liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Botoșani

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 473. Miercuri 18 aprilie 2018.  Intermezzo benefico-malefic pe teme (non)culturale iașiote. (24) Editura Junimea din Iași promovează veleitari – 2


Găsesc firesc și benefic ca un autor de jurnal să-și ajute cititorii, într-un Preambul, să se lămurească în privința condițiilor în care a fost scris jurnalul și chiar a modului în care personalitățile invocate au influențat scrierea jurnalului, în cazul de față, în principal, C. Noica. De asemenea, tot bine venită este și descrierea odiseei (peregrinărilor) prin care manuscrisele lui Eminescu au trecut până când au fost fotografiate (parțial) grație eforturilor lui Valentin Coșereanu și a celor la care a apelat, cu sprijinul tacit al lui C. Noica (apoi manuscrisele facsimilate au văzut lumina tiparului grație acad. Eugen Simion). Practic, prin publicarea selectivă și îmbunătățită a jurnalului său, Valentin Coșereanu a făcut o binevenită sinteză de istorie literară referitoare la soarta manuscriselor eminesciene.

Dar, inexplicabilă pentru mine și probabil pentru mai multă lume este reluarea/ traducerea acestui Preambul în limbile engleză, franceză, spaniolă și italiană. Dorința de a ieși în lume și de a striga ”exist!” poate fi și ea înțeleasă și acceptată, dar asta putea fi făcută ca un demers de sine stătător, adică întreaga carte putea fi tradusă în oricare dintre limbile lumii, cu destinații clare: librăriile din alte țări sau reuniunile eminescologilor cu participare internațională. Altfel, prezența acestor patru traduceri nu-și justifică deloc prezența. Desigur, și părțile rele au… părțile lor bune. În cazul de față, simpla prezență a acestor patru variante în limbi străine denotă clar un orgoliu exacerbat, un veleitarism specific, de regulă, începătorilor. Veleitarii se încolă(tă)cesc pe numele și opera unor genii și își fac din asta un mod de a fi/ a trăi, iar dacă geniile sunt cunosute la scară planetară, de ce n-ar fi astfel și aceia care se ocupă de … trena geniilor?

Citind Preambulul, scris – firesc! – la persoana I-a singular, mă trezesc, la un moment dat, citind ”nostru” și ”noastră” în loc de ”meu” și ”mea”. Inițial, am notat asta ca o greșeală, apoi am pus-o pe seama plurarului Majestății (o, ce lipsă de modestie!), pentru ca în final să realizez că autorul l-a considerat co-autor al jurnalului său și pe Noica: ”Textul jurnalului nostru implică situații tangente subiectului, caractere și gesturi, absurdități ale unei epoci care n-au fost deloc faste” (p. 8). Puțin mai lipsește ca într-o ediție viitoare, noul op despre manuscrisele lui Eminescu să aibă doi autori: Coșereanu și Noica (neapărat în această ordine!) iar cartea se va numi ”Jurnal cu manuscrisele lui Eminescu”…  Al doilea plural apare chiar în ultima frază a Preambulului: ”Ținând cont de mijloacele tehnice precare de atunci, lucrarea noastră este una modestă care poartă cu ea meritul oricărui început”. (p. 14)  Meritul facsimilării este, într-adevăr, iată!, unul colectiv: Coșereanu, Noica, Creția, Simion… plus președintele Comitetului de Cultură și Educație Socialistă Botoșani, Jaucă, apoi inginerul Babii, inginerul Sorin, fotograful muzeului, directorul Bibliotecii Academiei, Gabriel Ștrempel, milițieni din Botoșani, șoferul nea Costică etc. Sigur, mai puțin directoarea… Apoi, să nu uităm cum au apărut imediat corbii editoriali care au simțit publicarea manuscriselor ca pe o afacere de succes.

Dar complicațiile abia acum apar. Ei, stimate traducătoare, cum v-ați descurcat cu traducerea acestui neașteptat ”nostru” într-un text plin de persoana I-a singular? Să le luăm pe rând.

Traducătoarea de engleză, Mariana Vraciu, a simțit inadvertența apariției acelui ”nostru” și… corectează textul lui V.C.: în loc de ”our diary” apare, în traducere, ”my diary” (judecată logică – un jurnal nu poate avea doi sau mai mulți autori…). În schimb,  ”nostru” – l din final – ”nostru” rămâne, dar cu o altă conotație: în loc de ”our work”, M.V. dezvoltă și traduce prin ”our first edition of the Eminescu notebooks” deși nu reiese de nicăieri că la apariția primei ediții (Eugen Simion) a manuscriselor a cooperat și V.C. În schimb, accesul de orgoliu merituos din acea frază de final de Preambul este mult atenuat și chiar inversat: ”bears the imprint of any beginning” (”poartă amprenta oricărui debut” în loc de ”început greu, dar cu atât mai merituos” cum dă de înțeles autorul).

Traducătoarea de franceză, Mihaela Lupu, nu-și face probleme de conștiință și de semantică și traduce mot-a-mot: ”le texte de notre journal” și ”notre travail est modeste et n’a que le merite de tout commencement”.

Altă traducătoare, altă atitudine. Traducătoarea de spaniolă, Camelia Iliescu, simte inadvertența acelui ”jurnalul nostru” și evită prin eschivă orice complicație, renunțând la pronumele personal și lăsând totul la modul impersonal: ”El texto del diario”. Cât despre ”nostru” din final, acela a dispărut cu tot cu paragraf…

În fine, traducătoarea de italiană, Laura-Luminița Croitoru, procedează ca și traducătoarea de franceză: ”nostro diario” și ”il nostro lavoro” cu sublinierea că și ”il merito” este la locul lui…

În concluzie: patru traducătoare – trei atitudini diferite față de text și față de ideea de traducere. Așadar, mesajul lui V.C. va ajunge în cele patru medii cultural-lingvistice în trei moduri diferite… Așa diseminare culturală, mai rar…

Dar ciudățeniile nu se termină aici în privința celor cinci variante de preambul: numărul paragrafelor diferă surprinzător de mult de la o limbă la alta, fapt, cred eu, inadmisibil. Astfel varianta română are 28 de paragrafe, varianta engleză 27 de paragrafe, varianta franceză 23 de paragrafe, varianta spaniolă 23 și cea italiană 29! Așa mari deosebiri de număr de paragrafe nu am mai întâlnit! Ce s-a întâmplat în realitate? Unele traducătoare au tehnoredactat textul separând sau comasând paragrafe după cum au găsit de cuviință că ar fi mai bine. Astfel, încercarea mea de a vedea care paragraf lipsește se dovedește dificilă trebuind să urmăresc frază cu frază, nu doar paragraf cu paragraf. Oricum ar fi, ultimul paragraf de la varianta spaniolă a dispărut definitiv în neant… Traduttore, traditore!           (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 449. Duminică 25 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (171).


Duminică 1 ianuarie 1967. Un nou An Nou!

M-am sculat cu greu pe la vreo 9. După ce m-am spălat, am mîncat, am ieșit cu mama, cu tata + Cornelia prin oraș să vedem Botoșanii iarna. (Eu nu i-am văzut niciodată pînă acuma). Afară era frumos și însorit. Vremea se încălzise și puțina zăpadă ce se așternuse a început să se topească prin locurile frecventate mai mult. Am mers prin Grădina de Vară, Parc, Orășelul copiilor. M-am întors din drum și am luat Fotoboxul pe care-l aveam cu noi. Am făcut două fotografii mamei, tatei și Corneliei. După ce ne-am plimbat prin parc am ieșit în oraș. Am căutat la toate chioșcurile și tutungeriile vederi din Botoșani și abia la urmă am găsit vreo trei + M. Eminescu. Tata se frăsuia cum să-l găsească pe unul Ciomaga – președintele Comitetului sindical raional Botoșani. Mama și tata, stimulați de nași, au luat o hotărîre: să facă tot posibilul să se mute în Botoșani și să vîndă casa de la Grămești. Botoșanii ar fi un oraș foarte frumos. Am văzut centrul orașului (mama mi-a arătat unde a fost cofetăria buniței). (L.D.: pe atunci nu știam și nu dădeam importanță la aceste aspecte, dar treptat-treptat, am aflat că familia buniței a avut o situație materială foarte bună: pe lîngă cofetărie, a avut moară și terenuri împădurite, naționalizate în 1948. Pe scurt, oamenii bogați au devenit săraci, iar oamenii săraci au devenit bogați. În esență, dosarul părinților mei și, pe cale de consecință, al meu nu avea cum să fie bun). Tata a dat de urma lui Ciomaga, dar nu l-a găsit. Eu am mai hoinărit cu mama și cu Cornelia. Mama mi-a făcut o poză cu Cornelia în fața Telefoanelor. Mama și tata au continuat să umble prin oraș și să caute ”pile”, iar eu cu Cornelia am mers acasă. (L.D.: ”Pilă” era eufemismul pentru o persoană care putea ajuta, de regulă de pe poziții de conducere. Pentru eventuala mutare în Botoșani era nevoie de ”pile” serioase, sus-puse). Am jucat cu Cornelia table și țintar, apoi au venit și părinții din oraș. Pe la ora 13 au venit și alți musafiri: m-me Stina cu nepoata sa Toma Carmen  (clasa X-a reală la Liceul Laurian – 80-90 kg!), apoi d-l Martinescu cu baba lui (el are 70 de ani dar parcă ar avea 45-50. Tot basarabean). Mi-a plăcut de Stinoaie: o babă cultă, energică și foarte hîtră. Voluminoasa ei nepoată știe franțuzește (învață franceza din clasa II-a). Cîntă foarte bine. A cîntat ”Liniște” – ”Silence” – ”Silentium” – bien. Cu tot volumul ei, e isteață, vorbăreață, cu aere de gentilă demoazelă…. (Un joc: cum se scrie 3=2 cu ajutorul a 7 bețe de chibrit?).

