liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Cristi Puiu

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 557. Marți 10 iulie 2018. Dialoguri dilematice pe divanuri democratice (13)


Cristi Puiu (https://ro.wikipedia.org/wiki/Cristi_Puiu) binecunoscutul regizor de film este prezentat cititorilor amatori de personaje dilematice sub titlul ”Urăsc școala și instituțiile”. Chiar aș vrea să știu: iubește sau a iubit cineva școala cu adevărat? Cum poți să iubești o instituție eminamente coercitivă și plină de reguli rigide și, adesea, nebenefice formării caracterelor libere și puternice? Poți iubi cunoașterea, învățarea sau cititul cărților, dar instituția numită școală (în sens clasic) nu are cum să fie iubită/ plăcută. Este adevărat, de la non-iubire la ură mai sunt niște pași de făcut. Cristi Puiu i-a parcurs.

Foarte probabil mulți dintre noi au văzut filmul ”Moartea domnului Lăzărescu” un film ce pare a fi mai degrabă documentar decât artistic/ ficțional. Filmul a fost premiat la Cannes și de aici creșterea continuă a notorietății și vizibilității regizorului Cristi Puiu. Pe această temă, a vizibilității și popularității unor personalități artistice intervievatul a făcut câteva observații pertinente și conforme realității. Faptul că pe primul loc într-un clasament ”Zece pentru România” s-a plasat Florin Piersic și abia apoi proaspăt laureatul la Cannes, Cristi Puiu, a fost astfel explicat de regizor: ”publicul din România este un public de televizor” (p.108).

Interesante sunt povestirile invitatului despre propriile sale experiențe cu medicii, spitalele și… documentarea pe internet pentru foarte reala sa ipohondrie. Cât despre bolnavul Lăzărescu, regizorul declară că acesta este o ficțiune, dar cazuri asemănătoare a avut și el cu bunicul său, iar scenaristul Răzvan Rădulescu cu tatăl său. Practic, mulți dintre noi avem cel puțin o experiență neplăcută cu sistemul (nostru) de sănătate, fie și pentru simplul fapt că acesta nu este perfect și pentru că este populat de ființe umane obișnuite. (Pentru amuzament amar amintesc cum, în vara trecută,  m-am adresat Serviciului de Urgențe din Constanța: după o noapte chinuită cu n-șpe analize apare diagnosticul de ”colon iritabil” în timp ce – ajuns la Iași – mi s-a pus imediat diagnosticul de embolie pulmonară și ținut la aparate zece zile. Rata de supraviețuire în asemenea cazuri: 1%…).

Interesantă este succesiunea etapelor creării unui film, bucătăria acestuia fiind diferită de la regizor la regizor, dar și pentru același regizor de la un film la altul. Pentru început se scrie un sinopsis (un text hiperconcentrat care conține nu doar ideea filmului, ci și argumentația pentru finanțarea sa). Urmează treatment-ul (vezi https://en.wikipedia.org/wiki/Film_treatment și https://nofilmschool.com/2016/12/4-key-elements-writing-strong-film-treatment-why-it-matters ) apoi scrierea scenariului (http://www.hbo.ro/article/cum-se-scrie-un-scenariu_50203) Pentru toate cele trei faze vezi: https://www.screenaustralia.gov.au/getmedia/ae5708a4-05d9-4db0-b5fb-4f999fdfed57/What-is-a-synopsis.pdf dar cel mai bine http://www.litero-mania.com/cum-se-face-un-film-etape-esentiale-in-constructia-unui-proiect-cinematografic/ .   Asta ca să realizăm de ce filmele costă enorm și de ce nu toată lumea poate face filme… Pentru amatorii de filme și de cunoaștere a modului cum se poate face un film cele povestite de Cristi Puiu sunt foarte interesante și bine venite.

Pornind de la ipohondria (reală a) regizorului Puiu, Alex Leo Șerban (apoi Cezar Paul Bădescu) îl invită să pună un diagnostic pentru societatea românească a anului 2006: ”Societatea românească suferă de frică – o frică de orice: frica de a-și asuma orice fel de răspundere, frica de eșec. Sîntem unde sîntem pentru că ne torturează această frică.   … Abia reușim să aplicăm ideea de competiție la sport, cu atît mai puțin la cultură. Orice succes e definit în funcție de succesele anterioare și de niște potențialități bănuite … Teoria conspirației este o jucărie inventată pentru a justifica eșecul personal: ”Eu sînt român, nu evreu, de aia n-am reușit..”.  succesul unuia îți apare ca un insucces al tău personal. În societatea americană competiția funcționează pentru că succesul celuilalt este pentru fiecare un challenge, un stimulent. La noi, succesul altuia ne face să suferim… Petre Țuțea spunea că… nu sîntem mai proști sau mai puțin proști decît alții, dar ne lipsește un lucru esențial, și anume îndrăzneala. Sînt de acord cu asta. Este vorba despre o îndrăzneală dublată de înțelegerea celorlalți. … La noi există un blocaj din partea instituțiilor. La noi se cere diplomă…. în Elveția este suficient să ai valoare. La noi nu există un pericol al amatorismului pentru că noi sîntem amatori în toate domeniile.” (pp. 114-115-116).

