liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Arhivele Securității

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 522. Miercuri 6 iunie 2018. Dosarul scriitorilor securiști, nesecuriști și antisecuriști: Marin Sorescu, Cezar Ivănescu, Mihai Ursachi (23)


Ca să fac o trecere relativ lină de la episoadele care l-au avut ca personaj principal pe Cezar Ivănescu la episoadele care îl vor avea ca personaj principal pe Marin Sorescu (în principiu, toate aceste episoade au ca numitor comun relația scriitorilor din dictatura comunistă cu Securitatea ceaușistă) voi reda câteva opinii ale primului față de opera și ținuta morală a celui de-al doilea. ”Marin Sorescu: nimic din tot ce a scris el, poate doar anumite piese de teatru, care prin structura lor dramatică se țin încă în picioare, dar vorbesc de poezie că la poet mă refer, nimic nu stă în picioare. Este absolut nul. Toți acești inși, ce fac la clipa de față? Ca să nu se năruie ca valori, pentru că ei dacă ar asista la o confruntare a valorilor, ar trebui să dispară. Fac ce făceau și pe vremea lui Ceaușescu, bat Cotroceniul, au devenit artiști de curte. Cu asta vor să se țină pe picioare, dar n-o să se poată ține. Regret, dar un Adrian Păunescu are mai mari șanse să se mențină în literatura română, sau în orice caz să participe la literatura română, pentru că cel puțin el scrie ca un galerian, scrie mult, e robace, decît ăștia care sînt și leneși pe lîngă că sînt autori proști”. Cassian Maria Spiridon: ”A propos de Marin Sorescu, Laurențiu Ulici afirmă că este un viitor laureat Nobel. Cezar Ivănescu: Poate să și fie, dar ce se întîmplă, una este valoarea reală a unui autor și alta valoarea lor comercială sau valoarea lor publicitară. Marins Sorescu este din acesi autori care numai cînd mă gîndesc la el și-mi dispare cheful de a scrie literatură. Este tipul de autor vid, care toată viața și-o ocupă cu cariera lui de autor, cred că cel mai puțin timp  din viața lui l-a investit în a medita la literatură și a scrie. Cel mai mult timp la l-a investit în relații, în călătorii, în a-și face publicitate. Genul acesta de autor sigur că ajunge la o notorietate oarecare, europeană sau chiar mondială. Premiul Nobel nu-i garanție de valoare, știm atîția care au luat și care sînt autori fără valoare, dar și invers.  …. Eu sînt unul din susținătorii lui Labiș, indiferent de conjunctura în care această poezie a fost scrisă. … fac apel și acum către Securitatea din Iași să scoată la lumină poeziile antisovietice și anticomuniste ale lui Labiș pe care le țineau ei de pe vremea cînd Labiș era aici la Iași elev. Eu știu pentru că mi le-a arătat un onorabil securist pe vremuri la Securitate… Gellu Naum, care-i un mare poet, e ultimul mare poet al generației suprarealiste, n-are gloria pe care o merită”. (în: Cassian Maria Spiridon, Cezar Ivănescu, omul Nirvanei, Ed Junimea, Iași, 2016, pp 50-52) (este vorba despre o culegere de interviuri publicate în varii reviste, cel de față fiind publicat în revista ”Poesis”, anul V, 1994, nr. 2 (50), Satu Mare).