După masă, mama a arătat fotografiile cubanezei și ale moscovitei (Flora și Natașa). Părerile au fost împărțite. Stinoaia zicea că Flora-i plină de draci și are… ”jăratec”, iar despre Natașa toți au spus că-i o fată fină și delicată: vsiakomu svoia doroga! Apoi am jucat table cu Cornelia și Carmen. Fiecare a luat cîte o bătaie. Nu știu de ce Cornelia s-a îmbufnat , a scos coarnele și a început să-mi facă figuri. N-am prea luat-o în serios, dar nu mi-a plăcut purtarea ei.

După ce au plecat invitații au început ponegririle împotriva lor și de toată cearta a fost găsită vinovată Carmen și bunică-sa.

Pe la 19 – 20, mama și tata + nana au plecat în oraș, la ”pilele” lor. Eu am rămas acasă cu Cornelia: am jucat jocuri, mi-a povestit și i-am povestit, am ascultat radio etc. Nanu s-a culcat în bucătărie (e bolnav de reumatism). Ai mei au venit pe la 21-22. Au fost pe la nana mea, doamna Andronache care ar fi vrut și ea să mă vadă. Ne-am culcat la 23.

Luni 2 ianuarie 1967. M-am sculat ultimul. Tata și Cornelia făceau probleme la matematică (Cornelia-i cam slabă-n materie; are doar 8). Pînă la 10 am mîncat. A venit Costache Sava (de la Gorbănești) cu sania și l-a dus pe nanu la gară pentru a merge la Pașcani să-și facă tratament (a scăpat un ”ajun” și se teme să nu-l piardă și pe-al doilea). Tata + mama au mers să mai ”aranjeze”… Eu cu Cornelia am mers la cinematograf. Am văzut ”Casa din Montevideo”. Filmul mi-a plăcut, dar sala era tare mizerabilă și lumea gălăgiosă. De la film ne-am întors la ora 13 acasă. Eu cu Cornelia am început să jucăm ”fazan” (am jucat de două ori). Am început și cu nana o partidă de table, dar imediat au venit ai mei și au anunțat că plecăm cu autobuzul de Hîrlău – Rădăuți. Am mîncat în grabă, nana ne-a pus cîte ceva în ”traistă” și-am plecat în trombă (cică Cornelia a început să plîngă). De la întîmplarea cu Carmen s-a purtat foarte frumos cu mine…

La autogară a trebuit să așteptăm mult și bine (cam o oră). Am convins-o pe mama și mi-a dat 16 lei și-am cumpărat Almanahul Scînteia pe 1967, care-mi place foarte mult. Era cît pe ce s-o pățesc ca atunci cînd m-am întors din excursie. Autobuzul era gata de pornire, mama și tata ocupaseră primele trei locuri din față, numai eu mai rămăsesem în autogară, absorbit de lectura almanahului. Cum am urcat și eu, autobuzul a pornit (la 17.40). Am străbătut același traseu pînă la Talpa (42 km – 15 lei); de aici am luat-o pe jos: am trecut prin Lunca, Zamostea, Bălinești și Grămești. Înainte de ora 19 eram în casă. Aici era frig tare, dar imediat s-a făcut foc în sobe și a fost bine. Mama a luat corespondența de la tanti: o scrisoare de la Telucu, o felicitare de la bunița, o scrisoare de la Zărnești și-un aviz de primire. Ne-am culcat la 23.

Marți 3 ianuarie 1967.  Am mers de dimineață la Poștă și-am adus pachetul de la bunița. Pe lîngă alte bunătăți a mai trimis: un Ghid de conversație român-englez și un Conversation book English-Romanian, plus: patru vederi mari din București (două de doi lei și două de 1.25) + o agendă mică, portocale, bomboane, șocolate etc. Ghidurile sînt foarte bune și utile. Bunița ne scrie de niște ajutoare pentru mine cînd voi merge acolo la facultate – rostul de ”ore”.

Tata a mers azi cu recensămîntul prin sat și s-a întors la amiază. De la 13 la 14 am ascultat ”Ici Radio Prague” (numai muzică ușoară) iar de la 14 la 15 am ascultat ”Qui e Radio Praga, Cehoslovakia”: ”ascultate nostra transmisione in lingua italiana. Amici ascultatori, buon giorno”.

Azi am terminat de citit ”Enigma Otiliei”, i-am făcut rezumatul și am început să citesc ”La cea mai înaltă tensiune” de Nagy Istvan.  Seara mă usturau grozav ochii, am stins lampa și-am adormit după miezul nopții.

Miercuri 4 ianuarie 1967. Azi m-am hotărît să mai recapitulez și să mai învăț ceva.

O zi foarte frumoasă. Cer senin cu soare strălucitor. Zăpada proaspăt căzută dublează și triplează (multiplică) razele soarelui, făcînd o luminație ce-ți ia ochii. Totuși am stat în casă.

Tata a plecat pe traseu cu recensămîntul animalelor, mama s-a apucat să pregătească porcul, iar eu am început să scriu în jurnal de pe 31 dec. 1966 pînă pe azi. Am scris încontinuu pînă la ora 13.

(P.S. la ”excursia” la Botoșani. Zilele de 1 și 2 ianuarie: au umblat căluții și mascații toată ziua, nestingheriți de nimeni. Vreo trei mi-au ieșit în cale în timp ce eram cu Cornelia și le-am făcut o poză. Pe la nana a trecut și Sorin, amicul meu din ”copilărie”. Pe cînd aveam vreo 3-4 ani, la Gorbănești fiind, am mers cu părinții în vizită la preotul Buliga,  acolo fiind și Sorin, ceva mai răsărit decît mine. Am luat chibrituri de la nanu din cerdac și am tras deoparte o grămăjoară de paie dintr-o claie mai mare aflată în curte. Le-am dat foc și ne amuzam amîndoi cînd focul s-a dus spre claia care a luat imediat foc… Au stins-o cu găleți de apă, dar nanu nu m-a certat spunînd: ”sînt copii, ce să le faci…”. Sorin a terminat Liceul Militar din Cîmpulung și acum urmează o școală de radiolocație. Cornelia îl poreclește ”bărbuță” pentru că se rade. Au povestit cum se jucau și se băteau cînd erau mai mici).

După ce-am terminat de scris m-am ”transbordat” în bucătărie unde am ascultat timp de două ore o excelentă muzică ușoară transmisă zilnic de Radio Praga în limbile franceză și italiană. În acest timp am citit din ”La cea mai înaltă tensiune” sau am mai ajutat-o pe mama la cîte ceva. Mama a făcut cîrnați (prima-ntîi!).

De la 15.30 la 16.30 am recepționat pentru prima dată Clujul, dar nu se aude clar: are un fîșîit insuportabil.

