liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Arcadie Lungu

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 380 Luni 15 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (108).


Duminecă 28 mai 1966. Noaptea trecută, absolvenții de la Liceul 1 au chefuit, nu glumă! Pe la 12 a venit unul Zup, beat, și a început să facă scandal. Înjura grozav și făcea lucruri nesăbuite. L-a îmbrîncit pe Atănăsoae pentru te miri ce. Dacă eram în locul lui Atănăsoae, îl pocneam de-i sărea beția. Ne enerva pe toți. Noroc c-a adormit.

Dimineața la 5 a venit și Toader de la banchet. Mi-a promis că nu rămîne (după ce dă florile) și totuși a rămas.

Pe la 7 a venit Mircea și m-a rugat să-i fac rost de un stilou și de o carte de limba română. Azi are examen la acest obiect. (a aflat subiectele de la M. Bujdei).

Azi am îmbrăcat cămașa de la Mircea, pantalonii cei gri, canadiana și de dimineață mi-am făcut treabă în oraș să-mi cumpăr o cravată. Azi erau închise magazinele

După ploile de pînă acum, azi dimineață cerul era senin. Dar numai pentru o oră. În restul zilei a fost tot timpul neguros și a plouat.

Toader a povestit cum a petrecut noaptea. A tras mult la măsea și s-a întreținut tot timpul cu Nenati Lucia (XE) și cu Doina Hlinschi (X F). Nenati l-a mai învățat să mai danseze și-acum se ține de capul lui (ar vrea să se împrietenească!). Cu Doina, de asemenea. Au intrat în intimități. (”Cine ne mai stă nouă în cale? Natalița!!). Toader a întrecut măsura… Acuma nu mai poate scăpa de ele și, pe lîngă toate, s-a compromis în fața Nataliei (chestia cu Doina H. a fost aranjată chiar de ea). Ne-a mai povestit ce făcea profesorul Teleagă (fizică), cum s-a îmbătat Croitoru (economie), cum dansa Ciobanu (fizică) și multe altele.

Dimineață am luat masa în Sala de mese înșirați pe lîngă mesele puse cap la cap. Noroc că eram puțini. De la 9 la 10 am stat în meditație. Dar n-am pus mîna pe-o carte, doamne ferește!

La 10 am avut pauză. Am mers cu Toader la Alimentara, ne-am luat o șocolată și cînd am ieșit afară ne-am întîlnit cu profesoara de rusă: ”Iar prietenii nedespărțiți!” Au observat mulți prietenia noastră, vizibilă și puternică. Toader și-a mai adus aminte că cei de la banchet i-au zis că noi suntem ca două jumătăți (deci el nu era întreg). Am mers apoi pînă în oraș, în plimbare. Pe drum, Toader a încercat să mă convingă să vin și eu la reuniune, diseară (tot cu clasele a XI-a). Nu-s eu de reuniuni. Începînd de aseară am devenit chiar pesimist (iar mă apucă). Mă gîndeam că ce rost are să învăț să dansez. Îndată îmbătrînești, apoi… nimic! Dacă ar fi – la un moment dat – toți așa ca mine, s-ar întoarce lumea cu susu-n jos! Noroc că nu mă apucă așa des, ca la-nceput.

De la 10.30 la 12 s-a făcut meditația, dar Prandea – a 8-a minune a lumii – a dat drumul la difuzor și ne-a delectat c-o muzică populară. N-am învățat nimic. Nici nu este prea mult de învățat acum, dar totuși…

După ce s-a dat masa, am jucat mult tenis cu Costică, pînă pe la 4. Deoarece ploua (o ploaie enervantă, de toamnă) am mers în dormitor, unde m-am întins pe patul confortabil și în timp ce ceilalți băieți se distrau, am adormit timp de vreo două ore. Cînd m-am sculat, am căpătat iar poftă de viață, de glumă, de rîs. În dormitorul 9 au dormit niște fete (între 12 și 16 ani, probabil niște sportive). Cu ceilalți băieți am început să ne aruncăm  cuvinte grele, printre uși. Ba ne zgîiam pe la geamuri. Ca în batjocură am aruncat un pantof înăuntru, dar a trebuit să o iau imediat la fugă; era pericol să mi-l pună pe ceafă. Apoi, nu știu de unde a apărut un șoarec. L-am apucat de codiță și l-am aruncat pe unul din paturi. N-am mai văzut cum au reacționat, căci iar am întins-o. Erau cam sălbăticuțe și mă așteptam la orice. După asta am ieșit pe-afară, am jucat tenis pînă la 6 (cînd ne-a luat Prandea la meditație). Toader s-a dus iar la școală. Costică s-a găsit să mă lămurească să vin și eu la vreo petrecere (”Mă, Liviu, cu giumbușlucurile astea ale tale, zău că ai avea succes”). Pînă la 7.30 am mai scris în Jurnal. La 7.30 – altă minune: Prandea ne-a dat drumul la dormitoare!

În seara asta este un fel de continuare a banchetului (azi fără profesori). Au venit tot soiul de eleve, care mai de care mai aranjate. Din dormitorul nostru se vedea clar cum fumau fetele în fața meditației de-a 11-a, unde acuma-i un fel de dormitor. Proastele!

În seara asta a venit Mircea și a rămas să doarmă la mine. Mi-a pus el pantalonii la dungă, sub pătură și cu cearșaful deasupra.

Luni 30 mai 1966. Am dormit destul de bine cu Mircea. Dimineața m-am sculat primul, l-am sculat și pe Mircea și înainte de ora 6 (adică înainte de a veni pedagogul) Mircea deja era plecat din dormitor. Dar aseară Prandea a făcut-o lată de tot și azi dimineață nu ne-a sculat nimeni. Fiecare a dormit cît a putut. Pe la 7 a venit și Haiuță și i-a urnit pe cei mai somnoroși. Eu am venit în meditație și-am mai scris Jurnalul (iar am rămas în urmă). Astă-noapte am avut un vis pe care ”n-am visat” să-l visez. Am visat-o pe B.M. într-o rochie veche, murdară, dar ea era curată și frumoasă. Un fel de iluzii…

Orima oră de emoții a fost la limba latină. Pentru azi am avut recapitulare și baba s-a gîndit că poate aicea s-o mai mișc un pic. Dar eu – clei. Mi-a pus cîteva întrebări, iar eu am luat iar poziția mutului. Profesoara s-a enervat – avea tot dreptul! – și m-a amenințat: ”Druguș! Tu riști să rămîi corijent pe vară!”. Eu m-am mulțumit să zîmbesc sarcastic. Doar știu de la Atănăsoae că i-a zis Nelu Alexinschi ce i-a spus baba despre mine: ”Druguș poate să nu învețe deloc la latină; dacă ăsta-i unicul obiect greu, îi dau drumul fără discuție”.

La economie politică Economul a întîrziat cîteva minute apoi a ascultat cu multă răbdare cîteva fete, după care ne-a predat ultima lecție din carte.

La muzică, băbuța ne-a făcut mai mult diriginție, explicînd, la urmă, niscai noțiuni de istoria muzicii. De acum trecem la recapitularea materiei.

Prima jumătate a orei următoare am fost liberi, iar fetele au început să danseze nevoie mare. Băimăcean era cîntăreața și-i dădea și din gură și la darabană. Halip era cu solzul, iar eu cu ”fluierul”. S-au făcut și sîrbe. Magopăț ”a dansat” cu Ica. Făcea niște figuri atît de comice că era imposibil să nu te pufnească rîsul. Ca de obicei, eu am sta deoparte, retras.

Azi l-am văzut pe Gherasim discutînd cu Nenati. Asta se bagă așa în om și-l compromite… Doina H: ”Vezi că te bate Natalița!”. Nenati a început să-i zică lui Toader că nu mai vorbește cu Scîntei Dragoș. Mă mir că nu i-a propus direct prietenie. Prea vizibil bate șaua. În pauză, Nenati era un pic veselă, iar eu am și găsit prilejul s-o înțep: ”Mai ai chef?”. Atît mi-a trebuit! În ora de chimie a început să mă bombardeze cu bilețele și să mă întrebe cine m-a informat. Din cele vreo 10 bilețele în niciunul nu i-am dat un răspuns clar, ci am ocolit-o, luînd-o cu alte teme, vorbind mai mult despre mine. În ora de educație fizică am stat în clasă deoarece terenul era plin de apă, iar sala nu era încă amenajată în urma banchetului. La engleză, spre neașteptarea noastră ne-a adus tezele. Cele mai bune: eu și Albu (8), Toader – 7, Costică – 6. Profesorul se îndoia de teza lui Costică și a început să-l ia la întrebări. Eu am vrut să-i spun ceva lui Costică. Pop m-a văzut și m-a apostrofat foarte serios: ”Druguș, dacă ești indisciplinat, te pot da afară!” Restul orei – adică la corectarea tezei – am stat degeaba.

În pauză i-am arătat lui Toader bilețelele de la Nenati (a rîs).

După masă am jucat tenis cu Costică. În acest timp a venit Mircea pe la mine și mi-a spus că ar avea nevoie de vreo 150 de lei pentru a-și cumpăra nu știu ce. Dar eu eram lefter. Pînă la 4.30 am citit din ”Mărul roșu”, o culegere de nuvele de autori ruși.

La 4.30 am plecat cu vreo 10 băieți de la internat la spectacol. Eu am luat-o prin oraș, apoi am venit la Casa de Cultură unde trebuia să-l aștept pe Toader. Dar se făcuse 5 și el nu venea. Crăpam de ciudă. Deodată îl văd venind tot o fugă de la internat. Am intrat repede și, în mare grabă, ne-am căutat locurile. Am mai stat un pic și a început spectacolul ”Vinovați fără vină” de N. Ostrovski – piesă în patru acte. Mi-a plăcut și m-a impresionat această piesă. Jocul de scenă al mamei lui Neznanov a fost cu totul mișcător. La urmă a fost duioasă și întîlnirea dintre Neznamov cu mama lui. În sală puteai vedea multe femei și fete cu batista la ochi. Cele patru acte, cu pauze destul de lungi (au avut decorururi foarte diferite de la un act la altul) ne-a ținut pînă la 8 și 10. Dar vai de masa noastră. Aproape nimeni n-a mîncat macaroanele cu (puțină) brînză și n-a băut ceaiul care nu era nici cald nici rece. Rămîneam flămînd dacă lui Toader nu i-ar fi venit de-acasă. Am fost la sala de valize și-am mîncat împreună pe săturate (pîine albă și piftele, prăjituri și mere). Pe la 8.45 am intrat în meditație. Pînă la 9 n-am mai avut ce să învăț. Seara la 9 Mircea era prezent la mine. El s-a culcat, iar noi ceilalți ne-am dat pe veselie. Am pus dulapu-n ușă și am făcut niște sîrbe, cu comandă. Cînd  a venit Haiuță, toți eram în paturi. Toader a dat dulapul din ușă, la cererea lui Haiuță. Drept pedeapsă ne-a spus să ne mutăm cu toții în 19, iar cei din 10 să vină în 11.

Marți 31 mai 1966. Astă noapte eu am dormit în patul și așternutul lui Arcadie iar Mircea a dormit singur.

Ieri, toată ziua a fost înnourat și ploios. Azi, la fel.

Dimineața, Mircea s-a sculat înainte de 6, iar la 6 era plecat. Cînd a venit Haiuță prin dormitoare, a începînd să strige, arătîndu-și originea…

M-am obișnuit acum ca în fiecare seară să-mi pun pantalonii la dungă sub cearșaf. Port tot cămașa de la Mircea. Ieri am avut o cravată albastră ce o primisem eu de la bunița. Azi am luat-o pe cea neagră. Amîndouă se potrivesc.

Începînd de ieri, elevii claselor a 9-a și a 10-a de la Liceul 1, învață și ei dimineața. Acum sîntem cu toții în meditație și parcă mă simt stingherit. Aseară și azi dimineață am citit din ”Mărul roșu”. Am găsit cîteva vorbulițe de duh, pe care, ca de obicei, mi le-am notat. Iată-le:

Racul, știe fiecare/ E viteaz nevoie mare // Dar cănd lupta e în toi/ El se trage înapoi”.

” – Și după aia? – După aia, piți gaia”    ”Iubește și te-nmulțește că pe noi nu ne privește”

”E atîta strălucire-n jur/ Văzduhu-i de cleștar // Sclipește-al cerului azur/ E primăvară iar!”

Azi, la ora de română, mi-am continuat obiceiul de a mă uita fix în ochii tinerei noastre profesoare. La sf orei, dînsa m-a pus să vorbesc despre lecția nouă, crezînd că am fost foarte atent. Dar eu am văzut numai ochii și nimic altceva; de auzit – mai puțin! M-am făcut de rîs c-am început să le bolmojesc…

La ora de l rusă, a început Nenati cu ”corespondența”. Am primit niște bilete c-am rămas uimit de ”filozofia” ei. La un timp mi-a venit și să rîd! Mă întreabă cum nu mă plictisesc eu în lumea asta? Ea se plictisește de moarte și nici o carte, nici un spectacol, nimic n-o mai satisface. Lumea înconjurătoare o numește ”societate inferioară”. I-am răspuns, dar n-am fost de acord cu ea în niciun caz. Scrie Nenati: ”Fără modestie, sînt o bună filozoafă”. Eu: ”N-am nimic împotrivă”. Am mai făcut un schimb de tîmpenii din astea pînă m-a enervat și am încercat să-i dau fiecare răspuns cît mai laconic și mai tăios. Ea însă – ca scaiul de oaie! Asta-mi mai trebuia acum.

La dirigenție, baba ne-a făcut teorii și i-a prezentat fiecărui elev situația sa. La matematică, Hrișcă a scos-o pe Buhai la tablă; n-a știut nimic și profesorul i-a pus 2. A început să-i înșire că habar n-are de materie (just!). Și finalul: ”Să nu mai trimiteți cunoștințe și intervenții că mai rău faceți!” Cu asta a ieșit foarte nervos din clasă. Acum B.M. are la sigur 3 obiecte căzute – deci ”repechinche – șepte ani în clasa zecea”. La ora de cor nu s-a cîntat. Probabil profesoara a pus note, iar noi – cei patru băieți care-am mai rămas la tenor – ne-am petrecut ora povestind. După oră m-am dus la dirigintă să-mi semneze un bilet de voie să merg la film (Toader n-a mai îndrăznit să meargă la Zăicescu). Diriginta a început să facă nazuri: că nu știe dacă-i bun filmul, dacă-i voie și alte ”motive” (nu mai am de învățat?). Apoi mă întreabă cu cine voi merge. N-am ce face și-i spun că merg cu Toader. Diriginta se duce în cancelarie, se sfătuiește cu Zăicescu și alți profesori să vadă dacă-i voie. Vine la mine rîzînd și-mi spune: ”Cum să vă dau eu voie? De unde știu eu  ce tineri și ce domnișoare merg cu voi? Ei! Dacă merge și domnișoara Hasna Lucia, poate-ți dau drumul…”. Cînd am auzit de la băbuță că eu aș avea legături cu Hasna m-a apucat rîsul. Să-i zic că nu-i adevărat, ar avea motive să creadă c-o apăr și iese mai rău. Am rîs și eu odată cu ea și gata. Dar, imediat apare și Zăicescu, tot rîzînd, și spune: ”Nu tovarășa dirigintă! Dacă merge Hanuseac Teodora dintr-a 11-a, atunci dați-i drumul”. M-am mulțumit să rîd și la auzul acestei replici și-am plecat apoi în clasă. (Cînd m-am uitat la Zăicescu am văzut că se uita la mine și rîdea grozav). Cînd a venit în clasă, Zăicescu m-a mai întrebat: ”Și zici că merge și Gherazim?” Eu: ”Da, ar vrea să meargă”. Zăicescu: ”Bine, măi! Vii la mine după ore!”. Tot timpul cît vorbea cu mine zîmbea, nu știu de ce. Cît tărăboi pentru o simplă semnătură! Și cînd mă gîndesc că am putea vedea filmul și fără asta, hușchindu-ne pur și simplu…

În ora de naturale, Zăicescu a ascultat. A întrebat ce înseamnă cuvîntul ”apatie”. M-a pus pe mine să-l explic; n-am știut să-l explic așa bine și a pus-o apoi pe Nenati să explice. Aceasta a început-o cu filozofia ei. Nenati: ”Apatic este unul căruia nu-i place viața”. Zăicescu: ”Dar lui Druguș îi place viața, nu-i așa, măi?!”. În ora asta am rîs grozav, mai ales atunci cînd Zăicescu a întrebat-o pe Teleagă Vioricadin ce-i format corpul omenesc?”. Asta probabil dormea, căci a dat un răspuns minunat: ”Corpul omenesc este format din cap și coadă”. N-am rîs de mult cu asemenea poftă. În ora asta Nenati mi-a mai scris un bilețel. A îndrăznit să mă numească ”my friend”. Apoi, în alt bilet: ”Să nu crezi că mă interesează mai mult Gherasim...”. Ce-o mai urmări cu asta, cam greu de priceput. Cert este faptul că îi voi da toate planurile peste cap.

După ore l-am căutat pe Zăicescu la cabinet și mi-a dat semnătura pentru care s-a făcut atîta tărăboi. N-am crezut c-am să ajung la Zăicescu să-mi semneze. Acesta m-a întrebat: ”Gherazim n-a îndrăznit să vină la mine?” Eu: ”Nu știu!”.

După ce-am luat masa l-am căutat pe Gherasim să mergem împreună la film. Cum nu l-am găsit aici am pornit în oraș să-l caut. Dar nici în parc, pe banca lui preferată nu l-am găsit și nici la cinema ”Unirea”. Am venit înapoi la internat, supărat pe el și hotărît să-l muștruluiesc un pic pentru fenta asta, cînd îl voi întîlni.

Pînă la 5 nici n-am învățat, nici n-am scris în Jurnal. La 5 am ieșit în oraș să fac ceva cumpărături. Pe la linie m-am întîlnit cu Toader. De la cîțiva pași i-am spus: ”Măi Toader, mi-ai belit obrazul!” Apoi, supărat i-am spus ce și cum s-a întîmplat. El a fost cu Natalița și cu Doina la film. L-am luat și pe el în oraș și discutînd așa, totul s-a împăcat. Toader: ”Mă, dacă vrei tu, merg și eu mîine la film”. Eu: ”Bine”. Am mers la librărie și am făcut o mulțime de cumpărături. Am luat un caiet de 10 lei (cu coperte cafenii pentru Album), două pixuri albastre (doi lei bucata) + trei rezerve. Sistemul după care sunt făcute aceste pixuri m-a impresionat. E foarte simplu și parcă mă gîndesc cum nu s-a gîndit nimeni pînă acum să facă așa ceva. E f practic. Mi-am mai luat mine pentru creionul automat și-un carnet de însemnări (cu pătrățele, coperte veline, 4 lei – volumul al III-lea la Însemnări de buzunar). Am dat și pe la lenjerie de unde mi-am cumpărat o cravată de 25 de lei (un albastru strălucitor împătrățit cu negru).

În pauza de 7 am mers cu Toader pe asfalt, dincolo de Rădăuți (Toader a fumat două țigări). Am povestit o mulțime de întîmplări din viața școlară. În D o fată l-a botezat pe Garabet Ibrăileanu zicîndu-i Garibaldi Brăileanu!

După 8 a venit Mircea pe la mine, Mi-a spus că a vîndut pixul cu 15 lei! (de la 4 la 15!). Ca de obicei, seara am făcut o baie generală și mi-am pus pantalonii la dungă. Aceste două obiceiuri sînt foarte sănătoase și n-aș vrea să mă debarasez de ele.      (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Anunțuri

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 379 Duminecă 14 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (107).


Joi 26 mai 1966. Dimineața, cînd ne-a sculat Prandea, cerul era perfect senin și soarele învăluia totul în lumina-i aurie. Azi tot timpul s-a menținut această vreme frumoasă.

Pînă la 7.30 am scris în Jurnal și abia am ajuns la luni după amiază. La școală am citit din ”Ultima poveste” și dacă la început m-a plictisit binișor, acum mă pasionează și-mi plac ispărăvile celor patru copii, și ale lui Cazimir (telegraful, automobilul, șmecheria de la strînsul prunelor cu fundul de scîndură, ”pîn la anul ori moare măgarul, ori crapă sultanul”).

La limba română, cît a ascultat am citit mereu, iar cît a predat am fost destul de atent fără să uit să mă uit drept în ochii profesoarei (e o plăcere a mea de a mă uita în ochii oricui; deseori ochii spun multe…). La istorie, atît timp cît a ascultat, eu am citit (ce puteam să fac altceva?). În timpul ăsta am mai făcut un schimb de bilete mai tăioase cu Lia. Mi-a adus aminte să nu afirm ceva pînă nu-s convins: ”Chiar azi o să mă conving că nu chiorăște așa ușor”. Eu: ”În definitiv, ce mai vrei?”. Și-a cerut scuze, iar eu am întrerupt corespondența trimițîndu-i stiloul gol.

Azi e ultima zi de curs la clasele a VIII-a și a XI-a . Peste tot e veselie, flori, dar se simt în aer durerile despărțirilor. M-am pus și eu în situația lor. Nu-i prea ușor să te desparți de colegii cu care ai petrecut 3 sau 4 ani, de profesorii – unii mai mult îndrăgiți, alții mai puțin.

La limba rusă nici n-am putut citi și nici dormi. Profesoara a ascultat aproape toată ora și a trebuit să mă uit în ochii ei. .

În pauză, m-am întîlnit cu Gherasim și atîta timp cît am stat împreună am gavarit ”po ruskomu iazîku”. Dac-ar fi stat cineva să ne asculte se strica de rîs: vorbeam cu cuvinte românești cu terminații rusești; apoi mai vîram și ceva cuvinte rusești. Tot în această pauză vine Băimăcean la mine și-mi șoptește că am în bancă o carte de la Teodora și mi-a zis să-i scriu cîteva cuvinte. M-a cam mirat faptul. Pe lîngă că n-am vrut să-i răspund la primul bilet, nici n-am mai vorbit cu ea decît întîmplător, de cîteva ori.

În ora de naturale am avut, așadar, ocupații. Cartea de la Teodora era ”Îndreptar turistic – Iași” pe care-a luat-o cînd a fost la Iași în vacanța trecută. Am găsit un loc liber și am scris: ”Îți mulțumesc pentru faptul că mi-ai dat prilejul să-ți las o mică amintire. Mai sînt cîteva clipe și-ți iei rămas bun de la școală. Eu îți urez mult succes la examenele care te așteaptă și multă fericire-n viață” (Pentru Hanuseac Teodora, clasa a XI-a C). Ora de naturale s-a scurs pe nesimțite. După ascultare, s-a predat lecția ”Funcția de reproducere a organismului” – lecție care a dat prilej de veselie. Zăicescu: ”Nu rîdeți, măi, că nu-i de rîs…”. Dar n-avea cui spune. Fiștecare cu-ale sale.

După oră a venit diriginta și a comunicat situația elevilor amenințați cu repetenția și cu corijențe. Candidați la repetenție: Ivănuță (5 obiecte), Nasadniuc (4), Nichiforel (4), Omelcenco (6), Sfichi (4), Ungureanu Constanța (4), Buhai M. (5). Cînd a ajuns la Buhai, Zăicescu a completat: ”Lasă măi colacul ceala de pe cap. Ce folos dacă ai pe cap? Dacă n-ai nimic într-însul ești un animal, un animal”. Zăicescu s-a enervat chiar și a ieșit furios pe ușă. Diriginta a adăugat și ea: ”Da! Se vede o regină și de-acu-i gata!”. Candidați la corijențe: Cojocar, Gherasim Elvira, Gozec Victor, Nichiforiuc Geta, Pascar Ilarica, Pîrghie Rodica, Șcheianu Gabriela, Teleagă Viorica și Vlonga Aurora.

Am luat masa la 12, apoi Toader și Costică s-au dus înapoi la școală pentru că aveau ședință (adunare generală) la clasa lor (X-D).

Eu am plecat în oraș să-mi fac unele cumpărături (dar la librărie era închis). Am cumpărat doar o revistă ”New Times” nr. 19 + o înghețată. Pe lîngă asta am mai pierdut cinci lei nu știu pe unde. Din ultimii 10 lei pe care-i mai aveam am mai rămas cu trei. Am stat un timp cu Arcadie prin parc. B.M. a trecut, împreună cu Ieșan, elevul de-a XI-a, pe lîngă mine. M-am dus la autogară să mă întîlnesc cu Mircea să văd ce mai face. El tocmai venea înspre mine. Cineva îl întreabă: ”Unde pleci?”; Mircea: ”Nu plec nicăieri”. Apoi a început să vorbească c-un șef de-al lui. Eu m-am dat după gardul de la parc și-am ascultat: Șeful: ”Te joci cu banul statului?! Să predai banii și la noi nu mai ai ce căuta!”. Am văzut mutra pe care a făcut-o Mircea. Numai nu plîngea. Ce să-i fac dacă nu știe să se stăpînească și să chibzuiască. Văzînd asta am luat-o încetișor spre internat. Aici am jucat tenis pînă la 4.30 cînd a venit Haiuță și m-a chemat sus. Pînă la 5 am citit. În pauză – iar tenis. Acum m-am învățat cum să trag bombele și să le și barez. De la 5.30 la 7 am scris încontinuu în Jurnal și-am ajuns pînă marți. La masa de seară a dat orez cu lapte și am rămas flămînd. După masă am vrut să mai joc un pic cu Haiuță: să văd ce obraz gros are… Eu: ”Tovarășe pedagog, mai aveți creionul ăla?” El: ”Nu-l mai am!” Eu: ”Cum nu-l mai aveți?” am făcut-o eu pe supăratul: ”Atunci eu ce fac?” El: ”Lasă mă că ți l-oi da eu”. Vreau să joc așa teatru : mă distrez și eu și văd ce poate Haiuță. Mingea de tenis iar a făcut-o pierdută (noroc că era a lui Costică). În pauză am văzut o mică cafteală. Lungu Dragoș a luat-o pe coajă de la Grigorean, Zaharia, Bodale, Senegeac și Cucoș. Dacă nu intervenea Florea să-i despartă, o lua Dragoș urît. Nici așa nu se știe dacă n-o ia. Totul a pornit de la faptul că Lungu l-a pocnit în meditație pe Popovici Gavril (cl IX, Lic.1). Acesta fiind din Marginea are mulți consăteni și prieteni (Grigorean, Adochiței, Bodale  etc.).

În pauză am mers cu Toader pînă la ”granița” Rădăuțiului. Aproape tot timpul Toader mi-a povestit despre el și N., cum se împacă ei. Pînă acum Toader a simțit că ea ține enorm de mult la el. Nu vrea să-l vadă niciodată încruntat și supărat. De multe ori, Toader face cîte-o boață, fiind el și numai el vinovat. A doua zi tot el o face pe nervosul și imediat se reglementează. E foarte sinceră cu el și-i spune absolut totul. La banchetul de sîmbătă era cît pe ce să ne invite și pe noi (cică n-a fost nici un băiat!). Nu știu de ce nu-l are pe Costică la inimă. Nu-i place fudulia și îngîmfarea lui. Merge cu capul pe sus și nici una nici două se tot oglindește… În fine, mi-a mai spus el multe… De la 8 la 9 am scris în Jurnal și-am ajuns pînă ieri seara. Cu ocazia asta am terminat caietul pe care l-am început trimestrul ăsta. Am terminat și al doilea carnețel de însemnări (0, 80 lei).

Vineri 27 mai 1966.  Azi, cu greu m-am sculat la 5.30 ca să termin odată cu Jurnalul și să ajung la zi. De la 6 la 7.30 am scris aproape mereu. Am început caietul ăsta nou. Cum s-ar zice am ajuns la zi dar cu… sacrificii.

Cum am ajuns la școală m-am apucat și mi-am copiat exercițiul la rusă apoi m-am dat pe citit.

La l română am citit prima parte a orei, apoi n-am mai putut deoarece profesoara a început să predea.

La fizică a ascultat aproape toată ora apoi, într-un sfert de oră, a predat lecția nouă.

În pauză am împușcat grozav din petale de bujor. Răsuna școala-ntreagă. A fost Nelu Alexinschi (din X F) prin clasă și a vrut să ne dicteze ”Gaudeamus Igitur” dar n-a avut cui. Îl voi copia neapărat de la cineva. E un cîntec frumos ce se cîntă la absolvirea facultății; este închinat profesorilor.

În pauză am învățat să fluier ”Marșul metalurgiștilor” – din păcate numai refrenul (din filmul ”Finală buclucașă”). E foarte frumos și-mi place. Nu știu cum să fac să-l scriu pe caiet ca să nu-l uit. Dac cum să scrii o melodie fluierată?…

La l latină profesoara a ascultat numai pe cei ce s-au anunțat ca să-și îndrepte mediile. S-au anunțat Pîrghie și Gozec. Eu am citit pagina ”Sport” din Scînteia Tineretului și n-am observat cît de bine au știut. Lui Gozec i-a pus 7. Profesoara Badac: ”Vezi, Gozec, îți dau 7” Gozec: ”Da tovarășa profesoară, mai am un trei și îmi mai trebuie un 7”. Badac: ”Vezi băiete, îți mai trebuie unul...”. Profesoara a dat să explice ceva și era vorba despre ”recapitulare”. Profesoara a spus pe englezește ”rivijn” și m-a întrebat pe mine dacă-i așa. Eu m-am ridicat și nici nu știam despre ce-i vorba. Profesoara a zis, zeflemitor: ”El doarme...”. În ora asta de latină am primit un bilet de la „ea” (B.M.): ”Parcă vroiai să-ți scriu ceva într-un album; știu să scriu cîntece”. Eu: ”Ziceai că ne te pricepi” Ea: ”Dacă nu mi-ai dat caietul… Cu plăcere îți voi scrie, numai să mi-l aduci mîine căci am timp liber” Eu: ”Deocamdată, mulțumesc!”. În pauză, Ea: ”Liviu vrei să-mi dai caietul de l rusă?” Eu: ”Poftim” Ea: ”Mersi, Liviu”.

Ora de geometrie a fost a noastră. Hrișcă a lipsit toată ora + pauza și a fost veselie mare. A trebuit să vină Kamil să ne mai liniștească: era prăpăd! În pauză s-au făcut hore și s-a dansat: vals, rusească, sîrbă. Ah! Dacă-ar fi fost și-un instrument! (un fluier sau o muzicuță…).

La l rusă profesoara a întîrziat vreo 10 min. A fost la școala veche unde-a văzut un film la televizor; ni l-a povestit și nouă. Apoi i-a ascultat mai mult pe cei care se anunțau…

După ore, am luat masa, am făcut cîteva ture prin oraș, apoi am venit la internat și-am citit pînă la 3.20. Am găsit în această carte (”Ultima poveste”) o descriere despre primăvară care mi-a plăcut destul de mult, motiv pentru care o transcriu aici: ”O, primăvară, cine nu ți-a cîntat frumusețea! Cine nu ți-a adulmecat mireasma proaspătă și dulce ca apa izvorului, ca aerul dimineții, cine nu ți-a simțit seva amestecîndu-i-se în inimă cu sîngele vieții, cine n-a cunoscut tainicul foșnet cu care tu faci să crească din pămînt spicul ierbii, să se umfle mugurul, să se trezească glasul nou al omului și al păsării și toate înfrățite să cînte, suav și marțial, imn tinereții?!”   Pînă la 5 am citit în continuu și mă apropii de deznodămînt.

De la amiază a început să se înnoureze, iar pe la 5 făr-un sfert a început să plouă zdravăn cu stropi mari și deși. A fost o ploaie bună care a vîrît multă apă în pămînt.

La 5, adică imediat cum a contenit ploaia și s-a arătat ”o poartă de senin” pe cer, eu cu Toader am ”hușchit-o”, cu gîndul să mergem la Casa de Cultură și să vedem spectacolul ”Idei pentru o revistă”. Dar, spre dezamăgirea noastră, spectacolul nu se dădea și matineu, ci numai de la 8. Atunci am luat o hotărîre rapidă și ne-am îndreptat spre cinema ”7 Noiembrie”. Aici am văzut filmul englez ”Barcagiul” – foarte comic și destinzător.

În drum spre internat m-am întîlnit cu Mircea. S-a hotărît să rămînă în Rădăuți, să-și dea examenele și pe urmă va mai vedea. Diseară poate va dormi la mine. Și-a dat demisia de la Autogară. Am venit împreună la internat. Am mai vorbit așa pînă cînd s-a dat masa. El s-a dus în oraș și mi-a lăsat vorbă să vin la el la gazdă (Str. Volovățului, lîngă linie). Am mîncat repede și tot repede am fugit pînă acolo la gazdă. Dar, ușa era închisă, iar Mircea nicăieri! Mîhnit, am venit prin oraș la internat.

Pe stadion a staționat o mașină franceză avînd după ea un dormitor…

De la 8 pînă la 9 fără 10 am mai scris în Jurnal. La 8.50 a venit Mircea la mine: mi-a adus o cămașă albastră cu manșete duble (pentru butoni) și cu guler înalt, așa cum mi-am dorit eu. Mi-a spus că a avut dificultăți și cu Mihailiuc – gazda – din pricina chiriei. Trebuie să-i mai dea 40 de lei. A lăsat zălog un cearșaf… Și-a adus la mine restul de bagaje (pătura cea arsă de-acasă, un cearșaf și-o pernă mare – pe care o voi folosi eu). Am mai vorbit cîte ceva și i-am spus să vină la internat în jurul orei 10 ca să doarmă la mine și să nu știe niciun pedagog. Acum nu mai avem șef de dormitor și sîntem de capul nostru. Pînă la 10 n-am adormit, așteptîndu-l. Am adormit și n-a mai venit.

Sîmbătă 28 mai 1966. Astă noapte m-am trezit și Mircea era lîngă mine. La 5.30 l-am sculat și-a plecat fără să-mi mai zică ce are de gînd să facă. Aseară, mi-am strîns cărțile pe întuneric și stiloul a rămas în meditație. Dimineața nu l-am mai găsit. Îmi pare rău după el; era un stilou ieftin dar bun. Pînă la 7.30 am scris două fițuici la chimie (!) fiind sigur că ne dă extemporal.

La 7.30 au luat masa niște sportivi de la Siret și Botoșani și ne-a dat masa numai nouă (celor de la Liceul 2) adică ”băieții de la fete” (L.D.: Liceul nr 2 este continuatorul Liceului de fete; o reminiscență a acestui trecut o constituie ponderea majoritoară a profesoarelor în comparație cu profesorii).

Azi dimineață era foarte cald, cerul senin și mi-am luat bluza albastră. Cînd m-am pornit la școală deja se înnourase binișor.

Cum am ajuns la școală Lia m-a întrebat: ”Mi-ai adus caietul?” Eu: ”Era închis la librărie”. Ea a zîmbit. De ce – nu știu. Eu rămîn de-acum indiferent la orice ”cochetărie”. După cele întîmplate o tratez ca pe o simplă colegă.

La istorie nu m-am sinchisit că profesoară ascultă și pune 3 pe capete. Am citit aproape toată ora. La limba latină, baba nu mai scoate ea la ascultat, ci examinează numai pe cei ce se anunță. Și cum eu n-am de gînd să mă anunț, stau fără grijă și citesc în ultima bancă. Profesoara a observat acest lucru. Mi-a pus o întrebare și iar m-am sculat adormit. Văzînd atîta nepăsare, baba iar s-a enervat un pic: ”Da cu ce te ocupi acolo, băiete?”. Nu i-am mai răspuns și m-am mutat în prima bancă cu Gozec, unde mă mutase dînsa (ca să fiu mai atent). Pînă la sf orei mi s-a părut că trece un an…

În pauză, pe scări, mă întîlnesc cu Teodora: ”Auzi, măi! Îți mulțumesc că mi-ai scris”. Eu: ”With pleasure!” (m-am îmbujorat puțin).

La chimie am dat extemporal. Dar baba, șmecheră foc. Pe cei din fund i-a adus în față. Pe mine m-a adus în banca doua, lîngă geam (cu Cîmpan). Cele două fițuici pe care le-am scris azi dimineață nu le-am putut folosi, dar în timp ce le-am scris mi-au rămas în cap cîteva reacții și-am dat lucrarea pe-un 6 – 6. Restul orei, baba a predat ultima lecție.

În pauză, Gherasim a venit la mine cu-o veste; cică Istrătoaie din cl. XI-a (Dornești) umblă mort după Natalița. Aceasta, sinceră, i-a spus tot lui Toader și i-a promis că dacă-i scrie îi dă lui scrisoarea. Toader are de gînd să-i facă o fentă îndrăznețului băiat și să-i răspundă.

La fizică am terminat de citit ”Ultima poveste” de Radu Tudoran. Cartea mi-a plăcut pentru că povestește lucruri reale, adevărate.

La amiază, cînd am plecat spre internat (la 12) a trebuit să fug binișor ca să nu mă ude chiar de tot. Ploua zdravăn și avea de gînd s-o țină mai mult. Am luat masa în Sala de mese unde se pavoazează de zor și se fac pregătiri intense pentru banchetul de diseară.

La dormitoare am avut o surpriza. Au venit paturi noi, foarte bune (înalte, late, cu plasa dreaptă și elastică) colorate în verde, exact ca cele din infermerie. Ne-am aranjat fiecare cîte un pat. Nu se potriveau ”urechile” în ”orificii”. M-am enervat la culme și loveam cu toporul de mamă-mamă. Ori se rupea, ori intra. Și a intrat. După ce am instalat astfel cîteva paturi le-am dus pe cele vechi în pod.

Apoi am mers cu Simeria la film, la ”Unirea”: ”Oliver Twist” – producție engleză după romanul lui Ch. Dickens. Filmul mi-a plăcut (acțiunea filmului). Am mers cu Simeria prin oraș. Aveam două cecuri de 25 de lei la mine… Mi-am făcut o scurtă socoteală și am intrat la cec să lichidez ambele carnete. Funcționara de la ghișeu – cu o fantezie uimitoare – m-a strigat: Urcuș! (”Da, eu sînt…”). Cu cei 50 de lei în buzunar am avut curaj să mai stau prin oraș. Am hoinărit mult cu Saima prin tîrg, mi-am cumpărat o pereche de butoni negri (12, 60 lei).

Ne-am întors la internat să luăm masa, la ora 6, după cum s-a anunțat. Masa am ”servit-o” în sala de meditație unde fiecare a primit cîte o porție de pîine și o ceașcă de cafea. A trebuit să mîncăm în picioare, căci nu erau nici scaune, nici mese (toate au fost mobilizate jos, în sala de mese).

Am făcut un tur de oraș cu Toader, apoi am revenit în raza internatului, să ”adunăm” flori. Gherasim trebuie să meargă la banchetul de la Liceul nostru și să ofere flori absolventelor. Am făcut un buchet foarte frumos. Am furat (cît el, cît eu) flori de la Țopa (3 bujori), apoi tot 3 bujori din grădina vecină, un bujor alb (dăruit), flori de ismin și mulți-mulți stînjenei galbeni și albaștri de pe marginea șoselei. A alcătuit un buchet foarte frumos, învelit în celofan. Am mers și eu pînă acolo, dar m-a prins ploaia și m-am întors, mîhnit, înapoi. La internat, banchetul celor de la Liceul 1 era început. Pînă în dormitor se auzeau ropote de aplauze. (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 378 Sîmbătă 13 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (106).


Luni 23 mai 1966. Dimineața mi-am prelungit somnul după ora 6 și m-am conofăit prin dormitor pînă la 6.45.

Pînă la 7.20 abia am reușit să citesc o dată la economie. La restul obiectelor sînt mort – și azi e pericol de extemporal la trei obiecte!

Cînd plecam la rînd, a venit directorul Viforeanu și a anunțat că elevii Liceului 1 vor merge ”în excursie” la Gura Humor. Mă gîndeam pe drum: cum ăștia de la Liceul 1 pot face excursie în timpul săptămînii, iar la noi la școală nu e nimeni care să ia asemenea inițiativă? Dar numai bine am ajuns la școală și mi-am pus servieta în bancă, că și vine diriginta foarte bucuroasă. Ne-a anunțat că astăzi nu se face învățămînt (ce pleașcă!) și mergem cu toții la Păltinoasa. Prima oră aveam latina. A venit baba numai să facă liniște și să ne dea indicații pentru drumeție. Pe la 8.15 a sunat de ieșire, toată lumea a ieșit afară și ne-am îmbarcat în camioanele ce așteptau în fața școlii. Eu am nimerit într-un camion ”Carpați” unde erau mai puțini elevi și eleve. Erau băieții din X-a E + Lavric, Gușul, Andrișan, Tanasă, Rusu și Bădeliță (din D).

Am avut următorul traseu: Rădăuți, Marginea, Clit, Arbore, Solca, Cacica, Vf. Dealului, Pîrteștii de Sus, Păltinoasa. De la Pîrtești la Păltinoasa am avut cîteva serpentine destul de frumoase. Aproape tot drumul am cîntat cu ceilalți băieți (Magopăț, Andrișan) tot soiul de cîtece populare. A cîntat și Doina Coroamă. Cînd vedeam cîte-o fată  – Țoc! Cînd treceam printr-un sat mai aproape de Păltinoasa am început să strigăm ”Hai Metalul” și ”Huooo Minobradul”. Am făcut și repetiții la URA. Se cutremurau văile de strigătele noastre. Am văzut multe peisaje montane minunat de frumoase și pline de sălbăticie. Noi, ”cantatorii” am cam răgușit pînă la Păltinoasa. (”Doamne, negri mai sînt norii/ Hai Dunărea mea/ Toamna cînd pleacă cocorii/ Hai Dunărea mea/ Doamne negri mai sînt munții/ Hai Dunărea mea/ Toamna cînd pleacă recruții/ Hai Dunărea mea”). În sfîrșit, am ajuns la Păltinoasa, albi de praf și destul de osteniți. Am intrat mai mulți elevi la o casă unde era o fîntînă. Gazda – femeie de la munte – a fost foarte mărinimoasă cu noi. Ne-a adus căni să ne spălăm și-un ștergar curat să ne ștergem.

După ce ne-am mai odihnit un pic pe marginea șanțului, aprovizionîndu-se fiecare cu flori și ramuri de brad am primit instrucțiuni ce și cum trebuie să procedăm. Vom sta înșirați cîte doi pe marginea șoselei, iar cînd vor trece conducătorii (de la Cîmpulung înspre Suceava) va trebui să ovaționăm (URA!), să batem din palme și să agităm florile. Pînă una alta, adică pînă să vină coloana de mașini am avut timp să sporovăim mult (căpătasem chef de vorbă) fiind vesel și destul de spiritual (cu Pușa Iftodi, clasa X-a A + o fată dintr-a IX-a A, cu Doina Coroamă – o oglindă, cu Nenati care era împreună cu Melexina, dar cu ”ea” n-am mai vorbit ș.a.m.d.). Fetele din clasa noastră au venit cu autobuzul și ne-au invitat și pe noi cei patru băieți să urcăm în autobuz (la întoarcere). Burciu Rodica din Dornești a povestit că aseară tov Nicolae Ceușescu a  sosit la Dornești, și a coborît din trenul său. O fetiță l-a făcut pionier, iar el i-a urat să aibă numai note de 10. Pînă la ora două am avut tot timpul să răgușesc serios și, totodată, să-mi vină foame.

În sfîrșit, a trecut coloana de mașini în frunte cu mașina tov. N. Ceaușescu și a celorlalți doi conducători. S-a strigat ura și s-a bătut din palme (elevii însă erau cam timizi) A urmat apoi același convoi de 30 de mașinuțe cu tot felul de ștabi. Cum s-a terminat trecerea șefilor toți ne-am repezit la autocamioanele noastre. Halip N. s-a dus la autobuz, dar nu l-a primit baba (diriginta) și era cît pe-aci să rămînă pe-acolo. La întoarcere parcă n-a fost așa vesel. Am avut conflict cu cîteva fete dintr-a X-a B și-am ajuns pînă la bîrfe și injurii, apoi le-am lăsat în plata domnului. S-a cîntat, dar mai puțin. Eu am stat lîngă Rodica Fetcu dintr-a X-a B și ne-am ținut de mînă. Fetele din B m-au și botezat Șexpir (Shakespeare, of course). Pe la 15.30 am ajuns la școală. Ne-am luat cărțile și-am venit la internat foarte amărît, prăfuit și flămînd. După mine au mai venit Gherasim și Lungu care-au venit prin Ițcani, tot mereu pe asfalt, cu o camionetă deschisă. După ce ne-am spălat și ne-am răcorit am luat masa pe la 4. Prandea, înțelegîndu-ne, ne-a dat voie să dormim pînă la 4.30. Eu cu Costică și cu Toader am mers în trifoi, ne-am dezbrăcat la piele și pînă la 5 făr-un sfert am făcut plajă.

Apoi am ieșit cu Toader în oraș. El a scos niște bani de la CEC, apoi am halit cîte-o prăjitură (cea preferată, cu frișcă, de 2.50) și-un suc, apoi am plecat la stadion unde de la 5 a început meciul dintre ”Metalul” Rădăuți și ”Minobradul” Vatra Dornei. Prima repriză am văzut meciul, fiind cu capul înăuntru și cu picioarele în afară (sub gard). Apoi am intrat în tribună, unde-am dat ochii cu Hamza (Prandea); s-a uitat urît la mine și atît. Meciul s-a terminat cu 2-0 pentru Metalul. Cînd m-am dat jos, am sărit de pe tribună și mi-am agățat arătătorul de la mîna stîngă într-un cui; mi-a rămas pielea acolo.

La 7 am revenit la internat. Pe drum l-am ajuns iar pe Hamza și, ca la o comandă, ne-am întors. După masă, deoarece nu era lumină în meditație, ne-a dat drumul la dormitoare. A fost și directorul Botez pe-aici. Seara am adormit pe la 10, după o baie bună + sport.

Marți 24 mai 1966. Dimineața m-am sculat la 5 făr-un sfert, m-am spălat, apoi m-am pus pe treabă. Am periat îndelung și amănunțit haina și pantalonii. Zilele astea n-am prea avut grijă de Jurnal și-am cam rămas în urmă. De la 5.15 la 7.30 am scris încontinuu și abia am ajuns pe sîmbătă seara.

Azi a fost iar o zi frumoasă, deci foarte cald. În consecință, nu mi-am mai luat haina, ci doar bluza cea albastră care, după cîte știu eu, face parte din uniforma băieților.

La limba română fetele s-au scuzat și, pentru a nu pierde totuși ora, profesoara a făcut gramatică. Azi ne-a predat despre ”Propoziția subordonată subiectivă și predicativă” cu care a umplut toată ora. De altfel, era mare pericol deoarece nici azi nu m-am uitat prin cărți.

La rusă, profesoara și-a început ora povestindu-ne despre viața eroului Ostrovski, acesta fiind, probabil, eroul ei preferat. Ne-a sfătuit să-i urmăm exemplul în muncă perseverentă, zi cu zi. Cînd a dat să asculte, profesoara a întîmpinat protestul clasei. ”Nu ne-am pregătiiiit…”. Am venit tîrziu (de la Păltinoasa), sîntem obosiți (că am fost la meci și că ne-am plimbat asta nu se spune). Profesoara n-a ascultat, ci tot a examinat diferiți elevi, bineînțeles fără să noteze.

În pauză, Gozec m-a întrebat: ”Ții un jurnal?”. Eu: ”Nuuu!”. Probabil l-o fi văzut și el sau a aflat de la cele care l-au văzut…

La dirigenție, diriginta Ruscior s-a legat de mine: ”de ce n-am venit duminecă la școală și să aștept alături de întreaga clasă?”. Eu: ”Păi, să vedeți...”, adică motivări și paramotivări, numai să nu tac. Diriginta: ”Uite, Druguș, tu mai ai și altele și eu am să te ard cu nota la purtare. Ieri m-ai văzut prin oraș și m-ai ocolit”. Eu: ”Nu, tovarășa profesoară!”. Ea: ”De ce n-ai uniformă?” Eu: ”Eu așa știam, că asta-i uniformă”. Cu asta am pus-o la punct și n-a mai zis nimic. Deoarece se apropie ”Ignatul”, profesoara s-a apucat iar să facă analize și răsanalize la învățătură. Azi s-a legat și de elevii mediocri. Ne-a spus la o serie că am putea fi premianți, numai să vrem (”Asta-i! Că nu vrem!”). Diriginta: ”Druguș, tu poți mult mai mult!”. Și asta o știam. Deocamdată mă mulțumesc cu atît.

La matematică nu prea știu ce s-a întîmplat. Mi se pare c-a ascultat toată ora. De la începutul orei mi-a venit somn, am pus capul pe bancă și-am dormit în lege pîn-a sunat. Mi se pare că am și visat.

La ora de cor am stat în clasă. Nenati a citit o dată lecția la muzică, iar ceilalți – hîrjoneală. M-am bătut cu hîrtii cu Vlonga și Cupșan. Am ajuns apoi să ne luăm la mișto, dar n-am vrut să mă las… B.M. a trimis-o pe Băimăcean să mă înțepe cu un ac (am înjurat-o). Apoi, cînd am trecut pe lîngă ea m-a înțepat și ea; m-am stăpînit și i-am zis numai atît: ”De ce faci glume proaste?”.

La naturale eram complet nepregătit. Tocmai aflasem titlul lecției, cînd îl aud pe Zaiciu: ”Druguș! Ce-am avut pe azi de învățat?” I-am zis ceea ce aflasem cu cîteva minute-n urmă. Și așteptam să văd ce m-o întreba. Dar ce aud?: ”Citește o dată lecția!”Apoi a pus și pe alții și-au citit și așa … a trecut ora. El s-a plimbat nervos de la ușă la catedră. În ora asta Halip N. a primit un bilet de la B.M.: ”De ce mi-ai făcut din ochi?”. La dictarea mea,  H.N. i-a răspuns: ”Crezi că eu fac din ochi la o fată ca tine?”. B.M. ”Atunci, probabil, clipoceai și-ai scăpat ochii”. Răspunsul ”nostru”: ”Poate-ai orbit tu, din cauza celuia dintr-a XI-a”. Halip i-a mai scris cîteva bilete, dar nu le-a mai primit. Atunci eu am rupt o bucățică de foaie, i-am făcut forma de bilet și l-am trimis prin poștă (Puha). Pe ăsta l-a primit și de aici a pornit zîzania (a observat că i l-am trimis eu și era ferm convinsă că eu am scris cele două bilete anterioare (”crezi că nu-ți cunosc scrisul?”. Ce să-i mai zic? B.M.: ”Și foaia era din carnețelul tău”. Nu i-am mai dat alte lămuriri și-am lăsat-o să creadă ce vrea! Puțin îmi pasă!

În urma criticii primite la ședință se pare că Ica s-a îndreptat. Am întrebat-o: ”Ica, te faci fată de treabă?”. Ea: ”Da, o să vezi!”. Am crezut că-i o simplă minciună, dar, pe parcurs, mi-am dat seama că s-a transformat. Tocmai azi a terminat de citit o carte și s-a oferit să mi-o împrumute. Am luat-o deoarece mi s-a părut că-i bună. Ica: ”Tu n-ai vreuna să-mi dai?” Eu: ”Am dar nu cred că o să-ți placă”.

După ce-am luat masa la internat am plecat cu Costică la film la ”Unirea”. Dar aici spectacolele erau numerotate și a trebuit să mergem la ”7N”. Am intrat pe întuneric și l-am învățat și pe Costică metoda de a găsi imediat locuri libere și de a intra pe deasupra. Costică: ”Mare drac mai ești tu!”. După ce-am văzut jurnalul am văzut și-o completare (un jurnal sovietic intitulat ”Nauka i tehnika” = ”Știință și tehnică”). Am văzut filmul ungar (VEGE) ”Finala buclucașă”. Avînd o temă vioaie mi-a plăcut. Toader a stat cu N în parc de la 2 pînă la 5.30.  După ce-am ieșit de la film am fluierat semnalul o dată. Mai tîrziu, Toader mi-a spus: ”Te-am auzit  și i-am spus ei: Trebuie să fie Druguș pe-aproape” și imediat m-au zărit. E minunat să ai un asemenea semnal. Ei s-au certat, s-au enervat pentru ca apoi să se împace și să fie și mai legați. Toader i-a scris: I love you!.

La internat am citit cartea de la Ica: ”Ultima poveste” de Radu Tudoran. Azi Haiuță mi-a cerut să-i dau un creion. M-am gîndit să-i fac o fentă și mi-a mers: ”E la dumneavoastră”. Haiuță: ”Aha!”. Acuma se gândește cum să mă îmbrobodească și să scape basma curată. Odată i-l voi cere serios și aunci o să văd ce zice. Pînă la 8.30 am citit, apoi am scris cîte ceva. În seara asta Arcadie Lungu a plecat de la internat. A dat mîna cu cei de la Liceul 2 și-un salut la ceilalți.

Miercuri 25 mai 1966. Aseară am stat pînă la 11 tot sporovăind chestiuni de cultură generală. (Comandă generală: Capu la dreapta!). Nu știu cine a afirmat că lui Hamza i se mai spune Ețius. De-acum îl botezăm în toate felurile: Hamza; Hamlet, Ețiu, Ețius și mai rar Prandea sau Aristide.

La limba latină a ascultat o elevă și a predat. Nu s-a mai atins de mine. Parcă știa că nu-s pregătit. La limba română a adus extemporalele. Am 8 (H.N. – 7). Apoi, spre nenorocul meu, m-a și ascultat. Fără să citesc niciodată i-am tras o barbologie și cu ce-am mai știut de prin clasă am luat un biet 6.

În pauză mă trezesc cu Doina H. care a început să-mi ceară fotografiile. Zurac i-a spus că eu am făcut fotografii. M-am dus imediat la Zurac să-l iau la rost pentru că m-a băgat în încurcătură. Acesta s-a descotorosit f ușor de mine zicîndu-mi că m-a confundat cu Gherasim. După atîția ani încă n-a învățat să ne deosebească. Într-un fel, nici nu-i de mirare: mereu sîntem împreună. Cei din clasa XI-a au început să devină mai înfumurați. Au început să vorbească de apropiatul banchet.

Cînd mergeam spre sala de educație fizică m-am întîlnit cu Mircea: încă nu s-a terminat chestia cu amenda; mai are datorii…

La educație fizică nu m-am echipat, ci am lucrat exact în uniforma școlară (și cu cravată…). Și nu știu cum nu m-a văzut profesoara căci era foarte pornită împotriva acelora ce n-aveau echipamnent. Ba a mai alcătuit cu ei o listă pe care a transmis-o dirigintei. Ora asta am făcut handbal și am stat în poartă.

De la ed fizică m-am întors prin oraș (am lăsat doi lei la patiserie). Cînd am ajuns la școală am intrat odată cu diriginta în clasă. Magopăț n-a observat-o și s-a făcut că-i dă un pumn lui Vulpe, apoi era cît pe ce s-o pupe… I-a fost tare rușine și-și dădea cu pumnul în cap de ciudă…

La fizică am avut (ca temă acasă) de scris cîteva probleme, dar am uitat să le fac. Ica este controlor pe rîndul meu și raportează situația temelor. I-am zis să dea raportul ”pozitiv” și să scap. Riscînd să ia un doi a raportat că ”toți și-au scris temele în afară de Gozec Victor…”.  În ora cît a predat profesoara am halit (ceea ce nu mi s-a mai întîmplat din clasele mici..).

La economie a dat extemporal și a ascultat de la începutul catalogului. Văzînd că n-are treabă cu mine am somnit un pic, fiindu-mi, nu știu de ce, lene. Am rămas iar în urmă cu Jurnalul. Nu știu cum se întîmplă, dar cînd nu mai scriu în Jurnal nu mai țin minte ce dată este… Azi credeam că cel mult poate fi 23 mai, cînd colo era 25. Așa de repede trec zilele…

La engleză, Pop a întîrziat puțin, apoi, pentru a recupera ora de luni – care a rămas pierdută – azi n-a mai ascultat, ci a predat pentru ambele ore (cuvintele, traducerea și povestirea poeziei ”This I believe”. Toader a lipsit, a avut ședință cu activul și a venit la internat pe la 2.45.

Azi am primit o scrisoare de la Cartea prin poștă în care mă anunță că lucrarea solicitată este epuizată.

După amiază am primit o scrisoare de la tata. Este foarte foarte supărat pe Mircea și nici nu vrea să-l mai primească pe-acasă; l-a făcut destul de rîs. Mi-a zis să nu mai apelez la el că n-am la cine.

Pînă la ora 5 am scris și-am citit. În pauză am mers cu Toader și cu Costică pe asfalt. Mergeau două babe pe drum și tîrîiau două crengi de copac. Am pus piciorul pe-o creangă și-a făcut imediat stop. Se mira baba cine-o fi pus frîna.

Am venit tîrziu la meditație (sunase deja de 20 de minute). Veneam toți trei, cuprinși (L.D. adică îmbrățișați) și urcam scările cînd, deodată iese Hamza din bucătărie și se răstește la noi. Am fugit imediat sus. Nu ne-a făcut nimic. (Plutooon, cu cînteeeec înainteeee, haidaaaaa!). De la 8 la 9 am citit și am scris în Jurnal.

La 9 am mers la dormitoare. Toader a mai rămas să mai ”construiască” o ”mică” scrisoare. Eu am făcut o baie bună, apoi sport și – auzi idee! – am vrut să dormim! Dar nu știu cum am început noi să vorbim de ”cultură generală”. Fiecare vroia să-și arate știința punînd tot felul de întrebări din diferite domenii (istorie, geografie, politică, sport, muzică, fizică, chimie ș.a.) De la o vreme am părăsit partea serioasă a întrebărilor și-am început să le spun pe dos sau cît mai aiurea ca să mă distrez și eu și băieții. Eu: ”Hai să facem un concurs. Cine spune cea mai mare prostie?” Niculai Halip: ”Tigru-i puternic, ia boul între coarne și-l azvîrle peste gard” (Rîsete). Tot Niculai: ”Uite cum îi umblă buzele – ca ochii mortului”. Se apropia de 12 cînd, unul cîte unul, am adormit.   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 375 Miercuri 10 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (103).


Marți 17 mai 1966. Conform programului stabilit anterior, m-am sculat la 5 și după ce m-am spălat (în grabă) am venit în meditație unde timp de aproape o oră am scris încontinuu în Jurnal și, în sfîrșit, am terminat și cu ziua de ieri.

