liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Băimăcean Elena

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 384  Vineri 19 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (112).


Joi 9 iunie 1966. Dimineață, Mircea s-a sculat de-abia cînd a venit Prandea în dormitor. S-a sculat însă cu spatele la el – și, pare-mi-se, nu l-a văzut. Apoi s-a îmbrăcat, dar cînd să iasă am observat că iar vine Prandea în dormitor. Atunci am început să ne consultăm cu un manual de anatomie în față și pedagogul o fi crezut că atunci a venit la mine…

Pînă la 7.30 am scris în Jurnal. Înainte de a se suna masa mi-am dus geanta și Jurnalul la valize.

Azi, iar am mers ”student” la școală. Prandea mi-a restituit primul volum de nuvele americane.

Vremea e frumoasă, caldă și senină și azi.

Cum am ajuns la școală mi-am făcut rost de un caiet (unul de engleză de la Ungureanu Mircea) și mi-am scris la limba rusă (copiat de pe o foaie de la B.M.)

La limba română s-a făcut obișnuita recapitulare. Nici nu mai știu ce lecții s-au repetat. Am scris la limba rusă, apoi am citit ”Albumul” lui Cupșan Eufrosina. Mi l-a dat să-i scriu ceva în el, dar eu m-am mulțumit să i-l citesc și la urmă s-o rog pe ea să-mi scrie ”Țărăncuță, țărăncuță” în albunul meu (mîine).

În pauză, m-am întîlnit cu Ghiță Leonte și, neavînd ce face, am început să ne ”împungem”. Nici unul nu vroia să o lase mai moale. Atunci am mers în spatele școlii și ne-am luptat ”pe viață și pe moarte”: cînd el dedesubt, cînd eu deasupra. Forțele au fost cam echilibrate. El e mai voinic, dar se mișcă mai greu. Cînd am socotit noi că ne-am ”luptat” destul, am observat că în jurul nostru era un cerc de curioși, iar pantalonii noștri erau complet înverziți. Asta a fost singura parte proastă a ”competiției”.

La istorie mi-era cald și începînd de la ora asta și pînă la sfîrșitul orelor am stat în clasă  numai în cămașă și fără cravată. La istorie s-a făcut recapitulare, dar nu știu și nici n-aveam cum să știu ce s-a vorbit în clasă. Am scris  bilețele (fără prea mare importanță). Mi-a promis că imi va oferi o fotografie de-a ei, dacă mă interesează persoana sa. Profesoara i-a promis lui Vlonga că o lasă corijentă cu proces verbal. La sf. orei m-a pocnit și pe mine cu o întrebare despre ”apariția și izvoarele socialismului științific”. Înainte de a răspunde, profesoara mi-a făcut puțină teorie. ”Druguș, tu acolo, în ultima bancă, grozav le mai dormi… Stai și hibernezi..”. M-am mai descurcat eu cumva dar norocul meu a fost că peste trei minute a sunat…

Eu către ”ea”: ”Te amuză bilețelele mele?” Ea: ”Nu! Băimăcean mă face să rîd!”…”

În pauză am chemat-o pe Lia afară și Toader i-a făcut o fotografie… Toader s-a supărat că n-am vrut să fac o poză cu ea… Ce să mai vorbesc? Habar n-am să mă port cu o fată…

La l rusă a ascultat pentru îndreptare apoi ”am rezolvat” în clasă tema nr. 3.

După rusă am avut naturale. Aceasta este ultima oră de naturale din trimestrul ăsta (deoarece ora viitoare facem diriginție). Zăicescu l-a pus pe Gavril și-a citit lecția de încheiere, iar în ultimele 20 de minute a vorbit despre importanța științelor naturale în viața de toate zilele. Ea mi-a scris un bilet dar era cît pe ce să mă vadă Zăicescu care se uita drept la mine. Lia: ”Rămîi la ora de franceză?” Eu: ”Nu mai rămîn

După aceste patru ore l-am așteptat pe Toader și pe Costică și-am mers pe o bancă în spatele blocurilor de pe str. Bogdan Vodă. Am pierdut acolo vreo trei sferturi de oră. Costică a propus ca azi la ora două să venim în parc – fiecare cu a lui: Toader cu N., Costică cu Geta și eu cu Lia. Toader și Costică s-au înțeles și chiar așa au făcut. Eu am rămas iar pe tușe…

La internat am luat masa la 1, apoi am ieșit tustrei în oraș. Toader s-a despărțit primul de noi și s-a întîlnit cu N. În ultimul timp Toader a făcut o serie de prostii care au cam jignit-o. Azi i-a trimis o scrisoare cam tăioasă (dar îndreptățită): ”Te plictisesc? Oare pot băieții să iubească? Atunci, seara, mă priveai cu niște ochi sinceri, naivi, ca de copil”). Cu toate că N. l-a rugat pe Toader să distrugă imediat această scrisoare. Toader însă nici n-a distrus-o, ba mi-a arătat-o  și mie, ca unui prieten de credință, cerîndu-mi să-l sfătuiesc ce să facă: Eu: ”Tu ești vinovat. Ia și repară lucrurile...”. Se pare că așa au și făcut. Azi erau veseli nevoie mare. Eu m-am întîlnit cu H.N. și am stat o vreme în parc. (Glumă: ”Mă, ești cîrpă! – De ce? – De șters la cur!”)

La 3.30 am fost la meditație și pînă la 5 am scris în Jurnal. În pauză am fost cu Culai (H.N.) și Saima (Simeria Virgil) în recunoaștere prin grădinile oamenilor. Avem plan pe diseară să dăm atac al trandafiri și alte flori (bujori etc.). Vrem să ducem flori la școală, avem ultima oră de l rusă. Apoi am mers toți trei în grădina din spatele internatului. Aici earu puse pe un băț mai multe cordele de hîrtie creponată roșie – ca sperietoare. Culai a jumulit un astfel de băț și l-am împodobit pe Saima de toată frumusețea. L-am făcut general. I-am pus centură, diagonală, epoleți; l-am încheiat la haină pînă sub gît și cu șapca-n cap. Avea o adevărată uniformă și zău că-i stătea bine!

Au început să se coacă cireșele și prin părțile noastre. Zilele calde se țin acum lanț și mi-ar plăcea să continue.

De la 5.30 la 6.30 am scris în Jurnal. Haiuță mi-a promis că mi-a pregătit un creion automat și mi-l dă mîine. Las să-l dea, dacă n-a avut grijă (de creionul meu). Înainte cu puțin de a se da masa și-au făcut apariția Toader și Costică. Toader mi-a spus că iar a făcut-o lată. La început se împăcase, dar la urmă a făcut-o pe nervosul, îl înjura pe Costică (care nu era de față) și fata iar a plecat cu inima grea, iar Toader a venit la internat și-a început să-și dea cu pumnii-n cap. Acuma iar nu știe cum s-o dreagă. Azi i-a adus 4 cărți de citit, i-a arătat un album cu fotografii de-ale ei și-un teanc cu fotografii de artiști. Costică a așteptat-o pe Geta să meargă la film și de-abia de la 4.30 la 6.30 au mai vorbit.

După ce-am luat masa am ieșit prin oraș numai în cămașă și cu mînecile suflecate. Toader mi-a expus un fel de plan în care, pentru îndeplinirea lui are nevoie de Mircea. L-am căutat prin tot orașul numai nu dădeam de el. Cînd veneam spre internat, însă, dăm de el pe neașteptate: venea de la examen; l-am întors și am venit tustrei la internat. Toader s-a depărtat iar eu i-am expus lui Mircea ruga lui Toader. Mircea se întîlnește cu Felicia la ora 8.30. Toader îl roagă pe Mircea s-o trimită pe Felicia s-o cheme pe N. tot în locul acela. Mircea va sta prin apropiere. În caz de ceva, se ajută (caft).

La 8 am intrat cu toții în meditație. Pedagogul n-a mai fost pe aici de pe la 4. La 8.30 Toader a dispărut. N-a simțit nimeni cînd a ieșit afară. La 9 s-a dat drumul la dormitoare. Eu, cu H.N. și Saima ne-am înțeles să mergem să furăm flori… și nu ne-am dezbrăcat. Pînă una alta am început să povestim întîmplări de-ale noastre de cînd eram mici. Eu am povestit cum am căzut cu trotineta de pe pod în apa Bistriței (la Șarul Dornei), cum am dat foc la paiele popii din Gorbănești, vrînd să coacem porumb într-o claie de paie (aveam 3-4 ani). Apoi fiecare a povestit de cîte ori și cum s-a rătăcit prin pădure.

Băieții de la internat, văzînd că scriu mereu în Jurnal, zic: ”Măi, tu o să ajungi scriitor mare; numai să te faci după ce-or termina copiii mei școala, să nu te mai învețe și pe tine, că și-așa-s destui...” (Halip Floria, X B, L. 2). Saima, de cîte ori mă vede scriind în Jurnal zice în glumă, cu glas copilăresc, rugător: ”Scrie și despre mineeee…”. Eu: ”Da, da, scriu….”.

Cerul era senin și dintr-o zdreanță de nor a început să plouă; am crezut că am ratat planurile. Dar am avut noroc… Ploaia a ținut doar atît cît a udat un pic pămîntul și a primenit aerul cam fierbinte. Era mai mare dragul să stai afară. După 9.30 a venit Țopa M. (pedagogul) și s-a interesat de Gherasim. Eu: ”Dom pedagog, i-a venit fratele de-acasă și… cine știe!?”.

Cum a plecat el, m-am înarmat c-un cuțit de la Senigeac L (X, Lic 1) și toți trei, cu mînecile de la cămașă suflecate am părăsit în taină vechiul internat. Cu îndemînare am sărit poarta și am luat-o spre cazarmă, pe trotuar. H.N. zicea că nu crede să avem noroc astăzi, dar eu i-am însuflețit și ne-am continuat calea… Ținta noastră era prima clădire de după Gostat – avea o mulțime de trandafiri minunați. Aici n-am avut noroc și a trebuit să părăsim locul (stăpîna stătea pe-afară). Am luat-o pe Grănicerului și-am ieșit pe Mărășești. Aici, după cercetarea efectuată în timpul zilei – știam că sînt trandafiri roș-aprins și bujori albi. Am dat un raid și pe str. 23 august, dar culmea, nimeni nu se culcase. Ne-am întors pe Mărășești și mi-am luat inima-n dinți. Am sărit foarte fin un gard nu prea înalt și-am ”recoltat” frumos cu cuțitul doi bujori albi minunați. Apoi l-am pus pe Saima și pe Culai să păzească, și-am cules un mic buchet de trandafiri puternic mirositori.

