liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: binomul scop mijloc

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 635. Marți 25 septembrie 2018. Trădarea cărturarilor. Inteligenții fac prostii? (16)


Concluzia acestui capitol este sublinierea mai îngroșată a descrierii stării de fapt a interbelicului francez și european concretizată în perfecționarea la cote nemaiîntâlnite până atunci a pasiunilor politice bazate pe interes (realism pragmatic) și orgoliu fără limite. Benda evidențiază antitetic acest adevăr, arătând că dimensiunea pragmatică/ practică și realistă a politicului contemporan lui este ”opusă  dimensiunii dezinteresate sau metafizice”. (p. 33). Presupun că sublinierea caracterului interesat al politicilor țărilor din Occidentul capitalist a determinat ideologii bolșevismului sovietic rus să afirme mereu, dar îndeosebi atunci când își întindeau tentaculele neoimperialiste, că politica statului sovietic este bazată pe ”ajutorul dezinteresat” pentru țările aflate în ”capitalismul putred” (cum a fost și România anului 1945). Într-adevăr, în politică nu există nici prietenii și nici cadouri nu se fac: există doar interese, respectiv diferența dintre consum și câștig, dintre efort și efect, dintre investiție și rezultate etc. Benda nu uită să facă referire la statul sovietic care tocmai împlinea două cincinale în anul apariției cărții de față: ”un întreg sistem socialist declară sus și tare că nu-i mai pasă de universalul uman, că nu caută să instaureze dreptatea sau vreo altă ”fantomă metafizică”, ci că urmărește exclusiv să pună mâna pe bunurile temporale în folosul clasei sale” (ibidem). Prin asta Benda pune, în mod corect, pe același plan politicile capitaliste și socialiste, pentru simplul motiv că sunt politici (și încă înalt pasionale!). Pentru că textul de față nu este (doar) o recenzie, ci o pseudorecenzie, îmi amintesc vremurile ”revoluționare” ale anului 1990 când invitat fiind la Catedra de Doctrine Economice a ASE București pentru a-mi susține ”Binomul Scop Mijloc”, am reușit să derutez publicul auditor cu ipoteza ”discursului” meu: aceea că doctrinele dominante atunci în lume: marxismul, liberalismul și keynesismul sunt identice în esența lor, respectiv diferă doar formal prin mijloacele de implementare și prin rezultate. Fiecare dintre ele trei doctrine amintite avea același scop ca și celelalte două: maximizarea profitului pentru clasa politică aflată la putere. Și mijloacele erau oarecum comune: argumente pro domo, propagandă, impunerea într-un fel sau altul a doctrinei în cauză. Concluzia eseului meu era că toate doctrinele lumii pot fi mai bine studiate și înțelese prin evidențierea onestă a SCOPULUI urmărit și a MIJLOACELOR pentru atingerea acestor scopuri. Același lucru l-a spus/ scris și Benda cu 63 de ani în urmă, iar eu (și alții) îl aflăm abia acum. În mod cât se poate de firesc și uman, Benda exclude clar și hotărât dezinteresul din politică, iar eu am definit politicul drept domeniul stabilirii, urmăririi și atingerii scopurilor/ intereselor clar formulate. Adică, aceeași Mărie, cu altă pălărie. Probabil că dacă l-aș fi citit și l-aș fi și citat pe Benda în discursul meu, altele erau reacțiile auditorului obișnuit să se raporteze la clasici, la somități (magister dixit) și mai puțin pe argumente și concluzii originale. Benda acceptă, ca un fel de mic compromis, că ar exista și politici ”întru câtva dezinteresate” și dă ca exemplu războaiele religioase. Poate cei care luptau în acele războaie o mai făceau și din convingere, dar politicile religioase ale vremi, cele bazate pe profit financiar cât mai mare, erau cât se poate de interesate. Așadar, mă detașez de autorul francez în încercarea acestuia de a oferi satisfacție instituțiilor religioase (exonerându-le de anatema interesului), adică tocmai acelora care au generat schisme doctrinare în lupta pentru ciolan (interes) și afirmarea orgolioasă a voinței de a pune mâna pe cât mai multe bunuri temporale. Culmea ar fi ca, dacă ar mai trăi azi, Benda să afirme că terorismul/ războiul religios islamic este unul dezinteresat…

În loc să se supere și să critice acid zorii naționalismului/ patriotismului/ fascismului (născut în Italia, în anul 1921, din Partidul Socialist Italian, din care s-a mai desprins și Partidul Comunist Italian, în același an cu Partidul Comunist din România), Benda se mulțumește să afirme că ”pasiunile politice ating”, în acele zile, ”un grad de de conștiință nemaiîntâlnit” (p. 34). Xenofobia și rasismul, naționalismul furibund și odios, fascismul în evidentă ascensiune nu sunt criticate, ci doar prezentate ca exemplu de pasiuni politice de intensități nemaicunoscute până atunci. Reiau aici, nota de subsol a lui Benda, văzută de unii recenzenți actuali ai cărții drept o semnalare a marelui pericol pe care îl reprezenta fascismul pentru omenire. Dimpotrivă, autorul francez își respectă condiția de intelectual/ cărturar pur și nu se implică partizan în politica concretă. Iată citatul, unul care este regăsibil și în unele declarații sforăitoare ale politicienilor noștri populiști-patriotiști-conservatoriști: ”Oamenii de artă trebuie să se pregătească pentru noua funcție imperialistă menită artei noastre. Trebuie, mai ales, să impunem categoric principiul italienității. Cine copiază străinătatea se face vinovat de  crima de lezpatrie, întocmai ca spionul care îl lasă pe dușman să pătrundă pe o intrare ascunsă.” (Ministrul italian al Instrucțiunii Publice și al Artelor Frumoase, 11 decembrie 1926). În concepția ministrului italian din 1926, foarte probabil, orice manifestație antiguvernamentală era considerată și taxată drept o tentativă de lovitură de stat, orice bani trimiși de fii părinților de acasă era identificată ca fiind finanțarea din surse dușmănoase a loviturii de stat, iar o eventuală busculadă în trafic în care ar fi fost prins șeful partidului de guvernământ era o evidentă tentativă de asasinat. Ni(hi)l novi sub sole. Adică:  nik nou! (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Despre continuumul politic-economic-etic. 35 de ani de existenta a Metodologiei Scop Mijloc


Despre continuumul politic-economic-etic. 35 de ani de existenta a Metodologiei Scop Mijloc

 

Am demonstrat si sustin in continuare ca OMUL (persoana/ individul, dupa caz) este intre-taierea si con-topirea permanenta si concomitenta/ simultana a trei dimensiuni absolut inseparabile, dar pe care „stiinta” modernitatii a gasit de cuviinta sa le separe si chiar sa le contrapuna. Aceste trei dimensiuni sunt – respectand  denumirile deja consacrate de la Aristotel incoace – politicul, economicul si eticul. Ele sunt inseparabile pana la confundare/ suprapunere/ contopire deplina, si doar daca vrem sa inchidem ochii asupra a doua dintre ele putem sa ne amagim ca analizam in mod strict doar o dimensiune umana. Cu timpul ne vom obisnui sa nu mai  separam inseparabilul si sa lasam intregurile in adevarata si utila lor plinatate. Asadar, intotdeauna Politic = Economic = Etic, ceea ce inseamna ca daca vrem sa vorbim despre vreuna dintre dimensiuni, atunci musai sa le avem in minte pe tustrele.

Pentru uzul acestui microeseu voi aminti, in esenta, cum am ajuns sa sustin egalitatea de mai sus (de fapt, este vorba despre o identitate de esente umane). Am considerat ca putem surprinde/ evidentia esentele umane si corelatiile dintre acestea numind/ descriind esentele in cauza cu atribute proprii. Astfel, esentele celor trei dimensiuni ale existentei umane pot fi (de)numite astfel: politicul este sfera stabilirii si urmariri/ atingerii unor scopuri; economicul este sfera alegerii, combinarii si consumarii unor mijloace; eticul este sfera adecvarii (simultane si continue) a mijloacelor si scopurilor.

Astfel definite, cele trei dimensiuni umane, par a fi foarte distincte, ca sa nu spun ca par a nu avea mai nimic in comun una cu alta. Dar, redefinind cele trei dimensiuni umane, respectiv apeland la un plus de precizie si coerenta (prin contextualizare) voi completa cele trei descrieri ale dimensiunilor umane esentiale astfel: politicul este sfera stabilirii scopurilor in functie de mijloace, economicul este sfera consumarii mijloacelor in functie de scopurile propuse si, in fine, eticul este sfera adecvarii mijloacelor la scopuri sau a scopurilor la mijloace. Printr-o astfel de operatiune de redefinire a celor trei dimensiuni umane esentiale se poate vedea (cu ochiul liber, cum se mai spune) ca cele trei dimensiuni, initial foarte distincte, acum apar ca avand toate un numitor comun. Acest numitor comun este binomul/ tandemul/ perechea scop-mijloc. Cu alte cuvinte, daca cele trei dimensiuni umane se refera la acelasi lucru esential si comun (scop si mijloc) inseamna ca ele sunt perfect identice si nu pot fi nicidecum separate. Desigur, faptul ca binomul scop-mijloc apare nu doar ca element identic, comun, ci si in posturi, pozitii si situatii usor diferite, atunci sunt indrituit sa afirm ca ele sunt, concomitent, atat identice cat si separate, respectiv, conform logicii triadice, A = non A. Respectand aceeasta logica, nu voi mai considera ca exista trei dimensiuni umane diferite, ci ca avem de-a face cu o co-existenta (simultana si continua) a celor trei esente. Sintetic spus, in loc sa le analizam separat (si cu inerentele neclaritati si confuzii ce decug de aici) politicul, economicul si eticul, am propus folosirea sintagmei – cu o denumire cam lunga – de continuum politic-economic-etic, sau, ceea ce este echivalent, continuumul scop-mijloc-raportul scop/ mijloc. Dat fiind ca o asemenea viziune genereaza schimbari radicale de abordare in cercetarea actiunii umane, am denumit aceasta noua abordare Metodologia Scop Mijloc (MSM), cu varianta englezeasca End Means Methodology (EMMY).

PS Am scris acest microeseu cu o maxima concentrare ideatica din respect fata de timpul cititorilor. Cei interesati ma pot contacta pentru a oferi elaborate mai conplete sau pentru a primi critici, observatii, sugestii.

Liviu Drugus, Miroslava, Iasi, 27 noiembrie 2012 www.facebook.com/liviu.drugus www.liviudrugus.wordpress.com        www.liviudrugus.ro         liviusdrugus@yahoo.com