Ideologia naționalistă: câte adevăruri? care consecințe? cine face lumină?

Câteva gânduri și sugestii pe marginea cărții semnate de Loredana Terec-Vlad, Între naționalisme și extremisme, Ed. Lumen, Iași, 2013, 140 pagini, format academic

* Sine lux non lumen!

  În perioadele de criză, extremele înfloresc și, uneori, chiar rodesc (idei, teorii, curente) pe potriva contextului cultural-politic și socio-economic. Alteori, soluțiile extreme chiar produc schimbări majore, fie și pentru simplul motiv că orice criză economică de proporții – cum a fost cea din perioada interbelică, dar cum este și cea din ultimii cinci ani – necesită soluții dureroase. Dar nu orice soluție extremă este și una extremistă. Vreau să-mi precizez, cu claritate, chiar de la început punctul meu de vedere în privința  ”-ismelor”. Pentru mine, orice –ism este o extremizare, un apogeu (temporar, desigur) al dezvoltării și aplicării unui mod de gândire. Din neglijență lingvistică, dar și ca urmare a modului relaxat în care se abordează/ tratează/ soluționează problemele în postmodernitate, sensurile conceptelor și ideologiilor au variat de la minus la plus, cu varianta aparent șocantă că și în punctul zero pot apărea … extreme/ extremisme. Din trecut avem ideologii ca: epicureismul, platonismul, creștinismul, marxismul, fascismul, nazismul, liberalismul, conservatorismul etc. Toate aceste –isme marchează trecerea de la simpla afirmare a unui mod de gândire-simțire-acțiune (ideologie) de la simpla expunere până la totala impunere în mințile cetățenilor. Impunerea unei ideologii (fie aceasta numită agreabil cum ar fi: hedonism, umanism, postumanism etc) este o depășire a normalului și o intrare în sfera ”anormalului”, a impunerii respectivei ideologii pentru a fi acceptată, agreată sau adulată. Ideologia libertariană, de exemplu, este pledoaria pentru libertate, în timp ce liberalismul înseamnă un sistem coerent și rigid structurat care vizează impunerea doctrinei libertariene/ liberale în defavoarea altora. Ș.a.m.d. Am făcut această precizare pentru a face mai clare atitudinea mea anti-ism-ică și în conformitate cu care și naționalismul trebuie temperat și readus la ideea de simplă conștiință națională.

 

În titlul lucrării apar termenii de naționalism și de extremism. Dicționarele arată că există confuzii între cei doi termeni, respectiv aprecieri pozitive și negative deopotrivă. În ce mă privește, consider că soluțiile extreme fac parte din reacția normală generată de o criză – care, fatalmente vine neanunțată – cum au fost, spre exemplu, măsurile anticriză foarte dure luate de guvernul Emil Boc și blagoslovite de președintele Traian Băsescu. (Cu nuanța că aceiași actori au anunțat, concomitent, revenirea la normalul de dinainte de criză, după trecerea pericolului de intrare a țării în faliment. Ca să nu fiu acuzat de prozelitism față de un anumit om politic, un anumit partid, o anumită ideologie politică etc., precizez, în context, faptul că existau și alte soluții la acel moment, unele chiar mai dramatice decât reducerea veniturilor bugetarilor și pensionarilor). Dacă aceste măsuri ar fi considerate și aplicate în continuare, ca fiind corecte/ bune/ necesare în sine (indiferent de faptul dacă mai este criză sau nu), atunci se cade pe panta extremismului, a întinderii corzii la un maximum insuportabil și generator de consecințe antiumane. Aceste aprecieri sunt valabile, în opinia mea, în planul economicului, al mijlocelor ce pot duce la atingerea scopurilor. Dar exact la fel se întâmplă lucrurile și în planul politicului (al scopurilor de atins cu anumite mijloace) și al eticului (respectiv, al adecvării permanente între scopuri și mijloace), dimensiuni fundamentale pe care eu le definesc ca fiind esențialmente identice. Teoria care susține identitatea de esență dintre componentele fundamentale ale gândirii, simțirii și acțiunii umane (politic, economic, etic) dar și a altor componente derivate/ conexe (logicul, psihologicul, sociologicul, managementul, finanțele, antreprenoriatul etc.) se numește Metodologia Scop Mijloc. (vezi mai multe articole și capitole de carte pe tema Metodologia Scop Mijloc pe blogul www.liviudrugus.wordpress.com ).

 

Revenind la măsurile anticriză și discuția despre extreme și extremisme, precizez că măsurile extreme generează reacții de sens contrar din cealaltă parte a spectrului partidic, dar asta nu înseamnă că noul partid (sau alianță) venit(ă) la putere este unul extremist. Dacă însă acel partid va duce reacția la paroxism, la măsuri de o radicalitate excesivă, și pe o durată mare, atunci, evident, vom avea de-a face cu extremismul. Închei aici această divagație teoretică de ordin conceptual cu precizarea că am dorit să-mi exprim punctul de vedere terminologic înainte de a trece la prezentarea cărții de față, pentru a explica ex-ante eventualele percepții diferite față de cele exprimate și scrise de către autoarea Loredana Terec-Vlad (LTV) sau de către prefațatorul cărții, dr. Antonio Sandu.

 

De regulă, invit autorii articolelor/ cărților să pornească la drum cu propriile accepțiuni terminologice deoarece o mare parte din gâlceava teoretică apare din faptul că termenii nu sunt clar și coerent definiți. Spre exemplu, titlul cărții naște, chiar înainte de a citi cartea, o mică nedumerire: copula ”și” sugerează, insidios, că naționalismele nu sunt extremisme, ceea ce va naște destule discuții. Cititorul obișnuit va fi tentat, ca la o primă lectură a titlului să rămână cu ideea: ”aha!, deci naționalismul nu este extremism! Și dacă nu este extremist, atunci nu poate fi sancționat de o Constituție democratică”, ceea ce nu este chiar corect. Desigur, cuprinsul arată clar că autoarea a analizat un eșafodaj teoretico-practic deja condamnat și condamnabil în continuare (naționalismul, fascismul, nazismul), încercând ca, prin elucidarea cauzelor, să identifice potențialul de repetare a consecințelor aplicării acestor ideologii în același context geopolitic și național sau în altele.  Cu alte cuvinte, ”A bon entendeur, salut!”.