Pe la 10.30 am sosit în preajma internatului, am mai luat doi bujori de la Țopa apoi m-am dus cu Saima și am ascuns buchetul în niște buruieni ca să se mențină proaspete pînă dimineața. H.N. a văzut-o pe Ica tocmai cînd pleca). În dormitor, m-am dus la Costică Lungu și-am povestit o mulțime de lucruri despre fete. Costică mi s-a spovedit și și-a destăinuit primele sale aventuri de dragoste. Mi-a mai dat și mie unele sfaturi, dar nu cred să se prindă de mine…Pe la 11.30 m-am dus și eu la culcare. Pitic Mihai nu mai putea de sporovăiala noastră… M-am culcat, nu înainte de a lăsa geamul de la căpătîi deschis. Pe la 1.30 au sosit și Toader cu Mircea din aventură. Au intrat rîzînd și povestindu-și cele întîmplate. În orice caz, se pare că a mers bine și ”oamenii” erau foarte bine dispuși. De-ar ști directorii, profesorii și milițienii de aventurile noastre nocturne, nu ne-ar fi prea moale…

Vineri 10 iunie 1966. Mircea s-a sculat la 5 și s-a cărat imediat (a crezut că-i ora 6). Dimineața nu mă prea dădeam sculat. Mi-am curățat pantalonii înverziți, cu peria înmuiată în apă. Azi mi-am luat pantalonii de la uniformă. Înainte de 6.30 apare Mircea și-mi mai spune cîte ceva de-aseară. Cică Felicia i-ar fi arătat un oracol în care ar fi scris și Theodora. (Nume preferat: Liviu; vîrsta: e de-abia în clasa X-a). Mircea a mai spus că și-a dat seama că ar fi vorba despre mine… S-o cred și p-asta? Mai știi?  Mircea e în mare pană de bani, dar – cu toată bunăvoința – nu i-am putut face rost.

De la 6.30 la 7 am scris în Jurnal. Apoi Toader mi-a povestit toată aventura de-aseară, din fir în păr (bineînțeles, după ce l-am asigurat că rămîne între noi. (El a  sărutat-o și… viceversa! Erau cît pe ce să se aleagă cu o bătaie. N. se temea grozav).

Cînd am plecat la școală am avut grijă să aduc florile, dar în așa fel încît să nu mă vadă Haiuță. La școală toți s-au mirat că am adus flori, dar le-am spus verde de unde le-am luat și… zău că m-au crezut. Au mai adus flori și cîteva fete.

La ora de română, profesoara a primit un buchet de flori din partea clasei (oferit de Ungureanu Constanța). Joravski (omul de serviciu) a anunțat cu condica eliminarea elevilor Terzea Romeo și Pătrăuceanu Gh. pentru absențe repetate și fugă de la ore (eliminarea este pentru următoarele trei zile).

În ora de limba română am scris în Jurnal timp de jumătate de oră. Ea mi-a zîmbit îndelung, dar cînd am privit-o, eu n-am zîmbit. Ea a crezut că-s supărat: ”De ce ești indispus? Poate ești supărat pe mine?” Eu: ”Nu, numai cît n-am chef. Mergi la teatru?” Ea: ”Nu cred să pot; trebuie să învăț la chimie. Pot veni duminecă la film” Eu: ”Bine, la Cinema ”Unirea”.

La fizică profesoara a ascultat un pic, apoi a predat ultima lecție de anul ăsta.

În pauza mare am ieșit cu Toader afară și-am vorbit mai multe despre ”ale noastre” (Natalia și Lia). Am fi vrut să mergem odată ”organizat” la film (+ Costică cu Geta). Adică fiecare cu-a lui. Dar nu s-a potrivit.

Am luat două bilete la teatru (și pentru Toader).

La limba latină, profesoara a anunțat rezultatele la extemporale. Mie nu mi l-a corectat încă, dar profesoara m-a întrebat: ”Druguș, tu cum l-ai făcut? Pe 3 sau pe 4?”. Restul orei a ascultat două eleve pentru îndreptare, iar eu am mai scris în Jurnal. Liei îi este rău, o doare capul ”îngrozitor”. Toate sfaturile mele nu i-au fost de folos.

La matematică am dat extemporalul anunțat, dar de care eu am uitat. Deci am uitat să și învăț. Ne-a dat 7 întrebări, dar atît de ușoare încît toată lumea ar fi putut lua opt (nota maximă). Dar dacă nu știi, de unde să scrii?… Am scris o singură întrebare bună (de la Popescu). Extemporalul meu a fost corectat primul și mi-a pus 3! Toate extemporalele au fost corectate în clasă. O întreb pe Lia (în scris): ”Ai făcut bun extemporalul?” Ea: ”Așa și-așa”. Avea o mutră, să-i plîngi de milă.

La l rusă profesoara a încheiat mediile și pentru ca noi să nu ne plictisim ne-a dat  să ”rezolvăm” cîteva exerciții.  Dar nimeni nu s-a apucat de ele. Fiecare completa albume, scria bilețele, discuta, rîdea – așa ca-n ultimele ore de curs. De-acum mă consider în clasa XI-a…

Lia: ”Azi mai aveți engleza?” Eu: ”Nu, da de ce-ntrebi?” Lia: ”Am întrebat ca să-ntreb!” Eu: ”Răspunsul tău dovedește că ești supărată. De ce?”. Lia: ”Sînt bolnavă”. Eu: ”Și dacă ești bolnavă îmi dai răspunsuri în doi peri?”  Lia: ”Vreau să nu mai fim supărați niciodată”. Eu: ”Și eu vreau asta, deci..”.

În ora de rusă a venit diriginta și ne-a vîrît pe gît niște concursuri (un leu). De voie, și mai ales de nevoie, am luat și eu unul. După oră, diriginta ne-a spus să mai așteptăm un pic, să ne comunice rezultatele la extemporale (Lia – 5!). Mie mi-a făcut un pic de teorie și am terminat-o. Am coborît împreună cu Lia și apoi am mers împreună în oraș. Am mers cu ea prin oraș, prin parc, ne-am plimbat pe lîngă cinema ”7 Noiembrie”. Am discutat despre situația ei (note, medii). Ea mi-a mai povestit întîmplări de-ale ei de pe la Liteni. ”Roșcani e pe-aproape?” întreb eu, ca într-o doară. ”Da de ce-ntrebi. Cunoști pe cineva pe-acolo?”. Eu: ”Nu, am întrebat doar așa…”. Nu mi-am putut stăpîni rîsul și i-am spus de unde am aflat despre ”Roșcani – loc plăcut de întîlnire” (Oracolul lui Pascar Ilarica). Apoi și-a mai adus aminte cîte ceva… Era cît pe ce să ne dăm și-n scrînciob, dar mi-am adus aminte că eram lefter. La 2 eu am plecat la internat și-am ajuns numai bie la masă.

Toader era în parc cu N. și m-a văzut cînd mergeam cu Lia. Pînă la 3.30 a venit și Toader, am făcut cu el o tură prin oraș, apoi am venit la meditație. Deoarece m-am plictisit de scris am început să citesc din ”Jack London” de Irving Stone.

Pe la 4 m-a apucat somnul, m-am făcut comod pe masă și pînă la 5 am dormit dus. A venit Prandea la mine și m-a trezit trăgîndu-mă de cap. Am crezut că-i altcineva și era cît pe ce să-i trag un pumn de să vadă stele verzi… Toader a dormit și el și la 5 am mers amîndoi la pompă și ne-am spălat cu apă rece pe față. Pe lîngă Beldianu Gheorghe și Caunii Vasile – care au cerut să li se dea masa pe diseară – l-am rugat și noi pe Țopa să ne dea ceva de halit. Ne-a dat la fiecare cîte-o porție de pîine și o farfurie de borș de la amiază, și-a scăpat de noi.

Am mers mai întîi prin oraș, am fost cu Toader prin piață și l-am așteptat să se dea în ”spînzurătoare”. Apoi am mers la Casa de Cultură unde aveam bilete la Teatrul ”Cetatea Neamțului” de V. Alecsandri. Am avut locuri lîngă Ica Grijincu. (XE). I-am lăsat lui Toader locul de lîngă ea și ne-am distrat împreună. (A fost și Natalia la teatru, dar Toader n-a văzut-o!”). Spectacolul a fost destul de bun. Este dramatizarea bucății de lectură ”Sobiețki și românii” de Negruzzi. Piesa s-a terminat înainte de ora 8 și pînă să mai sune meditația am stat pe-o huță de-a copiilor din parcul de pe fostul stadion. (Toader fumează foarte mult, mereu. Asta-i rău!).

De la 8 la 0 am scris în Jurnal. Pentru seara asta aveam pregătite niște planuri. În grădina vecinului de la răsărit este un cireș cu cireșe coapte. De la 9.30 în sus e bine de ”luat”. Dar, spre neașteptarea noastră, a început să se înnoureze, să tune și să fulgere grozav și ne-a trecut pofta. A tras și o ploaie babană. Pînă pe la 10 Costică mi-a făcut ”bordura” la ceafă, apoi eu m-am ras pe față și pe ”mustață”. Costică mi-a povestit – nu înainte de a-mi da cuvîntul de oanoare că nu spun la nimeni – toată povestea cu Oltița (o puștoaică de clasa 7-a de pe str. V.I. Lenin (POLD). Costică mi-a arătat și-o scrisoare de-a ei, spunîndu-mi că-i destul de ”șmecheră”. Am adormit pe la 11, în tunetele și fulgerele ploii de vară care se îndepărta de-acum.    (va continua)

Liviu Druguș

Pe mîine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 379 Duminecă 14 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (107).


Joi 26 mai 1966. Dimineața, cînd ne-a sculat Prandea, cerul era perfect senin și soarele învăluia totul în lumina-i aurie. Azi tot timpul s-a menținut această vreme frumoasă.

Pînă la 7.30 am scris în Jurnal și abia am ajuns la luni după amiază. La școală am citit din ”Ultima poveste” și dacă la început m-a plictisit binișor, acum mă pasionează și-mi plac ispărăvile celor patru copii, și ale lui Cazimir (telegraful, automobilul, șmecheria de la strînsul prunelor cu fundul de scîndură, ”pîn la anul ori moare măgarul, ori crapă sultanul”).

La limba română, cît a ascultat am citit mereu, iar cît a predat am fost destul de atent fără să uit să mă uit drept în ochii profesoarei (e o plăcere a mea de a mă uita în ochii oricui; deseori ochii spun multe…). La istorie, atît timp cît a ascultat, eu am citit (ce puteam să fac altceva?). În timpul ăsta am mai făcut un schimb de bilete mai tăioase cu Lia. Mi-a adus aminte să nu afirm ceva pînă nu-s convins: ”Chiar azi o să mă conving că nu chiorăște așa ușor”. Eu: ”În definitiv, ce mai vrei?”. Și-a cerut scuze, iar eu am întrerupt corespondența trimițîndu-i stiloul gol.

Azi e ultima zi de curs la clasele a VIII-a și a XI-a . Peste tot e veselie, flori, dar se simt în aer durerile despărțirilor. M-am pus și eu în situația lor. Nu-i prea ușor să te desparți de colegii cu care ai petrecut 3 sau 4 ani, de profesorii – unii mai mult îndrăgiți, alții mai puțin.

La limba rusă nici n-am putut citi și nici dormi. Profesoara a ascultat aproape toată ora și a trebuit să mă uit în ochii ei. .

În pauză, m-am întîlnit cu Gherasim și atîta timp cît am stat împreună am gavarit ”po ruskomu iazîku”. Dac-ar fi stat cineva să ne asculte se strica de rîs: vorbeam cu cuvinte românești cu terminații rusești; apoi mai vîram și ceva cuvinte rusești. Tot în această pauză vine Băimăcean la mine și-mi șoptește că am în bancă o carte de la Teodora și mi-a zis să-i scriu cîteva cuvinte. M-a cam mirat faptul. Pe lîngă că n-am vrut să-i răspund la primul bilet, nici n-am mai vorbit cu ea decît întîmplător, de cîteva ori.

În ora de naturale am avut, așadar, ocupații. Cartea de la Teodora era ”Îndreptar turistic – Iași” pe care-a luat-o cînd a fost la Iași în vacanța trecută. Am găsit un loc liber și am scris: ”Îți mulțumesc pentru faptul că mi-ai dat prilejul să-ți las o mică amintire. Mai sînt cîteva clipe și-ți iei rămas bun de la școală. Eu îți urez mult succes la examenele care te așteaptă și multă fericire-n viață” (Pentru Hanuseac Teodora, clasa a XI-a C). Ora de naturale s-a scurs pe nesimțite. După ascultare, s-a predat lecția ”Funcția de reproducere a organismului” – lecție care a dat prilej de veselie. Zăicescu: ”Nu rîdeți, măi, că nu-i de rîs…”. Dar n-avea cui spune. Fiștecare cu-ale sale.

După oră a venit diriginta și a comunicat situația elevilor amenințați cu repetenția și cu corijențe. Candidați la repetenție: Ivănuță (5 obiecte), Nasadniuc (4), Nichiforel (4), Omelcenco (6), Sfichi (4), Ungureanu Constanța (4), Buhai M. (5). Cînd a ajuns la Buhai, Zăicescu a completat: ”Lasă măi colacul ceala de pe cap. Ce folos dacă ai pe cap? Dacă n-ai nimic într-însul ești un animal, un animal”. Zăicescu s-a enervat chiar și a ieșit furios pe ușă. Diriginta a adăugat și ea: ”Da! Se vede o regină și de-acu-i gata!”. Candidați la corijențe: Cojocar, Gherasim Elvira, Gozec Victor, Nichiforiuc Geta, Pascar Ilarica, Pîrghie Rodica, Șcheianu Gabriela, Teleagă Viorica și Vlonga Aurora.

Am luat masa la 12, apoi Toader și Costică s-au dus înapoi la școală pentru că aveau ședință (adunare generală) la clasa lor (X-D).

Eu am plecat în oraș să-mi fac unele cumpărături (dar la librărie era închis). Am cumpărat doar o revistă ”New Times” nr. 19 + o înghețată. Pe lîngă asta am mai pierdut cinci lei nu știu pe unde. Din ultimii 10 lei pe care-i mai aveam am mai rămas cu trei. Am stat un timp cu Arcadie prin parc. B.M. a trecut, împreună cu Ieșan, elevul de-a XI-a, pe lîngă mine. M-am dus la autogară să mă întîlnesc cu Mircea să văd ce mai face. El tocmai venea înspre mine. Cineva îl întreabă: ”Unde pleci?”; Mircea: ”Nu plec nicăieri”. Apoi a început să vorbească c-un șef de-al lui. Eu m-am dat după gardul de la parc și-am ascultat: Șeful: ”Te joci cu banul statului?! Să predai banii și la noi nu mai ai ce căuta!”. Am văzut mutra pe care a făcut-o Mircea. Numai nu plîngea. Ce să-i fac dacă nu știe să se stăpînească și să chibzuiască. Văzînd asta am luat-o încetișor spre internat. Aici am jucat tenis pînă la 4.30 cînd a venit Haiuță și m-a chemat sus. Pînă la 5 am citit. În pauză – iar tenis. Acum m-am învățat cum să trag bombele și să le și barez. De la 5.30 la 7 am scris încontinuu în Jurnal și-am ajuns pînă marți. La masa de seară a dat orez cu lapte și am rămas flămînd. După masă am vrut să mai joc un pic cu Haiuță: să văd ce obraz gros are… Eu: ”Tovarășe pedagog, mai aveți creionul ăla?” El: ”Nu-l mai am!” Eu: ”Cum nu-l mai aveți?” am făcut-o eu pe supăratul: ”Atunci eu ce fac?” El: ”Lasă mă că ți l-oi da eu”. Vreau să joc așa teatru : mă distrez și eu și văd ce poate Haiuță. Mingea de tenis iar a făcut-o pierdută (noroc că era a lui Costică). În pauză am văzut o mică cafteală. Lungu Dragoș a luat-o pe coajă de la Grigorean, Zaharia, Bodale, Senegeac și Cucoș. Dacă nu intervenea Florea să-i despartă, o lua Dragoș urît. Nici așa nu se știe dacă n-o ia. Totul a pornit de la faptul că Lungu l-a pocnit în meditație pe Popovici Gavril (cl IX, Lic.1). Acesta fiind din Marginea are mulți consăteni și prieteni (Grigorean, Adochiței, Bodale  etc.).

În pauză am mers cu Toader pînă la ”granița” Rădăuțiului. Aproape tot timpul Toader mi-a povestit despre el și N., cum se împacă ei. Pînă acum Toader a simțit că ea ține enorm de mult la el. Nu vrea să-l vadă niciodată încruntat și supărat. De multe ori, Toader face cîte-o boață, fiind el și numai el vinovat. A doua zi tot el o face pe nervosul și imediat se reglementează. E foarte sinceră cu el și-i spune absolut totul. La banchetul de sîmbătă era cît pe ce să ne invite și pe noi (cică n-a fost nici un băiat!). Nu știu de ce nu-l are pe Costică la inimă. Nu-i place fudulia și îngîmfarea lui. Merge cu capul pe sus și nici una nici două se tot oglindește… În fine, mi-a mai spus el multe… De la 8 la 9 am scris în Jurnal și-am ajuns pînă ieri seara. Cu ocazia asta am terminat caietul pe care l-am început trimestrul ăsta. Am terminat și al doilea carnețel de însemnări (0, 80 lei).

Vineri 27 mai 1966.  Azi, cu greu m-am sculat la 5.30 ca să termin odată cu Jurnalul și să ajung la zi. De la 6 la 7.30 am scris aproape mereu. Am început caietul ăsta nou. Cum s-ar zice am ajuns la zi dar cu… sacrificii.

Cum am ajuns la școală m-am apucat și mi-am copiat exercițiul la rusă apoi m-am dat pe citit.

La l română am citit prima parte a orei, apoi n-am mai putut deoarece profesoara a început să predea.

La fizică a ascultat aproape toată ora apoi, într-un sfert de oră, a predat lecția nouă.

În pauză am împușcat grozav din petale de bujor. Răsuna școala-ntreagă. A fost Nelu Alexinschi (din X F) prin clasă și a vrut să ne dicteze ”Gaudeamus Igitur” dar n-a avut cui. Îl voi copia neapărat de la cineva. E un cîntec frumos ce se cîntă la absolvirea facultății; este închinat profesorilor.

În pauză am învățat să fluier ”Marșul metalurgiștilor” – din păcate numai refrenul (din filmul ”Finală buclucașă”). E foarte frumos și-mi place. Nu știu cum să fac să-l scriu pe caiet ca să nu-l uit. Dac cum să scrii o melodie fluierată?…

La l latină profesoara a ascultat numai pe cei ce s-au anunțat ca să-și îndrepte mediile. S-au anunțat Pîrghie și Gozec. Eu am citit pagina ”Sport” din Scînteia Tineretului și n-am observat cît de bine au știut. Lui Gozec i-a pus 7. Profesoara Badac: ”Vezi, Gozec, îți dau 7” Gozec: ”Da tovarășa profesoară, mai am un trei și îmi mai trebuie un 7”. Badac: ”Vezi băiete, îți mai trebuie unul...”. Profesoara a dat să explice ceva și era vorba despre ”recapitulare”. Profesoara a spus pe englezește ”rivijn” și m-a întrebat pe mine dacă-i așa. Eu m-am ridicat și nici nu știam despre ce-i vorba. Profesoara a zis, zeflemitor: ”El doarme...”. În ora asta de latină am primit un bilet de la „ea” (B.M.): ”Parcă vroiai să-ți scriu ceva într-un album; știu să scriu cîntece”. Eu: ”Ziceai că ne te pricepi” Ea: ”Dacă nu mi-ai dat caietul… Cu plăcere îți voi scrie, numai să mi-l aduci mîine căci am timp liber” Eu: ”Deocamdată, mulțumesc!”. În pauză, Ea: ”Liviu vrei să-mi dai caietul de l rusă?” Eu: ”Poftim” Ea: ”Mersi, Liviu”.

Ora de geometrie a fost a noastră. Hrișcă a lipsit toată ora + pauza și a fost veselie mare. A trebuit să vină Kamil să ne mai liniștească: era prăpăd! În pauză s-au făcut hore și s-a dansat: vals, rusească, sîrbă. Ah! Dacă-ar fi fost și-un instrument! (un fluier sau o muzicuță…).

La l rusă profesoara a întîrziat vreo 10 min. A fost la școala veche unde-a văzut un film la televizor; ni l-a povestit și nouă. Apoi i-a ascultat mai mult pe cei care se anunțau…

După ore, am luat masa, am făcut cîteva ture prin oraș, apoi am venit la internat și-am citit pînă la 3.20. Am găsit în această carte (”Ultima poveste”) o descriere despre primăvară care mi-a plăcut destul de mult, motiv pentru care o transcriu aici: ”O, primăvară, cine nu ți-a cîntat frumusețea! Cine nu ți-a adulmecat mireasma proaspătă și dulce ca apa izvorului, ca aerul dimineții, cine nu ți-a simțit seva amestecîndu-i-se în inimă cu sîngele vieții, cine n-a cunoscut tainicul foșnet cu care tu faci să crească din pămînt spicul ierbii, să se umfle mugurul, să se trezească glasul nou al omului și al păsării și toate înfrățite să cînte, suav și marțial, imn tinereții?!”   Pînă la 5 am citit în continuu și mă apropii de deznodămînt.

De la amiază a început să se înnoureze, iar pe la 5 făr-un sfert a început să plouă zdravăn cu stropi mari și deși. A fost o ploaie bună care a vîrît multă apă în pămînt.

La 5, adică imediat cum a contenit ploaia și s-a arătat ”o poartă de senin” pe cer, eu cu Toader am ”hușchit-o”, cu gîndul să mergem la Casa de Cultură și să vedem spectacolul ”Idei pentru o revistă”. Dar, spre dezamăgirea noastră, spectacolul nu se dădea și matineu, ci numai de la 8. Atunci am luat o hotărîre rapidă și ne-am îndreptat spre cinema ”7 Noiembrie”. Aici am văzut filmul englez ”Barcagiul” – foarte comic și destinzător.

În drum spre internat m-am întîlnit cu Mircea. S-a hotărît să rămînă în Rădăuți, să-și dea examenele și pe urmă va mai vedea. Diseară poate va dormi la mine. Și-a dat demisia de la Autogară. Am venit împreună la internat. Am mai vorbit așa pînă cînd s-a dat masa. El s-a dus în oraș și mi-a lăsat vorbă să vin la el la gazdă (Str. Volovățului, lîngă linie). Am mîncat repede și tot repede am fugit pînă acolo la gazdă. Dar, ușa era închisă, iar Mircea nicăieri! Mîhnit, am venit prin oraș la internat.

Pe stadion a staționat o mașină franceză avînd după ea un dormitor…

De la 8 pînă la 9 fără 10 am mai scris în Jurnal. La 8.50 a venit Mircea la mine: mi-a adus o cămașă albastră cu manșete duble (pentru butoni) și cu guler înalt, așa cum mi-am dorit eu. Mi-a spus că a avut dificultăți și cu Mihailiuc – gazda – din pricina chiriei. Trebuie să-i mai dea 40 de lei. A lăsat zălog un cearșaf… Și-a adus la mine restul de bagaje (pătura cea arsă de-acasă, un cearșaf și-o pernă mare – pe care o voi folosi eu). Am mai vorbit cîte ceva și i-am spus să vină la internat în jurul orei 10 ca să doarmă la mine și să nu știe niciun pedagog. Acum nu mai avem șef de dormitor și sîntem de capul nostru. Pînă la 10 n-am adormit, așteptîndu-l. Am adormit și n-a mai venit.

Sîmbătă 28 mai 1966. Astă noapte m-am trezit și Mircea era lîngă mine. La 5.30 l-am sculat și-a plecat fără să-mi mai zică ce are de gînd să facă. Aseară, mi-am strîns cărțile pe întuneric și stiloul a rămas în meditație. Dimineața nu l-am mai găsit. Îmi pare rău după el; era un stilou ieftin dar bun. Pînă la 7.30 am scris două fițuici la chimie (!) fiind sigur că ne dă extemporal.

La 7.30 au luat masa niște sportivi de la Siret și Botoșani și ne-a dat masa numai nouă (celor de la Liceul 2) adică ”băieții de la fete” (L.D.: Liceul nr 2 este continuatorul Liceului de fete; o reminiscență a acestui trecut o constituie ponderea majoritoară a profesoarelor în comparație cu profesorii).

Azi dimineață era foarte cald, cerul senin și mi-am luat bluza albastră. Cînd m-am pornit la școală deja se înnourase binișor.

Cum am ajuns la școală Lia m-a întrebat: ”Mi-ai adus caietul?” Eu: ”Era închis la librărie”. Ea a zîmbit. De ce – nu știu. Eu rămîn de-acum indiferent la orice ”cochetărie”. După cele întîmplate o tratez ca pe o simplă colegă.

La istorie nu m-am sinchisit că profesoară ascultă și pune 3 pe capete. Am citit aproape toată ora. La limba latină, baba nu mai scoate ea la ascultat, ci examinează numai pe cei ce se anunță. Și cum eu n-am de gînd să mă anunț, stau fără grijă și citesc în ultima bancă. Profesoara a observat acest lucru. Mi-a pus o întrebare și iar m-am sculat adormit. Văzînd atîta nepăsare, baba iar s-a enervat un pic: ”Da cu ce te ocupi acolo, băiete?”. Nu i-am mai răspuns și m-am mutat în prima bancă cu Gozec, unde mă mutase dînsa (ca să fiu mai atent). Pînă la sf orei mi s-a părut că trece un an…

În pauză, pe scări, mă întîlnesc cu Teodora: ”Auzi, măi! Îți mulțumesc că mi-ai scris”. Eu: ”With pleasure!” (m-am îmbujorat puțin).

La chimie am dat extemporal. Dar baba, șmecheră foc. Pe cei din fund i-a adus în față. Pe mine m-a adus în banca doua, lîngă geam (cu Cîmpan). Cele două fițuici pe care le-am scris azi dimineață nu le-am putut folosi, dar în timp ce le-am scris mi-au rămas în cap cîteva reacții și-am dat lucrarea pe-un 6 – 6. Restul orei, baba a predat ultima lecție.

În pauză, Gherasim a venit la mine cu-o veste; cică Istrătoaie din cl. XI-a (Dornești) umblă mort după Natalița. Aceasta, sinceră, i-a spus tot lui Toader și i-a promis că dacă-i scrie îi dă lui scrisoarea. Toader are de gînd să-i facă o fentă îndrăznețului băiat și să-i răspundă.

La fizică am terminat de citit ”Ultima poveste” de Radu Tudoran. Cartea mi-a plăcut pentru că povestește lucruri reale, adevărate.

La amiază, cînd am plecat spre internat (la 12) a trebuit să fug binișor ca să nu mă ude chiar de tot. Ploua zdravăn și avea de gînd s-o țină mai mult. Am luat masa în Sala de mese unde se pavoazează de zor și se fac pregătiri intense pentru banchetul de diseară.

La dormitoare am avut o surpriza. Au venit paturi noi, foarte bune (înalte, late, cu plasa dreaptă și elastică) colorate în verde, exact ca cele din infermerie. Ne-am aranjat fiecare cîte un pat. Nu se potriveau ”urechile” în ”orificii”. M-am enervat la culme și loveam cu toporul de mamă-mamă. Ori se rupea, ori intra. Și a intrat. După ce am instalat astfel cîteva paturi le-am dus pe cele vechi în pod.

Apoi am mers cu Simeria la film, la ”Unirea”: ”Oliver Twist” – producție engleză după romanul lui Ch. Dickens. Filmul mi-a plăcut (acțiunea filmului). Am mers cu Simeria prin oraș. Aveam două cecuri de 25 de lei la mine… Mi-am făcut o scurtă socoteală și am intrat la cec să lichidez ambele carnete. Funcționara de la ghișeu – cu o fantezie uimitoare – m-a strigat: Urcuș! (”Da, eu sînt…”). Cu cei 50 de lei în buzunar am avut curaj să mai stau prin oraș. Am hoinărit mult cu Saima prin tîrg, mi-am cumpărat o pereche de butoni negri (12, 60 lei).

Ne-am întors la internat să luăm masa, la ora 6, după cum s-a anunțat. Masa am ”servit-o” în sala de meditație unde fiecare a primit cîte o porție de pîine și o ceașcă de cafea. A trebuit să mîncăm în picioare, căci nu erau nici scaune, nici mese (toate au fost mobilizate jos, în sala de mese).

Am făcut un tur de oraș cu Toader, apoi am revenit în raza internatului, să ”adunăm” flori. Gherasim trebuie să meargă la banchetul de la Liceul nostru și să ofere flori absolventelor. Am făcut un buchet foarte frumos. Am furat (cît el, cît eu) flori de la Țopa (3 bujori), apoi tot 3 bujori din grădina vecină, un bujor alb (dăruit), flori de ismin și mulți-mulți stînjenei galbeni și albaștri de pe marginea șoselei. A alcătuit un buchet foarte frumos, învelit în celofan. Am mers și eu pînă acolo, dar m-a prins ploaia și m-am întors, mîhnit, înapoi. La internat, banchetul celor de la Liceul 1 era început. Pînă în dormitor se auzeau ropote de aplauze. (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 378 Sîmbătă 13 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (106).


Luni 23 mai 1966. Dimineața mi-am prelungit somnul după ora 6 și m-am conofăit prin dormitor pînă la 6.45.

Pînă la 7.20 abia am reușit să citesc o dată la economie. La restul obiectelor sînt mort – și azi e pericol de extemporal la trei obiecte!

Cînd plecam la rînd, a venit directorul Viforeanu și a anunțat că elevii Liceului 1 vor merge ”în excursie” la Gura Humor. Mă gîndeam pe drum: cum ăștia de la Liceul 1 pot face excursie în timpul săptămînii, iar la noi la școală nu e nimeni care să ia asemenea inițiativă? Dar numai bine am ajuns la școală și mi-am pus servieta în bancă, că și vine diriginta foarte bucuroasă. Ne-a anunțat că astăzi nu se face învățămînt (ce pleașcă!) și mergem cu toții la Păltinoasa. Prima oră aveam latina. A venit baba numai să facă liniște și să ne dea indicații pentru drumeție. Pe la 8.15 a sunat de ieșire, toată lumea a ieșit afară și ne-am îmbarcat în camioanele ce așteptau în fața școlii. Eu am nimerit într-un camion ”Carpați” unde erau mai puțini elevi și eleve. Erau băieții din X-a E + Lavric, Gușul, Andrișan, Tanasă, Rusu și Bădeliță (din D).

Am avut următorul traseu: Rădăuți, Marginea, Clit, Arbore, Solca, Cacica, Vf. Dealului, Pîrteștii de Sus, Păltinoasa. De la Pîrtești la Păltinoasa am avut cîteva serpentine destul de frumoase. Aproape tot drumul am cîntat cu ceilalți băieți (Magopăț, Andrișan) tot soiul de cîtece populare. A cîntat și Doina Coroamă. Cînd vedeam cîte-o fată  – Țoc! Cînd treceam printr-un sat mai aproape de Păltinoasa am început să strigăm ”Hai Metalul” și ”Huooo Minobradul”. Am făcut și repetiții la URA. Se cutremurau văile de strigătele noastre. Am văzut multe peisaje montane minunat de frumoase și pline de sălbăticie. Noi, ”cantatorii” am cam răgușit pînă la Păltinoasa. (”Doamne, negri mai sînt norii/ Hai Dunărea mea/ Toamna cînd pleacă cocorii/ Hai Dunărea mea/ Doamne negri mai sînt munții/ Hai Dunărea mea/ Toamna cînd pleacă recruții/ Hai Dunărea mea”). În sfîrșit, am ajuns la Păltinoasa, albi de praf și destul de osteniți. Am intrat mai mulți elevi la o casă unde era o fîntînă. Gazda – femeie de la munte – a fost foarte mărinimoasă cu noi. Ne-a adus căni să ne spălăm și-un ștergar curat să ne ștergem.

După ce ne-am mai odihnit un pic pe marginea șanțului, aprovizionîndu-se fiecare cu flori și ramuri de brad am primit instrucțiuni ce și cum trebuie să procedăm. Vom sta înșirați cîte doi pe marginea șoselei, iar cînd vor trece conducătorii (de la Cîmpulung înspre Suceava) va trebui să ovaționăm (URA!), să batem din palme și să agităm florile. Pînă una alta, adică pînă să vină coloana de mașini am avut timp să sporovăim mult (căpătasem chef de vorbă) fiind vesel și destul de spiritual (cu Pușa Iftodi, clasa X-a A + o fată dintr-a IX-a A, cu Doina Coroamă – o oglindă, cu Nenati care era împreună cu Melexina, dar cu ”ea” n-am mai vorbit ș.a.m.d.). Fetele din clasa noastră au venit cu autobuzul și ne-au invitat și pe noi cei patru băieți să urcăm în autobuz (la întoarcere). Burciu Rodica din Dornești a povestit că aseară tov Nicolae Ceușescu a  sosit la Dornești, și a coborît din trenul său. O fetiță l-a făcut pionier, iar el i-a urat să aibă numai note de 10. Pînă la ora două am avut tot timpul să răgușesc serios și, totodată, să-mi vină foame.

În sfîrșit, a trecut coloana de mașini în frunte cu mașina tov. N. Ceaușescu și a celorlalți doi conducători. S-a strigat ura și s-a bătut din palme (elevii însă erau cam timizi) A urmat apoi același convoi de 30 de mașinuțe cu tot felul de ștabi. Cum s-a terminat trecerea șefilor toți ne-am repezit la autocamioanele noastre. Halip N. s-a dus la autobuz, dar nu l-a primit baba (diriginta) și era cît pe-aci să rămînă pe-acolo. La întoarcere parcă n-a fost așa vesel. Am avut conflict cu cîteva fete dintr-a X-a B și-am ajuns pînă la bîrfe și injurii, apoi le-am lăsat în plata domnului. S-a cîntat, dar mai puțin. Eu am stat lîngă Rodica Fetcu dintr-a X-a B și ne-am ținut de mînă. Fetele din B m-au și botezat Șexpir (Shakespeare, of course). Pe la 15.30 am ajuns la școală. Ne-am luat cărțile și-am venit la internat foarte amărît, prăfuit și flămînd. După mine au mai venit Gherasim și Lungu care-au venit prin Ițcani, tot mereu pe asfalt, cu o camionetă deschisă. După ce ne-am spălat și ne-am răcorit am luat masa pe la 4. Prandea, înțelegîndu-ne, ne-a dat voie să dormim pînă la 4.30. Eu cu Costică și cu Toader am mers în trifoi, ne-am dezbrăcat la piele și pînă la 5 făr-un sfert am făcut plajă.

Apoi am ieșit cu Toader în oraș. El a scos niște bani de la CEC, apoi am halit cîte-o prăjitură (cea preferată, cu frișcă, de 2.50) și-un suc, apoi am plecat la stadion unde de la 5 a început meciul dintre ”Metalul” Rădăuți și ”Minobradul” Vatra Dornei. Prima repriză am văzut meciul, fiind cu capul înăuntru și cu picioarele în afară (sub gard). Apoi am intrat în tribună, unde-am dat ochii cu Hamza (Prandea); s-a uitat urît la mine și atît. Meciul s-a terminat cu 2-0 pentru Metalul. Cînd m-am dat jos, am sărit de pe tribună și mi-am agățat arătătorul de la mîna stîngă într-un cui; mi-a rămas pielea acolo.

La 7 am revenit la internat. Pe drum l-am ajuns iar pe Hamza și, ca la o comandă, ne-am întors. După masă, deoarece nu era lumină în meditație, ne-a dat drumul la dormitoare. A fost și directorul Botez pe-aici. Seara am adormit pe la 10, după o baie bună + sport.

Marți 24 mai 1966. Dimineața m-am sculat la 5 făr-un sfert, m-am spălat, apoi m-am pus pe treabă. Am periat îndelung și amănunțit haina și pantalonii. Zilele astea n-am prea avut grijă de Jurnal și-am cam rămas în urmă. De la 5.15 la 7.30 am scris încontinuu și abia am ajuns pe sîmbătă seara.

Azi a fost iar o zi frumoasă, deci foarte cald. În consecință, nu mi-am mai luat haina, ci doar bluza cea albastră care, după cîte știu eu, face parte din uniforma băieților.

La limba română fetele s-au scuzat și, pentru a nu pierde totuși ora, profesoara a făcut gramatică. Azi ne-a predat despre ”Propoziția subordonată subiectivă și predicativă” cu care a umplut toată ora. De altfel, era mare pericol deoarece nici azi nu m-am uitat prin cărți.

La rusă, profesoara și-a început ora povestindu-ne despre viața eroului Ostrovski, acesta fiind, probabil, eroul ei preferat. Ne-a sfătuit să-i urmăm exemplul în muncă perseverentă, zi cu zi. Cînd a dat să asculte, profesoara a întîmpinat protestul clasei. ”Nu ne-am pregătiiiit…”. Am venit tîrziu (de la Păltinoasa), sîntem obosiți (că am fost la meci și că ne-am plimbat asta nu se spune). Profesoara n-a ascultat, ci tot a examinat diferiți elevi, bineînțeles fără să noteze.

În pauză, Gozec m-a întrebat: ”Ții un jurnal?”. Eu: ”Nuuu!”. Probabil l-o fi văzut și el sau a aflat de la cele care l-au văzut…

La dirigenție, diriginta Ruscior s-a legat de mine: ”de ce n-am venit duminecă la școală și să aștept alături de întreaga clasă?”. Eu: ”Păi, să vedeți...”, adică motivări și paramotivări, numai să nu tac. Diriginta: ”Uite, Druguș, tu mai ai și altele și eu am să te ard cu nota la purtare. Ieri m-ai văzut prin oraș și m-ai ocolit”. Eu: ”Nu, tovarășa profesoară!”. Ea: ”De ce n-ai uniformă?” Eu: ”Eu așa știam, că asta-i uniformă”. Cu asta am pus-o la punct și n-a mai zis nimic. Deoarece se apropie ”Ignatul”, profesoara s-a apucat iar să facă analize și răsanalize la învățătură. Azi s-a legat și de elevii mediocri. Ne-a spus la o serie că am putea fi premianți, numai să vrem (”Asta-i! Că nu vrem!”). Diriginta: ”Druguș, tu poți mult mai mult!”. Și asta o știam. Deocamdată mă mulțumesc cu atît.

La matematică nu prea știu ce s-a întîmplat. Mi se pare c-a ascultat toată ora. De la începutul orei mi-a venit somn, am pus capul pe bancă și-am dormit în lege pîn-a sunat. Mi se pare că am și visat.

La ora de cor am stat în clasă. Nenati a citit o dată lecția la muzică, iar ceilalți – hîrjoneală. M-am bătut cu hîrtii cu Vlonga și Cupșan. Am ajuns apoi să ne luăm la mișto, dar n-am vrut să mă las… B.M. a trimis-o pe Băimăcean să mă înțepe cu un ac (am înjurat-o). Apoi, cînd am trecut pe lîngă ea m-a înțepat și ea; m-am stăpînit și i-am zis numai atît: ”De ce faci glume proaste?”.

La naturale eram complet nepregătit. Tocmai aflasem titlul lecției, cînd îl aud pe Zaiciu: ”Druguș! Ce-am avut pe azi de învățat?” I-am zis ceea ce aflasem cu cîteva minute-n urmă. Și așteptam să văd ce m-o întreba. Dar ce aud?: ”Citește o dată lecția!”Apoi a pus și pe alții și-au citit și așa … a trecut ora. El s-a plimbat nervos de la ușă la catedră. În ora asta Halip N. a primit un bilet de la B.M.: ”De ce mi-ai făcut din ochi?”. La dictarea mea,  H.N. i-a răspuns: ”Crezi că eu fac din ochi la o fată ca tine?”. B.M. ”Atunci, probabil, clipoceai și-ai scăpat ochii”. Răspunsul ”nostru”: ”Poate-ai orbit tu, din cauza celuia dintr-a XI-a”. Halip i-a mai scris cîteva bilete, dar nu le-a mai primit. Atunci eu am rupt o bucățică de foaie, i-am făcut forma de bilet și l-am trimis prin poștă (Puha). Pe ăsta l-a primit și de aici a pornit zîzania (a observat că i l-am trimis eu și era ferm convinsă că eu am scris cele două bilete anterioare (”crezi că nu-ți cunosc scrisul?”. Ce să-i mai zic? B.M.: ”Și foaia era din carnețelul tău”. Nu i-am mai dat alte lămuriri și-am lăsat-o să creadă ce vrea! Puțin îmi pasă!

În urma criticii primite la ședință se pare că Ica s-a îndreptat. Am întrebat-o: ”Ica, te faci fată de treabă?”. Ea: ”Da, o să vezi!”. Am crezut că-i o simplă minciună, dar, pe parcurs, mi-am dat seama că s-a transformat. Tocmai azi a terminat de citit o carte și s-a oferit să mi-o împrumute. Am luat-o deoarece mi s-a părut că-i bună. Ica: ”Tu n-ai vreuna să-mi dai?” Eu: ”Am dar nu cred că o să-ți placă”.

După ce-am luat masa la internat am plecat cu Costică la film la ”Unirea”. Dar aici spectacolele erau numerotate și a trebuit să mergem la ”7N”. Am intrat pe întuneric și l-am învățat și pe Costică metoda de a găsi imediat locuri libere și de a intra pe deasupra. Costică: ”Mare drac mai ești tu!”. După ce-am văzut jurnalul am văzut și-o completare (un jurnal sovietic intitulat ”Nauka i tehnika” = ”Știință și tehnică”). Am văzut filmul ungar (VEGE) ”Finala buclucașă”. Avînd o temă vioaie mi-a plăcut. Toader a stat cu N în parc de la 2 pînă la 5.30.  După ce-am ieșit de la film am fluierat semnalul o dată. Mai tîrziu, Toader mi-a spus: ”Te-am auzit  și i-am spus ei: Trebuie să fie Druguș pe-aproape” și imediat m-au zărit. E minunat să ai un asemenea semnal. Ei s-au certat, s-au enervat pentru ca apoi să se împace și să fie și mai legați. Toader i-a scris: I love you!.

La internat am citit cartea de la Ica: ”Ultima poveste” de Radu Tudoran. Azi Haiuță mi-a cerut să-i dau un creion. M-am gîndit să-i fac o fentă și mi-a mers: ”E la dumneavoastră”. Haiuță: ”Aha!”. Acuma se gândește cum să mă îmbrobodească și să scape basma curată. Odată i-l voi cere serios și aunci o să văd ce zice. Pînă la 8.30 am citit, apoi am scris cîte ceva. În seara asta Arcadie Lungu a plecat de la internat. A dat mîna cu cei de la Liceul 2 și-un salut la ceilalți.

Miercuri 25 mai 1966. Aseară am stat pînă la 11 tot sporovăind chestiuni de cultură generală. (Comandă generală: Capu la dreapta!). Nu știu cine a afirmat că lui Hamza i se mai spune Ețius. De-acum îl botezăm în toate felurile: Hamza; Hamlet, Ețiu, Ețius și mai rar Prandea sau Aristide.

La limba latină a ascultat o elevă și a predat. Nu s-a mai atins de mine. Parcă știa că nu-s pregătit. La limba română a adus extemporalele. Am 8 (H.N. – 7). Apoi, spre nenorocul meu, m-a și ascultat. Fără să citesc niciodată i-am tras o barbologie și cu ce-am mai știut de prin clasă am luat un biet 6.

În pauză mă trezesc cu Doina H. care a început să-mi ceară fotografiile. Zurac i-a spus că eu am făcut fotografii. M-am dus imediat la Zurac să-l iau la rost pentru că m-a băgat în încurcătură. Acesta s-a descotorosit f ușor de mine zicîndu-mi că m-a confundat cu Gherasim. După atîția ani încă n-a învățat să ne deosebească. Într-un fel, nici nu-i de mirare: mereu sîntem împreună. Cei din clasa XI-a au început să devină mai înfumurați. Au început să vorbească de apropiatul banchet.

Cînd mergeam spre sala de educație fizică m-am întîlnit cu Mircea: încă nu s-a terminat chestia cu amenda; mai are datorii…

La educație fizică nu m-am echipat, ci am lucrat exact în uniforma școlară (și cu cravată…). Și nu știu cum nu m-a văzut profesoara căci era foarte pornită împotriva acelora ce n-aveau echipamnent. Ba a mai alcătuit cu ei o listă pe care a transmis-o dirigintei. Ora asta am făcut handbal și am stat în poartă.

De la ed fizică m-am întors prin oraș (am lăsat doi lei la patiserie). Cînd am ajuns la școală am intrat odată cu diriginta în clasă. Magopăț n-a observat-o și s-a făcut că-i dă un pumn lui Vulpe, apoi era cît pe ce s-o pupe… I-a fost tare rușine și-și dădea cu pumnul în cap de ciudă…

La fizică am avut (ca temă acasă) de scris cîteva probleme, dar am uitat să le fac. Ica este controlor pe rîndul meu și raportează situația temelor. I-am zis să dea raportul ”pozitiv” și să scap. Riscînd să ia un doi a raportat că ”toți și-au scris temele în afară de Gozec Victor…”.  În ora cît a predat profesoara am halit (ceea ce nu mi s-a mai întîmplat din clasele mici..).

La economie a dat extemporal și a ascultat de la începutul catalogului. Văzînd că n-are treabă cu mine am somnit un pic, fiindu-mi, nu știu de ce, lene. Am rămas iar în urmă cu Jurnalul. Nu știu cum se întîmplă, dar cînd nu mai scriu în Jurnal nu mai țin minte ce dată este… Azi credeam că cel mult poate fi 23 mai, cînd colo era 25. Așa de repede trec zilele…

La engleză, Pop a întîrziat puțin, apoi, pentru a recupera ora de luni – care a rămas pierdută – azi n-a mai ascultat, ci a predat pentru ambele ore (cuvintele, traducerea și povestirea poeziei ”This I believe”. Toader a lipsit, a avut ședință cu activul și a venit la internat pe la 2.45.

Azi am primit o scrisoare de la Cartea prin poștă în care mă anunță că lucrarea solicitată este epuizată.

După amiază am primit o scrisoare de la tata. Este foarte foarte supărat pe Mircea și nici nu vrea să-l mai primească pe-acasă; l-a făcut destul de rîs. Mi-a zis să nu mai apelez la el că n-am la cine.

Pînă la ora 5 am scris și-am citit. În pauză am mers cu Toader și cu Costică pe asfalt. Mergeau două babe pe drum și tîrîiau două crengi de copac. Am pus piciorul pe-o creangă și-a făcut imediat stop. Se mira baba cine-o fi pus frîna.

Am venit tîrziu la meditație (sunase deja de 20 de minute). Veneam toți trei, cuprinși (L.D. adică îmbrățișați) și urcam scările cînd, deodată iese Hamza din bucătărie și se răstește la noi. Am fugit imediat sus. Nu ne-a făcut nimic. (Plutooon, cu cînteeeec înainteeee, haidaaaaa!). De la 8 la 9 am citit și am scris în Jurnal.

La 9 am mers la dormitoare. Toader a mai rămas să mai ”construiască” o ”mică” scrisoare. Eu am făcut o baie bună, apoi sport și – auzi idee! – am vrut să dormim! Dar nu știu cum am început noi să vorbim de ”cultură generală”. Fiecare vroia să-și arate știința punînd tot felul de întrebări din diferite domenii (istorie, geografie, politică, sport, muzică, fizică, chimie ș.a.) De la o vreme am părăsit partea serioasă a întrebărilor și-am început să le spun pe dos sau cît mai aiurea ca să mă distrez și eu și băieții. Eu: ”Hai să facem un concurs. Cine spune cea mai mare prostie?” Niculai Halip: ”Tigru-i puternic, ia boul între coarne și-l azvîrle peste gard” (Rîsete). Tot Niculai: ”Uite cum îi umblă buzele – ca ochii mortului”. Se apropia de 12 cînd, unul cîte unul, am adormit.   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 372 Duminică 7 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (100).


Miercuri 11 mai 1966. Dimineață era cam înnourat și n-am reușit să mă trezesc decît pe la 6 fără 15 min. În meditație am citit la limba română și la economie politică (pericol de extemporale).

Ieri, Haiuță a încercat să mă ia așa… :”Dacă-i și Druguș în meditație înseamnă că sînt toți. Ce tot scrii aici, cîte trei foi pe zi?”. Am tăcut și m-am mulțumit să-l privesc cu indiferență.

Tot ieri, la prînz, diriginta mi-a făcut observație cu privire la freza mea ce stătea cam într-o parte și acoperea un pic fruntea. Diriginta: ”Ce-i cu freza asta, într-o parte? Așa-i moda la internat? Sau ți-a intrat și ție în cap… fiu-fiu-fiu?”

Dacă ieri vremea a fost înnourată și a și plouat un pic, ca apoi să se facă frumoasă, și azi de dimineață era înnourat, iar în timpul amiezii s-a făcut cald, pentru ca spre seară să se înnoureze iar și să-i tragă o ploiță. Pămîntului i-ar trebui însă mai mult.

Azi, cum am ajuns la școală am continuat ”politica” de ieri și-am reușit să mi-o mențin pentru toată ziua. La limba latină, după o jumătate de oră de ascultare a predat cîteva rînduri noi. M-a pus să traduc ceva, dar eu eram în aer cu totul; am început să torn prostii, dar profesoara m-a oprit la timp. Profesoara mi-a făcut un pic de morală, una cam iute: ”Druguș, tu ai venit la umanistică, dar nu înveți nimic. Eu nu știu ce-i cu tine…”. Am tăcut smerit și nu m-am așezat decît cînd mi-a zis ”baba”. La l. română, după cum se aștepta întreaga clasă, ne-a dat extemporal. Profesoara a ținut cont că numai azi n-avem zi de teză și a profitat de acest lucru. Ne-a lăsat toată ora să scriem ”Analiza literară a poeziei Clăcașii” de Ocatvian Goga. Eram destul de pregătit și-am scris cinci pagini. După mine, e pe-un 7-8, dar profesoara îmi va da 7. Să vedem… Ora următoare aveam educație fizică. Am stat la școală pînă la ora 10 și mi-am însemnat cine a rămas în clasă și mi-am pus un semn pe servietă să văd dacă nu încearcă cineva la Jurnal. Dar cînd m-am întors, totul era intact… spre dezamăgirea mea (pentru că lăsasem Jurnalul în valiză). De-acum așa voi proceda. Îl scot la amiază, scriu în el și dimineața îl încui iar, ca să nu le mai fac emoții și greutăți curioșilor. La ed fizică am făcut-o pe supăratul. Totuși, mi-am permis cîteva obrăznicii și profesoara mi-a făcut observații: ”Ce-i cu tine, Druguș?” Fetele au făcut ceva la înălțime, iar nouă băieților ne-a dat un ”hapuc” (mingea). Cine-o mai fi inventat denumirea asta de hapuc?  ”Ea” (L.D.: adică Lia) stătea pe o bară de la baza scheletului de la coșul de baschet. Cînd am trecut pe lîngă ea m-a atins cu piciorul. Dar nici n-am ridicat ochii și-am plecat mai departe… Am rămas mut… Ne-am jucat un pic cu hapucul apoi am venit la școală pe la jumătatea orei; am stat cu-n cîrd de fete. Nenati ne-a citit o fabulă, iar eu am scris restul de întrebări la engleză. La fizică – ora de recapitulare pentru teză am petrecut-o în laborator. Aici ne-am tîrguit un pic asupra lecțiilor pentru teză. Ne-a redus numai cîteva demonstrații și ne-a anunțat că duminică vom avea lecție deschisă. Întreaga oră m-am plictisit. După asta aveam economie politică. În clasă iar am făcut-o pe mutu. Cînd trec pe lîngă Lia privesc în altă parte. Din întîmplare m-am uitat o dată spre banaca ei. Ea a încercat să-mi zîmbească și eu m-am încruntat. Am stat așa toată ora. Deodată văd că începe să scrie un bilețel. Pînă a ajuns la Puha am luat hotărîrea să nu-l primesc. Ca să nu se prindă Economul mi l-a pus în capacul de la stilou. Dar n-am vrut să-l iau. Crezînd că nu știu de la cine vine biletul Puha m-a întrebat: ”Da știi de la cine-i biletul? E de la Melexina” Eu: ”Nu-i nimic, dă-i-l înapoi!”. Și așa am terminat-o și cu asta. Cred că s-a simțit foarte prost, dar eu nu mai țineam cont de asta. La economie politică, după ce a mai ascultat pe cîțiva dintre cei rămași fără notă, a predat lecție nouă. În timp ce scriam am observat că profesorul mă fixează. Cînd îmi ridicam privirile, el și le muta. După cum mi-a spus mama, el e cumnat cu Erzilia, o profesoară din Rădăuți cu care a fost mama colegă la Gorbănești. Poate știe și Economul de asta…

Cum a sunat, fără să mă uit ”în stînga”, am ieșit din clasă. Aș fi curios să știu dacă ea regretă. De fapt nici motivul meu nu-i prea întemeiat. Mi s-a părut că m-a luat peste picior și eu – sensibil – gata! Dacă aș fi fost mai ”interesat” n-aș fi făcut-o, dar de la o vreme am început să mă obișnuiesc cu ea și nu mai era sărbătoare cînd mă privea și-mi zîmbea gingaș. La engleză, pentru azi n-am citit niciodată și nici nu știu cum m-am descurcat (bine!) la extemporalul ce ni l-a dat azi. Un lucru este cert: prind extraordinar de repede orice cuvînt sau regulă gramaticală la acest obiect. Dacă aș învăța așa cum învață și tocesc unii ca să scoată un 5, poate că de mult aș fi putut vorbi bine englezește. Dar eu mă mulțumesc să fiu doar puțin peste nivelul clasei.  La extemporal ne-a dat pe-un singur număr, punîndu-i pe toți cîte unul singur în bancă. Numai eu cu Toader și cu Ungureanu am făcut excepție. Ne-a dat trei întrebări foarte ușoare din lecție și ne-a dat să traducem cîteva verbe cu prepoziții. La urmă, după ce-am dat lucrarea, mi-am dat seama că am două greșeli. Deci, 9! Restul orei am prelucrat întrebările și ne-a dat patru lecții de repetat pentru teză. Am scris la tablă un răspuns la prima întrebare și m-am descurcat minunat.

După ore am venit lent cu Toader și Costică. După ce-am luat masa, Toader s-a dus în parc să-i facă lui Pînzar Cătălina fotografii, dar n-a mai întîlnit-o și s-a dus la ”Fifi înaripatul” (la cinema ”7N”). Eu m-am dus și m-am întins în grădină, dar pe la 3 a venit Mircea cu ruga să-i dau vreo sută și ceva sub pretextul că a cheltuit din casă. Am mers cu el la Poștă și-am scos 225 lei de pe trei cecuri rămînînd numai cu 125. Mi-a promis însă că mîine sau poimîine, cînd ia salariul, îmi dă mai mult înapoi. Am plecat apoi în oraș și am intrat în tutungeria din centru. Aici mi-am îndeplinit una din dorințele mele vechi: un portofel bun, cu multe despărțituri. Am dat 60 de lei pe un asemenea portofel și-s foarte bucuros. Am mai cheltuit apoi cu Mircea: două prăjituri de 2.50 lei, două înghețate (2), două bilete la Loto (4) și-un loz în plic (3). Total 14 lei. Mircea mi-a dat încă 15 lei și cu cît mai aveam dinainte am făcut 30 de lei pe care mi i-am potrivit în noul portofel… El a rămas în oraș s-o aștepte pe Felicia de la Dornești, iar eu am venit al internat. Pînă la 5 cînd s-a dat pauza n-am învățat la nimic (nici nu-mi alesesem cărțile), mă pomenesc cu Toader lîngă mine și insistă să merg cu el la spectacol. Eu: ”Nu merg, că am teză…” El: ”Nu-i nimic….”. Pînă la urmă m-am hotărît să merg. Am făcut bilet de voie, dar Prandea n-a vrut să ne lase: ”Ddduccccceți-vvvvă la tovvv dddirector VVViforeanu”. Noi, niciuna, nici două am ieșit pe poarta internatului și … direcția Casa de Cultură. Aici am găsit bilete (3 lei) și-am intrat pe la 5.20. Spectacolul de ”canto, balet și dansuri moderne” dat de Opera din Iași începuse. Cu toate că pe bilet aveam locurile 87 și 88 am stat pe o sută și ceva. Spectacolul mi-a plăcut pentru faptul că a avut și producții populare, balade, cîntece, romanțe, balet, dansuri (tenor, bariton, bas, soprană și mezzosoprană). Un bariton chel, cu ochelari a avut un mare succes cîntînd cîntece satirice. Am aplaudat și eu, ca nebunu… Am venit la internat la 7 fix cînd imediat ne-a dat masa. Prandea: ”Unde-ați fost voi?”. Noi: ”La spectacol”. Prandea: ”Cine v-a dat voie?” Noi: ”Vă aducem mîine (bilet de voie) de la tovarășul diriginte”. Prandea: ”Măi, ai sau n-ai? (bilet de voie). Noi: ”N-avem”. Prandea: ”Bine, lasă…”.

În timpul spectacolului a fost Mircea pe la mine, mi-a explicat ce e cu Felicia și că are musai nevoie de bani. I-am dat și cei 30 de lei și-am scăpat de bani. Iată operele din spectacol: Bărbierul din Sevilla, Nunta lui Figaro, Vînzătorul de păsări, Ochi albaștri, Charleston, La mare, Ca pe timpuri (sau așa ceva).

La internat Țopa (bucătarul) mi-a spus că m-a căutat Mircea c-o fată. Țopa: ”Aceea-i cumnată-ta?” Eu: ”Da! Cum îi dom Țopa?”  Țopa: ”Ea-i mai acătării, da el îi tot așa zăpăcit. Îi ca șî tini. O văzut cî nu poati dischidi poarta cu o mînă, o dischis-o cu piciorul… ” (aici mi-a cam belit obrazul…).

În pauza de 7-8 a plouat serios și sper să fi îndestulat pămîntul cît de puțin. Pînă la 9 a plouat mereu. În pauză am stat în meditație și m-am delectat cu glume și exerciții din cartea de engleză de-a IX-a. De la 8 la 9 am scris în Jurnal. Azi i-am dat iar ceasul lui Mircea. (evenimentul cu Felicia…). Cum s-ar zice nici azi n-am văzut cărțile: am un orar foarte ușor, dar am teză la istorie. Asta o las pe mîine dimineață și problema e rezolvată. La 9 am intrat la dormitoare, am făcut – ca de obicei – o baie minunată, înviorătoare. Obișnuiesc să dau presiune mare și să mă spăl astfel. După asta, înviorat fiind am venit la o masă de pe coridor și pînă la 10.30 am terminat cu ”scrisu” pe ziua de azi (Teleagă Radu din clasa X-a lic 1 corespondează cu Felicia Popescu din a X-a D și Toader e poștașul).

Joi 12 mai 1966.  Dimineața m-a trezit Toader la 5, dra m-am sculat tare greu. Afară era înnourat și ploua. Numai prin cîteva exerciții am putut să mă trezesc de-a binelea (podul, flotări la podea, flotări la pat și flotări între paturi).

După mine e bun programul ăsta pe care mi-l aplic. Ziua – un spectacol, spre seară învățat. De la 9 la 9.30 o baie rece cu presiune mare, pe tot corpul. După asta, vin în meditație și scriu: fie Jurnalul, fie o temă acasă  pînă la 10.30 – 11.00.  Dimineața – deșteptarea la 5 pentru a învăța la restul de obiecte.

Azi pînă la 7.30 n-am făcut prea mulți purici. Am citit și la anatomie plus o dată la istorie (MRSO și țările capitaliste). Oricum, astăzi mă prezint la teza asta cam nepregătit. (1. Din cîte am observat eu, nu se mai fac plantoane; 2. Mircea fumează; 3. Gozek = Karol (o poreclă usturătoare – gheneralu je poliacu – sau poliak).

Azi a plouat toată ziua fără întrerupere. Dacă n-ar fi decorul verde aș spune că vine toamna. S-a făcut și frig. Mi-am luat iar cravata și m-am ”încuiat” peste tot la nasturi.

Pe cînd stăteam în meditație, la masa mea, nuștiu ce-i vine lui Prandea și se îndreaptă furtunos spre mine: ”Scoate servieta!”. O scot și începe să-mi cotrobăiască prin ea: ”Ccccîte ccccarnete de ccceec ai?”. Eu: ”Patru!”. M-am speriat că-mi confiscă Jurnalul și eram rece nu alta. Dar nu mi-a luat nimic și s-a cărat.  A mai controlat și la Ciubotaru și la Arcadie Lungu (în lipsă).

Cînd am plecat la școală ne ploua destul de serios și a trebuit să-mi pun ”janta-n cap” să nu mă ude așa tare. La școală toți confecționau fițuici și, cu toate că prima oră aveam româna, numai Istorii erau pe bănci. La limba română a ascultat două eleve, apoi a predat interesanta și frumoasa ”Viață a lui C. Hogaș”, citindu-ne dintr-o carte din pățaniile și aventurile lui. După cum am observat profesoara cunoaște foarte bine biografiile scriitorilor cunoscînd cele mai mici amănunte. Probabil îi place mult.

Azi am urmat aceeași ”politică” și-am muțit iar, cînd era vorba de ”ea”. În ora de română, cînd nici nu mă așteptam am primit o scrisorică de la ea. I-am spus poștașului că nu-mi trebuie și să i-o dea înapoi. Aceasta (Puha) însă s-a găsit să insiste și să facă morală: ”Mă, da de ce ești al dracului? De ce faci fetele să sufere? Să-l rup?”. Eu: ”Rupe-l”. L-a rupt și l-a lăsat în ultima bancă, pentru ca apoi, în ora de naturale, să-l ia și să-l citească. Aici mi-a cam fost ciudă, dar nu i-am zis nimic. Puha: ”Pe mine m-ai scos la pensie?” Eu: ”Las că te plătesc eu!”…

Ora doua, a doua teză – la istorie. Aveam chef s-o copii. Ne-a dat o lecție de sinteză: ”Politica externă internațională între cele două războaie mondiale” – cuprindea din lecția pe care o știam eu cel mai bine. Cum a dictat subiectul, harșt! am rupt patru foi din carte, cu lecția respectivă. Țineam foile pe bancă și profesoara se îndrepta spre noi. De-abia am avut timp să arunc foile în bancă. Profesoara a stat toată ora la catedră zicînd că ne lasă să copiem și că ea știe ce poate fiecare…. și va da notele cuvenite. Eu am mai avut o emoție și a trebuit să dau foii un bobîrnac, pt ca apoi s-o scot de sub bancă… Am copiat în stil barbar cu toate că mai știam cîte ceva; am scris șapte pagini, dar n-am terminat. Mi se pare că profesoara și-a notat pe cei pe care-i suspecta… Ne-a lăsat un pic și în pauză.

La l rusă prima jumătate de oră ne-a citit și ne-a povestit lecția ”Hameleon” apoi ne-a lăsat pe noi singuri să scoatem cuvintele (necunoscute). În oră am primit un bilet (cică-i de la Dorina Albu) pe care l-am refuzat: ”Nu-i nevoie!”. Băimăcean s-a găsit să comenteze: ”El îi fript, saracu…”.

În pauză am văzut o luptă frumoasă dintre Halip N. și Băimăcean: erau amândoi egali, Dar Chirița vroia să-l prindă de mijloc și să-l trîntească… Tot în pauză a fost Gh. Tănase pe la noi prin clasă și a făcut in tărăboi mare cu Constanța Ungureanu ce țipa ca din gură de șarpe. Cînd m-am uitat înspre ”ea” (b.m.) – rîdea. Am avut grijă să-i ocolesc privirile.

La naturale, Zăicescu m-a anunțat: ”Druguș, vii la mine-n pauză…”. Eu știam pentru ce mă cheamă, dar sînt sigur că întreaga clasă credea că-i în legătură cu ”chestia aia”, adică ”aventura din 2 mai”. În ora de naturale, după ce a făcut un mic examen, a predat restul lecției, pînă la ”Piele”. În oră, cînd am văzut că Puha citește biletul rupt m-a apucat o curiozitate nefirească să știu ce scria în ultimele două bilete. Dar, prea tîrziu… În oră, Zăicescu m-a ținut mereu treaz punîndu-mi întrebări; la urmă a vrut să mă pună să citesc lecția, dar s-a răzgîndit și ne-a lăsat pe fiecare să citim, iar el a studiat un ziar la catedră. În cele 10 minute cîte au mai rămas, aproape nimeni nu s-a uitat prin carte avînd cu totul alte ocupații (dormind, visînd, făcîndu-și manichiura sau pedichiura, citind cărți, scriind și citind bilețele și multe altele). Aproape de sfîrșitul orei, cînd Zăicescu a întrebat: ”Ați terminat de învățat?”, toate sufletele s-au trezit și-au răspuns: ”Nnnnuuuu!!!” (urmat de cîteva rîsete).

După oră, m-am dus cu el la Cabinet. Mi-a dat să-i fac un rezumat din întreg capitolul ”Excreția” și m-a rugat să i-l fac pînă marți.

Am luat masa la 12.15, după care fiind nevoit să stau în internat din cauza ploii – am jucat tenis de masă în sala de valize. Cînd a venit Nicolai de la școală m-a luat deoparte și, rîzînd, mi-a spus ceea ce l-a întrebat M(elexina): ”De ce-i supărat Liviu?” la care Halip ia spus: ”Nu-i supărat pe tine, dar dacă-l supără cineva, așa-i el, se supără pe toți”. Melexina: ”Poate l-am supărat eu cu ceva?”, apoi, în încheiere: ”Așa sînteți voi, băieții”. Azi la școală chiar am fost supărat și am obs. că și ea este ”angry” (tristă). M-am bucurat foarte mult cînd am auzit vestea adusă de Niculai și m-am gîndit că poate a durut-o această ruptură bruscă, inexplicabilă. Acum nici eu nu știu cum aș putea-o drege… Vai de capul meu! Iau cîteodată hotărîri pe care vreau să le duc la îndeplinire cu orice preț, și chiar le duc, fără să mai țin cont că, pe parcurs, a mai intervenit cîte ceva… (ar fi trebuit să-i răspund la bilet). În fine, mîine se va clarifica.

Pînă la 3.30 am jucat tenis, făcînd clasamente și campionate. Arcadie, care are o situație tragică la școală și la internat se mai ține încă de prostii. Pe la internat nu vine cu zilele, la meditație la fel și mi se pare că Prandea a fost azi la Kamil la școală. În orice caz, e un om pierdut, de nimic… De la 3.3. am scris un timp în jurnal. Azi D-ul n-a făcut atelier. Pînă azi n-a fost difuzor în meditație, de cînd s-a spart. Acuma i-a adus numai difuzorul cu membrană și transformatorul. Haiuță a așezat acest difuzor pe un borcan cu gura-n sus, pe care a așezat două bețe și are o audiție mai bună. Am observat că se aude foarte clar dacă-l așez cu ”pîlnia” pe masă. În pauza am jucat iar tenis și m-am încălzit mult. Din cei 6-7 băieți de la Liceul 2 care joacă tenis eu am ieșit ”championul” (șampion), după ultimul meci în care l-am bătut pe Chifan. Cred c-aș putea ajunge un jucător bun dacă m-aș antrena, și cu palete ca lumea….

De la 5.30 am învățat la fizică din maculator; teza de mîine e destul de dificilă iar eu m-am mulțumit pe ziua de azi  să citesc odată din maculator… (Se strîng iar bani pentru baie, dar acesta nu va fi așa prielnică, deoarece plouă, plouă mereu.

În pauza de opt a fost imposibil să stăm pe-afară din cauza ploii și vîntului. Am vrut să-mi deschid inima și să-i spun lui Toader tot necazul meu și să-i cer un sfat, dar n-am găsit momentul potrivit.

Pentru a putea termina odată cu rezumatul acela m-am apucat încă din pauză să scriu. În timp ce scriam, mă anunță cineva că a venit Mircea. Am coborît scările, unde mă aștepta. A luat salarul, mi-a dat mie 400 să pun pe cec, iar pentru cheltuială urmează să lichidez unul dintre cecurile cu 25 de lei. Mi-a dat și ceasul. Mi-a povestit cum a petrecut cu Felicia. A fost și pe la Dornești și s-a întors tot aseară. Mi-a spus că a cumpărat o vedere din Botoșani (a lăsat-o acasă).

Pînă la 9 am făcut încontinuu rezumatul și abia am reușit să scriu patru foi și jumătate.

După ce-am făcut obișnuita baie generală + programul de sport, am venit în meditație unde pînă la 10.30 am scris în Jurnal. De un real folos îmi este, în scrierea însemnărilor, carnețelul meu de 80 de bani, cu arc, în care-mi însemn tot ce mi se pare mai important din ziua respectivă. După ce umplu o foiță o rup, așa că acesta se subțiază mereu.    (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!