializéz, 3 sg. și pl. socializeáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*socializèz v. tr. (d. social; fr. socialiser). Fac social. Pun supt regimu asociatiuniĭ: a socializa proprietatea.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

Copyright (C) 2004-2014 DEX online (http://dexonline.ro) • Informații despre licență

Așadar, după ce am explicat – pe FB – opinia mea despre cosmetizarea DEX ului, RC declară că eu sunt incompetent, iar domnia sa (doar) obosit…. Dar, surpriză, peste ceva timp, apare o postare datorată unei doamne C.C. (posibil filolog, dar nu neapărat…) care face o trimitere la un articol al doamnei Rodica Zafiu, pe care o citesc (cu folos) și eu de mai mulți ani. Aproape incredibil, pentru mine (care mă vedeam singular pe tărâmul preocupărilor pentru corectitudine, pereat… DEXus, doamna Zafiu, avansează aceeași ipoteză ca și mine: DEX ul este plin de rămășițe ideologice de la vechiul regim, lăsând limba de lemn la locul ei, cu toate consecințele ce decurg de aici. Voi încheia cu exact ceea ce a încheiat, pe pagina de FB a lui RC, discuția cu referire la DEX: opinia unui domn cu bune intenții (un fel de iad terestru), opinie pe care o redau integral aici:

 

T.C.  Răzvan, e bine că vorbim despre limbă. Chiar nu m-aș fi așteptat ca subiectul să iște pasiuni. Tind să îți dau dreptate, pe fond. Regula nu este impusă de uz, ci de o autoritate recunoscută, legitimă. Fără ea, e haos și e mitocănie. Sigur că autoritatea în cauză trebuie să recunoască și să consfințească tendințe noi în utilizarea limbii. Asemeni unei curți constituționale într-un sistem legal, rolul ei este să se pronunțe asupra concordanței între înnoirea propusă și elementele fundamental definitorii ale corpului pe care își propune să-l înnoiască. Din câte îmi amintesc, rolul acesta aparține, în cazul limbii române, Institutului de specialitate (ILIR)din cadrul Academiei Române.

 

În ton cu această opinie, zic și eu că, pe fond, îi dau dreptate dlui TC: fără o autoritate  lingvistică legitimă e haos și e mitocănie. Dar oare nu cunoaște TC că Academia Română este plină de impostori, de oameni care au găsit acolo doar o slujbă călduță, și care scriu după ureche? M-am simțit obligat să scriu despre asta chiar în 1984 când am finalizat teza mea de doctorat, scriind despre lipsa de disponibilitate a celor de la Academie de a reacționa la propunerile mele de natură terminologică. Din anii 80 ai secolului trecut  nu s-a schimbat nimic la Academie, decât câțiva conducători și amploiați… Cum poți, acum, în 2014, să iei de bune inepțiile compilate și oferite publicului larg pe post de far călăuzitor în folosirea corectă a limbii române? Cum să nu lași logica personală să te sesizeze că te afli, chiar în cazul DEX, în fața mitocănismului savant, a țățismului țâfnos, preluat apoi ca model de către mintoși harnici cărora le lipsește doar un pic de discernământ pentru a deveni (mai) buni propagatori de cultură română autentică?

 

Mai adaug doar o ”speță” din lista mai lungă a inadvertențelor lingvistice promovate de DEX ul nostru (care ar merita pus la INDEX, până se va obține o variantă necriticabilă, neconfuzivă și trecută prin filtrul logicilor personale a mai multor minți). Mă refer la cuvintele eficient, eficiență, eficace, eficacitate, efectivitate.

 

10 definiții pentru «eficient»    declinări

EFICIÉNT, -Ă, eficienți, -te, adj. Eficace. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. efficient, lat. efficiens, -ntis.
Sursa: DEX ’98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

eficiént (-ci-ent) adj. m., pl. eficiénți; f. eficiéntă, pl. eficiénte
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

EFICIÉNT adj. v. eficace.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Eficient ≠ ineficace, ineficient, neeficace, neeficient
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

EFICIÉNT ~tă (~ți, ~te) Care produce efect (așteptat); cu efect eficace. Remediu ~. [Sil. -ci-ent] /<fr. efficient, lat. efficiens, ~ntis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

EFICIÉNT, -Ă adj. Care-și face efectul; care produce un anumit efect (folositor); eficace. [Pron. -ci-ent. / < fr. efficient].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

EFICIÉNT, -Ă adj. eficace. ◊ pozitiv, sigur. (< fr. efficient, lat. efficiens)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

eficiént adj. m. (sil. -ci-ent), pl. eficiénți; f. sg. eficiéntă, pl. eficiénte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

eficient a. care produce un efect sigur: cauză eficientă.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*eficient, -ă adj. (lat. effíciens, -éntis, d. effícere, a face, a îndeplini. V. suficient). Care produce un efect: soarele e cauza eficientă a călduriĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

 

8 definiții pentru «eficiență»    declinări

EFICIÉNȚĂ, eficiențe, s. f. Eficacitate. [Pr.: -ci-en-] – Din fr. efficience.
Sursa: DEX ’98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

eficiénță (-ci-en-) s. f., g.-d. art. eficiénței; pl. eficiénțe
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

EFICIÉNȚĂ s. v. eficacitate.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Eficiență ≠ ineficiență
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

EFICIÉNȚĂ f. Caracter eficient; eficacitate. [G.-D. eficienței; Sil. e-fi-ci-en-ță] /<fr. efficience, lat. efficiencia
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

EFICIÉNȚĂ s.f. Faptul de a fi eficient; eficacitate. [< fr. efficience, lat. efficientia].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

EFICIÉNȚĂ s. f. eficacitate; randament. ♦ ~ economică = raportul dintre rezultatele obținute în activitatea economică și eforturile depuse. (< fr. efficience, lat. efficientia)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

eficiénță s. f. (sil. -ci-en-), g.-d. art. eficiénței; pl. eficiénțe
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Copyright (C) 2004-2014 DEX online (http://dexonline.ro) • Informații despre licență

 

Definiția cuvântului eficace:

10 definiții pentru «eficace»    declinări

EFICÁCE adj. invar. Care produce efectul scontat, care dă un rezultat pozitiv; eficient. – Din fr. efficace, lat. efficax, -acis.
Sursa: DEX ’98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

eficáce adj. invar.
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

EFICÁCE adj. invar. 1. eficient, folositor, operativ, practic, productiv, util, (rar) operant, (înv.) putincios. (O metodă ~.) 2. efectiv, eficient, pozitiv. (Tratamentul a dat rezultate ~.) 3. drastic, eficient, energic, puternic. (Un medicament ~.) 4. eficient, sigur. (Un remediu ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Eficace ≠ ineficient, neeficace, neeficient, ineficace
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

EFICÁCE adj. invar. Care produce efectul dorit; cu acțiune pozitivă; eficient. /<fr. efficace, lat. efficax, ~acis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

EFICÁCE adj. Care produce efectul așteptat. [Cf. fr., it. efficace, lat. efficax].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

EFICÁCE adj. inv. care produce efectul așteptat; eficient. ◊ folositor, practic. ♦ valoare ~ = valoare afectivă. (< fr. efficace, lat. efficax, -acis)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

eficáce adj. invar.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

eficace a. care produce efectul său: remediu eficace.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*eficáce adj. (lat. éfficax, d. efficere, a face, a îndeplini). Care face efect: remediŭ eficace. Adv. În mod eficace. – Pl. f. și n. egal cu sing.: vorbe, remediĭ eficace, deși corect ar fi fost să meargă după rece, adică vorbe eficacĭ. V. atroce, feroce, precoce, propice.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

 

Definiția cuvântului efectiv/ itate

13 definiții pentru «efectiv»    declinări

EFECTÍV, -Ă, efectivi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea adverbial) Real2, adevărat. 2. S. n. Numărul indivizilor care fac parte dintr-o colectivitate, mai ales dintr-o unitate sau formație militară. – Din fr. effectif, lat. effectivus.
Sursa: DEX ’98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

efectív1 adj. m., pl. efectívi; f. efectívă, pl. efectíve
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

efectív2 s. n., pl. efectíve
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

EFECTÍV adj., adv., s. 1. adj. adevărat, concret, real. (Plecarea lui ~ din oraș a avut loc a doua zi.) 2. adv. v. realmente3. adj. incontestabil, indiscutabil, real. (A adus servicii ~.) 4. adj. v. eficace5. s. disponibil, (înv.) putere. (A strâns tot ~ul său de oaste.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Efectiv ≠ inefectiv, neefectiv
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

EFECTÍV1 ~ă (~i, ~e) Care are un anumit efect; care se încununează cu rezultate reale. /<fr. effectif, lat. effectivus
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

EFECTÍV2 ~e n. Număr reglementar de oameni care constituie o colectivitate, mai ales, o unitate militară. /<fr. effectif, lat. effectivus
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

EFECTÍV, -Ă adj. Care are efect; real, adevărat. // s.n. Numărul real al indivizilor care alcătuiesc o unitate militară, o colectivitate organizată etc. // adv. Adevărat, real, de fapt. [Cf. fr. effectif, effectivement].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

EFECTÍV, -Ă I. adj. care are efect; real, adevărat. II. s. n. număr de indivizi care alcătuiesc o colectivitate. III. adv. adevărat, real, de fapt. (< fr. effectif, lat. effectivus)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

efectív adj. m., pl. efectívi; f. sg. efectívă, pl. efectíve
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

efectív s. n., pl. efectíve
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

efectiv a. 1. care produce efect; 2. care există de fapt, pozitiv. ║ n. numărul real al soldaților unei trupe: efectivul armatei.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*efectív, -ă adj. (lat. effectivus). Real, pozitiv. S. n. Număr real: efectivu armateĭ. Adv. În mod efectiv.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Copyright (C) 2004-2014 DEX online (http://dexonline.ro)

 După citirea acestor definiții rezultă că eficace, eficient și efectiv este cam același lucru. Deci, sunt sinonime… După logica (mea) personală, după sensurile pe care le au aceste cuvinte în alte limbi, cele trei cuvinte nu sunt, și nu pot fi sinonime. De aici și deraierile traducătorilor bine intenționați… Dar, cei pe care i-am atenționat în legătură cu folosirea greșită a unora dintre cuvintele de mai sus mi-au reproșat imediat: DEX ul stabilește cum e corect! Iar DEX ul nostru ne spune că merge oricum, că ”merge și-așa”. După logica strâmbă a motivării acceptării unor cuvinte și sintagme pe criteriul intrării lor în uz, abia intratul în limba română pleonasm ”mijloace media” a primit din partea Academiei certificat de ne-pleonasm… În timp ce, credeam eu, tocmai era momentul taxării sintagmei în cauză ca pleonasm. Cu alte cuvinte, neregulata limbă română corespunde perfect naturii năbădăioase și neascultătoare a românului verde care iese oricând din încurcătură (șmecherește!) cu celebra scuză/ explicație: ”merge și-așa”.  Dacă într-un text literar  nuanțele unor cuvinte nu au consecințe foarte serioase, într-un text tehnic, economic, sociologic etc. consecințele pot fi derutante, dacă nu chiar dezastruoase. Pun pe seama confuzionismului academic românesc, pe care l-am criticat în zeci de articole și studii, consecințe negative grave cum ar fi: clasa politică ineptă și needucată care ne fericește de decenii, prăbușirea calității educației și a respectului față de profesori, cercetători, de textul scris în general și de intelectualitatea română în special. Dacă toate aceste consecințe vor lăsa indiferenți pe cititori, specialiști și/ sau decidenți, măcar să nu ne mirăm de descompunerea (nu doar culturală) ce ne așteaptă.

 Nu mă erijez în deținător de adevăruri absolute, nu am motive personale de a-mi face sau de a căuta publicitate; doresc doar să primeze competența în fața imposturii, logica în fața superficialității și armonia limbii în fața stricătorilor de limbă.

Liviu Drugus

Miroslava, 26 februarie 2014

www.facebook.com/liviu.drugus

www.liviudrugus.wordpress.com

Două ANEXE:

Anexa 1:  transcrierea dialogului de pe pagina de FB a dlui RC

Anexa 2: Articolul dnei Rodica Zafiu, publicat în România Literară

Anexa 1

R.C.:  Dragii mei, în românește se spune:

– ”Bună seara!” și nu ”O seară bună!”
– ”La mulți ani!” și nu ”Mulți ani vă urez!”
– ”Ce mai faci?” și nu ”Cum ești?”
– ”Poftă bună!” și nu ”Să aveți poftă!”
– ”Iau masa cu prietenii” și nu ”Servesc masa cu prietenii”
– ”Are sens” și nu ”Face sens”.
Asta ca să nu ne lăsăm cotropiți de snobisme de la supermarket care indică absența lecturilor în adolescență.

