liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Economics

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 605. Duminică 26 august 2018. ”Știința” nu e totuna cu obiectul studiat. Și atunci?


Dilemă mare: este ok ca marfa să se identifice/ confunde/ coincidă cu ambalajul? Orice om de bun simț ar răspunde negativ la această ”provocare”. Și atunci, cum se explică ciudățenia modernă și postmodernă prin care se pune mereu (și abuziv) semnul egal între marfă și ambalaj, între titlu și conținut, între teorie și practică, între abstract și concret, între ”știință” și obiectul de studiu al acelei ”științe”. Culmea tupeului în materie de confuzionism academic deliberat și premeditat este următoarea identificare (în proporție de sută la sută) între marfă și ambalaj. Am scris mai demult despre inepția cu care debuta un manual de Management. Ca răspuns la ipotetica întrebare ”Ce este managementul ca știință?” autorul manualului a început scurt, sec și fără alte explicații și complicații: ”Managementul este știința care studiază managementul”. Asta da, clarificare conceptuală! Nici nu mai ai timp să obiectezi că disciplina academică numită Management nu este și nu poate fi vreodată ”știință”, că afli imediat că teoria managerială este totuna cu practica managerială. Concret dar direct, definiția de mai sus duce imediat la următoarea concluzie: dacă realitatea managerială este identică cu ”știința” care studiază acea realitate, atunci ”știința” în cauză este cu totul de prisos. Este suficient doar să recunoști că această realitatea a managementului practic este cvasiinfinită, oricum imposibil de sintetizat într-o carte, un curs sau o propoziție. Credeam, naivul de mine, că Managementul contemporan (unul despre cum se conduc firmele/ corporațiile/ organizațiile), fiind o găselniță nu la fel de veche ca alte ”științe” (geografia, retorica, logica etc.) trebuie să aibă un obiect de studiu clar și lipsit de orice echivoc. Cititorii care au studiat MSM (Metodologia Scop-Mijloc) își amintesc de ”trăznaia” pe care am susținut-o/ demonstrat-o, aceea că Economica, Politica și Etica, deși au apărut și s-au dezvoltat ca teorii de sine stătătoare, eu consider că ele sunt identice în esența lor și că ele nu pot fi studiate decât împreună. Am amintit acest aspect pentru a face distincție dintre identitatea de esență demonstrată de mine și observația despre inepția de a folosi unul și același termen/ cuvânt/ concept pentru a desemna denumirea ”teoriei” despre management cu același cuvânt pentru obiectul studiat: managementul.

Las această nedumerire/ dilemă referitoare la Managementul – teorie și managementul – practică și amintesc celor care chiar ar dori mai multă claritate în limbajul disciplinelor care studiază omul, gândirea, simțirea și acțiunile sale că și alte ”științe” procedează (aparent inexplicabil) la fel. Astfel, în manuale de limbă engleză am găsit definirea ”științei” economice: ”Economics is studying economics” cu varianta că ”Economics studies economy”. Prin această a doua definiție mă apropii de o posibilă explicație a ineptei identificări a titlului unei discipline cu realitatea studiată de către aceasta. ”Economy” este, de fapt, studiul teoretic al realității guvernată de legile pieței, banilor și prețurilor (nomos = regulă, teorie, generalizare). Astfel, eroarea provine doar din faptul că ”economie” (ca teorie) este un cuvânt cu care se descrie și realitatea (ca practică) nu doar teoria însăși.

O altă constatare, surprinzătoare pentru mine, este confuzia (deja pot spune că este una abil și intenționat întreținută) dintre psihologie (ca studiu teoretic al psihicului) și psihicul însuși (ca realitate umană ce există concomitent cu ființa umană). Aud/ citesc adesea: ”XY avea o psihologie prăbușită”, ceea ce este total incorect devreme ce trimiterea se făcea în mod evident la psihicul/ psihismul persoanei în cauză. Dar, preocuparea (uneori incontrolabilă și nu neapărat intenționată) de a conferi științificitate unor comportamente umane a dus la acest confuzionism academic păgubos și – doar la o primă vedere – inexplicabil. La o căutare mai atentă observăm că și Muzica studiază muzica, Politica studiază politica, Literatura (teoria literară) studiază literatura etc. De unde această preocupare cavsigeneralizată de a folosi același cuvânt pentru a desemna deopotrivă teoria și practica, sugerând că realitățile se derulează ca la carte, adică științific și determinist, fără surprize. (deși realitatea este cu totul alta: sunt cântece care nu sunt muzică, sunt poezii care nu sunt literatură etc). Dar – până la proba contrarie, totul în jurul nostru merge brici, ”științific” și conform teoriei scrise de teoreticieni (adesea necunoscători ai practicii pe care vor să o perfecționeze).    (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 247. Luni 4 septembrie 2017. Înțelepciunea acțiunii eficiente/ Eficiența acțiunii înțelepte/ Acțiunea umană înțelept eficientă. (14)