Prefața

În prefața semnată de conf.dr. Antonio Sandu, consilier editorial (redactor de carte) al Editurii Lumen, se precizează că ”Problematica naționalismului a apărut odată cu modernitatea, fiind un derivat al idealizării eului național prelucrat în special din romantismul german al secolului al XIX-lea. …Ideea de autonomie și de autodeterminare își face loc în gândirea politică punând treptat (sbl. LD) bazele statului modern liberal” (p. 7) Kant și Hegel sunt, în opinia prefațatorului, premergătorii stabilirii dualității stăpân-sclav, la nivel individual și societal, respectiv a motivării acestei fatalități prin destin divin promovat de Biblia iudeo-creștină. De dragul preciziei și al nuanțării aș introduce un bemol în acest text care identifică, eronat cred eu, data nașterii naționalismului cu cea a modernității și a statului modern liberal (chiar în pofida acelui ”treptat”, adăgat, concesiv, în final). Întrevăd aici o consolidare a ideii din titlu, respectiv a disjungerii naționalismului de extremism. Hermeneutic gândind/ vorbind/ scriind o asemenea (dublă) tentativă de a plasa naționalismul pe același picior de ”bonitate” cu modernitatea și cu gândirea liberală nu se justifică nici în plan istoric, nici în plan ideologic. Concomitența naționalism-modernitate-gândire liberală este una forțată, cu bănuiala că se încearcă o reevaluare (în sens pozitiv) a conceptului de naționalism prin separarea acestuia de extremism. În opinia mea, naționalismul este extremism și trebuie taxat ca atare, deopotrivă cu fascismul, bolșevismul, nazismul și alte –isme care au marcat negativ evoluția civilizației europene a secolului XX. Ideea de ”națiune aleasă” (arianismul german) nu este superpozabilă cu ideea de  ”popor ales” promovată în plan strict religios de doctrina și ideologia creștină, așa cum se deduce din argumentarea făcută de Antonio Sandu. Topirea naționalismului în contextul general al dialecticii ”națiune aleasă – națiune supusă”, cuplată cu cea a superiorității de rasă explicate prin sursă veterotestamentară vizează o disculpare a oricărei forme de naționalism, cu riscul atenuării vinovăției istorice a naționalismului socialist, fratele geamăn al internaționalismului socialist (bolșevism), două curente extremiste de stânga. Cel puțin așa am înțeles eu din pasajul următor: ”Ideea comunității alese și implicit cea a superiorității de rasă a existat în toate societățile primitive și s-a păstrat până în zilele noastre grație ideii veterotestamentare a unui ”Dumnezeu care preferă”, care-și alege poporul”. Bref, cauza arianismului și a naționalismului, inclusiv a celui socialist (nazismul), este… Biblia, afirmație pe care o consider ca neavând suport logic, existând riscul ca prin astfel de afirmații să se scuze nazismul prin creștinism, mai exact prin iudeo-creștinism. Pe cale de consecință, o eventuală protejare a societăților față de ideologiile extremiste ale nazismului, fascismului și bolșevismului s-ar putea face – preventiv! –  fie prin reinterpretarea creștinismului, fie prin anatemizarea acestuia ca sursă a răului extrem. Mai amintesc, în context, că termenul ”nazism” provine din asocierea cuvintelor germane ”nazional-socialism” din denumirea partidului înființat și condus de Adolf Hitler. Paradoxal, nazismul nici nu apărea ca fiind o extremizare a factorului național, respectiv cuvântul ”naționalism” nu apare în doctrina lui Hitler, extremizarea fiind asociată cu elementul numit ”social”, ceea ce a generat cuvântul ”socialism” în denumirea partidului: NSDAP (acronim de la numele german de partid „Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei”. (N.B. Conceptul de naționalism a apărut tot în Germania și se datorează romanticului Johann Gottfried von Herder care detesta naționalismul prusac, pledând pentru moderație, armonie și nonrasism.) Și atunci, dacă doctrina națională a Germaniei lui Hitler nu a fost identificată cu naționalismul (ca extremizare a factorului național), ci cu socialismul (ca extremizare a factorului social), atunci cu atât mai puțin putem considera ”naționalismul” ca fiind un element benign, lipsit de periculozitate pentru o societate sau alta. Nu exclud posibilitatea ca în alte limbi decât cea română sensurile unor termeni să aibă alte accepțiuni și semnificații, dar derapajele lingvistice pot lesne genera și derapaje ideologice și politice. Cu atât mai mult consider că se impune o analiză multidisciplinară a conceptelor politice fundamentale, întru evitarea sensurilor vagi în analize ale unor ideologii și politici care au avut și pot avea consecințe catastrofale pentru omenire. Spre exemplu, utilizarea cu precădere a cuvântului german ”nazism” în locul sintagmei mai explicite, aceea de ”socialism național”, viza, în varii lucrări și contexte, o preocupare de nu ”păta” numele socialismului sovietic/ bolșevic cu amintirea socialismului geamăn german. În lucrarea sa The Road to Serfdom, F. Hayek, ulterior, laureat Nobel pentru economie, a subliniat clar apartenența nazismului la ideologia extremei stângi (și nu la extrema dreaptă cum se afirmă prea adesea), dar, paradoxal, el a lăudat performanțele, de atunci, ale socialismului sovietic postbelic (http://epictimes.com/article/318849/the-continuing-relevance-of-f-a-hayeks-the-road-to-serfdom ). Și tot la capitolul paradoxuri îl amintesc pe Seymour Martin Lipset care a definit fascismul ca extremism de….centru. Recenzentul acestei cărți britanice de referință pentru gândirea economică libertariană (vezi link ul de mai sus) asociază naționalismul și socialismul cu colectivismul  nociv, unul contrar ideilor firești de libertate a individului: ”By 1933, when Hitler came to power, the German people not only accepted the idea of the “führer principle,” Hayek argued, but many now wanted it and believed they needed it. Notions about individual freedom and responsibility had been destroyed by the philosophy of collectivism and the ideologies of nationalism and socialism”. Toate aceste trei -isme sunt greu de acceptat/ suportat de către gânditorii libertarieni, atât teoretic, cât și practic. Voi reveni asupra acestei discuții pe parcursul analizei conținutului cărții semnate de Loredana Terec-Vlad.

 

Naționalismul este caracterizat de autoarea cărții, inițial în cheie negativă (deși, la începutul Introducerii este acceptată și cheia pozitivă) fiind apreciat ca un ”factor de dezbinare a politicii europene” (p. 15). ”Naționalismul a îmbrăcat…. cele mai extreme forme atrăgând după sine încercarea de a apăra teritoriul, statutul de cetățean sau superioritatea rasei” (p. 16). Aprecierile când pozitive (ca mai sus), când negative (vezi citatul următor) dar fără a explica punctul de vedere din care sunt făcute aceste aprecieri au darul să deruteze în loc să clarifice. ”Cel de-al Doilea Război Mondial a discreditat ideologia naționalismului, acesta fiind asociat rasismului, antisemitismului și dorinței de dominare și supunere a întregii lumi manifestată de Germania nazistă” (p. 16).  Pentru a ajuta cititorul să perceapă corect și clar sensul/ ipostaza în care este folosit conceptul de națiune și derivatele sale, consider că se impunea o scurtă istorie a apariției și evoluției conceptelor de națiune, național, naționalitate, stat națiune, naționalism cu precizarea definițiilor acceptate sau cu propunerea altora noi.

 

Introducerea

 

Introducerea își onorează titlul devoalând, chiar de la început, cât se poate de clar, scopul scrierii cărții, apoi, pe capitole, fiind amintite mijloacele care au darul să ducă la atingerea scopului propus în cadrul cercetării. Astfel, ”Această lucrare își propune [să facă] o analiză a naționalismelor atât din punct de vedere teoretic, cât și din punct de vedere empiric”.  Capitolul unu se ocupă de delimitări conceptuale, capitolul al doilea tratează formele naționalismului, iar cel de-al treilea tratează naționalismul extremist (confirmând supoziția mea inițială că autoarea nu consideră orice formă de naționalism ca fiind extremism…). Este amintită, în context, Hannah Arendt  cu ”Originile totalitarismului”, dar lucrarea amintită rămâne în aer, fără trimitere (p. 17). Ultima parte a lucrării se referă la oculta nazistă ca modalitate de prezervare și de preamărire a naționalsocialismului (sau a socialismului național) german. Deși cartea are și Concluzii (pp 129 – 134) autoarea nu le mai menționează în Prefață, deși, după părerea mea, o prezentare esențializată a acestora trebuia menționată, respectiv să arate gradul (mic? mare?) de adecvare dintre scopul propus și mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia pe parcursul cărții. Autoevaluarea propriei cercetări este, cred, o etapă la fel de importantă ca și celelalte etape ale cercetării: ipoteza cercetării, delimitarea aspectelor de cercetat, metodologia (mijloacele, instrumentarul) de cercetare, studiul de caz (dimensiunea empirică a cercetării), rezultatele cercetării, interpretarea rezultatelor, evaluarea rezultatelor în raport cu scopul declarat al cercetării. Chiar dacă această structură nu este pe deplin regăsibilă în dimensiunea formală a cuprinsului cărții, consider că merită să precizez că aceste aspecte sunt absolut obligatorii unei structuri serioase de cercetare.

 

O recomandare pe care o fac – aproape la fiecare recenzie – este aceea referitoare la sublinierea, de către autor, a elementelor de noutate obținute în urma cercetării, precum și autoasumarea unui punct de vedere personal formulat la persoana I-a singular: (”Eu cred că..”, ”Părerea mea este…”). În lucrare, abia la pagina 60 apare formularea (oarecum) personală: ”Țin să precizez faptul că….”. De asemenea, consider ca fiind obligatorie aprecierea autorului unei cărți referitoare la orice altă opinie invocată în lucrare. A scrie că ”Nietzsche a spus că…” dar a nu defini propria percepție față de opinia formulată de Nietzsche este, cred, insuficient. Dialogul de idei nu presupune repetarea opiniilor unor gânditori celebri sau doar la modă, ci aprecierea în cunoștință de cauză și în mod argumentat a acestor opinii, la care să se adauge propria opinie. Desigur, am conturat aici un deziderat, o exigență care se apropie de ideal, dar cititorii acestei recenzii pot analiza cărțile pe care le vor citi utilizând aceste grile de evaluare propuse de mine. Trimiterea la lucrarea citită și citată este obligatorie. Este ușor de observat că se fac, uneori, în carte, trimiteri la nume și lucrări fără a preciza editura, ediția, anul primei apariții, anul ediției citate, pagina – lucru care nu este acceptabil nici măcar la elaborarea unei lucrări de licență.

 

O eventuală ediție viitoare ar avea suficiente motive de îmbunătățire, cel puțin  prin eliminarea neîmplinirilor, inconsecvențelor, a erorilor de grafiere a numelor proprii sau a abaterilor de la exigențele gramaticii limbii române. Consider că preocuparea pentru respectarea acestor exigențe de natură formală cade și în sarcina editorului. Multă lume regretă dispariția din caseta redacțională trecută pe pagina de gardă a cărților lipsa unor ”specialiști” care făceau imposibile erori de genul celor la care mă voi referi pe parcursul acestor note de lectură: corector, tehnoredactor, redactor de carte fiecare dintre aceștia asigurând cursivitatea, acuratețea și corectitudinea limbajului folosit.  În paranteză fie spus, am considerat un mare eveniment când am văzut pe caseta redacțională a cărții ”M-am hotărât să devin prost” de Martin Page, Ed Humanitas, 2013, într-o colecție inițiată de Ioana Pârvulescu (pe care o apreciez foarte mult) nu mai puțin de șase (!)  persoane care au asigurat impecabila apariție a cărții: inițiator colecție, redactor coordonator al colecției, redactor, coperta, tehnoredactor, corector. Am convingerea că fiecare dintre aceștia au citit de cel puțin câteva ori textul care a fost oferit cititorilor în cea mai bună condiție posibilă. Chapeau! (O prezentare a acestei cărți poate fi găsită la https://liviudrugus.wordpress.com/2014/02/09/cu-prostia-pre-inteligenta-calcand-i/)

 

Capitolul I Evoluția ideologiei naționaliste

 

Sunt nevoit să clamez, dintru-nceput, lipsa definițiilor, sensurilor și accepțiunilor utilizate de autor. Faptul că DEX ul recunoaște pentru limba română sensuri multiple pentru unul și același cuvânt, adăugând – la intervale de timp – sensuri noi, dar fără a le anula pe cele vechi, creează complicații în înțelegere și comunicare. De exemplu, la noi, pentru unii (îndeosebi în perioada 1990 – 2000) cuvântul ideologie desemna tot ceea ce era mai rău pe lume: minciună, perversiune, propagandă deșănțată, formă a totalitarismului comunist, ceaușism, socialism, economie politică, morală bolșevică etc. Ca mare amator de exactitate, corectitudine și respect față de adevăr am încercat să atrag atenția că s-a cam pierdut busola și riscăm să nu ne mai înțelegem cu restul lumii. Evident, mi s-a reproșat că sunt fie învechit (revenirea la sensurile originare date de Destutt de Tracy fiind decretată ca absolut imposibilă), fie că vreau să acopăr mizeriile lăsate de totalitarism în mințile oamenilor… Am scris articole, am participat la Conferințe unde mi-am susținut punctul de vedere, anii au trecut și iată că ne aflăm acum într-o altă situație de neclaritate. Este folosit, acum, pentru ideologie, sensul dat de Destutt de Tracy, sau acela de ideologie totalitară ceaușistă care identifica prin acest cuvânt politica partidului, sau desemnează un sistem de argumente care susțin un interes, o teorie, o concepție etc.?  Personal, pun semnul egal (sau aproape egal) între ideologie și interes/ scop. Bref, ideologia este o exprimare sintetică, argumentată, coerentă și explicită a unui interes. Am (re)definit politicul ca domeniul de alegere, promovare și urmărire a îndeplinirii scopurilor/ intereselor, iar ideologia ca fiind forma esențializată, concentrată a politicului (la fel cum finanțele sunt forma esențializată, concentrată a economicului).

 

O ideologie națională este, în ce mă privește, argumentarea necesității apărării și dezvoltării (în sine și pentru sine) a națiunii (de fapt a statului națiune), considerând că de aici trebuie să derive toate celelalte (filosofia, arta, cultura, sportul etc. specifice sau favorabile acelei națiuni). Acest sens conferit conceptului de ideologie, cuplat cu sensul extrem conferit conceptului de naționalism (ducerea până la extrem a apărării și promovării propriei națiuni), m-a determinat să cred că orice formă de naționalism este o formă de extremism. Ideea că ar fi naționalisme ”blânde”, ”benefice”, ”pozitive” este, cred, o eroare.  Drept pentru care mă pronunț, în continuare, împotriva sensului sugerat de titlul acestei cărți, de Prefața din partea editurii Lumen și de autoarea cărții, acela că naționalismul poate fi și pozitiv și negativ, și bun și rău, și benefic și malefic etc. Naționalismul este un urmaș și un derivat al tribalismului, al societăților închise bazate strict pe legături de rudenie/ sânge. El se opune ideilor de societate deschisă, de interferare a culturilor, etniilor, limbilor de comunicare, dezvoltării umanității ca ideal uman. Chiar dacă forme minore și nenocive de promovare și de apărare a naționalității apar mereu  (aproape fiecare român se bucură dacă naționala de fotbal a României câștigă un meci), dar asta nu este naționalism (ci mândrie națională) și cu atât mai puțin extremism. Trăim momente tensionate în politicile regionale din zonele învecinate,  observând încercări de ieșire din criză prin acțiuni militariste/ naționaliste/ extremiste. Oricum, naționalismul este o reminiscență a trecutului medieval și modern și nu mai are ce căuta în postmodernitatea actuală. Ideal ar fi fost ca autoarea să aloce cel puțin o pagină de evocare a nașterii naționalismului, înainte de a vorbi despre evoluția acestuia. În lipsa acestor precizări sunt nevoit să culeg sensuri deja constituite și să le agreez. Iată ce scrie Ovidiu Nahoi, în Dilema veche, nr. 524, 27 februarie – 5 martie 2014, p. 5 în articolul ”Ucraina: Occident sau autarhie naționalistă”: ”Greu de crezut că Occidentul va susține financiar o Ucraină care, în loc să devină democratică și proeuropeană, va deveni autarhică și naționalistă” și – cu referire la episodul Târgu Mureș 1990 – :”Am evitat o autarhie naționalistă – deși propuneri au fost”. Sensul eminamente negativ al conceptului de naționalism folosit în articol nu poate fi pus la îndoială.