23.02 – Addenda pentru postarea de ieri (la cererea telespectatorilor):

– „ne concentrăm” şi nu „ne focusăm”
– „avem o ţintă, un obiectiv” şi nu „avem un target”
– „tendinţă” şi nu „trend”
– „ceva de tipul ăsta sau de genul ăsta” şi nu „ceva de genul”
– „am experienţă în acest domeniu” şi nu „am expertiză în acest domeniu”
– „am făcut/depus o cerere/dosar” şi nu „am aplicat”
– „descarc” şi nu „dau jos”
– „cunosc oameni noi” şi nu „socializez” (asta ar însemna să trec ceva în proprietatea statului)

   LD: de acord cu aproape toate (cu excepția ultimului). A socializa nu înseamnă a trece în proprietatea statului (avem pentru asta a etatiza). Cu adjectivul ”social” și verbul ”a socializa” sunt lucruri de discutat. Pentru că sunt inducătoare în eroare, respectiv fiecare înțelege ce vrea din sintagmele cu ”social” în coadă, eu nu le mai folosesc deloc și recomand, ori de câte ori am ocazia, să nu fie folosite.

LD: Un exemplu de confuzionism academic generat de utilizarea (în exces!) a ”socialului” și a derivatelor sale: ”În orice societate, educația morală şi socializarea constituie principalele procese prin care se asigură atât conformitatea tinerilor/adulților faţă de normele, regulile şi valorile sociale, cât şi prevenirea „devierii” de la acestea. Prin aceste fundamentale procese, Societate îşi menţine stabilitatea (establishment-ul) şi funcţionalitatea.

Şcoala românească transmite o diversitate complexă şi o multitudine de cunoştinţe şi informaţii, însă nu mai asigură ceea ce este esenţial: e d u c a ţ i a m o r a l ă. Educaţia morală asigură funcţionalitatea unui regim democratic autentic şi a statului de drept”.  Adrian Ibiş, Sociologie (manual), Pansofia, Bucureşti, 2013, pp.69-70

R.C.: Domnule Druguş, nu folosiţi logica personală, ci DEX-ul, vă rog.

L.D.: cu DEX ul și cu oamenii de” știință” din filologie sunt lămurit…  Dacă nu folosești logica personală, atunci ce rost are să folosești/ folosim logica altora? Nu știu la care logică să fac apel, a lui Răzvan sau a DEX ului ca să mă lămurească ce logică permite construcția următoarelor sintagme, în care ”social” ar trebui să aibă cam același sens: ”capital social”, ”ajutor social”. ”economie socială”, ”știință socială”.. etc. etc. Am câteva sute de sintagme care conțin ”social” și care conferă atributului ”social” mereu alt sens… Curat logică, curat știință a limbii…

RC: Îmi pare rău că v-au dezamăgit specialiştii în domeniu, rămâne să mă convingeţi că deţineţi o autoritate superioară. Vă consolez cu amănuntul că şi eu, în medicină, aplic standardele internaţionale în dauna logicii proprii, mai cu seamă dacă am o dispoziţie proastă sau e o zi ploioasă.

LD: Dogmatizarea cunoașterii = moartea cunoașterii. Recunosc, am un defect mare: nu suport dogmatismul, indiferent dacă am diaree sau constipație, dacă plouă sau e soare afară. Desigur, m-am gândit mereu că dacă nu se acceptă opinii proprii în medicină, ce rost ar mai avea cercetarea, articolele cotate ISI sau gradele didactice… în medicină. Toți știu câte ceva, dar doar strict conform Bibliei lui X sau Y. Dar, cred că, în loc să discutăm a cui logică este mai bună, a dogmaticilor sau a cârcotașilor/ inovatorilor, mai bine să dăm voie capetelor noastre să cugete. De fapt, chiar ăsta era rostul intervenției mele: să vedem ce sens dom cuvintelor, sintagmelor etc. Adesea, lingviștii, constată, resemnați, câte o aireală lingvistică și așteaptă, resemnați, să se trezească din beție idioții de la Academie… Știți, noi știm că nu e prea corect, dar dacă Academia… Hai sictir Academie dormitor! Pe scurt, ești de acord că socializare nu e totuna cu trecere în proprietatea statului? Sper că ai glumit când mi-ai cerut să demonstrez că sunt o autoritate superioară… Cum vrei să-ți dovedesc? Cu diplome, cu titluri, cu calitatea de membru al Cacademiei, sau cu logica personală? Scuze, că m-am aprins puțin, dar cine mă cunoaște cu adevărat știe că nu tac…

RC: Păi cercetarea şi articolele ISI nu-s totuna cu părerea lui nea’ Vasile care se crede logic. Dacă nu ar exista autorităţi în diverse domenii, atunci orice Gâgă ar aplica regulile lui. Cu viaţa omului şi cu simbolurile naţionale nu ne putem juca. Cu „opiniile proprii” în medicină aţi dat-o rău în bară pentru că nu putem trata bolnavii după opiniile din articole (de obicei contradictorii) decât după ce sunt acceptate ca standard. Cu limba română nu merge precum cu economia politică, ea nu se schimbă odată cu regimul politic. Iar „socializare” înseamnă ce scrie în DEX, nu ce crede tanti Miţa după cumătrie.

LD: Bravos națiune! Te-ai deșteptat! Acum e clar că economia politică nu e cum vrea tanti Mița Baston sau nea Gogu de la farmacie. Și cu cercetarea e cam clar. Dacă standarde nu ”e”, nimic nu e… Am auzit de unul nea Vasile Einstein care a contestat mecanica newtoniană. Măi, și ce i-au făcut standardologii… Păi omul nu era deloc în standarde… Cu articolele ISI, cred că ai dreptate. Astea se cumpără la kilogram și apoi se cumpără și revista dacă e nevoie… Ne-a Vasile nu are nevoie de părerea lui DEX sau d(y) ca să-și probeze vreo descoperire. Este ca și cum ai cere parlamentarilor să voteze reducerea numărului de parlamentari. Sau să-i ceri sefuțului de departament voie să-i spui că-i prost și că a ajuns acolo cu pile sau curvăsăreală. Nu generalizez, dar nici generalizarea standardelor nu mi se pare ok… Dau și eu un exemplu: mijloace (mass) media erau un pleonasm de toată frumușața… Politrucii care au ajuns șefi de catedră la Comunicare, foloseau pleonasmul cu grație… N-am ce face (eu, Gâgă), ca un nea Vasile ce sunt, și zic (nu spun): e pleonasm bre! După care, s-au pus în mișcare logicile impersonale ale cacademicienilor, iar cacademia română a decis că pleonasmul nu e pleonasm. Logic, nu? Desigur, tanti Mița și cu nea Vasile care au scris cărți cu pleonasmul în titlu au jubilat: s-au scărpinat pe burtă și au zîcut: nooo, așeee! Deci logica după care se stabilesc pleonasmele a murit, trăiască logica de partid, de gașcă etc. Mi-a plăcut afirmația ”Cu viața omului și cu simbolurile naționale nu ne putem juca”. Așa or zîcut și plastografii de la știința (!) comunicării și a ”mijloacelor media”… Și cu exemplul că s-ar putea trata bolnavii după opiniile lui X sau Y iar nu e ok. Eu nu am zis că tot ce scrie prin articolașele ISI trebuie aplicat. Dimpotrivă…Eu zic că dacă ai o idee nouă, pe care o verifici în n+1 situații, ai certitudinea că e un lucru bun, atunci nu mai aștepți să vină Gogu de la Cacademie să spună: bravo nea Vasilea, noi suntem proști, da matale ești deștept și meriți locul meu la cacademie. Uite io mă dau deoparte și vino matale să spui cum e cu noul standard… Mai va…

L.G.:  finally, someone who still knows the correct Romanian language rather than the weird version „implemented” in the last 20 years (for those of you who don’t speak Romanian). Mind you, the English language has its fair share of new fangled words/expressions that don’t make sense to those of us who were taught in the „old days”…

LD: the correct Romanian language” means DEX language? Anyway, any language is as vivid as its speakers. But ”media means” is a ”standard” pleonasm… even, DEX say it’s ok…

L.G. : the correct Romanian language” means DEX language? Anyway, any language is as vivid as its speakers. But ”media means” is a ”standard” pleonasm… even, DEX say it’s ok…

LD: @Lory Gray: Sure, DEX is a good start for teenagers, not for creative people… U r right to say teachers r guilty for permitting such bizarre innovations. I hate them too. As I hate ”mass media means”. ”Social” is a ”good for all” word, as well… A lot of idiot phrases that contain the word ”social” may be eliminated without any loss. We may say ”capital”, instead of ”social capital”, ”help” instead of ”social help” etc. I need a clear and logical language not a sophisticated (and futile) one..

RC: )))))))))))) Cine nu face faţă la meciul din divizia A îşi face meciul lui, în cartier, sacrificând coerenţa şiragului de mondenităţi fundamentale prin strecurarea, iată, (şi) a unor aspecte teoretice.

O parte dintre cei prezenţi la lungul dialog de aici ori care doar l-au citit, fără să poată interveni, au deschis o şuetă umoristică în care, pornind de la exagerări cum ar fi că această postare îi „urecheşte”, fac mişto de conţinutul ei şi de suportul argumentativ literar pe care l-am invocat; adică nu contează cum scrie Marin Preda, contează cum comunic eu la corporaţie. Nu m-a deranjat, ba chiar consider că este benefic ca discuţia să fie purtată pe mai multe planuri şi la mai multe niveluri, în felul ăsta crescând şansa ca respectul pentru limba română să fie readus în prim-plan. M-au deranjat doar vreo două domniţe care prin faţă sunt numai miere şi pe la spate se umflă de râs la adresa spălăcitului. Am şi la Iaşi vreo două. Păi ori suntem feisbuciste, ori nu mai suntem :)))

 A.S. : Păi, Răzvan, cei care jonglează cu termeni ca „superioritate” ar trebui să ştie că oamenii nu sînt egali. Doare, dar e adevărat!  În plus, aici e vorba despre cunoaşterea limbii române sau despre necunoaşterea ei. În rest, trăiască troţkiştii corporatrişti!

R. C.  Eu nu mă simt superior ca om, mă simt superior doar la cunoştinţele în anumite domenii. Printre care şi limba română. E o idee proletcultistă aceea că poţi bate bărbunca zeci de ani şi apoi să fii capabil de a conversa de la egal la egal într-o dispută tehnică sau culturală. Păi atunci la ce-ar mai folosi învăţătura?

LD: Am înțeles că DEX ul este farul călăuzitor în materie de limba română. OK, dar în DEX nu se definește socializarea drept trecere în proprietatea statului. Nu țin neapărat să am dreptate, dar cred că există riscul ca unii cititori ai acestui dialog să ia de bună definirea socializării așa cum a fost ea explicată în chiar mesajul de plecare a acestui dialog (R.C.:”socializez” (asta ar însemna să trec ceva în proprietatea statului). Vezi:http://dexonline.ro/definitie/socializare

R.C.:  Dmnule, căutaţi verbul „a socializa”, nu substantivul „socializare”. Devine obositor dialogul cu dumneavoastră.

L.D: Dacă verbul ”a socializa” desemnează un lucru, iar substantivul ”socializare” desemnează cu totul alt lucru, asta deja pune sub semnul întrebării seriozitatea celor care au scris DEX ul. Sensul prim (din DEX) pentru ” a socializa”, acela de ”a trece în proprietatea statului” este contrazis de toate celelalte definiții de mai jos care fac trimitere clară strict la proprietatea socialistă. Și mai există un bun motiv pentru a desfide DEX ul: pentru autorii acestui op ”socializare” și ”a socializa” se referă îndeosebi la ”mijloacele de producție” din proprietatea socialistă. Oricine citește aceste explicații înțelege că DEX ul actual este o copie ușor modificată a dicționarelor de dinainte de 89 când totul era încărcat cu ideologie și terminologie socialistă/ comunistă. S-au cosmetizat astfel nu doar dicționare ci și cărți/ cursuri care au șters doar cuvântele socialist, comunist/,al întregului popor etc. și în rest au lăsat totul neschimbat, îndeosebi logica și esența explicațiilor. Este, cred, una dintre cauzele care plasează România pe locul pe care îl știm în Europa. Îmi cer scuze pentru faptul (obositor) de a insista, dar dacă nu ducem explicațiile până la capăt nu ne onorăm crezurile pedagogice și de cercetare. (chiar dacă atât eu cât și alții am adoptat și un stil ceva mai liber, nu neapărat academic).

RC: E clar că nu vă pricepeţi, aşa zice să renunţaţi, am obosit…

LD QED!

C.C.: În afara de ” servesc masa” si ” face sens ” ( acum intilnit ), folosesc de ceva vreme toate expresiile din lista in ambele forme, deja in mod firesc. Si acum socializez putin  http://www.romlit.ro/socializare.

T.C.  Răzvan, e bine că vorbim despre limbă. Chiar nu m-aș fi așteptat ca subiectul să iște pasiuni. Tind să îți dau dreptate, pe fond. Regula nu este impusă de uz, ci de o autoritate recunoscută, legitimă. Fără ea, e haos și e mitocănie. Sigur că autoritatea în cauză trebuie să recunoască și să consfințească tendințe noi în utilizarea limbii. Asemeni unei curți constituționale într-un sistem legal, rolul ei este să se pronunțe asupra concordanței între înnoirea propusă și elementele fundamental definitorii ale corpului pe care își propune să-l înnoiască. Din câte îmi amintesc, rolul acesta aparține, în cazul limbii române, Institutului de specialitate (ILIR)din cadrul Academiei Române.

 

Redau conținutul integral al articolului semnat de prof Rodica Zafiu în România Literară în anul de grație 2006

 

Un cuvînt emblematic al perioadei de după 1989 este desigur verbul a socializa: mai ales pentru că sensurile şi utilizările sale curente contrastează în mod cît se poate de spectaculos cu cele care îi erau atribuite înainte, în perioada în care socialul era dominat de asocierea cu termenii politici socialist şi socialism. Definiţia din DEX 1996 păstrează de altfel reperele ideologice ale trecutului, indicînd două sensuri pentru verbul a socializa: (1) „a trece în proprietatea întregului popor principalele mijloace de producţie sau alte bunuri aflate în proprietate privată” şi (2) „(despre muncă, producţie) a dobândi un caracter social datorită dezvoltării forţelor de producţie”. Definiţiile sînt total derutante pentru cineva care întîlneşte cuvîntul în contextele actuale tipice, de exemplu: „Socializează şi fii veselă, ca să crape el de ciudă şi vei vedea ce bine e cu prietenii alături. Invită vecini sau cunoştinţe acasă la tine la nişte clătite” (club.neogen.ro). Ca în multe alte cazuri, peste un sens vechi, în parte preluat din franceză, în parte filtrat de constrîngerile ideologice ale vremii, s-a suprapus în ultimii ani un sens împrumutat din engleză, prin calc semantic; în plus, s-au produs şi extinderi semantice prin folosirea intensă şi adesea imprecisă a termenului în registrul familiar. De fapt, dicţionarele franţuzeşti indică pentru cuvîntul socialiser sensuri predominant politice – „a trece în proprietate colectivă”, „a face să devină socialist” – dar şi unele mai largi: „a adapta la viaţa în societate, la raporturile sociale”. Acestea nu lipsesc nici între semnificaţiile pe care le are în engleză verbul to socialize; doar că li se adaugă şi altele, mai concrete: „a organiza participarea în grup la ceva”, „a face parte, în mod activ, dintr-un grup social” etc. A socializa e la origine un termen de specialitate, din limbajul sociologiei şi al psihologiei, dar a devenit, ca şi derivatul său substantival socializare, un bun general al jargonului vieţii moderne, un cuvînt la modă pentru a desemna stabilirea de contacte umane. Evident, s-a impus şi dintr-o necesitate: nu exista un singur cuvînt care să acopere ideea de „a fi împreună cu alţii”, în opoziţie cu „a fi singur”. De la generalitatea acestui concept se coboară însă, brusc şi adesea comic, la situaţiile concrete în care a socializa devine un simplu substitut pentru acţiuni care ar putea fi foarte uşor denumite şi altfel.

Verbul a socializa se foloseşte în română (cu acest sens recent) în primul rând ca verb intranzitiv (într-o construcţie mai apropiată de sursa engleză şi deci percepută ca fiind corectă): „Socializează în interes de serviciu!” (cariereonline.ro); „(târgul) este locul în care localnici sau venetici, producători, cumpărători sau simpli ”gură-cască” intră în contact, socializează ” (muzeulastra.ro). Verbul poate avea un complement introdus de prepoziţia cu: „Radu Florescu nu socializează cu preşedinţii companiilor importante sau cu persoane din guvern” (iqads.ro, interviu, 12.07.2006); „stresul la locul de muncă ridică în mod semnificativ tensiunea sângelui în rândul bărbaţilor care lucrează în corporaţii, mai ales în cazul acelora care nu socializează bine cu colegii lor” (sanatatea.com). Foarte interesantă este însă transformarea sa în verb reflexiv: care marchează o participare mai intensă (reflexiv intrinsec, cu sens „dinamic”), sau un sens reciproc, construcţie apărută după modelul altor verbe (a se duce, a se distra, a se juca, a se întâlni, a se împrieteni etc.) şi ca o tendinţă puternică a românei populare şi familiare: „Parlamentarii şi miniştrii liberali se socializează la Sinaia” (titlu, în Gândul, 31.01.2006 ; „Copiii (…) sunt asistaţi la teme de personal calificat, se socializează, se joacă” (gradinitebucuresti.ro). Varianta reflexivă are o conotaţie populară care îşi asociază eticheta „incult”: „socializează-te omule!” (forum.md); „Socializează-te acolo unde şi când poţi” (lumeapiticilor.ro).

Lărgirea semantică nu s-a produs doar în română, ci este în cea mai mare parte preluată; la noi, ca şi în alte limbi, prin folosirea termenului a socializa se vizează o anume „înnobilare” a unor realităţi banale, tratarea în cheie „ştiinţifică” a unor acţiuni cotidiene. A socializa devine astfel un fel de eufemism (adesea folosit ironic) pentru acţiuni ca: a sta de vorbă, a bârfi, a merge la petreceri, a bea cu prietenii, a stabili relaţii amoroase etc.: „Acum de bon ton nu mai e să spui ”hai să bârfim”, ci ”hai să socializăm, dragă” (Jurnalul Naţional = JN, 3.10.2005); „Până la sosirea primului tren, am socializat” (JN, 14.08.2006); „Oricum, dacă se văd mai des la şedinţele de guvern, poate că dnii Băsescu şi Tăriceanu ”socializează” mai bine şi încep să comunice mai mult” (Curentul, 23.12.2005); „prietenii şi tovarăşii săi beau şi socializează prin baruri” (foodandbar.ro); „vara, cînd oamenii socializează pe malul mării, sub clar de lună” (menshealth.ro) etc. Aceeaşi evoluţie semantică se produce şi la substantivul socializare: „Liberalii şi democraţii vor să rezolve problemele din Alianţă cu o socializare la cârciumă” (EZ 28.08.2006).

O explicaţie a succesului termenilor a socializa şi socializare stă în faptul că aceştia conferă aspectul de ocupaţii serioase, intenţionate, planificate, micilor plăceri care ar fi fost condamnate de o etică severă a muncii.

O extindere a sensului celor două cuvinte priveşte şi relaţiile stabilite de animale, între ele sau cu oamenii: limbajul tehnic – „Socializează-ţi câinele! Socializarea este foarte importantă şi se face încă din primele luni de viaţă ale căţelului” (animalutze.com) – alunecă uneori în comedie: „Normele UE se preocupă şi de modul în care se socializează porcii” (cotidianul.ro).

 

 

 

Managementul ca alocare adecvată de resurse/ mijloace pentru scopuri bine precizate. Metodologia Scop Mijloc – în faza recunoașterii implicite în calitate de teorie generală a acțiunii umane (Management). Urmează faza recunoașterii explicite? (1)


Management. Concepte, tehnici, abilități”. Autori: Mirela Popa, Dan Lungescu, Irina Salanță, Presa Universitară Clujeană (http://www.editura.ubbcluj.ro), 2013, 385 pagini. Coperta: http://managrement.files.wordpress.com/2013/10/management-concepte-tehnici-abilitc483c89bi.jpg Referenți științifici: Anca Borza, Răzvan Nistor

 

Recenzarea cărții de față (un manual universitar) este rezultatul/ rodul interconectărilor și al comunicărilor mele pe rețelele de comunicare.

OBSERVAȚIE: Pentru unii, rețelele de comunicare se numesc rețele de ”socializare”. Deoarece acest cuvânt – ”social”/ ”socializare” este unul deja compromis prin afixare la cele mai neașteptate situații/ contexte/ concepte (ex. capital social, ajutor social, antreprenoriat social, social-democrație, socialism, locuințe sociale, științe sociale, psihologie socială, asigurare socială, grup social (WC), istorie socială, opinie socială, economie socială, democrație socială, incluziune socială, responsabilitate socială, dinamică socială, experiență socială, viață socială, media socială (social media) etc. – îl folosesc doar luat între ghilimele, cu precizarea că acest cuvânt este confuziv sau inducător în eroare. O discuție mai amplă pentru fiecare dintre sintagmele de mai sus este în măsură să stimuleze autorii la o maximă precauție în utilizarea acestui cuvânt capcană, desigur cu excepția situației când chiar inducerea în eroare este scopul real al folosirii sale. Din păcate, (a)uzul unor cuvinte ne face să le folosim/ repetăm fără prea mult discernământ, ajungându-se, din nou, la un limbaj de lemn care complică nu doar comunicarea în general, ci înțelegerea ca finalitate a actului de comunicare)

 

Domnul Dan Lungescu a acceptat, în acest an, 2013, să-și devoaleze identitatea mascată de pe o rețea de comunicare și să dialogheze cu mine pe teme legate de management (”managrement” fiind, în viziunea sa, un mod jucăuș de a face educație managerială). Am primit aprecierile sale pozitive referitoare la metafora mea a mersului pe bicicletă ca descriere sugestivă a activității de manag(r)ement (vezi: https://liviudrugus.wordpress.com/2013/07/20/viata-ca-o-plimbare-cu-bicicleta-pe-un-traseu-cu-sens-unic/). I-am mai sugerat (ca fiind utilă procesului de predare a disciplinei Management) să ia cunoștință de blogurile mele (www.liviudrugus.ro și www.liviudrugus.wordpress.com) unde îmi promovez Metodologia Scop Mijloc, fie direct, fie indirect prin trimiterile către acest subiect în cadrul celor cca 70 de articole (recenzii și articole originale) postate în ultimul an. Desigur, invitația de a face o prezentare/ recenzare/ review a cărții de față, unde domnia sa este co-autor, a fost acceptată imediat, iar rezultatul lecturării acestui manual de management va fi redat mai jos împreună cu micile mele observații și propuneri.

Profit de prilej pentru a sublinia că intelectualitatea de la noi din țară este insistent provocată – prin demersurile mele critice – să renunțe la prezentările/ recenzările de complezență, cu sublinierea unor presupuse merite (de genul: ”lucrarea de față umple un (mare) gol în literatura de specialitate”, ”cartea se remarcă prin originalitate, creativitate și acuratețe” etc., deși nici pe departe nici măcar autorul/ autorii nu pretinde/ pretind așa ceva…). Concret, pledez, de cca patru decenii pentru critică de întâmpinare în cercetare. Mă aflu acum, la 60+, exact în situația lui Eugen Lovinescu, bănuit (și el!) că promovează o critică generată de frustări personale (cei criticați vedeau originea acestor critici în ”neîmpliniri sociale”…). Iată crezul de senectute al ilustrului critic: “Cu ocazia aceluiaşi accident calendaristic amintit mai sus [împlinirea vîrstei de 60 de ani], unii critici au pomenit eufemistic de oarecare ‘neîmpliniri sociale’ ale carierei mele, bănuind că ele ar fi putut produce unele mici drame sufleteşti cu repercuţii în echilibrul moral necesar criticului menit să judece fără presiunea decepţiilor avută în propria-i carieră. Se înşeală. Cel dintîi act al afirmării mele critice a fost cel al renunţării; numai în clipa cînd m-am crezut capabil de această jertfă consimţită, am pornit la acţiunea critică; la vîrsta de 23 de ani luasem o poziţie ideologică împotriva tuturor celor ce puteau dispune de destinele mele sociale; patruzeci de ani nu mi-am schimbat apoi obiectivele şi mijloacele de acţiune, izvorîte din setea de independenţă. Nu mă frămîntă, deci, nici o nemulţumire; soarta noastră nu e în împrejurările dinafară, cum se vede, ci în noi, în cararacterul, în voinţa noastră; ne clădim destinul pe care îl dorim şi-l merităm” (E. Lovinescu).

La polul opus demersului critic constructiv, provocator la dialog și la perfecționare continuă se află demersul critic demolator, descurajant și blocant al oricărui dialog posibil. Andrei Pleșu a surprins și descris corect și  un asemenea nociv demers, în cartea sa ”Parabolele lui Iisus” (Humanitas, 2013).

