liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Cornelia Biliga

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 449. Duminică 25 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (171).


Duminică 1 ianuarie 1967. Un nou An Nou!

M-am sculat cu greu pe la vreo 9. După ce m-am spălat, am mîncat, am ieșit cu mama, cu tata + Cornelia prin oraș să vedem Botoșanii iarna. (Eu nu i-am văzut niciodată pînă acuma). Afară era frumos și însorit. Vremea se încălzise și puțina zăpadă ce se așternuse a început să se topească prin locurile frecventate mai mult. Am mers prin Grădina de Vară, Parc, Orășelul copiilor. M-am întors din drum și am luat Fotoboxul pe care-l aveam cu noi. Am făcut două fotografii mamei, tatei și Corneliei. După ce ne-am plimbat prin parc am ieșit în oraș. Am căutat la toate chioșcurile și tutungeriile vederi din Botoșani și abia la urmă am găsit vreo trei + M. Eminescu. Tata se frăsuia cum să-l găsească pe unul Ciomaga – președintele Comitetului sindical raional Botoșani. Mama și tata, stimulați de nași, au luat o hotărîre: să facă tot posibilul să se mute în Botoșani și să vîndă casa de la Grămești. Botoșanii ar fi un oraș foarte frumos. Am văzut centrul orașului (mama mi-a arătat unde a fost cofetăria buniței). (L.D.: pe atunci nu știam și nu dădeam importanță la aceste aspecte, dar treptat-treptat, am aflat că familia buniței a avut o situație materială foarte bună: pe lîngă cofetărie, a avut moară și terenuri împădurite, naționalizate în 1948. Pe scurt, oamenii bogați au devenit săraci, iar oamenii săraci au devenit bogați. În esență, dosarul părinților mei și, pe cale de consecință, al meu nu avea cum să fie bun). Tata a dat de urma lui Ciomaga, dar nu l-a găsit. Eu am mai hoinărit cu mama și cu Cornelia. Mama mi-a făcut o poză cu Cornelia în fața Telefoanelor. Mama și tata au continuat să umble prin oraș și să caute ”pile”, iar eu cu Cornelia am mers acasă. (L.D.: ”Pilă” era eufemismul pentru o persoană care putea ajuta, de regulă de pe poziții de conducere. Pentru eventuala mutare în Botoșani era nevoie de ”pile” serioase, sus-puse). Am jucat cu Cornelia table și țintar, apoi au venit și părinții din oraș. Pe la ora 13 au venit și alți musafiri: m-me Stina cu nepoata sa Toma Carmen  (clasa X-a reală la Liceul Laurian – 80-90 kg!), apoi d-l Martinescu cu baba lui (el are 70 de ani dar parcă ar avea 45-50. Tot basarabean). Mi-a plăcut de Stinoaie: o babă cultă, energică și foarte hîtră. Voluminoasa ei nepoată știe franțuzește (învață franceza din clasa II-a). Cîntă foarte bine. A cîntat ”Liniște” – ”Silence” – ”Silentium” – bien. Cu tot volumul ei, e isteață, vorbăreață, cu aere de gentilă demoazelă…. (Un joc: cum se scrie 3=2 cu ajutorul a 7 bețe de chibrit?).

După masă, mama a arătat fotografiile cubanezei și ale moscovitei (Flora și Natașa). Părerile au fost împărțite. Stinoaia zicea că Flora-i plină de draci și are… ”jăratec”, iar despre Natașa toți au spus că-i o fată fină și delicată: vsiakomu svoia doroga! Apoi am jucat table cu Cornelia și Carmen. Fiecare a luat cîte o bătaie. Nu știu de ce Cornelia s-a îmbufnat , a scos coarnele și a început să-mi facă figuri. N-am prea luat-o în serios, dar nu mi-a plăcut purtarea ei.

După ce au plecat invitații au început ponegririle împotriva lor și de toată cearta a fost găsită vinovată Carmen și bunică-sa.