Și azi e o vreme minunată. Ziua bună se cunoaște de dimineață. Același cer perfect senin ce ține, la răsărit, globul soarelui care străluce și iradiază lumină și căldură. Banca mea e luminată puternic și-mi place.

După ce-am terminat de scris Jurnalul am stat degeaba pînă la 7.30. Și doar aveam teză la matematică… Dar, am gîndit așa: sigur îmi va da o problemă de la sferă pe care știu să o fac și una de la celelalte figuri + teorema sinusurilor sau teorema cosinusurilor. Bazîndu-mă pe inspirația ce o voi avea la teză (inspirație în adevăratul sens al cuvîntului, nu copiat) am lăsat totul baltă. După ce-am luat masa am stat și-am așteptat să se dechidă sala de valize. Dar în zadar! Aveam de gînd să las Jurnalul și o călimară de cerneală la valiză. Azi avem corul și e foarte periculos să las Jurnalul în clasă. M-am dus la ușa dormitoruluui, am bătut și Tanța mi-a dat drumul. Deci am scăpat de-o grijă… Mi-am pitit jurnalul în dulap.

Am ajuns la școală cînd mai erau cîteva minute pînă să sune. Am început să pompez la l rusă cele nouă întrebări și am terminat de transcris în ora de l română. În această oră profesoara a ascultat mai puțin de 10 minute. Apoi a predat opera și în timpul rămas a pus-o pe Nenati să citească fragmente din ”călătoriile” lui Hogaș. Am observat că are un extraordinar talent în ce privește arta interpretării. Citea foarte comic și natural cuvintele ciobanului și, totodată, citea literar descrierile făcute de autor.

La l rusă profesoara a venit într-o foaie și-un taior nou, de culoare gri. La începutul orei a venit Storoj cerînd bani pentru excursie și, totodată, făcînd prezentările la o altă excursie, destul de apropiată – pe sîmbătă. Excursia are ca țintă Lacul Roșu și Cheile Bicazului. Apoi vizităm: Romanul, Piatra Neamț, Bacăul, Humuleștiul ș.a. Excursia se face cu autobuzul: 600 km – 100 de lei. Singurul care s-a anunțat – spre surprinderea clasei – am fost tot eu. După ce a plecat Storoj, profesoara a început să-mi vorbească pe rusește – dar ceea ce înțelegeam eu era cam puțin. Apoi mi-a zis: ”Ție și lui Gherasim vă plac excursiile, nu-i așa?” Eu: ”Da!”. Profesoara: ”Îți place sportul?” Eu: ”Da!”. Cred că profesoara și-a adus aminte de dățile cînd ne-a văzut împreună, plimbîndu-ne pe asfalt. Apoi, ca încheiere, a zis: ”Mens sana in corpore sano!”. După ce a ascultat două eleve a declarat solemn că am terminat materia la l rusă și de ora viitoare facem recapitulare serioasă. (Profesoara către Magopăț: ”Acuma te pocnesc, cît ești de mare!”). În această oră am primit un bilet de la Lucia (Nenati): ”Ți-a dat și ție să faci rezumate la Anatomie? Mie mi-a dat reproducerea!”. Pe lîngă bilet am primit și un zîmbet provocator de la ”ea”, dar eu mi-am mutat privirile. Partea proastă e că gurile rele încă vorbesc. Dacă ar fi drept nu m-aș supăra, dar așa… Teleagă Viorica m-a întrebat: ”O iei și pe Melexina în excursie?”. Eu: ”Nu! Ea merge cu altul”. La ora de l rusă profesoara a explicat ceea ce a vrut să arate Cehov în bucata ”Hameleon”, criticînd atitudinea lui Ociumelov. Eu m-am întrebat însă dacă azi, în condițiile din țara noastră, un sergent de teapa lui Ociumelov ar amenda pe un superior ca să facă dreptate… Nu știu cum s-ar proceda într-un caz din ăsta. Profesoara de l rusă și-a expus părerea în legătură cu tezele – părere ce și-o menține de pe vremea cînd era elevă. Dacă dă prima teza la limba rusă elevii au texte mai puține de învățat, dar e asigurată că – prima teză fiind – elevii învață mai bine. Și are dreptate. La tezele următoare ne cam plictisim, fiind totodată și obosiți.

În pauză l-am așteptat pe Toader și l-am lămurit să meargă în excursie. Primul motiv: N-are bani!. Nu-i nimic, îi împrumut eu pînă-n iulie. În sfîrșit, l-am bătut mult la cap pînă a răspuns afirmativ. Ca și în celelalte pauze ”ea” s-a plimbat cu băiatul de-a XI-a…

La diriginție, profesoara Ruscior, după un pic de analiză, a trecut la subiectul nostru: ”Protecția muncii”. La această temă diriginta ne-a povestit multe cazuri de oameni mutilați din neatenție. De aceea, ea ne-a dat o serie de măsuri preventive împotriva accidentelor.

La teză la matematică am avut un pic de emoții care mi-au trecut imediat ce a anunțat subiectele. Eu am fost nr 1. Mi-a căzut o problemă cu-n con, una cu sfera + teoria sinusurilor. Exact cum am prevăzut eu. Prima problemă am făcut-o și mi-a dat toate rezultatele. La a doua am făcut mersul bine, dar am greșit la calcule. Teorema sinusurilor am copiat-o un pic, dar nu-i prea strălucit demonstrată (mă aștept la un 7 – 8!).

La cor am făcut împreună cu clasa IX-a A. Tenorul a stat în față, lîngă pian. Ora asta am pisat ”Aida” și a ieșit foarte bine. Eu n-am cîntat (ca de obicei) și profesoara mi-a făcut de vreo două ori observații.

La naturale, Zăicescu a venit foarte dispus, aproape rîzînd. Apoi l-au indispus elevele noastre cu ”știința” lor. A ascultat-o și pe B.M. Aceasta a spus o minciună și a scăpat fără notă. (Ica: ”Druguș, suflă-i, ce stai?!”).

Pe drum am mers cu Gozec pînă la casa profesorului Pop. Ieșan a așteptat-o pe Lia și au mers împreună spre casă.

La internat – ca un program riguros și sever – după ce-am luat masa am mers pe teren. La 3.30 am venit în meditație. Azi Prandea a fost pilit destul de bine și a început să vorbească iar ”filozofal”: ”Este ora 4. Numai Gherasim are voie să iasă și să învețe pe coridor. Și Druguș, dacă vrea…”. Am ieșit amîndoi pe coridor și-am învățat la limba engleză.

La 5 am mers cu Toader la CEC să scot niște sume de bani. Toader m-a învățat cum se procedează cînd este coadă la CEC: ”Îți iei foaia, stilou ai și completezi chiar la ghișeu și-ți păstrezi și rîndul totodată”. Am scos 200 de lei. Eu am rămas cu 100 pe cec. O sută pentru mine și o sută i-am împrumutat-o lui Toader.

De la 5.30 la 7 am citit încontinuu din ”Grota urșilor” de Andre Massepain. Cartea a început să mă pasioneze: cu toate că descrie o vîrsă inferioară mie (13 ani) faptele sînt pentru copii de 16 – 17 ani. Mi-am notat în carnețelul meu cîteva fraze demne de reținut și care trebuie vîrîte numaidecît în bagajul de cunoștințe generale. 1. ”Cel mai bun mijloc de a răspunde înțepăturilor la care sînt supuși întotdeauna noii veniți este păstrarea demnității”; 2. ”Adevăratul merit nu este să nu-ți fie teamă, ci să-ți poți înfrîna teama”; 3. Zvastica simbolizează roata soarelui și ea a apărut înaintea nazismului”.

În pauza de 7-8 am fost cu Toader pe asfalt pînă la capătul Rădăuțiului povestind fapte din trecut sau actuale și făcînd planuri de viitor (în special pentru vacanță). În seara asta Prandea l-a găbjit pe Arcadie că a lipsit de la meditație (l-a luat la cabinet).

Eu am făcut o baie minunată, răcoritoare și pe la la vreo 9.30 eram în meditație să-mi scriu Jurnalul. Am făcut 7 flotări între paturi.. Am reluat relațiile cu Zaharia Florin. Toader a început să-și mai noteze cîte ceva prin jurnalul lui și mă bucur. Jurnalul meu ”de zi” s-a transformat într-unul ”de noapte”, deoarece îl scriu noaptea.

Bancuri: ”Șto skazal Lenina v smerti Stalina”? (”Ce a spus Lenin la moartea lui Stalin?”). ”Cînd îi cazul de bucluc, îmi iau măgarul și mă duc”. ”Cu fundul gol în chiloți”. ”Simeria-i bun de gospodar la casă pustie”. Problemă: avem un coș cu 6 mere; trei persoane trebuie să ia astfel încît fiecare să aibă același număr de mere și să mai rămînă două mere în coș. Soluția: al treilea ia cele două mere cu tot cu coș.

Miercuri 18 mai 1966. Aseară, după ce-am terminat cu Jurnalul, am luat ”Grota urșilor” și pînă n-am terminat-o n-am lăsat-o. Toți de-a XI-a s-au dus la dormitoare, numai eu cu Costică Lungu am rezistat. El a învățat nevoie mare la engleză, iar eu am scris și-am citit. Cartea mi-a plăcut, însă nu în deplină măsură. Ne-am dus ultimii la dormitoare, închizînd geamurile și încuind toate ușile. Cînd am plecat se făcuse 12 fără 25 și cînd am adormit cred că nu mai era mult pînă la miezul nopții.

Dimineața la 5 am fost în picioare împreună cu încă o jumătate de dormitor. Am zăbovit în dormitor pînă pe la 6. Mi-am periat foarte amănunțit uniforma, cu peria udă. Prandea a venit la 6 fără 5 și a scos băieții la înviorare. Pușcașul: ”Tov pedagog, mă doare piciorul”. Prandea: ”Lasă măi piciorul, mergi la înviorare. Cred că vorbesc destul de clar și de limpede”. Am observat că se poate fluiera nu numai suflînd în degete, ci și trăgînd aerul printre ele și ținîndu-le în gură. Am un fluierat foarte puternic acum. După atîtea exerciții…

De la 7 la 7.20 am citit un pic la engleză. Mă aștept la o lecție de sinteză sau ”The London Workers”. După masa de dimineață mi-am făcut obiceiul să las Jurnalul la valiză. Cînd vin de la școală îl iau iar.

Dimineața și pînă la amiază a fost o zi senină și foarte plăcută.

Avînd ca motiv că azi am teză n-am citit absolut niciodată la niciun obiect. Dar chiar la prima oră, la limba latină, profesoara m-a înhățat la ascultat. Am avut noroc c-am avut niște cuvinte copiate în grabă și cu cea mai mare neglijență de la o colegă. Pentru astăzi am avut lecția ”În fenomene se dă o luptă” de Lucretius – o poezioară de 5 rînduri. Ținînd cont de asta, profesoara a ascultat pe cei mai slabi elevi care existau la ora aceea în clasă: eu, B.M., Teleagă, Ursaciuc, Voroniuc). La început, am stat lîngă ”ea”, dar fiind prea înghesuit m-a mutat lîngă tablă cu fața la clasă. La cuvinte le-am încurcat destul de bine, la traducere am mișcat binișor (atît la cele din românește, cît și la cele din latinește). Scandarea versurilor a mers foarte bine (aveam accentele scrise pe carte). Mi-a pus 5. Cred că dacă aș fi învățat un pic pentru azi luam cel puțin un 7. Asta e părerea mai multora. Azi la această oră am observat că verbul englezesc ”to persuade” (a îndemna) vine din latinește, de la persvadeo –ere, unde are același înțeles. În oră, Ica a întins mîna în spate să ia cuțitul de la Niculai. Eu însă i-am vărît stiloul și mi-a șters toată cerneala cu degetele…

La limba română s-a făcut recapitulare pentru teză și profesoara ne-a dictat unele idei mai importante. Lecțiile făcute trimestrul acesta la l română au fost grupate în trei teme. La ed fizică am fost, de asemenea, foarte vesel, bine dispus. Sfichi Ana a cumpărat o bască pentru un frate și mi-a dat-o mie s-o probez; toată ora am purtat-o, dar fie pe ceafă, fie pe ochi s-au într-o parte, numai ca lumea nu. Probabil arătam foarte comic, căci produceam rîsul. Cu mutrișoara asta a mea se poate face ușor așa ceva…. Am făcut săritura în lungime, dar aici am rupt-o; de-abia am ajuns la limită. Apoi am făcut handbal cu fete. Patru băieți și restul fete. Și – minune! – scorul n-a fost la o diferență chiar așa de mare. M-am spălat apoi și-am mers singur la școală. Nu știu cum s-a-ntîmplat, dar imediat cum am ajuns la școală mi-a trecut tot cheful și m-am posomorît fără motiv. S-ar putea ca stările acestea pe care le am, trecînd de la o extremă la altă extremă, să le am din cauza reumatismului.

La fizică, profesoara a întîrziat un pic. A venit fără catalog. Poate că ăsta a fost și marele meu noroc. Tocmai cînd nu mă așteptam, profesoara îmi zice: ”Să spui ce știi despre curentul alternativ” Eu: ”Tovarășa profesoară, eu am lipsit de la ora deschisă!”. Ea: ”Aaaa… Da de ce?”. Eu: ”Eu am vrut să vin, dar n-am putut pentru că a dat tîrziu masa la internat”. Ea: ”Asta înseamnă indisciplină. Azi ar fi trebuit să vă pun cîte-un doi” (căci nu eram singurul). Pe la mijlocul orei a venit diriginta cu catalogul. Băbuța noastră de fizică prinde glas și-i comunică dirigintei situația de la oră! Diriginta: ”Fiți fără grijă. Am luat măsuri!”. Ora de fizică s-a umplut numai cu predare. Nu numai o dată mi-a venit somn și căscam pe ruptele. Ce n-aș fi dat să pot ațipi măcar 5 minute. Dar ce să-i faci: Dacă vrei să te ții de un lucru (cum fac eu cu Jurnalul) trebuie să faci sacrificii. Să știu bine că pic de somn a doua zi, dar dacă am rămas cu Jurnalul nescris stau oricît de tîrziu și mă scol dimineața devreme.

În pauză m-am întîlnit cu Toader pe coridor, lucru ce se întîmplă foarte des. Azi el a primit un bilețel de la N în care ne urează la amîndoi mult succes la teza de la limba engleză (din partea ei și a Doinei Hlinschi). Lui Toader i-a adus teza la matematică. A scos și el cinciuțu. Bondor: ”Vezi la ce te duce plimbările cu clasele paralele?”. La economie am avut emoții; mă temeam că ne dă extemporal. Dar profesorul parcă ne-a citit gîndurile. Nici n-a dat extemporal, nici n-a ascultat. A lăsat să se anunțe trei voluntari, apoi, în ultimele zece minute a predat lecția nouă. Cît timp a ascultat eu m-am îndeletnicit cu niscai ”picturi” de busturi. Îmi place să desenez negri cu părul creț, buzați, dinți albi și pielea tuciurie. Dacă-ar ști Economul cît de mult îi respect eu obiectul lui…(Nichiforel a vorbit despre ”elaborarea a 560.000 de cadre didactice”, stîrnind rîsul întregii clase). Halip Niculai cîntă în pauză: ”Am un tun cu două roate/ Tra, la, la, la, la, la, la, la/ Bate noaptea la cetate/ Tra lalala la!”.

Am aflat adresa profesoarei de matematică, Bondor Aurelia: Str. Prof M. Eminescu nr 1.

Cred că astăzi mama a ajuns la București.

După economie am avut engleza. Dar indiferența pe care-am manifestat-o față de teza de azi mi-a ieșit pe ochi. Pop m-a mutat cu Gherasim în ultima bancă și i-a adus mai în față pe cei ”suspecți”. Ne-a dat o lecție pe care nici prin cap nu mi-a trecut că ar putea-o da. ”1. Analiza poeziei ”Marșul muncitorilor”; 2. De tradus patru fraze dintr-un exercițiu neprelucrat în clasă: 3. De transformat în vorbire directă două propoziții ușoare”. La poezie am scris o foaie – dar e prea slab și prea puțin. La pct 2 n-am știut vreo 3-4 cuvinte. Ce mai, cu teza asta am dat-o-n bară! (Posibil 6 – 7 – 8). Ne-a comunicat extemporalele (eu 9, Toader 8, Albu 9). Costică Lungu era foarte fericit că a dat teza bună și se lăuda că sub nici o formă nu-i poate da mai puțin de 4!

După masa de prînz, am ieșit cu Toader în oraș, lăsîndu-i lui Costică un bilet de voie: ”Elevii cutare și Cutare sînt învoiți a pleca la film. Semnătură indescifrabilă.”. Aveam de gînd să mergem la film, dar, vai!, pe ambele le-am văzut! Cînd am ajuns la Unirea, Toader a zis să mergem la acest film: ”Ultima cavalcadă spre Santa Cruz”. Eu am încercat să-l lămuresc că n-are rost să-l mai vedem o dată (trei motive: pierdem timpul, pierdem doi lei și ne și plictisim). Dar, la insistențele lui Toader m-am hotărît să merg cu el. Dîndu-mi consimțămîntul, l-am avertizat: ”Să te prind că nu mergi cu mine la vreun spectacol, c-atîta îți trebuie...”. Ne-am găsit locuri în sală și după ce s-a terminat filmul vedem că intră în sală prof. Burdujan și se așează lîngă prima ușă ce dădea în curte. Cînd l-am văzut, am sfeclit-o. Ce-i de făcut? Șto delati? Am luat o hotărîre momentană. Prin spatele lui am ieșit afară unde am stat pînă s-au închis ușile. Și-afară, dă-i cu rîs! Așa obișnuim noi. Cînd ieșim dintr-o situație mai tîmpită ne umple rîsul și ne distrăm de minune.

Începînd de la amiază și pînă seara a fost mereu înnourat și în cîteva rînduri a încercat să plouă.

La film nu ne-am plictisit chiar așa de tare, dar mi-a venit un somn teribil. Fără să vreau am închis ochii, am ațipit și-am scăpat capul în jos. Am sărit în sus, c-un icnet, spre rîsul lui Toader

Azi am mîncat, pentru prima dată anul ăsta, cireșe. M-am îndurat să iau de-un leu…

La internat am ajuns în pauză. Pedagogul ne-a comunicat că ne-a pus absenți, deoarece Costică n-a dat biletul de voie. Pagubă-n papuci!

Azi am avut o poftă nebună de rîs. A venit Atănăsoae la noi și ne-a ”comunicat” ceva: ”Măi Druguș și Gherasim, mi-a zis Achihăiei să te rog să-i faci niște rezumate la limba engleză. Aveți?”. Noi: ”Daaaa!” (n-aveam nimica….). Atănăsoae: ”A zis că sînteți băieți buni”. Noi: ”Ahaaa! Dacă-i așa trebuia să vină personal să ne comunice părerile”. Atănăsoae:Păi îi era rușine să vină aici...”. Noi: ”Aaaa, îi era rușine să vorbească cu niște băieți ca noi...”. Cum ar veni, am flecărit în vînt, necăjindu-l pe Atănăsoae, distrîndu-ne. Cînd am intrat în meditație eram încă veseli și, odată ajunmși la ușă, îi zic lui Toader: ”Taci mă, nu te rîde!” Și dă-i pe rîs.

De la 5.30 la 7 n-am făcut altceva decît m-am uitat o dată prin cele patru obiecte ce le am mîine, am citit presa și-am mai consemnat cîte ceva în Jurnal.

