(cum lucrează cu informațiile în format electronic un proaspăt doctor în științe militare și informații)
Ionel Nițu, Analiza de intelligence. O abordare din perspectiva teoriilor schimbării, Editura Rao, 2012 (pe baza tezei de doctorat susținută în vara anului 2012), 283 pagini, cu o prefață de George Cristian Maior
Vezi coperta cărții la: http://www.ziaristionline.ro/wp-content/uploads/2012/12/Analiza-de-Intelligence-de-Ionel-Nitu-Editura-RAO.jpg
http://www.animv.ro/files/Ghidul-Analistului–RO-.pdf Ghidul analistului de intelligence
Vezi partea întâia a acestei recenzii-rechizitoriu a cărții lui Ionel Nițu la: https://liviudrugus.wordpress.com/2013/08/14/sub-semnul-analizei-de-la-securitate-inspre-intelligence-via-sri-1/
Câteva cuvinte despre autor: Ionel Niţu (41 de ani) a fost şef al departamentului central de analiză al SRI în perioada 2009-2012. În prezent este director executiv la Intergraph Computer Services din Bucureşti şi preşedinte al Asociaţiei Specialiştilor în Informaţii pentru Afaceri.
A absolvit Academia Naţională de Informaţii “Mihai Viteazul” (ANIMV), mai multe cursuri post-universitare şi masterate, este lector universitar şi deţine un doctorat în ştiinţe militare şi informaţii. (Conform publicației Bursa). Alte informații pot fi obținute de la adresele de mai jos:
https://www.facebook.com/ionel.nitu.10 http://www.oranoua.ro/tag/ionel-nitu/
Motto:
”In topul universităților sunt exclusiv universități în care cercetarea este foarte puternică, în care cunoașterea se produce, nu numai se transmite. La noi acest reflex de a produce cunoaștere s-a pierdut de multa vreme” Dragoș Ciuparu, august 2013
În această a doua parte a recenziei-rechizitoriu la cartea domnului Ionel Nițu voi lista și comenta cele 40 de trimiteri la adrese web/ internet, trimiterile (împreună cu Bibliografia și Referințele) formând aparatul critic al lucrării de doctorat publicată, recent, sub formă de carte. Pentru a demonstra utilitatea și chiar necesitatea ca această carte de interes public larg să fie publicată și în format electronic voi face și eu trimiteri la noi adrese web, dar voi și lista, în Anexe, texte preluate de la adrese web. Fac acest lucru din două motive: a) să ofer cititorului contemporan, mereu grăbit și adesea neîncrezător, conținutul concret al unor articole sub aspectul valorii lor informaționale; b) să evit întâmplarea (ce va deveni tot mai frecventă ca urmare a creșterii exponențiale a numărului de adrese web, platforme, site uri sau bloguri) ca la o anumită adresă să nu mai găsim decât anunțuri de genul ”Error!”, sau ”Pagină inexistentă”. Citorul atent și răbdător va beneficia, citind comentariile la cele 40 de trimiteri (Note de subsol) din carte, de multă informație suplimentară și de ce nu?, de un posibil model de a face recenzii la cărți cu pretenții de mare științificitate și probitate academică.
Deoarece consider (ca și directorul acestei instituții, dl George Cristian Maior) că lucrătorii SRI care vor să răspundă noilor exigențe de intelligence și apelurilor-îndemn ale șefului instituției (aceea ca SRI să se deschidă către cooperarea cu lumea academică), sunt realmente interesați de aceste feed back uri din lumea academică, voi încerca, în limita disponibilităților mele temporale, să fac recenzii-prezentări și altor lucrări cu conținut similar publicate invariabil la Editura Rao. De asemenea, așa cum am promis în partea întâia a acestei recenzii-rechizitoriu, voi reproduce și corespondența mea cu SRI și/sau cu autorii proveniți de la această instituție. Fac acest lucru pentru a testa în ce măsură deschiderea SRI către sursele deschise și cooperarea cu mediul academic este o atitudine reală și concretă și nu doar una de imagine și, eventual, de noi generații de informatori (de altfel, foarte necesari în actualul Război informațional global). Pentru început, reproduc scrisoarea trimisă (la adresa relatii@sri.ro) către instituția numită SRI și care, destul de previzibil, nu a primit niciun fel de răspuns, ceea ce îmi întărește convingerea că drumul de la Securitate la Intelligence este unul foarte foarte lung și dificil:
”Bună ziua,
Va trimit linkul de la prima parte a unei recenzii la cartea ”Analiza de intelligence. O abordare din perspectiva teoriilor schimbării”, Ed RAO, 2012.
https://liviudrugus.wordpress.com/2013/08/14/sub-semnul-analizei-de-la-securitate-inspre-intelligence-via-sri-1/
Am convingerea că invitația, lansată public și de Domnul director George Cristian Maior, membrilor mediului academic de a se constitui în parteneri epistemici în procesul de adaptare a serviciilor de intelligence la imperativele actuale a primit multe răspunsuri. Recenzia cărții ”Analiza de intelligence” pe care o atașez ca adresă web poate fi utilă, cred, în acest proces de deschidere spre nou. Notele critice vizează tocmai acest deziderat al creșterii calității analizelor specialiștilor dumneavoastră.
Cu deosebită considerație,
Prof Liviu Drugus”
(Scrisoarea a fost trimisă la 14 august, iar răspunsul/ reacția – dacă va veni vreodată…. – va fi inclus(ă) în partea a treia a acestei recenzii-rechizitoriu).
Iată, în continuare, comentariile mele la cele 40 de trimiteri webografice, urmate de articole și preluări de pe internet menite să ajute mai bine la înțelegerea mesajului aceste interesante și importante cărți, la care aduag 4 Anexe cu articole preluate de pe internet dar care pot ajuta mai bine la înțelegerea conținutului acestei cărți și a noii profesii, aceea de analist de intelligence:
1) La pagina 18 se face o trimitere la documentul intitulat ”Viziunea Strategică 2007-2010” și ”SRI în era informațională. Viziunea strategică 2011-2015” disponibile online (la 01.07.2012) la www.sri.ro/categorii/64/documente/strategice.html Scriu în browser această adresă și se deschide pagina SRI. OK, măcar pot spera să găsesc și alte surse bibliografice, pe lângă cele două documente programatice (deși, normal al fi fost ca să se deschidă prin click la adresa citată în carte. N-a fost să fie așa..). Încerc să citesc câte ceva de pe site ul SRI prezentat pe sectiuni, dar site ul nu conține și o sectiune de documente strategice. Pe scurt, o adresă falsă! Oare de ce acest document public de real interes nu este afișat chiar pe pagina de gardă a website ului SRI? Iată alte câteva link uri pe care le-am accesat: http://www.sri.ro/video/videoPlay-Maior.html?id=1 Mesajul directorului SRI Cristian George Maior. Rezultat: nu se deschide. Voi sesiza acest lucru la adresa de contact relatii@sri.ro și voi ține cititorii la curent despre corespondența cu instituția publică numită SRI (denumire care nu face deloc trimitere la ”intelligence”. Poate, în procesul de schimbare permanentă să încapă și adaptarea denumirii la realitățile occidentale față de care ne manifestăm atașamentul). Caut mai departe. La adresa http://www.sri.ro/educatie-si-cercetare/educatie-cercetare.html dedicată activității de educație și cercetare nu există o listă cu articole, cărți, autori, conferințe, proiecte de cercetare derulate, în curs de derulare și propuse a se derula în viitor. Normal ar fi fost să găsesc prezentate lucrările (multe) semnate de George Cristian Maior, precum și lucrarea dlui Ionel Nițu. Ciudat mod de a face publice produsele personalului SRI (chiar dacă actualmente, dl Ionel Nițu nu mai lucrează, oficial, la SRI, ci la o firmă intim legată de această instituție a statului român). Presupun că lucarea ”Analiza de intelligence” publicată în acest an la Rao a fost elaborată folosind resursele, inclusiv financiare, ale instituției, drept pentru care contribuabilii ar fi putut citi această carte în format pdf pe site ul instituției. Eu am plătit 24,91 lei pentru a o citi și a găsi (pe lângă informațiile utile) destule inadvertențe, superfiacialități și inconsecvențe (neașteptate pentru mine) pe care le voi semnala pe parcursul acestei recenzii. Încă un exemplu: la adresa http://www.sri.ro/ghid-de-autoprotectie.html#ghid4 unde ar trebui să primim sfaturi de a nu cădea în capcanele unor agenți străini, link ul nu se deschide… Am postat link ul pe FB și am sugerat potențialilor vizitatori să încerce să-l deschidă… Testul de civism este edificator: niciunul dintre sutele de postatori nu a dat vreun feed back. Probabil aceasta este atitudinea majoritară față de SRI: maximă reticență! Adică, pentru mulți dintre noi, SRI = Securitate, instutuție cu care nu trebuie să ai de-a face… Sugerez compartimentului de RP al instituției să facă o adresă (un cont) pe FB a acestui Departament și să lanseze periodic chestionare pe diverse teme, inclusiv pe aceea a atitudinii populației față de SRI. Cred că majoritatea prietenilor mei de pe FB care au văzut link ul și au trecut repede mai departe au gândit că nu are rost să te pui cu SRI ul… Mentalitate pe care chiar autorul cărții o critică. Dar nu cu critici în cărți groase se poate recâștiga încrederea publicului în această instituție, ci cu o pagină web funcțională și ceva mai prietenoasă. Măcar dacă se posta un banner cu inscripția ”Închis pentru inventar” sau ”Vin imediat”… O soluție ar fi o chetă publică pentru adunarea a cca 500 de euro pentru a plăti un student de la informatică ca să face o pagină web ca lumea… În fine, tot pe pagina web a SRI se află și numărul de telefon 0 800 800 100 care este o linie gratuită pentru semnalarea riscurilor teroriste. Nu am riscat să verific dacă funcționează. Prefer (doar) să sper că da…
2) La pagina 24 se face trimitere la www.cia.gov pentru a verifica sursa Random, H.A. (1958), Intelligence as a Science, in: Studies in Intelligence, p. 76, Washington, disponibil online (la 01.09.2010). Pagina superbogată în informații: Dau search după itemul Random H.A. Intelligence as Science și obțin https://www.cia.gov/library/center-for-the-study-of-intelligence/kent-csi/vol46no3/html/v46i3a02p.htm unde găsesc un articol semnat de Michael Warner unde se face o trecere în revistă a mai multor definiții. Un alt link, același autor (Warnrr) ne trimite la un articol mai complet, dar nu la Random H.A…. Acest autor este citat la nota de final 17 (din 19), dar lucrarea lui Random nu se poate citi (deși se precizează că este declasificată). Mai rafinez căutarea și dau peste revista în cauză la adresa https://www.cia.gov/library/center-for-the-study-of-intelligence/csi-publications/csi-studies/studies/volume-54-number-1/PDFs-Vol.-54-No.1/U-%20Studies%2054no1-UnclassExtracts-Web.pdf care, scrie în browser, conține 80 de pagini. Caut pagina 76. În realitate revista are doar 71 de pagini! De fapt, constat ulterior, este numărul 54 din 2010…. Din nou la căutat/ cercetat/ investigat… Apelez la Google. Dintre zecile de trimiteri (inclusiv cele de mai sus) găsesc și https://www.cia.gov/library/center-for-the-study-of-intelligence/kent-csi/vol2no2/html/v02i2a09p_0001.htm Mare bucurie! Găsesc un articol semnat de Random H.A. Dar nu este cartea, ci un extras din articolul autorului republicat cu aprobarea CIA în anul de grație 1993 Sepember 22. Iată articolul integral, spre uzul celor interesați, în Anexa 1:
Dacă autorul cărții, dl Ionel Nițu, dorea să ajute cu adevărat cititorii să afle mai multe despre autorul american și cartea sa, putea face trimitere la http://www.animv.ro/files/RRSI–5-.pdf respectiv la site ul Revistei Române de Studii de Intelligence nr. 5/ 2011 (182 pagini), unde este publicat articolul dlui Ionel Nițu, ”Contribuții la definirea unui cadru conceptual și metodologic al analizei de intelligence”, pp 11-31. Este citat în articol și Random H.A. cu buclucașa carte care nu se (mai) află pe site ul CIA. De reținut că articolul editorial, semnat de George Cristian Maior, directorul SRI, este intitulat ”SRI în era informațională. Argument pentru o viziune strategică”, pp. 7-8 și, în contextul discuției despre viziunea strategică a SRI, putea fi și el citat în lucrare. Eventual, se putea face și o analiză critică a acestui editorial care, în mod normal, ar fi trebuit (dar nu este) să fie impecabil din punct de vedere al tehnoredactării și logicii limbii române (o eventuală analiză a acestui editorial, în viitor). De reținut că articolul ”Contribuții…” susamintit nu este citat nicăieri în carte, deși părți ale articolului sunt preluate sau ”topite” în textul cărții pe parcursul mai multor capitole (ex. la paginile 26-27, 94-95, pentru a da doar două exemple). Faptul că articolul dlui Ionel Nițu a apărut în anul 2011, iar cartea domniei sale, apărută în 2012, nu citează acest articol, așa cum era firesc, dă de gândit asupra unui aspect deontologic generic numit autoplagiere, dar în legătură cu care mă voi exprima doar după ce voi face o analiză specială, cu soft specializat.
3) La p 25 se face o trimitere la adresa www.odci.gov Rezultatul? Pagină inexistentă!
4) La p. 25-26 se vorbește/ scrie: ”Dicționarul elaborat de Statul Major General al Statelor Unite (2001, revizuit în 2007) definește noțiunea de intelligence sub forma unui produs rezultat al procesului (de culegere, procesare, integrare, analiză, evaluare și interpretare” și se face trimitere la adresa http://www.apd.army.mil Surpriză plăcută: site ul se deschide! Dar bogăția de informații afișate face imposibilă găsirea amintitului Dicționar… Ajung, intuitiv și aleatoriu la adresa http://armypubs.army.mil/doctrine/DR_pubs/dr_a/pdf/adrp1.pdf în speranța că voi găsi ceva aici. Cei cca 12 MB se deschid în câteva zeci de minute (evident, laptopul meu bătrân e de vină…) dar textul (de 62 pagini) se referă la armata regulată a SUA, nu la serviciile de military intelligence. Mai mult, autorul cărții, Ionel Nițu, nici nu citează (deci nu folosește ghilimele), ci povestește, lăsându-ne pe noi, cititorii, să căutăm cam de pe unde s-a extras aproximativa definiție a intelligence ului, conform căreia ”intelligence (este)… un produs rezultat al procesului (de culegere, procesare, integrare, analiza, evaluare și interpretare)”. Logică beton: avem de-a face cu un… proces de procesare… Nu ni se spune ce anume se procesează în acest proces… Îmi permit să deduc că este vorba despre date, informații, cunoștințe și chiar mai mult decât atât, deși poate autorul se referea la altceva. Autorul nu ne spune și nouă, cititorilor, la ce se referea. Secret! J Concluzie: citarea sursei americane este făcută la plesneală, impresionist, adică pentru impresie artistică și pentru impresionarea publicului care, de fapt, se aștepta la rigoare, claritate, exactitate… Nu exclud și ipoteza ca această lucrare (tradusă) să fie trimisă și colegilor americani, spre a le dovedi că cultura lor organizațională este un izvor nesecat de inspirație pentru țările frățești din NATO: băi, v-am citat la greu, puteți acuma să ne credeți că voi sunteți modelul nostru, nu – Doamne ferește! – alte servicii (foste) frățești.
5) Tot la pagina 26 este dată o definiție a conceptului de intelligence în conformitate cu concluziile unei mese rotunde organizate de SRI în 2008 cu următoarea trimitere de subsol: ”Masă rotundă cu tema Societate, Democrație, Intelligence, organizată de Serviciul Român de Informații, 8 octombrie 2008 (referințe în revista Intelligence nr. 13, decembrie 2008, București, editată de SRI”. Evident, verific trimiterea. Într-adevăr, SRI are o revistă cu titlul ”Intelligence” al cărui număr din martie-mai 2010 are 120 pagini. Caut numărul din oct 2008. Rezultat: 404 Page not found! Găsesc – grație Google – doar numărul din martie 2010 (https://www.sri.ro/fisiere/publicatii/intelligencemartie2010.pdf revista din martie 2010). Încerc să dau de numărul din octombrie 2008. Încerc următoarele trei link uri, cu următoarele rezultate:
https://www.sri.ro/fisiere/publicatii/intelligenceseptembrie2008.pdf Not found!
https://www.sri.ro/fisiere/publicatii/intelligenceoctombrie2008.pdf Not found
https://www.sri.ro/fisiere/publicatii/intelligencenoiembrie2008.pdf Not found! Apelez din nou la Mr Google: Iată ce găsesc: http://www.sri.ro/fisiere/publicatii/intellspecial.pdf adică revista Intelligence, an 5, Număr special, Decembrie 2008. Trebuie să recunosc că este un număr foarte interesant, sub mai multe aspecte: pe de o parte sub aspectul contributorilor (George Cristian Maior – de 4 ori – Ioan Mircea Pașcu, Sergiu Medar, Cristian Tabără, Vasile Dâncu, Liviu Mureșan, Răzvan Ionescu, Iulian Fota, Dan Claudiu Frunzulică, Doreș Șandor, Marian Preda, Cornel Codiță, Gabriel Sebe, Elena Istode, Radu Tudor, Mihai Stănișoară, Mihaela Matei, Stejărel Olaru, Gabriel Oprea, Cristian Pârvulescu la care îl adaug și pe Victor Ciutacu, prezent la reuniune, dar fără o intervenție publicată în acest număr special) și, pe de altă parte, sub aspectul ideilor avansate și susținute. Tocmai ca urmare a interesantelor idei avansate la Masa rotundă (cu cei 20 + 1 contributori/ comunicatori) găsesc nefirească citarea trunchiată, respectiv neprecizarea link ului direct la care se poate găsi revista în cauză.
