liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Ciprian Potoroacă

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 266. Sâmbătă 23 septembrie 2017. Cât de inteligentă este arta/ muzica populară? (6)


Mica mea încercare de a pune în cuvinte emoțiile și trăirile pe care le poate declanșa un spectacol de muzică populară (și nu unul oarecare!) ar fi incompletă și nedreaptă dacă nu aș sublinia că succesul unui festival-concurs depinde atât de organizatori, artiști, sponsori etc. cât și de JURIU. Membrii juriului pot compromite sau pot înălța nespus un eveniment artistic, îi pot da chiar culoare și savoare și, de ce nu?, onoare. În cazul de față, la spectacol, mi-a fost dat să stau în preajma unor corifei ai muzicii și muzicologiei românești, membri ai juriului. Simpla lor invitare pe scena festivalului m-a obligat să aflu mai mult(e) despre personalitățile care au influențat decisiv soarta clasamentului final, dar și nota de seriozitate pe care am descifrat-o încă de la început în organizarea acestui festival.

Despre maestrul Constantin Arvinte (91 ani) oricât de mult aș scrie, tot puțin ar fi. Născut într-o comună de lângă Iași (Voinești) dirijorul și folcloristul român impresionează masiv prin greutatea premiilor acumulate de-a lungul unei vieți hiperactive, cu recunoașteri pe măsură, indiferent de regimurile politice pe care le-a traversat cu fruntea sus. Prezența unei asemenea somități în cadrul unui juriu însărcinat să alcătuiască scara valorică a celor 16 concurenți conferă garanția autenticității artistice a premianților. A luat cuvântul în cadrul Galei și – cu  sinceritatea permisă îndeosebi corifeilor – a spus că se aștepta (ah, optimismul incorigibil al marilor creatori!) ca la această ediție a Festivalului-concurs să se înregistreze un salt calitativ major. A fost doar unul minor, dar s-a declarat mulțumit de calitatea prestațiilor competitorilor și speră ca la anul să fie și mai bine!

Maestrul Ioan Cobâlă, botoșenean, un excelent armonist, o personalitate a muzicii populare românești, este unul dintre contributorii de marcă la succesul valoric al talentelor aflate în onestă întrecere. Cuvintele mari ridică, de regulă, semne de întrebare: de ce osanale și laude adresate public unor persoane foarte cunoscute pentru calitățile lor? Nu sunt adeptul laudelor gratuite și de complezență, dar calitatea deosebită trebuie să primească, cred eu, o atenție deosebită. De ce acum? Pentru că mai târziu este prea târziu, iar simpla apreciere valorică a unor personalități poate crea modele mentale pozitive pentru tinerii care sunt la răscruci de drumuri în viață. Faptul că maestrul Cobâlă (un uriaș umplut cu har armonic) a stat în fruntea Orchestrei ”Rapsozii Botoșanilor” 35 de ani vorbește și despre un talent colateral pe care eu îl numesc, aici, ”hățuire” (engl. Management).  A ști să ”hățuiești”/ conduci un ansamblu artistic și să lași în locul tău un urmaș de același calibru și cu un simț dirijoral rarissim (mă refer la îndrăgitul Ciprian Potoroacă) – iată o carte de vizită mai mult decât onorabilă cu care septuagenarul Ioan Cobâlă și-a oferit serviciile și competențele sale muzicologice jurizării unui concurs cu evidentă ascendență în România.

Simt nevoia să mai fac câteva precizări legate de ideea de competență jurizorală, îndeosebi în contextul în care pledăm mereu pentru meritocrație, pentru echitate (nu egalitate) valorică, pentru buna cântărire a meritelor și nemeritelor unui artist sau doritor de afirmare în lumea artistică. În primul rând, a fi un membru al unui juriu este o recunoaștere a calităților deosebite, profesionale și morale pe care cineva le-a probat de-a lungul timpului. În al doilea rând, calitatea de membru într-un juriu care trebuie să selecteze vârfurile dintr-un lot de competitori este un act de mare responsabilitate. Nu este suficient să fii un bun interpret sau teoretician al artei și al disciplinei artistice în care te-ai specializat, ci este mare nevoie de onestitate și de corectitudine. A fi judecător și să dai sentințe strâmbe mi se pare a fi una dintre nedreptățile strigătoare la cer. Asta mai ales atunci când este vorba despre tineri, mai mult sau mai puțin talentați, dar care își pun toată încrederea în dreapta judecată a juriului.

