liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Comte

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 651. Joi 11 octombrie 2018. Trădarea cărturarilor. Inteligenții fac prostii? (32)


De la realismul pragmatic despre care a tot vorbit/ scris pe parcursul cărții, încercând să ne explice de ce s-a ajuns unde s-a ajuns, Julien Benda se transformă, subit, într-un idealist romantic, un visător la vremuri mai bune, în fapt într-un socialist/ comunist evoluționist.

Invocând nume celebre ale epocii (Nietzsche, Sorel, Bergson, Comte), finalul cărții se dorește a fi unul optimist (ușor ironic) plasând salvarea omenirii într-o ipotetică și dezirabilă creștere a conștiinței de sine, omenirea însăși devenind obiect al cultului său. Și pentru ca visele utopice să atingă limitele maxime ale imaginației, autorul conchide că dacă se vor îndeplini cele preconizate de el pentru a aduce pacea lumii (înalta conștiință și autoadularea) atunci ”se va ajunge la o ”fraternitate universală”, numai că, departe de a anihila spiritul național cu poftele și trufiile lui, ea va fi, dimpotrivă, forma lui supremă, națiunea numindu-se Om, iar dușmanul Dumnezeu”.  (p. 151).

Benda ne/ mă pune în fața unui exercițiu de hermeneutică nu tocmai ușor. Cum să traduc/ interpretez această ultimă frază? Risc să avansez ipoteza următoare: Benda sugerează că spiritul național urmează să se (con)topească în fiecare individ uman, individul fiind detașat complet de (ideea de) divinitate. Singura ”națiune” care va (mai) exista va fi omenirea însăși aflată într-o fraternitate indestructibilă și definitivă.

Cu alte cuvinte, doar globalizarea/ internaționalizarea ne-ar mai putea salva. Este soluția dată de un filozof cu mult înainte ca globalizarea să devină aproape o realitate. Renunțarea la avantajele globalizării (care, bine și solid instalată, ar putea echivala cu o ”fraternitate” universală) înseamnă, în aceste zile, revenirea la naționalismul hiperconflictual și la mari fricțiuni în interiorul națiunilor. Bine, bine, ar spune cititorul acestei interpretări, dar cum se va ajunge la fraternitatea universală? Aproape incredibil pentru un filozof care nu a mărturisit pe parcursul acestei cărți măcar o înclinație de stânga, nicidecum una spre adorarea ”mărețelor realizări ale Uniunii Sovietice” (interesant, Benda, în carte, tot de Rusia vorbește – la  3-5  ani de la proclamarea URSS, în 1922), finalul soluției imaginate de autor pare a fi desprins dintr-un manual de propagandă a comunismului sovietic: ”Și-atunci, înregimentată într-o imensă armată, într-o imensă uzină, nemaiștiind decât de eroisme, discipline și invenții, batjocorind orice act liber și dezinteresat, perfect hotărâtă să nu-și mai plaseze idealul dincolo de lumea reală și nemaiavând alt zeu decât pe sine însăși și bunul ei plac, omenirea va săvârși lucruri mari, va dobândi stăpânirea cu adevărat grandioasă a materiei înconjurătoare și conștiința cu adevărat voioasă a puterii și a măreției sale. Și istoria va zâmbi la gândul că Socrate și Isus Cristos au murit pentru această specie” (p. 151).   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!