Pe la 19 – 20, mama și tata + nana au plecat în oraș, la ”pilele” lor. Eu am rămas acasă cu Cornelia: am jucat jocuri, mi-a povestit și i-am povestit, am ascultat radio etc. Nanu s-a culcat în bucătărie (e bolnav de reumatism). Ai mei au venit pe la 21-22. Au fost pe la nana mea, doamna Andronache care ar fi vrut și ea să mă vadă. Ne-am culcat la 23.

Luni 2 ianuarie 1967. M-am sculat ultimul. Tata și Cornelia făceau probleme la matematică (Cornelia-i cam slabă-n materie; are doar 8). Pînă la 10 am mîncat. A venit Costache Sava (de la Gorbănești) cu sania și l-a dus pe nanu la gară pentru a merge la Pașcani să-și facă tratament (a scăpat un ”ajun” și se teme să nu-l piardă și pe-al doilea). Tata + mama au mers să mai ”aranjeze”… Eu cu Cornelia am mers la cinematograf. Am văzut ”Casa din Montevideo”. Filmul mi-a plăcut, dar sala era tare mizerabilă și lumea gălăgiosă. De la film ne-am întors la ora 13 acasă. Eu cu Cornelia am început să jucăm ”fazan” (am jucat de două ori). Am început și cu nana o partidă de table, dar imediat au venit ai mei și au anunțat că plecăm cu autobuzul de Hîrlău – Rădăuți. Am mîncat în grabă, nana ne-a pus cîte ceva în ”traistă” și-am plecat în trombă (cică Cornelia a început să plîngă). De la întîmplarea cu Carmen s-a purtat foarte frumos cu mine…

La autogară a trebuit să așteptăm mult și bine (cam o oră). Am convins-o pe mama și mi-a dat 16 lei și-am cumpărat Almanahul Scînteia pe 1967, care-mi place foarte mult. Era cît pe ce s-o pățesc ca atunci cînd m-am întors din excursie. Autobuzul era gata de pornire, mama și tata ocupaseră primele trei locuri din față, numai eu mai rămăsesem în autogară, absorbit de lectura almanahului. Cum am urcat și eu, autobuzul a pornit (la 17.40). Am străbătut același traseu pînă la Talpa (42 km – 15 lei); de aici am luat-o pe jos: am trecut prin Lunca, Zamostea, Bălinești și Grămești. Înainte de ora 19 eram în casă. Aici era frig tare, dar imediat s-a făcut foc în sobe și a fost bine. Mama a luat corespondența de la tanti: o scrisoare de la Telucu, o felicitare de la bunița, o scrisoare de la Zărnești și-un aviz de primire. Ne-am culcat la 23.

Marți 3 ianuarie 1967.  Am mers de dimineață la Poștă și-am adus pachetul de la bunița. Pe lîngă alte bunătăți a mai trimis: un Ghid de conversație român-englez și un Conversation book English-Romanian, plus: patru vederi mari din București (două de doi lei și două de 1.25) + o agendă mică, portocale, bomboane, șocolate etc. Ghidurile sînt foarte bune și utile. Bunița ne scrie de niște ajutoare pentru mine cînd voi merge acolo la facultate – rostul de ”ore”.

Tata a mers azi cu recensămîntul prin sat și s-a întors la amiază. De la 13 la 14 am ascultat ”Ici Radio Prague” (numai muzică ușoară) iar de la 14 la 15 am ascultat ”Qui e Radio Praga, Cehoslovakia”: ”ascultate nostra transmisione in lingua italiana. Amici ascultatori, buon giorno”.

Azi am terminat de citit ”Enigma Otiliei”, i-am făcut rezumatul și am început să citesc ”La cea mai înaltă tensiune” de Nagy Istvan.  Seara mă usturau grozav ochii, am stins lampa și-am adormit după miezul nopții.

Miercuri 4 ianuarie 1967. Azi m-am hotărît să mai recapitulez și să mai învăț ceva.

O zi foarte frumoasă. Cer senin cu soare strălucitor. Zăpada proaspăt căzută dublează și triplează (multiplică) razele soarelui, făcînd o luminație ce-ți ia ochii. Totuși am stat în casă.

Tata a plecat pe traseu cu recensămîntul animalelor, mama s-a apucat să pregătească porcul, iar eu am început să scriu în jurnal de pe 31 dec. 1966 pînă pe azi. Am scris încontinuu pînă la ora 13.

(P.S. la ”excursia” la Botoșani. Zilele de 1 și 2 ianuarie: au umblat căluții și mascații toată ziua, nestingheriți de nimeni. Vreo trei mi-au ieșit în cale în timp ce eram cu Cornelia și le-am făcut o poză. Pe la nana a trecut și Sorin, amicul meu din ”copilărie”. Pe cînd aveam vreo 3-4 ani, la Gorbănești fiind, am mers cu părinții în vizită la preotul Buliga,  acolo fiind și Sorin, ceva mai răsărit decît mine. Am luat chibrituri de la nanu din cerdac și am tras deoparte o grămăjoară de paie dintr-o claie mai mare aflată în curte. Le-am dat foc și ne amuzam amîndoi cînd focul s-a dus spre claia care a luat imediat foc… Au stins-o cu găleți de apă, dar nanu nu m-a certat spunînd: ”sînt copii, ce să le faci…”. Sorin a terminat Liceul Militar din Cîmpulung și acum urmează o școală de radiolocație. Cornelia îl poreclește ”bărbuță” pentru că se rade. Au povestit cum se jucau și se băteau cînd erau mai mici).

După ce-am terminat de scris m-am ”transbordat” în bucătărie unde am ascultat timp de două ore o excelentă muzică ușoară transmisă zilnic de Radio Praga în limbile franceză și italiană. În acest timp am citit din ”La cea mai înaltă tensiune” sau am mai ajutat-o pe mama la cîte ceva. Mama a făcut cîrnați (prima-ntîi!).

De la 15.30 la 16.30 am recepționat pentru prima dată Clujul, dar nu se aude clar: are un fîșîit insuportabil.

Azi poșta a venit cu o mulțime de ”vești”, cu toate că nu ne așteptam la niciuna: o vedere de la Mircea de pe vapor în care ne scrie că face revelionul la Mamaia (că destul l-a făcut cu mama…). Apoi a fost o vedere de la Strehaia (Craiova) de la o fostă elevă a tatei; o felicitare de la familia Popa și o scrisoare de la bunița.

Tata a venit seara pe la 19, puțin … ”obosit” (vreo 12 păhărele numai…). Seara am ascultat Radio Roma, apoi am continuat cu cititul din ”La cea mai înaltă tensiune”. Mai tîrziu, pe la 22 am ascultat ”Melodii Magazin”. Pe la 23 am mîncat cu mama și tata portocale și halva. Eu cu mama i-am scris buniței; i-am trimis fotografia (cu ochi de șmecher) să o multiplice. I-am dat de grijă să nu mă uite cu M.N. (Moscow News). Bunița vrea să-și cumpere televizor ca să-l aibă cînd voi fi eu student (la București). Bunița ne-a scris că Dănuț (Costea) este acum în ultimuil an și termină. După ce am terminat de scris buniței le-am scris și prietenilor mei: T1 și T2. Deci, trei scrisori. Aș fi vrut să-i scriu și lui Mircea, dar mai las un timp oarecare. Oare mîine de la cine-o să mai primesc scrisori? Poate de la Radio Moscova sau de la Natașa? Din altă parte – nimic.

Seara m-am culcat tîrziu. În dormitor am mai citit pînă la ora 1.

Joi 5 ianuarie 1967. O zi obișnuită, ca toate celelalte. Timpul se scurge încet-încet și cînd mă trezesc și eu, vacanța-i gata.

Toată ziua mi-am trecut-o cu cititul și ascultatul radioului. Pe lîngă asta am mai ajutat-o pe mama la făcut cîrnați și la alte treburi mărunte.

Azi e o zi tare frumoasă, dar cam geroasă. După masă am scos bicicleta de la locul ei, am șters-o, am dres-o, am umflat-o cu chiu cu vai, apoi am dus-o la loc.

Cu toate că azi nu mă prea așteptam la scrisori, am primit totuși o felicitare de la  a mea gazdă – Mariana. După scris, cred că e scrisă de Rodica P. – tot un drac: ”Liviule, cu ocazia împlinirii a 17 ani, gazda ta îți urează un ”La mulți ani” și mult succes în acest an și în viitor. Mariana”. Seara, mama s-a gîndit să-l primească pe popă cu ajunul Bobotezei: 5 + 3 + 1 = 9 lei, dar apoi s-a răzgîndit, am stins lampa și pe la 20 ne-am culcat. Tata era obosit fiind abia venit de pe teren.

Vineri 6 ianuarie 1967. Azi am împlitit 17 ani. Părinții m-au felicitat și toată ziua a fost sărbătoare.

O zi destul de frumoasă, dar cu un ger – ah! ca de Bobotează.

Poșta nu ne-a neglijat nici azi. Am primit o felicitare de ziua mea, de la Pițigoi + Pisoi (L.D. Este vorba despre colegele mele Pîrghie Rodica și Ungureanu Constanța): ”17 zîmbete și 17 flori ale tinereții au zburat către tine, iar acum ele îți spun că nu le vei mai întîlni niciodată. Pițigoi și Pisoi îți urează ”La mulți ani”. O altă scrisoare am primit-o de la Natașa. Pe lîngă două vederi din Moscova și o felicitare de Anul Nou mi-a pus în plic o rublă de hîrtie și mărunțiș: 1, 3, 10 și 15 copeici. M-am bucurat de ei. Pînă acum am 2,5 ruble pe care  le țin pentru la vară. Mama mai are vreo patru ruble și ne facem bani de drum. Tata a fost plecat pe teren.

Aseară am jucat table cu mama. Am pus diferite pariuri și-am cîștigat 8 lei. Seara asta am terminat de citit ”La cea mai înaltă tensiune”. M-am culcat la miezul nopții.

Sîmbătă 7 ianuarie 1967. O zi obișnuită pentru noi. Pentru zamosteni însă azi e hram – Sf Ion – (iaca băț!). Azi pe la 10 m-am îmbrăcat, am dus cărțile la Bibliotecă, mi-am scos Avizul epidemiologic de la dispensar, apoi am fost la Poștă și-am dat două scrisori (una pentru familia Popa, București, și una pentru Mircea)

Tata a pierdut ziua de azi cu recensămîntul. De fapt zilele astea nu-s chiar pierdute: va primi 200 de lei pentru asta. Dar pentru zece zile de alergătură numai atît? ”Popa dracului” umblă cu ajunul vreo patru zile și cică face pînă la 10.000 de lei. Așa meserie mai zic și eu. A fost și azi o scrisoare. De la Izvoare, de la tanti Eva. A început să facă formele (invitație) pentru Mircea.

Ziua s-a urîțit. Dimineața a viscolit binișor și a răscolit cît a putut zăpada înghețată. A nins puțin.

Azi (am început de ieri) am parcurs cu atenție ”Limba engleză prin radio” 50 de lecții pentru începători. Tot mi-a ajutat cu ceva. Am început să-mi aranjez în valiză. Seara am citit ”Almanahul Scînteia” și m-am culcat tîrziu.

Duminică 8 ianuarie 1967. M-am sculat cu greu pe la vreo 9. M-am îmbrăcat și imediat ce a trecut mașina poștei, mi-am luat bicicleta și dă-i bătăi la Poștă. Afară era un ger grozav, iar eu purtam șapcă, mănuși strîmte și o canadiană peste flanea. Am ajuns repede la Poștă – c-am mînat nebunește. Și azi am avut trei ”bucurii”. Cel puțin știu că anul ăsta n-a fost zi să n-avem cel puțin o scrisoare. Asta-i bun…

Azi am primit un pachețel de la Natașa și două scrisori: de la T1 și de la T2. Am venit acasă la fel de repede, dar vai! Era să mă ia dracu. Cum eram eu înlemnit de frig de la mersul repede cu bicicleta prin ger am intrat în casă la cald. Am pățit-o! Au început să mă doară mîinile de-mi venea să urlu. M-am spălat cu apă rece și abia mi-am revenit. Credeam că rămîn fără degete, dar, slavă mie!, nu am rămas.

Abia după ce m-am văzut tămăduit am îndrăznit să mă apuc de corespondență. Natașa mi-a trimis cartea ”The Citadel” de A. J. Cronin (pe care-am citit-o mai demult) cu ocazia zilei mele de naștere. Mi-a pus în carte și-o adresă a unei școli speciale de limba engleză – clasa X-a.

Telucu îmi spune timirice și mai nimic, iar Toader îmi dă o veste proastă: cică a vorbit maică-sa cu gazda mea și-a zis că nu-l primește… Faptul m-a mîniat și m-a făcut să iau hotărîri iuți: Ori îl primește și pe el, ori plec și eu!

Azi am citit cele trei publicații: ”Munca”, ”Magazin” (am cules de aici o adresă) și ”Gazeta învățămîntului”.

Tata a terminat azi cu recensămîntul lui.

La 19 am fost la cursă și-am vorbit cu șoferul Chindea să oprească mîine și să mă ia în autobuz.

Seara am băut un vin fiert apoi mi-am făcut cirespondența. I-am scris lui Al Deșliu (Buzău) – o vedere din Rădăuți; Natașei – o vedere din Botoșani (parcul) și la Școala specială de limba engleză din Moscova – o vedere din Galați. Seara tîrziu, adică noaptea, mi-am scris Jurnalul pentru zilele de 6, 7 și 8 ianuarie și acum e ora 0.05. Oooof! Îmi închipui cum mă scol mîine la ora 5!    (va continua)

Liviu Druguș

Pe mîine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 448. Sîmbătă 24 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (170).


Joi 29 decembrie 1966. Se apropie sfîrșitul anului și parcă nici nu-mi dau seama cînd a trecut anul. Zilele astea are loc la București ”Sesiunea M.A.N.” și se discută mult la radio și în ziare. (L.D.: MAN – Marea Adunară Națională, așa zisul for legislativ suprem/ parlament).

De ieri am o infecție la ochiul stîng și mă doare. Asta-mi mai trebuia acum…

Vremea nu e tare geroasă. După ce-a mai nins un pic și s-a făcut drum de sanie s-a făcut un pic frig. Ziua e senină și însorită. Noaptea, de asemenea, este senină. ”Sinopticii” anunță vremea în încălzire. E o iarnă foarte blîndă cum – cică – de mult n-a fost.

M-am sculat la 8.30 și pe la 9, îmbrăcat ”șic” (mama mi-a pus un guler maro la balon, pantalonii de tergal maro și fularul alb) am ieșit în sat. (Mama mi-a sugerat să pup fetele… E bine!). M-am dus la cooperativă apoi la Bibliotecă de unde am luat o serie de cărți trebuitoare pentru școală ca să nu mă mai bată Hlinschi la cap. (Am luat: ”Enigma Otiliei” de Călinescu, ”La cea mai înaltă tensiune” de Nagy Istvan și ”Moromeții” de Marin Preda). Apoi m-am dus la Poștă, am dat scrisoarea pentru Telucu și am așteptat să vină ”poșta”. După vreo zece minute m-am plictisit și am pornit-o agale spre casă unde m-am pus pe citit.

La amiază am ascultat la radio comunicarea ministrului învățămîntului cf. căreia examenul de bacalaureat se dă pe data de 20 mai, iar trimestrul III se folosește pentru recapitulare și sistematizare. Părinții mi-au dat din nou de grijă: ”Vezi ce faci! E în joc excursia la Moscova”. Tata a primit o felicitare de la Sindicate – cu ocazia celei de a 19-a aniversări a Republicii și a Anului Nou.

