liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: despotism

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 726. Marți 25 decembrie 2018. Yuval Noah Harari, 21 de lecții pentru secolul XXI (36)


Despotismul se bazează pe lașitate, democrația pe proști” (Andrzjei Majewski)

Shakespeare spunea că ceea ce mișcă soarele, luna și celelalte stele este iubirea. O fi așa, dar la nivel planetar terestru ceea ce mișcă tot ce mișcă în lumea largă a oamenilor este interesul (scopul). Nu ai un interes clar (nu neapărat material), nu te bagi. Spun adesea că cel mai greu în viață este să știi ce vrei. Altfel, doar ai crezut că ai vrut, iar după ce o dai în bară spui că ai crezut că n-ai știut. Scopul poate fi direct sau indirect. De exemplu, ești activ pe FB pentru că vrei să fii cunoscut sub anumite aspecte/ planuri/ dimensiuni. Unii o fac din simplu orgoliu (e și ăsta un interes de hrănit), alții o fac din dorința de a influența puterea politică, respectiv partidul/ partidele care formează această putere. Mai mult, unii nu vor să rămână doar la nivelul criticii, ci vor să pătrundă (prin alegeri) în nucleul dur și conducător al puterii pentru a o putea influența sau chiar exercita. De regulă, dorința de putere vine (și) dintr-o dorință de avere. Mai rar, și dintr-o pornire justițiară, de înlăturare a unor inechități strigătoare la cer și greu suportabile și de către alegători. Asta chiar în cazul în care electoratul nu este informat despre mecanismele concrete prin care s-ar putea înlătura (sau, eventual, accentua) acele inechități. De unde și alegerea motto ului pentru acest episod (motto care poate explica, esențializat, cum se poate face o schimbare de regim, în mod democratic, dar pe parcurs, după câștigarea alegerilor, societatea se trezește în fața unei dictaturi despotice.

Introducerea de mai sus se dorește o subliniere a ideii din episodul anterior, aceea că nimeni nu gândește singur și doar pentru el însuși. Iar atunci când ești chiar foarte egoist și raportezi totul doar la binele tău, asta nu se poate întâmpla decât cu ajutorul gândirii, simțirii și acțiunii altor semeni. Atunci când este vorba despre un individ oarecare, lucrurile nu sunt grave. Ele devin astfel atunci când individul ajunge să dețină o funcție de demnitate publică: ”Problema gândirii de grup și a ignoranței individuale îi afectează nu numai pe alegătorii și pe clienții obișnuiți, ci și pe președinți și pe directorii executivi ai companiilor. Aceștia poate că au la dispoziție numeroși consilieri și vaste agenții de informații, dar asta nu îmbunătățește neapărat situația. Este extrem de greu să descoperi adevărul atunci când conduci lumea. … dacă vrei să aprofundezi un subiect oarecare, ai nevoie de foarte mult timp. … Dacă nu-ți permiți să pierzi timpul, nu vei descoperi niciodată adevărul. Și mai rău, o mare putere denaturează inevitabil adevărul. Puterea înseamnă mai curând să schimbi realitatea decât să o vezi exact așa cum este. … Nici un sultan nu poate avea vreodată încredere că supușii și curtenii săi îi spun adevărul. Așadar, puterea însemnată acționează ca o gaură neagră care deformează spațiul din jurul ei.” (p. 222 – 223). Chiar comunicarea dintre conducător și consultanții săi este deformată de lipsa de timp, iar amestecul intereselor personale cu cele publice complică și mai mult lucrurile. Autorul pare a dori să ne invite la calm și să ne luăm gândul că cineva de la putere ar putea chiar fi prieten cu adevărul: ”Dacă vă doriți realmente adevărul, trebuie să evitați gaura neagră a puterii” (p. 223). Dar, nu doar adevărul nu poate fi cunoscut, ci nici dreptatea nu poate fi făcută, devreme ce nu ai acces la adevăr.

Concluzia autorului nu este deloc optimistă: ”Așadar, liderii se confruntă cu o dilemă fără ieșire. Dacă vor rămâne în centrul puterii, vor avea o viziune extrem de distorsionată asupra lumii. Dacă se vor aventura la periferie, vor irosi prea mult din timpul lor prețios. Iar problema doar se va înrăutăți. În deceniile următoare, lumea va deveni și mai complexă decât este astăzi. Prin urmare, indivizi umani, fie ei pioni sau regi – vor ști și mai puține lucruri despre gadgeturile tehnologice, despre curentele economice și dinamica politică ce configurează lumea.  … cel mai bun lucru în asemenea situații este să ne recunoaștem propria ignoranță individuală. Dar atunci cum rămâne cu moralitatea și dreptatea? Dacă nu putem înțelege lumea, cum putem să facem diferența între bine și rău, dreptate și nedreptate?” (p. 224). Drept pentru care, profesorul Harari propune ca tema viitoarei lecții ( a 16-a) să fie chiar ”Dreptatea”. (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame