liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: de Barres

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 647. Duminică 7 octombrie 2018. Trădarea cărturarilor. Inteligenții fac prostii? (28)


Pe lângă exaltarea curajului și a onoarei, Benda mai include pe lista ”păcatelor căturărești” și c) exaltarea durității (concomitent cu disprețul față de oameni) și d) preamărirea/ cultul succesului. În privința exaltării durității este citat personajul nietzschean Zarathustra care indica discipolilor săi: ”Fiți duri, fiți nemiloși, și veți domina!”. În varianta franceză, îndemnul de mai sus s-a transformat în ”Mila denaturată a degradat iubirea” (p. 109).  Multcitatul Machiavelli este citat și aici ca un exemplu de cultivare a durității față de semeni: ”un principe este adesea silit, ca să-și păstreze puterea, să se abțină de la caritate și de la omenie” (p. 109). Ați cărturari ”trădători” ai menirii lor culturale îl invocă pe Spinoza, cu faimoasa aserțiune: ”Mila este rea în sine și inutilă într-un suflet care se conduce după rațiune” (ibid.). Benda deplânge faptul că, în urma demersurilor cărturărești favorabile durității și defavorabile carității, tineretul francez devine tot mai mult adeptul durității și dușmanul carității, numind această atitudine ”un romantism al disprețului”.  (p. 111). Toate acestea converg spre un ”cult al cruzimii”.

Cultul succesului înseamnă, în gândirea lui Benda convingerea că atingerea scopurilor este realizată prin însăși convingerea actantului în succesul demersului său. Această convingere/ credință în succes capătă, astfel, valoare morală. Disprețul lui Napoleon față de cei ”fără noroc” provine tocmai din această supradimensionare a încrederii în succesul personal. Dacă în locul lui Napoleon ar fi fost președintele Iohannis, atunci disprețul față de aceea care nu reușesc ar fi fost mai concis: ”ghinion!”. La fel se poate face o analogie între cultul succesului la Mazarin și convingerea fostului primar al Constanței, Radu Mazăre, că doar cei care fură cu curaj și au încredere în succesul lor vor reuși în viață. Sper să nu-mi fie luat în nume de rău alăturarea personajelor românești în tandem cu vârfuri ale culturii franceze, dar asta nu înseamnă decât ceea ce Benda însuși sublinia: nu atât cărturarii sunt vinovați de trădarea misiei lor, ci îndeosebi aceia care se insinuează în posturile lor.  Continuând paralela, amintesc aici faptul că Benda îi invocă din nou pe ”cărturarii” Peguy și de Barres cărora le impută ”intenția de a umili valorile cunoașterii în fața valorilor faptei” (p. 114) cu variantele ”Gândesc, deci nu exist” și ”Acționez, deci exist”. Îmi permit să fac, din nou, o analogie cu Metodologia Scop Mijloc (MSM), în tentativa acesteia de a pregăti și prezenta o teorie unificatoare. Ca teoria a acțiunii umane, MSM definește actul uman ca fiind dat de ”continuumul gândire-simțire-acțiune” Cu alte cuvinte, eu afirm: ”Gândesc, simt, și acționez, deci exist!”. Deși eu, consider, în cadrul MSM că instinctul, intuiția și imaginația sunt absolut necesare a fi adăugate pe lista mijloacelor care asigură atingerea scopurilor, Benda introduce instinctul în locul imaginației. Nu întâmplător, pentru că Benda consideră demnă de dispreț pretenția cărturarilor moderni care proclamă că ”activitatea intelectuală merită respect numai când conduce către un avantaj concret și că inteligența care se dezinteresează de scopul ei este demnă de dispreț” (p. 117). Ceea ce reproșează, de fapt, Benda intelectualilor este că aceștia s-au pliat pe ”exigențele” mulțimii, în loc să tragă mulțimea după ei și să o ridice la un nivel cât mai înalt de înțelegere. Cu alte cuvinte, intelectualii moderni s-au transformat din călăuze în slujitori.

Dovedind și talent pedagogic, Benda își încheie acest capitol dedicat formelor prin care cărturarii s-au transformat ei înșiși, în loc să-i transforme ei pe alții, cu sinteza cauzelor acestei inedite situații: ”extinderea obligatorie a intereselor politice asupra tuturor oamenilor, fără excepție, consistența sporită a obiectelor care alimentează pasiunile realiste, dorința și capacitatea scriitorilor de a juca un rol politic, interesul lor (spre creșterea gloriei) de a face jocul unei clase din ce în ce mai anxioase, ascensiunea lor tot mai largă la condiția burgheză și la orgoliile ei, perfecționarea romantismului lor, diminuarea culturii lor clasice și a ținutei intelectuale” (p. 135). Ca un final îndulcit, Benda afirmă că toate cauzele enumerate mai sus sunt ”esența însăși a lumii moderne” (ibid.).  Un post-Benda este așteptat să descrie cauzele continuării și agravării acestei situații în post-modernitate. (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame