liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Constantin (Telucu) Piecniță

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 376 Joi 11 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (104)


Joi 19 mai 1966. Azi ”am dat deșteptarea” la 5 făr-un sfert.

M-am spălat pe îndelete, mi-am periat mult hainele, am cusut un nasture la uniformă și m-am învîrtit la infinit prin dormitor pînă s-a făcut 5.30 și-am venit în meditație unde mai erau vreo 5 băieți.

Azi vremea nu e prea favorabilă. Cerul e străbătut de nori albi, mici și deși care, mai tîrziu, s-au transformat în nori negri, de ploaie.

De pe la 5.30 la 6.30, la rugămintea lui Atănăsoae și Achihăiei S. (vecini de sat, Zamostea) am făcut rezumatul lecțiilor ”The London Hotel and Restaurant Workers on Strike” and ”Light Downs upun Johnny Casside”. După părerea mea le-am făcut foarte bune și dacă-mi făceam și mie așa ceva tot făceam teza pe-un 9 sau 10. I-am scris două foi. A început să mă doară capul. Cred că e din cauza somnului; să dormi numai 5 – 6 ore pe noapte atîtea seri la rînd nu e prea ușor. După ce-am făcut cele două rezumate am citit prima nuvelă din antologia ”Nuvela americană contemporană” intitulată ”Polițaiul și Imnul” de W. Sydney Porter. Numai pentru faptul că mi-au plăcut această nuvelă am depus un efort ca s-o pot termina. Pe la 7 n-am mai rezistat. Am pus capul pe bancă și pînă la 7.30 nu m-am sculat. Totuși, după jumătate de oră de somn parcă m-am mai refăcut. Cînd am coborît la masă am trecut pe la pompă și am ținut fața în pumnul cu apă. Trecîndu-mi astfel mahmureala, am căpătat chef de vorbă și de glumă.

La masă am început să povestesc nuvela lui Toader și lui Costică. Mi-am pus ceai în cană și, rîzînd împreună cu cei doi, am uitat să mănînc și, pe cînd ceilalți au terminat de mîncat și-au ieșit afară, eu abia am început să mănînc. (Imnul și polițaiul. O frunză uscată – cartea de vizită a lui Moș Gerilă! Încercările unui șomer de a-și găsi un adăpost de iarnă prin săvîrșirea de infracțiuni. Toate acestea însă – încercarea de a sparge o vitrină, de a mînca pe gratis, furarea umbrelei, acostarea domnișoarei, stingherirea liniștii – îi sînt iertate sau trecute cu vederea de polițiști. Cînd, în sfîrșit, șomerul s-a hotărît să lucreze undeva, vine un milițian și-l întreabă: ”Ce faci aici?”. Șomerul: ”Nimic!”  Atunci milițianul îl somează: ”Vino cu mine!” Peste cîteva zile Tribunalul Polițienesc îl trimite 3 trei luni pe insulă…).

Am mers împreună cu Toader la școală. Cînd ajungem la vreo ușă sau poartă ne dăm unul în spatele celuilalt și, cu o risipă enormă de politețe, spunem: ”Intră!” – ”Nu, mulțumesc! După tine!” și ne codim așa minute întregi pînă se hotărăște unul să intre. Cîteodată ne învoim să intrăm primii, cu rîndul: o ușă el, o ușă eu. Prostii…

La școală fetele au adus mulți bujori și aveam ce împușca (cu petala așezată pe pumnul semideschis) spre spaima fetelor.

La limba română a predat toată ora opera lui Hogaș și s-a citit fragmentul ”Singur”. Fiind o descriere reușită și cu unele note de umor, mi-a plăcut. În general, îmi plac descrierile de natură.

În pauză am primit prin Pîrghie o poezie în limba engleză și mi-a cerut s-o traduc. Cînd mi-am aruncat ochii peste ea, n-am înțeles decît cîteva cuvinte. Restul, nu știu ce dracu, îmi sînt complet necunoscute. Am întrebat-o de unde o are. ”De la Melexina”. Atunci am discutat puțin cu ”ea”. Nu-s supărat pe ea, dar am aceeași relație pe care o am cu Albu sau cu oricare altă fată din clasă. La istorie, a ascultat aproape toată ora. Eu am mai citit o nuvelă, între timp. A fost Storoj și a mai făcut o dată înscrierile pentru excursii. M-am înscris la amîndouă, iar la cea mai recentă am achitat-o (100 lei). Pentru excursia de la vară s-au mai înscris două fete: Moroșan Maria și Sfichi Ana. Am mai primit un bilețel de la ”ea”. La început a vrut să ”gavarească”, dar i-am făcut semn să scrie. A scris sub aceeași formă ca și pînă acum: (”L iviu, poți să traduci? L ia”) (L.D.: grafia mai avea un schepsis imposibil de redat cu ajutorul tastaturii: Primul L este scris deasupra lui iviu, iar ia este scris sub L). I-am răspuns.

La limba rusă s-a făcut toată ora recapitulare. Nu știam nimic și cum parcă mă încerca o durere de cap am stat toată ora cu capu-n mîini și n-am răspuns nimic.

În pauză, mă plimbam cu Toader pe coridor cînd vine Atănăsoae să-mi aducă un bilet de la Zamostea (A.S.) (L. D.: probabil Achihăiei S., cea care mi-a cerut să-i fac un rezumat și care vroia să-mi mulțumească). Mi-a cerut să-i dau imediat răspunsul, dar n-am chef să-mi fac de lucru cu ea și m-am hotărît să nu-i răspund (ca și biletului semnat de A. Doina, din clasa IX-a B).

La naturale n-a ascultat. Mi-a pus vreo trei întrebări și le-am ”cam” știut..  Sper să-mi fi pus un 8 (ca să nu-mi modifice media). Chiar sînt curios cît mi-a pus. În oră am primit un bilet de la Lucia Nenati în care îmi face observația că ”ieri la film am rîs de ea, împreună cu Gherasim” și că ei nu-i place ca cineva să rîdă de ea că se face foc”. Nu i-am mai răspuns, cu toate că mi-a cerut asta. Halip Niculai mi-a arătat cum se poate desena foarte practic o pară. Punînd cap la cap degetele arătătoare și cele mari.

După ora de naturale am mers la internat cu Toader și cu Costică. Lui Toader i-a venit maică-sa de-acasă. Cu această ocazie mi-a povestit cît de mult ține la el și–i împlinește dorințele. După ce-am luat masa am mers cu Costică în oraș să-mi iau o minge de tenis. Deoarece la ”Sport” era închis am încercat la ”Tutungerie”: ”Aveți mingi de tenis?” – ”Să vedem, poate mai sînt” și mi-a scobit o minge, spre mirarea lui Costică.

La internat am vrut să joc tenis, dar Haiuță a încercat să mă ia pe departe: aștepta rugat. L-am înjurat în gînd și l-am lăsat să-și păstreze cheia de la sală. Am jucat cu Costică în meditație. Apoi am jucat cu Chifan și m-am încălzit la culme. Îmi face plăcere să joc cu unul egal sau mai bun ca mine. Depun toate eforturile pentru a cîștiga și, în felul ăsta, învăț să joc mai bine.

De vreo săptămînă m-am obișnuit să țin în buzunarul pentru batistă din stînga carnețelul pentru însemnări, stiloul și creionul automat.

Pînă la 3.30 am stat vreo jumătate de oră pe dîmbul de lîngă teren unde se adună, de obicei, toți băieții de la internat și stau la soare.

De la 3.30 la 5 i-am făcut lui A.S. și lui Atănăsoae rezumatele lecțiilor ”The March of the Workers” și ”Rapid Forward Movement”. În pauză am jucat tenis. De la 5.30 la 7  m-am muncit într-o singuură direcție: am tradus poezia dată de Melexina. Poezia este scrisă într-o limbă veche și cam încurcată. Cu greu, și cu multe traduceri libere am reușit s-o scot la capăt. La masă, Costică a încasat o palmă de la Prandea pentru că a fluierat. În pauză iar am jucat tenis cu Costică. De la 8 la 9 am încercat să mă uit pentru teza la română, dar am amînat pentru dimineață. După tradiționala baie și frecție cu apă rece, am venit în meditație și-am stat pînă la 10!

Vineri 20 mai 1966. Dimineața m-am sculat singur la 4.30, m-am spălat și m-am echipat după ce am făcut o înviorare bună. După ce mi-am cusut cureaua de la ceas am venit în meditație la 5.15. De la 5.30 la 7.30 am citit încontinuu la limba română reușind să parcurg de două ori întreaga materie. N-aș vrea ca tocmai la limba română să scot o notă mică.

Ieri vremea a fost foarte schimbătoare. Cînd cerul era complet înnourat și chiar bureza – cînd cerul era foarte senin și soarele dogorea. Azi dimineață a fost foarte înnourat și chiar a burezat un pic.

S-a făcut înviorare. Toader continuă să-și scrie însemnările, dar după timpul în care le scrie îmi dau seama că-s destul de sumare. Am mai bine de o săptămînă de cînd dorm numai cîte 5-6 ore pe noapte. Mă simt tare consumat și de multe ori mă doboară somnul și oboseala. De acum voi încerca să reintru în normal, adică să mă culc și să mă scol în rînd cu toată lumea.

Azi dimineață trebuia să fiu la școală la 8 făr-un sfert pentru a începe teza la română. Am ajuns însă la fără 10 și profesoara tocmai terminase de scris subiectul pe tablă: ”Demascarea exploatării sociale în operele scriitorilor D. Th Neculuță, Șt.O. Iosif, P. Cerna și O. Goga.” Am scris aproape patru foi. Halip N a avut scrise pe bancă cîteva poezii și mi le-a suflat și mie. Deoarece caietul meu a rămas în D, am dat teză pe două foi duble.

Ora de fizică s-a scurs încet, în laborator. După ce a ascultat o elevă a predat restul orei și a făcut iar experiențe plicticoase.

În pauză, i-am dat ”ei” (b.m.) traducerea poeziei din limba engleză. Ea a rîs, a copiat-o, restituindu-mi ”originalul”.

La latină, pentru azi nici nu m-am uitat în carte; cuvinte – ioc. Și nu știu cum naiba se brodește că începe baba să-i caute pe cei care n-aveau note destule. Cum eu aveam o singură notă, căpătată ora trecută, imediat m-a agățat să ies la ascultat. Am începu să-i îndrug motive și scuze poate-poate m-o lăsa-n pace (am avut teză la română, voi învăța mai bine data viitoare). Profesoara: ”Tu ai o singură notă. Ți-ai bătut joc de limba latină de cînd ai venit în clasa asta. Uite, tu trebuie să dai și extemporal!” Eu: ”Am să dau, tovarășa profesoară!” Ea: ”Stai jos, băiete!”. Văzîndu-mă scăpat, m-a apucat veselia. Profesoara a făcut o analiză a notelor obținute la limba latină după care a ascultat doi voluntari (care-au luat cîte-un patru) și a predat lecție nouă.

Abia azi am aflat că are loc o eclipsă. ”No, ce-i cu eclipsa, nu se vede nimic?” Profesoara m-a mai întrebat o dată un viitor anterior (paremi-se ”a vedea”). N-am știut nimic și m-a cam apostrofat: ”Tu parcă nici n-ai fi în clasă”.

Înnourarea de azi dimineață a dispărut lăsînd loc unui cer senin, brăzdat din cînd în cînd de nori albi.

Chiar în pauza care a urmat s-a văzut începutul și faza maximă a eclipsei uitîndu-mă printr-o sticlă afumată. Am văzut clar bucățica de soare care a mai rămas ”întreagă”. S-a făcut mai întuneric, parcă era dimineața înainte de răsăritul soarelui; se făcuse și un pic frig. La geometrie profesoara ne-a lăsat jumătate de oră liberi, de capul nostru, să vedem eclipsa. În acest timp am mai citit din nuvele. (De spus repede: ”Eu pup poala popii, popa pupă poala mea”). În a doua jumătate a orei de geometrie mi-a venit somn. Am pus capul pe bancă și pare-se că că pînă la sf orei am ațipit un pic. S-a uitat o dată Hrișcă la mine, dar eu nu l-am văzut…

La l rusă s-a făcut gramatică. Un bilețel de la ”ea”: ”Ce înseamnă maree”. Eu: ”Întreab-o pe Lucia”. Apoi toată ora poșta a funcționat încontinuu. Am flecărit – în bilețele – despre supărarea mea urmată de încăpățînare. Ea: ”Nu știam că ești și încăpățînat”. Eu: ”Să știi, de-acuma”. Profesoara de rusă a prins-o pe Nenati desenînd femei. Nu i-a făcut nimic.

După ce-am luat masa, Toader s-a dus să se întîlnească cu N. pe banca lor preferată de lîngă chioșcul lui Goraș. Eu am început să joc tenis, dar nici n-am dat de cîteva ori cu paleta că l-am văzut pe Mircea venind spre mine. Mi-am închipuit că poate-mi aduce bani de excursie. Dar m-am înșelat. Cum ne-am întîlnit m-a anunțat că a încurcat-o și încă serios de tot. L-a prins cu trei călători în cursă fără bilet. Controlul i-a făcut proces verbal și i-a dat 300 lei amendă. Am mers cu el la poștă și am scos atîția bani cît am putut să scot, adică 75 de lei. Am trecut prin oraș, m-am alimentat cu mine pentru creion, am luat două înghețate de doi lei și-am venit la internat unde-am stat degeaba pînă la 5. Am citit ultimul număr al revistei ”Urzica” și nici n-am știut cînd a trecut vremea.

Timpul e iar frumos și cerul e senin.

La 5 a venit Toader de la întîlnire și, vesel, mi-a propus să mergem la spectacolul ”Patima roșie” de la Casa de cultură. Pedagogul de serviciu era Haiuță. Acesta i-a spus lui Toader cu înțeles: urciorul nu merge de multe ori la apă. Totuși el mai încearcă o dată. Ca să fiu și eu în ordine cu biletul de voie, ne hotărîm să fabricăm așa ceva. Nu e greu. Iau o semnătură de-a lui Zăicescu, încerc să văd dac-o pot face și-i trag una pe biletul de voie de credeai că-i semnătură de ministru. Tot eu mă duc la Haiuță, cu inima-n dinți și-i declar: ”Tovarășe pedagog, noi mergem la spectacol”. El: ”Bilet de voie, ai?”. Eu: ”Am”, și-i dau biletul foarte calm. Se uită un pic la semnătură și întreabă, zîmbind: ”A cui-i mă, semnătura asta?” Eu neștiind ce să-i răspund și temîndu-mă să-i spun că-i a dirigintelui, întreb: ”A cui poate să fie?” apoi Toader, mai îndrăzneț: ”a tovarășului diriginte!”. N-a terminat de zis și ne-a apucat un rîs nebun. Rîdeam de ”bafta” noastră și de faptul că ni s-a înfundat așa grozav. După asta, văzînd că nu merge, ne-am zis: ”Ia mai dă-l dracului. Noi mergem și-așa”. Ne-a chemat înapoi. El juca tenis și tocmai rămăsese în pană de minge. Eu aveam două în valiză: una a mea și una lui Popovici D. Eu: ”Dom pedagog, dacă vă dau o minge, ne dați voie?” El: ”Da!”. Am sacrificat imediat mingea lui Popovici și-am fost liberi! (dacă întreabă Popovici unde-i mingea îi voi spune: la Haiuță!).

Am luat-o pe str. 23 august spre Casa de Cultură. Pe drum ne-am întîlnit cu Telucu Piecnița care ne-a anunțat că spectacolul de la 5 s-a amînat pentru ora 8 și pe lîngă toate, nici Ilinca Tomoroveanu nu vine. Totuși, am mers la Casă și ne-am luat bilete pentru ora 8.

În tot orașul se fac mari transformări și îmbunătățiri. La Casa de Cultură se văruiește și se tencuiește. În oraș se repară gardurile, se curăță șanțurile, se plivesc florile. Înspre Putna s-au asfaltat trei km de șosea și asta numai în cîteva zile!!! Care-i motivul? Și n-a fost greu să-l aflu. Toată lumea vorbește de vizita tov. Nicolae Ceaușescu în regiunea noastră, trecînd, bineînțeles, și prin Rădăuți.

După ce ne-am luat bilete am venit la scrîncioburile din părcușorul copiilor și ne-am dat pînă ni s-a făcut iar rău. Am mers apoi la internat, plimbîndu-ne pînă la ora 7. Deoadată, ne-am adus aminte că la 7 trebuie să luăm masa. Atănăsoae era cu noi. L-am lămurit să mergem cu taxiul la internat. Am mai pus eu o vorbă  și Atănăsoae a fost de acord numai să-i dăm noi odată banii. Zis și făcut. Am luat taxiul și am ajuns imediat și foarte comod la internat. Eu am plătit taxiul cu banii lui Tanasă. La poartă era Simeria Virgil și cu Halip Florea care, cînd au văzut taxiul au sărit să deschidă poarta neștiind ce ștabi mari aveau să coboare… Pe urmă ne-am distrat cu toții. După ce-am luat masa am plecat cu Toader din nou la scrînciob unde trebuia să ne întîlnim cu Telucu. L-am văzut însă pe Viforeanu și-am întins-o. Apoi ne-am întîlnit cu Telucu care mi-a spus că semăn tare bine cu fratele meu; cică parcă sîntem gemeni.

Am intrat la teatru de la 8.30 la 11 (fără nicio învoire de la internat). Primele două acte am stat la balcon, făcînd un pic de scandal. Pînă a venit un oarecare care ne-a făcut observație, n-am luat piciorele de pe scaunele din față, fiindu-ne foarte comod. Comedia tragică ”Patima roșie” de Mihail Sorbul a fost interpretată de un colectiv de artiști de la Teatrul ”I.L. Caragiale”. (Țicnitul: ”tu judeci cu coloana vertebrală”; ”un dobitoc inteligent”). Piesa mi-a plăcut. Am ajuns destul de tîrziu la internat. Am aflat că Haiuță n-a zis nimic rău de noi.      (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Anunțuri

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 368 Miercuri 3 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (96).


Duminecă 1 Mai 1966. Dimineața s-a dormit cît s-a putut, dar pedagogul a dat deșteptarea la 6.15. Eu m-am sculat odată cu excursioniștii care au plecat și ei pe la 7. Noi am luat masa pe la 8, apoi am plecat în oraș. Cu toate că se cerea să mergem în uniforme, eu am mers în pantalonii bej și în canadiană. Pe drum m-am întîlnit cu Mircea care mi-a dat ”janta” (L.D.: = geanta) lui de taxator și mi-a promis că la 11 merg cu el acasă.

Toate coloanele de manifestanți s-au adunat în fața tribunei, blocînd orice circulație. Liceul nostru a fost reprezentat printr-un nr. destul de restrîns de elevi. Halip ținea și el o pancartă în mănă; Atănăsoae și unul de-a 9-a erau în față susținînd o lozincă. Eu m-am ținut la distanță plimbîndu-mă cu Gherasim prin jurul lor cu geanta pe umăr. Pe tribună și-au făcut apariția șefii de partid, directorii de licee și destul de mulți invitați. Pentru început s-a rostit o conferință. La unele intervale s-au scandat lozinci și am strigat ura! Toader a ridicat în sus aparatul și a făcut cîteva fotografii asupra mulțimii. L-am ridicat o dată în brațe și el a fotografiat tribuna. După cuvîntare, coloanele s-au împrăștiat și la difuzoarele instalate prin copaci a început să cînte muzica. Apoi m-am îndreptat spre internat și Toader s-a schimbat. Eu cu geanta ”mea” și Toader cu aparatul de fotografiat parcă eram doi reporteri. Chiar așa ne și prezentam: ”Noi sîntem reporteri la ziarul Cutare și Cutare. Vă solicităm un mic interviu”. Pe drum, Toader mi-a făcut o fotografie cu mine reporter. Ne-am îndreptat apoi spre autogară unde ne-am întîlnit cu Mircea. Nu prea aveam chef să merg acasă, dar în fața insistențelor lui Mircea, n-am mai putut rezista. Am stat pe scaunul lui de taxator, iar el a stat în picioare. O mică discuție, în cursă: ”Parcă-l cunosc pe taxatorul ăsta – E din Grămești – Nu-i a lui Cojocaru? – Nu, a lui Druguș! Taică-su-i profesor de matematică. Ai văzut? El profesor și fecioru taxator!”). Eu m-am mulțumit să ascult și apoi să reflectez asupra celor discutate. Am ajuns acasă înainte sau după ora 13. Cursa s-a oprit la poartă. Mama și tata erau prin ogradă. Totul era înverzit, înflorit. În fața casei era o mică florărie îngrădită cu nuiele albe, de răchită; în spatele casei, în dreptul grajdului au făcut un gard nou, sănătos. Găinile albe împodobeau curtea. Livada tînără era plină de floare. În casă, liniște și curat. Nu s-au prea bucurat cînd le-am spus că plec la 13 și 15. Pînă atunci m-am mai uitat prin ziare, cărți și-am discutata cu părinții. Cu toate au fost de acord, numai cu noua mea situație la învățătură – nu! Le-am promis că voi încerca să îndrept lucrurile. Am mîncat și ceasul arăta și 15 minute cînd mi-am luat canadiana în mînă ca să mă îmbrac. Tata stătea la geam și mi-a spus că-mi va spune cînd oprește cursa. Cum a spus asta – cursa a și trecut prin fața casei ca un glonte. Pînă la poartă am luat canadiana pe mîneci, n-am mai încheiat-o și mi-am pus în gînd să ajung cursa, dar pe la Sfat eram mort deja. Am făcut un efort imens și mi-am impus să continui să fug. Printr-un efort de voință am ajuns la cursă cu sufletul la gură. Mă ustuura gîtul și eram foarte obosit. Cînd am ajuns lîngă cursă, i-am ars un pumn lui Mircea și n-am mai putut zice nimic. M-am urcat apoi în cursă și m-am așezat pe scaunul lui. Pînă la Siret am stat cu ochii închiși și mi-am revenit. La Siret m-am suit într-o altă cursă și am luat direcția Rădăuți. Mircea mi-a aranjat biletul și drumul ăsta nu m-a costat nici cinci bani. Din contra, m-am ales cu 25 de lei pe care mi i-a dat tata. În Siret, Mircea a prăpădit cleștele. (”Prostu ista di taxator o prăpădit cleștili…”). Am ajuns la 3 în Rădăuți. M-am întîlnit cu Toader, Bădeliță și Popovici Neculai. Am luat azi, pînă pe la 6 de vreo patru lei sîmburi (L.D.: sîmburi = semințe de bostan/ dovleac) și de vreo 10 lei înghețată. M-am plimbat mult și m-am ”distrat”. M-am întîlnit cu Gică Andrișan, apoi l-am părăsit și-am mers cu Petru Hudema pînă la el acasă. Pe la 6 am simțit că mi se face rău. După atîta înghețată avea și stomacul meu dreptul să se revolte. M-am dus la internat, m-am dezbrăcat și m-am vîrît în pat. Peste cîtva timp a venit Babii și pedagogul. Acesta din urmă s-a interesat de soarta mea și mi-a spus să-mi cumpăr niște pastile. După asta am dormit vreo oră pînă pe la 7.30 cînd au venit o serie de băieți și pedagogul. Apoi ei au plecat și eu m-am culcat de-a binelea. M-am trezit pe la 10.30 cînd a venit Toader. Am aflat, mai tîrziu, c-a făcut-o pentru a doua oară în viață. (L.D.: adică a doua beție).

Luni 2 Mai 1966. Ziua tineretului din R.S. România. Zi liberă pentru toți.

Dimineața m-am sculat destul de devreme și tot fără uniformă m-am îmbrăcat. Sînt sătul de ea. Măcar în zilele de sărbătoare s-o mai schimb. Masa s-a dat pe la 8, apoi am plecat cu Toader pînă la Casa de Cultură, apoi la Școala Veche și retur la internat. Aici nu s-a făcut azi meditație. Totuși, am mai rămas vreo patru băieți în sala de meditație să ne pregătim pentru mîine. Unii s-au mai pregătit. Alții au făcut plajă în grădină. Ca și ieri astăzi a fost o zi minunată. Cerul ca sineala și soarele strălucitor erau de o frumusețe unică. De aceea am mai ieșit pe afară și mi-am pierdut astfel timpul pînă pe la 10.30 cînd am luat-o cu Toader înspre Casa de Cultură. Azi are loc aici ”Concursul Cultural Artistic” care s-a tot amînat de atîta vreme și care are în sfîrșit loc azi. Sala era plină și cu greu mi-am făcut loc în față. Nu bine am ajuns cînd simt că mă trage cineva de mînecă. Era diriginta. A început imediat să tolocănească să mă sui pe scenă. Eu: ”Tovarășă dirigintă, dar n-am uniformă…”. Ea: ”Nu-i nimic, suie pe scenă”. M-am dus pînă acolo și cînd a venit baba i-am spus din nou că ce să fac fără uniformă. Ea: ”De ce n-ai? Eu ți-am spus să vii în uniformă. Vei avea nota scăzută la purtare”. M-am dus apoi în sală și am găsit și locuri. Am văzut cîteva programe artistice. Raif Ingrid dintr-a 10-a F a anunțat: ”Liceul nr 2 se prezintă la concursul cultural artistic cu un montaj literar muzical”. Acesta a ieșit destul de bine, împreună cu corurile și cu dansurile. Pe scenă era și ea (B.M.). Am stat acolo pînă la 12 făr-un sfert cînd am revenit la internat ca să luăm masa. Aceasta s-a dat abia la 12.30. Pentru seară ni s-a dat hrană rece. Cred că dacă am avea o săptămînă liber la școală ne-ar da seara tot hrană rece. După ce-am luat masa m-am dus la Casa de Cultură crezînd că voi mai putea vedea cîte ceva. Dar a fost imposibil. Am ieșit în oraș și mi-am cumpărat de vreo 3 lei sîmburi și am avut ce ronțăi pînă pe la vreo 4.

Vremea s-a menținut mereu caldă, dar partea proastă a fsot că a bătut vîntul și stîrnea grozav praful.

Iată un alt obicei al meu, destul de prost, pe care – cred că după întîmplarea de azi – îl voi abandona: îmi place să sar gardurile. De multe ori, la internat, este poarta deschisă, dar eu îmi fac vînt peste gard, sărind cu mare ușurință. Azi însă mi s-a înfundat. Mîncam sîmburi și vroiam să traversez din piață în parc. Era gărdulețul mic de la parc, urmat de gardul viu. Am vrut să-l sar prin foarfecă, dar n-am fost atent, m-am împiedicat și am căzut cu capul în gardul viu. M-am julit la picior și mi-am făcut o zgîrîietură de toată frumusețea de la sprînceană pînă în dreptul nasului, pe obrazul stîng. M-am sculat imediat, m-am șters de sînge, dar n-a fost chip să merg mai departe. O băbuță a început să se lege de mine și să-mi facă teoria chibritului: ”Dacă nu ești atent, vezi, dacă ai vrut s-o faci pe grozavul… nu-i frumos… mata ești elev și nu ți se șade” și multe altele. Noroc c-au apărut de undeva Toader și Piecniță (un personaj nou în albumul vieții mele – elev în clasa X-a F, lic 2, repetent în clasa X-a). S-a împrietenit cu Toader în urma chestiei cu Doina Hlinschi). Acesta m-a salvat, luînd-o tare pe babă și mai dînd-o la dracu. După întîmplarea asta ne-am mai plimbat o vreme, apoi eu m-am dus în piață unde, la pompă, mi-am spălat sîngele de pe față. A rămas însă un semn ”frumos”… I-am dat lui Costică Grigorean să-mi ia bilete la film (”ești tînăr, poți să stai la codiță…”) și am mers la cinema 7N de la 2.30 la 4.30. Am văzut filmul argentinian ”În pustiul Patagoniei”. Sala a fost plină dar era cît pe ce să rămîn fără loc, dar am avut noroc cu Drohobițki care ținea un loc liber și mi l-a pasat mie. A fost și o completare cu o vînătoare de balene (R.S. Cehoslovacă). Filmul a fost destul de bun și nu m-a dezamăgit. După film am mers cu Radu Teleagă (cl X Lic 1) și-am mers împreună la Stadionul ”23 August” unde a avut loc meciul de categoria C dintre Rapid Mizil și Metalul Rădăuți. M-am întîlnit cu Rusu Ilie (cl IX-a Lic 2) și împreună am sărit gardul înalt din spatele tribunei ajungînd și în tribună și avînd locuri foarte bune. Prima repriză: 0 – 0, repriza a II-a 2-1 pentru Metalul Rădăuți.  Putea să fie un scor mai mare în favoarea noastră, dar n-au putut din cauza vîntului care rata orice ocazie. Oricum, ai noștri au presat mereu. După meci aveam de gînd să vin la internat și să-mi scriu Jurnalul. Pe drum însă m-am întîlnit cu Toader și cu Telucu Piecnița. Aceștia nu m-au lăsat să merg la internat și am fost nevoit să merg cu ei. Am fost pînă la blocuri unde ne-am întîlnit cu Teodora, Rodica, Ileana Popescu care i-au făcut lui Telucu rost de vreo 20 de lei. Pentru ce, nu știu. După ce ne-am îndepărtat de ele am intrat la ”Plăcintărie”. Aici, ca și atunci cînd am făcut-o prima oară-n viață, am început-o cu-n aperitiv tare de 13 lei + o șocolată. După asta am mai mers pe stradă, cam ”grăbiți” bineînțeles, și căutam bani cu împrumut. L-am întîlnit pe Pușcașu și cu un pic de lămureală, l-am făcut să-mi dea mie 5 lei și lui Toader 5 lei. Atît eu cît și Toader am pus cîte zece lei (adică am pus mînă de la mînă și-am băut de pleașcă). Apoi, cu toate că se făcuse ora închiderii am mers la ”Plăcintărie” și-am cumpărat încă un aperitiv mic. Atît ne-a trebuit. Eram foarte foarte dispuși. Deodată, Toader a zărit pe ”restul lumii” (compus din Ieșan Natalia și Teodora). L-a trimis pe Telucă să mai facă rost de bani, dar acesta s-a întors cu mîna goală. Natalia și-a exprimat dorința de a-l vedea pe Toader cum e cînd e ”pilit”. Am intrat apoi în cîrdul lor și pe neașteptate am ajuns în fața blocului din fața Casei de Cultură, unde locuiesc ele. Aici s-a făcut un cerc mare format din: eu, Toader, Telucu, Rodica, Lucia Hasna, Felicia și Ileana Popescu plus Theodora. S-a făcut un colț vesel și nu ne mai oprea nimeni din cîntat. ”Cei care se iubesc – mai aproape!) (L.D.: era un șlagăr care începea cu ”Cei care se iubesc, fac viața mai frumoasă”). Toader a ieșit un pic la plimbare cu N., iar noi ne-am făcut de cap cu ”restul lumii”. Nu pot scrie toate cîte s-au întîmplat pentru că m-aș compromite prea mult. Pe la 9.30 a trecut pedagoga Zăicescu. Fetele s-au speriat că le cunoaște, dar noi nu ne temeam de nimic. Cum a trecut de noi, ne-am trîntit la pămînt și dă-i cu refrenul: ”Cei care se iubesc…”. Hasna a fugit la ușă și apoi, cît a mai stat acolo, zicea: ”Măi! Mîine parcă văd că ne citește eliminarea la toți…”. Eu: ”Ei și…?” Ea: ”Mai mare rușinea!”. Seara întreagă am fost bine dispus și prea îndrăzneț. Am gavarit (L.D. vorbit) mult și chiar peste măsură. Cred că arătam tare urît cu fața belită (ele-or fi crezut c-am dat cu capu-n gard, fiind… cald). (Poezii de Goga: ”Ne cheamă pămîntul! Ieșan N.: ”Ți-o dau mîine!”) (L.D.:Probabil era vorba despre cartea de poezii a lui Goga). Am mai stat cît am mai stat apoi ne-am îndreptat spre Grădina de vară prin spatele blocurilor. Aici, eu (B) v5 c3   a4 b4 d2 d3 c4 – e3  d1 e1   c3 d2 e2  b3 e3 c1   pe Hasna Lucia. Am mers în grădină. Aici Telucu s-a dus să mai ia ”ceva” dar noi – nimic! Ne-am trîntit jos și ne-am corcolit unul într-altul, parcă ne pregăteam pentru somnul de veci. Pămîntul mi se părea tare moale. La un timp, lui Toader i s-a făcut rău și-a vărsat. Piecniță a trecut pe lîngă noi, nu ne-a văzut și a luat-o înainte. Noi ne-am mai odihnit o vreme și-apoi hai-hai am ajuns cu greu la internat pe la 10.30 (A doua zi, Telucu ne-a povestit ce-a pățit cu Prandea: ”Dom pedagog, luați 50 de rom!” Pedagogul: ”Nu se poate, măi, nu se poate!”. Apoi l-a luat și după un minut – gogîlț – l-a vărsat: ”Măi, nu-mi suferă la stomac”). Noi am ajuns foarte fericiți în dormitor (L.D.: pe atunci nu știam că în latinește fericire se spune: beatus, – a, -um), ne-am dezbrăcat, am pus hainele grămadă pe unde-am apucat (eu m-am culcat cu șosetele). Cam în halul ăsta ne-am serbat noi ziua noastră, a tineretului și-am făcut-o lată. Dacă se află ceva e prost de tot. Așa am făcut-o eu pentru a doua oară-n viață, iar Toader pentru a treia oară-n viață. Ne-a ieșit însă pe ochi. De-ar fi numai atît și să nu se întindă mai departe.

Marți 3 Mai 1966. Zi, de asemenea, minunată.

M-am sculat la 5.30, mi-am periat hainele de glod și de praf, mi-am ordonat lucrurile, m-am spălat și pînă la la 6.30 am reușit să le scot pe toate la capăt. Toader a strîns cămășile la spălat. (P.S. Și Costică a făcut ieri boacăna. A ”tras” serios, a dormit o bucată în parc, a vărsat și era mai rău ca o cîrpă.). Pe la 6.30 Toader ne-a chemat afară și-am mers amîndoi în grădina din spatele internatului unde am stat pe o piatră scăldați de razele soarelui binefăcător. Toader era încă mahmur. Pînă la 7.30 cînd s-a sunat masa am stat acolo și-am povestit din cît ne-am mai adus aminte de aseară. Ne-am stricat de rîs cînd am mai reprodus cîte o scenă; una mai stupidă ca alta. După cum mă așteptam, toți au început să mă întrebe ”ce-am pățit la ochi?”. La fiecare dădeam alt răspuns: 1) am căzut jos; 2) m-am bătut, dar și eu i-am dat; 3) m-a zgărîiat aia cînd am vrut s-o… 4) m-a zgîrîiat mîța etc. La școală, aceeași poveste: ”Vaaai! Dar ce-ai pățiiiit?” Am fost printr-a X-a D  și toți au fost de părere că m-am bătut.

Azi Piecnița a lipsit prima oră (probabil și-a împlinit somnul).

Prima oră: limba română. Nici un pericol! După ce a ascultat o elevă a predat restul orei. Din cînd în cînd îmi venea un somn groaznic, și-un leșin de la stomac. Fetele rîdeau de zgîrietura mea. Nenati Lucia, ca să se distreze, mi-a trimis un bilețel: ”Negruș! (…) Probabil că te-a pedepsit pentru îndrăzneala ta. Ți-a plăcut prea mult. Ți-a plăcut cum am recitat ieri?”). La o asemenea ironie n-am mai vrut să răspund cu toate că azi am mai fost dispus, și toată ora am făcut-o pe supăratul.

În pauză m-am întîlnit cu Toader, Piecniță și Hasna Lucia plus Theodora care au venit după carte (care parcă a  fost în Vietnam: boțită și făr-un colț…).

La limba rusă a ascultat mai bine de jumătate de oră (dacă vorbiți vă dau 5 lei amendă) apoi ne-a citit o dată lecția ”Cehov” și ne-a dat ca temă să scoatem cuvintele.

Azi dimineață a venit Horodincă la mine și mi-a dat 50 de lei de la Mircea. Bine că nu mi i-a dat aseară..

În pauza mare a fost Mircea pe la mine (cin-te-a bătut?) și mi-a lăsat vreo 8 lei de cheltuială și ”ordinul” să aduc butelia de la Amariței.