În restul zilei am citit 250 de pagini din ”Enigma Otiliei”: nu-mi displace. Azi n-am mai jucat table și n-am mai căutat posturi de radio și muzică. Am ascultat doar ”Seară pentru tineret” de la 19 la 22. Seara mama a compus o urătură care s-ar potrivi gazdelor noastre de la Anul Nou din Botoșani, familia Buliga.

Seara e un minunat clar de lună. ”Luna 13” aduce importante servicii în explorarea ei.

Vineri 30 decembrie 1966. A XIX aniversare a Republicii.

O zi însorită, frumoasă chiar.

La școala din sat este serbarea pomului de iarnă ocazie cu care s-au împărțit cadouri copiilor. După masă a fost un carnaval la care bineînțeles nu m-am dus (a fost o reunire a tuturor obiceiurilor românești străvechi).

Eu m-am sculat mai tîrziu. Am ajutat să se facă curățenie în casă, am ieșit un pic pe-afară iar restul zilei am citit și am trîndăvit.

Azi am primit o scrisoare de la Mircea – aiurită – și o frumoasă felicitare de la la Izvoare cu urarea de ”La mulți (b)ani”. Văd că de cîteva zile Poșta ne bucură cu scrisori.

Seara, tata a fost la școală să ia salariul, iar mama mi-a povestit o serie de pățanii din timpul războiului, iar eu de la internat. Apoi am făcut arborele genealogic al familiei (mai mult după mama). (L.D. Țin minte că am scris acest arbore genealogic pe ultima filă a unui caiet de dictando. Ulterior, cu ajutorul buniței am găsit rădăcini ale arborelui matern în Austria și Polonia. Pe bunița buniței o chema Elena Comisarski, un nume foarte popular în Polonia, un fel de Popescu. Am întrebat-o pe bunița ce știe despre bunicii bunicilor ei și, cu aproximație, am dus rădăcinile pînă în secolul 18-19. Din păcate acest caiet cu arborele genealogic matern s-a pierdut).

Seara am făcut o baie bună.

O noapte minunat de minunată, cu lună și zăpadă curată. M-am culcat, ca și aseară, la miezul nopții.

Sîmbătă 31 decembrie 1966. Ultima zi din an. Mîine este ziua națională a Cubei, țara unde am atîția prieteni.

Dimineața, tata a plecat în sat să cumpere un porc în tovărășie cu Marianciuc, dar n-au reușit să se întoarcă decît pe la 11 cu o jumătate de porc pe săniuță. Eu m-am îmbrăcat cu costumul și cu flaneaua albă. Cînd a ajuns tata acasă, eu am plecat la Poștă. Aici era închis. La întoarcere acasă mă întîlnesc cu Tucă Ursu student la Chimie industrială la Iași. Stau cu el de vorbă și la un moment dat se oprește mașina Poștei și primesc două scrisori: una de la T2 și una de la T1. De fapt, T2 mi-a trimis o felicitare de la Putna. T1 îmi scrie că de Crăciun a făcut-o lată. Anul Nou îl va petrece la Școală. Vrea ca în trimestrul următor să vină la gazdă, eventual cu mine… și altele.

Acasă, mama a terminat de pus carnea la sare, am mîncat și ne-am îmbrăcat. Tata, temător de hoți, a ascuns cîteva lucruri (dar numai le-a schimbat locul dintr-o cameră în alta). Am încuiat toate camerele și casa, am legat portițele și-au ieșit în drum pe la tanti Lucreția prin curte. Mama i-a dat de grijă să dea mîncare și apă la curci și cîine (le-a lăsat grăunțe și o mămăligă). Am plecat la Sfat (locule unde este stația de autobuz). Tocmai atunci veniseră două autobuze. Unul pleca la Zamostea, iar celălat s-a întors cu noi la Siret (a fost ciubucul șoferului și taxatorului: 25 lei).

Ajunși la Siret mai era timp pînă la 15.20 cînd pleca o cursă spre Botoșani. Eu cu tata ne-am dus la frizerie unde am stat cam mult și bine pînă am intrat ”la rînd”. Eu m-am scurtat multișor, atît în față cît și în spate. Cică m-am făcut și mai slab.