 

Starea de confuzie conceptuală este amplificată în chiar presupusul excurs istorico-evolutiv al naționalismului. Iată o dovadă: ”Națiune, naționalitate, naționalism au constituit expresii în numele cărora istoria a dirijat statele spre conflagrațiile care au marcat cursul și evoluția societăților” (p. 19). Toate aceste trei aspecte (națiune, naționalitate și naționalism) legate de constituirea și evoluția statelor națiuni sunt amalgamate și puse, nepermis, pe același plan de cauzalitate în conflictele armate dintre state. În primul rând, națiunea este o realitate geo-politică concretă, fizică; apoi, naționalitatea este o caracteristică/ o calitate a cetățenilor din acea realitate; în fine, naționalismul reprezintă o anomalie, o excrescență a ideii de națiune, o hiperbolizare maladivă a acestei realități transpusă brutal și forțat în plan ideologic și politic. A considera toate aceste aspecte (unele practice, altele teoretice; unele pozitive, altele negative; unele justificate istoric, altele nu) este nu doar o neglijență analitică și o nefericită exprimare – numindu-le deopotrivă de neutru și de egalizator:”expresii” – ci este ușa din dos prin care naționalismul este invitat să se așeze la masa realităților pozitive, acceptate și chiar promovate.  De altfel, în chiar paragraful anterior confuzia era pregătită, considerând naționalitatea ca fiind conexată, inițial, mai mult la sentimente decât la un curent. Or, curentul/ ideologia în cauză era naționalismul, nu naționalitatea. Pentru autoarea cărții, naționalismul este îndeosebi ceva pozitiv, o împlinire dezirabilă, o contopire fericită a celor patru dimensiuni care definesc o națiune: civică, teritorială, etnică și genealogică (p. 20). Naționalismul este așadar identificat cu identitatea națională, fapt care face naționalismul și mai puțin criticabil/ atacabil. Mai mult chiar, dacă un critic ca mine îndrăznește să considere naționalismul ca fiind extremizarea ideii de națiune, atunci el poate fi acuzat că atentează la identitatea unei nații, la ființa națională a acesteia. Naționalismul este văzut de LTV drept componentă inevitabilă a apariției națiunii, lucru pe care, subliniez din nou, îl consider și incorect sub raportul realităților dar și periculos pentru capacitatea de a discerne între bine și rău, între pozitiv și negativ, între sănătate și boală. LTV susține că ”națiunea și naționalismul trebuie analizate începând cu procesul istoric de formare a statelor” (p. 21) sugerând că naționalsimul este genetic și antropologic inerent societăților umane moderne și postmoderne. Precizez că dicționare și articole din varii surse au aceeași atitudine, când caldă și apreciativă atunci când este vorba despre națiuni în ascensiune, când foarte critică, îndeosebi când este vorba despre națiunilor aflate în conflicte militare, mai exact în cele de-al doilea Război Mondial. Tocmai față de această prea laxă atitudine mă pronunț pentru considerarea naționalismelor de orice fel drept extremisme.

 

Ambiguitatea definiției conceptului de națiune permite afirmația că există națiuni în afara unor state, dar și state care nu sunt națiuni. De la acest adevăr faptic LTV  deduce și afirmă că ”putem vorbi atât despre state care au format națiunile, cât și despre națiuni care au format statele” (p. 22). În realitate, modernitatea este matricea în care a apărut ”statul națiune”, concept care apare în lucrare alternativ cu formularea adejectivată, de ”stat național”.  ”Constructul etatic nu condiționează existența naționalismului”, afirmă autoarea la p. 22, dar concluzia acestei afirmații este că orice naționalism trebuie să se desăvârșească într-un stat națiune, fapt care (sub)minează întreaga construcție geopolitică postbelică, respectiv ar putea bulversa masiv lumea actuală. Naționalismul basc este unul dintre exemplele cele mai vizibile, dar, conform acestei afirmații, orice grup etnic din cadrul oricărui stat poate revendica, în virtutea dreptului la autodeterminare, transformarea imediată în stat națiune (cum s-a întâmplat cu naționalismul albanez din Kosovo, care a primit recunoaștere internațională, dar nu și a României, ceea ce este concordant cu obiectivele noastre ca țară și cu datele concrete în care ne aflăm). Scriu aceste rânduri și sub impresia proaspătă a manifestațiilor din 10 martie de la Târgu Mureș, unde naționaliști secui și cetățeni maghiari din partidul extremist Jobbik au cerut autonomie deplină, ceea ce este un pas spre separatism, respectiv spre anularea realităților geopolitice postbelice. Aici s-a văzut foarte clar că naționalismul este extremism, sau mai clar spus, naționalismele antagonice generează conflicte majore. Tocmai aici și acum se impun definiții clare și coerente – inclusiv sub raportului dreptului internațional – ale conceptelor de națiune, stat națiune și naționalism. Dacă orice grupare etnică poate deveni stat națiune, atunci Planeta va deveni un conglomerat de multe mii de state, cu o complicare extraordinară a vieții oamenilor (granițe, monede, instituții, limbi, armate proprii). Tocmai din acest motiv mă raportez foarte critic față de disocierea nefericită între naționalism și extremism.

 

Autoarea face apel bibliografic la surse diverse, unele de primă mărime și importanță în materie, dar ordonate după un criteriu care îmi scapă. Sunt citate cărți editate la Madrid,  dar neavând menționat anul apariției (p. 23, dar și alte două titluri de la pagina 24).  Nu mai insist asupra modului cum au fost selectate citatele, semnificațiile acestora și impresia neplăcută de neclaritate conceptuală (fără ca aceasta să fie complinită de opinia fermă a autoarei). La întrebarea eventualului cititor dacă naționalismul este extremism s-ar putea răspunde cu butada ”Unii zic că e, alți zic că nu e. Asta e!”.  Excursul istoric și preocuparea pentru descrierea și definirea conceptului de naționalism cunosc apogeul la paginile 25 și 26, fără a se obține însă mult dorita clarificare conceptuală. Mai mult, citarea doar a definiens-ului (conținutul definiției”), dar nu și a definiendumului (cuvântul de definit, în cazul nostru ”naționalism”), ridică unele semne de întrebare. Sugestia mea este ca definiția citată să cuprindă între ghilimele ambii termeni ai definiției conceptelor discutate/ analizate.

 

În paginile care urmează se folosește, abuziv, cred eu, conceptul de naționalism în locul conceptelor de ”identitate națională”, ”conștiință națională” sau ”ideea de națiune”, fapt care va consolida percepția inițială că unul dintre scopurile cărții poate fi și reabilitarea ideii de naționalism (doar în sensul pozitiv), separând-o de (orice formă de) extremism. Mai corect spus, autoarea distinge între naționalismul bun (conștiința apartenenței la o națiune) și naționalismul rău (ultranaționalismul extremist). Faptul că s-a făcut apel și la Dicționarul politic din 1959 (unde se vorbește despre state naționale și nu despre state națiuni) explică în bună măsură deruta autoarei în a opta pentru un concept sau altul, pentru o definiție sau alta. Este binevenită analiza comparată ”naționalism – patriotism”, iar concluzia este că patriotismul este naționalism pe înțelesul tuturor. În ce mă privește, consider că patriotismul este mai apropiat de tribalism, respectiv de evaluarea sentimentală (psiho-afectivă) a mediului uman și geografic în care trăiește o comunitate umană.

 

Pentru că am făcut deja referiri la bibliografia folosită, reamintesc obligativitatea morală a oricărui autor ca în momentul în care amintește un alt autor, o operă sau un citat, imediat să fie făcută trimiterea la locul/ locurile de unde s-a obținut informația (a se vedea paginile 42, 43, 46, 53, 54, 70 unde există carențe referitoare la identificarea sursei). Sistemul american de citare prin cifre în paranteze pătrate mi se pare și eficient și clar. Acest sistem obligă ca fiecărui nume pomenit să-i fie atașată o cifră care trimite la o lucrare cu absolut toate datele de identificare (inclusiv anul primei apariții a lucrării). Din păcate, nici la bibliografia de la final nu se precizează data primei apariții, ceea ce generează confuzii la cititorii mai puțin avizați sau care nu mai au timp să verifice sursele pe internet. De ex., a cita din Aristotel, ediția Polirom, Iași, din anul 2000 (un exemplu ipotetic) poate însemna că Aristotel este un scriitor ieșean care a publicat de curând… Poate Aristotel este un caz prea cunoscut pentru a fi confundat cu un contemporan, dar confuzia este foarte posibilă în alte cazuri.  Recomand și necesitatea de a nota și numele traducătorului, acesta fiind un personaj important în intercomunicarea culturală mondială. Apreciez notele de subsol unde autoarea își asumă conținutul traducerii unor citate, ceea ce este o bună notă pentru un cercetător responsabil.