La masă, Costică s-a dus după plus. Ca să rîdem de el, în seara asta i-am pus cam un pumn de sare măruntă în ceai. Cînd a venit noi am început să rîdem. Costică: ”Măi, voi mi-ați pus sare-n ceai”. Noi: ”Fii serios!”. Costică gustă ceaiul, strîmbă puțin din nas, dar nu zice nimic și începe să-și bea foarte liniștit ceaiul. Noi ne stricam de rîs crezînd că bea ceaiul foarte sărat și nu simte. Dar, ciudat!, cînd l-am gustat și eu era la fel de dulce ca și al nostru. Acum am rîs de prostia noastră: sarea măruntă n-a avut efect, iar noi rîdeam ca proștii de Costică, iar el, neștiind bine despre ce-i vorba, zîmbea îngăduitor. Am mers apoi tustrei pe asfalt. I-am spus lui Costică problema cu ”paserile” și cu ”vînătoriul” dar în variantă, și nu s-a prins: pe un gard sînt o sută de păsări. Vînătorul împușcă una. Cîte au mai rămas sub gard? (Răspuns corect: una!). După asta Costică ne-a părăsit și noi ne-am continuat singuri plimbarea! Toader mi-a spus că, într-o scrisoare, N admiră f mult prietenia noastră. Oricine s-a obișnuit să ne vadă mereu împreună, cînd vede numai pe unul se întreabă: dar unde-i celălalt? Într-adevăr, consider și eu că prietenia noastră este destul de trainică. Ne-am hotărît ca dacă duminică nu se face excursia la Bicaz să mergem în pădure la Volovăț (”De acord!”).

De la 8 a venit Tănase Gh. la internat. Văzînd că discutăm în meditație, boul de Vasile Caunii a început să strige la noi că dacă avem de vorbit – afară! Borțosul ăsta își face satul de rîs. Am ieșit pe fostul teren de fotbal unde acum este amenajat un colț pentru copii: în mijloc, o ”tiribombă” de proporții mai mici, manuală, apoi un scrînciob, o huță și un tobogan. Ne-am dat pe rînd, fiecare. Din cauza vitezei am amețit și mi s-a întors stomacul pe dos. Abia către seară mi-a trecut. Am fost, în total, patru băieți (Toader, eu, Ghiță și Iuraș Gh., care-și aștepta femeia). Banc: ”de ce sînteți așa pesimistă?” – ”Nu sînt pesimistă, sînt croitoreasă!”. Ne-am pierdut acolo timpul pînă s-a găsit o ”tanti” să ne facă morală că stricăm scrînciobele învîrtind-le prea tare.

De la 8.30 la 9 am mai scris cîte ceva în Jurnal. În seara asta a fost Piecnița la internat și, împreună cu Atănăsoae și Mafteian, au copiat niște traduceri la latină procurate de Nelu (Alexinschi). După ce-am făcut obișnuita înviorare printr-o baie rece am venit la locul meu preferat de la masa din coridor și am scris în Jurnal pînă la 11 făr-un sfert. E ceva că n-am atins ora 11. Dar bine că am terminat. Încep să mă usture pleoapele. (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 372 Duminică 7 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (100).


Miercuri 11 mai 1966. Dimineață era cam înnourat și n-am reușit să mă trezesc decît pe la 6 fără 15 min. În meditație am citit la limba română și la economie politică (pericol de extemporale).

Ieri, Haiuță a încercat să mă ia așa… :”Dacă-i și Druguș în meditație înseamnă că sînt toți. Ce tot scrii aici, cîte trei foi pe zi?”. Am tăcut și m-am mulțumit să-l privesc cu indiferență.

Tot ieri, la prînz, diriginta mi-a făcut observație cu privire la freza mea ce stătea cam într-o parte și acoperea un pic fruntea. Diriginta: ”Ce-i cu freza asta, într-o parte? Așa-i moda la internat? Sau ți-a intrat și ție în cap… fiu-fiu-fiu?”

Dacă ieri vremea a fost înnourată și a și plouat un pic, ca apoi să se facă frumoasă, și azi de dimineață era înnourat, iar în timpul amiezii s-a făcut cald, pentru ca spre seară să se înnoureze iar și să-i tragă o ploiță. Pămîntului i-ar trebui însă mai mult.

Azi, cum am ajuns la școală am continuat ”politica” de ieri și-am reușit să mi-o mențin pentru toată ziua. La limba latină, după o jumătate de oră de ascultare a predat cîteva rînduri noi. M-a pus să traduc ceva, dar eu eram în aer cu totul; am început să torn prostii, dar profesoara m-a oprit la timp. Profesoara mi-a făcut un pic de morală, una cam iute: ”Druguș, tu ai venit la umanistică, dar nu înveți nimic. Eu nu știu ce-i cu tine…”. Am tăcut smerit și nu m-am așezat decît cînd mi-a zis ”baba”. La l. română, după cum se aștepta întreaga clasă, ne-a dat extemporal. Profesoara a ținut cont că numai azi n-avem zi de teză și a profitat de acest lucru. Ne-a lăsat toată ora să scriem ”Analiza literară a poeziei Clăcașii” de Ocatvian Goga. Eram destul de pregătit și-am scris cinci pagini. După mine, e pe-un 7-8, dar profesoara îmi va da 7. Să vedem… Ora următoare aveam educație fizică. Am stat la școală pînă la ora 10 și mi-am însemnat cine a rămas în clasă și mi-am pus un semn pe servietă să văd dacă nu încearcă cineva la Jurnal. Dar cînd m-am întors, totul era intact… spre dezamăgirea mea (pentru că lăsasem Jurnalul în valiză). De-acum așa voi proceda. Îl scot la amiază, scriu în el și dimineața îl încui iar, ca să nu le mai fac emoții și greutăți curioșilor. La ed fizică am făcut-o pe supăratul. Totuși, mi-am permis cîteva obrăznicii și profesoara mi-a făcut observații: ”Ce-i cu tine, Druguș?” Fetele au făcut ceva la înălțime, iar nouă băieților ne-a dat un ”hapuc” (mingea). Cine-o mai fi inventat denumirea asta de hapuc?  ”Ea” (L.D.: adică Lia) stătea pe o bară de la baza scheletului de la coșul de baschet. Cînd am trecut pe lîngă ea m-a atins cu piciorul. Dar nici n-am ridicat ochii și-am plecat mai departe… Am rămas mut… Ne-am jucat un pic cu hapucul apoi am venit la școală pe la jumătatea orei; am stat cu-n cîrd de fete. Nenati ne-a citit o fabulă, iar eu am scris restul de întrebări la engleză. La fizică – ora de recapitulare pentru teză am petrecut-o în laborator. Aici ne-am tîrguit un pic asupra lecțiilor pentru teză. Ne-a redus numai cîteva demonstrații și ne-a anunțat că duminică vom avea lecție deschisă. Întreaga oră m-am plictisit. După asta aveam economie politică. În clasă iar am făcut-o pe mutu. Cînd trec pe lîngă Lia privesc în altă parte. Din întîmplare m-am uitat o dată spre banaca ei. Ea a încercat să-mi zîmbească și eu m-am încruntat. Am stat așa toată ora. Deodată văd că începe să scrie un bilețel. Pînă a ajuns la Puha am luat hotărîrea să nu-l primesc. Ca să nu se prindă Economul mi l-a pus în capacul de la stilou. Dar n-am vrut să-l iau. Crezînd că nu știu de la cine vine biletul Puha m-a întrebat: ”Da știi de la cine-i biletul? E de la Melexina” Eu: ”Nu-i nimic, dă-i-l înapoi!”. Și așa am terminat-o și cu asta. Cred că s-a simțit foarte prost, dar eu nu mai țineam cont de asta. La economie politică, după ce a mai ascultat pe cîțiva dintre cei rămași fără notă, a predat lecție nouă. În timp ce scriam am observat că profesorul mă fixează. Cînd îmi ridicam privirile, el și le muta. După cum mi-a spus mama, el e cumnat cu Erzilia, o profesoară din Rădăuți cu care a fost mama colegă la Gorbănești. Poate știe și Economul de asta…

Cum a sunat, fără să mă uit ”în stînga”, am ieșit din clasă. Aș fi curios să știu dacă ea regretă. De fapt nici motivul meu nu-i prea întemeiat. Mi s-a părut că m-a luat peste picior și eu – sensibil – gata! Dacă aș fi fost mai ”interesat” n-aș fi făcut-o, dar de la o vreme am început să mă obișnuiesc cu ea și nu mai era sărbătoare cînd mă privea și-mi zîmbea gingaș. La engleză, pentru azi n-am citit niciodată și nici nu știu cum m-am descurcat (bine!) la extemporalul ce ni l-a dat azi. Un lucru este cert: prind extraordinar de repede orice cuvînt sau regulă gramaticală la acest obiect. Dacă aș învăța așa cum învață și tocesc unii ca să scoată un 5, poate că de mult aș fi putut vorbi bine englezește. Dar eu mă mulțumesc să fiu doar puțin peste nivelul clasei.  La extemporal ne-a dat pe-un singur număr, punîndu-i pe toți cîte unul singur în bancă. Numai eu cu Toader și cu Ungureanu am făcut excepție. Ne-a dat trei întrebări foarte ușoare din lecție și ne-a dat să traducem cîteva verbe cu prepoziții. La urmă, după ce-am dat lucrarea, mi-am dat seama că am două greșeli. Deci, 9! Restul orei am prelucrat întrebările și ne-a dat patru lecții de repetat pentru teză. Am scris la tablă un răspuns la prima întrebare și m-am descurcat minunat.

După ore am venit lent cu Toader și Costică. După ce-am luat masa, Toader s-a dus în parc să-i facă lui Pînzar Cătălina fotografii, dar n-a mai întîlnit-o și s-a dus la ”Fifi înaripatul” (la cinema ”7N”). Eu m-am dus și m-am întins în grădină, dar pe la 3 a venit Mircea cu ruga să-i dau vreo sută și ceva sub pretextul că a cheltuit din casă. Am mers cu el la Poștă și-am scos 225 lei de pe trei cecuri rămînînd numai cu 125. Mi-a promis însă că mîine sau poimîine, cînd ia salariul, îmi dă mai mult înapoi. Am plecat apoi în oraș și am intrat în tutungeria din centru. Aici mi-am îndeplinit una din dorințele mele vechi: un portofel bun, cu multe despărțituri. Am dat 60 de lei pe un asemenea portofel și-s foarte bucuros. Am mai cheltuit apoi cu Mircea: două prăjituri de 2.50 lei, două înghețate (2), două bilete la Loto (4) și-un loz în plic (3). Total 14 lei. Mircea mi-a dat încă 15 lei și cu cît mai aveam dinainte am făcut 30 de lei pe care mi i-am potrivit în noul portofel… El a rămas în oraș s-o aștepte pe Felicia de la Dornești, iar eu am venit al internat. Pînă la 5 cînd s-a dat pauza n-am învățat la nimic (nici nu-mi alesesem cărțile), mă pomenesc cu Toader lîngă mine și insistă să merg cu el la spectacol. Eu: ”Nu merg, că am teză…” El: ”Nu-i nimic….”. Pînă la urmă m-am hotărît să merg. Am făcut bilet de voie, dar Prandea n-a vrut să ne lase: ”Ddduccccceți-vvvvă la tovvv dddirector VVViforeanu”. Noi, niciuna, nici două am ieșit pe poarta internatului și … direcția Casa de Cultură. Aici am găsit bilete (3 lei) și-am intrat pe la 5.20. Spectacolul de ”canto, balet și dansuri moderne” dat de Opera din Iași începuse. Cu toate că pe bilet aveam locurile 87 și 88 am stat pe o sută și ceva. Spectacolul mi-a plăcut pentru faptul că a avut și producții populare, balade, cîntece, romanțe, balet, dansuri (tenor, bariton, bas, soprană și mezzosoprană). Un bariton chel, cu ochelari a avut un mare succes cîntînd cîntece satirice. Am aplaudat și eu, ca nebunu… Am venit la internat la 7 fix cînd imediat ne-a dat masa. Prandea: ”Unde-ați fost voi?”. Noi: ”La spectacol”. Prandea: ”Cine v-a dat voie?” Noi: ”Vă aducem mîine (bilet de voie) de la tovarășul diriginte”. Prandea: ”Măi, ai sau n-ai? (bilet de voie). Noi: ”N-avem”. Prandea: ”Bine, lasă…”.

În timpul spectacolului a fost Mircea pe la mine, mi-a explicat ce e cu Felicia și că are musai nevoie de bani. I-am dat și cei 30 de lei și-am scăpat de bani. Iată operele din spectacol: Bărbierul din Sevilla, Nunta lui Figaro, Vînzătorul de păsări, Ochi albaștri, Charleston, La mare, Ca pe timpuri (sau așa ceva).

La internat Țopa (bucătarul) mi-a spus că m-a căutat Mircea c-o fată. Țopa: ”Aceea-i cumnată-ta?” Eu: ”Da! Cum îi dom Țopa?”  Țopa: ”Ea-i mai acătării, da el îi tot așa zăpăcit. Îi ca șî tini. O văzut cî nu poati dischidi poarta cu o mînă, o dischis-o cu piciorul… ” (aici mi-a cam belit obrazul…).

În pauza de 7-8 a plouat serios și sper să fi îndestulat pămîntul cît de puțin. Pînă la 9 a plouat mereu. În pauză am stat în meditație și m-am delectat cu glume și exerciții din cartea de engleză de-a IX-a. De la 8 la 9 am scris în Jurnal. Azi i-am dat iar ceasul lui Mircea. (evenimentul cu Felicia…). Cum s-ar zice nici azi n-am văzut cărțile: am un orar foarte ușor, dar am teză la istorie. Asta o las pe mîine dimineață și problema e rezolvată. La 9 am intrat la dormitoare, am făcut – ca de obicei – o baie minunată, înviorătoare. Obișnuiesc să dau presiune mare și să mă spăl astfel. După asta, înviorat fiind am venit la o masă de pe coridor și pînă la 10.30 am terminat cu ”scrisu” pe ziua de azi (Teleagă Radu din clasa X-a lic 1 corespondează cu Felicia Popescu din a X-a D și Toader e poștașul).

Joi 12 mai 1966.  Dimineața m-a trezit Toader la 5, dra m-am sculat tare greu. Afară era înnourat și ploua. Numai prin cîteva exerciții am putut să mă trezesc de-a binelea (podul, flotări la podea, flotări la pat și flotări între paturi).

După mine e bun programul ăsta pe care mi-l aplic. Ziua – un spectacol, spre seară învățat. De la 9 la 9.30 o baie rece cu presiune mare, pe tot corpul. După asta, vin în meditație și scriu: fie Jurnalul, fie o temă acasă  pînă la 10.30 – 11.00.  Dimineața – deșteptarea la 5 pentru a învăța la restul de obiecte.

Azi pînă la 7.30 n-am făcut prea mulți purici. Am citit și la anatomie plus o dată la istorie (MRSO și țările capitaliste). Oricum, astăzi mă prezint la teza asta cam nepregătit. (1. Din cîte am observat eu, nu se mai fac plantoane; 2. Mircea fumează; 3. Gozek = Karol (o poreclă usturătoare – gheneralu je poliacu – sau poliak).

Azi a plouat toată ziua fără întrerupere. Dacă n-ar fi decorul verde aș spune că vine toamna. S-a făcut și frig. Mi-am luat iar cravata și m-am ”încuiat” peste tot la nasturi.

Pe cînd stăteam în meditație, la masa mea, nuștiu ce-i vine lui Prandea și se îndreaptă furtunos spre mine: ”Scoate servieta!”. O scot și începe să-mi cotrobăiască prin ea: ”Ccccîte ccccarnete de ccceec ai?”. Eu: ”Patru!”. M-am speriat că-mi confiscă Jurnalul și eram rece nu alta. Dar nu mi-a luat nimic și s-a cărat.  A mai controlat și la Ciubotaru și la Arcadie Lungu (în lipsă).

Cînd am plecat la școală ne ploua destul de serios și a trebuit să-mi pun ”janta-n cap” să nu mă ude așa tare. La școală toți confecționau fițuici și, cu toate că prima oră aveam româna, numai Istorii erau pe bănci. La limba română a ascultat două eleve, apoi a predat interesanta și frumoasa ”Viață a lui C. Hogaș”, citindu-ne dintr-o carte din pățaniile și aventurile lui. După cum am observat profesoara cunoaște foarte bine biografiile scriitorilor cunoscînd cele mai mici amănunte. Probabil îi place mult.

Azi am urmat aceeași ”politică” și-am muțit iar, cînd era vorba de ”ea”. În ora de română, cînd nici nu mă așteptam am primit o scrisorică de la ea. I-am spus poștașului că nu-mi trebuie și să i-o dea înapoi. Aceasta (Puha) însă s-a găsit să insiste și să facă morală: ”Mă, da de ce ești al dracului? De ce faci fetele să sufere? Să-l rup?”. Eu: ”Rupe-l”. L-a rupt și l-a lăsat în ultima bancă, pentru ca apoi, în ora de naturale, să-l ia și să-l citească. Aici mi-a cam fost ciudă, dar nu i-am zis nimic. Puha: ”Pe mine m-ai scos la pensie?” Eu: ”Las că te plătesc eu!”…

Ora doua, a doua teză – la istorie. Aveam chef s-o copii. Ne-a dat o lecție de sinteză: ”Politica externă internațională între cele două războaie mondiale” – cuprindea din lecția pe care o știam eu cel mai bine. Cum a dictat subiectul, harșt! am rupt patru foi din carte, cu lecția respectivă. Țineam foile pe bancă și profesoara se îndrepta spre noi. De-abia am avut timp să arunc foile în bancă. Profesoara a stat toată ora la catedră zicînd că ne lasă să copiem și că ea știe ce poate fiecare…. și va da notele cuvenite. Eu am mai avut o emoție și a trebuit să dau foii un bobîrnac, pt ca apoi s-o scot de sub bancă… Am copiat în stil barbar cu toate că mai știam cîte ceva; am scris șapte pagini, dar n-am terminat. Mi se pare că profesoara și-a notat pe cei pe care-i suspecta… Ne-a lăsat un pic și în pauză.

La l rusă prima jumătate de oră ne-a citit și ne-a povestit lecția ”Hameleon” apoi ne-a lăsat pe noi singuri să scoatem cuvintele (necunoscute). În oră am primit un bilet (cică-i de la Dorina Albu) pe care l-am refuzat: ”Nu-i nevoie!”. Băimăcean s-a găsit să comenteze: ”El îi fript, saracu…”.

În pauză am văzut o luptă frumoasă dintre Halip N. și Băimăcean: erau amândoi egali, Dar Chirița vroia să-l prindă de mijloc și să-l trîntească… Tot în pauză a fost Gh. Tănase pe la noi prin clasă și a făcut in tărăboi mare cu Constanța Ungureanu ce țipa ca din gură de șarpe. Cînd m-am uitat înspre ”ea” (b.m.) – rîdea. Am avut grijă să-i ocolesc privirile.

La naturale, Zăicescu m-a anunțat: ”Druguș, vii la mine-n pauză…”. Eu știam pentru ce mă cheamă, dar sînt sigur că întreaga clasă credea că-i în legătură cu ”chestia aia”, adică ”aventura din 2 mai”. În ora de naturale, după ce a făcut un mic examen, a predat restul lecției, pînă la ”Piele”. În oră, cînd am văzut că Puha citește biletul rupt m-a apucat o curiozitate nefirească să știu ce scria în ultimele două bilete. Dar, prea tîrziu… În oră, Zăicescu m-a ținut mereu treaz punîndu-mi întrebări; la urmă a vrut să mă pună să citesc lecția, dar s-a răzgîndit și ne-a lăsat pe fiecare să citim, iar el a studiat un ziar la catedră. În cele 10 minute cîte au mai rămas, aproape nimeni nu s-a uitat prin carte avînd cu totul alte ocupații (dormind, visînd, făcîndu-și manichiura sau pedichiura, citind cărți, scriind și citind bilețele și multe altele). Aproape de sfîrșitul orei, cînd Zăicescu a întrebat: ”Ați terminat de învățat?”, toate sufletele s-au trezit și-au răspuns: ”Nnnnuuuu!!!” (urmat de cîteva rîsete).