6) La pagina 27 este citată lucrarea lui Marin Ioniță (2011) publicată în cartea coordonată chiar de Ionel Nițu și intitulată ”Ghidul analistului de intelligence. Compendiul pentru analiștii debutanți”, Editura ANIMV, p. 15. Cele 130 de pagini ale lucrării se găsesc la adresa http://www.animv.ro/files/Ghidul-Analistului–RO-.pdf adresă necomunicată cititorului de către autorul Ionel Nițu, cititor care, dacă vrea să verifice, trebuie să facă eforturi suplimentare de căutare. Nu ascund faptul că suspiciosul din mine s-a întrebat mereu: oare de ce? Este ceva acolo care este preluat și nepus în ghilimele? După lecturarea materialului din ”Compendiul…” publicat în 2011 am ajuns la concluzia că aici materialul este mult mai bine dezvoltat în cele 130 de pagini, dintre care 12 sunt semnate de Ionel Nițu, comparativ cu cele 65 de pagini dedicate Modelului celor 3P, în cartea publicată de Ionel Nițu în 2012. În linii mari ideile și informațiile sunt cam aceleași, diferența fiind făcută de structurarea materialului. Revin cu observația că, odată ce există adresa web/ link ul pe internet de ce să nu fie făcută publică această adresă electronică (ca alternativă rațională și firească la trimiterea cititorului la biblioteci specializate, eventual chiar la biblioteca ANIMV). Și încă un lucru: în scopul pregătirii și informării populației cu problematica intelligence cred că lucrările elaborate de lucrătorii SRI în cadrul activității pentru care sunt plătiți ar trebui să fie postate pe pagina web a SRI, cu titlu gratuit. Mai exact, dacă cartea ”Analiza de intelligence. O abordare din perspectiva teoriilor schimbării” este un produs al unui angajat al SRI care a produs-o strict în timpul liber, atunci e ok, autorul trebuie să primească drepturile ce i se cuvin. Dar conținutul cărții contrazice această ipoteză, așa încât ar fi de dorit ca lucrarea să fie postată ”for free” (free of charge) pe pagina instituției. Care pagină ar mai trebui să fie și funcțională… O a treia situație, de compromis, poate chiar ceva mai echitabilă, ar fi ca lucrarea să fie vândută și în librării, dar să fie postată și pe pagina web a SRI. Altfel, îi voi da dreptate autorului pentru concluzia generală a cărții, mai mulți ani de acum încolo: instituția are mare nevoie de schimbare! În primul rând, una de mentalitate!
7) La pagina 28 există o trimitere la lucrarea din 1999 a lui Richards J. Jr Heuer intitulată ”Psychology of Intelligence Analysis”, publicată sub egita Center for the Studdy of Intelligence, Washington, DC cu trimitere la adresa online (la 01.09. 2010): http://www.cia.gov/csi/books/19104, p. 34. Evident, ghinion. Adresa nu mai este valabilă… Cu respect față de vizitatori, agenția scrie: CIA.gov has changed its Web address . . .CIA.gov is now encrypted, except for our Electronic Reading Room, to assure visitor confidentiality. As a result, the Web address for pages and documents in our site has changed from http:// to https://. In addition, CIA Careers has moved to a new location within the Web site. Please use the links or the search form below to find the information you seek. See: CIA.gov home page. Caut cartea și dau peste https://www.cia.gov/library/kent-center-occasional-papers/pdf/OPV3No1.pdf (Making Sense of Transnational Threats) o lucrare de 35 de pagini publicată în 2004 de Centrul Sherman Kent. O compensație destul de bună. Am deja un modus operandi: după ce SRI și CIA nu mă ajută să găsesc o carte recomandată chiar de aceste instituții, fac apel la Mr Google. Excelentă idee: iată rezultatul: http://www.scip.org/files/Resources/Heuer-Psychology-of-Intelligence-Analysis.pdf Cartea, de 214 pagini, este oferită integral, gratuit… Desigur, merită citită… Și din nou adresez o întrebare retorică dlui Ionel Nițu: în loc să citeze o sursă din 2010, cu un pic de efort putea oferi cititorilor acest ultim link. Dar așa, accesul la cartea lui Heuer va fi doar pentru aceia dintre specialiștii realmente interesați de domeniu care vor citi această recenzie (în stilul meu, inconfundabil, cu laude, critici și …întrebări retorice J).
8) La pagina 34 se face o trimitere (disponibilă online la 01.07. 2012) la adresa: www.systems-thinking.org/dikw/dikw.htm. Trimiterea chiar funcționează! În cazul în care dl Ionel Nițu va accepta propunerea mea de a face o carte electronică (cu toate adresele hypertextualizate și cu texte relevante preluate de pe site urile cu acces public) atunci va putea prelua și textul integral al articolului mai sus citat (tocmai pentru a evita pierderea de informație prin nedeschiderea unor adrese) și pe care îl reproduc în Anexa 2.
9) La pagina 35 se preia definiția informației clasificate și se face trimitere la www.sri.ro/categorii/44/lexicon.html Rezultatul era previzibil: nu se deschide nimic! Păcat! (Precizez că toate aceste încercări de a accede pe site ul SRI au avut loc pe data de duminică 11 august 2013. O fi fost zi liberă…).
10) La pagina 39 se face o trimitere la incredibila (!) sursă online (disponibilă la 01.07.2012): www.fac.org/irp/congress/1996_rpt/ic20001.tm Evident, o asemenea adresă (scrisă greșit) nu se va deschide niciodată… Încerc o reparație: www.fac.org/irp/congress/1996_rpt/ic2001.html Nu merge… Reduc adresa la pagina principală www.fac.org Se deschide pagina FAC înseamnă First Amendment Center, o pagină ce merită studiată. Cazurile Wikileaks (Julian Assange) și Edward Snowden au legătură directă cu primul amendament al Constituției SUA, referitoare la Free Speech… Iată motivația înființării acestui Centru (de la adresa: http://www.firstamendmentcenter.org/about-the-first-amendment) în Anexa 3:
Din păcate, lucrarea indicată de dl Ionel Nițu nu există în conținutul site – ului. Oricum, modul gresit în care s-a făcut trimiterea (cu litere lipsă și cu trimitere la anul 21001) dă o notă de neseriozitate unei lucrări care, de fapt, tratează chestiuni fundamentale, vitale pentru fiecare om, pentru oameni și pentru omenire.
11) La pagina 40 avem o nouă trimitere electronică la lucrarea autorilor Barry James A, Davis Jack Gries, David D Sullivan, Bridging the Intelligence Policy Divide (disponibil online la 01.09. 2010) la www.cia.gov/library După cum am arătat mai sus, site ul CIA a fost redirecționat la o altă adresă (probabil după 11 sept 2001), deci din nou eșec! Întrebarea pe care probabil orice cititor și-o adresează: ce rost are o trimitere verificată cu doi ani în urmă? Din nou, o întrebare retorică…
12) La pagina 42 există o trimitere la o sursă online (disponibilă la 01.07. 2012) pentru lucrarea autorilor români Sârbu Bianca și Nițu Ionel intitulată ”Security Risk Analysis and Management” la adresa: www.isanet.org Din nou, nu este o trimitere reală/ corectă adresa de mai sus fiind a unui site care oferă cărți contracost sau dă acces limitat la unele lucrări, pe post de promo. Dezamăgirea crește… În loc să obțină aura de actualitate, conexare la surse de primă mână și în loc de acces facil și rapid pentru doritorii de informații suplimentare se obține exact contrariul: aură de superficialitate, neconexare la surse directe, timp pierdut de către cititorii care doresc să-și amplifice bagajul informațional. Chiar vroiam să citesc această lucrare a celor doi autori. Sugerez autorului Ionel Nițu să facă efortul de a crea o secțiune specială pe pagina SRI dedicată literaturii de specialitate, pagină unde pot fi postate toate aceste lucrări de negăsit, deocamdată… Încerc să alung gândul insidios că unele dintre lucrările citate nici nu există, ci doar au fost transmise titlurile comunicate la unele conferințe, urmând ca lucrările finale să fie transmise ulterior. Dacă nu s-au mai transmis, atunci este posibil că nici nu au fost scrise. Acest lucru se mai întâmplă și la universitari prestigioși de la universități cu renume. Totuși, de la un lucrător de informații care scrie o lucrare de doctorat, în anul 2012, despre analiza informațiilor orice cititor se așteaptă să aibă informații mult mai exacte și mai corecte. Deja apar semen de întrebare legate de calitatea îndrumătorului și a comisiei de doctorat…
13) La pagina 45 se face trimitere la lucrarea autorilor Matei Mihaela și Nițu Ionel (2011), ”Intelligence Analysis in the Romanian Intelligence Service (SRI): The Critical P’s – People, Products and Processes, 16-19 martie 2011, cea de-a 52-a convenție anuală a ISA, Montreal (Canada). Adresa online a Conferinței și eventual a Proceeding(s) urilor lipsește cu desăvârșire. Altfel, la ce bună trimiterea dacă adresă online nu are, iar print nu există?
14) La aceeași pagină se face trimitere online (disponibilă la 01.07.2012) la încă un link din cadrul website ului SRI: www.sri.ro/categorii/44/lexicon.html Adresa pare corectă, dar link ul nu se deschide…
15) La pagina următoare, 46, se fac două trimiteri (ibidem) la aceeași lucrare trimisă la pagina 45 (adică… în eter).
16) La pagina 48 se face o trimitere la cartea lui Alvin Toffler, din anul 1970, ”The Future Shock”. Nefiind vorba despre un citat cred că trimiterea se putea face la ediția în limba română (”Șocul viitorului”), publicată în mai multe ediții și înainte și după 1989. Opinia mea este că dorința de epatare bate dorința reală de informare… Eventual, necitarea unei lucrări apărute pe timpul regimului ceaușist poate fi generată de dorința irepresibilă de a demonstra ruperea definitivă cu trecutul… Prea multă preocupare la capitolul formă face trimiteri la nevoia de a mai verifica capitolul fond…
17) La pagina 50, o altă trimitere în eter: www.rand.org Cine este curios să găsească la această adresă lucrarea autoarei Barger Deborah G (2005) intitulată ”Towards a Revolution in Intelligence Affairs”, RAND Corporation National Security and Research Division, Santa Monica, p. 49 o face pe riscul său. După cum se vede din adresa website ului, aceasta este doar pagina principală web a RAND unde sigur nu se află o carte din anul 2005… Așadar, din nou impresia ”artistică” primează în comparație cu rorința reală de informare a cititorului. Caut cu ajutorul funcției search si găsesc lucrarea la adresa http://www.rand.org/pubs/technical_reports/TR242.html Parcă sunt două adrese diferite, nu-i așa? Iar lucrarea chiar merită citită!
18) La pagina 51 se face trimitere la două lucrări: una a fostului director al SRI, Radu-Alexandru Timofte (2004) în Editura ANI, București, alta a actualului director al SRI George Cristian Maior (2012) publicată în International Journal of Intelligence and Counterintelligence, vol 25 number 2 , summer 2012 (paginile din revistă nu sunt indicate). Ambele puteau avea o trimitere la formatul electronic al acestor surse. Iată adresa articolului din revista IJIC: http://www.tandfonline.com/doi/full/10.1080/08850607.2012.652525 Articolul integral se poate obține doar contracost (37 USD), dar există și o previzualizare a articolului înainte de achiziționare. Paginile la care se găsește articolul sunt 217-239 (deci este vorba despre un articol serios și substanțial).
19) La pagina 53 se află următoarea trimitere de subsol: Lewin Kurt (1935), A Dynamic Theory of Personality, McGraw Hill Books Company, New York & London, disponibil online la 01.09. 2010: http://www.archive.org/stream/dynamictheoryfp032261mbp#page/n5/wode/2up Pagina nu există.
20) La pagina 54 o trimitere (disponibilă online la 01.09.2010) la revista Management Science: http://www.angelfire.com/creep/brendan/Quinn_effectiveness.pdf Linkul se deschide si apare o perfectă pagină complet neagră… Ghinion…
21) La aceeași pagină 54 (valabil pentru aceeași data) trimiterea: http://ujdigispace.uj.ac.za:8080/dspace/bitstream/10210/1395/1/psyc_a4.pdf Nimic! Nici măcar vreo indicație că pagina nu mai există… Deci, iar ghinion!
22) La aceeași dată fatidică a fost disponibil online și linkul de la subsolul paginii 55: http://xa.ymg.com/kq/groups Aici lucrurile se tranșează rapid: Pagină inexistentă! Ghinion!
23) La p. 57 găsim trimiterea de subsol (disponibilă tot în 2010) http://www.lsbu.uk Evident, Pagină inexistentă! Ghinion…
24) La pagina 61 o nouă trimitere la o lucrare a lui Kurt Lewin: (disponibilă în iulie 2012) http://www.archive.org/stream/dynamictheoryofp032261mbp#page/n5/wode/2up Mare bucurie. Cartea, scanată există și poate fi citită integral! Victorie!
25) La pagina 84 și 121: (disponibilă la 01 07 2012) www.dni.gov/electronic_reading_room/ICD_205.pdf Pagină inexistentă! Ghinion!
26) www.fas.org/sgp/crs (la p. 84) Este o pagină care nu face trimitere la articolul lui Best. După îndelungi căutări ajung și la acest articol, foarte interesant, de doar șase pagini, pe care îl reproduc în Anexa 4: (Adresa articolului este http://www.fas.org/sgp/crs/intel/RS21948.pdf) Acest articol/ Raport precum și altele sunt un bun mod de a înțelege supărarea și preocuparea președintelui Obama în legătură cu plecarea din sistem a lui Edward Snowden.
27) Paginile 85, 143, 171, 206, 211, 219, 222 există trimiterea: www.dni.gov/Vision_2015.pdf Pagină inexistentă! Ghinion… deci cititorul român nu poate afla care este viziunea strategică a DNI din România până în 2015. Asta înseamnă întoarcerea la viziunea securistică bazată pe secretomanie și lipsa accesului publicului la cunoașterea deciziilor majore care îl privesc.
28) La pagina 91 trimiterea http://www.cia.gov/csi/books/19104 este vechea adresă a CIA. La noua adresă https://www.cia.gov/library/center-for-the-study-of-intelligence/ nu am găsit lucrarea în cauză. Ghinion…
29) La pagina 92, din nou o trimitere la www.rand.org Cu functia Search ajung la adresa care ar putea contine cartea în cauză: http://www.rand.org/nsrd/pubs/pubs05.3.html Încercați…
30) pagina 105 și 112: www.odci.gov Pagină inexistentă! Ghinion…
31) paginile 152, 179 și 199: trimiterea la site ul CIA… Povestea e deja veche. Ghinion…
Concluzii la această a doua parte a recenziei mele referitoare la citarea surselor electronice. Din cele 40 trimiteri la linkuri de pe internet doar 2 s-au deschis sau au putut fi utilizate după noi căutări. Restul de 38 sunt fie pagini inexistente, fie cartea/ articolul/ comunicarea la care s-a făcut trimiterea nu există. Statistic, doar o pondere de 5% dintre citări sunt realmente utilizabile de către cititori, Puțin, mult prea puțin, din partea unui doctor în științe militare și informații. Dacă aș transforma procentul de citări corecte din totalul de citări electronice într-o notă de examen (dl dr Ionel Nițu fiind și lector universitar) atunci nota ar fi 0,5. Rotunjit, nota 1. Notă pe care o primește și conducătorul de doctorat în domeniul ”științe militare și informații”. Încă o dovadă că așa numitele ”științe” nu sunt deloc științe, iar nivelul doctoratelor de la noi continuă să rămână unul extrem de scăzut. Îmi permit o comparație: dacă un absolvent de licență mi-ar prezenta o lucrare de licență cu asemenea carențe la capitolul referințe electronice în mod cert lucrarea ar fi respinsă și studentul obligat să facă necesarele corecții. Aceste concluzii se referă strict la calitatea trimiterilor la resurse bibliografice electronice. După ce voi analiza cartea și sub celelalte aspecte (conținut, contribuții, aplicabilitate etc.) voi formula o concluzie (și o notă de examen) finală. Sper ca toate aceste observații să fie utile nu doar autorului (lansat într-un iureș de publicări de cărți, coordonator de lucări etc.), ci și studenților mei precum și oricăror persoane interesate în mod real de cercetare. (Va urma)
Liviu Druguș Miroslava, Iași 23 august 2013
www.liviudrugus.ro www.liviudrugus.wordpress.com www.facebook.com/liviu.drugus
A N E X E
Anexa 1
APPROVED FOR RELEASE
CIA HISTORICAL REVIEW PROGRAM
22 SEPT 93
CONFIDENTIAL
A professional logician defines intelligence and draws important conclusions both theoretical and practical.
INTELLIGENCE AS A SCIENCE
R. A. Random
Some writers on intelligence problems suggest that intelligence is a science or at leas should be made one. This article examines the question and discusses its practical implications.
We shall need two or three definitions. The first is one for intelligence, and some care must go into its phrasing, for it is central to the argument that follows. In polling some of my professional colleagues, I find no general agreement on the meaning of „intelligence”; each of them tends to particularize his definition so that it covers at best but little more than his own occupational specialty. Each will admit that there are others who engage in activities similar, even very similar, to his, but „what they are doing is not intelligence, strictly speaking.” And I find a similar lack of agreement, and of precision, in the literature of intelligence. We must therefore construct our own definition.
The definition of a concept, if the aim is truth and accuracy, is not to be undertaken without due regard for logical principles. Any definition must take the form of a two-part equivalence. The first part is the constant to be defined, or the definiendum, and the second, the definiens, is an arbitrary structure containing only constants whose meaning is either initially clear or previously explained. The definiens, to avoid a vicious circle, must exclude the constant being defined and any other expression previously described with the help of this constant.1 Further, if the definition is to be useful, or perhaps even logically sound, it has to define the concept not in terms of its properties, but in terms of the unique set of operations with which it is synonymous.2
In constructing a definition for intelligence we must therefore state its general and then itsspecific unique set of synonymous operations. These sets derive from the fact that intelligence is, above everything else, a particular kind of human activity. Our definition must be both comprehensive, in that we omit nothing which is a part of intelligence, and exclusive, in that we include nothing which is not a part of intelligence.
The definition here proposed is the following: Intelligence is the official, secret collection and processing of information on foreign countries to aid in formulating and implementing foreign policy, and the conduct of covert activities abroad to facilitate the implementation of foreign policy. This definition appears to meet the logical requirements given in the preceding two paragraphs. Its critics will have to demonstrate that the constants in the definiens, the italicized words, are not components, or do not include all the components, of what is, or may be, generally thought of as intelligence. All of these constants refer to activities that are and have been carried out at one time or another under the intelligence banner, and they are sufficiently particularized by their official-secret designation to exclude other categories of human activity.
Another definition we need is for science. A generally accepted definition has it that science is accumulated knowledge, systematized and formulated with reference to the discovery of general truths or the operation of general laws.
If we review these two definitions together, it is apparent that there is nothing in intelligence which precludes its being a science. The unity of science is a matter of methodology, not of subject matter, and intelligence has accumulated knowledge, empirical data, susceptible of systematization and formulation. It therefore can be a science. But an examination of the present state of this accumulation with reference to the discovery of general truths and the operation of general laws leads to the conclusion that intelligence probably has not yet reached that status.
If intelligence could be a science, what kind of a science could it be? What developed sciences deal with data similar to the data of intelligence? Is it possible that some developed science, a science that has gone a long way toward finding its general truths and the operations of its general laws, may not have covered all or a very large part of the ground covered by intelligence? Answers to the first two questions will throw light on the methodological problems of organizing the data of intelligence and the formulation of its general truths and laws. An affirmative answer to the third question would suggest that it might be redundant to make a separate science of intelligence.
In the taxonomy of science there is one large grouping called the social sciences, or more recently the „policy sciences.” The policy sciences deal with the integration of values realized by and embodied in interpersonal relationships. Matching this definition against our definition of intelligence, it is quite clear that nothing in intelligence excludes it from the group of policy sciences as one of their specialized aspects. The general, across-the-board policy science principles or general truths and laws are, then, applicable to intelligence.
Now let us look again at intelligence to see which of its aspects set it apart or distinguish it from some other kind of human activity, or „interpersonal relationships.” The more one studies this question, the more apparent it is that if we take away the words „official,” „secret,” and „covert” from our definition, there is nothing done under the heading of intelligence that is not done in an identical or nearly identical way in the non-intelligence world. But these three modifiers are qualifying and adjectival, rather than fundamental. With this breakdown it is very difficult to see intelligence as a system of related phenomena so specific, separate and irreducible that it must be treated as a separate science. As pointed out above, intelligence can be treated as a separate science. However, if obviously related systems of phenomena, or developed sciences, can be extended to include intelligence, and if the differentiating aspects of intelligence are more qualifying than basic, the development of a science of intelligence becomes altogether redundant.
To suggest that it is redundant and impractical to erect a science of intelligence is not to reject the application of scientific methodology to intelligence, and specifically the acknowledgement and use of the principles of the social sciences applicable to the phenomena of intelligence. Such a rejection would reject rationality and scientific principle as a basis for practice, and substitute intuitive guesses and unanalyzed conjectures. While irrational conduct of intelligence practice, like non-principled behavior generally, may become skillful and may be successful to the extent of attaining particular ends desired, as a rule it can be recommended only as a kind of short-cut in simple situations. When the situation is complicated and the actor is confronted with multiple choices of action, reliance on non-principled behavior introduces an unacceptably high level of probable error.
The propositions advanced above – that it is not profitable to develop intelligence as a separate science because the phenomena with which it deals are covered by the social sciences, and that the only sound practice of intelligence is that based on the scientific method as specifically applied in the social sciences – have important practical implications. The main one of these is that we must build up within the intelligence community a knowledge of scientific method and the techniques and principles of the policy sciences and must study their application to intelligence problems. We must do this because it is the only way to effect any fundamental improvement in professional intelligence practice.
For the intelligence officer to concern himself with scientific method and its application in the policy sciences and with the application of the principles and techniques of the policy sciences to his work may seem to introduce complexity and irrelevancies into an already complicated business. It may seem „theoretical” in the invidious sense of the word, that is impractical. Yet if he does not do this, he opts for non-principled, irrational activity patterns, and he has no place else to go to find the principles basic to his professional activity.
Since World War II a great deal of progress has been made in finding practical application for improved social science methodology and techniques, progress comparable in quality, if not in breadth and depth of application, to contemporary technical advances in physical science. While most of this progress in practical application has been in the military field (in use of weapons systems as distinguished from weaponry itself, a sub-discipline of physical science and technology), and in economics (applications in business and industry), there has been some attempt at application of the other policy sciences. However, there is a considerable technological lag in adapting new methods to some fields of endeavor that derive their principles from the policy sciences. When one examines some of the work that has been done in such organizations as the Rand Corporation and notes its application to, say, business and industry, one is forced to conclude that kinds of activity similar to intelligence make fruitful use of techniques of which we in the intelligence profession are only dimly aware.
To list in detail new social science techniques which could be of practical use to intelligence would require a thoroughly annotated bibliography of a length beyond the scope of this paper. It may be said here that the progress in this field stems mainly from developments in logic, where it takes such forms as symbolic logic and heuristic science. These developments are basic to the current progress in both the physical and policy sciences. Those interested in this newer logic can consult Hans Reichenbach’s The Rise of Scientific Philosophy, reprinted in 1957 in a paperback edition by the University of California Press. As an example of technique derived from the development in logic, one might cite Operations Research, defined as a scientific method of providing executive departments with a quantitative basis for decisions on operations under their control. This technique is described by J. F. McCloskey and Florence N. Trefethen in their Operations Research for Management, published in 1954 by the Johns Hopkins Press. Karl W. Deutsch’sNationalism and Social Communication, Wiley & M. I. T., 1953, is a fine example of how the newer techniques can be applied to the analysis of specific political problems.
Introducing these new methods and techniques into the intelligence profession will be difficult. Many of them have not yet been processed to a point where they can have direct practical application. As presently stated, they are often unintelligible to any but social sciences experts with a strong methodological or symbolic-logic bent. Other methods, more developed toward the practical, have been evolved for concrete problems which pertain to the intelligence profession only by extension. What is needed in either case, in effect, is to bring together those who are concerned with the formulation of principles and underlying methods and those – the intelligence technicians -who are concerned with practice, so that the latter can communicate their needs. Once the need is perceived, there is no reason why this kind of consultation cannot be arranged. Through such communication we should derive the insights that we require to improve our professional practice.
1 See Tarski, Alfred. Introduction to Logic. New York, OxfordUniversity Press, rev. ed., 1946, p. 35.
2 P. W. Bridgeman. „The Logic of Modern Physics” in Readings in the Philosophy of Science, Herbert Feigl and May Broderick, ed. New York: Appleton, Century, Crofts, 1953, pp. 36-7.
Top of page
CONFIDENTIAL
Historical Document
Posted: May 08, 2007 07:06 AM
Last Updated: Aug 03, 2011 01:53 PM
Anexa 2
Data, Information, Knowledge, and Wisdom
by Gene Bellinger, Durval Castro, Anthony Mills
There is probably no segment of activity in the world attracting as much attention at present as that of knowledge management. Yet as I entered this arena of activity I quickly found there didn’t seem to be a wealth of sources that seemed to make sense in terms of defining what knowledge actually was, and how was it differentiated from data, information, and wisdom. What follows is the current level of understanding I have been able to piece together regarding data, information, knowledge, and wisdom. I figured to understand one of them I had to understand all of them.
According to Russell Ackoff, a systems theorist and professor of organizational change, the content of the human mind can be classified into five categories:
- Data: symbols
- Information: data that are processed to be useful; provides answers to „who”, „what”, „where”, and „when” questions
- Knowledge: application of data and information; answers „how” questions
- Understanding: appreciation of „why”
- Wisdom: evaluated understanding.
Ackoff indicates that the first four categories relate to the past; they deal with what has been or what is known. Only the fifth category, wisdom, deals with the future because it incorporates vision and design. With wisdom, people can create the future rather than just grasp the present and past. But achieving wisdom isn’t easy; people must move successively through the other categories.
A further elaboration of Ackoff’s definitions follows:
Data… data is raw. It simply exists and has no significance beyond its existence (in and of itself). It can exist in any form, usable or not. It does not have meaning of itself. In computer parlance, a spreadsheet generally starts out by holding data.
Information… information is data that has been given meaning by way of relational connection. This „meaning” can be useful, but does not have to be. In computer parlance, a relational database makes information from the data stored within it.
Knowledge… knowledge is the appropriate collection of information, such that it’s intent is to be useful. Knowledge is a deterministic process. When someone „memorizes” information (as less-aspiring test-bound students often do), then they have amassed knowledge. This knowledge has useful meaning to them, but it does not provide for, in and of itself, an integration such as would infer further knowledge. For example, elementary school children memorize, or amass knowledge of, the „times table”. They can tell you that „2 x 2 = 4” because they have amassed that knowledge (it being included in the times table). But when asked what is „1267 x 300”, they can not respond correctly because that entry is not in their times table. To correctly answer such a question requires a true cognitive and analytical ability that is only encompassed in the next level… understanding. In computer parlance, most of the applications we use (modeling, simulation, etc.) exercise some type of stored knowledge.
Understanding… understanding is an interpolative and probabilistic process. It is cognitive and analytical. It is the process by which I can take knowledge and synthesize new knowledge from the previously held knowledge. The difference between understanding and knowledge is the difference between „learning” and „memorizing”. People who have understanding can undertake useful actions because they can synthesize new knowledge, or in some cases, at least new information, from what is previously known (and understood). That is, understanding can build upon currently held information, knowledge and understanding itself. In computer parlance, AI systems possess understanding in the sense that they are able to synthesize new knowledge from previously stored information and knowledge.
Wisdom… wisdom is an extrapolative and non-deterministic, non-probabilistic process. It calls upon all the previous levels of consciousness, and specifically upon special types of human programming (moral, ethical codes, etc.). It beckons to give us understanding about which there has previously been no understanding, and in doing so, goes far beyond understanding itself. It is the essence of philosophical probing. Unlike the previous four levels, it asks questions to which there is no (easily-achievable) answer, and in some cases, to which there can be no humanly-known answer period. Wisdom is therefore, the process by which we also discern, or judge, between right and wrong, good and bad. I personally believe that computers do not have, and will never have the ability to posses wisdom. Wisdom is a uniquely human state, or as I see it, wisdom requires one to have a soul, for it resides as much in the heart as in the mind. And a soul is something machines will never possess (or perhaps I should reword that to say, a soul is something that, in general, will never possess a machine).
Personally I contend that the sequence is a bit less involved than described by Ackoff. The following diagram represents the transitions from data, to information, to knowledge, and finally to wisdom, and it is understanding that support the transition from each stage to the next. Understanding is not a separate level of its own.
Data represents a fact or statement of event without relation to other things.
Ex: It is raining.
Information embodies the understanding of a relationship of some sort, possibly cause and effect.
Ex: The temperature dropped 15 degrees and then it started raining.
Knowledge represents a pattern that connects and generally provides a high level of predictability as to what is described or what will happen next.
Ex: If the humidity is very high and the temperature drops substantially the atmospheres is often unlikely to be able to hold the moisture so it rains.
Wisdom embodies more of an understanding of fundamental principles embodied within the knowledge that are essentially the basis for the knowledge being what it is. Wisdom is essentially systemic.
Ex: It rains because it rains. And this encompasses an understanding of all the interactions that happen between raining, evaporation, air currents, temperature gradients, changes, and raining.
Yet, there is still a question regarding when is a pattern knowledge and when is it noise. Consider the following:
- Abugt dbesbt regtc uatn s uitrzt.
- ubtxte pstye ysote anet sser extess
- ibxtedstes bet3 ibtes otesb tapbesct ehracts
It is quite likely this sequence represents 100% novelty, which means it’s equivalent to noise. There is no foundation for you to connect with the pattern, yet to me the statements are quite meaningful as I understand the translation with reveals they are in fact Newton’s 3 laws of motion. Is something knowledge if you can’t understand it?
Now consider the following:
- I have a box.
- The box is 3′ wide, 3′ deep, and 6′ high.
- The box is very heavy.
- The box has a door on the front of it.
- When I open the box it has food in it.
- It is colder inside the box than it is outside.
- You usually find the box in the kitchen.
- There is a smaller compartment inside the box with ice in it.
- When you open the door the light comes on.
- When you move this box you usually find lots of dirt underneath it.
- Junk has a real habit of collecting on top of this box.
What is it?
A refrigerator. You knew that, right? At some point in the sequence you connected with the pattern and understood it was a description of a refrigerator. From that point on each statement only added confirmation to your understanding.
If you lived in a society that had never seen a refrigerator you might still be scratching your head as to what the sequence of statements referred to.
Also, realize that I could have provided you with the above statements in any order and still at some point the pattern would have connected. When the pattern connected the sequence of statements represented knowledge to you. To me all the statements convey nothing as they are simply 100% confirmation of what I already knew as I knew what I was describing even before I started.
References:
- Ackoff, R. L., „From Data to Wisdom”, Journal of Applies Systems Analysis, Volume 16, 1989 p 3-9.
- Gadomski, Adam Maria, Information, Preferences and Knowledge, An Interesting Evolution in Thought
- Sharma, Nikhil, The Origin of the Data Information Knowledge Wisdom Hierarchy
theWay of Systems * Feedback * Musings
Copyright © 2004 Gene Bellinger
|
Anexa 3:
”Congress shall make no law respecting an establishment of religion, or prohibiting the free exercise thereof; or abridging the freedom of speech, or of the press; or the right of the people peaceably to assemble, and to petition the Government for a redress of grievances.
— The First Amendment to the U.S. Constitution
The First Amendment was written because at America’s inception, citizens demanded a guarantee of their basic freedoms.
Our blueprint for personal freedom and the hallmark of an open society, the First Amendment protects freedom of speech, press, religion, assembly and petition.
Without the First Amendment, religious minorities could be persecuted, the government might well establish a national religion, protesters could be silenced, the press could not criticize government, and citizens could not mobilize for social change.
When the U.S. Constitution was signed on Sept. 17, 1787, it did not contain the essential freedoms now outlined in the Bill of Rights, because many of the Framers viewed their inclusion as unnecessary. However, after vigorous debate, the Bill of Rights was adopted. The first freedoms guaranteed in this historic document were articulated in the 45 words written by James Madison that we have come to know as the First Amendment.
The Bill of Rights — the first 10 amendments to the Constitution — went into effect on Dec. 15, 1791, when the state of Virginia ratified it, giving the bill the majority of ratifying states required to protect citizens from the power of the federal government.
The First Amendment ensures that “if there is any fixed star in our constitutional constellation, it is that no official, high or petty, can prescribe what shall be orthodox in politics, nationalism, religion, or force citizens to confess by word or act their faith therein,” as Justice Robert Jackson wrote in the 1943 case West Virginia v. Barnette.
And as Justice William Brennan wrote in New York Times Co. v. Sullivan in 1964, the First Amendment provides that “debate on public issues … [should be] … uninhibited, robust, and wide-open.”
However, Americans vigorously dispute the application of the First Amendment.
Most people believe in the right to free speech, but debate whether it should cover flag-burning, hard-core rap and heavy-metal lyrics, tobacco advertising, hate speech, pornography, nude dancing, solicitation and various forms of symbolic speech. Many would agree to limiting some forms of free expression, as seen in the FirstAmendmentCenter’s State of the First Amendment survey reports.
Most people, at some level, recognize the necessity of religious liberty and toleration, but some balk when a religious tenet of a minority religion conflicts with a generally applicable law or with their own religious faith. Many Americans see the need to separate the state from the church to some extent, but decry the banning of school-sponsored prayer from public schools and the removal of the Ten Commandments from public buildings.
Further, courts wrestle daily with First Amendment controversies and constitutional clashes, as evidenced by the free-press vs. fair-trial debate and the dilemma of First Amendment liberty principles vs. the equality values of the 14th Amendment.
Such difficulties are the price of freedom of speech and religion in a tolerant, open society.”
Anexa 4
1 For further detail on various legislative proposals, see CRS Report RL32600, Comparison of
9/11 Commission Recommended Intelligence Reforms, Roberts Draft Bill, H.R. 4104, S. 190, S.
1520, S. 6, H.R. 4584, Current Law; also, CRS Report RL32601, Comparison of 9/11
Commission Recommended Intelligence Reforms, Collins/Lieberman Draft Bill, S. 2774, H.R.
5024, Administration Proposal, and Current Law.
Congressional Research Service ˜ The Library of Congress
CRS Report for Congress
Received through the CRS Web
Order Code RS21948
Updated February 11, 2005
The Director of National Intelligence and
Intelligence Analysis
Richard A. Best, Jr.
Specialist in National Defense
Foreign Affairs, Defense, and Trade Division
Summary
The 9/11 Commission made a number of recommendations to improve the quality
of intelligence analysis. A key recommendation was the establishment of a Director of
National Intelligence (DNI) position to manage the national intelligence effort and serve
as the principal intelligence adviser to the President — along with a separate director of
the Central Intelligence Agency. Subsequently, the Intelligence Reform and Terrorism
Prevention Act of 2004, P.L. 108-458, made the DNI the principal adviser to the
President on intelligence and made the DNI responsible for coordinating communitywide
intelligence estimates. Some observers note that separating the DNI from the
analytical offices may complicate the overall analytical effort. This report will be
updated as new information becomes available.
Background
The fundamental responsibility of intelligence services is to provide information to
support policymakers and military commanders. In reviewing the performance of the U.S.
Intelligence Community prior to the terrorist attacks of September 11, 2001, the 9/11
Commission, the National Commission on Terrorist Attacks Upon the United States,
concluded that greater coordination of the nation’s intelligence effort is required to
enhance the collection and analysis of information. Specifically, the 9/11 Commission
recommended that a new position of National Intelligence Director (NID) be established
to ensure greater inter-agency coordination. A number of legislative proposals were
introduced in 2004 to establish such an office separate from the Director of the Central
Intelligence Agency (CIA).1
CRS-2
2 See CRS Report RL32506, The Position of Director of National Intelligence: Issues for
Congress.
3 U.S., National Commission on Terrorist Attacks Upon the United States, The 9/11 Commission
Report (Washington: Government Printing Office, 2004), p. 411.
4 Ibid., p. 414. (Subsequently, there appears to be a growing consensus to locate the NID outside
the Executive Office of the President.)
5 9/11 Commission Report, p. 411.
6 50 USC 403-3(a)(2).
7 P.L. 108-487, the Intelligence Authorization Act for FY2005, signed on December 23, 2004,
provides that the DCI may discharge the functions of the DNI until the DNI is appointed.
The NID was envisioned by the 9/11 Commission as having a number of budgetary
and managerial responsibilities.2 In addition, the occupant of the position would “retain
the present DCI’s role as the principal intelligence adviser to the president.”3 The
Commission also envisioned that the NID who would “be confirmed by the Senate and
would testify before Congress, would have a relatively small staff of several hundred
people, taking the place of the existing community management offices housed at the
CIA.”4 The Commission adds, however, that “We hope the president will come to look
directly to the directors of the national intelligence centers [the National Counterterrorism
Center, and other centers focusing on WMD proliferation, international crime and
narcotics, and China/East Asia] to provide all-source analysis in their areas of
responsibility, balancing the advice of these intelligence chiefs against the contrasting
viewpoints that may be offered by department heads at State, Defense, Homeland
Security, Justice, and other agencies.”5
There is some debate whether the 9/11 Commission envisioned the NID as having
the responsibility for coordinating national intelligence estimates and other community
products. The Director of Central Intelligence (DCI) has been responsible for providing
intelligence to the President, to the heads of departments and agencies of the Executive
Branch, the Chairman of the Joint Chiefs of Staff and senior military commanders, and
“where appropriate” the Senate and House of Representatives and the committees thereof.
The statute provides that “such national intelligence should be timely, objective,
independent of political considerations, and based upon all sources available to the
intelligence community.”6 Draft legislation in the fall of 2004 did include the assignment
of responsibilities for preparing national intelligence estimates to the DNI.
On December 17, 2004, the President approved the Intelligence Reform and
Terrorism Prevention Act of 2004 (hereafter the “Intelligence Reform Act”)(P.L. 108-
458). The Act incorporated many of the proposals of the 9/11 Commission, including the
establishment of a Director of National Intelligence (DNI) separate from the Director of
the CIA. Although most of the debates prior to passage of the legislation addressed the
DNI’s responsibilities for managing the intelligence budget, the Act also made a number
of changes affecting the preparation of analytical products for consumers at the highest
levels of government. The DNI will serve as head of the Intelligence Community and as
the principal adviser to the President and the National Security Council, and the
Homeland Security Council for intelligence matters related to the national security.7
CRS-3
8 50 USC 403-3(b).
9 50 USC 403-3(b)(2).
10 On the 2002 NIE see U.S. Senate, Select Committee on Intelligence, U.S. Intelligence
Community’s Prewar Intelligence Assessments on Iraq, S.Rept. 108-301, July 9, 2004; on the
more recent NIE, see Douglas Jehl, “U.S. Intelligence Shows Pessimism on Iraq’s Future,” New
York Times, September 16, 2004, p.1. Neither of these NIEs has yet been made public; earlier
NIEs are occasionally released; see, for instance, Donald P. Steury, ed., Intentions and
Capabilities: Estimates on Soviet Strategic Forces, 1950-1983 (Washington: Center for the Study
National Intelligence Council and National Intelligence Estimates
Under the new legislation, the Office of the DNI will include the National
Intelligence Council (NIC), composed of senior analysts within the Intelligence
Community and substantive experts from the public and private sector.8 The members
of the NIC “shall constitute the senior intelligence advisers fo the Intelligence Community
for purposes of representing the views of the [I]ntelligence [C]ommunity within the
United States Government.” The members of the NIC are to be appointed by, report to,
and serve at the pleasure of the DNI.
The Intelligence Reform Act, provides that the DNI, when appointed, will be
responsible for NIEs and other analytical products prepared under the auspices of the NIC.
The three statutory responsibilities of the NIC have been to:
! produce national intelligence estimates for the Government, included,
whenever the Council considers appropriate, alternative views held by
elements of the intelligence community;
! evaluate community-wide collection and production of intelligence by
the intelligence community and the requirements and resources of such
collection and production; and
! otherwise assist the [DNI] in carrying out responsibilities established in
law.9
The DCI historically, and the DNI in the future, has a unique responsibility for the
quality of intelligence analysis for consumers at all levels of government. While a
number of agencies produce analytical products, the most authoritative intelligence
products of the U.S. Intelligence Community are published under the authority of the DCI
and potentially the DNI. NIEs are the primary, but not the sole, form in which the
Intelligence Community forwards its judgments to senior officials, and they are the only
one prescribed in statute. NIEs are produced at the NIC’s initiative or in response to
requests from senior policymakers.
NIEs are sometimes highly controversial. They are designed to set forth the best
objective judgments of the Intelligence Community, but they occasionally are more
closely related to policy rationales than some analysts would prefer. An NIE produced
in October 2002 on Iraq’s Continuing Programs for Weapons of Mass Destruction has
been much criticized; a more recent NIE on prospects for Iraq has been the source of
significant media attention.10
CRS-4
of Intelligence, Central Intelligence Agency, 1996).
11 See CRS Report RS21696, U.S. Intelligence and Policymaking: the Iraq Experience.
12 For a listing of the NIOs and a description of the NIC’s functions, see [http://odci.gov/nic/].
13 50 USC 403-3(b)(2)(A).
Although the importance of particular NIEs to specific policy decisions may be
debatable,11 the NIE process provides a formal opportunity for the Intelligence
Community’s input to policy deliberations. Arguably, it is the responsibility of
policymakers to seek the input of the Intelligence Community, but most observers would
argue that the DNI should not be reticent in presenting intelligence information and
judgments on major policy issues when difficult decisions are under consideration.
National Intelligence Officers
The most recent chairman of the NIC is Ambassador Robert L. Hutchings, who had
previously served in the State Department and in academic institutions.12 In addition,
there are senior analysts, known as National Intelligence Officers (NIOs), for Africa, East
Asia, Economics and Global Issues, Europe, Intelligence Assurance, Latin America,
Military Issues, Near East and South Asia, Russia and Eurasia, Transnational Threats,
Warning, and Weapons of Mass Destruction and Proliferation. The NIOs, who do not
receive Senate confirmation, come from a variety of government agencies, inside and
outside the Intelligence Community, and from the private sector.
National Intelligence Officers supervise the production of NIEs and other
community-wide products. Typically, an analyst in one agency is designated by the
relevant NIO to prepare a draft analytical product; the draft then is reviewed by relevant
analysts throughout the Community. Subsequently, if approved by the leadership of the
Intelligence Community (the National Foreign Intelligence Board) and the DCI, the draft
has been circulated to policymakers in the Executive Branch and, on occasion, to
Members of Congress. NIEs set forth the best information and judgments of the
Intelligence Community and are usually directed at significant issues that may require
policy decisions.
The NIOs have worked for the DCI in his capacity as head of the Intelligence
Community rather than in his capacity as director of the CIA. (In the future they will
report to the DNI.) Thus, NIEs and related analytical products have not been CIA
products; they have represented the consolidated views of the Intelligence Community
(with alternative views held by elements of the Intelligence Community noted, in
accordance with the statutory mandate13).
It may be reasonably assumed that the NIC will continue to depend heavily on the
resources of the CIA. The CIA contains the most extensive analytical capability across
the board on all subjects that might concern national policymakers, as well as
considerable capability to support military commanders and mid-level desk officers. The
CIA was originally designed to be “central,” without obligations to support departmental
objectives as has been considered to be the case with the intelligence arms of the military
services and the State Department. In some areas, however, other agencies have more
extensive capabilities and can make an equal or greater contribution to NIEs and other
CRS-5
14 See S.Rept. 108-301, pp. 27-29.
15 The views of different agencies as reflected in the October 2002 NIE, Iraq’s Continuing
Programs for Weapons of Mass Destruction, are discussed in U.S., Senate, Select Committee on
Intelligence, U.S. Intelligence Community’s Prewar Intelligence Assessments on Iraq, S.Rept.
108-301, July 9, 2004. The report also contains a description of the NIE drafting process; see pp.
9-11.
products designed to express the judgments of the entire Intelligence Community. Some
critics, moreover, charge that CIA on occasion develops an agency “position” that tends
to discourage alternate perspectives.14
Alternative Views and Concerns About Politicization
On many topics, there are inevitably different perspectives, and according to many
observers, policymakers are best served by rigorous presentations of alternative
positions.15 At the same time, however, some NIEs reflect an effort to craft language that
all agencies can agree on and thus to avoid airing differences that might draw agencies
into policy arguments between and among government departments. Agency managers
understand that too close involvement in a policy argument by intelligence analysts can
make their analyses unwelcome across the board. In addition, they well understand that
analysis is an uncertain science and art and that even the best analysts can miss
developments that loom large in retrospect and leave their agencies open to harsh
criticism or retribution.
Concern is often expressed about the extent to which intelligence products can
become “politicized,” i.e., be drafted to support or undermine certain policy options. A
charge of politicization is difficult to prove and is often dependent upon a reader’s
subjective viewpoint. Most observers believe that analysts make a conscientious effort
to avoid policy advocacy, but note that they are fully aware of policy disputes and may
have their own views that may, subconsciously or otherwise, influence their products.
There is, according to some observers, a tendency to avoid making intelligence judgments
that directly conflict with policy options that have been chosen. Observers caution that
placing intelligence analysis at the center of policy disputes can undermine the
effectiveness of the analytical contribution; they suggest that intelligence can best serve
by informing policy debates, but analysts cannot be expected to provide definitive
judgments that will resolve disputes that may involve a myriad of different factors, some
far removed from intelligence questions. In addition, observers note that it should be
recognized that policymaking sometimes involves making judgments based on incomplete
intelligence or on a willingness to accept risks and uncertainties beyond the ken of
analysts. Analysis can have a subjective quality to some degree and can be undermined
by unreasonable expectations.
The Intelligence Reform Act provides several provisions designed to ensure that
analysis is well-prepared and not politicized. In addition to having authority to establish
an Office of Inspector General, the DNI is to assign an individual or entity to ensure that
agencies conduct alternative analyses of information and conclusions in intelligence
products (section 1017). The DNI is also to assign an individual or entity to ensure that
intelligence products are “timely, objective, independent of political considerations, based
on all sources of available intelligence, and employ the standards of proper analytic
CRS-6
tradecraft” (section 1019). Another section requires that the DNI assign an individual to
address analysts’ concerns about “real or perceived problems of analytic tradecraft or
politicization, biased reporting, or lack of objectivity in intelligence analysis” (section
1020).
Other Analytical Products: the President’s Daily Brief (PDB)
Left uncertain are responsibilities for preparing the written brief on current
intelligence that is prepared daily for the President and a very few other senior officials.
The President’s Daily Brief (PDB), along with the Senior Executive Intelligence Brief
(SEIB) that has a somewhat wider distribution, have been prepared by CIA’s Directorate
of Intelligence (DI) and are considered that directorate’s “flagship products.”
Nonetheless, should the DNI be responsible for daily substantive briefings at the White
House rather than the CIA Director, it might be considered appropriate that the DNI staff
draft the PDB and the SEIB, based on input from the CIA and other agencies. The
number of analysts who actually prepare the PBD/SEIB is not large, but their work
reflects ongoing analysis in the CIA and other parts of the Intelligence Community. Some
might argue, moreover, that close and important links between CIA desk-level analysts
and the PDB would be jeopardized should the briefs be prepared outside of the CIA.
In addition, there are myriads of other analytical products: reports, memoranda,
briefings, etc. that are prepared on a routine basis. The Intelligence Reform Act does not
transfer extensive analytical efforts to the NID; leaving such duties to existing agencies;
the NIC will be responsible for assessments that set forth the judgments of the Intelligence
Community as a whole.
Issues for Congress
The Intelligence Reform Act provides that the DNI will assume responsibilities for
managing the NIC. The DNI will be support by the NIC staff (probably numbering less
than 100 positions). This gives the DNI the capability to oversee the preparation of NIEs
and to ensure that the views of all agencies have been taken into consideration in interagency
assessments. A major change will be the fact that the NIOs and their staff will
work for one person (the DNI) while CIA analysts will report to a separate Director of the
CIA. Congress may ultimately assess whether these changes, as they are implemented,
have improved the efforts of the Intelligence Community and its analytical products.
The future responsibility for the production and presentation of the PDB/SEIBs is
uncertain. They are currently prepared by CIA’s Directorate of Intelligence, and that
responsibility could be continued. On the other hand, if the DNI, rather than the CIA
Director, is to conduct the daily briefing for the President and senior White House
officials, it might be argued that the DNI and the DNI’s immediate staff should have
responsibility for the document that provides the basis for the daily briefings.
liviudrugus 