Cred că se poate crea un pattern al celor care nu iubesc școala, dar ajung profesori care predau într-o școală. Nu este doar cazul meu și al lui Cristi Puiu. Iată motivația regizorului: ”Urăsc școala cu patimă, ideea de școală și de instituție care te ia și te pune pe un scaun… Da, țin un curs la Universitatea de Teatru și Film. Dar am probleme în continuare cu actoria noastră. Nu atît cu talentul actorilor – pentru că România este o țară care dă pe-afară de talente în actorie, dar dă pe-afară și în materie de înfumurare. De asta sînt bune cursurile la facultate, ca să-i înveți pe tineri să coboare puțin nasul. La primul curs le-am spus că eu cred în actorul inteligent și cultivat… Le-am explicat … că școala o poți păcăli (în fiecare an termină facultatea cam trei sute de actori în România) dar își furi singur căciula”.

Ca un profesor ce este, Cristi Puiu vine cu un sfat către debutanții care primesc bani să facă un film: ”În momentul în care tu, ca debutant, primești bani să faci un film, ai posibilitatea unei investiții de seriozitate: să-ți faci filmul, să respecți banii care ți-au fost acordați, pentru că nu sînt ai tăi ci de la contribuabili, iar apoi ușile îți sînt deschise. Așa ar trebui să se desfășoară lucrurile: pe față – fără manevre, fără sori trase care aduc în prim plan proiecte stupide” (p. 121).  Da, de acord, dar în țara fricii și a fricoșilor care nu-și asumă responsabilități, clasicul ”nu știi pe cineva?” la care se adaugă clasicul plic cu preaclasicii bani vor aduce mereu în prim plan (și) proiecte stupide.  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 547. Sâmbătă 30 iunie 2018. Dialoguri dilematice pe divanuri democratice (3)


Fără pretenția de a fi făcut o selecție riguroasă a celor mai strălucite minți românești ale ”acestor complicate vremuri”, antologatorul Mircea Vasilescu a avut, probabil, în minte, un set de criterii de selecție. Totuși lista celor 21 de participanți la cele 20 de ”interogatorii bine temperate” poate stârni legitime întrebări: De ce (doar) ei și nu (și) alții? De ce nu toate ”interogatoriile” care au avut loc pe divan? De ce doar trei feminine dintr-un total de 21 (cca 14%) sunt invitate pe divan? De ce doar ”telectuali dă Capitală” (excepții: britanicul Deletant, elvețienii români Victor Ieronim Stoichiță și Ion Vianu, și nord-americanii români Matei Călinescu, Aurelian Crăiuțu și Vladimir Tismăneanu)? De ce numai ”maturi” de la 50 de ani în sus, majoritatea având peste 70 de ani (unii dintre ei fiind acum decedați)? Pe când o listă cu tineri valoroși de maximum 35-40 de ani care să contureze o brumă de speranță pentru viitorul României? De ce s-au oprit divanurile ad-hoc în anul de grație 2012? De ce nu au fost invitați mai mulți intelectuali de stânga (majoritatea fiind dreptaci sau extremiști de centru după celebra expresie a lui Radu Cosașu, exceptându-l pe Mircea Cărtărescu care în 1990 își declara iubirea nețărmurită față de alesul Ion Iliescu și tovarășul său de partid socialist Petre Roman, pentru ca ulterior să devină un admirator al președintelui Băsescu, urmând să aflăm în viitor care sunt/ au fost feblețurile ideologice ale profesorului și scriitorului Cărtărescu).

Pe prima copertă a cărții este ”afișată” lista celor 21 de împricinați/ invitați. Pentru a avea o posibilă imagine de ansamblu asupra criteriilor de selecție, iată lista (strict alfabetică) a inteligențelor/ invitaților chemate/ chemați la taifas turcesc: Lucian Boia, Matei Călinescu, Mircea Cărtărescu, Andrei Cornea, Aurelian Crăiuțu, Dennis Deletant, Neagu Djuvara, Luminița Gheorghiu, Toni Grecu, Monica Macovei, Alexandru Paleologu, Horia Roman Patapievici, Andrei Pleșu, Cristi Puiu, Antoaneta Ralian, Victor Ieronim Stoichiță, Mihai Șora, Vladimir Tismăneanu, Alexandru Tocilescu, Mihai-Răzvan Ungureanu și Ion Vianu. Precizez că rostul acestor cvasipseudomicrorecenzii care vor urma este acela de a extrage acele puncte de vedere și formulări mai insolite, mai semnificative și mai utile din punctul de vedere al înțelegerii ”pe ce lume trăim” și care care mai este ”regimul armelor și munițiilor”.     (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!