 

Capitolul II Cadrul comprehensiv al naționalismului  (pp 39 – 52)

 

Capitolul II, dedicat clasificării naționalismelor este util pentru înțelegerea largii palete de realități doctrinare, dar regret, din nou, lipsa discernerii între doctrine naționaliste și doctrine de promovare a națiunii, precum și lipsa încercării de a clasifica și conceptele de națiune (nu doar cele încadrate în categoria excesiv de largă a ”naționalismelor”).  O observație ce derivă din compararea titlului cărții cu titlurile capitolelor II și III. Dacă titlul cărții vorbește despre ”naționalisme”, cele două capitole (II și III) care formează miezul cărții nu se mai referă la naționalisme și la larga lor paletă de forme și conținuturi, ci la… ”naționalism”, ca și cum naționalismul ar fi o doctrină unitară, coerent structurată și general acceptată. Nu voi mai insista asupra conținuturilor concrete ale capitolelor următoare (risc, din nou, să scriu o carte mai mare decât cea recenzată…), ci voi face un număr de observații punctuale și voi trage propriile mele concluzii. Cât de comprehensiv și cât de greu este de pătruns conținutul naționalismelor care populează planeta de câteva secole sugerează prezentatoarea de la Târgul de carte LIBREX, care ne invită să asistăm la lansarea romanului (sic!) semnat de Loredana Terec-Vlad. Pe când o cerere de admitere în Uniunea Scriitorilor din România?…

 

 

Capitolul III Formele extremiste ale naționalismului (pp 53 – 104)

 

 

Superficialitatea atinge, uneori, insuportabilul atunci când cititorului îi este oferită o asemenea mostră de lipsă de logică (ideologia este confundată cu statul…). Iată mo(n)stra: ”Contextul istoric explică diverse (!) asemănări între fascismul italian și nazismul german. Ambele sunt state (!) recent (?) formate care și-au completat unirea, caracteristică (!) de stat și industrializarea într-o perioadă relativ recentă” (p. 63). Ciudat de tot este și paragraful în care se precizează că fascismul era împotriva liberalismului și… socialismului (p. 63). Or, atât fascismul, cât și național-socialismul (nazismul) erau curente doctrinare socialiste, aparținând stângii (și nu extremei drepte așa cum consideră Vladimir Tismăneanu și alți politologi).

 

Încercând să prezinte doctrina ideologică a lui Mussolini, LTV comite o inexactitate: ”Mussolini, fondatorul partidului național fascist italian….” (p. 65) formulare inexactă, cititorul fiind tentat să creadă că denumirea acelui partid era  P.N.F.I., în timp ce denumirea corectă era P.N.F., fără italian în coadă… Mai mult, gramatica românească sugerează că numele proprii se scriu cu inițiale majuscule…. (Pentru comparație se poate consulta:  http://ro.wikipedia.org/wiki/Partidul_Na%C8%9Bional_Fascist ). De altfel, informațiile parțiale oferite în carte obligă cititorul să apeleze la Google sau la alte motoare de căutare. Cărți de această factură constituie un puternic îndemn adresat cititorului de a apela consistent la internet, la enciclopedii și texte fundamentale existente din belșug pe net. Rostul și meritul principal al cărții, pe care îl recunosc fără rezerve, este de a sensibiliza cititorul și a-l îndemna să se apuce serios de studiu dacă vrea să poată să se descurce în ”meandrele concretului” național și naționalist contemporan.

 

Cred că ar fi un interesant subiect de analiză la o olimpiadă de logică deslușirea sensului din următoarea frază: ”Funcția etică a lui Hitler substituie principiul moral și constructiv, figura sa caracteristică și autoritară anulând complet preceptele morale ale societății germane.” (p. 73).

 

La pagina 78 este plasat un paragraf între ghilimele, probabil un citat. Din cine? De unde? Mister!

 

La p. 89 surpriză: Editura Akal din Madrid a publicat, în 2006, în limba română cartea ”Hitler și germanii”. De verificat…

 

La p. 93 aflăm că Editura Algaba din Madrid a publicat, în 2006, o lucrare în limba engleză… Oare așa să fie?

 

La p. 93 autoarea promite să devoaleze care sunt ”originile etimologice” ale termenului ”propagandă”, dar… n-a mai făcut-o! (Pentru a-mi explica mai bine dezacordul față de expresia pleonastică de mai sus, invit cititorii să o compare cu expresii ca ”panaceu universal”, ”protagonist principal” sau ”a conviețui împreună”).

 

 

Capitolul IV al cărții ”Societățile secrete și influența lor asupra ideologiei naziste”

 

Capitolul IV al cărții ”Societățile secrete și influența lor asupra ideologiei naziste” nu este suficient de relevant pentru tema abordată. Partea de ezoterism și ocultism de care s-a înconjurat Hitler ține mai mult de marketingul politic decât de vreo convingere intimă în deținerea unor puteri supranaturale. Cu atât mai mult, imposibilitatea oricăror verificări documentate lasă titul pe seama magiei și a vrăjitoriei, acestea nefiind analizabile cu metode ”științifice” serioase. În încercarea de a se explica freudian aversiunea lui Hitler față de evrei, se oferă prea multe motive, majoritatea ipotetice sau din surse îndoielnice, ale acestei aversiuni. Consecința este, cred, contrară celei urmărite de autoare, rasismul lui Hitler apărând ca unul motivat/ determinat/ justificat (obiectiv!) de câteva întâmplări din copilăria și tinerețea dictatorului. Le amintesc: a) moartea mamei sale ar fi fost anunțată de un medic evreu; b) Hitler însuși avea o semi-origine evreiască pe linie paternă; c) în 1907 este respins la Academia de Arte Frumoase din Viena de către un juriu format din șapte persoane dintre care cinci erau evrei; d) în 1896, la vârsta de 7 ani Adolf a fost dat la școala abației benedictine, ”colegiu creștin unde se susura în permanență un mic refren antisemit” (p. 105). Un cititor grăbit ar putea cădea în capcana de a-l compătimi și a-l înțelege pe ”bietul” Hitler… dându-i, eventual, dreptate…

 

 

Concluzii

 

De altfel, lipsa cea mai acută pe care am resimțit-o citind această lucrare (temerară pentru o tânără absolventă de facultate, dar cu atât mai meritorie) este cea referitoare la clarificarea conceptului de națiune, element definitoriu pentru toate conceptele și discuțiile ulterioare. A încerca să deslușești – într-o carte de cca o sută de pagini, format academic/ mic – istoricul și sensurile evolutive ale unor concepte controversate ca națiune și naționalism, extreme și extremisme etc. reprezintă, cred, un risc asumat, cu consecința expunerii autorului la critici și aprecieri nu tocmai elogioase. Dar, după știința mea, criticile ajută, laudele excesive strică… Efortul de a concentra pe un spațiu extrem de mic o problemtică foarte complexă și controversată nu poate avea drept consecință decât apariția unor carențe de claritate, completitudine, utilitate și de finalitate pentru toți actorii implicați. În era internetului cartea nu fac decât două trimiteri la link-uri/ adrese ale unor articole în format electronic, ceea ce este, din nou, o neîmplinire. Piața încă nereglementată a internetului face ca lucrări de notorietate să apară integral pe internet, subminând editurile și librăriile în demersurile acestora de a obține profit. În ce mă privește, am convingerea că autorii care doresc doar să comunice cititorilor un punct de vedere o vor face pe cont propriu, pe un blog sau publicând pasaje pe grupurile specializate de pe FB sau LinkedIn.