Anghel N. Rugina, Hayek,

În ultimă instanță, recenzarea este o parte a procesului de comunicare dintre autor(i) și cititor(i), fiind un foarte necesar feed back pentru o posibilă (acolo unde este cazul) îmbunătățire a conținutului și formei cărții în ediții viitoare. Este evident că iritarea/ supărarea unor autori recenzați provine, în primul rând, din necunoașterea procesului de comunicare în ansamblul său. Cristopher Turk atrage atenția – în cartea sa ”Comunicarea eficientă: cum să le vorbești oamenilor” (Ed Trei, București, 2009 Cf originalului ”Effective Speaking. Communicating in Speech”, Routledge, 1985) că ”Un sfat critic din partea unui prieten este cel mai bun ghid rapid pentru comunicarea eficientă” (p. 30).  Faptul că dl Dan Lungescu îmi cunoștea deja stilul (uneori acid/ ironic/ direct) și – în deplină cunoștință de cauză –  și-a asumat riscul de a-și ”vârî capul sub evanghelie” este, cred, deja meritoriu, probând o atitudine deschisă față de critici și evaluări externe neutre. Așadar, voi trece prin filtrul propriei mele gândiri conținutul acestui manual de Management fără a face un secret din faptul că orice recenzie este, în viziunea mea, și o formă de promovare a modului meu de gândire, a viziunii mele manageriale, a convingerilor mele didactice și a pledoariilor mele pentru o limbă română cât mai curată și mai inteligibilă (Vezi, pe post de argument: http://www.reportervirtual.ro/2013/10/horror-gramatical-la-revista-22.html).  Este greu de definit limita dintre certitudini, credințe, opinii, dintre teorii care susțin un lucru și teorii care susțin contrariul. Existența certitudinilor vine din dorința (nejustificată, neargumentată și inutilă) a unora de a ”științificiza” orice gând, opinie, teorii etc. Nu există o ”știință a dreptului”, după cum nu există o ”știință a filosofiei” și nici ”științe sociale”. Se confundă (intenționat uneori) orice disciplină predată la universitate cu ”știința”. De la Managementul ”științific” al americanului Frederick Taylor, la socialismul ”științific” al lui Friedrich Engels apoi la contemporanul creaționism ”științific” totul se vrea a fi ”știință”, adică exact, logic, demonstrabil, măsurabil, predictibil, verificabil, repetabil etc. Existența crizelor economice scoate grămada de ”științe economice” de sub bănuiala de ”științificitate”. Filosofia a scăpat, până la urmă, de atributul (afixat de marxizanți) de ”științifică”, iar toate așa numitele ”științe sociale” se dovedesc a fi colecții de credințe, opinii, păreri, teorii de toate felurile și care se contrazic adesea flagrant. Nici așa numitele ”științe” exacte nu sunt chiar atât de exacte, ci apar mereu teorii care demontează teoriile și certitudinile anterioare, Cred cu convingere (așadar, iată, am și eu o certitudine…) că dreptul, etica și politica, economica și managementul sunt un corp comun de opinii și teorii ce ar trebui neapărat predate simultan/ compactat/ integrat ca o unică disciplină academică. Pentru a nu complica lucrurile nu extind aici discuția și la celelalte discipline care studiază omul și comportamentul uman. Orice opinii pe această temă sunt binevenite și foarte necesare, indiferent de gradul de certitudine pe care autorii lor îl au… Devreme ce știința nu mai există (ci doar amintirea moderniștilor în legătură cu o activitate arogant numită ”știință” – Marx fiind unul dintre entuziaștii susținători ai tezei ”știința – forță de producție”) discuția de față nu prea are obiect. Totul se reduce la convingeri, opinii, credințe, pronosticuri, previziuni/ predicții, demonstrații de virtuozitate logică, trimiteri la articole și link uri etc. Povestea cu modelarea matematică a creșterii economice a fost îngropată de mult, ne-existând modele garantate 100% că odată aplicate vor da următoarele rezultate sigure… Cu astfel de modele s-a ajuns la multe crize, conflicte, dezastre. Așadar, odihnească-se în pace ”știința modelării proceselor economice” – disciplină la care au renunțat cam toate universitățile din lume, econometria fiind servită în contiunuare, din inerție și pentru păstrarea unor job uri profesorale….Criza actuală este un rod al gândirii moderne arogante, omnipotente și omnisciente, care prezice și verifică TOT ce mișcă… Postmodernitatea a lansat invitația firească de a miza pe informație și cunoaștere transdisciplinară, holistică, dar disciplinaritatea ”științifică” este încă la putere și în zilele zise post-postmoderne. Probabil nu m-am făcut bine înțeles declarând moartea științei. Mă refer, concret, la moartea unui mod specific modernității de a acumula cunoaștere nouă, mod bazat pe felierea tot mai îngustă a realității și studierea acestor feliuțe transparente în profunzimile lor abisale încât savanții lumii au coborât din turnul lor de fildeș (care le permitea totuși o viziune suficient de largă pentru a fi credibili) în catacombele întunecoase ale teoriilor fără finalitate și fără sens pentru umanitate. Librăriile, bibliotecile și Wiki sunt pline de teoriile modernității și ale ”științificității” disciplinare și care continuă să facă victime în rândul amatorilor de notorietate facilă. Așadar, deși a murit, scheletele științei moderne populează masiv dulapurile și mințile oamenilor. Într-adevăr, lupta cu fantomele trecutului nu este deloc ușoară…

Critica este foarte necesară, deoarece ea înseamnă viață, înviorare și (re)înviere a impulsiunilor adormite. Deși contestat, uneori sub aspecte de moralitate publică, Andrei Păunescu a scris o minunată poezie dedicată actului critic revigorator, reconfortant și doar aparent deranjant. Deși poezia este adresată expres oamenilor politici, esența o reprezintă nevoia de critică (presupus a fi doar apanajul dialecticii). Iat-o:

 

Adrian Păunescu, “Liedul dialecticii

 

Nimic nu se face de n-are opus,
nimic nu trăieşte cînd nu-i să-l conteste,
oricît se înalţă puterea de sus,
ovaţii o ţin, dar o ţin şi proteste.

Eternul război dintre minus şi plus
e cea mai curată şi sfîntă poveste,
nimic nu se face de n-are opus
şi viaţa, mereu, opoziţie este.

Aceasta n-o cred nici tiranii cei mari,
nici servii de rînd ce le cîntă din tavă.

Trăiţi, învăţînd fericirea grozavă
că nu veţi muri monolit, gospodari.

Putere, iluzie definitivă,
de vrei să durezi, fă-ţi ceva împotrivă.

 

Închei pledoaria mea pentru critică și înțelegerea corectă a menirii acesteia cu mottoul blogului autorului Dan Lungescu: ”Dacă nu ești cap pătrat, te poți da de-a dura”. În fine, pentru eventualii cititori speriați de posibilitatea ca orice teorie/ argumentare/ demonstrare să fie contestată le sugerez să se familiarizeze cu logica debate-ului, a argumentării și a contraargumentării (superb exercițiu de gândire, practicat cu mare folos de Moise Guran într-una din emisiunile sale la Europa FM).

 

COPERTA

O culoare plăcută (maroniu/ ciocolatiu deschis) este o invitație la lectură serioasă, echilibrată, caldă… Autorul copertei: necunoscut (posibil, design ul este sugestia comună a autorilor sau propunerea editorului). Mai interesant și mai important decât partea estetică și eventualele drepturi de autor pentru design este însă schema cadru a activității managerului (respectiv a procesului de management)  care atrage atenția prin simplitate, suplețe și claritate. Dacă aș fi preocupat de a aduce acuzații persoanelor/ autorilor care au opinii asemănătoare cu ale mele aș fi exclamat: dar, această schemă este, de fapt, chiar esența Metodologiei Scop Mijloc (MSM), cu mici schimbări de… cuvinte. Chiar dacă autorii s-ar fi inspirat din MSM sau din alte surse similare (eventual, intermediare) nu reclam deloc lipsa oricărei citări, deoarece, așa cum am mai afirmat-o, mai importantă este existența unei convergențe ideatice între mai mulți autori. Schema de pe copertă (http://managrement.files.wordpress.com/2013/10/management-concepte-tehnici-abilitc483c89bi.jpg) este alcătuită din două cercuri: (cercul este sugestia pentru perfecțiune, pentru absolut) unul în care este înscris cuvântul ”manager”, și unul în care este înscris cuvântul ”scopuri”. Cu alte cuvinte, unul dintre elementele definitorii pentru orice manager este suma scopurilor pe care și le asumă (în treacăt fie spus, fiecare ființă umană conștientă este definită prin suma scopurilor propuse și a mijloacelor aduse pentru atingerea lor). Imediat în dreapta cuvântului ”manager” sunt descrise patru categorii de resurse (umane, bănești, fizice, informaționale). De ce nu apar oare și alte categorii de resurse cum ar fi resursele temporale, energetice, atitudinale etc.? resurse pe care eu le includ, împreună cu multe altele, în categoria generică de mijloace. Tocmai pentru că gama resurselor/ mijloacelor este foarte vastă, consider că, în descrierea actului managerial este preferabil să includem categoria generică de MIJLOACE (în loc de a aminti doar cîteva clase de resurse). Până aici schema asumată de cei trei autori este o descriere a procesului managerial prin intermediul a două dimensiuni principale: scopuri și mijloace (resurse). Procesul managerial propriu-zis este descris prin intermediul a patru funcții ale managementului: planificare, organizare, conducere și control, funcții care sunt traversate de patru săgeți care converg, toate, înspre cercul ”scopuri”. Cu alte cuvinte, se sugerează, perfect corect și simplu, că mijloacele se transformă, prin intermediul deciziilor manageriale, în scopuri. Este și aceasta o parte a MSM, punctul meu de vedere fiind încă și mai tranșant: mijloacele (economicul) și scopurile (politicul) sunt identice în esența lor. Totodată, ceea ce eu numeam ”adecvarea scop-mijloc”, este – în schema celor trei autori – înlocuită de patru funcții ale managementului, adică echivalent cu managementul însuși. Eu am pus semnul egal între acest aspect al MSM (”adecvarea scop-mijloc”) și conținutul a ceea ce se numește ”etic(ă)”. Pe scurt, termenii folosiți de autori sunt identici cu cei din Metodologia Scop Mijloc, după următoarea ”traducere”: resursele = mijloace; funcțiile managementului/ procesul managerial = adecvarea scop mijloc; scopuri = scopuri. Reluând, prin prisma echivalărilor făcute aici de mine, schema se poate prezenta/ descrie după cum urmează: managerul se definește prin activitatea de supervizare a colectării, combinării și consumării mijloacelor în vederea atingerii unor scopuri prin intermediul adecvării permanente a mijloacelor la scopuri și a scopurilor la mijloace.  Practic, aceasta este esența MSM (dar și a Eticii și a Managementului), paradigmă pe care o cultiv și o promovez de peste patru decenii, ea fiind și partea de contribuție originală din cadrul tezei mele de doctorat (conducător de doctorat: prof dr Nicolae Ivanciu Văleanu de la ASE București, teză finalizată în 1984 (!) și susținută public abia în 1996. Teza a fost publicată și sub formă de carte: ”Radicalismul economic american”, Ed Institutul Național pentru Societatea și Cultura Română, Iași, 1998. Varianta electronică a cărții se află pe blogurile mele, deja amintite. Există și o variantă în limba engleză. După 1990, această paradigmă, prezentată nu doar ca management general, ci și ca (re)definire a politicului, economicului și eticului (comunicare în cadrul primei Conferințe a International Society for Intercommunicating of New Ideas (ISINI), Sorbona, Paris, 1990. Președinte fondator al ISINI a fost Anghel N. Rugină, iar la deshiderea în plen a participat și  Hayek), apoi ca teorie generală a acțiunii umane (articole și comunicări publicate/ susținute în țară și străinătate), a fost predată constant în cursurile pe care le-am predat la zeci de universități din Iași, Chișinău, Bacău, Târgu-Mureș, București. Fac aceste precizări de natură istorică nu pentru a aduce eventuale acuzații autorilor, ci pentru a le sugera o apropiere și mai accentuată de paradigma MSM, sugestie pe care o voi dezvolta când voi prezenta mai pe larg schema, descrisă de autori la p. 10, în subcap. 1.1.4. Procesul managerial. Tot acolo voi comenta și subsumarea – pe care o fac autorii – celor patru principii categoriilor de eficacitate și eficiență, din păcate incorect definite.

