liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Dornești

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 446. Joi 22 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (168).


(Ultima vacanță de iarnă: 22 decembrie 1966 – 8 ianuarie 1967)

Joi 22 decembrie 1966. Este ultima zi a primului trimestru din clasa XI-a și prima zi de vacanță de iarnă. Am venit la fix la școală. La socialism a anunțat mediile. Am 7. Apoi a ascultat trei sferturi de clasă (căzuți și pretențioși la note mai mari). La română a predat toată ora și a dat pentru vacanță o temă facultativă: ”Arta narativă a lui Mihail Sadoveanu”. La fizică a adus extemporalele. Am 6. Eu: ”Tovarășa profesoară (Ciobanu) da ce-am greșit? Ea: ”Cutare și cutare…”. În pauză am pocnit-o, mai mult în glumă, pe Nenati Lucia care a început să bocească și apoi să mă bombardeze cu cuvinte grele. I le-am trimis înapoi și mai grele. Profesoara a făcut mediile. Druguș: 5! Eu: ”Tovarășa profesoară, mai vedeți o dată. Nu cumva ați greșit?” Ea: ”Daaa… Îți iese 6”. Eu: ”Păi vedeți?..”. Ea: ”Uitați-vă la Broască. Are medie mare și ea n-a adus curcan sau altceva”. Eu: ”Păi nu, o fi adus un porc…”. Profesoara s-a uitat urît la mine apoi a rîs și ea împreună cu întreaga clasă. Am cam dat frîu liber limbii ora asta (am avut discuții vioaie și cu Ica Grijincu, Dorina Albu, Nenati Lucia ș.a.).

I-am scris Tanței Ungureanu și Rodicăi Pîrghie în Album: ”Primește de la mine cele mai sincere condoleanțe, iar spre a-mi eterniza amintirea păstrează-mi semnătura”. Semnat: Vulpașin, șeful clasei. (L.D.: dedesubt este semnătura mea stabilită pe cînd eram în clasa cincea).

La Istorie, profesoara a făcut informare politică. A început cu situația și războiul din Viet-Nam și a ajuns la ea, la toaletele ei, la fîș-fîșurile ei și ale soțului și…în sfîrșit, la coronița fetiței ei, căci are serbare. A plecat cu cîteva minute înainte de a suna de ieșire. Imediat a început cîntecul și jocul. Au venit și cei din F. Băimăcean cînta. Telucu bătea, iar perechile juca(u). Dar nu le-a ticnit prea mult pentru că a venit diriginta și a făcut o anchetă: ”Cine a bătut din picior de se clătinau becurile în clasa a VIII-a A?”. Clasa nefiind unită, diriginta a reușit să afle numele celor ce-au participat la joc și s-a ales numai cu atît. Pascar Ilarica: ”O mai fost ș-un băiet…”. Diriginta: ”Druguș! Cine-a fost?” Eu: ”Piecnița”. În pauză, Mariana (Gînsac): ”Telucu, știi cine te-a spus? Liviu!”. Telucu: ”Și ce-i cu asta?”. Urmăresc dumnealor o dezbinare între noi, dar nu le metrge…

La Chimie ne-a luat Rebca pe cei care n-am fost ora trecută la extemporal și ne-a dat extemporal în primele trei bănci. Eu am fost în a treia bancă. În spate: Puha și Băimăcean. Ne-a dat două puncte. Am început cu al doilea – pe care l-am copiat din carte, apoi am rezolvat și primul cu o fițuică de la vecine și a mers un pic treaba. Pînă la sf. orei au și fost corectate: Gavril – 6, eu – 5, Gozec – 3. Gozec e căzut la chimie.

La engleză Pop a făcut niște situații și a dat extemporal la cei amenințați. Nu ne-a adus încă extemporalele…

După ora asta ne-a ținut diriginta o mică cuvîntare pentru vacanță (ne-a luat carnetele și cîte un plic) apoi liberi!. Cu aceasta a luat sfîrșit primul trimestru care parcă ieri a început. Drept semnal pentru începerea vacanței am rupt matricola de pe mînă și am trîntit de două ori mapa de mozaic de-a vuit toată școala…. Ca din glumă am vîrît mîna în buzunarul Icăi și-am scos 6 lei pe care i-am pasat lui Gavril. Cu toate împotrivirile ei am mers toți patru băieții la o cafea neagră la cofetărie și cu asta basta!

Am mers acasă, am halit, am luat cîteva vinuri apoi am mers la Comisariat și mi-am rectificat greșelile din ”ordinul de recrutare” după care am mers în oraș să-mi scot 560 lei de la CEC.

M-am întîlnit cu T2, am mers cu el pînă la policlinică și înapoi. Am vorbit cu el despre felul meu de a fi încrezut. Telucu (T2): ”Da, ești! Prin felul tău de a te purta cu fetele…”.

Apoi ne-am întîlnit cu Teddy (T1), am mers la Poștă și cum aveam un pic de chef am intrat peste rînd și mă clănțăneam cu o funcționară tînără… Am scos numai 500 lei. Apoi am mers la gazdă, mi-am luat valiza și PA! (n-am luat paltonul, fularul, căciula, mănușile). Am lăsat bagajele la autogară și-am mers la Modern de unde-am cumpărat cu mama un frumos costum de 947 lei, gri în carouri (44 – II). La autobuz am avut locuri bune și am călătorit bine pînă la Grămești (au fost două curse pline). În Siret am văzut-o pe Zîna Scripcaru (L.D. Scripcaru Melozina a fost colegă cu mine la Grămești în clasele V- VIII. O consideram – poate chiar era – cea mai drăguță fată din clasă și îmi plăcea. Am strîns-o de cîteva ori în brațe ca să știe și ea…).

În Grămești, în stația de autobuz ne aștepta tata. Acasă am dat ”noroc” cu Muț apoi am început să inspectez camerele și să văd cum s-au mai schimbat lucrurile în decurs de un trimestru. Am revăzut corespondența, vederile, colecția de Moscow News (5 cupoane), noile cărți din bibliotecă și celelalte lucruri mai mult sau mai puțin cunoscute. După ce-am halit și-am băut ceva am stat de povești pînă pe la 23. Curios: nici nu m-au întrebat de medii.  Doar le-am spus că nu-s bune. Tata mi-a hotărît: nu înveți – iei drumul lui Mircea (dar mie nu mi se pare tare greu). Mă gîndesc mereu la noi meserii. Mama mi-a propus să urmez Farmacia, dar eu aș vrea să mă duc la Marină sau să urmez Italiana! Sînt fumurile tinereții de care sînt conștient, dar care mă derutează.

Vineri 23 decembrie 1966. M-am sculat pe la 9. Ce naiba! Doar sînt în vacanță! Pînă la amiază am început cu activitățile începute de ieri. Am găsit vreo cinci vederi primite de la bunița: f.f. frumoase (una e din Valea Prahovei și una din București: îs grozave, mari, 2 lei).

După amiază am început să scriu scrisori. Toate cîte le-am scris vor pleca mîine. I-am scris buniței, lui Mircea (a scris și mama cîteva rînduri, cam tăioase), apoi, după masă i-am scris Natașei o felicitare mică (”Cu ocazia Anului Nou, multe salutări și mult succes în viață. Al tău prieten, Liviu”). Apoi i-am scris și-o scrisoare pe o coală de hîrtie din mapa ”Doina”, împăturită în 6. I-am pus în plic o țigănușă artificială și două figurine: o tură și-un cîntăraș cu o inimă. Cam așa mi-a trecut prima zi de vacanță. M-au încercat ușoare nuanțe de plictiseală. Afară nu-i tare frig, dar am stat tot timpul în casă (Am prins Roma, Londra, Vatican ș.c.l. – pregătiri pentru Christmas).

Sîmbătă 24 decembrie 1966. M-am sculat ca și ieri, m-am îmbrăcat și m-am dus pînă la Poștă (noul local al Poștei este acum dincolo de Biserică). Ieri după masă tata a fost la Siret. Pe la 18 au fost popa și dascălul cu ajunul (5 lei popa, 3 lei dascălul; tanti Lucreția le-a dat cîte un leu la fiecare). Eu, marele ”creștin” nu prea știam să fac cruce.

După ce am venit de la Poștă am ajutat-o pe mama la pregătiri: curățat ceapă, adus cele trebuincioase de la beci ș.a. Azi am încercat să citesc, dar n-am avut spor. Am citit nuvela ”Secret arzător” de Ștefan Zweig. Nuvela mi-a plăcut dar nu m-a pasionat, drept pentru care nu le-am mai citit și pe celelalte. Am extras un fel de ”cugetare”: ”Cînd numim cu un oarecare dispreț superficial acel soi de oameni ca ”vînători de fuste” nici nu ne dăm seama ce observație adevărată cuprinde acest cuvînt, căci, de fapt, toate instinctele pătimașe ale vînătorii – pînda, surescitarea și cruzimea sufletească – mocnesc în astfel de oameni care sînt totdeauna încărcați de patimi; dar nu de patima nobilă a îndrăgostitului, ci de aceea rece, calculată și primejdioasă a jucătorului”. Cred că nici celelalte nuvele n-ar fi rele, totuși încerc să citesc alte cărți pe care le-am lăsat tot așa. Pînă la urmă m-am decis asupra cărții ”Răzlețe” de T. Arghezi: mi-au plăcut cîteva nuvele (Toader și… cu popa). După masă am ascultat tot timpul radio pe toate (trei) lungimile de undă (lungi, medii și scurte). Seara, tata a scris la Izvoare, Otac, Cuizăuca și Mașcăuți, iar mama a scris la Dornești – cîte o carte poștală tip felicitare de 1,25 lei.  După asta am stat și am jucat durac; am pierdut ca un erou. Mama a copt pîine în sobă. În cameră temperatura se menține la 20 de grade. De cînd am venit în vacanță n-am scris în Jurnal și m-am hotărît să scriu în seara asta. Cu muzica ușoară de la radio în surdină am scris pînă la 22.30. Tare m-am mai lenevit… Și am atîtea de făcut în vacanța asta!   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 445. Miercuri 21 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (167).


Marți 6 septembrie 1966. Dimineața ne-am sculat la 8. Am mers la Serioja (tanti Zenovia). (Mîncat, băut). Tata s-a bărbierit pentru prima dată cu o mașină electrică. Pe la 11 ne-am pornit cu toții în oraș. Am mers cu troleibuzul pînă aproape de centru (la clădirea Sovietelor = Sfaturilor). Luat și răscolit un magazin întreg. S-a cumpărat: o căciulă (4 ruble), un ceas pentru mama (21 ruble), un inel-verighetă, o valiză (4 ruble), curele de ceas, sîrnice (chibrituri), curele (patru bucăți), ciorapi (întîlnit cu Vica), vederi din Chișinău, solnecnîi (solnițe?), aparate de ras (22 ruble buc.), aparat foto Smena 6 (13 ruble), o serie de lămpi radio, clești pentru vie, cărți de joc, bilete de loterie, 100 buc lame Niva, trei aparate de ras clasice de 63 kapici bucata. Am băut cvas.

Spre seară (după 16) ne-am întors ”acasă”. Iar mîncat și băut. Am plecat pe la 5-6 cu un taxi (Volga) și într-o oră am ajuns la Mașcăuți. Eu eram încă cald și vorbeam în dodii. Seara ne-am culcat, iar, tîrziu. A fost o seară de spus bancuri și Liolea, Valeri, Iulia au spus puține bancuri, dar bune (cu Pușkin, Lermontov)

Miercuri 7 septembrie 1966. Dimineața am rămas iar singur acasă. N-am mîncat. Mama cu tata s-au dus iar la dentist. Am umblat la difuzor și în loc să pun difuzurul în priza de difuzor l-am pus în priza de curent. S-a ars siguranța la difuzor. Pe la 11 mama a făcut o salată de vinete. Pe la 15 a venit și tanti Nina. S-a mîncat iar pe îndopate. Apoi am plecat cu toții pe jos pînă la marginea satului, lîngă o carieră de piatră. Ne-am suit într-o mașină care căra cochileți. Am stat în spate și m-a scuturat bine. Mi-a fost rău și chiar am amețit. Drumul ne-a costat o rublă pînă la Brănești la carieră. Aici am așteptat mai bine de o oră. Ne pică o ”Pobeda” și ”davai Orhei”, apoi direcția Kuizovka cu 140 km pe oră. (L.D.: așa se grafia atunci numele satului natal al tatălui meu. După 1989 se numește ca înainte: Cuizăuca).  Am ajuns la teotea Alexandra, vară dreaptă cu tata (o femeie corpolentă care a spus că are de toate și nu-i lipsește nimic). Pe unul dintre băieți îl cheamă Mircea Gagiu (născut în 1949). A terminat 10 clase, dar n-a reușit la Agronomie. Stat la masă. Cinstit zdravăn. A venit și teotea Marusia, soră cu Alexandra și vară cu tata. A venit și Dominte, un prieten din copilărie al tatei. Am mers apoi la baba Gafica – soră cu dedușca (bunicul) și cu gheghea (nenea) Mihail. Am mers apoi la teotea Marusia, soră cu tata (căsătorită Blănaru). Are cinci copii și este ”haziaikă” (gospodină/ casnică). A plîns mereu. O fire tare duiosă. Către tata: ”Oooo, frățiorul mieu!…”. Nu după mult timp a venit Mircea Gagiu și ne-a luat la kino (cinematograf). Kino-ul era într-o sală mică (fosta casă a popii din sat). Biserica este închisă și aici și în mai multe sate. Am văzut filmul ”Hokeistî” (”Hocheiștii” prod Mosfilm). Am stat, la film, lîngă o fată…. Mircea mi-a tradus ceea ce nu înțelegeam. Am ieșit la ora 23 și am mers la tanti Marusia, vara tatei.

Azi dimineață, Vitea a fost la Otak și ne-a anunțat vizita. Am mers pe la teotea Alexandra – ne-am luat rămas bun și am pornit pe jos, încet-încet, tuspatru spre Otac. Am ajuns la Otac la sora tatei Ecaterina (Katiușa). Soțul ei, Ilușa – tractorist – dormea. Imediat – la masă. S-a băut Moskovskaia și  vin și s-a dat drumul la ”radiolă” (patefon cu plăci). Au pus să cînte Valurile Dunării (Dunaiskie Volina”) și mi-a plăcut mult. Mi-am mai cunoscut doi verișori: unul în clasa I-a (Vlad) și o verișoară (Nadia) – pionieră în clasa IV-a. Chestia cu Vitea: toți o făceau pe grozavii cu bietul prost beat. Marusia s-a plîns de viața ei: ”Ehei, nu-i Fedia aici să-i tragă o uciganie tîmpitului”. Am pornit-o pe jos spre Izvoare. Șura, învățătoarea blondă cu muzică românească a plecat acasă la Mircea. Am schimbat curelele la ceas. Mi-am pus una cu busolă de o rublă + o insignă sportivă (Spartachiada). Teotea Alexandra ne-a făcut podarcă (cadou) o chestie electrică de încălzit apa (nu știa că nu avem curent electric în sat). Ne-am spălat pe picioare, am mai stat de povești pînă la miezul npții.

Joi 8 septembrie 1966.  Ne-am sculat la 8. Am mers la Marusea, dar nu era acasă. Am mers apoi pe un deal și am cules ceva poamă. Apoi am mers la baba Gafica: ne-a dat două sticluțe cu odikolon (apă de colonie/ parfum). Ne-a cîntat cîntece despre Moldova. Ne-a povestit din anii deportării familiei noastre în Altai și Siberia. (o situație oarecum asemănătoare cu cea a tatei, adică a fost rupt de familie). Am plîns și eu. Baba Gafica ne-a dat, la despărțire un țol (covoraș), o fotografie veche să facem o dublură. Vroia să-mi dea un dar ca amintire și nu știa și nu avea ce. A vrut să ne dea sandalele din piciore. Noi: Nuuuu! Am mîncat poamă pe drum. Autobuzul gol ne aștepta. Ne-am suit cu toții în afară de Vanea și am plecat la Orhei. Dedușca (bunicul) către șofer: ”da moldovinești nu știi”? Șoferul s-a tulburat, dar n-a vrut să vorbeăscă decît rusește. ”Svinița!” (porc) l-a caracterizat dedușca. Am coborît la Orhei și am cumpărat un fel de bilet de loterie (25 kopeici) și am cîștigat o carte de 14 kopeici (i-am lăsat-o lui Valeri și Liolia). Tanti Nina a plecat să cumpere un cîntăraș (eu am plecat pînă ”mai încolo”, adică am fugit și eu în piață). I-am cumpărat tatei o culegere de probleme de fizică și mie manuale de engleză pentru clasa 9-a și a 10-a. Vederi n-am găsit. M-am întîlnit în piață cu tanti Nina: s-a pornit imediat să-mi caute vederi. I-a cumpărat mamei un cîntăraș de 4 ruble care cîntărește pînă la 5kg (cică numai românii cumpără din astea). Am luat un taxi. Era același șofer care ne-a dus la Cuizăuca (Lupașcu). Ne-am luat rămas bun de la dedușca, Marusea, Katiușa și Iliușa. Toți am promis că ne vom scrie. Tanti Nina mi-a cumpărat vederi cu Kremlinul și o carte cu fotografii despre Moscova. Întors înapoi am ieșit cu Valeriu prin sat să căutăm ”pleoncă” (film pentru aparatul de fotografiat), valvă pentru bicicletă și alte nimicuri. Am mers la ” selimag” (magazin sătesc) dar n-am găsit ce căutam. Ne-am întîlnit cu Nelic (gorodskoi/ orășean). Am mai umblat prin sat și am ajuns acasă abia pe la 16. Am stat în casă. S-a tăiat un curcan și o găină și s-a făcut multă mîncare. Spre seară am mers la un fotograf să căutăm ”pleoncă”. N-are.  Ajunși acasă am primit ordin de plecare la Ivan Vasilici. Ne-am întîlnit la poartă cu Karaevici și cu Leotîv. Pentru că era destul de departe am mers tot un galop. Valeriu nu prea rezista la fugăreală. Acasă la Ivan Vasilici erau doar fetițele gemene (Vera și Liuba). Ivan Vasilici era plecat. Nadejda Nicolaevna (soția lui Ivan Vasilici) vine la noi acasă. Ne-am întors tot în galop. Pe drum ne-am întîlnit cu Sveta și Galea (au transmis o invitație pentru Nelic la o ”iminină” = ziua numelui/ onomastică). Am mers cu Valeri la el. L-am lăsat pe el să intre și eu am așteptat la poartă. Apoi ne-am întors iar la club unde ne-am întîlnit cu doi colegi de-ai lui Valeri:  mustăciosul și Serioja. S-a vorbit despre ”iminimă”. Am fost socotit și eu în rîndul invitaților. ”Da, dacă nu plec”. Eram îmbrăcat doar în bluză, am transpirat și am răcit.

Nadejda Nikolaevna era deja sosită acasă. N-a durat mult și am primit un nou ordin: să merg cu Liolia la RODOM (Casa de nașteri) după soția lui Karaevici care ne-a așteptat. Am venit înapoi în grabă, am mîncat puțin și pe la 23 m-am culcat. Musafirii au rămas să se ospăteze și să se distreze.