Doar câteva precizări și comentarii: 1) Cezar Ivănescu era convins că el merită Premiul Nobel; pe parcursul timpului s-a convins și el că un premiu (fie și Nobel) nu are neapărat legătură cu meritele și cu valoarea; 2) Tind să-i dau dreptate poetului Cezar Ivănescu în caracterizarea comportamentală făcută lui Marin Sorescu: în 1990, plecând din țară pe calea aerului m-am reîntâlnit cu Marin Sorescu la aeroportul de lângă București. Aeronava cu care trebuia să plecăm s-a defectat și cursa s-a amânat; brusc au mai apărut niște locuri într-o variantă cu escală. Domnul Marin Sorescu a fost invitat să plece cu acea variantă. L-am rugat să intervină și pentru mine. Nu a acceptat sub nici o formă. Inițial m-am mirat cum personalul aeroportului cunoaște poeții patriei atât de bine, dar după ce a ajuns și Ministrul Culturii am construit o explicație care nu excludea deloc o colaborare cu serviciile secrete. Poate și ca urmare a acestei întâmplări am inclus în miniserialul de față trei scriitori despre care este deja public faptul că doi dintre ei (Cezar Ivănescu și Mihai Ursachi) au avut colaborare cu Securitatea (chiar dacă pentru scurt timp). În interviul din care am extras citatul de mai sus poetul Ivănescu vorbește despre ”un onorabil securist de la Securitate” cu care s-a întâlnit (și) după 1989. Despre posibila/ presupusa colaborare cu Securitatea a lui Marin Sorescu nu am găsit nimic în acest sens, dar pare foarte dubioasă insistența cu care apar articole despre suferințele dramaturgului oltean din cauza urmăririi sale de către Securitate. Ba am întâlnit și petarda lansată de craioveanul  Tudor Nedelcea conform căreia nu Sorescu ar fi avut vreo colaborare cu securitatea, ci Monica Lovinescu și Virgil Ierunca erau agenți ai Securității și l-au monitorizat pe Sorescu în străinătate (am scris despre această incredibilă ipoteză în episoade anterioare ale miniserialului). Repet: publicarea integrală a tot ce înseamnă Arhivele Securității este singurul mod în care putem cunoaște trecutul nostru relativ recent. 3) am reprodus și afirmația lui Cezar Ivănescu cu privire la Gellu Naum și ca posibil criteriu foarte subiectiv de gratulare reciprocă: ambii erau machedoni și avea strămoși comuni (ceea ce nu exclude valoarea realmente deosebită a lui Gellu Naum).  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

 

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 510. Vineri 25 mai 2018. Dosarul scriitorilor securiști, nesecuriști și antisecuriști: Marin Sorescu, Cezar Ivănescu, Mihai Ursachi (11)