 

CUPRINSURI

Un mod inteligent (și demn de utilizat) de a prezenta Cuprinsul conținutului unei cărți este acela de a prezenta, mai întâi, un ”Cuprins, pe scurt” (p. V), urmat imediat de un ”Cuprins, detaliat” pe nu mai puțin de patru pagini (pp. VII – X), așa cum au procedat autorii cărții de față. Avantajul acestei duble descrieri a conținutului constă în faptul că varianta scurtă permite dezvăluirea rapidă a filosofiei lucrării: aceasta poate fi formulată ca fiind descrierea funcțiilor managementului (sau Managementul văzut prin funcțiile sale). Partea I, Introducere justifică subtitlul cărții (Concepte, tehnici, abilități), restul Părților (II – V)  fiind dedicate strict descrierii funcțiilor manageriale. Înainte de a intra în analiza conținutului fiecărei Părți și a fiecărui capitol, sub aspect structural se impun cîteva observații:

a)      dacă o cartea are o Introducere, atunci musai ea cere și un capitol de Concluzii. În opinia mea, contrar unor obiceiuri, destul de larg prezente îndeosebi în lucrări americane, Introducerea și Concluziile nu ar trebui considerate Părți/ capitole de carte, respectiv nu trebuie numerotate. Practic, orice lucrare (carte sau articol) trebuie să cuprindă trei părți: Introducerea, Cuprinsul/ Conținutul și Încheierea/ Concluziile. Doar Conținutul are rost să fie partajat pe Părți/ capitole. Referindu-mă concret la cartea de față, un capitol de Concluzii se impunea a fi adăugat (eventual, cu preluarea unor elemente concluzive prezente deja pe parcursul lucrării. La modul cum este structurată Prima Parte, intitulată Introducere, cu cel mai mare număr de capitole (patru), aș sugera să rămână o Introducere (de 4-5 pagini), nenumerotată, în care să se facă o mică poveste despre rosturile, finalitățile și conținutul lucrării. Apoi să se dedice Partea I unor Delimitări conceptuale, temporale și contextuale. Colectivul de autori a preferat însă să scrie o Scurtă prefață de o pagină (pe care o voi comenta separat, mai jos).

b)      Alegerea autorilor de a structura cartea în funcție de cele patru funcții ale managementului (discuții pe marginea numărului acestor funcții, mai jos) este una nefericită din următoarele motive: dimensiunea liniară a managementului modern (convențional, consider modernitatea ca fiind până la anul 1950) permitea o asemenea descriere a funcțiilor cu surprinderea succesivității logice a acestora. Sub aspectul succesivității, într-adevăr, mai întâi planificăm ceea ce urmează a fi produs, apoi organizăm producția propriu-zisă; urmează apoi conducerea propriu-zisă a proceselor economice din organizație și la capătul fluxului tehnologic are loc controlul calității produselor și a costurilor efectiv înregistrate. Odată cu trecerea la postmodernitate (după 1950) toate aceste faze care corespund (oarecum) funcțiilor managementului nu mai respectă succesivitatea liniară, ci se supun principiului concomitenței/ simultaneității. Practic, se trece de la logica carteziană de tip sau-sau și se trece la logica lupasciană de tip și-și. Adică, fiecare dintre cele patru etape, luate de către autori în considerație, nu mai sunt reciproc excluzive, ci permanent (auto)incluzive. Spre ex., includerea ”Luării deciziilor” la funcția/ Partea de Planificare ar putea induce ideea că deciziile se iau doar în faza de planificare, fapt evident neadevărat. De asemenea, aspectele legate de comunicare nu sunt specifice doar funcției numite (incorect, spun eu) Conducere, ci tuturor funcțiilor, la fel cum sistemele informaționale nu pot fi considerate ca fiind strict legate de Control. Mai mult, separarea comunicării de fluxul informațional nu este de acceptat, dat fiind inseparabilitatea lor funciară: se comunică informații (personal predau cursul de Managementul informării și comunicării, și pornesc de la ipoteza că cele două aspecte invocate în titlu sunt, de fapt, inseparabile). Comunicăm informații (inclusiv date, cunoștințe, rașionamente, atitudini iar informațiile, la rândul lor, trebuie comunicate!  Pentru cei trei autori, abordarea aleasă (structurată pe patru funcții ale managementului) este considerată a fi, după propria lor formulare,  una ”metodică și sistematică” (p. XI).

c)      Cuvântul ”organizație” apare în fiecare dintre cele patru Părți ale cărții (una dintre Părți fiind dedicată chiar funcției numită Organizare), ceea ce mă duce cu gândul că manualul este dedicat strict ”organizațiilor” (firme, instituții, state), dar nicidecum întreprinzătorilor individuali (sau indivizilor întreprinzători), ceea ce, cred, este o scădere a cărții. În acest caz titlul cărții ar fi fost mai corect să sune ”Managementul organizațiilor”. Faptul că organizarea apare în fiecare dintre Părțile dedicate funcțiilor managementului vine să confirme că fiecare funcție se regăsește în fiecare dintre celelalte trei, probând faptul că viziunea postmodernă se impune, ineluctabil, ca fiind mult mai adecvată. Consider că orice manual de management general (cum pare a pretinde să fie cartea de față) ar trebui să se adreseze în primul rând persoanei/ individului/ omului și apoi grupului/ organizației/ societății. În ce mă privește, consider că managerul este persoana cheie în actul managerial și nu ”organizația”. Nu întâmplător, descriu procesul managerial ca pe o activitate care presupune (auto)cunoașterea individului, psihologia persoanei. La o adică, managementul este deopotrivă psihologie, sociologie, etică, economică, politică etc. aplicate (preponderent) la domeniul afacerilor.

 

SCURTĂ PREFAȚĂ

Presupunerea mea că lucrarea de față nu este una de Management general, ci una de Managementul organizațiilor este confirmată chiar în acest mic text explicativ referitor la conținutul acestei cărți: ”…un material cât mai complet care să cuprindă conceptele de bază ale managementului organizațiilor” (p. XI). Autorii se declară mulțumiți (și chiar au de ce!) pentru modul sistematic și sugestiv în care este structurată și prezentată cartea în ansamblul ei. Personal, adresez felicitări autorilor (dlui Dan Lungescu în special) pentru aspectul grafic și didactic al acestei cărți (aș spune că stilul ingineresc, rațional predomină asupra stilului metaforic, adesea prezent în lucrările de management).

 

MULȚUMIRI

Aproape inexistente în multe alte cursuri universitare, mulțumirile adresate conducătorilor de doctorat scrise de cei trei autori fac o impresie bună și reconfortantă. Mai mult, după ce ani la rând am clamat inexistența referenților (”științifici”, așa e denumirea completă…), a corectorilor și a redactorilor de carte, un reviriment se produce: cartea de față are doi referenți, care au primit și mulțumiri publice. Este un semn de normalizare pe care nu pot să nu îl salut. Mai mult, chiar dacă în caseta editorială nu apare numele vreunui corector sau redactor, aspectul lingvistic și gramatical al lucrării este impecabil! Din nou, felicitări autorilor și referenților!

 

PARTEA I –a INTRODUCERE (pp. 1 – 94)

Cum precizam, această primă Parte (cu un prim capitol semnat de Dan Lungescu) este cel mai bogat în capitole (patru) și al doilea după numărul total de pagini. Mirela Popa și Dan Lungescu au scris câte un capitol, iar Irina Salanță două. Este de remarcat că Dan Lungescu este singurul (co)autor care are câte cel puțin un capitol în fiecare dintre cele cinci părți.

Capitolul 1 Managementul în organizații  (pp 3 – 26) (autor Dan Lungescu)

Preocuparea, excesivă după părerea mea, de a da ideii de organizație un drept de ”primum inter pares” are, deja, un preț de plătit. Prima frază a primului capitol din Partea I-a  acestei cărți comite un neadevăr pe care nu-l pot trece cu vederea: ”Managementul este o activitate desfășurată în organizații” (p. 3). Char dacă managementul se desfășoară preponderent în organizații afirmația de mai sus este o generalizare nepermisă, excluzând, aparent, self managementul ca domeniu cel puțin la fel de important ca și managementul organizațiilor. Doar selfmanagementul bun al unui manager îi poate asigura acestuia și șansa realizării unui management performant la nivelul organizației pe care o conduce. A exclude managementul persoanei din definiția generală a managementului este, cred, un abuz. Deși autorul încearcă atenuarea acestui neadevăr din prima propoziție (”Există demersuri de management și în afara unui cadru organizațional, de exemplu la nivelul unei persoane – managementul timpului, managementul unui portofoliu de valori mobiliare, managementul carierei ș.a.m.d., însă acestea nu fac obiectul acestei cărți” p. 3) neadevărul rămâne și trebuie amendat la următoarea ediție a lucrării.  Cititorul poate lesne observa că autorul nu ia în considerație dimensiunea ”micro” a actului managerial: managementul propriei persoane a managerului, exemplele de mai sus referindu-se la altceva decât persoana managerului.

Un lucru foarte bun sub raport didactic îl constituie cele două liste (prezente la începutul fiecărui capitol): ”obiectivele capitolului” și ”Cuvinte-cheie” (conceptele) folosite și definite. (Aș avea destule de obiectat cuvântului ”obiectiv”  – aici, un substitut pentru finalitate, scop -, dar termenul este deja foarte ”încetățenit”, și va fi greu să-l eliminăm. Eu unul nu-l folosesc deloc. Presupun că ”obiectivele” și ”obiectivitatea” sunt conexate și cu terminologia marxistă (care sublinia caracterul ”obiectiv” al legilor descoperite de oamenii de ”știință”…). La p. 4 autorul precizează, într-o notă de subsol, că lumea se organizează ”cu scopul atingerii unor obiective”. Este la fel ca și cum ai spune că țelul organizației este să-și atingă scopurile, sau că scopul organizației este să-și atingă țelurile….

Definirea conceptelor este un aspect fundamental pentru orice manual. Dacă definirile nu sunt suficient de clare și de ajutătoare în înțelegerea textului care urmează, atunci analfabetismul funcțional (sport la care România este fruntașă în Europa) va înflori în continuare. Voi încerca să mă pronunț în legătură cu calitatea definițiilor date deoarece acest lucru împietează asupra întregului conținut al cărții. Sugerez autorilor ca inevitabila etapă inițială de definiri ale conceptelor cu care operăm să se facă pe trei filiere: a) etimologia cuvântului, b) definiția aristotelică (doar unde este posibil; spre ex., cuvântul ”informație” nu are gen proxim și diferență specifică) și c) familia de cuvinte din care face parte. Din păcate, niciunul dintre aceste trei instrumente de lămurire nu este folosit de autorul capitolului, preferându-se ca în locul definițiilor să se ofere cititorului o … descriere. Bună și asta, cu condiția ca descrierea să fie chiar lămuritoare. Pentru că termenul de organizare/ organizație este o adevărată marotă pentru autorii cărții (în fapt, autorii unui manual de managementul organizațiilor) voi insista asupra modului cum este definit acest concept, propunând și definiții/ descrieri alternative, complementare. Pentru început, voi reda precizările făcute de Dan Lungescu, continuând cu opiniile mele pe această temă. ”Organizația (eng. organization) este un grup de oameni care acționează împreună, în mod organizat, pentru atingerea unor scopuri comune. O organizație are trei caracteristici esențiale: 1) un scop; 2) o structură elaborată intenționat și 3) niște membri (Robbins & Coulter, 2012, p. 7)  (p. 4).  În acest moment, ideea că grupul ar avea, la modul propriu, un scop mi se pare una bizară (în pofida faptului că psihologia socială susține asemenea ciudățenii). Grupurile nu au conștiință, doar indivizii au. Faptul că s-a aberat mulți ani pe tema ”conștiinței socialiste a poporului unic muncitor” nu cred că ar fi un bun argument pentru reluarea acestui mod ciudat de a investi masele cu suflet (”psihologia mulțimilor” poate fi acceptată cel mult ca o metaforă, nicidecum ca o realitate concretă a unui grup cu un ”suflet” comun).  Desigur, nu sunt de acord cu Robbins & Coulter care sugerează că organizația are ”un scop”, dezacord motivat de faptul că scopurile sunt doar rezultatul activităților individuale conștiente. Or, grupul/ organizația nu au o conștiință care să emită scopuri, idei, atitudini, decizii etc. Deciziile sunt strict individuale și nu putem vorbi de decizii ale grupului, ci doar de decizii luate de o persoană (manager) care decide în numele proprietarului (mai rar și al grupului de salariați). Tocmai de aceea se vorbește despre delegare, votare, decizii ale șefului grupului etc. Oricum, consider că subiectul acesta (dualitatea manager-organizație) merită și trebuie cercetat în continuare. În măsura în care cititorii acestei prezentări (autorii cărții, în primul rând) consideră că efortul de a cerceta pe această temă este demn de a fi făcut, îmi exprim aici disponibilitatea de a colabora. (Personal cred că o abordare holistă și transdisciplinară este chiar foarte necesară; dacă actualele teorii despre organizare sunt/ rămân ca fiind valide, atunci cred că se eludează procese economice și manageriale importante. De ex., managerul și cel angajat de manager nu au și nu pot avea scopuri comune: aceste scopuri sunt, cel mult, complementare, conexe etc., dar nu comune). Managerul este reprezentantul intereselor/ scopurilor proprietarului, iar acesta urmărește maximizarea câștigului propriu, nu a câștigurilor membreilor organizației. Dan Lungescu precizează că mai multe aspecte legate de definirea conceptului de organizare vor fi tratate ”mai târziu” (p. 4), fără a preciza ”când” (de fapt, ”unde”).  ”Lămurirea” vine (chipurile) abia în capitolul 8 (obiectivele acestui capitol 8 nefiind însă de a defini, ci doar de ”a descrie…, a explica…) (p. 165), semnat de Irina Salanță: ”Conceptul de organizare este, prin esență, ambivalent, el semnificând simultan starea (organizarea ca structură) și acțiunea (organizarea ca proces, ca mod de funcționare a unei entități). (p. 166). După părerea mea, nu avem de-a face cu o definire a conceptului, ci doar de un comentariu pe marginea acestuia, cu rezultatul că ambiguitatea sporește, nu diminuează. Cum se întâmplă adesea, cu cât ambiguitatea/ neclaritatea este mai mare, cu atât se invocă  mai mult ”știința”: ”În științele manageriale (care? LD) organizarea este percepută și ca un ansamblu organizat (organizație sau părțile ei) corespunzător oricărui grup de resurse, constituit în vederea atingerii acestui scop.” (ibidem). Se introduce conceptul de ”grup de resurse” cu presupunerea (mea) că referința este făcută strict la resursele umane. Cred că era mai nimerit să se vorbească/ scrie despre … ”grup de oameni”. Oricum, nu-mi pot reprima tresărirea la sugerarea indirectă a MSM (resurse/ mijloace pentru scop). Din păcate, dimensiunea teleologică a acțiunii organizatorice este insuficient corelată cu multidudinea de mijloace care concură (sau ar putea concura) la atingerea (sau nu) a unui scop bine precizat. Autoarea nu face decât să reproducă (citând, desigur) ideile lui I. Petrișor, L. Ilieș, Certo & Certo etc., dar tocmai varietatea de opinii exclude ideea existenței vreunei demonstrații ”științifice” unice. Nu vreau să descurajez autoarea, dar ”autorlâcul” domniei sale este mai mult operă de documentare decât rezultatul unor cercetări proprii, fapt care ar trebui tratat ca atare. Ca să fiu mai explicit, a scrie un  capitol/ carte de autor presupune să aduci cititorului rezultatul cercetărilor și concluziilor proprii. Sintezele informative/ documentare sunt utile în fazele de pregătire a referatelor din cadrul ciclului doctoral, dar calitatea de autor de carte ”științifică” obligă, cred, la opinii bine formate, clar conturate și bazate pe cercetări descrise cu acuratețe. Scriu aceste rânduri cu gândul la modelul oferit studenților pentru ilustrarea ideii de cercetare, idee tot mai mult subminată de lista tot mai lungă de plagiatori, compilatori și simpli sintetizatori de opinii care joacă rol de (fals) ”autor”.