Azi poșta a venit cu o mulțime de ”vești”, cu toate că nu ne așteptam la niciuna: o vedere de la Mircea de pe vapor în care ne scrie că face revelionul la Mamaia (că destul l-a făcut cu mama…). Apoi a fost o vedere de la Strehaia (Craiova) de la o fostă elevă a tatei; o felicitare de la familia Popa și o scrisoare de la bunița.

Tata a venit seara pe la 19, puțin … ”obosit” (vreo 12 păhărele numai…). Seara am ascultat Radio Roma, apoi am continuat cu cititul din ”La cea mai înaltă tensiune”. Mai tîrziu, pe la 22 am ascultat ”Melodii Magazin”. Pe la 23 am mîncat cu mama și tata portocale și halva. Eu cu mama i-am scris buniței; i-am trimis fotografia (cu ochi de șmecher) să o multiplice. I-am dat de grijă să nu mă uite cu M.N. (Moscow News). Bunița vrea să-și cumpere televizor ca să-l aibă cînd voi fi eu student (la București). Bunița ne-a scris că Dănuț (Costea) este acum în ultimuil an și termină. După ce am terminat de scris buniței le-am scris și prietenilor mei: T1 și T2. Deci, trei scrisori. Aș fi vrut să-i scriu și lui Mircea, dar mai las un timp oarecare. Oare mîine de la cine-o să mai primesc scrisori? Poate de la Radio Moscova sau de la Natașa? Din altă parte – nimic.

Seara m-am culcat tîrziu. În dormitor am mai citit pînă la ora 1.

Joi 5 ianuarie 1967. O zi obișnuită, ca toate celelalte. Timpul se scurge încet-încet și cînd mă trezesc și eu, vacanța-i gata.

Toată ziua mi-am trecut-o cu cititul și ascultatul radioului. Pe lîngă asta am mai ajutat-o pe mama la făcut cîrnați și la alte treburi mărunte.

Azi e o zi tare frumoasă, dar cam geroasă. După masă am scos bicicleta de la locul ei, am șters-o, am dres-o, am umflat-o cu chiu cu vai, apoi am dus-o la loc.

Cu toate că azi nu mă prea așteptam la scrisori, am primit totuși o felicitare de la  a mea gazdă – Mariana. După scris, cred că e scrisă de Rodica P. – tot un drac: ”Liviule, cu ocazia împlinirii a 17 ani, gazda ta îți urează un ”La mulți ani” și mult succes în acest an și în viitor. Mariana”. Seara, mama s-a gîndit să-l primească pe popă cu ajunul Bobotezei: 5 + 3 + 1 = 9 lei, dar apoi s-a răzgîndit, am stins lampa și pe la 20 ne-am culcat. Tata era obosit fiind abia venit de pe teren.

Vineri 6 ianuarie 1967. Azi am împlitit 17 ani. Părinții m-au felicitat și toată ziua a fost sărbătoare.

O zi destul de frumoasă, dar cu un ger – ah! ca de Bobotează.

Poșta nu ne-a neglijat nici azi. Am primit o felicitare de ziua mea, de la Pițigoi + Pisoi (L.D. Este vorba despre colegele mele Pîrghie Rodica și Ungureanu Constanța): ”17 zîmbete și 17 flori ale tinereții au zburat către tine, iar acum ele îți spun că nu le vei mai întîlni niciodată. Pițigoi și Pisoi îți urează ”La mulți ani”. O altă scrisoare am primit-o de la Natașa. Pe lîngă două vederi din Moscova și o felicitare de Anul Nou mi-a pus în plic o rublă de hîrtie și mărunțiș: 1, 3, 10 și 15 copeici. M-am bucurat de ei. Pînă acum am 2,5 ruble pe care  le țin pentru la vară. Mama mai are vreo patru ruble și ne facem bani de drum. Tata a fost plecat pe teren.

Aseară am jucat table cu mama. Am pus diferite pariuri și-am cîștigat 8 lei. Seara asta am terminat de citit ”La cea mai înaltă tensiune”. M-am culcat la miezul nopții.

Sîmbătă 7 ianuarie 1967. O zi obișnuită pentru noi. Pentru zamosteni însă azi e hram – Sf Ion – (iaca băț!). Azi pe la 10 m-am îmbrăcat, am dus cărțile la Bibliotecă, mi-am scos Avizul epidemiologic de la dispensar, apoi am fost la Poștă și-am dat două scrisori (una pentru familia Popa, București, și una pentru Mircea)

Tata a pierdut ziua de azi cu recensămîntul. De fapt zilele astea nu-s chiar pierdute: va primi 200 de lei pentru asta. Dar pentru zece zile de alergătură numai atît? ”Popa dracului” umblă cu ajunul vreo patru zile și cică face pînă la 10.000 de lei. Așa meserie mai zic și eu. A fost și azi o scrisoare. De la Izvoare, de la tanti Eva. A început să facă formele (invitație) pentru Mircea.

Ziua s-a urîțit. Dimineața a viscolit binișor și a răscolit cît a putut zăpada înghețată. A nins puțin.

Azi (am început de ieri) am parcurs cu atenție ”Limba engleză prin radio” 50 de lecții pentru începători. Tot mi-a ajutat cu ceva. Am început să-mi aranjez în valiză. Seara am citit ”Almanahul Scînteia” și m-am culcat tîrziu.

Duminică 8 ianuarie 1967. M-am sculat cu greu pe la vreo 9. M-am îmbrăcat și imediat ce a trecut mașina poștei, mi-am luat bicicleta și dă-i bătăi la Poștă. Afară era un ger grozav, iar eu purtam șapcă, mănuși strîmte și o canadiană peste flanea. Am ajuns repede la Poștă – c-am mînat nebunește. Și azi am avut trei ”bucurii”. Cel puțin știu că anul ăsta n-a fost zi să n-avem cel puțin o scrisoare. Asta-i bun…

Azi am primit un pachețel de la Natașa și două scrisori: de la T1 și de la T2. Am venit acasă la fel de repede, dar vai! Era să mă ia dracu. Cum eram eu înlemnit de frig de la mersul repede cu bicicleta prin ger am intrat în casă la cald. Am pățit-o! Au început să mă doară mîinile de-mi venea să urlu. M-am spălat cu apă rece și abia mi-am revenit. Credeam că rămîn fără degete, dar, slavă mie!, nu am rămas.

Abia după ce m-am văzut tămăduit am îndrăznit să mă apuc de corespondență. Natașa mi-a trimis cartea ”The Citadel” de A. J. Cronin (pe care-am citit-o mai demult) cu ocazia zilei mele de naștere. Mi-a pus în carte și-o adresă a unei școli speciale de limba engleză – clasa X-a.

Telucu îmi spune timirice și mai nimic, iar Toader îmi dă o veste proastă: cică a vorbit maică-sa cu gazda mea și-a zis că nu-l primește… Faptul m-a mîniat și m-a făcut să iau hotărîri iuți: Ori îl primește și pe el, ori plec și eu!

Azi am citit cele trei publicații: ”Munca”, ”Magazin” (am cules de aici o adresă) și ”Gazeta învățămîntului”.

Tata a terminat azi cu recensămîntul lui.

La 19 am fost la cursă și-am vorbit cu șoferul Chindea să oprească mîine și să mă ia în autobuz.

Seara am băut un vin fiert apoi mi-am făcut cirespondența. I-am scris lui Al Deșliu (Buzău) – o vedere din Rădăuți; Natașei – o vedere din Botoșani (parcul) și la Școala specială de limba engleză din Moscova – o vedere din Galați. Seara tîrziu, adică noaptea, mi-am scris Jurnalul pentru zilele de 6, 7 și 8 ianuarie și acum e ora 0.05. Oooof! Îmi închipui cum mă scol mîine la ora 5!    (va continua)

Liviu Druguș

Pe mîine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 448. Sîmbătă 24 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (170).


Joi 29 decembrie 1966. Se apropie sfîrșitul anului și parcă nici nu-mi dau seama cînd a trecut anul. Zilele astea are loc la București ”Sesiunea M.A.N.” și se discută mult la radio și în ziare. (L.D.: MAN – Marea Adunară Națională, așa zisul for legislativ suprem/ parlament).

De ieri am o infecție la ochiul stîng și mă doare. Asta-mi mai trebuia acum…

Vremea nu e tare geroasă. După ce-a mai nins un pic și s-a făcut drum de sanie s-a făcut un pic frig. Ziua e senină și însorită. Noaptea, de asemenea, este senină. ”Sinopticii” anunță vremea în încălzire. E o iarnă foarte blîndă cum – cică – de mult n-a fost.