La p. 132 se vorbește despre regimuri de extremă dreaptă derivate din naționalism… De ce nu regimuri de extremă stângă? Adresez această întrebare în numele elevilor și studenților care ar putea citi această carte.

 

O concluzie cu iz de analiză cauzală, în urma prezentării doctrinei naziste, îmi stârnește nedumerirea: ”Adolf Hitler, liderul carismatic, conducătorul cel (sic!) care a pricinuit izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial rămâne în istorie ca fiind singurul responsabil de crimele în masă care au avut loc la acea vreme” (p. 79). Autoarea decide că supraomul numit Hitler a declanșat de unul singur războiul mondial și este (doar el!) singurul vinovat de Holocaust! Cititorul mai puțin atent și mai puțin informat ar putea fi de acord că un singur om poartă vina pentru tot ce s-a întâmplat pe parcursul unui deceniu. Nici vorbă de alți criminali de război, de Nurenberg și de acoliții rămași nepedepsiți care au făcut posibilă ascensiunea, menținerea la putere și neînlăturarea la timp a conducătorului nazist. Mai mult, vinovăția sa este explicată printr-o dubioasă presupoziție psihanalitică, imposibil de dovedit. Prin comparație, această judecată este similară cu cea legată de execuția cuplului Ceaușescu, cei doi fiind considerați – în mintea unora –  drept singurii care au produs toate relele în cei 25 de ani de domnie a dictatorului român. Ca o ironie a istoriei, execuția a fost comandată de unul dintre apropiații săi ideologici, nomenclaturistul comunist convertit la noua ideologie a democrației ”originale”.   Mă așteptam ca – fie și în treacăt – autoarea să facă o paralelă a național-socialismului hitlerist cu național-socialismul ceuașist, fapt care ar fi adus un plus de utilitate lecturării acestei cărți. Nu s-a întâmplat, din păcate. Dar nu este încă târziu…

 

 

Bibliografia studiată și citată

 

La pagina 62 a cărții apare citat politologul Ladislau Lorincz cu cartea ”Neofascism, terorism, noua dreaptă”, Editura politică, București, 1998, p. 28. (Paradoxal, dar oarecum explicabil, la Bibliografie este trecută data corectă  a apriției cărții: 1981, dar cu eliminarea (nepermisă!) a subtitlului ”Probleme vechi, ipostaze noi în lumea capitalismului”. Și mai ciudat este faptul că la litar ”N” se reia această lucrare sub titulatura: ”Neofascism, terorism, pericole pentru lumea contemporană”, Editura politică, 1981). După informațiile cunoscute de o mare parte dintre potențialii cititori ai cărții semnate de Loredana Terec-Vlad, Editura Politică nu mai există ca atare, ea fiind transformată, în 1990, în Editura Humanitas. A cita o carte apărută în anul 1981 și a o prezenta ca fiind din contempraneitatea imediată (1998) este un abuz și o tentativă de aburire a cititorilor oferind o gândire din perioada naționalismului ceaușist ca fiind una acceptată în noul regim democratic din România. Iată link ul și conținutul acestuia, de unde rezultă vechiul (și adevăratul/ completul titlu) al cărții lui Ladislau Lorincz.  Am descris în  https://liviudrugus.wordpress.com/2014/02/26/dex-ul-actual-trebuie-serios-reformat-cand-va-fi-pus-dex-ul-actual-la-index/ faptul că trecerea de la regimul autocratic ceaușist la regimul democratic s-a făcut, adesea, formal, schimbând, chiar și în manualele disciplinelor socio-umane doar cuvintele specifice bolșevismului ceaușist și înlocuindu-le cu cuvinte care sugerau democrația sau orientarea prodemocratică. În rest, limbajul, logica și concluziile rămâneau intacte. Acum se vede cât de important ar fi fost acceptarea și respectarea Punctului 8 de la Timișoara: nu mai permitea vopsirea naționaliștilor ceaușiști în democrați pur sânge care, apoi, au preluat inițiativa politică în România, cu consecințele cunoscute.

 

Redau mai jos link ul și conținutul acestuia referitor la cartea lui Ladislau Lorincz:

 

http://catalog.ucv.ro/opac/bibliographic_view/85700;jsessionid=E10541CB97B2B74CDFA2F24B5BEBAED8

 

• Neofascism, terorism, Noua Dreaptă : Probleme vechi, ipostaze noi în lumea capitalistă

Tipul înregistrării:	Text tipărit: monografic
Autor:	Constantinescu, Nicolae N.
Autor alternativ:	Nichita, Vasile
Autor alternativ:	Lorincz, Ladislau
Responsabilitate:	Prof. Univ. dr. Docent N. N. Constantinescu, Prof. Univ. dr. V. Nichita, Dr. Ladislau Lorincz, …
Titlu:	Neofascism, terorism, Noua Dreaptă/ Prof. Univ. dr. Docent N. N. Constantinescu, Prof. Univ. dr. V. Nichita, Dr. Ladislau Lorincz, …
Informație la titlu:	Probleme vechi, ipostaze noi în lumea capitalistă
Detalii publicare:	Editura Politică
Locul publicării:	Bucureşti
Anul Ediției:	1981
Descriere:	270 p.
Limba:	Română
Subiect:	Asasinat politic
Subiect:	Neofascism
Subiect:	Partide fasciste
Subiect:	Partide naţionaliste
Subiect:	Terorism
Clasificare:	323.285(100)”1970/1980”
Clasificare:	329.17/.18(100)”1970/1980”
Cota topografică:	II 48129

 

Voi prelua aici și citatul din Ladislau Lorincz (1981, nu 1998!), pentru a arăta cât de păgubos este să preiei citate pe nemestecate, neinterpretate și fără un ochi critic. Mai exact, cititorul nu are altă alternativă decât de a crede că autoarea este adepta gândirii marxiste. Oare așa să fie? : ”Datorită faptului că prin esența și prin natura lor de clasă ideologia și politica fascistă sunt expresia intereselor unei minorități infirme (sic! LD) a societății, iar regimul fascist reprezintă dictatura celor mai reacționare și șovine vârfuri ale imperialismului, s-a considerat timp îndelungat că acest regim a fost lipsit de bază de masă. Baza de masă a fascismului s-a creat prin aportul coercitiv al partidului și statului fascist, prin cointeresarea unor puteri și grupuri sociale mic-burgheze, burgheze a cercurilor marelui capital” (p. 62). Este o analiză marxistă, axată pe lupta de clasă și cu trimitere simplistă la clasa capitaliștilor/ burghezilor lacomi și insațiabili. Cred că era mai bine dacă autoarea ar fi precizat că a prezentat un punct de vedere alternativ, că aceasta este o analiză marxistă și dacă, în consecință, ar fi făcut evaluări asupra acesteia. Autoarea prefațează citatul de mai sus cu o frază cu un sens care îmi scapă: ”Analiza politică evaluează și distinge fenomenele trecutului în ceea ce privește rasismul instituțional și cel sociologic.” (p. 62). Curat rasism sociologic, coane Fănică! Curat limbaj de lemn! Oare să nu reprezinte aceste tentative de recuperare a trecutului o componentă sau măcar o consecință a ”democrației originale” iliesciană, care are prea puțin de-a face cu democrația autentică? Spre exemplu, Uniunea Social Liberală (formal, defunctă acum) a însemnat o cuplare a ideii naționale (de la presupușii liberali din PNL) cu socialismul (de la social-democrații din PSD), generând un soi original de guvernare național-socialistă. Este oare pregătită Europa să accepte național socialismul românesc? Nu deranjează pe nimeni publicarea de cărți care sugerează că naționalismul și socialismul sunt reconsiderate și oferite publicului ca fiind benigne, nicidecum dușmani ai democrației?  Dacă nu, atunci se explică apariția unor astfel de cărți care preiau elemente de analiză din național-socialismul ceaușist și pe care le promovează pe post de democrație originală, națională, românească… Cititorii sunt invitați să reflecteze și să decidă dacă am greșit în aceste aprecieri. Dialogul de idei în deplină libertate și cu deplin respect față de purtătorii lor este singura și optima cale pentru (auto)lămurire. Dacă acest lucru nu rezultă suficient de clar din ceea ce am scris până acum, o face un tânăr clujean (într-un format care ar merita mai larg folosit) în această înregistrare video:

https://www.youtube.com/watch?feature=player_detailpage&v=TVnefFX1MSA

Lucrarea mai ridică un semn de întrebare referitor la lipsa argumentării că socialismul național hitlerist este de extremă dreaptă, deși din descrieri rezultă că avem de-a face cu o extremizare a caracteristicilor stângii. Sau, poate, dreapta, centru și stânga nu mai reușesc să comunice foarte multe, date fiind confuziile, mimările sau pur și simplu trecerile rapide ale unor ideologi/ politicieni de pe o poziție pe alta.