La autobuz a fost un pic de înghesuiuală, dar noi trei am avut locuri foarte bune: primele trei din față, lîngă șofer și taxator. Am trecut prin: Siret, Mihăileni, Talpa, Bucecea, Măgura, Lunca, Obloane, Cucorăni și alte sate pe care nu le mai țin minte. În partea Mihăilenilor și a satelor din partea Botoșanilor am ajuns noaptea (deja se făcuse ora 18) și peste tot umblau mascații, urătorii și colindătorii. De-a lungul călătoriei noastre ne-au ieșit în cale cete de mascați care se vîrau în fața autobuzului aproape oprindu-l, făcînd mereu mătănii, sunînd din tamburine, clopoței, fluierători și, bineînțeles, pocnind din harapnice lungi. Era un spectacol frumos și șoferul rîdea fără să se supere de aceste neajunsuri. Sînt obiceiuri frumoase pe care nu le-am practicat niciodată și cred că nici n-o să mai am prilejul se le practic, proaspăt reînviate în tradiția populară prin recentele hotărîri.

Seara s-a lăsat ceață deasă. Am ajuns în Botoșani pe la orele 18.30 apoi de la autogară am luat-o în jos pe Calea Națională, apoi pe Nicolae Iorga și întrebînd de copiii care urau, am ajuns în Str. Maior Ignat. Odată găsită strada mai trebuia să găsim și numărul ceea ce n-a fost chiar ușor. Cu ajutorul unei lanterne am găsit, în sfîrșit, și numărul. Aici locuiesc nanii de botez ai lui Mircea, preotul Buliga și familia lui. Mama a încercat să ure, dar n-a fost chip căci nana a aprins imediat lumina și am intrat de îndată în casă. Nanu, îmbătrînit mult, (de altfel nici nu-l mai țineam bine minte de pe cînd era preot la Gorbănești) stătea în pat și citea un almanah ”Scînteia”. Casa e nou construită și bine amenajată. Pînă pe la 20 am mai stat de vorbă. Au o fată, Cornelia de aproape 12 ani (n. 29 mai 1955), acum în clasa V-a. Am jucat țintar și-am bătut-o mereu. Ea s-a înciudat și vorbea cam vulgar. Ce să-i spui…. Nana o lăuda mereu că a fost premiantă și numai trimestrul ăsta are un 8 și un 9, restul – doar 10. Este a doua pe clasă. E foarte vorbăreață, inteligentă, n-am ce spune, dar e mîndră, încrezută și foarte pretențiosă. Șto delati? Fiecare cu păsărica lui…

După ce ne-am așezat la masă, toți ceilalți (eram 6 în total) au observat muțenia mea. Fiecare a avut de spus ceva în privința asta, dar eu am ținut-o mereu așa. Din cauza asta am fost indispus și, după cum am spus și acasă, mai bine stăteam singur la Grămești și-mi petreceam revelionul ca un cuc, ascultînd radio sau chiar dormind.

Aici, la Botoșani, nici n-am prea ascultat radio, dar din cît am ascultat am observat că a fost un program obișnuit, iar la ora 24 nu s-a întîmplat nimic deosebit. N-au dat ora exactă și nici măcăr n-au transmis tradiționalul ”La mulți ani!”. A fost muzică ușoară, ceva glume și urături și… gata! Nici N. Ceaușescu n-a rostit vreo cuvîntare (sau poate n-am fost noi atenți…). Ne-am culcat în jurul orei 1 fără nici o deosebire față de alte zile. A fost ca o simplă vizită. Eu n-am avut chef de vorbă și pentru că n-am gustat țuica deloc, iar vinul – numai un pahar, două. Eu cu tata am dormit într-un pat (unde înainte dormea Iulica, o fată în clasa X-a umanistică la ”Laurian” – care stă în gazdă (500 de lei pe lună!). Mama cu nana și Cornelia au dormit pe studio, iar nanu în bucătărie.

Și uite-așa m-am plictisit de revelion!    (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!