Am promis că mă voi expune posibilelor critici oferind propriile mele explicații și definiții/ descrieri pentru conceptul de organizare/ organizație, aplicând cele trei modalități amintite mai sus: a) etimologie. Originea acestui cuvânt se află în cultura greacă, etimonul ”org” făcând trimitere la ”armonie”. Într-adevăr, organizația apare acum ca o modalitate (imaginată de proprietar/ manager) de a încerca o armonizare de scopuri diverse, fiecare membru al organizației sperând că renunțarea sa la unele scopuri sau la părți ale acestora ar putea asigura atingerea altor scopuri ale sale, mai relevante și mai importante pentru el (care acceptă să devină membru al procesului de organizare și de constituire a organizației); b) familia de cuvinte: organ, organic, organism, orgasm, orgie, orgă etc., toate acestea subliniază ideea de căutare/ oferire a armoniei ca ideal uman; c) definiția aristotelică: organizarea este acea formă a activității umane (gen proxim) care urmărește armonizarea intereselor divergente (diferență specifică).

Revenind la descrierea organizării/ organizației făcută de către autorul Dan Lungescu, nu pot să nu observ prezența, în text, a problematicului și confuzivului cuvânt ”social”: ”cadru social”, ”scopuri sociale”… Groaznic cuvânt!

Foarte necesare pentru studentul începător, definițiile/ descrierile făcute de autor(i) au darul de a permite/ îmbunătăți comunicarea. Adesea, ”dialogul surzilor” este favorizat tocmai de sensurile diferite alocate conceptelor folosite. Desigur, ideal ar fi ca profesorii de management să încerce armonizarea diferitelor sensuri și accepțiuni pe care ei înșiși le promovează. Din păcate, nu atât lipsa acestor armonizări este acum întristătoare și deranjantă cât mica probabilitate ca aceste preocupări să apară curând… Autorul Dan Lungescu pare a fi ”responsabilul” – în economia acestui manual – cu definițiile, sarcină de care s-a achitat, cu mici excepții pe care nu voi pregeta să le evidențiez pe parcurs, tocmai ca pe o șansă acordată dialogului și armonizărilor conceptuale atât de necesare înțelegerii și comunicării eficace, efective și eficiente.

Am subliniat deja – ca o componentă pozitivă a acestui manual de Management – folosirea largă și deschisă a viziunii teologice a actului managerial, fapt care apropie, cel puțin sub raport conceptual, viziunea celor trei autori de Metodologia Scop Mijloc. Am mai subliniat că MSM  este, deopotrivă Teoria generală a acțiunii umane, dar și Management general, ambele teorii considerând că ”activitate” și ”acțiune” sunt concepte identice, ambele având ca etimon rădăcina actio -, actum și activitatis = activitate, mișcare, acțiune (cf.: http://latin-dictionary.net/definition/641/activitas-activitatis). În pofida folosirii limbajului apropiat de MSM, Dan Lungescu face însă o distincție netă între cele două concepte, complicând, cred, inutil lucrurile. Astfel, pentru autorul clujean ”Acțiunile umane care definesc organizația constituie activitatea acesteia” (p. 4).  În schimb, sunt de acord cu autorul D.L. care pune semnul egal între conceptele ”management”, ”administrație” și ”gestiune” (p. 5).  (ad minister = acțiune/ activitate în slujba cuiva, al proprietarului în primul rând). Verbul latinesc ”conduco, conducere, conduxi, conductus” =  a împrumuta, a contracta, a asuma, a angaja, a concedia, a închiria, a plăti taxe (Cf.: http://latin-dictionary.net/definition/12298/conduco-conducere-conduxi-conductus). Așadar, conducere = management = gestiune = administrație. (nuanțele sunt prea slabe pentru a face din acești termeni  ”științe” distincte.

Voi mai insista puțin asupra modului cum este descrisă (nu definită!) activitatea de management. Iată concepția lui Bartol & Martin, 1994, concepție preluată și adoptată integral de D. L. : ”Managementul este procesul de atingere a scopurilor organizației prin angajarea în cele patru funcții, de planificare, organizare, conducere și control (Bartol & azrtin, 1994, p. 6). Această definiție subliniază că managementul (1) izvorăște din scopurile organizației, (2) are character de acțiune și (3) are aceste patru componente majore: planificarea, organizarea, conducerea și controlul”. (p. 6). Dezacordul meu constă în următoarele: a) nu avem mai sus o definiție, ci un fel de descriere; b) organizația nu are cum să formuleze scopuri (dimpotrivă, managerul propune scopuri pe care membrii organizației acceptă să le îndeplinească); c) dacă la p. 5 se definea (în casetă) ”managementul drept administrarea (gestionarea) unei activități” (ceea ce este o tautologie, devreme ce toate conceptele invocate sunt echivalente), așadar management = activitate, la p. 6, în presupusa definiție se spune/ scrie că managementul este acțiune. Atunci, cum rămâne cu definiția de la p. 4 cf căreia activitate = suma acțiunilor?: d) dacă management = conducere, atunci cum poate fi conducerea (doar) o funcție a managementului?

Consider că toate aceste confuzii terminologice se datorează, probabil, traducerilor paralele din surse diferite. Lipsa unui punct de vedere original care să armonizeze sensurile diferite rezultate în urma traducerilor adâncește senzația de neclaritate, de confuzie. Totodată, ajung la concluzia că viziunea teleologico-instrumentalistă adoptată provine, de fapt, din literatura anglo-saxonă, zonă culturală în care am promovat (începând cu 1990) Metodologia Scop Mijloc.

Este îmbucurător pentru mine să aflu că autorii au, exact ca și mine, convingerea că sensurile prime ale cuvintelor (etimologiile) ne ajută cel mai mult la înțelegerea corectă a celor de azi, procedeu explicativ pe care îl aplic de decenii. (Co)Autorul Dan Lungescu alocă un paragraf distinct ”Etimologiei cuvântului management” (p. 7), paragraf pe care îl voi reproduce integral, urmat apoi de comentariile mele:

Prezentăm etimologia cuvântului management nu doar pentru cunoașterea ei, ci mai ales fiindcă această etimologie permite înțelegerea mai deplină a conceptului. Cea mai veche contribuție relevantă la dezvoltarea noțiunii de management o are limba latină, în care cuvintele manus (mână) și agere (a conduce, a acționa) au fost combinate, rezultând expresia manum agere (a conduce cu mâna, a manevra). Deja se evidențiază esența managementului: actul de a manipula ceva (astăzi, resursele prezentate mai sus). Cuvântul latin a fost moștenit în italiană, unde devenit mannegiare (a manevra, în special un cal).  De aici a pătruns în franceza veche, ca mesnagement (a avea grijă de ceva); astăzi este grafiat menagement), iar de aici în engleză, unde în timp a ajuns la forma și sensul de astăzi: management. Ulterior, cuvântul englezesc a fost împrumutat în multe alte limbi, inclusivîn română” (p. 7). Motivația apelului la excursul înspre etimon este nu doar corectă, ci și mai des prezentă în toate manualele destinate (mai ales) începătorilor. Chiar autorii acestui manual ar fi fost demni de mai multă laudă dacă se aplecau și asupra altor concepte cheie cum ar fi: organizație, conducere, administrare, leadership, gestiune, planificare etc. Cu speranța că nu voi fi considerat (doar) un căutător de noduri în papură, țin să-mi exprim îndoiala asupra unor traduceri din latină (am în vederea alegerea acelui termen latin corespondent și traducerea sa în română). Astfel traducerea latinescului agere prin conducere  mi se pare forțată. Amintesc aici că ”ago, agere, egi, actus” înseamnă în limba latină ”to deliver ( a speech), to drive/ urge/ conduct/ act, to spend, to thank” (cf http://latin-dictionary.net/definition/2347/ago-agere-egi-actus) cu sensul cel mai frecvent rămas în limba română, acela de a acționa.   Alegerea (doar) a lui ”a acționa” (pentru latinescul ago – agere) mi se pare a fi mult mai potrivită. De asemenea, persistarea în a-l traduce pe agere prin conducere (manum agere = conducere cu mâna) nu este un gest prea … angelic. Suprapunerea sensului cuvântului conducere cu cel contemporan nouă, unde conducere = management ar duce la o construcție și mai ciudată: management cu mâna… Propun ca în loc de ciudatul ”conducere cu mâna” să folosim ”îndrumare”, ”direcționare”, ”gesticulare” (cu sensul de a sublinia indicațiile de/ spre acțiune cu mișcarea sugestivă a mâinilor). În teoriile despre comunicarea orală se subliniază faptul că gesticulând adecvat oratorii își subliniază și mai mult ideile și mesajele transmise. De la cuplarea sensurilor latinescului agere cu ideea de ”gesticulare” ajungem la franțuzescul ”gestion”  care sugerează tot o activitate de îndrumare, coordonare, motivare, administrare, iar prin extensie – conducere. Dar tot așa cum este greu de acceptat ca ”manum agere” să fie tradus în românește prin ”conducere cu mâna”, la fel de greu de acceptat ar fi și traducerea franțuzescului ”gestion” prin ”gesticulare cu mâna”. Evident, cele mai sugestive cuvinte care surprind sensul profund al sintagmei ”manum agere” sunt ”manevră” și ”manipulare”. Am sugerat studenților, de-a lungul anilor această trimitere a noțiunii de management (de regulă, acceptată ca fiind un pozitivă) la sensurile mai puțin agreabile (negative chiar), acelea de manevră și manipulare, dar reacția a fost, mereu, una de neîncredere… Dacă s-ar face un sondaj în rândul studenților, al cadrelor didactice și al managerilor cu întrebarea: Sunt asimilabile cuvântului ”management” cuvintele ”manevră” și ”manipulare”?, estimez că majoritatea ar refuza această asociere… Oricum, faptul că mai multe limbi sugerează ideea de conducere prin cuvântul ”mână” arată că, inițial, comunicarea deciziilor către executanți nu se făcea în scris, ci la modul oral însoțit de o gestică sugestivă. De aici mannegiare (sugestia autorului că ”mannegiare” înseamnă ”manevrarea calului” este mai mult decât neinspirată… Limba română are deja verbul ”a mâna” (caii) și nu trebuie să recurgem la ”manevrarea” sau ”manipularea” cailor… Aș spune chiar că acest verb (a mâna) sugerează intima conexiune cu substantivul ”mână”. Așadar, ”mannegiare” (it.), menagement (fr), management (eng.), ”rukavodstvo” (rus.), ”gestion” – toat aceste cuvinte fac trimitere directă sau indirectă la substantivul ”mână”.  Nu întâmplător vorbirea articulată și făurirea de unelte cu ajutorul mâinii au fost aspectele esențiale de separare a umanoizilor de lumea animală, Fr. Engels accentuând asupra definirii omului ca făuritor  și utilizator manual de unelte. (vezi și http://history.uaic.ro/wp-content/uploads/2012/12/Preistorie-generala.pdf, p.30).  În sinteză, comunicarea orală și munca manuală fac trimitere atât la originea și devenirea ființei umane cât și la apariția și dezvoltarea managementului ca acțiune de comunicare orală a deciziilor (și) cu ajutorul mâinilor. Reamintesc, în încheierea acestei discuții istorico-etimologico-lingvistico-managerialo-comunicaționale, faptul că i-am comunicat domnului Dan Lungescu că eu pun semnul egal între management și manipulare, cu replica promptă a domniei sale că mediul academic românesc nu va accepta o asemenea asociere terminologică… Mă bucur să constat, acum, că dl DL a acceptat deja asocierea (inclusiv faptul că eu îl consider pe marele Niccolo Machiavelli drept părintele managementul modern).  Deși într-o cheie nemeritat negativă Irina Salanță amintește, în Cap. 2, machiavelismul drept etapă în evoluția managementului (p. 31), consider că este deja un pas înspre  o normalizare atitudinală și o corectă recuperare a trecutului. Pentru eventualitatea că unii cititori ar fi interesați de această firească recuperare intelectuală a managementului machiavelian, ofer câteva titluri: Alistair McAlpine, Machiavelli astăzi, ed Teora, 2000 (originalul ”The New Machiavelli” a apărut în 1997); Valeriu Marcu, Machiavelli. Școala puterii absolute, Ed Eminescu, 1993 (traducere din limba germană de Andrei Corbea); C. Antoniade, Machiavelli. Omul, timpul, opera. Ed Cultura Națională, București, Ediția II-a, 1932, două volume; Alan F. Bartlett, Machiavellian Economics, Ed II-a revăzută, Shefield, 1987 (ed I-a, 1986). Cu siguranță, machiavelismul ca mod de gândire politică / managerială / economică este un important punct de reper pentru orice persoană interesată de comportamentul uman sub multiplele sale dimensiuni, iar literatura care îi analizează opera este imensă.