După oră, m-am dus cu el la Cabinet. Mi-a dat să-i fac un rezumat din întreg capitolul ”Excreția” și m-a rugat să i-l fac pînă marți.

Am luat masa la 12.15, după care fiind nevoit să stau în internat din cauza ploii – am jucat tenis de masă în sala de valize. Cînd a venit Nicolai de la școală m-a luat deoparte și, rîzînd, mi-a spus ceea ce l-a întrebat M(elexina): ”De ce-i supărat Liviu?” la care Halip ia spus: ”Nu-i supărat pe tine, dar dacă-l supără cineva, așa-i el, se supără pe toți”. Melexina: ”Poate l-am supărat eu cu ceva?”, apoi, în încheiere: ”Așa sînteți voi, băieții”. Azi la școală chiar am fost supărat și am obs. că și ea este ”angry” (tristă). M-am bucurat foarte mult cînd am auzit vestea adusă de Niculai și m-am gîndit că poate a durut-o această ruptură bruscă, inexplicabilă. Acum nici eu nu știu cum aș putea-o drege… Vai de capul meu! Iau cîteodată hotărîri pe care vreau să le duc la îndeplinire cu orice preț, și chiar le duc, fără să mai țin cont că, pe parcurs, a mai intervenit cîte ceva… (ar fi trebuit să-i răspund la bilet). În fine, mîine se va clarifica.

Pînă la 3.30 am jucat tenis, făcînd clasamente și campionate. Arcadie, care are o situație tragică la școală și la internat se mai ține încă de prostii. Pe la internat nu vine cu zilele, la meditație la fel și mi se pare că Prandea a fost azi la Kamil la școală. În orice caz, e un om pierdut, de nimic… De la 3.3. am scris un timp în jurnal. Azi D-ul n-a făcut atelier. Pînă azi n-a fost difuzor în meditație, de cînd s-a spart. Acuma i-a adus numai difuzorul cu membrană și transformatorul. Haiuță a așezat acest difuzor pe un borcan cu gura-n sus, pe care a așezat două bețe și are o audiție mai bună. Am observat că se aude foarte clar dacă-l așez cu ”pîlnia” pe masă. În pauza am jucat iar tenis și m-am încălzit mult. Din cei 6-7 băieți de la Liceul 2 care joacă tenis eu am ieșit ”championul” (șampion), după ultimul meci în care l-am bătut pe Chifan. Cred c-aș putea ajunge un jucător bun dacă m-aș antrena, și cu palete ca lumea….

De la 5.30 am învățat la fizică din maculator; teza de mîine e destul de dificilă iar eu m-am mulțumit pe ziua de azi  să citesc odată din maculator… (Se strîng iar bani pentru baie, dar acesta nu va fi așa prielnică, deoarece plouă, plouă mereu.

În pauza de opt a fost imposibil să stăm pe-afară din cauza ploii și vîntului. Am vrut să-mi deschid inima și să-i spun lui Toader tot necazul meu și să-i cer un sfat, dar n-am găsit momentul potrivit.

Pentru a putea termina odată cu rezumatul acela m-am apucat încă din pauză să scriu. În timp ce scriam, mă anunță cineva că a venit Mircea. Am coborît scările, unde mă aștepta. A luat salarul, mi-a dat mie 400 să pun pe cec, iar pentru cheltuială urmează să lichidez unul dintre cecurile cu 25 de lei. Mi-a dat și ceasul. Mi-a povestit cum a petrecut cu Felicia. A fost și pe la Dornești și s-a întors tot aseară. Mi-a spus că a cumpărat o vedere din Botoșani (a lăsat-o acasă).

Pînă la 9 am făcut încontinuu rezumatul și abia am reușit să scriu patru foi și jumătate.

După ce-am făcut obișnuita baie generală + programul de sport, am venit în meditație unde pînă la 10.30 am scris în Jurnal. De un real folos îmi este, în scrierea însemnărilor, carnețelul meu de 80 de bani, cu arc, în care-mi însemn tot ce mi se pare mai important din ziua respectivă. După ce umplu o foiță o rup, așa că acesta se subțiază mereu.    (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 369 Joi 4 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (97).


Miercuri 4 mai 1966. Cu toate că aseară m-am culcat așa tîrziu, dimineața m-am sculat la 4.30 cînd se făcuse bine ziuă. Soarele răsare la 5 acum. După ce mi-am făcut tot dichisul, la 5 și ceva am fost în meditație (pe coridor). După cîteva însemnări pentru ziua de ieri am început imediat să învăț. Cam de mult n-am făcut un asemenea sacrificiu… Azi dimineață am pus accent pe engleză, învățînd pînă la 6.10. După asta am citit la l latină și l română. Pe la 6.30 am ieșit afară și-am stat aproape o oră pe teren, citind la economie. E o lecție tare grea și-i pericol de extemporal. (Popovici Neculai: ”La economie am notă; dacă vrea să dea extemporal facem gît că sîntem la balet. Deci la obiectul ăsta știu…”).

Iată alte două ”perle” de-ale profesorului-inginer Teodorescu (Lic 1): ”Băiețaș, cu 3 înainte, marș!” și ”Trei, Doamne, și toți clei” (asta de la urmă mai merge…).

Azi, ca de altfel și în zilele de pînă acum a fost mult soare. Cerul e mereu senin.

La școală am fost  mai mult dispus să glumesc și să nu stau ca mutu. Prima oră am avut latina. Profesoara însă a lipsit. Mai tîrziu am aflat că a murit tatăl lui Nelu Alexinschi (cl. X F) cu care era rudă apropiată și acesta este motivul lipsei. În această oră am stat degeaba. În banca noastră din fund au venit și ceilalți doi băieți și-am chibițat despre fotbal și alte sporturi. Ora următoare: l română. După cîte-am observat eu, profesoara Scurtu începe să se … îngroașe. S-ar putea ca la sf acestui trimestru să nu facem tot cu ea… A ascultat puțin și a dictat restul orei.

În pauza mare a fost mama pe la mine. A venit la Rădăuți să-și facă niște consultații și să se interneze la spital. Mi-a lăsat 500 de lei să plătesc și pentru luna iunie și să-mi mai cumpăr cîte ceva. Am mers cu dînsa pînă la școala veche unde eu am făcut ora de educație fizică.

S-a făcut săritura în înălțime și totodată un concurs cu cel mai bun săritor – la fete și la băieți. Nichiforiuc Geta a sărit 1.20 și a ieșit prima (la foarfecă). Din cei patru băieți numai eu și Gozec am sărit. Eu am sărit 1.25, dar n-am loc pentru elan și din cauza asta nu iese mai mult. Eu m-am obișnuit s-o fac prin rostogolire și nu prin clasica foarfecă. Ora următoare am avut fizica: am făcut la laborator. Ca de obicei toți băieții am stat în partea stîngă, primul rînd de scaune. N-a ascultat și ne-a plictisit toată ora cu niște experiențe oribile, repetate la infinit și în mare parte nereușite.

(Albu: ”Druguș, mai ții minte cînd aveai hormoni feminini în tine?” Se referea la clasa VIII-a cînd eram prea timid).

După fizică, aveam economia politică. Pericol de extemporal. În clasă au început să se confrunte păreri: – Dăm! – Nu dăm! Toată lumea zicea ”Nu dăm!”, dar eu – ca să fiu mai aiurea – zic: ”Să dăm!”. B.M. a spus și ea să dăm. Cîteva fete au observat asta și au sărit cu gura pe mine: ”Daaa? Toți vreau să nu dăm, numui Druguș și Melexina nu!”. Eu: ”Da, numai eu și Melexina…  Nu vă convine?” La oră, Economul a întîrziat vreo 5-10 minute; toți eram siguri că ne împușcă un extemporal de rămînem cu gura căscată. Pentru a preveni această catastrofă, s-au sculat vreo 8 eleve și s-au scuzat. Cînd a văzut asta, Economul a trimis după dirigintă și i-a arătat cum se învață la noi în clasă. Totuși a scuzat pe cele 8 fete și a ascultat o jumate de oră. B.M. a scăpat fiind la urmă (a cochetat cam mult înspre mine). După ora de economie am ”traversat” în D, la limba engleză. Iată ceva demn de însemnat. La începutul orei Pop a controlat rezumatele. Eu n-am scris, considerînd că îl voi învăța și așa. Dar, vai! A cerut să controleze temele. Cînd a ajuns în dreptul meu am zis cu jumătate de glas: ”Tovarășe profesor, eu n-am scris”. A trecut pe lîngă mine ca și data trecută, fără să zică nimic. Văzînd asta am căscat ochii mari și m-a pufnit rîsul, văzînd asemenea pleașcă. Costică și Puha care n-au scris au primit cîte un 3! (Așa dreptate mai zic și eu…). Azi n-a ascultat, ci a predat toată ora penultima lecție din anul acesta.

După ore am mers spre internat cu Toader și Costică. Pe drum ne-am întîlnit cu Theodora și Felicia care au avut ceva de discutat cu Toader (i-a fixat întîlnire cu I.N. la ora 2.30).

Am luat în grabă masa, apoi am plecat cu Toader pînă în parc. Pe drum mi-a spus un mare secret ce nu merită să fie scris aici, dar totuși îl scriu. Azi, la școală, Zăicescu l-a chemat pe Toader. După ce s-a asigurat că poate avea încredere în Toader i-a spus că vrea să-i încredințeze un secret, cu condiția să nu mai afle nimeni. Toader i-a spus: ”Nimeni, tovarășe diriginte”. Zăicescu: ”Uite măi ce s-a-ntîmplat la blocuri, aseară”. Toader: ”Aseară?” Zăicescu: ”Nu, măi, luni seară! Măi, urît măi! I-a văzut pedagoga: golanii erau în jurul lor și ziceau că nu le vede. Măi Gherazim măi, te rog să mă ajuți să aflu cine au fost. Măi, tu vorbești cu Ieșan?”. Toader: ”Da!”. Zăicescu: ”Ia-o măi la film sau în altă parte și trage-o de limbă să-i spuie pe cei care au fost acolo. (Pedagoga le-a recunoscut pe Ieșan și pe Hasna Lucia). Ajută-mă să-i aflu. Nu cumva erai și tu acolo?” Toader: ”Cînd?” Zăicescu: ”Spune măi și dacă erai și tu acolo, îi gata!”. Toader: ”Nu, la blocuri n-am fost”. Cînd mi-a povestit asta nu mai puteam de rîs. Era ca în romanele polițiste cînd spionul este ales în comisia de cercetare. Ceva însă mi se pare suspect. Eu cred – ca de altfel și Toader – că Zaiciu știe absolut tot și numai cît vrea să-l pună pe Toader la încercare și să vadă cîte parale face. Dacă n-ar ști, n-ar fi interogat-o pe Felicia în ora de Naturale, nu s-ar fi uitat la situația mea din catalog și n-ar fi făcut apropo-uri lui Ieșan și Hasna. Presupunînd asta, Toader și cu mine am hotărît astfel: mîine dimineață el se duce la diriginte în Cabinet și, după ce-l asigură că nu nu va ajunge mai departe, îi spune tot, dar nu chiar tot. Bineînțeles de faptul că eram cam ”veseli” nici nu trebuie amintit. Se va descurca el mîine. Apoi el s-a dus și s-a întîlnit cu Ieșan Natalia. Eu m-am dus pe la autogară să mă întîlnesc cu mama sau cu Mircea. Dar nu m-am întîlnit cu niciunul din ei și fiind ora trei a venit autobuzul de Siret din care a coborît tata: ”Ce-ai la ochi?”. Eu: ”M-am zgîriat”; Tata: ”Cum așa? Erai beat!” (aici a atins problema). M-am dus cu el pînă la Ospătărie, apoi m-am dus prin oraș s-o caut pe mama. Am fost pînă la policlinică, apoi la internat. Aici, Halip Florea mi-a spus că m-a căutat mama. Imediat am luat-o înapoi în oraș unde m-am întîlnit cu Mircea, care m-a dus la mama. Peste cîtva timp a venit și tata. Eram toată familia pe o bancă. Eu cu Mircea m-am dus pînă la Amariței și-am adus butelia (goală!) înapoi. (Decît așa prieteni, mai bine lipsă!). Pe la 4 m-am dus în oraș cu mama și mi-am cumpărat o cămașă destul de frumoasă (47.50 lei). Deoarece vînzătoarea n-avea de unde-mi da rest de la 100, a plătit mama cămașa. Pe la 5 m-am despărțit de toți și-am venit prin oraș. Mi-am cumpărat două perechi de baline, apoi am depus 50 de lei la cec. Acum am patru cecuri de cîte o sută = 400 lei. Încă-i bun.

Pînă la 7 am scris în Jurnal. În pauză Toader mi-a povestit din ce i-a mai spus N. despre noi din seara aia de pomină. Eu eram peste măsură de vorbăreț și de îndrăzneț. Cînd a trecut pedagoga stăteam cu Telucu și le adunam grămadă… Pînă la 9 am scris iar…

Joi 5 mai 1966.  Ieri Haiuță a adus fotografiile făcute de Toader de 1 Mai. Fotografiile făcute de Toader la manifestație au ieșit clare, dar n-au nici o tematică: numai cefe de oameni. Fotografia cu ”janta” a ieșit bună. Haiuță mi-a spus să compun o mică scrisoare către ”Zori Noi” și să alăture fotografiile respective. Am compus-o eu, dar cînd a fost vorba de bani, am rămas pe loc.Trebuia plătită recomandat. (L.D.: Am găsit în Jurnal, pe o foaie separată scrisoarea cu pricina, cea care n-a mai fost trimisă: ”Dragi tovarăși, Nu demult s-a sărbătorit în întreaga țară ziua de 1 Mai care a fost serbată și în orașul nostru. La marea sărbătoare au luat parte muncitori, țărani, elevi și toți oamenii muncii din oraș. // Dat fiind marea importanță a acestui eveniment, am încercat să imortalizez pe peliculă aspecte de la mitingul ce a avut loc în mijlocul orașului nostru.  // Judecînd după calitatea acestor fotografii v-aș ruga să selecționați cîteva pentru publicare. Vă mulțumesc anticipat.”).

Aseară mi s-a stricat ceasul. Tot rămnînea cu un sfert de oră în urmă la fiecare oră. Mergea tare greu. Astă noapte s-a odihnit și azi dimineață – cînd l-am tras – a început să meargă bine (vorba ceasornicarului rădăuțean: ”s-a-ncalcit și apoi s-a descalcit parul…” (L.D. adică părul, respectiv resortul fin de oțel care face ceasul să meargă).

Azi dimineață aveam de gînd să mă scol pe la 5 dar nici după 6 n-am reușit. Dimineață am ieșit și-am mai citit prin grădină. După ce am luat masa am fost la casieria Liceului 1 și-am plătit internatul pînă la sfîrșitul anului: 435 lei (rest 14 lei…). Am ajuns la școală la ora 8 (”Druguș, ia-i luat locul lui Nenati”. Eu: ”Nu! Dar pot să mă iau cu ea de mînă”.

La limba română a ascultat două eleve la poezia ”Zile de durere”, apoi a predat foarte pe larg și amănunțit despre viața poetului  Octavian Goga. Ora a trecut cam greu, deoarece așteptam cu nerăbdare să văd ce a făcut Toader: dacă a întreprins ceva sau nu. Dar am fost dezamăgit: a stat foarte pasiv și n-a fost la diriginte. Ora doua: istoria. Ca o ”recapitulare” pentru teză azi a ascultat pe ultimii elevi care nu aveau notă, apoi a predat și a doua parte a războiului mondial al doilea. În ora asta Cupșan Eufruzina mi-a ”compus” o mică poezie, pe jumătate reușită. Apoi mi-a arătat caietul ei de poezii (comsi-comsa).

În pauză  Toader mi-a spus că a făcut pasul hotărîtor și s-a dus la Zăicescu: ”Tovarășe diriginte, am fost și eu acolo!”. Zăicescu: ”Gata! Da de ce nu mi-ai spus de ieri? Și cine-a mai fost?”. Toader: ”Cutare, Cutare și Cutare”. Toader i-a destăinuit tot în afară de faptul că eram…. cum eram. Zaiciu i-a zis să fie ”mormînt” și să nu mai afle nimeni de asta că-i de rău. Mai tîrziu, l-a sfătuit: ”Să nu mai faci din astea. Acuma ați avut noroc că v-a văzut pedagoga. Dar dacă vă vedea altcineva… Să te păzești!”. Și cu asta s-a încheiat dosarul cu cazul ”celor 9 golani”.

În pauza următoare, Lucia Hasna a venit după fotografii la Toader. Îmi zice: ”Nu mai dansezi twist?” Eu: ”Nu-mi mai aduc aminte”. Probabil c-am făcut-o și p-asta și cred că eram tare caraghios… Înainte de a avea noi naturalele, Zăicescu s-a dus pînă în D, iar eu mă îndreptam spre clasa mea. Fără să vreau m-am uitat înapoi și l-am văzut pe Z. uitîndu-se lung la mine. A început să rîdă. Eu, de asemenea. Apoi, rîzînd, a dat dojenitor din cap.

Ora a treia am avut l rusă și-am rămas la lecția ”Cehov”. La naturale a ascultat jumate de oră, apoi a pus pe cîte cineva să citească din carte. Lecție nouă, dar nu ne-a predat. Cînd a spus ”Buhai, ieși afară cu cartea și citește!”, mai multe fete nu s-au uitat la ea, ci la mine. Au început și ele să prindă firul… (Albu, Grijincu și altele). După ora asta ar fi trebuit să fim liberi, dar ne-a chemat Pop în clasa X-a B să facem împreună engleza și să termine lecția. Deoarece a repetat ceea ce s-a discutat în D, m-am cam plictisit. După ora asta iar ar fi trebuit să fim liberi, dar am avut adunare de UTC. La adunare a participat prof Pop Mihai și diriginta. Adunarea a avut ca temă: ”Să sporim exigența la învățătură”. Adunare așa tîmpită ca asta n-am mai văzut. Nici un pic de combativitate. Au ”luat” cuvîntul numai cîțiva, dar și aceia au fost trași de limbă în mod îngrozitor (Nechiforel Mariana, Ivăniță E., Gozec Victor, Magopăț Gavril – care va fi sancționat). Pe la ora două s-a trecut la punctul doi al ordinii de zi: Primirea de noi membri în organizație. A fost primită eleva Moisuc Maria. Numărul membrilor UTC s-a mărit cu doi anul ăsta.  În sfîrșit, adunarea s-a terminat și-am venit la internat unde mi-a dat masa pe la 2.30. După asta m-am dus direct în grădină, m-am dezbrăcat și m-am întins la soare. După asta m-am mutat la umbră și, pe la 3, am pus haina sub cap cu gîndul să dorm vreun sfert de oră. M-am trezit însă pe la vreo 4, cu capul tehui. M-am dus la pompă să beau apă. N-am ce face, și exclam: ”Măi, da tare mi-e somn  …tui aia a mă-si!”. Cînd mă uit în spate, am încremenit: era Prandea. Mi-a zis însă să plec în meditație și-am scăpat și fără absență. Toader a fost în parc cu N. și l-a văzut pedagogul. La revenirea în internat a avut loc următorul dialog: Pedagogul: ”Gherasim, te-am văzut în parc!”. Gherasim: ”Și eu v-am văzut!”. De la 4 la 5 am stat în meditație. În pauză Toader mi-a spus ceva mai grozav. Cică, în seara aia, după ce s-au întors ei, am început să spun prostii (?!). Cică am stat pe jos și am cam dat drumul la gură. Of, că tare prost am fost…! După pauza de 5 n-am mai fost în meditație, ci am stat cu Toader și-am mai învățat pe-afară. Am fost apoi pe la alimentară și cînd mă întorceam, cu un corn în mînă, îl văd pe Prandea îndreptîndu-se spre mine: ”De ce pleci din meditație fără să-mi spui?”. Apoi: ”Druguș, știi că n-ai abateri, de ce vrei să ai?”. Am fost nevoit să merg în meditație unde-am stat pînă la 7. În pauza de 5 am mers în oraș și mi-am cumpărat un caiet de 10 lei, cu coperte albastre (pentru un album). În pauza de 7 – 8 am mers cu Toader, Costică și Arcadie + Dragoș  Lungu pe asfalt pînă dincolo de ”Rădăuți”. Mergînd așa am făcut-o pe supăratul cu Costică pentru o bomboană. Apoi nu mai știa cum să-mi intre în voie. Am cîntat cîntecele noastre preferate: ”Katiușa” – românește și rusește, ”Ilenuța mea” cu versurile adevărate și cu cele compuse de Costică, apoi ”Marinarul” și altele. Am ajuns la internat după ora 8; meditația începuse de cîteva minute. Prandea era afară și nici n-am simțit cînd s-a apropiat de grupul nostru. Toader cînta: ”Ce te uiți în cur, ce te uiți în cur, ce te uiți în curtea mea? Parcă tu n-ai avea cur, parcă tu n-ai avea cur, parcă tu n-ai avea curtea ta”. În timpul meditației, Prandea a făcut propagandă pentru mergerea la baie. Dar s-au îmscris doar cîțiva. Pretexte: ”dacă-mi vine de-acasă…, dacă am să găsesc bani…, dacă am să am timp…”. Prandea: ”Fără DACĂ! Că DACĂ nu veți merge, faceți baie acasă definitiv”.