M-am sculat la 8.30 și pe la 9, îmbrăcat ”șic” (mama mi-a pus un guler maro la balon, pantalonii de tergal maro și fularul alb) am ieșit în sat. (Mama mi-a sugerat să pup fetele… E bine!). M-am dus la cooperativă apoi la Bibliotecă de unde am luat o serie de cărți trebuitoare pentru școală ca să nu mă mai bată Hlinschi la cap. (Am luat: ”Enigma Otiliei” de Călinescu, ”La cea mai înaltă tensiune” de Nagy Istvan și ”Moromeții” de Marin Preda). Apoi m-am dus la Poștă, am dat scrisoarea pentru Telucu și am așteptat să vină ”poșta”. După vreo zece minute m-am plictisit și am pornit-o agale spre casă unde m-am pus pe citit.

La amiază am ascultat la radio comunicarea ministrului învățămîntului cf. căreia examenul de bacalaureat se dă pe data de 20 mai, iar trimestrul III se folosește pentru recapitulare și sistematizare. Părinții mi-au dat din nou de grijă: ”Vezi ce faci! E în joc excursia la Moscova”. Tata a primit o felicitare de la Sindicate – cu ocazia celei de a 19-a aniversări a Republicii și a Anului Nou.

În restul zilei am citit 250 de pagini din ”Enigma Otiliei”: nu-mi displace. Azi n-am mai jucat table și n-am mai căutat posturi de radio și muzică. Am ascultat doar ”Seară pentru tineret” de la 19 la 22. Seara mama a compus o urătură care s-ar potrivi gazdelor noastre de la Anul Nou din Botoșani, familia Buliga.

Seara e un minunat clar de lună. ”Luna 13” aduce importante servicii în explorarea ei.

Vineri 30 decembrie 1966. A XIX aniversare a Republicii.

O zi însorită, frumoasă chiar.

La școala din sat este serbarea pomului de iarnă ocazie cu care s-au împărțit cadouri copiilor. După masă a fost un carnaval la care bineînțeles nu m-am dus (a fost o reunire a tuturor obiceiurilor românești străvechi).

Eu m-am sculat mai tîrziu. Am ajutat să se facă curățenie în casă, am ieșit un pic pe-afară iar restul zilei am citit și am trîndăvit.

Azi am primit o scrisoare de la Mircea – aiurită – și o frumoasă felicitare de la la Izvoare cu urarea de ”La mulți (b)ani”. Văd că de cîteva zile Poșta ne bucură cu scrisori.

Seara, tata a fost la școală să ia salariul, iar mama mi-a povestit o serie de pățanii din timpul războiului, iar eu de la internat. Apoi am făcut arborele genealogic al familiei (mai mult după mama). (L.D. Țin minte că am scris acest arbore genealogic pe ultima filă a unui caiet de dictando. Ulterior, cu ajutorul buniței am găsit rădăcini ale arborelui matern în Austria și Polonia. Pe bunița buniței o chema Elena Comisarski, un nume foarte popular în Polonia, un fel de Popescu. Am întrebat-o pe bunița ce știe despre bunicii bunicilor ei și, cu aproximație, am dus rădăcinile pînă în secolul 18-19. Din păcate acest caiet cu arborele genealogic matern s-a pierdut).

Seara am făcut o baie bună.

O noapte minunat de minunată, cu lună și zăpadă curată. M-am culcat, ca și aseară, la miezul nopții.

Sîmbătă 31 decembrie 1966. Ultima zi din an. Mîine este ziua națională a Cubei, țara unde am atîția prieteni.

Dimineața, tata a plecat în sat să cumpere un porc în tovărășie cu Marianciuc, dar n-au reușit să se întoarcă decît pe la 11 cu o jumătate de porc pe săniuță. Eu m-am îmbrăcat cu costumul și cu flaneaua albă. Cînd a ajuns tata acasă, eu am plecat la Poștă. Aici era închis. La întoarcere acasă mă întîlnesc cu Tucă Ursu student la Chimie industrială la Iași. Stau cu el de vorbă și la un moment dat se oprește mașina Poștei și primesc două scrisori: una de la T2 și una de la T1. De fapt, T2 mi-a trimis o felicitare de la Putna. T1 îmi scrie că de Crăciun a făcut-o lată. Anul Nou îl va petrece la Școală. Vrea ca în trimestrul următor să vină la gazdă, eventual cu mine… și altele.

Acasă, mama a terminat de pus carnea la sare, am mîncat și ne-am îmbrăcat. Tata, temător de hoți, a ascuns cîteva lucruri (dar numai le-a schimbat locul dintr-o cameră în alta). Am încuiat toate camerele și casa, am legat portițele și-au ieșit în drum pe la tanti Lucreția prin curte. Mama i-a dat de grijă să dea mîncare și apă la curci și cîine (le-a lăsat grăunțe și o mămăligă). Am plecat la Sfat (locule unde este stația de autobuz). Tocmai atunci veniseră două autobuze. Unul pleca la Zamostea, iar celălat s-a întors cu noi la Siret (a fost ciubucul șoferului și taxatorului: 25 lei).

Ajunși la Siret mai era timp pînă la 15.20 cînd pleca o cursă spre Botoșani. Eu cu tata ne-am dus la frizerie unde am stat cam mult și bine pînă am intrat ”la rînd”. Eu m-am scurtat multișor, atît în față cît și în spate. Cică m-am făcut și mai slab.

La autobuz a fost un pic de înghesuiuală, dar noi trei am avut locuri foarte bune: primele trei din față, lîngă șofer și taxator. Am trecut prin: Siret, Mihăileni, Talpa, Bucecea, Măgura, Lunca, Obloane, Cucorăni și alte sate pe care nu le mai țin minte. În partea Mihăilenilor și a satelor din partea Botoșanilor am ajuns noaptea (deja se făcuse ora 18) și peste tot umblau mascații, urătorii și colindătorii. De-a lungul călătoriei noastre ne-au ieșit în cale cete de mascați care se vîrau în fața autobuzului aproape oprindu-l, făcînd mereu mătănii, sunînd din tamburine, clopoței, fluierători și, bineînțeles, pocnind din harapnice lungi. Era un spectacol frumos și șoferul rîdea fără să se supere de aceste neajunsuri. Sînt obiceiuri frumoase pe care nu le-am practicat niciodată și cred că nici n-o să mai am prilejul se le practic, proaspăt reînviate în tradiția populară prin recentele hotărîri.

Seara s-a lăsat ceață deasă. Am ajuns în Botoșani pe la orele 18.30 apoi de la autogară am luat-o în jos pe Calea Națională, apoi pe Nicolae Iorga și întrebînd de copiii care urau, am ajuns în Str. Maior Ignat. Odată găsită strada mai trebuia să găsim și numărul ceea ce n-a fost chiar ușor. Cu ajutorul unei lanterne am găsit, în sfîrșit, și numărul. Aici locuiesc nanii de botez ai lui Mircea, preotul Buliga și familia lui. Mama a încercat să ure, dar n-a fost chip căci nana a aprins imediat lumina și am intrat de îndată în casă. Nanu, îmbătrînit mult, (de altfel nici nu-l mai țineam bine minte de pe cînd era preot la Gorbănești) stătea în pat și citea un almanah ”Scînteia”. Casa e nou construită și bine amenajată. Pînă pe la 20 am mai stat de vorbă. Au o fată, Cornelia de aproape 12 ani (n. 29 mai 1955), acum în clasa V-a. Am jucat țintar și-am bătut-o mereu. Ea s-a înciudat și vorbea cam vulgar. Ce să-i spui…. Nana o lăuda mereu că a fost premiantă și numai trimestrul ăsta are un 8 și un 9, restul – doar 10. Este a doua pe clasă. E foarte vorbăreață, inteligentă, n-am ce spune, dar e mîndră, încrezută și foarte pretențiosă. Șto delati? Fiecare cu păsărica lui…

După ce ne-am așezat la masă, toți ceilalți (eram 6 în total) au observat muțenia mea. Fiecare a avut de spus ceva în privința asta, dar eu am ținut-o mereu așa. Din cauza asta am fost indispus și, după cum am spus și acasă, mai bine stăteam singur la Grămești și-mi petreceam revelionul ca un cuc, ascultînd radio sau chiar dormind.