Și încă o observație/ întrebare: există oare o ”știință managerială” (vezi p. 7) sau există doar o sumă de teorii despre management? Mai mult, dacă acceptăm sintagma ”știință managerială”, atunci ar trebui să acceptăm și sintagma derivată ”știință conducătoare”.  Atributul de ”știință/ științific” este unul care generează mai multă suspiciune și neîncredere decât certitudini și exactități. Doar la un sfert de secol de la moartea (în Regatul Unit) a întemeietorului ”comunismului științific”  (Karl Marx), pe pământul făgăduinței (Statele Unite) apare întemeietorul ”mangementului științific” (Frederick Taylor) ca un produs capitalist 100%. Părerea mea este că ambele abordări ”științifice” au probat, în timp, ne-științificitatea lor, iar ideea că managementul pendulează între artă și știință ar  trebui abandonată în favoarea unei teoretizări realiste și eficace în privința eficientizării activităților economice.  Cei trei autori de la UBB probează însă ancorarea în școala de gândire a francezului Henri Fayol, definind managementul prin prisma funcțiilor sale (compensând și echilibrând opțiunea filofranceză cu precizarea traducerii celor patru funcții în limba engleză).

 

Funcțiile managementului (pp 8 – 9)

Ideea ca o activitate specifică (așa cum este cea de management) să fie descrisă prin funcțiile sale este una meritorie și benefică pentru monitorizarea modului de funcționare a unei organizații, respectiv a modului de gândire, de simțire și de luare a deciziilor de către manager și echipa sa. Inserez mai jos discuții și opinii referitoare la definirea acestor funcții pe parcursul ultimului secol, de unde se poate vedea/ citi/ afla că numărul acestora a suferit schimbări, ceea ce înseamnă că oamenii preferă lucrurile descrise mai simplu, mai coerent, mai concentrat.

a) http://www.slideshare.net/NiceTimeGo/2-functiile-managementului

b) http://www.rau.ro/mycourses/2006-2007/mm_managementgeneral/Functiile%20Managementului.pdf

c) http://ro.wikipedia.org/wiki/Func%C8%9Biile_managementului (A Borza este citată la Bibliografie)

Autorii manualului de Management (în cazul de față autorul Capitolului I, Dan Lungescu) optează pentru doar patru funcții manageriale și anume: planificare, organizare, conducere și control. Trei dintre acestea sunt propuse/ acceptate și de alți autori, dar funcția de conducere (echivalentul românesc pentru management) creează o mare confuzie conceptuală. Pentru D.L. conducere vine de la englezescul leading (termen care a generat conceptul de leadership). Nu rezultă dacă această ”inovație” terminologică este preluată de la alți autori (români sau nu) sau este chiar contribuția întrutotul originală a autorului D.L. Înclin să cred că prima variantă este cea reală, deoarece contribuțiile personale sunt subliniate (”În opinia mea…”, ”Eu cred că…” etc.). Din descrierea acestei funcții a managementului (conducere) rezultă că este vorba despre o redenumire a ceea ce alți autori  denumeau funcția de antrenare sau de motivare. Punctul meu de vedere este că această funcție poate lipsi din panoplia celor 4 – funcții ale managementului, deoarece influențarea/ motivarea/ comunicarea reprezintă modalități/ tehnici sine qua non / implicite a actului managerial. Dacă ar fi să listăm toate activitățile managerului și să le considerăm funcții, atunci lista ar fi foarte lungă. Deocamdată, apreciez faptul că autorii promovează doar patru funcții. În ce mă privește, consider că funcția de planificare corespunde ideii de Scop, funcțiile de Organizarea și Conducere (Motivarea/ Influențarrea/ Comunicarea) corespund ideii de Mijloace ducătoare la Scop, iar funcția de Control corespunde ideii de Adecvare Scop-Mijloc și Mijloace-Scop. Așadar, toate așa numitele școli de management (inclusiv Managementul prin obiective) sunt reductibile la Metodologia Scop Mijloc.

Am promis, la începutul acestei prezentări că voi reveni la schema procesului managerial prezentată pe copertă (http://managrement.files.wordpress.com/2013/10/management-concepte-tehnici-abilitc483c89bi.jpg) și voi completa discuția cu subsumarea funcțiilor manageriale conceptelor de eficacitate și eficiență, pe care le consider incorect definite. Astfel, eficacitatea este considerată ca fiind echivalentului englezesc effectiveness. În realitate, eficacitate vine de la englezescul efficay cuvânt care, într-adevăr, face trimitere la gradul de atingere a unui scop propus (și nu ”calitatea unui sistem de a-și atinge scopul” cum scrie D.L. la p. 11). Pentru că autorul a făcut trimitere la effectiveness (concept pe care îl confundă cu efficacy) cred că este bine să precizez că românescul efectivitate înseamnă capacitatea unei acțiuni umane de a produce efecte/ rezultate concrete, indiferent dacă acestea sunt sau nu parte a unui scop predefinit. În fine conceptul de eficiență (eng. efficiency) are o descriere nefericită (”modul în care sistemul și-a atins scopul” p. 11), dar o definire corectă: ”raportul dintre ieșiri (rezultate) și intrări (efortul depus)” (p. 11). Personal definesc eficiența drept raportul dintre scopuri atinse (rezultate) și mijloace utilizate.  Pentru a conchide, toate cele trei concepte sunt ușor de definit, de înțeles și de memorat prin aplicarea terminologiei MSM:

–          eficacitate = grad de atingere a scopului

–          efectivitate = număr de efecte ce pot fi (sau nu) părți ale unui scop de atins

–          eficiență = compararea scopurilor atinse (efecte) cu mijloacele obținute (eforturi);

 

Pentru mine, conceptul central al managementului este acela de eficiență deoarece acesta surprinde concomitent scopurile și mijloacele. Prin folosirea acestui concept (eficiență) demonstrez identitatea de esență între discipline aparent distincte: politică (stabilirea de scopuri în funcție de mijloacele existente sau posibil de atras), economică (alocarea, combinarea și consumarea de mijloace pentru atingerea unor scopuri predefinite), etică (adecvarea permanentă a scopurilor la mijloace și a mijloacelor la scopuri), management (stabilirea de scopuri, atragerea de mijloace și adecvarea dintre aceste două procese), drept (alegerea celor mai adecvate mijloace de sancționare a unor acțiuni considerate nelegale/ neadecvate scopurilor unei comunități date).  Identitatea de esență dintre primele trei discipline a fost comunicată în august 1990 la Paris, iar identitatea de esență dintre primele trei și următoarele două este o achiziție/ realizare personală a ultimilor nouă ani. Propun, de mai mulți ani forurilor educaționale din România să introducă o disciplină unică și unitară despre om și acțiunea umană și în care să fie concentrate cel puțin cele cinci discipline de mai sus. O posibilă reacție la aceste propuneri și a zecilor de articole care subliniau nevoia compactizării cunoașterii despre om într-un proiect transdisciplinar major ar putea fi Manualul de fericire impus de Minister la grădiniță/ clasa pregătitoare.  Nu cunosc conținutul acestui Manual de fericire, dar, în esență, conținutul acestuia ar trebui să facă trimitere (indirectă și apoi directă) la cele cinci discipline susamintite, cu creșterea graduală, de la an la an, până la terminarea liceului și chiar a licenței, a volumului și semnificației informațiilor despre ființele umane și acțiunile lor.

Interesante și utile sunt discuțiile despre manager și termeni similari (supraveghetor, șef, lider, conducîtor, administrator).  Ciudată este renunțarea la denumirea ințială a cele de a patra funcție a managementului (controlul) și înlocuirea acesteia cu termenul (nu prea) sinonim acela de reglare (p. 12 -13).  Cred că majoritatea cititorilor fac o distincție între control (o activitate statică, constatativă) și reglare (o activitate dinamică, prospectivă).  Așadar, alternarea denumirii funcției de control cu denumirea de reglare este o inutilitate generatoare de confuzii. Tot confuzivă este și substantivizarea funcției de reglare. Normal substantivul este reglator, nu regulator cum propune autorul D.L. Regulator vine de la a regula (a aplica regula, legea), dar reglator vine de la a regla, respectiv activitatea de adecvare/ tuning.

Antreprenor și intraprenor sunt două concepte conexe celui de manager,  aminitrea lor în context fiind una benefică. Dacă la termenul de manager s-a insistat etimologic, aici lucrurile se rezumă la trimiteri la varianta englezească a acestor termeni. Etimologic, francezul entreprepreneur este anterior englezescului entrepreneurship, și provine de la expresia ”en train de prendre/ prene” = a iniția, a asuma, a fi în curs de pornire/ preluare a unei afaceri/ activități.

Dan Lungescu alocă o pagină de manual dilemei: este managementul o artă sau o știință? (p. 16 – 17).  Ușor abuziv, autorul vorbește în numele tuturor autorilor din lume afirmând că ”Răspunsul unanim este că managementul ar fi, concomitent, artă și știință, întrucât folosește atât experiența și calitățile personale ale magaerului, cât și reguli și principii specifice științei. … În privința științei manageriale, lucrurile sunt foarte simple: ea este știință și nu se pune problema de a fi artă” (p. 16). J))  Argumentele autorului D.L. sunt următoarele: ”Ca știință, managementul (1) folosește exterimentarea și observația, pe baza cărora (2) cercetează relațiile de cauzalitate (relațiile cauză – efect) dintre diferitele elemente ale activității umane, pe baza cărora (3) identifică principiile universale care guvernează activitatea managerială, iar aceste principii (4) aduc previzibilitate și se dovedesc valide în realitate” (p. 16). Dacă acestea sunt caracteristicile unei activități ”științifice”, atunci și copiii mici fac ”știință”, inclusiv ”știință managerială”…

Răspunsul meu la această nedumerire referitoare la esența managementului a fost dat în articolul ”What is Management: a Science, a Discipline, an Approach? EMMY as a postmodern and transdisciplinary alternative to present Management” This paper was published by Organizacja i zarzadzanie Issue 1 (9) / 2010, Gliwice, Widawnictowo Politechniki Slaskiej, ISSN 1899 – 6116, pp. 31  – 40. Vezi textul integral la:

(http://www.liviudrugus.ro/LinkClick.aspx?fileticket=BrCXSH1W%2BuM%3D&tabid=57&mid=419&language=en-US ). Cât despre presupusa ”științificitate” a managementului, opinia mea este formulată în articolul ”Science is dead. Long live knowledge!” publicat în revista ”Economy Transdisciplinarity Cognition” din toamna anului 2009. Vezi textul integral la:

(http://www.ugb.ro/etc/etc2009no2/edit.pdf ). Mai utilă decât supralicitarea ”științificității” managementului mi se pare a fi atenționarea asupra greșelilor pe care le fac cel mai des managerii (p. 17), idée preluată după Certo & Certo, Modern Management: Concepts and Skills, ed 12-a, 2012, lucrare ce se dovedește a fi principala sursă de inspirație a autorului D.L. (titlul, subtitlul și funcțiile managementului sunt lucruri ”Certo”, cu mențiunea că înlocuirea funcției de influențare cu aceea de conducere este cât se poate de neinspirată și inoportună.  Cred că învățarea din greșelile altora este o sursă foarte bună de informații pentru creșterea calității actelor manageriale.