Seara în dormitor, nu știu de ce, ne-a apucat o veselie și-un chef de hîrjoană nemaipomenit. Am început să jucăm, să strigăm, să fluierăm. Deodată aud glasul lui Haiuță, la geam: ”Pitic, spune-le să facă liniște!”. Eu n-am ce face și strig cît pot: ”Înțeles, să trăiți!”. Vin apoi Haiuță cu Prandea în dormitor și începe să facă ancheta. La început s-a legat de Pitic, dar eu am recunoscut imediat. Haiuță mi-a zis numai atît: ”Druguș, ți-ai ras lefteria de la mine!”. Apoi a început Prandea: ”Uite ce trebuie aici: să vă bat cu cureaua pînă la sînge chiar acum! Și tu, Druguș, ce te-a apucat? Tu ești un băiat bun, dar faci gafe, faci gafe, știi… ”. De vreo două ori m-a pufnit rîsul și după ce-au ieșit ei afară, am rîs în voie. În seara asta, Prandea a pus pe cîte unul din fiecare clasă să dea orarul. Pe mine m-a socotit tot în D și m-a pus să fac eu orarul pentru D. Dar eu nici nu i-am zis că nu-s în D  și nici n-am făcut orarul.

Seara ne-am culcat, ca de obicei, cu geamul deschis. (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 368 Miercuri 3 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (96).


Duminecă 1 Mai 1966. Dimineața s-a dormit cît s-a putut, dar pedagogul a dat deșteptarea la 6.15. Eu m-am sculat odată cu excursioniștii care au plecat și ei pe la 7. Noi am luat masa pe la 8, apoi am plecat în oraș. Cu toate că se cerea să mergem în uniforme, eu am mers în pantalonii bej și în canadiană. Pe drum m-am întîlnit cu Mircea care mi-a dat ”janta” (L.D.: = geanta) lui de taxator și mi-a promis că la 11 merg cu el acasă.

Toate coloanele de manifestanți s-au adunat în fața tribunei, blocînd orice circulație. Liceul nostru a fost reprezentat printr-un nr. destul de restrîns de elevi. Halip ținea și el o pancartă în mănă; Atănăsoae și unul de-a 9-a erau în față susținînd o lozincă. Eu m-am ținut la distanță plimbîndu-mă cu Gherasim prin jurul lor cu geanta pe umăr. Pe tribună și-au făcut apariția șefii de partid, directorii de licee și destul de mulți invitați. Pentru început s-a rostit o conferință. La unele intervale s-au scandat lozinci și am strigat ura! Toader a ridicat în sus aparatul și a făcut cîteva fotografii asupra mulțimii. L-am ridicat o dată în brațe și el a fotografiat tribuna. După cuvîntare, coloanele s-au împrăștiat și la difuzoarele instalate prin copaci a început să cînte muzica. Apoi m-am îndreptat spre internat și Toader s-a schimbat. Eu cu geanta ”mea” și Toader cu aparatul de fotografiat parcă eram doi reporteri. Chiar așa ne și prezentam: ”Noi sîntem reporteri la ziarul Cutare și Cutare. Vă solicităm un mic interviu”. Pe drum, Toader mi-a făcut o fotografie cu mine reporter. Ne-am îndreptat apoi spre autogară unde ne-am întîlnit cu Mircea. Nu prea aveam chef să merg acasă, dar în fața insistențelor lui Mircea, n-am mai putut rezista. Am stat pe scaunul lui de taxator, iar el a stat în picioare. O mică discuție, în cursă: ”Parcă-l cunosc pe taxatorul ăsta – E din Grămești – Nu-i a lui Cojocaru? – Nu, a lui Druguș! Taică-su-i profesor de matematică. Ai văzut? El profesor și fecioru taxator!”). Eu m-am mulțumit să ascult și apoi să reflectez asupra celor discutate. Am ajuns acasă înainte sau după ora 13. Cursa s-a oprit la poartă. Mama și tata erau prin ogradă. Totul era înverzit, înflorit. În fața casei era o mică florărie îngrădită cu nuiele albe, de răchită; în spatele casei, în dreptul grajdului au făcut un gard nou, sănătos. Găinile albe împodobeau curtea. Livada tînără era plină de floare. În casă, liniște și curat. Nu s-au prea bucurat cînd le-am spus că plec la 13 și 15. Pînă atunci m-am mai uitat prin ziare, cărți și-am discutata cu părinții. Cu toate au fost de acord, numai cu noua mea situație la învățătură – nu! Le-am promis că voi încerca să îndrept lucrurile. Am mîncat și ceasul arăta și 15 minute cînd mi-am luat canadiana în mînă ca să mă îmbrac. Tata stătea la geam și mi-a spus că-mi va spune cînd oprește cursa. Cum a spus asta – cursa a și trecut prin fața casei ca un glonte. Pînă la poartă am luat canadiana pe mîneci, n-am mai încheiat-o și mi-am pus în gînd să ajung cursa, dar pe la Sfat eram mort deja. Am făcut un efort imens și mi-am impus să continui să fug. Printr-un efort de voință am ajuns la cursă cu sufletul la gură. Mă ustuura gîtul și eram foarte obosit. Cînd am ajuns lîngă cursă, i-am ars un pumn lui Mircea și n-am mai putut zice nimic. M-am urcat apoi în cursă și m-am așezat pe scaunul lui. Pînă la Siret am stat cu ochii închiși și mi-am revenit. La Siret m-am suit într-o altă cursă și am luat direcția Rădăuți. Mircea mi-a aranjat biletul și drumul ăsta nu m-a costat nici cinci bani. Din contra, m-am ales cu 25 de lei pe care mi i-a dat tata. În Siret, Mircea a prăpădit cleștele. (”Prostu ista di taxator o prăpădit cleștili…”). Am ajuns la 3 în Rădăuți. M-am întîlnit cu Toader, Bădeliță și Popovici Neculai. Am luat azi, pînă pe la 6 de vreo patru lei sîmburi (L.D.: sîmburi = semințe de bostan/ dovleac) și de vreo 10 lei înghețată. M-am plimbat mult și m-am ”distrat”. M-am întîlnit cu Gică Andrișan, apoi l-am părăsit și-am mers cu Petru Hudema pînă la el acasă. Pe la 6 am simțit că mi se face rău. După atîta înghețată avea și stomacul meu dreptul să se revolte. M-am dus la internat, m-am dezbrăcat și m-am vîrît în pat. Peste cîtva timp a venit Babii și pedagogul. Acesta din urmă s-a interesat de soarta mea și mi-a spus să-mi cumpăr niște pastile. După asta am dormit vreo oră pînă pe la 7.30 cînd au venit o serie de băieți și pedagogul. Apoi ei au plecat și eu m-am culcat de-a binelea. M-am trezit pe la 10.30 cînd a venit Toader. Am aflat, mai tîrziu, c-a făcut-o pentru a doua oară în viață. (L.D.: adică a doua beție).

Luni 2 Mai 1966. Ziua tineretului din R.S. România. Zi liberă pentru toți.

Dimineața m-am sculat destul de devreme și tot fără uniformă m-am îmbrăcat. Sînt sătul de ea. Măcar în zilele de sărbătoare s-o mai schimb. Masa s-a dat pe la 8, apoi am plecat cu Toader pînă la Casa de Cultură, apoi la Școala Veche și retur la internat. Aici nu s-a făcut azi meditație. Totuși, am mai rămas vreo patru băieți în sala de meditație să ne pregătim pentru mîine. Unii s-au mai pregătit. Alții au făcut plajă în grădină. Ca și ieri astăzi a fost o zi minunată. Cerul ca sineala și soarele strălucitor erau de o frumusețe unică. De aceea am mai ieșit pe afară și mi-am pierdut astfel timpul pînă pe la 10.30 cînd am luat-o cu Toader înspre Casa de Cultură. Azi are loc aici ”Concursul Cultural Artistic” care s-a tot amînat de atîta vreme și care are în sfîrșit loc azi. Sala era plină și cu greu mi-am făcut loc în față. Nu bine am ajuns cînd simt că mă trage cineva de mînecă. Era diriginta. A început imediat să tolocănească să mă sui pe scenă. Eu: ”Tovarășă dirigintă, dar n-am uniformă…”. Ea: ”Nu-i nimic, suie pe scenă”. M-am dus pînă acolo și cînd a venit baba i-am spus din nou că ce să fac fără uniformă. Ea: ”De ce n-ai? Eu ți-am spus să vii în uniformă. Vei avea nota scăzută la purtare”. M-am dus apoi în sală și am găsit și locuri. Am văzut cîteva programe artistice. Raif Ingrid dintr-a 10-a F a anunțat: ”Liceul nr 2 se prezintă la concursul cultural artistic cu un montaj literar muzical”. Acesta a ieșit destul de bine, împreună cu corurile și cu dansurile. Pe scenă era și ea (B.M.). Am stat acolo pînă la 12 făr-un sfert cînd am revenit la internat ca să luăm masa. Aceasta s-a dat abia la 12.30. Pentru seară ni s-a dat hrană rece. Cred că dacă am avea o săptămînă liber la școală ne-ar da seara tot hrană rece. După ce-am luat masa m-am dus la Casa de Cultură crezînd că voi mai putea vedea cîte ceva. Dar a fost imposibil. Am ieșit în oraș și mi-am cumpărat de vreo 3 lei sîmburi și am avut ce ronțăi pînă pe la vreo 4.

Vremea s-a menținut mereu caldă, dar partea proastă a fsot că a bătut vîntul și stîrnea grozav praful.

Iată un alt obicei al meu, destul de prost, pe care – cred că după întîmplarea de azi – îl voi abandona: îmi place să sar gardurile. De multe ori, la internat, este poarta deschisă, dar eu îmi fac vînt peste gard, sărind cu mare ușurință. Azi însă mi s-a înfundat. Mîncam sîmburi și vroiam să traversez din piață în parc. Era gărdulețul mic de la parc, urmat de gardul viu. Am vrut să-l sar prin foarfecă, dar n-am fost atent, m-am împiedicat și am căzut cu capul în gardul viu. M-am julit la picior și mi-am făcut o zgîrîietură de toată frumusețea de la sprînceană pînă în dreptul nasului, pe obrazul stîng. M-am sculat imediat, m-am șters de sînge, dar n-a fost chip să merg mai departe. O băbuță a început să se lege de mine și să-mi facă teoria chibritului: ”Dacă nu ești atent, vezi, dacă ai vrut s-o faci pe grozavul… nu-i frumos… mata ești elev și nu ți se șade” și multe altele. Noroc c-au apărut de undeva Toader și Piecniță (un personaj nou în albumul vieții mele – elev în clasa X-a F, lic 2, repetent în clasa X-a). S-a împrietenit cu Toader în urma chestiei cu Doina Hlinschi). Acesta m-a salvat, luînd-o tare pe babă și mai dînd-o la dracu. După întîmplarea asta ne-am mai plimbat o vreme, apoi eu m-am dus în piață unde, la pompă, mi-am spălat sîngele de pe față. A rămas însă un semn ”frumos”… I-am dat lui Costică Grigorean să-mi ia bilete la film (”ești tînăr, poți să stai la codiță…”) și am mers la cinema 7N de la 2.30 la 4.30. Am văzut filmul argentinian ”În pustiul Patagoniei”. Sala a fost plină dar era cît pe ce să rămîn fără loc, dar am avut noroc cu Drohobițki care ținea un loc liber și mi l-a pasat mie. A fost și o completare cu o vînătoare de balene (R.S. Cehoslovacă). Filmul a fost destul de bun și nu m-a dezamăgit. După film am mers cu Radu Teleagă (cl X Lic 1) și-am mers împreună la Stadionul ”23 August” unde a avut loc meciul de categoria C dintre Rapid Mizil și Metalul Rădăuți. M-am întîlnit cu Rusu Ilie (cl IX-a Lic 2) și împreună am sărit gardul înalt din spatele tribunei ajungînd și în tribună și avînd locuri foarte bune. Prima repriză: 0 – 0, repriza a II-a 2-1 pentru Metalul Rădăuți.  Putea să fie un scor mai mare în favoarea noastră, dar n-au putut din cauza vîntului care rata orice ocazie. Oricum, ai noștri au presat mereu. După meci aveam de gînd să vin la internat și să-mi scriu Jurnalul. Pe drum însă m-am întîlnit cu Toader și cu Telucu Piecnița. Aceștia nu m-au lăsat să merg la internat și am fost nevoit să merg cu ei. Am fost pînă la blocuri unde ne-am întîlnit cu Teodora, Rodica, Ileana Popescu care i-au făcut lui Telucu rost de vreo 20 de lei. Pentru ce, nu știu. După ce ne-am îndepărtat de ele am intrat la ”Plăcintărie”. Aici, ca și atunci cînd am făcut-o prima oară-n viață, am început-o cu-n aperitiv tare de 13 lei + o șocolată. După asta am mai mers pe stradă, cam ”grăbiți” bineînțeles, și căutam bani cu împrumut. L-am întîlnit pe Pușcașu și cu un pic de lămureală, l-am făcut să-mi dea mie 5 lei și lui Toader 5 lei. Atît eu cît și Toader am pus cîte zece lei (adică am pus mînă de la mînă și-am băut de pleașcă). Apoi, cu toate că se făcuse ora închiderii am mers la ”Plăcintărie” și-am cumpărat încă un aperitiv mic. Atît ne-a trebuit. Eram foarte foarte dispuși. Deodată, Toader a zărit pe ”restul lumii” (compus din Ieșan Natalia și Teodora). L-a trimis pe Telucă să mai facă rost de bani, dar acesta s-a întors cu mîna goală. Natalia și-a exprimat dorința de a-l vedea pe Toader cum e cînd e ”pilit”. Am intrat apoi în cîrdul lor și pe neașteptate am ajuns în fața blocului din fața Casei de Cultură, unde locuiesc ele. Aici s-a făcut un cerc mare format din: eu, Toader, Telucu, Rodica, Lucia Hasna, Felicia și Ileana Popescu plus Theodora. S-a făcut un colț vesel și nu ne mai oprea nimeni din cîntat. ”Cei care se iubesc – mai aproape!) (L.D.: era un șlagăr care începea cu ”Cei care se iubesc, fac viața mai frumoasă”). Toader a ieșit un pic la plimbare cu N., iar noi ne-am făcut de cap cu ”restul lumii”. Nu pot scrie toate cîte s-au întîmplat pentru că m-aș compromite prea mult. Pe la 9.30 a trecut pedagoga Zăicescu. Fetele s-au speriat că le cunoaște, dar noi nu ne temeam de nimic. Cum a trecut de noi, ne-am trîntit la pămînt și dă-i cu refrenul: ”Cei care se iubesc…”. Hasna a fugit la ușă și apoi, cît a mai stat acolo, zicea: ”Măi! Mîine parcă văd că ne citește eliminarea la toți…”. Eu: ”Ei și…?” Ea: ”Mai mare rușinea!”. Seara întreagă am fost bine dispus și prea îndrăzneț. Am gavarit (L.D. vorbit) mult și chiar peste măsură. Cred că arătam tare urît cu fața belită (ele-or fi crezut c-am dat cu capu-n gard, fiind… cald). (Poezii de Goga: ”Ne cheamă pămîntul! Ieșan N.: ”Ți-o dau mîine!”) (L.D.:Probabil era vorba despre cartea de poezii a lui Goga). Am mai stat cît am mai stat apoi ne-am îndreptat spre Grădina de vară prin spatele blocurilor. Aici, eu (B) v5 c3   a4 b4 d2 d3 c4 – e3  d1 e1   c3 d2 e2  b3 e3 c1   pe Hasna Lucia. Am mers în grădină. Aici Telucu s-a dus să mai ia ”ceva” dar noi – nimic! Ne-am trîntit jos și ne-am corcolit unul într-altul, parcă ne pregăteam pentru somnul de veci. Pămîntul mi se părea tare moale. La un timp, lui Toader i s-a făcut rău și-a vărsat. Piecniță a trecut pe lîngă noi, nu ne-a văzut și a luat-o înainte. Noi ne-am mai odihnit o vreme și-apoi hai-hai am ajuns cu greu la internat pe la 10.30 (A doua zi, Telucu ne-a povestit ce-a pățit cu Prandea: ”Dom pedagog, luați 50 de rom!” Pedagogul: ”Nu se poate, măi, nu se poate!”. Apoi l-a luat și după un minut – gogîlț – l-a vărsat: ”Măi, nu-mi suferă la stomac”). Noi am ajuns foarte fericiți în dormitor (L.D.: pe atunci nu știam că în latinește fericire se spune: beatus, – a, -um), ne-am dezbrăcat, am pus hainele grămadă pe unde-am apucat (eu m-am culcat cu șosetele). Cam în halul ăsta ne-am serbat noi ziua noastră, a tineretului și-am făcut-o lată. Dacă se află ceva e prost de tot. Așa am făcut-o eu pentru a doua oară-n viață, iar Toader pentru a treia oară-n viață. Ne-a ieșit însă pe ochi. De-ar fi numai atît și să nu se întindă mai departe.

Marți 3 Mai 1966. Zi, de asemenea, minunată.