Vineri 9 septembrie 1966. Ziua poporului frate bulgar. Dimineața m-am trezit o dată la 5. Răcit tare. Sculat la 9. Iar masă bogată. N-am pus nimic în gură. A vedit și dedușka (bunicul) cu snoavele și cu vorba lui plăcută și înțeleaptă. Iar plînsete și cîntece. Luat ultimele pahare, în picioare. Eva i-a dat mamei o broșă de o rublă 80k și o perdea de la geam. În sfîrșit, ne-am despărțit cu lacrimi în ochi și icnete în glas, toate sincere. În butcă s-au suit mama și Marusia, iar eu, tata, Vanea, dedușca, Ilușa, Marusea și Nina am pornit pe jos spre Pogribeni. Dedușca, la cei 75 de ani ai săi e tare zdravăn și merge vîrtos. Îmi place foarte mult. Am vorbit cu toții tot drumul. Ne-a prins ploaia. Am mers printr-o pădure. Cele trei surori (Nina, Katiușa și Marusia au cîntat mereu. Ilușa, tata și eu am zobovit un pic și am consumat o ploscă de vin și am halit un pui. Ne-a ajuns din urmă un tractor cu remorcă. Am mers cu toții pînă la Izvoare (deși mama nu ar mai fi vrut). Am ajuns acasă la Eva. Dedu (bunicul) nu era acasă: plecase la Cuizovka/ Cuizăuca după noi. Vania a adus 9 litri de vin de masă, înfundat. Am stat la masă, dar n-am mai băut, n-am mai mîncat. Am stat tîrziu pînă la 23. M-am culcat înaintea la toți.

Sîmbătă 10 septembrie 1966. Singur acasă (la Mașcăuți). Valeri și Liolia au mers la școală, mama și tata au plecat la pus dinți, pe la 11. A venit Ionel (soțul tantei Nina), apoi au venit și tata cu mama cu gura plină de dinți falși, îmbrăcați sau de metal. Evident, n-au mîncat. La amiază am jucat durac cu Liolia, Valeri. (Ionel și tata au pierdut de toate dățile). Ionel s-a cinstit bine. Eu am stat de povești cu Liolia. După amiază am fost cu Valeri la cules poamă (șasla). De fapt am furat de la un lot al kolhozului, departe de sat. Tata a fost foarte împotriva acestui fapt. Dedușca a plecat primul de la Mașcăuți. A lăcrimat. Am luat valiza de la Izvoare (cărți de joc, două coșuri de pernă lui Marusia și lui Katiușa). Am revenit la Mașcăuți spre seară. Am fost cu Valeri la baie. Seara – concert de muzică ușoară și populară + un balet românesc transmise de televiziunea din Sofia. Tata s-a culcat primul, apoi mama, apoi Valeri, pe urmă Nina, și la urmă am rămas eu cu Liolia. Ei nu știu de ”servus”, ci de ”privet” (salut) și ”salam aleikum” (la revedere). Am rîs spunînd în loc de ”salam aleikum” – ”cîrnaț aleikum”. La miezul nopții a venit și Ionel, beat criță. Ne-am culcat la miez de noapte.

Duminică 11 septembrie 1966. (L.D. Începînd cu această zi au reapărut în Jurnal însemnările mele zilnice, mai detaliate, mai clare și mai complete). Dimineața m-am sculat mai devreme, ca de obicei în ultimele zile. Azi am fost cu toții acasă. Pînă la amiază am mai stat de vorbă, am jucat durac și am aranjat valizele pentru plecare. Liolia speră ca eu să nu plec chiar azi și poate tot voi veni la ”iminima” colegei lui Valeri. Le-am mai povestit și eu multe întîmplări de pe la noi la școală. Înainte de a termina cu împachetatul, tanti Nina mi-a dăruit două cravate noi-nouțe, cu elastic, dar frumoase. La ora două a venit Nadejda Nikolaevna și i-a dăruit mamei două odecoloane (colonii) în cutie (de 4 ruble) și un buchet frumos de flori. După cîte am observat ne apreciază foarte mult. La ora 15  am plecat cu toții la autobuz, nu înainte însă de prînzi și a cinsti cîteva pahare. La autobuz am mai zăbovit un pic. Mi-am luat rămas bun de la Valeri și Liolia și m-am urcat în autobuz. De aici am dat mîna și cu Nadejda Nikolaevna care mi-a urat succes la școală. Liolia mi-a spus ca, atunci cînd ajungem la Chișinău, să-i dau adresa mea lui mamă-sa (adică tantei Nina) pentru a i-o da lui Sveta care, cică, vrea să corespondeze cu mine. Bucuros! La despărțire, Liolia a lăcrimat. La difuzor se transmitea o frumoasă muzică populară românească. Minunat! (L.D. Simt nevoia să precizez că în marea majoritate a stațiilor de autobuz, în piețe, gări și alte locuri aglomerate erau montate difuzoare care transmiteau emisiunile postului central de radio. Așa era și la Dornești și la Mașcăuți. Dar nu țin minte să fi avut difuzor în Grămești). În sfîrșit, am plecat! Un timp am mers în picioare pînă ce niște cetățeni s-au arătat a fi amabili cu noi cei din România și ne-au cedat locurile lor. Ziua însorită și muzica de la radioul șoferului mă făceau să mă simt fericit. Nu simțeam însă nici supărare și nici bucurie pentru că plec.

La Chișinău am oprit la capătul uliței (L.D. ulița = strada) Krutaia și am mers pînă la nr 20. Gheghea/ dedea/ nenea Ionel luase deja un litru de votcă, dar nu se îmbătase, numai cît îi era greu să meargă mai repede și avea o poftă grozavă de a vorbi și a povesti. În sfîrșit, am ajuns acasă la gheghea/ Dedea/ nenea Mișa. Aici n-am stat mult deoarece tata a aflat că unul dintre prietenii lui din copilărie și școală se află în Chișinău, nu departe. Așa că am luat-o pe jos pînă la dînsul. Numele colegului: Vasile Duca (are un ochi de sticlă, soție ruscă, două fetițe – una la grădiniță și alta la școală în clasa a II-a sau a III-a). A povestit multe cu tata. Mi-a plăcut de el pentru că era foarte înțelegător. Nu insista mult. După cca. o oră  am plecat cu toții la stația de autobuz. Eram destul de mulți (eu, mama, tata, Nina, Mișa, Vasile Duca cu soția și fetițele). După ce am așteptat cam jumătate de oră în stație și autobuzele nu mai veneau, am luat-o pe jos. Vasile i-a dat tatei doi litri de vin și un sfert de spirt de 96 de grade. Am ajuns la gheghea/ dedea/ nenea Mișa. De aici tata a luat o serie de cărți de matematică procurate pentru el de Ioachim Druguș. Mama a luat 6 furculițe și trei cuțite cu mîner alb de la Zenovia și o zakrîtcă (aparat de strîns capacele pe borcane) + 50 de capace de tablă de la Fedosia. Am stat și la masă, dar numai cu mare greu am luat vreo 6 pahare de vin; altceva nimic. Am mai vorbit cu frații mai mari ai lui Ioachim și mi-au plăcut. Înainte de a ne despărți și a pleca spre gară, am făcut schimb de adrese cu Ioachim. Eugeniei (Jenia) i-am dat adresa lui Lili Buhaianu din Grămești pentru a purta corespondență cu ea. Ne-am luat rămas bun de la toți ai casei. La poartă unul dintre frații lui Ioachim s-a postat la poartă cu o carafă cu vin și nu ne-a lăsat să plecăm pînă n-am mai luat fiecare cîte un pahar de vin. În sfîrșit, am plecat la stația de troleibuz de unde am plecat direct la gară. Aici tata a scos bilete pînă la Ungheni. Tanti Nina i-a mai dat tatei vreo 5 ruble, să aibă pe drum. În gara de la Chișinău mi-am cumpărat un ”Morning Star” și un carnețel pentru adrese. Tanti Nina mi-a cumpărat un foarfece de unghii (”să-l ai la internat”).

La aprox ora 21 am avut tren. Am mers cu trenul Moscova-București-Sofia. Controlul biletelor s-a făcut înainte de a urca în tren. Despărțirea a fost dureroasă și impresionantă. Tanti Nina a plîns, chiar și gheghea Mișa a alergat mult după tren. Rămași singuri în tren am cugetat asupra călătoriei noastre și apoi am început a ne gîndi la ce vom găsi pe-acasă. La 23 am ajuns în gara Ungheni. Am intrat într-o sală așteptînd verificarea bagajelor. Pînă una alta mi-am mai ușurat buzunarele de capici (copeici). Mi-am luat un termometru de cameră (50k) și tata a cumpărat două sticluțe cu soluție pentru recăpătarea culorii inițiale a părului. Nu erau mulți cetățeni care treceau frontierea. Am dat pașapoartele la viză, am completat foile pentru conținutul din valiză și ne-am prezentat la vameșii sovietici. Nici nu ne-au deschis măcar valizele și ne-au trecut în altă cameră rămînînd să așteptăm un timp pînă la venirea trenului. La miezul nopții am trecut în camera de așteptare. Aici ne-am plictisit binișor. Cînd ne-am urcat în tren ne-au controlat grănicerii biletele. În tot vagonul eram numai cinci persoane plus conductorul care era foarte amabil la vorbă. Am găsit un compartiment liber. Trenul era românesc. Am făcut în tren Declarația vamal valutară.

Luni 12 septembrie 1966.  În declarație am trecut mai important aparatul de ras și cel de fotografiat. Ne așteptam ca să ne facă controlul vamal la Nicolina. A sosit însă unul de la vamă și ne-a controlat declarațiile. Pentru unul dintre cel două aparate vama este 60 de lei. Ne-au restituit și banii reținuți: 1040 lei. La Nicolina am avut iar încurcătură cu mersul orelor (Între Moscova și București este o oră diferență). La 1.05 (ora României) am luat un motor care ne-a dus la Iași. Aici am stat în sala de așteptare de clasa I-a pînă la 5 cînd a venit trenul de Timișoara, care ne-a dus la Suceava. Aici tata a rămas pentru a schimba buletinele. Eu cu mama am luat bilete de tren pînă la Dornești și la 9 am plecat. Eu am vrut să merg la Rădăuți să mă înscriu la Liceu, dar mama nu m-a lăsat. Am stat în Dornești jumătate de oră să așteptăm autobuzul, dar ni s-a ivit o ocazie (un camion) și-am mers pînă acasă, în poartă. Bunița ne-a întîmpinat bucuroasă. Totul era în regulă acasă. Bunița a fost bolnavă, dar acum e bine și în casă toate erau la locul lor. Bunița a adus de la București un ”omuleț” (minuscul, de cca 3 cm) căruia îi pui un fel de țigară în gură, o aprinzi și ”el” fumeaă scoțînd rotocoale de fum. Interesant lucru. Ne-a întîmpinat și tanti Lucreția cu copiii.