O altă sursă de inspirație pentru autorul acestui capitol introductive este Bartol & Martin, Management, 1994, de unde sunt extrase un minimum de șase lucruri ce trebuie bine cunoscute de către manager. Iată-le: a) ramura în care acționează firma; b) politicile și practicile organizației; c) scopurile (obiectivele) organizației; d) cultura organizației; d) personalitatea membrilor importanți ai organizației; e) furnizorii și cumpărătorii importanți etc. Tradusă în terminologia MSM, cele șase ”must to be known” aspecte sună în felul următor: Scopurile (b și c) și Mijloacele (a, d, e etc.). Din lista mijloacelor strălucește prin lipsă cel mai important mijloc: autocunoașterea managerului. Aici, MSM poate fi realmente util: făcând liste complete de mijloace implicate (direct sau indirect, vizibil sau invizibil, acum sau în viitor, aici sau în context, legal sau paralegal etc. Neincluderea pe nicio listă a propriei personae este simptomatică pentru managementul mioritic. Propunere: sugerați studenților să facă o listă cu mijloacele necesare pentru ca o organizație să aibă un management performant și rezultate pe măsură. Se va observa lipsa cronică din această listă a managerului însuși. Adesea, managerul se ignoră pe el însuși, uitând să se privească în oglindă și să-și propună oarece schimbări/ îmbunătățiri în propria conduită.

Probabil orice curs/ manual de managementul organizațiilor va include și câteva considerații legate de valorile organizației, ale managerului și ale personalului. Din păcate, conceptual de valoare nu este descris/ definit lăsând bieții cititori/ studenți/ manageri să caute pe net definiții care s-ar potrivi cu contextual din manual. Ideal ar fi ca autorii să precizeze ce înțeleg domniile lor prin ”valoare” după care să explice și ce înseamnă ”valori personale”, ”valori culturale”, ”valori organizaționale” etc. La modul ”popular”, valoros înseamnă important, bun, dezirabil. Toate acestea, inclusiv definițiile conceptelor de mai sus capătă o conotație mai clară și o înțelegere mai bună prin aplicarea MSM. Astfel, valoare = adecvarea dintre scopurile urmărite de evaluator și mijloacelele de care dispune (acesta sau altă persoană) pentru atingerea lor. În consecință, valoarea este sinonimă cu adecvarea dintre scopuri și mijloace. Axiologia (teoria valorilor), praxeologia (teoria acțiunii umane eficiente) și pragmatica/ pragmatismul (teoria alegerii și îndeplinirii scopurilor cu mijloace adecvate) – toate acestea se adaugă celorlate cinci discipline care se pot (con)topi în MSM. Așadar, cel puțin nouă (foste) discipline se pot concentra/ compacta într-o singură teorie generală mult mai ușor de înțeles și de aplicat. Personal, realizez că interesele profesorilor și ale proprietarilor de școli/ universitățile sunt de a multiplica și de a diversifica disciplinele, nu de a le reduce și compacta. Desigur, vina o are piața muncii care se lasă încărcată cu costuri suplimentare generate de o presupusă pregătire superioară prin adăugarea de noi trepte de școlarizare, de noi discipline inventate și de noi specializări care să încarce structura posturilor dintr-o firmă/ instituție. Nu întâmplător firmele caută mai degrabă absolvenți de liceu inteligenți (mai ieftini) decât doctori în ”științe”  (mai scumpi) care știu, cel mult, să reproducă niște teorii sau istorii ale unor autori (cu cât mai morți, cu cât mai străini – cu atât mai bine…). Ca să conchid, un manager bun este un om care gândește repede și bine, care simte contextele și care ia decizii în cunoștință de cauză. Pentru asta este suficient ca, pe lângă o dotă naturală cel puțin peste medie, să aibă cunoștințe largi și consistente, să fie creativ/ inovativ sau cel puțin să fie deschis către aceste calități. Tot ceea ce ține de persoana umană (psihologie, sociologie, comunicologie, semiologie, fiziologie, anatomie etc.) ar trebui cunoscut de către manager măcar la un nivel peste mediu.

Cum spuneam, management = etică = MSM. În acest context, folosirea expresiei ”a avea un comportament etic” este lipsită de orice sens (la fel ca și cum ai spune că managerul ar trebui să aibă un comportament managerial. După ce definește ”comportamentul etic” drept ”acel comportament care este considerat ca acceptabil de către majoritatea membrilor comunității” (p. 21) se deduce că în concepțiile autorilor etic = bun, acceptabil. Evident, într-o comunitate de hoți, fiecare hoț are comportament etic/ acceptat de majoritatea. Problema evaluării acțiunilor nu trebuie și nu poate fi lăsată la nivelul comunității/ organizației, ci trebuie musai plasată la un nivel contextual superior. Dacă firmele ar promova hoția ca normă de conduită acceptată (de către ei, sau de către alte organizații care practică hoția la drumul mare) atunci se ajunge la anomie, la lipsa oricărei coeziuni și solidarități umane, situație de care societatea românească actuală este foarte aproape (vezi: http://www.avocatura.com/se-stie-cine-fura-se-stie-de-unde-se-fura-se-stie-totul-si-totusi-nu-se-intampla-s8873.html#ixzz2j0o4JBSF). Prin urmare, dimensiunile europeană și globală sunt singurele care pot face evaluări corecte și competente (vezi conduiții de preaderare, MCV, Schengen etc.), deoarece evaluatorii naționali ar produce un șir lung de laude reciproce, ar elimina orice urmă de critică și ar proteja evaluatorii corupți.   Din punctul meu de vedere orice comportament uman este etic (nu doar cel considerat bun, acceptabil), în caz contrar nu ar putea fi supus analizei etice (respectiv evaluării gradului de adecvare dintre scopuri și mijloace).  Am susținut și demonstrat acest lucru în capitolul ”Is Corruption Un Ethical? The Politics and Economics of Corruption. Corrupt Universities”  din cartea ”Organizational Immunity to Corruption. Building Theoretical and Research Foundations” (Katowice, 2009). Etitor: Agata Stachowicz Stanusch (vezi: http://www.liviudrugus.ro/LinkClick.aspx?fileticket=18cjYbA7bng%3D&tabid=57&mid=419&language=en-US).  Din presupunerea că managementul este una și etica ar fi cu totul altceva s-a născut sintagma complet ilogică și fără semnificație reală, aceea de ”management etic” cu corolarul supreme: ”managementul eticii”. Aceste presupuse combinații savante între etică și management (adică un fel de amestec între apă și H2O…) sunt promovate de profesorul Valentin Mureșan și Școala doctorală de la București, cu pretenția de a angaja absolvenți de etică (consultanți eticieni…) pe lângă manageri pentru a le eficientiza acțiunea…(http://adevarul.ro/educatie/universitar/etica-cercetare-etica-aplicata-1_52616063c7b855ff5651201a/index.html) Am comentat următoarele la a dest articol:

 

”Management etic” este pleonastic (deoarece management = etică aplicată), iar comportament imoral este o contradicție în termeni (deoarece moralitatea se referă la comportament în general, nu la calitatea sau aprecierea comportamentului de către un terț). Propuneri ca: birou de etică, director cu probleme etice, consultant moral nu sunt decât încercări de a găsi plasament pentru absolvenții unei structuri universitare… Consider și eu că ar trebui să folosim cuvinte clare pentru a sugera ceea ce este acceptat și neacceptat în unele comportamente (integru, onest, cinstit, conform legii / legal etc. și antonimele acestora). ”Imoral” și ”neetic” nu mai spun nimic. În fine, dincolo de discursurile și ghidurile antiplagiat cred că dl VM ar fi putut aminti și despre vânzări de examene și despre corupția din învățământ în general, rezultat al unei educații elementare precare. Așadar, decât directori cu etica în școli și universități, mai bine profesori adevărați care nu abdică de la ideea că ei trebuie să formeze comportamente integre și pentru asta trebuie să fie integri ei înșiși”.  La care un anonim curajos sub protecția pseudonimului Operatorul de service a replicat: „Management etic este pleonastic …” Managementul se defineste prin functia de planificare, organizare, conducere si control a unei companii sau organizatii. Atit si nimic mai mult. Cuvintul management isi are originea in „maneggiare”, din limba italiana si inseamna „a conduce de mînă”. „… comportament imoral este o contradicție în termeni …” Notiunea de „comportament” are caracter descriptiv (asa este): impecabil, loial, fiabil, rational, delasator, de mahala, corupt si nu are un caracter imperativ (asa trebuie). – COMPORTAMÉNT, comportamente, s. n. 1. Modalitate de a acționa în anumite împrejurări sau situații; conduită, purtare, comportare. 2. Ansamblul manifestărilor obiective ale animalelor și ale oamenilor prin care se exteriorizează viața psihică. sursa: DEX (Dictionarul Explicativ al Limbii Romane”. Răspunsul meu a fost următorul: ”Operatorul de servici (nu de serviciu, cum ar fi corect!) știe management la nivel de dicționar. Atât și nimic mai mult. Faptul că nu-și devoalează identitatea de cunoscător (vorba vine…) în a cita din sursele care îi plac sau care îi convin spune mai mult decât orice definiție prăfuită din dicționare ce ar merita reactualizate, regândite și rescrise. Faptul că OdS reduce managementul la funcțiile acestuia echivalează cu definiția statului dată prin funcțiile acestuia…. Adică se eludează definiția și se trece direct la analiza funcțională. Pentru amatori poate fi suficient… Nu întâmplător apar ciudățenii lingvistice precum ”managementul eticii”: pentru că autorul struțocămilismului nu a definit clar nici ce este managementul, nici etica. Traducerea lui maneggiare prin ”a conduce de mână” este perfect consonantă cu ”managementul etic(ii)”, adică ne trimite din nou la abordarea amatorist-urechistică. ”Maneggiare” înseamnă, de fapt, a mâna (caii), de unde și ideea de manej (loc de mânat caii). Cât despre redarea definiției din DEX prin care ”comportament” se definește prin ”comportare”, mersi… Tot așa, conform acestui model, se poate defini ”moralitatea” prin ”comportament moral”, adică nu definim nimic… Am vaga impresie că OdS are deja experiența unui masterat în Etică aplicată, dar și a unui recent doctorat în Etică aplicată. Altfel nu se explică faptul că DEX ul este singura sursă de delimitări conceptuale… Alte lecturi ar consuma prea mult timp și.. chiar energii neuronale (fatalmente limitate)”. Discuția a fost încheiată chiar de către Operatorul de Servici (sic!): ”Observatia d-voastra „management = etică aplicată” este, in cel mai indulgent caz, o pretentie publicitara de a sugera un nimb, de regula, inexistent. In rest, nu numai in management se pune accentul pe o comunicare clara, eficienta”.  Desigur, Obseravatorul de Servici(u) este în mod clar un adept al managementului văzut exact prin prisma celor patru funcții pe care le iau în considerare și cei trei autori ai acestui manual de ”Management” (PUC, 2012), desigur fiind foarte posibil ca Managementul de ”Servici” să fie chiar unul dintre autorii cărții de față, sau chiar prof VM însuși. Acestea sunt servituțile acceptării anonimatului:  fiecare te poate bănui că ești oarecare…

Capitolul 1 se încheie cu o discuție destul de largă (pp. 20-26) despre provpcările contemporane ale managerului, pozițiile manageriale și nivelurile ierarhice pentru a se încheia cu ariile de responsabilitate ale managerului (manageri de proiect, manageri generali etc.).

Închei și eu aici prima parte a acestei cvasirecenzii/ analize de conținut a Capitolului 1 a cărții ”Management. Concepte, tehnici, abilități”, Presa Universitară Clujeană, 2012, capitol semnat de Dan Lungescu. Voi continua cu analiza celorlalte capitole, cu promisiunea că voi fi mai scurt și mai puțin autopromotor (al MSM). Oricum, ca un răspuns la posibile întrebări din partea ”publicului”, precizez că singura răsplată pentru efortul de a face analize de conținut ale unor cărți de larg interes constă în speranța ca să am un feed back la cele scrise de mine, implicit la ceea ce reprezintă punctele mele de vedere, majoritatea dintre ele fiind subsumate Metodologiei Scop Mijloc. Intuiesc că s-au acumulat deja destule/ suficiente rezultate ale promovării de către mine a acestei teorii cu pretenții de generalitate (frecvența crescândă și în proporții geometrice, în tot mai multe cărți și articole, a conceptelor/ cuvintelor scop, mijloc și adecvare) pentru a se trece ușor de la faza recunoașterii implicite la faza firească a recunoașterii explicite. Dincolo de orgolii auctoriale convingerea mea este că viitoarea fază va permite și dialoguri concrete pe tema modului de utilizare a acestui nou mod de gândire, simțire și acțiune. Deocamdată, constatarea mea este că diverșii autori care au luat cunoștință de MSM nu au pătruns în esența acestei teorii și, în consecință, nici rezultatele practice nu pot fi radical mai bune.

 

Liviu Drugus                                 28 octombrie 2013                Miroslava, Iași

 

www.liviudrugus.ro     www.liviudrugus.wordpress.com   www.facebook.com/liviu.drugus