Aici, la Botoșani, nici n-am prea ascultat radio, dar din cît am ascultat am observat că a fost un program obișnuit, iar la ora 24 nu s-a întîmplat nimic deosebit. N-au dat ora exactă și nici măcăr n-au transmis tradiționalul ”La mulți ani!”. A fost muzică ușoară, ceva glume și urături și… gata! Nici N. Ceaușescu n-a rostit vreo cuvîntare (sau poate n-am fost noi atenți…). Ne-am culcat în jurul orei 1 fără nici o deosebire față de alte zile. A fost ca o simplă vizită. Eu n-am avut chef de vorbă și pentru că n-am gustat țuica deloc, iar vinul – numai un pahar, două. Eu cu tata am dormit într-un pat (unde înainte dormea Iulica, o fată în clasa X-a umanistică la ”Laurian” – care stă în gazdă (500 de lei pe lună!). Mama cu nana și Cornelia au dormit pe studio, iar nanu în bucătărie.

Și uite-așa m-am plictisit de revelion!    (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 447. Vineri 23 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (169).


Duminică 25 decembrie 1966. Christmas. Ieri la EDO Bucuresti am auzit străvechi colinde. La celelalte posturi în limbi străine, de asemenea, se auzeau asemenea cîntări. Mi se pare c-au început să se readucă pe un plan mai apropiat vechile tradiții și sărbători.

Ieri am primit Moscow News – ultimul număr. Aseară m-am culcat la 23.45 și azi dimineață m-am sculat la 8.30. Visasem că aveam un autoturism și cu el puteam cuceri orice fată: chiar așa e!

Azi am stat toată ziua în casă și am ascultat radio. Posturile românești au transmis muzică ușoară, populară și diferite emisiuni duminicale; celelalte posturi în limba română au transmis colinde, obiceiuri de Crăciun, povești și alte nimicuri. Azi am dibuit postul de radio Radio Paris, dar nu pare a fi Vocea Parisului pe care am dibuit-o cîteva veri în urmă.

Tata a fost dimineața la școală. Mama mă zorea să duc scrisorile și felicitările și pînă la urmă m-a făcut să mă schimb și să mă îmbrac cu costumul. Îmi vine bine, cred. Pantalonii sînt fără manșetă și foarte largi jos. Dar tocmai cînd eram gata apare tata care a adus ziarele și o laconică carte poștală de la nanul lui Mircea (Buliga Dumitru, Strada Maior Ignat nr 20, Botoșani) în care ne spune că ne așteaptă de Anul Nou. Nu m-am mai adus nicăieri.

Programul zilei de azi s-a desfășurat după trei criterii: 1. Vacanță; 2. Duminică; 3. Crăciunul. S-a mîncat și s-a băut după pofta inimii fiecăruia, am jucat table și durac, apoi am citit o altă nuvelă a lui Zweig, ”Noapte fantastică”.

Spre seară a nins binișor, după ce mai înainte plouase un pic, așa că s-a așezat un strat de zăpadă peste unul de gheață. Seara m-am apucat și am apucat să traduc ”Our Franck” pînă la 23.30. Am tradus patru pagini în scris și am scos cuvintele. Pînă la 23.45 am scris în Jurnal. Am stat apoi să prind, la miezul nopții, ”Parla Bucarest”, dar n-a fost chip. Pînă la ora 1 am ascultat ”Glasul patriei”. S-a vorbit despre Crăciun. S-au oficiat slujbe. Iustinian: credința în Dumnezeu, iubirea aproapelui ș.a. Au urmat cîntece de pahar.

Luni 25 decembrie 1966. Altă zi de trîndăveală; n-am ieșit nicăieri decît prin curte și-am făcut cărări în toate direcțiile. Am mîncat pe la 10. Toată ziua radioul nu s-a odihnit o clipă. Mama m-a bătut tot timpul la cap să merg la Poștă, dar eu nu și nu. Și nu m-am dus. Pe la 15 a venit factorul poștal care a adus numai două scrisori dar care mi-au produs o mare bucurie. Ambele erau din Cuba. Una era de la Maura și alta era de la Flora (scrisoarea de la Flora era deschisă și înăuntru am găsit doar o singură vedere, o reproducere și o fotografie a ei (mutră de… cubaneză). Maura mi-a trimis două vederi și o hartă a Cubei. Ea nu mi-a trimis forografia. Ambele mi-au scris cuvinte cubaneze = spaniole. Flora este năsută pe 26 ianuarie 1952 este în clasa X-a. Vrea ochelari și țigări românești. În fine, m-am bucurat de multe. Îmi pare rău că mi–au furat jnapanii vederile de la Flora. Azi mi-am ras ”barba” și mustața care era… magnifică. După amiază am ascultat Londra de la 18 la 18.30.

Spre seara a venit tata de la Tacu (un sat component al comunei Grămești). A fost acolo cu o brigadă științifică. Apoi au venit în vizită tanti Lucreția cu gemenii. După ce-au plecat aceștia, pe la 19, m-am apucat de scris scrisori. I-am spus lui tanti: ”Tanti, mai știi de unde sare iepurele?” Ea: ”Asta-i bună!”. Mama s-a gîndit să-mi ceară un cîntec la Radio Moscova sau la Radio București. Tata s-a bucurat foarte mult de cele două scrisori primite. Tata și mama s-au culcat la 19 și eu am răspuns imediat celor două ”amigos”. Laurei i-am trimis fotografia mea, un leu de hîrtie și monede de 10 bani și de 5 bani, o vedere din Vatra Dornei, una din Moscova și o carte poștală-felicitare. Florei i-am trimis o vedere din Cîmpulung (Cabana Deia), o fotografie cu Kremlinul + un leu, 5 bani și 10 bani și un timbru de 40 de bani.

Azi a fost o zi minunată, dar noaptea se lasă frig. Seara am stat pînă la 23.

Marți 27 decembrie 1966. Dimineața m-am sculat la 8 și – foarte harnic – m-am spălat, îmbrăcat și am mers la Poștă unde am dat cele două scrisori pentru Cuba (plus una pentru India) recomandat-par avion. Am supratimbrat niște felicitări pentru URSS și am mai cumpărat 10 timbre (să fie!). Toate astea m-au costat în total 25 de lei. Apoi am venit acasă așa cum știu eu (pas întins și alert) și am ajuns acasă ud leoarcă.

Pînă seara ce să mai fac? Mă mai uit prin vederi și scrisori, la fotografii și la celelalte mărunțișuri. Am jucat table cu mama și tata și am ascultat la radio. De cînd am venit eu acasă radioul nostru nu tace o clipă; îl scarpin pe toate trei lungimile de undă și mereu mai descopăr noi posturi de radio. Am început să adun material documentar pentru Cuba sau alte țări (vegetație, animale, stema) și-am început să-mi notez de pe acum ce să le mai scriu și să-mi mai trimită.

Seara a fost o ceartă între mama și tata. Mama a plîns. Why? To have or not to have a family? Better not. M-am culcat la 0.30.

Miercuri 28 decembrie 1966. M-am sculat pe la 9.30. Tata a plecat la școală, iar mama s-a dus la Poștă să-i trimită un pachet buniței (o curcă + mere). Pînă la amiază am desfăcat un coșuleț de popușoi și, bineînțeles, am ascultat muzică. Și totuși mă plictisesc.  Nu-mi arde nici de scris, nici de citit – ca altădată; nici de ieșit afară și de distrat – ca niciodată. De exemplu, nu am niciun chef să merg la Botoșani, dar mama vrea numaidecît. Nu știu dacă ăsta e un bine devreme ce nu-i simt nevoia. Dar chiar un bine făcut cu de-a sila e un rău.

Mă mai ocup cîte-un pic cu engleza și-am făcut o nouă revizie în colecția mea de Moscow News. Îmi pare rău că nu m-am putut abona și de-acum o rog mereu pe bunița să aibă grijă și să-mi cumpere toate numerele. Am de gînd ca în 1967 să particip la concursul ”Do you know the Soviet Union?” Și aș avea ambiția să cîștig.

Nu știu cum, dar anul ăsta parcă-s mai liber și mai indiferent față de școală și uit că este ultimul an și am de dat examene. De mîine îmi fac program de recapitulare.

Azi am primit trei scrisori: toate pentru mine. Două sînt de la Radio Moscova: ”Sincere felicitări cu ziua Republicii și de Anul Nou. La mulți ani! Radio Moscova.” + un Program și un prospect. Același conținut este trimis și pe adresa lui Mircea – îl au deja în evidență. A treia scrisoare era de la Telucu. Îi merge cu adevărat bine cu ”noua” care știe ce vrea și s-a distrat bine de Crăciun. Anul nou – la cămin: citește, scrie, ascultă radio.