La 12 a ajuns și tata de la Suceava, cu autobuzul. Pînă seara ne-am descărcat amintirile și am repartizat fiecare lucru la locul lui.

Eu am început să-mi adun de prin casă lucrurile ce-mi trebuie la internat. Anul ăsta voi lua cu mine valiza nouă dăruită de tanti Nina. Am început a-mi aranja într-însa diferite fleacuri. Seara am făcut o baie. Continui să tușesc grozav; seara cînd mă culc simt că mă înăbuș și asud. Bunița mi-a făcut un sirop din coajă de ceapă, dar în zadar.  Mîncînd mai rar și regulat încep să-mi recapăt pofta de mîncare. Seara ne-am culcat la 23.

Marți 13 septembrie 1966. Ziua pompierilor din RSR. Zi frumoasă și caldă. Dimineața tata s-a dus prin sat să mai împartă salariile și să vadă ce-i cu școala. Eu am cules o găleată de pere apoi am rămas în casă. Mi-am pregătit toată lenjeria, mama mi-a pregătit perna și pătura, pantalonii de la uniformă și altele (mi-a lungit mînecile de la haina de uniformă).

După masă am cules tot timpul pere împreună cu tata din părul de la deal și le-am așezat (cîte au încăput) pe ziare în bucătărioara de la deal. Apoi a cules tata vreo 6 coșărci din părul din față și-am așezat perele în dormitor, pe ziare. Am socotit, cu ajutorul cîntărașului de la tanti Nina, că am cules azi cca 200 – 300 kg de pere. Tata are de gînd să le vîndă și să mai scoată un ban. În total mi-a dat 525 de lei pentru plecarea mea la Rădăuți, la liceu.

Seara a fost tanti Zîna și m-a anunțat că, mîine, merge la Rădăuți șoferul Apalaghiei cu camionul și că n-are rost să mă mai scol la cursă (și-așa nu mă ia). Seara mi-am pregătit valiza și m-am culcat pe la 22.

(L.D. Aici se încheie ultima vacanță de vară din viața mea de licean prostuț. Urmează să transcriu ultima vacanță de iarnă (dec. 1966 – ian. 1967) și ultima vacanță de primăvară (21 martie 1967 – 28 martie 1967). În fine, așa cum am promis, voi încheia cu cel de-al treilea trimestru (și ultimul!) din viața de elev, trimestru care a început la 29 martie 1967).

(va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 431. Miercuri 7 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (153).


Duminică 3 iulie 1966. Aseară, după ce m-am culcat (vorba vine), am auzit de la 0 la 0.30 Vorbește Praga în limba engleză și Parla Bucarest (397m). În cadrul emisiunii de la București  a dat muzică ușoară românească. Pînă la ora 1 am ascultat Glasul Patriei care n-a fost cine știe ce interesant. Între timp am citit din ”Pădurea spînzuraților” (Iosif Bologa: ”Religia să fie admisă numai ca mijloc de dezvoltare a fanteziei copiilor”).

Azi dimineață mama m-a lăsat să dorm cît pot. De-abia la 10 m-am trezit singur. Tata era plecat cu bicicleta la Zamostea să se intereseze de lemne. Pînă la 11 m-am spălat îndelung, făcînd mare ”risipă” de apă. La 11 am mîncat pt dimineață. Abia m-am mai învîrtit prin casă și pe-afară și s-a și făcut ora 13, iar mama a așternut din nou masa. Am mîncat fără nicio poftă.

După masă a venit poștașul și ne-a adus o scrisoare de la bunița. Nu se mai așteaptă să vin eu la București. Mama și tata au hotărît să nu mai plece la București și să plec numai eu. Aș vrea să n-o anunț pe bunița de venirea mea ca să-i fac o surpriză (aprox ca data trecută).

Azi e o zi, de asemenea, caldă și însorită.

Dimineața, plin de elan, am mai făcut antrenamente la săritura în înălțime. De la un timp am început să ating sfoara, dar am ridicat-o mereu și, așa, ușor atingînd-o am ajuns la 1, 34. Cred că dacă voi persista la 1,34 aș reuși să n-o mai ating și să sar mai mult.

La amiază a venit tata și ne-a anunțat că a găsit lemne și după masă a plecat cu două căruțe să le și aducă. Eu cu mama am jucat aproape tot timpul table și un pic de dame. În total am jucat 7 partide de table și patru de dame. Mama m-a bătut cu 5-2. Abia acum am început să prind și eu cum se joacă tablele și-mi place din ce în ce mai mult. E foarte pasionant jocul. La ultimul joc mi-a garantat că-mi dă un marț. Am pariat că-i numai linie (pe un leu) și așa a fost. Înainte de a-și scoate mama ultima ”bilă” am scos și eu ultima și-am cîștigat leul. Am vrut să joc cu mama pe bani, dar dînsa n-a vrut. M-a povățuit însă: ”Să nu te pasioneze banul niciodată”.

Ziua asta caldă s-a transformat pînă spre seară cînd au venit iar nori dinspre Mihăileni (L.D.: satul vecin cu Grămești, satele despărțite fiind de apa Siretului). Era cît pe ce să plouă, dar am scăpat ca prin minune. Azi a fost nuntă la Macovei. În tot satul a fost o adevărată sărbătoare. Lumea curgea puhoi și toți erau la  ”țol festiv”. Locul nunții a fost pe aproape de noi; muzica se auzea foarte tare, la fel și chiuiturile de la hore.

Azi n-am mai reușit să-mi fac lecția la l engleză. Seara tata a adus două căruțe de lemne pe care le-am descărcat în fața bucătăriei.

O noapte cu lună. La 23 am ascultat Novisad ul și la 12.30 m-am culcat după ce-am citit o oră în pat.

Luni 4 iulie 1966. După cum plănuise încă de aseară, tata s-a sculat de dimineață și s-a apucat de tăiat lemne. De voie, de nevoie m-am sculat și eu pe la 7, dar somnoros și chiar adormit pe jumătate.

Pînă la ora 12 am tăiat aproape încontinuu și-am terminat de tăiat aproape toate lemnele în lodve de 1 metru. Tata a măsurat (cubat) și a constatat că nu sînt trei steri, așa cum a plătit, ci, spre ciuda lui, doar doi jumate. La amiază s-a dus la omul cu pricina care i-a promis că-i va da și restul de jumate de ster. Eu m-am înfocat tare la tăiat (curmat), considerînd asta ca fiind un sport. Îmi place să fiu dezvoltat și chiar mai mult decît atîta: să fiu solid! Se pare că deja sînt…

La amiază am ascultat D.V. (Deutsche Welle) (”carnet sportiv”, Carnetul zilei”, despre cel mai modern penitenciar din RFG și despre menajarea bătrînilor (65) dintr-un orășel vest german). Cînd a început să transmită niște muzică ușoară franceză am adormit și mai dormeam mult dacă nu mă scula mama și să-mi spună că în jumate de oră să fiu la masă. Am mîncat ”pe răsturnate” (ca după multă muncă și somn).

Am citit azi în ultimul nr din ”Gazeta învățămîntului” ”Statutul unităților și detașamentelor de pionieri din R.S. România”. S-au modificat f multe față de perioada cînd eram eu pionier (organizarea, legămîntul, uniforma). Cînd i-am citit mamei despre noua uniformă pionierească, mai întîi s-a mirat, apoi mi-a explicat că aproape exact la fel era și vechea organizare de tineret de pe vremea dînsei (”străjerie”). Mama îmi amintește că se întorc toate așa cum s-au dus (liceu, bacalaureat etc.). Religia însă n-o să revină niciodată și în cazul în care se vor face unele apropier de religie, voi fi foarte revoltat. (L.D.: Naivul de mine nu a realizat că noua ”religie” era deja introdusă (bolșevismul) și cine ”păcătuia” față de dogmatica ortodoxă comunistă era, în cel mai bun caz, ignorat și marginalizat. Cît despre, ”premonițiile” mamei, acestea se bazeau pe un bun simț comun elementar care percepe tangentele dintre extreme, dintre început și sfârșit, dintre sus și jos etc. Fiind la Chișinău, cu cîțiva ani înainte de destrămarea URSS, mama a ”prezis” că imperiul va muri ca să se nască mai puternic… După anii 90, o soră de-a tatei, ”beneficiară” a deportării de două decenii în Siberia, după ce a văzut trendul de refacere a Imperiului nu se oprea din admirație și exclama: ”Cum a știut ea? De unde-a știut?”. Și uite-așa, ca să realizezi ciclicitatea istoriei nu-ți trebuie multe studii savante. Ai nevoie doar de cîteva confirmări…).

După amiază (de la 14.30 la 16 30) mama și tata s-au odihnit, iar eu am stat în bucătărie și am scris Jurnalul pe ieri și pe azi.

Ziua de azi e toridă. Nu e chip să stai mult în soare că te amețește și te toropește. Nu-i chip să faci treabă în timpul amiezii. (am pînă acuma 30 de lei puși la ciorap) (L.D.: A nu se confunda parcimonia și spiritul meu de economie cu iubirea de arginți sau cu ceea ce nu dorea mama să pățesc: ”pasiunea de a avea bani” (în fond, o boală). Banii în sine nu m-au pasionat niciodată, de unde și respingerea constantă a oricărei idei de parvenire, de cocoțare într-o funcție/ poziție/ postură care să te umple de bani, dar fără satisfacții profesionale. Verii mei de la Chișinău se mirau de ce nu fac ceva ca ”să fac bani” (firme, afaceri, tranzacții etc.). Concret, apartamentul în care am stat la Chișinău în anii 1994-1996, era format din două camere excelente într-un turn din apropierea centrului orașului. Proprietăreasa era plecată și stabilită în America și dorea să vândă apartamentul. Filo-română, proprietăreasa a scăzut prețul de la 5000 de dolari la 3000 de dolari, bani pe care eu i-aș fi adunat din salariul meu de la ”Sfatul Țării” în 30 de ani (fără să consum nimic). M-a așteptat câteva luni, doar doar voi aduna banii necesari. Evident, nu avea cum să mă aștepte decenii și a vândut apartamentul cu 7000 de dolari. Noul proprietar l-a aranjat un pic și peste cîteva luni l-a vîndut cu 20.000. Acum presupun că valorează minimum 50 – 60 mii de dolari. Verificarea ideii că nu am făcut pasiune pentru bani este dată de faptul că nu regret absolut de loc pierderea oportunității de a deveni mai bogat cu câteva zeci de mii de dolari (ultima ”trăsnaie” în domeniu, în 2013, a fost indiferența față de un post la BNR, în București). Iar exemple sunt nenumărate. În schimb, la piață, încerc mereu să optimizez raportul cost-calitate prin nevinovate negocieri…).