Instrumentalizarea acțiunilor în vederea sporirii eficienței actanților este a treia componentă a gândirii și acțiunii praxeologice. Lucrurile au evoluat mult de la scrierea acestui Tratat și ar fi aproape neelegant să acuz pe cineva că nu a scris în 1955 despre instrumente care și-au făcut apariția (la nivel de cunoaștere comună chiar) mult mai târziu (calculatorul, internetul, miniaturizarea, telefonia mobilă, neuroștiințele). Dar cu atât mai mult a reduce instrumentalizarea doar la unelte și mașini mi se pare o autolimitare și o scădere pentru demersul praxeologic. În opinia mea, primul instrument ce trebuie utilizat în eficientizarea acțiunilor umane este creierul uman/ rațiunea/ gândirea. Al doilea instrument fundamental în eficientizarea acțiunilor oamenilor este mâna omului, cea care instrumentalizează acțiunea și o deosebește de alte unelte. În fine, al treilea instrument de care actanții se servesc (fie în atingerea propriilor lor scopuri, fie ale altora persoane) este OMUL însuși, în integralitatea sa și a funcțiilor sale specifice. În cadrul Metodologiei Scop Mijloc am considerat mereu că omul este principalul mijloc pentru atingerea scopurilor sale. Într-o excelentă emisiune a lui Robert Șerban de la Timișoara (”Piper pe limbă” – TVR3), un medic cardiolog (prof. Lucian P. Petrescu) a afirmat – oarecum surprinzător pentru multă lume – că memoria creierului uman este cu mult mai mare decât a oricărui supercomputer din lume. Iau această afirmație cum grano salis, dar ceva adevăr tot este: oamenii nu folosesc toate capacitățile mentale pe care le au (similar, oarecum, cu faptul că majoritatea dintre noi nu utilizăm TOATE funcțiile și facilitățile telefoanelor mobile, tot mai sofisticate și performante. Faptul că au apărut memoriile electronice a făcut ca pregătirea noastră pentru memorare să fie și mai slabă decât până acum. În schimb, generațiile anterioare au avut preocupări foarte serioase pentru a antrena capacitatea noastră de memorare – fără îndoială, un fapt care poate duce la o îmbunătățire substanțială a deciziilor de acțiune luate de oameni.

Un aspect pozitiv în prezentarea acestui aspect al eficientizării (instrumentalizarea) de către T.K. este faptul că și instituțiile sunt considerate instrumente, ceea ce este un mare pas înspre considerarea că TOT ceea ce este de natură să ajute la atingerea unui SCOP are calitatea de MIJLOC/ instrument. Reamintesc aici că, practic, gama mijloacelor este cvasiinfinită. Finite sunt doar posibilitățile noastre actuale de a accesa acele mijloace și de a le utiliza în folosul oamenilor. În opinia mea este scandalos faptul că lumea inginerească nu a reușit să găsească instrumentele necesare pentru convertirea energiei Soarelui într-o sursă cvasiinepuizabilă de energie (se știe, și Soarele se va stinge, dar mai sunt niște miliarde de ani până atunci). O posibilă explicație a acestei aparent inexplicabile delăsări/ întârzieri în rezolvarea problemei energiei la scara umanității este, în primul rând, faptul că oamenii gândesc și acționează în marea majoritate a cazurilor (pe termen foarte scurt și scurt). A investi pentru rezolvarea problemei energiei pentru generațiile viitoare nu este în pattern ul nostru de gândire. În context, T.K. precizează că există o frână împotriva investirii în tehnologii noi: șansa de a le cumpăra ulterior, ieftin. Mai poate fi o explicație: având surse cvasiinfinite de energie, oamenii ar canaliza o bună parte a acesteia împotriva semenilor, în scopuri de dominație. Dar asta va fi o altă temă în acest serial. Revin asupra faptului că toate manualele de Economie/ Economics/ Economică încep cu o mare minciună: resursele sunt rare/ puține/ limitate.

Liviu Druguș     Pe mâine!