Adaug aici o caracterizare a naționalismului scrisă în anul 1935 de marele ziarist Sandu Tudor, publicată de Andrei Pleșu în Dilema Veche nr 525/ 6-12 martie 2014:

http://dilemaveche.ro/sectiune/situa-iunea/articol/un-mare-gazetar-sandu-tudor

Cîteva reflecţii, semnate Sandu Tudor, în 1935, în revista Credințe, despre naţionalism:

„În Ţara Românească, naţionalismul a ajuns cel mai ruşinos cal de bătaie al patriotarzilor şi demagogilor. Se reduce la mult zgomot din vîrful limbii şi la o defilare de societăţi patriotice cu darabane şi trîmbiţe, cu drapele tricolore şi medalii, spre mîndria cîtorva profitori. (…) Se numeşte naţionalism un fel de lătrat oratoric care caută să sperie pe paşnicul cetăţean despre o primejdie a cotropirii străinilor, numai şi numai pentru a-i fura buna-credinţă şi votul. Se numeşte naţionalism ura şi ameninţarea demonstrativă şi neîntreruptă faţă de vecinii neamici, cu care trebuie să hrănim uşuratec sufletul tineretului. (…) Se numesc naţionalism toate născocirile de a comercializa sentimentul de patrie spre folosul material al cîtorva escroci. (…) Naţionalismul acesta nu ne dă simţul puterii, nu ne face creatori, nu ne trezeşte conştiinţa misiunei noastre româneşti în lume. Naţionalismul acesta e mediocru, întreţinut de suflete mici şi ariviste. Naţionalismul acesta e miop şi tîmp, nu ne împrospătează sufletul şi nădejdea în ziua de mîine. Naţionalismul acesta e gol şi fals şi ucide adevărata dragoste de ţară… (…) Naţionalismul azi la modă e o zădărnicie de moarte, o boală agonică a democraţiei demagogice, de care e vremea să ne scuturăm.“ (Universalism românesc, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2013, pp. 119-121)

Erori gramaticale, ortografice, logice

 

Voi scrie în stânga cuvântul sau expresia din carte și în dreapta voi scrie forma propusă de mine

 

p. 2 transhumnanism…………………………………………………………………………………transumanism

p.7: gîndire…………………………………………………………………………………………………….gândire

p.7: omul…singur legiuitor…a propriei sale vieți………omul…singur legiutor al propriei sale vieți

p. 8: nietszchiene……………………………………………………………………………………………nietzscheane

p.8: Nietszche ……………………………………………………………………………………………….Nietzsche

p.8: post nietszchiene………………………………………………………………………………..postnietzscheane

p.8: unuia din………………………………………………………………………………………………unuia dintre

p.8: dinspre…. spre   ………………………………………………………………………………….dinspre….înspre

p.9: să-l transceadă…………………………………………………………………………………….să-l transcendă

p.9: Nietszche………………………………………………………………………………………………..Nietzsche

p.16: acestă……………………………………………………………………………………………………..această

p.17: teoria naționalismului, interpretată……………………………….teoria naționalismului, interpretat

p.22: așa-zisă…………………………………………………………………………………………………………așa-zisa

p.63: sentimentelor patriote și al naționalismului…..sentimentelor patriotice și a naționalismului

p.63: eugenesia……………………………………………………………………………………………………..eugenia

p.67: corporalist………………………………………………………………………………………………..corporatist

p.70: exportările…………………………………………………………………………………………………exporturile

p.74: chronologic………………………………………………………………………………………………cronologic

p.76: etilismul…………………………………………………………………………………………………..elitismul

p.76: necesitatea de exterminare………………………………………………………..necesitatea exterminării

p.77: rase etiliste………………………………………………………………………………………………rase elitiste

p.79: conducătorul cel care……………………………………………………………………..conducătorul care

p.80: prefudiciile…………………………………………………………………………………………….prejudecățile

p.89: germenice………………………………………………………………………………………………….germanice

p.93: originile etimologice …………………………………………………………………………………etimologia

p.103: Nietzsce…………………………………………………………………………………………………Nietzsche

p.112: Groerlanda……………………………………………………………………………………………Groenlanda

p.118: Mării Britanii……………………………………………………………………………………..Marii Britanii

p.118: liderat……………………………………………………………………………………………………….condus

p.122: statului statului……………………………………………………………………………………………statului

 

Invitație la lansarea ”romanului”…

 

http://asociatialumen.ro/lansarea-volumului-intre-nationalisme-si-extremisme-a-autoarei-loredana-terec-vlad/#more-1107

 

Editura Lumen are placerea de a va invita la lansarea volumului „Intre nationalisme si extremisme” a autoarei Loredana TEREC- VLAD, organizata in cadrul Targului International de Carte Librex 2014, editia 22. Evenimentul are loc sambata, 15 martie, la ora 10:15, in cadrul Palas Mall Iasi, zona Agora EX LIBRIS. Cititorii Editurii Lumen si vizitatorii Targului Librex sunt asteptati cu drag sa descopere noile tendinte din domeniu.

Targul International de Carte Librex 2014 se va desfasura pe parcursul a 5 zile, in perioada 12 – 16 martie 2014, in zona Agora EX LIBRIS din Palas Mall. In cea de-a 4-a zi a targului sunteti invitati sa participati la lansarea unei carti de exceptie a autoarei Loredana Terec-Vlad. Volumul intitulat „Intre nationalisme si extremisme” analizeaza nationalismele, cu precadere nationalismul german, care a stat la baza nazismului. Autoarea decripteaza o serie de semnificatii istorice, sociale si culturale ale aparitiei si dezvoltarii nazismului. Sunt identificate mecanisme culturale care au stat la baza ascensiunii nazismului pana in punctul in care halucinatia colectiva a rasei superioare a ajuns sa genereze ororile celui de-al doilea Razboi Mondial.

La acest eveniment vor participa ca invitati:

• Conf. Univ. Dr. Alexandru TRIFU – Universitatea Petre Andrei din Iasi;
• Conf. Univ. Dr. Diana Viorica LUPU – Decan Facultatea de Economie, Universitatea Petre Andrei, Iasi;
• Asistent Univ. Carmen BOSOTEANU – Universitatea Petre Andrei, Iasi;
• Drd. Ecaterina CROITOR – Universitatea Stefan Cel Mare din Suceava;
• Director Georgeta PASTRAV – Liceul Tehnologic Tomsa Voda din Solca;
• Ilie Cristian GORCEA – Director adjunct Liceul Tehnologic Tomsa Voda din Solca;
• Lector Univ. Dr. Costel Marius ESI – Universitatea Stefan cel Mare din Suceava;
• Lector Univ. Dr. Horia Chiriac – Universitatea Gh. Asachi din Iasi.

Va invitam cu drag la lansarea volumului „Intre nationalisme si extremisme” a autoarei Loredana Terec-Vlad, pentru a va bucura alaturi de iubitorii de lectura stiintifica, de prelegeri si discutii culturale care vor avea la baza romanul autoarei Loredana Terec-Vlad.