Reproducerea rapoartelor/ notelor informative ale celor care îl turnau pe Cezar Ivănescu la Securitate este interesantă din punctul de vedere al deducerii unui modus operandi al Securității (unul care ar putea fi general valabil pentru orice serviciu secret bazat pe informatori). Mă refer la faptul că în mod sigur cei care îl turnau erau prieteni apropiați ai poetului, cunoscători chiar ai intimităților acestuia, fapt de natură să inducă mari rezerve în privința încrederii pe care oamenii și-o acordă prin intermediul prieteniei (unul dintre sentimentele umane cele mai înălțătoare). Tot prietenia este liantul dintre autoarea Ioana Diaconescu și Mary (Maria Ivănescu), soția poetului. Dar această prietenie poate influența percepția cititorului față de informațiile din rapoartele turnătorilor. Astfel, informatorul care semnează Nota – Raportul din 16 X 1973 (când poetul avea 32 de ani) scoate în evidență posibile păcate lumești ale soției acestuia, Maria, dar și ale familiei în ansamblul său: ”Soția acestuia, Ivănescu Maria, , profesor de limba română care a funcționat la Liceul Odobescu – Pitești, era cunoscută cu comportări imorale întreținînd relații cu elevii din clasele mari. Ea a fost surprinsă cu un elev la domiciliul acestuia și astfel a ajuns la direcțiunea liceului. A adus în clasă benzi de magnetofon cu muzică înregistrată de la postul de radio ”Europa liberă” – participă la ceaiuri dansante cu elevi etc. În general familia Ivănescu a avut comportare necorespunzătoare cît au domiciliat pe raza orașului Pitești” (p. 88).  Autoarea Ioana Diaconescu, prietenă cu familia lui Cezar Ivănescu, comentează astfel acest Raport: ”Este evidentă încercarea de compromitere și calomniere a familiei Ivănescu din punctul de vedere al vieții personale. De altfel, se cunoaște atitudinea atașantă, grija față de soțul ei și față de familie, seriozitatea profesională și de caracter a Mariei Ivănescu. Dar Securitatae avea un plan dinainte stabilit de a ataca personalitatea acestui poet în integralitatea lui, dar și pe aceea a celor apropiați lui. De a-l compromite, prin orice mijloc, față de breasla din care făcea parte. Din acest plan era nelipsită, firește, prietena noastră și omul admirabil care a fost și a rămas în inimile noastre, soția lui, Mary.” (p. 89).  Pentru cititorul imparțial apar câteva semne de întrebare, sau cel puțin câteva rezerve în ce privește ”obiectivitatea” selecționării Rapoartelor pentru publicare în cartea de față. Recunoașterea calității de ”prietenă a familiei” Ivănescu reduce, inevitabil, aura de științificitate și de verosimilitate a celor selectate pentru publicare. În primul rând, apare întrebarea: de unde a apărut ideea că Securitatea dorea să-l compromită pe poet, devreme ce nu Securitatea – ca instituție – ci un delator, în mod cert un prieten apropiat al poetului, face acele dezvăluiri compromițătoare CĂTRE Securitate.  Așadar, presupusul plan diabolic al Securității de a scrie urât despre un individ ostil regimului, în afara oricăror altor informații credibile, despre soția poetului cade, din lipsă de probe.  Despre viețile amoroase ale poeților și poetelor se poate scrie enorm. Creativitatea și sexualitatea au fost mereu împreună. O recunoaște (implicit) chiar Cezar Ivănescu care îi scria unui italian, prin intermediul unei doamne Dora, căreia i se adresează într-o scrisoare din noiembrie 1973: ”Dora! În Albania am cunoscut o franțuzoaică pe care o cheamă Genevieve. Dacă ai timp te rog să-i scrii și tu o scrisoarer (să nu-i spui că sunt căsătorit)”.  Din acest mic text nu putem deduce o fidelitate maximă față de soția sa, Mary, dar putem presupune că vestitul Dorel, agentul Securității, era chiar această doamnă Dora!   Mai mult, un alt document (din 29 XI 1973) reproduce o scrisoare către Dora, semnată ”Mary și Cezar”. În comentarea acestei scrisori Ioana Diaconescu ne informează cine erau două peronaje invocate în scrisoare (David Esrig și Lucian Pintilie), dar nu ne lămurește de loc cine ar putea fi Dora. O nouă Notă (din 11 dec 1973) informează Securitatea că ”Augustin Buzura a povestit cu mare reținere și jenă din întâmplările lui în Albania cu Cezar Ivănescu”. Drept comentariu la această informare, autoarea cărții scrie: ”Este cunoscut temperamentul excentric al lui Cezar Ivănescu, ieșirile lui pasionale precum ”recitarea” scandată a adevărului cu orice preț..”  (probabil nu se referă la adevărul că el era căsătorit și prefera să apară fa fiind ”liber”).  De altfel, securistul care a prelucrat Nota anterioară sugerează Serviciului Pașapoarte să rețină ”aspectul cu ”logodna” (este vorba de relația cu Genevieve Baraona… relație care putea fi exploatată ca subiect de șantaj pentru Cezar Ivănescu” (vezi ”Nota Lucrătorului”  redată la pagina 96).

Închei acest episod cu o nouă încercare de subliniere a necesității ca Arhivele Securității să fie făcute publice pe internet, fiecare persoană interesată având posibilitatea să citească mai mult decât a putut-o face chiar Ioana Diaconescu și să nu fie influențat de comentariile părtinitoare ale acesteia. În lipsa dovezilor la diverse acuzații apar inerent speculațiile, procesele, invectivele. Cine este interesat poate citi reacția dură a fiicei lui Cezar Ivănescu, Clara Aruștei, față de afirmația lui Mircea DinescuCezar Ivănescu ar fi fost informator al Securității. (https://www.curentul.info/actualitate/fiica-lui-cezar-ivanescu-mircea-dinescu-mi-a-bagat-tatal-in-mormant/ ).  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!