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 262. Marți 19 septembrie 2017. Cât de inteligentă este arta/ muzica populară? (2)


 

Pe fondul scăderii importanței relative a Iașului în tabloul cultural al României, orice eveniment artistic mai de răsunet naște speranțe de renaștere culturală autentică. (Mă abțin să amintesc aici și fapte care se petrec, sau nu, în zonele cu pretenții culturale mari ale Iașului: universitățile, teatrul, parcurile tehnologice etc. și care – prin prezență sau prin absență – scad cota culturală a Iașului pe plan național.). Mă voi referi, în continuare, la un fapt cultural semnificativ pentru posibila renaștere culturală a Iașului. Dau importanță acestui fapt poate și pentru că el a apărut dintr-o zonă care, de regulă, nu este asociată cu fapte de cultură relevante și memorabile: zona militară. Îmi recunosc ignoranța de a fi aflat abia în ultimii câțiva ani despre existența Cercurilor militare care funcționează în întreaga țară în orașele unde există garnizoane militare. Aceste Cercuri militare au misiuni culturale și educative prin excelență. Anul trecut, Cercul militar Iași (prin șeful său, col. (r) Benone Tiron), cerc care funcționează pe lângă Brigda 15 mecanizată ”Podu Înalt” Iași (condusă de col. Dragoș Iacob, cel care încurajat și susținut ferm activitatea Cercului militar), a făcut un gest impresionant acordând spațiu fizic pentru găzduirea unui muzeu dedicat personalității culturale de excepție a celei care a fost artista și profesoara Angela Moldovan (https://ro.wikipedia.org/wiki/Angela_Moldovan) (și care ar fi împlinit astăzi exact 90 de ani). Muzeul a fost ”construit”/ creat prin râvna rarissimă a unei admirabile doamne: profesor universitar dr. Nina Cuciuc, fostul decan al Facultății de Drept al unei universități ieșene, nu doar admiratoare a celebrei Angela Moldovan, ci și interpretă de muzică populară și de romanțe.  Concomitent cu deschiderea muzeului (anul trecut) s-a lansat pe piața festivalieră românească (tot mai bogată în ultima vreme) Festivalul Concurs Național de Interpretare a Cântecului popular ”Angela Moldovan”. Lansarea a fost de bun augur devreme ce anul acesta a avut deja loc Ediția a II-a (14 – 15 septembrie 2017), una mai amplă și mai de răsunet, sub egida Brigăzii 15 mecanizate și a Primăriei municipiului Iași, având ca parteneri media TVR Iași și Radio România Iași. Pe marginea acestui eveniment cultural voi zăbovi puțin asupra plusurilor și minusurilor manageriale și artistice ale ”Galei laureaților și a invitaților în recital”, desigur și cu intenția expresă de a sublinia că muzica populară este la fel de… cultă, ca și cea ”cultă”. Am rămas impresionat de două lucruri: în primul rând, deplasarea la Iași a unui ”batalion” de artiști de primă mână, artiști nu doar consacrați, ci și adorați de publicul ieșean (mă voi referi la componența ”batalionului” într-un episod viitor) la care s-au adăugat concurenții trimiși de Cercurile militare din țară; în al doilea rând, faptul – regretat de multă lume – că sala nu era nici arhiplină și nici măcar plină. Cu siguranță, cunoscuți de-ai mei ar fi participat cu plăcere la un asemenea spectacol care s-a derulat, atenție!, pe parcursul a patru ore! Voi încerca să elucidez ”misterul” celor două aspecte care mi-au dat de gândit. Doar venirea la Iași a renumitei și profesionistei Orchestre de Muzică Populară ”Rapsozii Botoșanilor” (dirijor Ciprian Potoroacă, un adevărat conducător de ”oaste” artistică, cu un stil dirijoral alert și care transmitea publicului cel puțin ca și cei 14 instrumentiști la un loc!) a presupus, cu siguranță, un efort financiar deosebit. Chiar s-au găsit, în somnolentul Iași, bani pentru un Festival la care nu s-au emis bilete, ci doar 400 de invitații? Un demers detectivistic se impune și voi comunica rezultatul!

Liviu Druguș

Pe mâine!