La ora de diriginție n-a fost Ruscior Ana și nici alt profesor așa că am fost de capul nostru. Halip a cîntat din frunză iar eu din degete. Am fost iar dispus, împărțeam răspunsuri și vorbe în toate părțile și rîdeam ca-n cea mai fericită zi. B.M. a discutat cu Magopăț și sper să se împace bine. Eu m-am mulțumit să privesc prin niște ochelari cu oglindă și să mă împac cu gîndul că mi-a luat-o înainte.

La trigonometrie ne-a fixat teza la matematică printre ultimele: la 27 mai! Toată ora a predat despre teorema sinusurilor dar eu eram în lumea viselor (nu a sinusurilor). După asta am avut corul și profesoara iar n-a fost, iar noi am fost liberi. Pe la jumatea orei am ieșit afară avînd înaintea mea pe B.M. (Ea: ”Stai! Plătește vamă!” Eu: ”Nu zău?” și am prins-o de mijloc, trăgînd-o spre mine. Am simțit o împotriveală formală). La cealaltă ușă ne-a cerut vamă o floare de măr: i-am adus-o: ”Mulțumesc”. ”With pleasure”. Apoi am stat afară. Eram toți băieții, plus ”ea”. M.G. către ”ea”. (L.D.: adică Magopăț Gavril): ”Am să mă duc odată la tine!” Ea: ”Ce să fac eu cu tine? N-am destui?”. El: ”Păi nu faci tu cu mine, fac eu cu tine”. Ea: ”Măgarule” (prea slab avertismentul; am început să-i cunosc caracterul de  (A). a3 d3 d2 e1 a1…). Intervine H.N.: ”Cît costă de la Rădăuți pînă la Liteni?” Ea: ”15 lei”. El: ”Dar de la Liteni pînă la Rădăuți?”. Ea: ”ha, ha…”

După ora asta am avut șt naturale. Veselia din pauză a mai continuat în oră. O dată (”ea”) mi-a zîmbit foarte insistent. După puțină ascultare ne-a predat o lecție despre ”hormonii glandelor sexuale”. În clasă a fost rumoare mare. La sfîrșitul orei m-a pus să citesc o dată lecția, iar în acest timp s-a uitat la notele mele și la situația de acasă, funcțiile părinților etc. (cam suspectă această căutare…).  Pe drum am mers cu ”ea” pînă la colț. La internat, după ce am luat masa, m-am dus în grădină, unde erau tolăniți în trifoi toți elevii de la internat cl. X-a, Lic. 2. Aici am început să trăim iar din amintiri (eu cu Toader). Toader a mirosit ceva ce nu-i a bine! Zăicescu știe! A interogat-o pe Felicia-n public. La ce oră s-a culcat, cu cine a stat etc. etc. Acuma am înțeles de ce s-a uitat și la situația mea. Am intrat la belea dacă se-ntinde… Partea proastă e că știe tot internatul și jumătate de școală… Acuma, ce-o fi, o fi…

La 3.30 ne-am adunat toți în meditație dar n-a venit pedagogul  și pe la 4 am  tulit-o în oraș, cu gîndul să mă întîlnesc cu Mircea. Nu l-am găsit și mi-am făcut treburile mele. Mi-am pus iar blacheuri la tocuri, am luat o înghețată și… roiu! Am venit la internat. În pauza de 5 am fost cu Toader la asfalt. Pe la 6 făr-un sfert a venit și Prandea beat! Nu știu cum s-a făcut că a căzut difuzorul de pe geam și s-a spart tot. Asta l-a enervat mult și a început cu teoriile. Nu ne mai dă voie să avem difuzor de-acu înainte. A zis că pentru că noi n-avem nevoie de difuzor o să taie firele de la stîlp și o să trăim ca niște sălbateci. Apoi: ”De ce nu-s toți ca Druguș și Popovici?!” (aici a nimerit-o…). Pe la 6 tocmai scriam în Jurnal cînd văd că se apropie de mine. Am făcut o mișcare instinctivă să acopăr ce am scris și am rămas cu stiloul în aer…. Prandea: ”Ia stai! Ce-i asta?” Eu: ”Nimic”. El: ”Cum nimic? Chiar nimic?”. A răsfoit foile de la început și a dat de cîteva date: ”Aaa! Un jurnal?!”. Eu: ”Dddaaa, un jurnal, ceva personal, intim…” am început eu să mă bîlbîi. M-am înroșit ca focul și m-am temut foarte tare că mi-l ia și-l citește. Apoi el a continuat: ”Ha ha! Impresii de pe băncile școlii și ale internatului…”. Eu: ”Dddaaa… Sînteți împotrivă?” El: ”Nnnuuu…” și s-a cărat. Eram rece că se boldește-n-trînsul și nu mi-ar fi prea moale dacă s-ar întîmpla așa ceva…

După cină am ieși mai mulți băieți la lac (eu, Toader, Costică, Popovici Neculai, Lungu Arcadie, Lungu Dragoș și C. Grigorean). Acesta din urmă avea un soi de undiță și a încercat să prindă pește. S-a făcut însă de rîs. Pe la 8.30 a fost un profesor de la Liceul 1 (Becheru). Seara am stat după ora 9 în meditația de clasa XI-a și-am scris nebunește îm Jurnal pentru zilele de 2 și 3 mai. Am ieșit ultimul din meditație. Cînd m-am culcat a sunat de 11. (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!