Azi mi-am mai revăzut colecția de vederi. Cele mai multe le am din Iași (vreo 30) apoi din Rădăuți și din regiunea Suceava. Am de gînd să-mi măresc colecția achiziționînd mereu și făcînd schimb prin corespondență.

Azi e ziua luptătorilor din Iugoslavia – 25 de ani de la atacarea Iugoslaviei. 4 iulie – Ziua independenței SUA. 190 de ani de la proclamarea independenței. La 18 am ascultat Moscova (”De strajă păcii și securității popoarelor”, ”Țara violenței”. La 20 am ascultat din nou ”Ipocrizia agresorilor”, ”Orizonturi sovietice”. La insistențele mamei (care nu păreau a fi obligative) m-am apucat de engleză. Am rămas cu două lecții în urmă. După o jumătate de oră de scris a început să mă doară capul. Am ieșit afară, am ascuțit toporul foarte bine, l-am mai reparat, apoi am ochit o lodvă mai potrivită. La cîte 10 cm de capete am cioplit cu toporul făcînd-o mai subțire, cît să pot prinde cu mîna. Astfel mi-am făcut un fel de halteră cu care am de gînd să fac antrenamente. În seara asta cu greu am făcut 20. Il ridic sus, deasupra capului, apoi îl las pînă aproape de genunchi, îl ridic iar și-l cobor din nou. De 20 de ori. Sper să majorez numărul cît de curînd. Seara am ascultat iar postul italian. Un fel de adresă: Centrala Berlin, Cento due, 192, Căsuța poștală 459. Pt Giovani Verdi. Postul se pare că se numește ”Radio Ogi – Italia” . În continuare, pe 397 m. am ascultat ”Govari Bukarest” (în limba iugoslavă (21 – 21.30) cu emisiunea în limba rusă. ”Laudatur Iedut Cristus” (Radio Vatican). De la 22 la 22.30 Deutschvan Fung pe 195 de m. – pentru Iugoslavia, iar de la 22.30 la 22 pentru România. Seara, m-am culcat pe la 23.30 după ce am început să citesc ”Omul invizibil” (”Pădurea…” am uitat-o în sufragerie).

Marți 5 iulie 1966. Dimineața m-am sculat singur pe la ora 8. Șirul zilelor frumoase și calde nu s-a întrerupt. Azi însă e o zi toridă. Nu e chip să stai mai mult afară, în soare. În bucătărie e ca într-un cuptor nu alta. Singurul refugiu este în sufragerie unde-i răcoare și liniște – cel mai plăcut loc în asemenea zile.

Dimineața am citit din ”Pădurea spînzuraților”. M-a întrerupt mama de vreo două ori: o dată să-i culeg niște vișine pentru o budincă, apoi, după un scurt răgaz, să-i culeg și lui tanti o trăistuță din vișinii ei, pentru dulceață. După ce-am făcut și trebușoara asta am venit în casă și m-am dat pe citit. M-am întrerupt numai la masă, după care iar am luat cartea în mînă și n-am lăsat-o decît după ce i-am citit ultima filă, apoi și Prefața. (”Moartea eroică nu prețuiește în realitate cît viața cea mai ticăloasă”). Mama m-a asigurat că la urmă o să plîng. Eu am încredințat-o că nu se va întîmpla așa ceva. Citind cartea pe nerăsuflate mi-am încărcat sufletul cu emoții, iar la urmă am simțit o mare plăcere să mă descarc plîngînd. Altădată plîngeam pentru simpla moarte a unui personaj oarecare (Țin minte că am plîns grozav în cl. I-a cînd am auzit că lupul a mîncat pe cei trei iezișori ai caprei…). Acum însă n-am plîns pentru moartea lui Bologa. Îmi era mai mult milă de zbuciumarea celor ce rămîneau și-i jeleau. Fără să vreau m-am pus în situația lui. Ce-aș fi făcut eu să știu că peste cîteva clipe nu voi mai trăi? Într-o pornire de curaj mă gîndeam că i-aș înfrunta zîmbind pe cei ce m-au osîndit… Apoi m-am transpus în situația celor ca Ilona, Klapka, Boteanu prieteni apropiați ai osînditului. Cu gîndul că aș asista la moartea unui prieten sau a cuiva drag m-a apucat plînsul, într-un acces de slăbiciune. Mama m-a văzut că plîng și a crezut că-l plîng pe Apostol (Bologa). Pe acesta însă aproape că-mi era și ciudă că a refuzat ajutorul lui Klapka și a spus adevăratele lui intenții… După ce-am terminat cartea m-a apucat durerea de cap de atîta încordare. Aceste ultime două romane pe care le-am citit le admir. Sînt foarte realiste și pătrunse de un umanitarism profund. Cred că mi-am făcut din Rebreanu un scriitor preferat.

După masă mama și tata s-au culcat un pic. Azi tata a cutreierat cu bicicleta satele din apropiere în căutare de lemne. A adus baterii noi pentru ”Delta” (aparatul de radio).

Ca să-mi astîmpăr durerea de cap am luat o pastilă și m-am culcat în bucătărie. M-am trezit la 18, după două ore de somn, cu o durere și mai grozavă. În căldura asta infernală era și cazul să mă doară capul. Pînă pe la 19 m-am mai învîrtit prin casă, apoi m-am dus în dormitor și-am răscolit prin mulțimea de cărți ce trebuie să le citesc. Am ales romanul ”Întunecare” de Cezar Petrescu. Pînă seara am citit cu înfrigurare căutînd să ajung cît mai repede la miezul acțiunii și să aflu totul.

Seara nu s-a mai cinat. Mama a copt pîine și a stat pînă s-a copt (22). Eu am rămas citind în bucătărie. Pe cînd mama se ducea la culcare în sufragerie, s-a auzit cocoșul cîntînd. Mama, superstițioasă, m-a anunțat că mîine sigur se schimbă vremea și nu se știe dacă voi putea merge la Rădăuți. N-am vrut însă s-o cred. Am stat și-am citit pînă am ajuns la pagina 100. Apoi mi-am scris Jurnalul. Cînd m-am uitat la ceas – 22.30! Ceasul stătuse…. Cine știe cît o fi ora acum. Cred că e aproape de 1. După ce l-am învîrtit acum arată 11.15. Voi vedea mîine diferența și-mi voi da seama cît am stat. N-am reușit să recuperez lecțiile pierdute la l engleză. Cînd m-am culcat luna nu se vedea încă.

Miercuri 6 iulie 1966. Astănoapte m-am culcat la ora 1, iar la 3 și ceva m-am trezit iar. Nemaifiindu-mi somn am stat și-am admirat minunăția de lună ce stătea oblic pe bolta cerului astfel că lumina foarte bine cămăruța mea. Am dat perdeaua la o parte și-am deschis larg două geamuri. Un timp am stat călare pe geam și-am admirat tăcerea mormîntală ce domnea peste sat, tăcere ce era întreruptă ușor de hămăituri îndepărtate. Luna era tare mică, sus și albăstruie parcă. Am stat așa mai bine de o oră. După ce aerul răcoros al nopții a cuprins toată camera, am reușit să adorm. Dimineața m-am sculat la 5.30. Am observat că ceasul meu era în urmă cu o oră și 15 min.

Cu numai vreo 2-3 ore de somn, m-am sculat, m-am îmbrăcat (sandale, pantaloni lungi, cămașă de ”culoarea prafului” căreia i-am suflecat mînecile) am mîncat, am mai vorbit cu mama, apoi am încălecat bicicleta și la 6.30 am ieșit pe poartă cu direcția Rădăuți. Scopul călătoriei mele de astăzi era să-mi retrag banii de pe excursie (160 lei) ca să-mi înlesnesc plecarea la București. Pe lîngă asta, mama mi-a da 75 de lei să fac unele cumpărături. Cînd am ieșit din ultimul sat ce aparține de Grămești, la teiul bătrîn ce înseamnă pentru mine sfîrșitul unui urcuș cam greu, m-am întîlnit cu Vlad Apalaghiei din Grămești (un coleg mai mare de la Grămești, care mergea și el cu bicicleta la Rădăuți. Așadar am avut și tovarăș de drum. Cît timp am mers am discutat mereu și nici n-am știut cînd a trecut timpul. După ce-am traversat lanul de grîu am luat-o pe o cărăruie la vale spre Dornești. Cum mergeam eu așa am depășit lățimea cărăruii și niște dîmburi m-au făcut să-mi pierd echilibrul. Deoarece aveam un pic de viteză n-am mai avut cînd să pun frîna. Am avut un pic de prezență de spirit, am cîrmit-o în șanțul destul de adînc, apoi am pus piciorele în pămînt. Imediat m-am oprit, ca și cum nu s-a-ntîmplat nimic, și mi-am continuat drumul. Pe cărarea de la Dornești la Rădăuți e o plăcere să mergi. La 8 am ajuns în Rădăuți. Aici, Vlad mi-a propus, iar eu am acceptat, să ne întîlnim la ora 14 pe Mărășești 22 și să venim tot împreună acasă.

Cum am intrat în oraș am avut grijă să descalec. Prin fața Tribunalului m-am întîlnit cu Gavril Magopăț. Întîlnirea a fost plăcută. Mi-a spus că la sf acestei luni are de gînd să meargă și el ”dincolo”. (L.D.: ”dincolo” însemna, de regulă, ”dincolo de graniță”, adică în teritoriile românești ocupate de ruși). S-ar putea să vină și el în excursie (deocamdată nu vrea). Mi-a arătat unde stă Storoj (vila ”Hilda” de pe Bdul Bogdan Vodă) dar mi-a prezis că nu voi căpăta banii… Totuși m-am dus mai departe, la Școala Veche. În oraș se fac mari reparații la canale, trotuare și la fațadele unor clădiri.

La Școala Veche, în hol m-am întîlnit cu un elev de-a X-a pe care-l cunosc numai din vedere. Totuși am intrat în vorbă cu el. A venit să-și ridice actele pentru a pleca (chiar azi) la Liceul Militar. După cum se mai gîndise și el, și după cum i-am mai descris și eu perspectivele, s-a hotărît: va merge acolo, dar nu va reuși.

I-am spus directoarei ”durerea” mea (L.D.: este vorba despre doamna directoare Mincu – o femeie deosebită, cu mult tact și cu o mare iubire față de copiii pe care îi păstorește). Motivul meu pentru a nu mai merge în excursie (faptul că intenționam să merg în Uniunea Sovietică) n-a fost prea întemeiat. Directoarea nici n-a vrut să audă: ”așa răspundem noi la chemările Ministerului?”. Și-așa nu-s destui candidați. Costul excursiei a crescut la 210 lei. În definitiv, de ce n-aș merge? La urma urmei, renunț și la București și tot merg. Pe hall era agățată o hartă cu itinerariul excursiei interregionale de la 18 la 23 iulie 1966. Iată frumosul itinerar: Rădăuți – Cîmpulung – Vatra Dornei – Bistrița – Dej – Cluj – Cheile Turzii – Turda – Cîmpeni – Alboc – Scărișoara – Abrud – Detunata – Zlatna – Alba Iulia – Ocna Mureș – Tg Mureș – Reghin – Toplița – Gheorghieni – Ciceu – Ghimeș – Gheorghe Gheorghiu Dej – Adjud – Bacău – Pașcani – Suceava – Rădăuți. În costul excursiei intră cazarea și mîncarea. Transportul – cu autobuzul. Afară m-am întîlnit cu Lupăștencele care au venit să se pregătească pentru examenele de corigență. Am schimbat vreo două vorbe, apoi am plecat în oraș să-mi fac cumpărăturile. Am cumpărat 3kg de zahăr, două conserve de plătică și trei reviste de ”New Times”. Am avut grijă să iau și două înghețate și pentru suflețelul meu. Cînd ieșeam de la ”Macul roșu” m-am întîlnit cu Gigi Simionesi care, echipat de călătorie, mi-a spus că merge să lucreze la Cîmpina. La despărțire mi-a promis că ”poate-mi va scrie”. După asta m-am mai învîrtit prin tîrg, am stat vreo 15 minute în parc și mi-am făcut unele adnotări în ”Însemnări de buzunar” vol 4. Mi s-a părut că în drepta mea, pe o bancă stătea Theodora. N-am mai dat atenție și am plecat. Am trecut pe Mărășești 22, dar n-am mai intrat. Am ieșit apoi pe V.I.Lenin, la asfalt. Văzînd că merge foarte ușor, m-am hotărît să merg acasă pe aici și să nu-l mai aștept pe Vlad. M-am pornit din Rădăuți la ora 10. Am văzut că fac 20 de km la oră pe drum drept sau cu mici ondulații. Soarele mă bătea drept în față și numai curentul produs de viteză m-a mai răcorit un pic. Am mers prin Vladu Vlădichii, Bădeuți, Milișăuți (cît era el de lung), Românești, Grănicești, Ratoș, Bădeuți, Gropeni și… acasă. La început a mers foarte ușor (pînă la bifurcația Siret – Suceava). La podul din Milișăuți de peste apa Sucevei m-am întîlnit c-un fost coleg de clasa VIII-a care acuma e într-a XI-a C. Mi-a povestit că a fost în excursii mai lungi cu bicicleta (două – trei zile). Acuma venea de la un prieten din raionul Suceava. Din discuție în discuție ne-am hotărît să mergem duminică la Putna cu bicicletele. Numai să fie vreme frumoasă și să am chef. O pălărie bună mi-ar prinde tare bine. Pînă aici mă bătea soarele în ochi, iar de după ce m-am îndreptat spre Românești mă bătea în ceafă. Dar mi-a cam ieșit mie asfaltul pe ochi. După ce-am lăsat în urmă Milișăuțiul am avut parte numai de dealuri mai mult sau mai puțin mari. Aici am obosit grozav; am mers mult pe jos și soarele mă topea cu razele lui de foc. Am răbdat ca un călugăr pînă m-am văzut în Grănicești. Înainte de a intra în sat am făcut un popas bun. Nu mă mai ajutau piciorele. Dinspre Siret veneau nori negri care imediat au acoperit soarele. S-a făcut răcoare și numai puțin n-a lipsit să plouă. Un vînt favorabil a îndepărtat norii. Iată că pentru a doua oară s-au adeverit vorbele mamei și ale cucoșului. În fața acestui semn cocoșesc mă-nchin (dar numai lui!). În Grănicești, în fața Sfatului Popular m-am întîlnit cu-n prieten de-al lui Toader și, deci, și de-al meu. (a dormit odată la internat cu Gigi în d.5). Mi-a spus că Toader e acasă (cred că a venit pe data de 2 iulie crezînd că merge imediat în excursie). Și-acuma îmi pare rău că n-am fost pe la el. Cînd am ieșit din Grănicești am avut cîteva văi la care mi-am dat drumul cu toată viteza și simțind o mare plăcere. Apoi am trecut prin comuna Satu Mare, după care am avut parte numai de dealuri și delurele. Pe marginea drumului am găsit cîțiva meri pădureți și m-am lăcomit la poamele lui extraordinar de acre și rele. Cele vreo 10 merișoare mi-au făcut rău și au contribuit la durerea de cap ce mi-o provocase căldura și oboseala. Cînd am intrat în Ratoș am avut parte de o vale splendidă de vreo 2km. M-am lăsat un pic pe spate cu mîinile lejere pe ghidon, alergam așa înghițînd pămîntul. Simțeam fiori de plăcere. După asta au urmat drumurile proaste de țară cu gropi și cu pietre. În Bădeuți am băut de vreo trei ori apă care s-a combinat numaidecît cu merele… Cu mare greu am ajuns pînă-n Gropeni. Aici am avut drum drept, apoi vale, un deal pe care l-am urcat ușor, apoi vale. Și iar viteză! Mi-am scos pîrleala pentru cît am mers ca melcul. În 5-7 minute eram acasă, un lac de sudoare (cu toate c-am venit numai în maieu). Acasă, după ce-am mai povestit un pic am trasat pe hartă, cu mama, itinerarul călătoriei (excursiei). E foarte bun! (posibil să merg și la București, sau, dacă nu, chiar ”dincolo”). Mi-am schimbat hainele aproape ude și pline de praf, m-am spălat, am halit ceva, apoi, frînt de oboseală, m-am culcat. Cred că azi am făcut vreo 70 de km fără prea multe popasuri. Am reușit să dorm numai jumate de oră. Totuși, cred că m-am refăcut mult. După asta am cules o trăistuță de vișine, am adus apă și m-am mai mișcat prin casă Am mai citit un pic (dar numai un pic) din ”Întunecare”. Lecțiile de engleză au rămas baltă (las că fac mîine… și tot așa). (D.V.: ”Prietenul dușmanului meu va deveni dușmanul prietenului meu?” Foarte interesant. (R. Comșa: ”Ce-s romantismele astea de licean amorezat?” ”A vota cu Iorga = a voma”).

Seara am jucat table cu mama: 3-2 pentru ea la linii. Tata a fost prin sat.

Cînd s-a înnoptat a venit și ploaia; a plouat un pic numai: în depărtare fulgerele luminau cerul, însă tunetele nu se auzeau aproape deloc. M-am culcat la 22 fără să mai citesc sau să scriu nimic. Eram un pic obosit și afară era tare urîcios (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 400  Duminică 4 februarie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (128).


Duminică 26 VII 1964. Noaptea a plouat puțin, iar ziua a fost puțin înnourat. După amiază a fost cald. Nu m-am putut duce la scăldat, poștă și film pentru că sînt ”bolnav”. Se împlinesc 11 ani de la insurecția din Cuba. A vorbit la radio ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Cubei în RPR. A vorbit f frumos, cu accent. 1.12 – 1.22.23.120 – 15 – 4.9.18.3, 23.21.9.5. care ”have no importance”. A rulat ”Divorț italian”. Am primit ultimul ”Magazin”.

Luni 27 VII 1964. Am făcut cîteva fotografii prin jurul casei. A fost frumos, iar spre seară a început să fulgere, dar n-a plouat. Am expediat scrisoarea pentru Radio Moscova.

Marți 23 VII 1964. A fost frumos. Am mai făcut trei fotografii în ogradă. Am terminat ”Crimă și pedeapsă” de Dostoievski.

Miercuri 29 VII 1964. A fost vreme frumoasă și am mai făcut două fotografii în grădină. Am citit ”M-am făcut băiat mare” de Nicuță Tănase. M-am culcat la miezul nopții.

Joi 30 VII 1964.  Și m-am sculat la 9. Ieri am udat bine grădina și azi parcă vrea să plouă. Tata a vopsit dușumeaua în dormitor.

Vineri 31 VII 1964. Am făcut rezumatul la ”M-am făcut băiat mare” și am mai parcurs cîteva lecții din ”Limba engleză fără profesor”. M-am mai ”distrat” cu cîteva exerciții la matematică deoarece stau încă ”în pat”.

Sîmbătă 1 VIII 1964. Am început să citesc ”Piatra teiului” de Alecu Russo. A fost lansat Ranger 7. Am început să mîncăm serios din ardei, dar roșiile stagnează, iar producția de castraveți este neașteptat de mică. Am mai udat ardeii, roșiile, vinetele și castraveții.

Duminică 2 august 1964. M-am sculat foarte tîrziu iar afară a fost mereu înnourat. Așa că n-am putut face ultima fotografie ziua. Seara, mama și tata au plecat la repetiții la cor, iar eu am făcut ultima poziție din rolfilm. L-am fotografiat pe Eminescu, la lumina lămpii, în cadrul covorului. Am făcut la algebră, am mai învățat la engleză cîteva lecții și am citit din Russo. Ceasul meu Kirovski rămîne în urmă cu două minute la o săptămînă. M-am obișnuit să mă culc tîrziu și să mă scol tîrziu.

Luni 3 august 1964. De dimineață mama s-a dus la Rădăuți să ia salar(i)ul și să-mi cumpere cărți. Am dat pisicii. Mama a venit cu cursa de 7. Mi-a adus rîndul complet de cărți și cărțile pentru lectură suplimentară. A adus și fotografiile – parte destul de bune și foarte bune. Seara, pe cînd mă ”consultam” cu lectura pentru școală, sosește Mircea de la București. Mi-a făcut o mare surpriză. Mie mi-a cumpărat ”Opere” de Sadoveanu, volumele 12, 14, 16 și 18 și alte cărți. A cumpărat un aparat german ”Penty” foarte frumos și micuț – 500 lei. Ne-am culcat la ora 2.

Marți 4 august 1964. A fost vînt și chiar a plouat puțin. Nici n-am știut cînd a venit seara și a trecut ziua.

Miercuri 6 august 1964. Am primit o scrisoare de la un oarecare Baciu din str. Aristide Briand nr 19, București. Am fost cu toții foarte supărați, iar ziua caldă și luminoasă ne-a apărut întunecată și rece. Mircea i-a scris înapoi lui Baciu.

Joi 6 august 1964. Doi ani de la zborul lui Gherman Titov în Cosmos. A venit prof Moldovanu, iar seara a plecat împreună cu tata și cu Mircea la Rădăuți. Am început să citesc ”Copilăria unui netrebnic” de Ion Călugăru. După ce-am mai parcurs cîteva lecții de engleză, a venit și tata de la Rădăuți la ora două noaptea.

Vineri 7 august 1964. Azi se încheie ”Săptămîna poeziei”. A fost înnourat. Am fost la Biblioteca Căminului Cultural și-am ajutat la mutatul cărților de la ”Sfat” la ”Cămin”. Seara, mama și tata au fost la cor, iar eu m-am culcat la 12 ½.

Sîmbătă 8 august 1964. A fost senin și cald. Aproape tot timpul am citit. Ieri au început urmăririle incidentelor din golful Tonkin (R.D. Vietnam). Mama și tata au fost la cor. Am terminat de citit ”Copilăria unui netrebnic”. M-am culcat la 1.

Duminică 9 VIII 1064. M-am sculat tîrziu, iar cînd am venit în sufragerie l-am găsit pe Mircea care a venit de la București. A scăpat cu bine. Mi-a adus ”Gramatica limbii engleze” și ”Eminescu despre problemele limbii literare”. Azi are loc la Căminul Cultural Grămești festivitatea de deschidere. Au venit brigăzi artistice de la I.G.O. Rădăuți, Dornești ș.a. care, pe lîngă echipa locală, vor susține programe artistice. Seara va urma și film. Am stat aproape tot timpul acasă deoarece a fost tare cald. Ulițele satului erau complet pustii. Seara am fost la film. Ca la inaugurare, s-a și spart un geam. ”Drumul partizanilor”, prod. cehoslovacă.

Luni 10 VII 1964. Dimineața era înnourat. A plouat, dar puțin. Mircea a reparat cușca lui Muț, iar eu am săpat în grădină. A murit politicianul polonez Alexander Zawadski.

Marți 11 VIII 1964. A fost frumos, dar nu tare cald. Azi e Ziua Minierului. Mircea a fost la pescuit. Am primit scrisoare de la Mircea și Sandu și le-am scris înapoi. Am început să citesc ”Cu focul inimii” de Ana Brodale.

Joi 13 VIII 1964. A fost senin și cald. Mircea a început să se pregătească la matematică. Seara am fost la film: ”Facultatea de Chimie” (sovietic).

Vineri 14 VIII 1964. A fost cald de dimineață, dar au venit apoi nouri și a plouat în cîteva rînduri. La algebră am ajuns la probleme de gradul doi cu o necunoscută. Am citit ”Lumea” și ”Gazeta literară”.

Sîmbătă 15 VIII 1964. Sfînta Maria. Zi de hram la Dornești.  Mama și tata au plecat la 11 cu bicicletele la Dornești la nenea Grigore și tanti Nuți. Eu cu Mircea am rămas acasă. A fost lansat ”Cosmos – 37”. Ziua Presei Romîne.

Duminică 16 VIII 1964. Mama și tata au venit pe la 13. Și ieri și azi a fost răcoare. Am citit și-am făcut exerciții. M-am culcat la 24.

Luni 17 august 1964. A fost puțin mai cald ca ieri. Am terminat de citit ”Cu focul inimii” de Ana Brodele. Indonezia – 20 de ani. Am început să citesc ”Născuți în furtună” de N. Ostrovski.

Marți 18 VIII 1964. A fost cald și Mircea a desfăcut bicicleta. Am citit ”Clubul”. Mama a adus Atlas geografic pentru clasele III – IV. Am udat ardeii, vinetele și roșiile care n-au reușit să se coacă pe curpeni.

Miercuri 19 august 1964. Cosmos 38, 39 și 40. A bătut un vînt nebun. Prunele, merele și perele cad. Am primit scrisoare de la Radio Moscova. Mă felicită cu ocazia zilei de 23 august. N-am găsit scrisoare în plic.

Joi 20 august 1964. S-a ”sărbătorit” 23 august la Grămești. N-a fost nimic. Azi vremea s-a mai liniștit. Seara am fost la film: ”Soțul soției sale” (polonez). M-am culcat tîrziu. Am începînd să citesc ”Kingsblood – urmașul regilor”.

Vineri 21 august 1964. A fost puțin înnourat. Am mai învățat cîteva lecții la engleză. Am primit revistele ”Lumea” și ”Gazeta literară”.

Sîmbătă 22 august 1964. A fost cald, apoi s-a înnourat, a fulgerat, dar n-a plouat. S-a serbat azi 23 august la sate. Am ascultat conferința, iar seara film ”Secretul cifrului” (”La miezul nopții va cădea o stea”). La ora 4 dimineață a anunțat că tunelul Aluniș  a fost străpuns. Sesiunea solemnă a Marii Adunări Naționale (MAN).

Duminică 23 august 1964.  Eliberarea Romîniei de sub jugul fascist.  A fost înnourat și a plouat. Am ascultat la radio, f. puțin, demonstrația.

Luni 24 august 1964.  A fost f.f. frig și a bătut un vînt ca-n toiul iernii. Merele, perele, prunele nu mai rezistă. Am terminat materia la algebră. Am primit pentru școală revistele: ”Lupta de cla(s)/că” și ”Gazeta învățămîntului” + ”Industria chimică în R.P.R.” – fotomontaj. Am făcut cu Mircea ”lupte libere”  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 396  Miercuri 31 ianuarie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (124).


Prima vacanță de licean. Vacanța mică (de iarnă) dintre trim I și II ale clasei a VIII-a 1964: 20 dec 1963 – 9 ianuarie 1964  (aveam 13 -14 ani). Grămești, Siret, Rădăuți.

Vineri 20 decembrie 1963. Începînd de azi am intrat în vacanță. Mama mi-a cumpărat cartea ”Ideile nu mor nici în sicriu” de Ion Popescu-Puțuri. Afară a fost ceață și cam moloșag. Am ieșit prin sat, dar nu m-am întîlnit cu nimeni.

Sîmbătă 21 decembrie 1963. A fost și frig și cald, însă n-a nins. Citesc ”Ideile nu mor nici în sicriu”.

Duminică 22 decembrie 1963. Mama și tata au plecat la ședințe. Am terminat de citit ”Ideile nu mor nici în sicriu”. (Ionel, autorul). Seara am văzut filmul ”Golful urșilor albi” (expediție la pol).

Luni 23 decembrie 1963. A fost frig, mai ales seara, cînd în verandă erau minus 9 grade. Am mai ieșit prin sat și m-am mai întîlnit cu cîțiva colegi. Popa merge prin sat cu ajunul (chiraleisa).

Marți 24 decembrie 1963. Mircea s-a dus la Siret să-și scoată un certificat medical pentru a-și motiva absențele ca să poată obține transferul.

Miercuri 25 decembrie 1963. Ziua de Crăciun mi-am petrecut-o în casă jucînd dame, ”toci” și ”popa-prostul”. A fost destul de frig. M-am întîlnit cu Ion Cantoreanu.

Joi 26 decembrie 1963. Mama și tata au fost la Siret la învățămînt politic. Cînd au venit, mi-au adus un aparat de fotografiat ”Fotolux” de 170 lei + 10 lei rolfilmul. Acest aparat mi-a fost promis de mama încă de astă-vară pentru ziua de 6 ianuarie care se apropie. A fost moloșag.

Vineri 27 ianuarie 1963. A fost cald și zăpada se topește. A fost pe la noi Mihai Horodincă (fratele mai mare al lui Gh. Horodincă,  din Grămești) și am montat rolfilmul. La școală este serbare și tata are de ținut o conferință. Mi-am adus o pereche de schiuri de la Aurelia. Am început să fac exerciții la algebră pe caietul de recapitulare.

Sîmbătă 28 decembrie 1963. M-am dat cu schiurile. Afară e cam cald și schiurile nu prea alunecă.

Duminică 29 decembrie 1963. 16 ani de la proclamarea R.P.R. La școală este serbarea Pomului de iarnă. Am primit și eu de acolo un raportor, un creion și cîteva bomboane. Am terminat de citit cartea scriitorului Papp FerencÎn fum și în lumină”. Personaje: Ketesz, Sarkadi, Takacs Laszlo (loci), Darko, Mihaly etc. În restul timpului m-am dat cu schiurile și am mai făcut probleme la geometrie. În timpul zilei a fost cald. Seara însă s-a mai răcit. Tata și mama s-au dus după salar(iu).

Marți 31 decembrie 1963. În ultima zi a acestui an nu am făcut nimic prea mult. M-am dat cu schiurile. Seara au fost cîțiva urători. Mircea s-a dus la 7 dimineața la Rogojești după baterie pentru radio și s-a întors seara la 10 de la Dorohoi cu pilă. (L.D.: Pila era mult mai puternică decît un set de baterii și avea o durată de folosire mai mare). Pe la 9.30 au venit la noi familiile Goraș și Zvolinschi (L.D.: profesori la Școala din Bălinești). După ce ne-au urat au stat un timp în casă, apoi au plecat cu plugușorul la ceilalți profesori. M-am culcat la 2.30.  LA MULȚI ANI!

Miercuri 1 ianuarie 1964. Pînă spre ziuă au umblat urătorii și apoi semănătorii. A fost călduț. Azi e zi liberă pentru toți.

Joi 2 ianuarie 1964. De asemenea, zi liberă. A fost chiar cald. M-am dat cu schiurile și cu sania.

Vineri 3 ianuarie 1964. A început recensămîntul animalelor la care participă și tata în calitate de recenzor. La amiază e cald, dar cum apune soarele, îngheață imediat. I-am făcut fotografii lui Muț.

Sîmbătă 4 ianuarie 1964. Am făcut vreo patru fotografii cu mama, Mircea și bunița. Vremea s-a mai răcit. Mama s-a dus cu tata la familia Panțir.

Duminică 5 ianuarie 1964. A fost friguț. Popa umblă prin sat cu ajunul Bobotezei.

Luni 6 ianuarie 1964. Azi împlinesc 14 ani. Dimineața am plecat cu cursa spre Rădăuți. Aici mi-am făcut buletin, iar funcționarii m-au felicitat pentru aniversare și pentru faptul că buletinul meu este primul pe anul 1964. Apoi mi-am găsit o gazdă pe strada Sf. Maria (Nikos Belaianos) nr 43. I-am scris lui Gherasim. Seara mi-a fost rău și am vomat.

Marți 7 ianuarie 1964. Am terminat un rolfilm (12 poziții). Azi este Sf. Ioan și e hram la Zamostea. Ieri a fost la noi Vasile Diaconu de la Gorbănești cu gineri-său și au adus 10 kg de vin pentru 100 kg de cartofi. Mi-am mai făcut cîteva rezumate. Bunița mi-a făcut cadou o învelitoare de buletin și un pieptene care s-a rupt.

Miercuri 8 ianuarie 1964. A fost călduț. Am mai învățat puțin declinarea la limba rusă.

Joi 9 ianuarie 1964. Dimineața, cu cursa de 6 am plecat la Dornești, la nenea Grigore. Mi-am luat bagajul de aici și am venit la gazdă, la Rădăuți. Aici am stat pînă tîrziu și mi-am scris la matematică.  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 395  Marți 30 ianuarie 2018. Jurnal de vacanță al unui viitor licean prostuț (123)


Luni 12 august 1963. La 8 am plecat la Siret și am venit la 12.

Marți 13 august 1963. Am luat de la Bibliotecă ”Pe scurt despre Romînia” și ”Taras Bulba”.

Miercuri 14 august 1963. Am luat de la Bibliotecă ”Descrierea Moldovei” de Dimitrie Cantemir și ”Cine a pierdut” o verighetă?”. A fost teribil de cald.

Joi 15 august 1963. Am dormit pînă la 9. După amiază a plouat binișor. Anul acesta toate ploile au venit la timp. Tata a vopsit geamurile din față.

Vineri 16 august 1963. M-am sculat la 6. Citesc ”Descrierea Moldovei”. Îmi place și mă interesează tocmai pentru că se vorbește despre locurile natale și vechile orașe. Pe la 11 am plecate, pe biciclete, cu tata, la Siret. Am ajuns în jumătate de oră. La întoarcere am făcut 40 de minute. Ne-a prins ploaia.

Sîmbătă 17 august 1963.  A fost mai cald ca ieri. Facem vin de mere.

Duminică 18 august 1963. Se sărbătorește ziua de 23 august la sate. Afară e frumos și cald. Am terminat de citit ”Descrierea Moldovei” de Dimitrie Cantemir și am început să citesc ”Ion” de Liviu Rebreanu. Am fost la filmul ”Învierea”.

Luni 19 august 1963. Am curățat mere, le-am dat prin mașină și am făcut must de mere. A plouat tare. Ca de obicei apa a ieșit în drum și a cărat prundișul prin șanțuri.

Marți 20 august 1963. De dimineață e senin, dar soarele n-a reușit să usuce pămîntul plin de apă. Castraveților le merge foarte bine. Astăzi tata a cules castraveți și a umplut un butoi (la murat).

Miercuri 21 august 1963. Am primit scrisoare de la Dornești. A fost cald.

Joi 22 august 1963. Am fost cu tata la Siret. Azi am terminat cea de-a 300-a carte citită de mine: ”Ion”. După amiază a plouat. Mama a lipit (cu lut) în bucătărie.

Vineri 23 august 1963. 19 ani de la eliberarea Romîniei de sub jugul fascist. Am ascultat la radio manifestația oamenilor muncii din București. Am primit ”Magazinul” care pînă acuma venea duminica.

Sîmbătă 24 august 1963. Am tăiat, despicat și aranjat lemnele din butucul cel gros. A fost o zi de ”efort”.

Duminică 25 august 1963. Am citit ”Operația K.V”. Sfîrșitul se aseamănă foarte bine cu cel din ”Sipetul fermecat” de A. Voinov. Am văzut filmul ”Învierea”, Seria II-a. Jurnalul a fost despre petrolierul Pekin.

Luni 26 august 1963. Tata a tăiat trei butuci de nuc. Mama mi-a făcut plapomă (pentru internat). Azi e liber la poștă, cooperativă și Bibliotecă.

Marți 27 august 1963. Am dat prin mașină 30 de farfurii de mere. Am mîncat pentru prima oară harbuz. Am cumpărat ”Viața în univers”.

Miercuri 28 august 1963. Am făcut curățenie prin ogradă și în bucătărie (la deal).

Joi 29 august 1963. A fost cald. Am reparat bicicleta cea mare. Frumoasă zi de vară.

Vineri 30 august 1963. Tata a fost la Rădăuți și a vîndut bicicleta cea mare (500 lei). A fost un vînt puternic care scutura merele, perele și în special prunele coapte. A apărut nr. 6000 al ”Scînteii

Sîmbătă 31 august 1963. Am încercat să învăț ceva la franceză și am reușit să învăț majoritatea regulilor de citire a cuvintelor. Același vînt de ieri  amenința să dărîme acoperișul de la grajd care abia se mai ține. Mi-am cumpărat Franceza și ”Prolog la dezarmare”.

Duminică 1 septembrie 1963. Am primit ”Magazinul” și ”Scînteia”. A fost cald. Mama și tata au plecat în vizită la familia Goraș, iar eu cu Mircea am fost la film: ”Petrea cel isteț”, producție sovietică. Personaje: Petrea, popii, boierul, hangiul, Rosita, Pașa Hassan, Nastratin Hogea (Marco + Assur), măgarii. Petrea este izgonit din sat, iar el pleacă cu Marco în lume. Însoțit de o serie întreagă de peripeții, Petrea face tot ce poate pentru a-i ajuta pe cei săraci. În asemenea împrejurări el îl cunoaște pe Nastratin Hogea. Cu ajutorul acestuia el scapă din sac. Filmul a fost în culori. Jurnalul a fost despre spărgătorul de ghiață atomic, V.I. Lenin. Am citit ”Baltagul” (recitire).

Luni 2 septembrie. Am tăiat popușoii și am curățat o covată de mere. Mama a văruit în bucătărie.

Marți 3 septembrie 1963. Astă noapte Muț a adus o minge. Azi am pus mere la uscat și am desfăcut porumb. În ultimele săptămîni aproape toate zilele au fist zile ”de efort”, ”de sacrificiu” etc.

Miercuri 4 septembrie 1963. Tata și cu mama au plecat la Siret și au cumpărat 4 cămăși Am mîncat, pentru prima dată în acest an, struguri. Am 38 de lei.

Joi 5 septembrie 1963. Am citit ”Prolog la dezarmare” de Liviu Rădescu. A fost cald. Oamenii recoltează popușoi și fac prune uscate.

Vineri 6 septembrie 1963. Am fost cu Mircea la Siret pe jos. Ne-am pornit la 8 și am ajuns înapoi la 16. Tata ne-a certat. A fost destul de cald ca să pot obosi cum trebuie. Apoi am fost la Minigeni pentru proba la palton.

Sîmbătă 7 septembrie 1963. Dimineața mama și tata au plecat la Rădăuți, la Consfătuire. Azi am stat singuri acasă.

Duminică 8 septembrie 1963. Am desfăcut popușoi. Mama a cumpărat coli albastre. Se apropie școala. Mama va merge la Școala din Bălinești. Anui trecut a învățat clasa I-a. Anul ăsta – clasa IIaa. A fost cald.

Marți 10 septembrie 1963. A fost cald. Mi-am cumpărat aproape toate caietele. După amiază a plouat.

Miercuri 11 septembrie 1963. Am strîns toți popușoii din grădină și am desfăcat.

Joi 12 septembrie 1963. Tata a fost la Rădăuți și m-a înscris la internat. Seara am fost la film: ”Pînze purpurii”, producție sovietică. Personaje: Longren, Assol, Mary, căpitanul Grej, Menners.

Vineri 13 septembrie 1963. Am desfăcut popușoii toți, apoi am cules merele. Spre seară a început să plouă.

Sîmbătă 14 septembrie 1963. Am plecat seara la Dornești. Cocuța a intrat la facultate.   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!