Editura Lumen va asteapta la stand cu carte stiintifica si de invatatura in domeniile asistenta sociala, sociologie, stiinte politice si studii europene, stiinte economice, stiinte administrative, stiintele comunicarii, drept, istorie, studii culturale, filosofie, filologie, precum si cu reviste de exceptie care abordeaza perspectiva postmoderna a socialului, educatia multidimensionala sau dreptul.

Editura Lumen va asteapta cu drag la cea de-a 22-a editie a Targului International de Carte Librex, la Iasi!

Editura Lumen in elita editurilor romanesti! 12 ani de excelenta!

Roxana Demetra Stratulat
Editura Lumen, Asociatia Lumen
Email: prlumen@gmail.com; edituralumen@gmail.com
Site: www.edituralumen.ro; www.asociatialumen.ro
www.conferinta.info; www.centruldetraining.ro
www.librariavirtuala.com
Editura Lumen- in elita editurilor stiintifice romanesti!

 

Webografie

 

http://en.wikipedia.org/wiki/Extremism Definiții ale conceptului de extremism, inclusiv al conceptului de extremism de centru (Seymour Martin Lipset)

http://en.wikipedia.org/wiki/Nationalism Definiții ale conceptului de naționalism

http://ro.wikipedia.org/wiki/Na%C8%9Bionalism  Conceptul de naționalism (în limba română)

http://dexonline.ro/definitie/na%C8%9Bionalism Conceptul de naționalism în DEX

http://wiki.answers.com/Q/What_it_Nationalism#slide=1 Ce este naționalismul?

http://rationalwiki.org/wiki/Nationalism Ce este naționalismul? În RationalWiki

http://arielzellman.wordpress.com/2009/03/24/the-seven-rules-of-nationalism/ Cele 7 reguli ale naționalismului

http://www.marxists.org/archive/harman/1992/xx/natquest.htm#f12 Naționalismul – un punct de vedere troțkist

http://en.wikiquote.org/wiki/Nationalism Citate/ Maxime despre naționalism/ patriotism

http://en.wikiquote.org/wiki/George_Orwell Orwell despre naționalism

Notes on Nationalism (1945)[edit]

 

Nationalism is power-hunger tempered by self-deception.

Published in Polemic (October 1945); Full essay online

 

Those who „abjure” violence can only do so because others are committing violence on their behalf.

• By „nationalism” I mean first of all the habit of assuming that human beings can be classified like insects and that whole blocks of millions or tens of millions of people can be confidently labelled „good” or „bad.” But secondly — and this is much more important — I mean the habit of identifying oneself with a single nation or other unit, placing it beyond good and evil and recognizing no other duty than that of advancing its interests. Nationalism is not to be confused with patriotism. Both words are normally used in so vague a way that any definition is liable to be challenged, but one must draw a distinction between them, since two different and even opposing ideas are involved. By „patriotism” I mean devotion to a particular place and a particular way of life, which one believes to be the best in the world but has no wish to force on other people. Patriotism is of its nature defensive, both militarily and culturally. Nationalism, on the other hand, is inseparable from the desire for power. The abiding purpose of every nationalist is to secure more power and more prestige, not for himself but for the nation or other unit in which he has chosen to sink his own individuality.
• Nationalism is power-hunger tempered by self-deception.
• The nationalist not only does not disapprove of atrocities committed by his own side, but he has a remarkable capacity for not even hearing about them.
• Actions are held to be good or bad, not on their own merits, but according to who does them, and there is almost no kind of outrage — torture, the use of hostages, forced labour, mass deportations, imprisonment without trial, forgery, assassination, the bombing of civilians — which does not change its moral colour when it is committed by ‘our’ side.
• The majority of pacifists either belong to obscure religious sects or are simply humanitarians who object to taking life and prefer not to follow their thoughts beyond that point. But there is a minority of intellectual pacifists, whose real though unacknowledged motive appears to be hatred of western democracy and admiration for totalitarianism. Pacifist propaganda usually boils down to saying that one side is as bad as the other, but if one looks closely at the writing of the younger intellectual pacifists, one finds that they do not by any means express impartial disapproval but are directed almost entirely against Britain and the United States. Moreover they do not as a rule condemn violence as such, but only violence used in defence of western countries. The Russians, unlike the British, are not blamed for defending themselves by warlike means, and indeed all pacifist propaganda of this type avoids mention of Russia or China. It is not claimed, again, that the Indians should abjure violence in their struggle against the British. Pacifist literature abounds with equivocal remarks which, if they mean anything, appear to mean that statesmen of the type of Hitler are preferable to those of the type of Churchill, and that violence is perhaps excusable if it is violent enough. After the fall of France, the French pacifists, faced by a real choice which their English colleagues have not had to make, mostly went over to the Nazis, and in England there appears to have been some small overlap of membership between the Peace Pledge Union and the Blackshirts. Pacifist writers have written in praise of Carlyle, one of the intellectual fathers of Fascism. All in all it is difficult not to feel that pacifism, as it appears among a section of the intelligentsia, is secretly inspired by an admiration for power and successful cruelty.
• If one harbours anywhere in one’s mind a nationalistic loyalty or hatred, certain facts, although in a sense known to be true, are inadmissible. Here are just a few examples. I list below five types of nationalist, and against each I append a fact which it is impossible for that type of nationalist to accept, even in his secret thoughts:

BRITISH TORY. Britian will come out of this war with reduced power and prestige.

COMMUNIST. If she had not been aided by Britain and America, Russia would have been defeated by Germany.

IRISH NATIONALIST. Eire can only remain independent because of British protection.

TROTSKYIST. The Stalin regime is accepted by the Russian masses.

PACIFIST. Those who „abjure” violence can only do so because others are committing violence on their behalf.

All of these facts are grossly obvious if one’s emotions do not happen to be involved: but to the kind of person named in each case they are also intolerable, and so they have to be denied, and false theories constructed upon their denial. I come back to the astonishing failure of military prediction in the present war. It is, I think, true to say that the intelligentsia have been more wrong about the progress of the war than the common people, and that they were more swayed by partisan feelings. The average intellectual of the Left believed, for instance, that the war was lost in 1940, that the Germans were bound to overrun Egypt in 1942, that the Japanese would never be driven out of the lands they had conquered, and that the Anglo-American bombing offensive was making no impression on Germany. He could believe these things because his hatred for the British ruling class forbade him to admit that British plans could succeed. There is no limit to the follies that can be swallowed if one is under the influence of feelings of this kind. I have heard it confidently stated, for instance, that the American troops had been brought to Europe not to fight the Germans but to crush an English revolution. One has to belong to the intelligentsia to believe things like that: no ordinary man could be such a fool.

• There is no crime, absolutely none, that cannot be condoned when ‘our’ side commits it.

 

http://en.wikipedia.org/wiki/Anti-nationalism Antinaționalism și naționalism

http://ro.metapedia.org/wiki/Na%C5%A3ionalism Conceptul de naționalism în Metapedia

http://mipopescu.wordpress.com/2014/02/23/nationalism-ucrainean/ Naționalism ucrainean

http://nraducanu.wordpress.com/2013/12/07/nationalism-si-patriotism-notiuni-contradictorii/ Despre naționalism și patriotism

http://foaienationala.ro/naionalism-patriotism-sau-trdare.html Foaia națională analizează naționalismul

 

Orice comentarii pe marginea micilor observații, deducții și propuneri făcute pe marginea cărții tinerei autoare debutante Loredana Terec-Vlad sunt mai mult decât binevenite. Sper ca autoarea să continue cercetările și demersurile publicistice deoarece întrevăd un potențial real și o dorință de a comunica lumii teme și idei demne de o mult mai bună înțelegere. Îi doresc succes!

 

Liviu Druguș, Miroslava, jud. Iași                                           14   martie 2014

 

www.liviudrugus.wordpress.com                                          www.facebook.com/liviu.drugus