Pînă seara am jucat table și mă țin tare. Nu-l las pe tata să mă depășească. Noaptea (de la 22 la 23) i-am scris lui Telucu (T2) și am de gînd să-i scriu și lui Teddy (Toader/ T1). Dar acum, după ce am terminat de scris în Jurnal e prea tîrziu, orel-s chiar înaintate. E miezul nopții.  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 425. Joi 1 martie 2018. Intermezzo benefico-malefic pe teme (non)culturale iașiote (6)


De Mărțișor s-ar fi cuvenit să vin și eu cu ceva suav, delicat, îmbucurător. Dar Marte este, la romani, Zeul războiului, iar lumea întreagă se află, tot mai evident, într-un război informațional fără precedent. Nu trece o zi (aparent de pace) în care să nu se trimită fake news uri (știri neadevărate), să nu se facă propagandă pentru X și împotriva lui Y, să se deruteze și mai mult populații întregi care se emoționează lăcrimos la ”știri” pentru sensibili. Cică FMI ul, prin șefa acestui fond, dna Lagarde, a ajuns la concluzia că bătrînii trebuie stîrpiți pentru raționalul motiv că ei doar consumă și nu (mai) produc. Unii chiar au crezut asta și s-au supărat deja pe (cinicul) Occident. Sancta simplicitas! Alții anunță, cu RIP urile de rigoare, că actorul Sylvester Stallone a plecat într-o lume mai bună (bine măcar că nu se precizează care). De fapt el tocmai își lansa cel mai recent film. Alte ”știri” vorbesc despre fantasticile realizări militare ale rușilor care au descoperit și produs arme cu o putere nimicitoare nemaiîntîlnită (și de care, desigur, decidenții și votanții ar trebui să țină cont, să se orienteze din timp adicătelea). Nu trece o zi și americanii anunță că ei vor face multe mini bombe nucleare care, din iubire de oameni și construcții, nu vor avea puteri atotdistrugătoare (ca macro bombele nucleare), ci vor fi clar și precis direcționate direct în capul unora care amenință pacea planetei. Ș.a.m.d.

Și totuși, (luna lui) Marte este și perioada din an în care Cupidon trimite (ca un dulce războinic ce este) săgeți muiate în miere și afrodisiace (deși zilele îndrăgostiților sunt serbate, americănește și românește, în februarie!). Eu, ca un veșnic îndrăgostit de idealurile justițiare, nu pot să nu pun și eu mâna pe tolba de săgeți antifraudă și să mai adaug un argument în favoarea sporirii onestității, a sincerității și corectitudinii în așa numita ”viață culturală” iașiotă (și nu numai).

Destinatarul săgeților din acest (sper, ultim) episod benefico-malefic este, aparent, tot (aproape) octogenarul Traian Diaconescu, dar prin criticarea faptelor sale ”culturale” sper ca mai multă lume să vadă cum roiesc muștele (de primăvară!) pe unele căciuli (prea mari pentru unele capete). Primul episod din acest miniserial dedicat unor nefăcute, prost făcute sau mai bine n-ar mai fi fost făcute a fost publicat chiar de Ziua îndrăgostiților (14 februarie) cu intenția (naivă, desigur) de a atrage atenția asupra unor aspecte discutabile de hermeneutică ideologică. Dar, pe parcursul analizei, a ieșit la iveală că, pe lângă impardonabile maltratări ale limbii române, autorul a comis un PLAGIAT evident, unul făcut în ”dulcele” stil al parțial putincioșilor care musai vor să clădească, mioritico-manolic, adică fălos și fără folos, CULTURA ROMÂNĂ.

Ipotezele mele au fost confirmate cu asupră de măsură: deși săgețile mele chiar au ajuns unde trebuie și chiar în cercuri tot mai largi, niciunul dintre personajele implicate – direct sau indirect, mult sau puțin – n-a făcut vreun gest (auto)reparatoriu sau explicativ referitor la micile și nevinovatele mele observații. Argumentez: pe acest blog au (mai) fost devoalate aspecte pe care le-am considerat incorecte (plagiatul, bată-l vina) și pe care le-am găsit în articole semnate de lume universitară cu pretenții: Bogdan Crețu, Ioan Holban (întîmplător, implicați și în proiectul Scriptor),  și alți universitari sau publiciști ieșeni, unii trecuți în lumea umbrelor, apoi  Ștefan Munteanu (din Bacău, tot eminescolog plagiator, ca și dl Traian Diaconescu  de la Iași), dar confirmarea acuzațiilor mele s-a făcut prin acord tacit (ca să nu zic mut). Acest concert de tacite acceptări ale criticilor mele este specific pentru clanul scriitorilor certați cu morala publică: dacă ei ar reacționa, probabil scandalul s-ar extinde, iar alții vor dori să vadă mai de aproape despre ce este vorba și atunci… tăcerea e de aur. Am amintit acest ”modus operandi” al veleitarilor și iubitorilor de arginți câștigați cu orice preț pentru că, vai!, povestea plagiatului lui T.D. este una mai vastă, mai dureroasă și mai greu vindecabilă decât a reieșit din episodul anterior al acestui Intermezzo. Veți vedea imediat de ce spun/ scriu asta.

Anticipez puțin și precizez că veneratul și mult prea lăudatul ”localism creator” promovat la Iași de Al. Dima (și practicat mai intens la Botoșani  și Iași) are, inevitabil, și destule părți/ consecințe neplăcute: stimularea veleitarismului, acceptarea mediocrității, mimarea obstinată și nedemnă a creativității neînțeleselor ”genii” locale care se autoprezintă, cu falsă modestie, drept modele de urmat… (vezi autopromovarea făcută de T.D. pe internet într-un videoclip intitulat ”Modele de urmat”). De aici și monstruoasele deformări ale gândirii eminesciene, împopoțonarea genialului poet cu inexistente contribuții doctrinare, ideologice sau teoretice, toate acestea probând sâcâitorul și neplăcutul complex de inferioritate pe care-l afișăm ostentativ ca pe un mare merit. Pe bună dreptate scria Alex Ștefănescu: ”S-­a ajuns la o filosofare grandilocventă pe tema eminescianismului” (în ”Eminescu, poem cu poem). Ciocli croncănitori se hrănesc insațiabil și imperturbabil din substanța lăsată posterității de Eminescu, contribuind, în numele ”localismului creator” la degradarea culturală a zonei în care publică fără rușine și fără niciun filtru din partea editorilor locali – ei înșiși contributori ”serioși” la scufundarea penibilă în ”localism plagiator”.

Reamintesc cititorilor că povestea de față a pornit de la un articolaș (despre Eminescu) din primul număr pe acest an al revistei ”Scriptor” care apare la Iași (cu precizarea editorilor că ”Revista Scriptor este proiect al Editurii Junimea și al Societății Culturale ”Junimea 90”, cu susținere de la Consiliul Local și Primăria Iași”). Articolul se numește ”Eminescu și tîlcul fabulei lui Menenius Agrippa” și este semnat de Traian Diaconescu, dar este de fapt o copie-rezumat-surogat a(l) articolului lui Dumitru VeleaFabula lui Menenius Agrippa și amara ei ironie” (Tribuna, febr. 2016) (pentru a citi articolele amintite aici vezi episoadele anterioare ale acestui miniserial, respectiv episoadele zilnice publicate în perioada 14 – 18 februarie). Între timp, navigînd eu liniștit pe apele infinite ale internetului, aflu despre o publicație cu un titlu care atrage: ”Studii eminescologice”. Primul gând care mi-a apărut în momentul în care am început să răsfoiesc colecția acestei publicații anuale a fost: oare îi voi găsi și pe amatorii de plagiate pe aici? Nu mică mi-a fost mirarea să citesc un ”studiu eminescologic” semnat de … nimeni altul decît același Traian Diaconescu, eminescologul care a publicat și în ”Scriptor”. Titlul articolului din ”Studii eminescologice” este ”Eminescu și tîlcul fabulei lui Menenius Agrippa”. Aaa, ce lipsă de inspirație! Să scrii două articole diferite și să le publici sub același titlu! Verific conținutul celor două articole apărute unul în 2017 în ”Studii eminescologice” și celălalt în ”Scriptor” (ian-febr. 2018). Perfect identice. Deci, autoplagiat în toată regula, cu eventuale consecințe financiare în cazul în care articolul a fost publicat și plătit de două ori. Foarte probabil, eminescologii care îngrijesc rubrica ”Eminesciana” în cadrul revistei ”Scriptor” nu citesc ”Studii eminescologice”, o revistă care se editează la Botoșani și se publică la Cluj. Altfel nu se explică cum poți publica un articol deja publicat (e ca și cum ai mînca ceva deja mîncat). Dar, și reciproca e valabilă: nici cei de la ”Studii eminescologice” nu citesc ”Scriptor”; altfel ar fi obligați să reclame plagiatul și să ceară daune interese. Și mai curios lucru: păgubitul (Dumitru Velea, cel cu onoarea nereperată) nu a reacționat sub nicio formă, ca și cum și el ar fi vinovat de ceva. Mai știi?… Bref, se scrie mult, se publică și mai mult, dar de citit se citește puțin spre deloc…

Interesant mod de a sublinia ideea unității culturale a românilor. Așadar, un ieșean (născut oltean) fură un articol al unui scriitor din Petroșani, îl publică (ușor malformat) mai întîi într-o revistă construită la Botoșani și publicată la Cluj, apoi îl republică identic și la Iași. Asta da frăție întru hoție! Nu este deloc întîmplătoare insistența mea asupra acestor fapte: plagierea unui autor este un furt, iar autoplagierea unui articol furat este, desigur, alt furt (de imagine, de timp, de bani etc.). Adică, zic eu, recomandabil ar fi fost ca cei de la ”Sudii eminescologice” să sesizeze primii plagiatul. Nefăcînd-o, cei de la ”Scriptor” ar fi trebuit să fie un filtru și mai puternic. N-a fost (să fie)! Pe când publicarea aceluiași articol chiar în ”Tribuna” de la Cluj? (ca să se închidă cercul).

Cred că este firesc să nu las cititorul să se chinuie să caute/ găsească amintitele publicații care conțin articole plagiate. Adaug, așadar, azi o altă revistă care a publicat un articol plagiat: revista ”Studii eminescologice”. Iată (auto)descrierea acestei reviste: ”Studii eminescologice” apare o dată pe an şi cuprinde lucrările susţinute la Simpozionul  Internaţional „Eminescu: Carte–Cultură–Civilizaţie”, manifestare organizată anual de Bibliotecia Judeţeană „Mihai Eminescu” Botoşani (director prof. CorneliaViziteu) în colaborare cu Catedra de Literatură Comparată de la Facultatea de Litere a Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi., Ed CLUSIUM, 2017, Director: Corina Mărgineanu –Taşcu (tel: 0264 596940). edituraclusium@gmail.com. Iată și descrierea (inclusiv adresa de internet a) articolului cu pricina: http://www.bcu-iasi.ro/docs/studii-eminescologice-nr19.pdf Traian Diaconescu, Tîlcul fabulei lui Menenius Agrippa, în: Studii eminescologice, Volumul 19/ 2017. Pp. 39-43, Coordonatori: Viorica S. CONSTANTINESCU, Cornelia VIZITEU, Lucia CIFOR, Livia IACOB.  De reținut că revista ”Scriptor” a umblat totuși la articol, suprimând trimiterea completă la citatul din Marx. Iată așadar, și completarea bibliografică a cărei lipsă am criticat-o într-un episod anterior: Karl MarxCapitalul. Critica economiei politice, vol. I, trad. C. Agoutin, Suceava, 2009, pp.  328-383. Deci, la acest capitol (al corectitudinii citării unui autor) Botoșaniul și Clujul sunt, peste Iași. Despre Petroșani și Cluj am scris în episoade anterioare că sunt peste Iași. Mirarea cea mare este că nimeni dintre autorii și îngrijitorii de reviste amintiți în acest miniserial nu se vor simți lezați de faptul că li s-a reproșat că au publicat articole plagiate. De ce? C-așai în tenis!

Sper să fiu bine înțeles: nu sunt un detractor al lui Eminescu și nici al eminescologilor; sunt un detractor al plagiatorilor, mimilor culturali și insațiabililor veleitari de a umfla cantitatea de cultură aflată pe capul bietului locuitor român.

Propunere de reglementare legislativă: prima condiție a acceptării unui text (articol, studiu, carte) spre publicare trebuie să fie ”Declarația de non(auto)plagiere”. Printre sancțiunile posibile în caz de constatare a faptului că articolul a mai fost publicat de autor în altă parte (autoplagiere) sau că este preluarea puțin modificată a articolului unui alt autor (plagiere) ar putea fi: a) includerea autorilor plagiatori într-un registru național al plagiatorilor (există unul făcut de un clujean; se numește Asociația GRAUR și are adresa http://www.plagiate.ro/ ); b) în cazul în care redacția este sesizată despre infracțiunea numită plagiat să fie obligată să publice într-un număr următor explicații și să prezinte scuze autorilor reali; c) obligația autorului care a plagiat de a restitui banii încasați ca folos necuvenit și eventual plata unor daune interese persoanelor lezate; d) instituirea obligației fiecărei redacții/ edituri de a preciza ca, în cazul în care articolul a mai fost publicat în altă parte, să se precizeze locul și data publicării, plus acordul editorului anterior de a republica acel articol (eventual cu mulțumiri). O inițiativă legislativă mai clară, mai elaborată și mai aspră se impune. Juriștii ar trebui să fie mai expliciți în privința definirii dreptului de proprietate intelectuală și a consecințelor ce trebuie suportate de încălcătorii acestui drept fundamental.

În cazul în care, vreun cititor curios, vreun stipendiator public furios sau vreun alt antiplagiator curajos ar dori să atragă în mod clar, direct și fără putință de eschivare atenția promotorilor plagiatului pe meleaguri ieșene (iașiote, în acest caz) ofer numerele de telefon la care ar putea verifica afirmațiile mele din acest miniserial: Revista ”Tribuna”: 0264/ 591498, redactia@revistatribuna.ro ; Revista ”Scriptor”; tel 0232/ 410 427 revistascriptor@gmail.com     Revista ”Studii eminescologice” (Editura Clusium): 0264/ 596940; Biblioteca Județeană Botoșani: 0231/ 514686, Director: 0231/ 513334. De reținut că toate acestea trăiesc din bani publici (inclusiv Editura Clusium care nu publică gratuit Studii eminescologice)! Totodată, cei care vor suna ar avea și ocazia de a se implica în stoparea acestui flagel anticultural (în treacăt fie spus, plagiatori ieșeni criticați pentru (auto)plagiat au promovat ierarhic fără probleme, s-au implicat în obținerea de fonduri pentru reviste care promovează plagiatul și se insinuează ca fiind crema culturii ieșene contemporane).

 

(Sper că acest miniserial despre plagiate nu va mai continua)

 

Liviu Druguș

 

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 394  Luni 29 ianuarie 2018. Jurnalul de vacanță al unui viitor licean prostuț (122).


A doua vacanță este vacanța mare dintre clasa a VII-a și clasa a VIII-a. (26 iunie 1963 – 14 septembrie 1963. Aveam 13 ani. Grămești.

Miercuri 26 iunie 1963. Am fost de două ori la baie (în rîul Siret) și am deprins puțin a înota. Am cumpărat un cuțit de 4,50 lei și am fost la stînă de unde am luat 5 kg de caș și unul de urdă.

Joi 27 iunie 1963. I-am scris lui Radu (Stelian). Am fost la scăldat și am trecut Siretul înot cu puțină spaimă și cîteva cufundături.

Vineri 28 iunie 1963. O căldură înăbușitoare. Am fost la baie (scăldat). Mama se pregătește pentru mîine.

Sîmbătă 29 iunie 1963. Ziua de hram a satului. Am fost la baie, apoi la ”strînsură”. (L.D.: ”Strînsura” era locul unde se strîngeau oamenii în zile de sărbătoare. Cînta fanfara, se juca/ dansa, se prezentau spectacole, se aduceau scrînciobe mari, se făceau numere de circ, se aducea bere și sifon, se hîrjoneau copii, se făceau noi prietenii/ cunoștințe etc.). N-a fost scrînciobul. Au fost (în vizită la noi) tov Goraș + Tica cu motoreta (L.D.: cei doi erau cadre didactice la Școala din Bălinești). După asta au plecat cu toții la chermeză. Eu am fost la film și am văzut ”Cazul Gleiwitz”. M-am culcat la 1 noaptea. Voi merge în tabără.

Duminică 30 iunie 1963. Am fost la scăldat și am jucat ”polo” cu o sticlă cu dopul pus. Aseară am stat și am citit ”Cazul sergentului Grișa” pînă tîrziu.

Luni 1 iulie 1963. N-am mai fost la scăldat. A plouat cu piatră și a trăsnit o casă la Zamostea. Mi-am cumpărat oglindă.

Marți 2 iulie 1963. A fost cald. M-am jucat cu Muț și am cules vișine. Mama a fost după salar(iu). După amiază a fost răcoare.

Miercuri 3 iulie 1963. Mama i-a scris buniței. Mircea s-a îmbolnăvit puțin. Astăzi are loc la școală deschiderea festivă a taberei de vară.

Joi 4 iulie 1963 – Joi 11 iulie 1963. Mi-am întrerupt însemnările deoarece am pierdut acest caiet și nu mi le-am reluat decît pe data de 11 iulie.

Joi 11 iulie 1963 – Luni 15 iulie 1963. Am văzut filmele ”Dosarul furat” și ”Stolul captiv”, primul producție germană, celălalt bulgară. Am fost mereu la baie, zilele trecute fiind foarte călduroase. Am prins meșteșugul înotului și știu foarte bine. Pe data de 15 am primit scrisoare de la Radu și de la bunița.

Marți 16 iulie 1963. A fost cald. Am mîncat prima dată ardei din grădină. Castraveții ”Lang”-i sînt mari.

Miercuri 17 iulie 1963. A fost cald. Mama și cu tata au fost la baie (L.D.: la rîul Siret care separă comuna Grămești de Comuna Mihăileni, Botoșani). Am mîncat castraveți de la Hanceriuc.

Joi 18 iulie 1963. Am fost la scăldat. Pînă la amiază a fost o căldură înăbușitoare. La baie, la Siret, a venit Truță Cojocaru cu o cameră de la o roată de tractor. După amiază am udat în grădină, însă după asta a venit o ploaie… Apa a ieșit în drum cărînd mîl de pe deal. Am citit în ziar scrisorile P.C.C. și P.C.U.S. (L. D.: era vorba despre disputa ideologică dintre partidele comuniste din China și Uniunea Sovietică, o dispută care a durat și a influențat și politica de independență față de Moscova începută de Gh. Gheorghiu-Dej și, ulterior, Nicolae Ceaușescu).

Vineri 19 iulie 1963. De dimineață – o căldură înăbușitoare. După amiază am fost la baie, dar apa era cam tulbure.. A plouat puțin.

Sîmbătă 20 iulie 1963. Sf I(u)lie. Zi de hram la Rogoșești și Cîndești. Am cules vișine cu o scară foarte lungă. Am început să citesc Sadoveanu.

Duminică 21 iulie 1963. Dimineață călduroasă de 25 grade C. Avem pentru iarnă 20 kg compot de vișine, dulceață de vișine și vișinată. Am vizionat filmul ”Primele încercări”, producție sovietică. Acțiunea se petrece în 1905.

Luni 22 iulie 1963. Am fost la scăldat. A început secerișul. Au fost la noi în vizită tov Romenco și tov Repta cu o mașinuță mică.

Marți 23 iulie 1963.  După amiază au fost la noi tov Repta + dna. Repta cu motocicleta. M-am culcat la ora 11 și jumătate. (L.D.: Fam Repta erau din Șarul Dornei, localitate unde am locuit și noi între anii 1955 – 1960. Mai mult, familia noastră a locuit în același imobil din Șarul Dornei, în același imobil cu Magazinul sătesc, imobil acum dispărut și înlocuit cu o vilă ”babană”).

Miercuri 24 iulie 1963. Cu toate că a fost cald, n-am mai fost la baie.

Joi 25 iulie 1963. Mi-am înregistrat cărțile (111)

Vineri 26 iulie 1963. De trei zile vine D.I. la preparații (L.D.: adică la meditații la matematică). Din motive necunoscute am încasat (bineînțeles fără voia mea) trei pumni și ceva + trei nuiele, două de-a lungul și una de-a latul. Nu știu cum s-a nimerit că eram cu găleata de apă în mînă, iar în momentul în care o nuia a căzut de-a lungul șirei spinării am suferit un șoc nervos și-am căzut jos cu găleata de apă deasupra mea. Tot apa m-a dezmeticit și-am ajuns afară. Se împlinesc 10 ani de la insurecția din Cuba (Fidel Castro).

Sîmbătă 27 iulie 1963. Am reparat bicicleta cea mică. Apoi am făcut poezii lui ”nea Pandele”.

Duminică 28 iulie 1963. Am primit revistele și ziarele: ”Probleme ale păcii și socialismului”, ”Scînteia”, ”Contemporanul”, ”Magazin”, ”Scînteia pionierului”, ”Gazeta învățămîntului”, ”Veac nou” și ”Zori noi”. A fost meci de volei  și de fotbal la Zamostea între Zamostea și Grămești. Au cîștigat zamostenii cu 3-1 la volei și 4-1 la fotbal. La film am văzut ”Primele încercări”.

Luni 29 iulie 1963. Dimineața mama și tata au plecat la Siret să cumpere mobilă, dar n-au găsit. A plouat.

Marți 30 iulie 1963. Dimineața am fost cu mama la Bălinești. Am fost la baie după o întrerupere de cinci zile. A plouat tare. Un timp a plouat cu soare și s-a făcut curcubeu. A trăsnit un stîlp de telegraf. Spre seară o parte din cer era înnegurat și urîcios, altă parte senin, spuzit de stele, iar o altă parte cu nori albi, curați.

Miercuri 31 iulie 1967. Am fost la baie. Am citit ”Pilotul navei stelare”. M-am frizat pentru prima oară.

Duminică 4 august 1963. Am fost cu Mircea, Mihai Horodincă și Stelică Irimia (Bizică) la rîul Siret. Mi-am cumpărat cărți de clasa VIII-a + ”Baltagul”  de Mihail Sadoveanu și ”Așa s-a călit oțelul” de Nikolai Ostrovski. Am cumpărat 2,5 metri de nylon pentru undiță. + patru cîrlige de pește. Am pus o coadă bună la undiță, dar n-am prins nimic pe ziua de azi.

Luni 5 august 1963. N-am fost nicăieri și în general n-am făcut nimic.

Marți 6 august 1963. Am cărat 20 de căldări cu apă și am udat grădina. Se împlinesc doi ani de la zborul cosmonautului Titov. Am prins primul meu pește, cca 15 cm. Mircea a prins și el doi pești mai mici.

Miercuri 7 august 1963. A fost foarte cald, ceea ce se întîmplă de cîteva săptămîni. A fost tov Maximiuc Costache cu soția Maria Maximiuc pe la noi. Am vorbit despre examene, Radio Moscova și Radu Stelian. Am prins al doilea pește (mai mic). Din Micul Dicționar Enciclopedic: ”Luteranism = curent religios apărut în Germania (prima jumătate a secolului al XVI-lea întemeiat de Martin Luther”.

Joi 8 august 1963. Tata a plecat la Rădăuți și mi-a cumpărat manualele de Latină și Istorie, plus cartea ”Limba corectă”. Căldura continuă și stăruie. Frunzele castraveților stau ca fierte din cauza căldurii. Citesc ”Poemul pedagogic” de A.S. Makarenko.

Vineri 9 august 1963. De dimineață s-au văzut unele semne de ploaie: cîțiva nori tulburi și un vînticel care promitea că va aduce și alții. Spre amiază, cerul s-a înnourat de-a binelea și a tras un ropot de ploaie care a stins puțin arșița pămîntului. Seara ploaia a contenit, dar s-au întețit fulgerele. La Ciomîrtan a trăznit un grajd cu 30 de cai dintre care 27 au murit. Ploaia a fost foarte bine venită.

Sîmbătă 10 august 1963. M-am sculat pe la 6. Cerul era înnourat. M-am apucat să citesc din Makarenko și îmi place foarte. După amiază a plouat iarăși.

Duminică 11 august 1963. Dimineața a fost un timp urît, cu vînt și cu soare care te țin în casă. Au început să apară biciclete marca ”Elegant”. Am văzut filmul ”Samp. și melodii”. Azi a fost Ziua minierului.       (va urma)

Liviu Druguș

Pe mâine!