M-am sculat la 5.30, mi-am periat hainele de glod și de praf, mi-am ordonat lucrurile, m-am spălat și pînă la la 6.30 am reușit să le scot pe toate la capăt. Toader a strîns cămășile la spălat. (P.S. Și Costică a făcut ieri boacăna. A ”tras” serios, a dormit o bucată în parc, a vărsat și era mai rău ca o cîrpă.). Pe la 6.30 Toader ne-a chemat afară și-am mers amîndoi în grădina din spatele internatului unde am stat pe o piatră scăldați de razele soarelui binefăcător. Toader era încă mahmur. Pînă la 7.30 cînd s-a sunat masa am stat acolo și-am povestit din cît ne-am mai adus aminte de aseară. Ne-am stricat de rîs cînd am mai reprodus cîte o scenă; una mai stupidă ca alta. După cum mă așteptam, toți au început să mă întrebe ”ce-am pățit la ochi?”. La fiecare dădeam alt răspuns: 1) am căzut jos; 2) m-am bătut, dar și eu i-am dat; 3) m-a zgărîiat aia cînd am vrut s-o… 4) m-a zgîrîiat mîța etc. La școală, aceeași poveste: ”Vaaai! Dar ce-ai pățiiiit?” Am fost printr-a X-a D  și toți au fost de părere că m-am bătut.

Azi Piecnița a lipsit prima oră (probabil și-a împlinit somnul).

Prima oră: limba română. Nici un pericol! După ce a ascultat o elevă a predat restul orei. Din cînd în cînd îmi venea un somn groaznic, și-un leșin de la stomac. Fetele rîdeau de zgîrietura mea. Nenati Lucia, ca să se distreze, mi-a trimis un bilețel: ”Negruș! (…) Probabil că te-a pedepsit pentru îndrăzneala ta. Ți-a plăcut prea mult. Ți-a plăcut cum am recitat ieri?”). La o asemenea ironie n-am mai vrut să răspund cu toate că azi am mai fost dispus, și toată ora am făcut-o pe supăratul.

În pauză m-am întîlnit cu Toader, Piecniță și Hasna Lucia plus Theodora care au venit după carte (care parcă a  fost în Vietnam: boțită și făr-un colț…).

La limba rusă a ascultat mai bine de jumătate de oră (dacă vorbiți vă dau 5 lei amendă) apoi ne-a citit o dată lecția ”Cehov” și ne-a dat ca temă să scoatem cuvintele.

Azi dimineață a venit Horodincă la mine și mi-a dat 50 de lei de la Mircea. Bine că nu mi i-a dat aseară..

În pauza mare a fost Mircea pe la mine (cin-te-a bătut?) și mi-a lăsat vreo 8 lei de cheltuială și ”ordinul” să aduc butelia de la Amariței.

La ora de diriginție n-a fost Ruscior Ana și nici alt profesor așa că am fost de capul nostru. Halip a cîntat din frunză iar eu din degete. Am fost iar dispus, împărțeam răspunsuri și vorbe în toate părțile și rîdeam ca-n cea mai fericită zi. B.M. a discutat cu Magopăț și sper să se împace bine. Eu m-am mulțumit să privesc prin niște ochelari cu oglindă și să mă împac cu gîndul că mi-a luat-o înainte.

La trigonometrie ne-a fixat teza la matematică printre ultimele: la 27 mai! Toată ora a predat despre teorema sinusurilor dar eu eram în lumea viselor (nu a sinusurilor). După asta am avut corul și profesoara iar n-a fost, iar noi am fost liberi. Pe la jumatea orei am ieșit afară avînd înaintea mea pe B.M. (Ea: ”Stai! Plătește vamă!” Eu: ”Nu zău?” și am prins-o de mijloc, trăgînd-o spre mine. Am simțit o împotriveală formală). La cealaltă ușă ne-a cerut vamă o floare de măr: i-am adus-o: ”Mulțumesc”. ”With pleasure”. Apoi am stat afară. Eram toți băieții, plus ”ea”. M.G. către ”ea”. (L.D.: adică Magopăț Gavril): ”Am să mă duc odată la tine!” Ea: ”Ce să fac eu cu tine? N-am destui?”. El: ”Păi nu faci tu cu mine, fac eu cu tine”. Ea: ”Măgarule” (prea slab avertismentul; am început să-i cunosc caracterul de  (A). a3 d3 d2 e1 a1…). Intervine H.N.: ”Cît costă de la Rădăuți pînă la Liteni?” Ea: ”15 lei”. El: ”Dar de la Liteni pînă la Rădăuți?”. Ea: ”ha, ha…”

După ora asta am avut șt naturale. Veselia din pauză a mai continuat în oră. O dată (”ea”) mi-a zîmbit foarte insistent. După puțină ascultare ne-a predat o lecție despre ”hormonii glandelor sexuale”. În clasă a fost rumoare mare. La sfîrșitul orei m-a pus să citesc o dată lecția, iar în acest timp s-a uitat la notele mele și la situația de acasă, funcțiile părinților etc. (cam suspectă această căutare…).  Pe drum am mers cu ”ea” pînă la colț. La internat, după ce am luat masa, m-am dus în grădină, unde erau tolăniți în trifoi toți elevii de la internat cl. X-a, Lic. 2. Aici am început să trăim iar din amintiri (eu cu Toader). Toader a mirosit ceva ce nu-i a bine! Zăicescu știe! A interogat-o pe Felicia-n public. La ce oră s-a culcat, cu cine a stat etc. etc. Acuma am înțeles de ce s-a uitat și la situația mea. Am intrat la belea dacă se-ntinde… Partea proastă e că știe tot internatul și jumătate de școală… Acuma, ce-o fi, o fi…

La 3.30 ne-am adunat toți în meditație dar n-a venit pedagogul  și pe la 4 am  tulit-o în oraș, cu gîndul să mă întîlnesc cu Mircea. Nu l-am găsit și mi-am făcut treburile mele. Mi-am pus iar blacheuri la tocuri, am luat o înghețată și… roiu! Am venit la internat. În pauza de 5 am fost cu Toader la asfalt. Pe la 6 făr-un sfert a venit și Prandea beat! Nu știu cum s-a făcut că a căzut difuzorul de pe geam și s-a spart tot. Asta l-a enervat mult și a început cu teoriile. Nu ne mai dă voie să avem difuzor de-acu înainte. A zis că pentru că noi n-avem nevoie de difuzor o să taie firele de la stîlp și o să trăim ca niște sălbateci. Apoi: ”De ce nu-s toți ca Druguș și Popovici?!” (aici a nimerit-o…). Pe la 6 tocmai scriam în Jurnal cînd văd că se apropie de mine. Am făcut o mișcare instinctivă să acopăr ce am scris și am rămas cu stiloul în aer…. Prandea: ”Ia stai! Ce-i asta?” Eu: ”Nimic”. El: ”Cum nimic? Chiar nimic?”. A răsfoit foile de la început și a dat de cîteva date: ”Aaa! Un jurnal?!”. Eu: ”Dddaaa, un jurnal, ceva personal, intim…” am început eu să mă bîlbîi. M-am înroșit ca focul și m-am temut foarte tare că mi-l ia și-l citește. Apoi el a continuat: ”Ha ha! Impresii de pe băncile școlii și ale internatului…”. Eu: ”Dddaaa… Sînteți împotrivă?” El: ”Nnnuuu…” și s-a cărat. Eram rece că se boldește-n-trînsul și nu mi-ar fi prea moale dacă s-ar întîmpla așa ceva…

După cină am ieși mai mulți băieți la lac (eu, Toader, Costică, Popovici Neculai, Lungu Arcadie, Lungu Dragoș și C. Grigorean). Acesta din urmă avea un soi de undiță și a încercat să prindă pește. S-a făcut însă de rîs. Pe la 8.30 a fost un profesor de la Liceul 1 (Becheru). Seara am stat după ora 9 în meditația de clasa XI-a și-am scris nebunește îm Jurnal pentru zilele de 2 și 3 mai. Am ieșit ultimul din meditație. Cînd m-am culcat a sunat de 11. (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 366 Luni 1 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (94).


Marți 26 aprilie 1966. Aseară, cum ne-a dat drumul la dormitoare am ieșit afară, la pompă și m-am spălat pe picioare + șosetele. În dormitor n-am mai făcut nimic altceva și m-am vîrît în pat. A venit însă Evuleț (cl. XI-a Lic 2) care nu prea-i cu toate acasă. A început să vorbească cu noi și fiecare-l lua în zeflemea, bineînțeles cu o măsură, că altfel te distruge nebunu. Are o forță imensă. A fost și la lupte. Se făcea că iese afară, dar rămînea în dormitor, iar noi ne făceam că nu-l vedem și începeam să-l ponegrim. Odată am întrecut măsura și l-am luat tare de tot, că rîdea tot dormitorul. A venit la mine, s-a suit cu genunchii pe pieptul meu și vroia să mă lovească cu mîna. Dacă nu mă opuneam și nu-l țineam de mîini, tot mă pocnea. Apoi: Salut, la revedere, ieși afară! Seara trecută am fost foarte vesel și distrat și-mi reușeau toate glumele. Halip Neculai mi-a spus povestea cu calaicanul (sulfat de fier). În loc de calaican cineva a cerut ”ca la cal” (emoticon foarte zîmbăreț).

Azi dimineață m-am trezit o dată la 5, apoi m-am sculat din pat la 5.30. Mi-am pus taban de hîrtie în pantofi, m-am spălat, apoi mi-am cusut nasturele de la haină (care mi-a căzut ieri) și unul la cămașă. La 6.15 am sosit în meditație. Pînă la 7.15 am scris lucrarea la limba română: ”Analiza literară a poeziei ”Cor de robi” de D.Th. Neculuță”. Am scris vreo 3 foi și sper să fie mai bună ca precedenta.

Și azi e o zi minunată. Cerul e perfect curat de nori și soarele strălucea de la 5.

Dimineața cînd am ajuns la școală, majoritatea fetelor stăteau pe coridor. Abia după ce mi-au spus, mi-am adus aminte că azi era meditație la limba rusă. Din curiozitate, m-am uitat pe gaura cheii, dar – ghinion! De-abia am pus ochiul și am și simțit cum se mișcă clanța. Dintr-un salt caraghios am ajuns între fete. Totuși profesoara m-a zărit și mi s-a părut că a zîmbit chiar.

Prima oră: limba română. Însă înainte de oră cineva a adus în clasă vreo 6-7 cărăbuși. Pînă a sunat și apoi toată ora de l română m-am distrat cu ei. I-am făcut să zboare, i-am așezat pe nas, am legată ață la piciorul unuia și multe altele. Am dat cu ei pe la nas la fete și sînt cîteva care se tem de moarte de ei. Cel mai mult se tem Omelcenco și Dobroghiu care țipă ca din gură de șarpe numai la simpla lor vedere. E lesne de înțeles ce era în clasă cînd i-am vîrît lui Omelcenco unul în sîn. B.M. îi suferă și nu s-a supărat cînd i-am pus unul lîngă ureche.

Șa limba română, după obișnuita ascultare ne-a predat ”Viața lui Ș.O. Iosif” prezentînd o mulțime de date personale despre poet și familia lui. La limba rusă l-a ascultat pe Halip (7) apoi am făcut planul lecției și s-a prelucrat de vreo două ori rezumatul. Profesoara m-a pus să povestesc prima parte, dar eram prea cleios ca s-o pot face. Am început să le îngîn și nici nu mai știam ce spun. La un moment dat am zis ”Diaciok Vasilisa…”. Cînd Albu era la tablă eu mă uitam la B.M. Mi se pare că Albu m-a surprins și a zîmbit… La dirigenție am stat mai bine de jumătate de oră liberi, fără dirigintă, care a întîrziat. În acest timp n-am mai fost așa vesel și dispus ca pînă atunci. M-am așezat în bancă și am tăcut aproape tot timpul. Am încercat să o privesc în ochi, dar ea se uita în altă parte, așa că am mai avut un motiv de întristare. Apoi a venit diriginta și după obișnuitul control la uniforme a trecut la subiect. Ora asta s-a vorbit depre ”perspective de viitor”. După puțină prezentare a subiectului diriginta a început să întrebe pe cîte cineva ce perspective are. Unii aveau numai terminarea liceului. După cum m-am așteptat, m-a întrebat și pe mine. Am spus că după terminarea liceului vreau să termin și facultatea de limba engleză și să obțin un post în legătură cu aceasta. Nu știu dacă voi intra în învățămînt. Înainte de ora de cor buna dispoziție mi-a revenit și-am stat la masă făcînd glume cu fetele. Ea stătea în bancă și cred că s-a simțit prost. Pe masă era un pahar cu două narcise albe. Una a luat-o B.M. și pe cealaltă am luat-o eu. Am considerat asta ca fiind ceva semnificativ cu privire la eu și ea. La cor, profesoara a pus băieții să scoată afară toate materialele fieroase existente în sală, apoi toate scaunele au fost date deoparte iar noi am fost aranjați în picioare, pe voci. Nici azi n-am prea cîntat și diriginta s-a cam enervat și ne-a făcut de vreo două ori observații. Eu și cu Tănase eram însă bine dispuși. Nu știu ce este cu această bună dispoziție a mea. Mi se pare cam suspectă. Aci rîd și glumesc pentru ca apoi să devin cît se poate de posomorît. Mă tem să nu fie ceva nervos (ca la Evuleț). (L.D.: un amic medic mi-a explicat, peste ani: ”toți suntem ciclotimici. Mai mult sau mai puțin vizibil”. După această re-încadrare a mea în general-umanul numit convențional ”normalitate”, trecerile mele bruște de la veselie la tristețe nu au mai apărut…). La șt naturale citisem o dată lecția, dar n-am avut timp să aprofundez. Ora asta am fost chiar prea dispus, pînă la obrăznicie. Cupșan tot îmi răpea floarea, iar eu – cînd o vedeam că nu-i pe fază – mă repezeam și i-o luam. Odată m-am repezit mai cu zgomot și Zăicescu a ridicat-o în picioare. Ea n-a vrut să mă pîrască, dar profesorul știa cine-i vinovatul. Mi-a pus data în catalog și pînă la sfîrșitul orei m-a ascultat. Pînă atunci am mai citit și i-am dat un răspuns satisfăcător. Mi-a pus o notă, dar cît – nu știu. Apoi a predat lecția nouă. Spre sfîrșitul orei a venit sora medicală și a făcut o serie de injecții celor care n-au făcut cu noi (i-a făcut și lui B.M.; aproape că plîngea, dar se schimonosea într-un mod drăgălaș…).

După ore am venit cu băieții la Casa de Cultură, apoi singur pînă la internat. Ica a intrat în conflict cu Magopăț. Ar merita s-o pună la punct, s-o sature să se agațe de toți.

La internat, după ce-am luat masa am jucat tenis cu Arcadie (9-7). De la 3.30 la 5 am scris în Jurnal. În acest timp m-am ”hîrjonit” cu Halip și ne tot pocneam sub bărbie. În pauza de 5 am jucat tenis cu Costică Lungu. L-am bătut cu 8-0. După ce a început meditația, am început iar să mă zbengui cu Halip. Am început să ne prindem de mîini și apoi cosaci, pocneală sub barbă. La un moment dat m-am enervat și i-am spus s-o termine. El a găsit de cuviință să-mi mai dea un cosac. M-am înfuriat și i-am dat o palmă. Am început cu cuvinte tari și într-un minut ne-am și luat la bătaie. N-am avut timp decît să ne împingem și să ne dăm cîteva directe la cap, căci a venit pedagogul și ne-a despărțit. În învălmășeală, Halip N. mi-a rupt cămașa deasupra buzunarului, în stînga. Drept pedeapsă pt cele întîmplate pedagogul Țopa ne-a despărțit din banca unde stăteam împreună. Pe el l-a trimis în ultima bancă de lîngă ușă, iar pe mine în prima bancă de la geam, lîngă masa pedagogului. A fost o încăierare prostească, soldată cu o supărare. Cred că n-o să țină mult asta, dar nici n-o să mai fie ce-a fost și fiecare o să țină cont de asta. Pînă pe la 6.20 am scris Jurnalul. În prima bancă stau cu Cotleț de la fără frecvență (f.f.) (cu care tot am avut conflicte). Ca idee, nu-mi place să fiu supărat cu cineva, să nu vorbesc și să ne ocolim. Dar nici nu-mi place să mă ia de bleg. Am ținut și țin întotdeauna la prietenie și colaborare, dar asta în limita posibilităților. Pînă aici a fost una. Acuma e alta.

Mi-am adus aminte de toate fetele care mă plăceau de cînd eram mic. Prima – eram la grădiniță și făceam în așa fel încît să fiu mereu în vecinătatea ei. N-o mai țin minte deloc cum arăta. O chema Lidia. În clasele I-IV, în clasa IV-a, mă plăcea o fată numită Muraru. La Cîrlibaba, în clasa I-a, am ”făcut dragoste” cu fata unui vecin, căruțașul Bîrzu, care ne-a și prins în plină faptă… În ciclul V-VII îmi plăcea (și, cred, mă plăcea) Scripcaru Melozina, care era cea mai drăguță fată din clasă (minionă). În ciclul VIII-XI – B.M. Sper să rămînă ca și celelalte, în amintire, și abia în ciclul anilor de facultate să-mi găsesc pe cineva. (L.D. s-a întîmplat în anul IV, la banchetul de final de facultate, în mai 1971). Dar pînă atunci mai e timp și, deocamdată, sînt singur și n-am parte de asemenea prietenii. Cauzele sînt binecunoscute și mă condamn pe mine pentru ele.

Pînă la 7 am scris tema la limba engleză. În acest timp Cotleț mi-a povestit despre o rudă de-a lui din Canada, care l-a vizitat timp de o lună în România. Mi-a spus că vrea să plece și el acolo, dar se pare că nu se poate.  Cam ușor vorbește el să părăsească familia și țara.

După ce-am luat masa am plecat cu Toader și cu Arcadie la plimboi (L.D. = plimbare). Am avut destul timp și am ajuns iar la placa ”Rădăuți”. Arcadie mai spune cîte-o vorbă minunată de te umple rîsul (Să moară mortul…). Cîn am venit înapoi spre internat începuse să se însereze  și cărăbușii au ieșit cu miile și zecile de mii. La lumina farurilor unei mașini se vedeau roind unul lîngă altul. Tare mulți au mai fost anul ăsta, și abia au început să iasă. Ce va fi mai tîrziu? Pînă la internat am venit fugind după cărăbuși și am prins destui. Cu cîți mi-au fugit am mai rămas cu vreo 10 bucăți. Cam fiecare aveam cam atîția (eram vreo 7 băieți) și i-am adus în meditație. Aici, comedie mare: toți au dat drumul la cărăbuși și ei roiau grozav. Erau pe puțin 50. Becurile se mișcau de foiala lor. Haiuță însă a fost mai deștept ca Prandea. Nu s-a enervat prea mult din pricina lor și a scăpat de ei foarte simplu. Cum a sunat meditația a făcut liniște, apoi a stins lumina. Majoritatea au căzut pe jos, apoi Haiuță i-a cules și i-a dat afară. Așa a scăpat aproape de toți. A fost directorul Botez pe aici și nu ne-a făcut o caracterizare prea frumoasă în legătură cu asta. Mai tîrziu a început să se lanseze cărăbuși separați. Zaharia i-a pus o bucățică de ață în coadă și era foarte comic – parcă era un șoricel; apoi i-a legat o bucățică de hîrtie. Spre seară m-am mutat iar în banca mea din fund și acum stau singur.

Miercuri 27 aprilie 1966. Dimineața m-am trezit la 5.15 și l-am sculat și pe Toader. Ieri a fost în parc cu Natalia pînă pe la 4, apoi i-a făcut fotografii lui Haiuță și a pierdut o mulțime de timp, pe care vrea să-l recupereze. Azi ne-a sculat Haiuță. A venit cîntînd în dormitoare, foarte vesel. Ieri au fost niște maiștri și au reparat pompa de la bucătărie, dar pe a noastră, de la spălătorie, au neglijat-o. Continuăm să ne spălăm afară. Avem noroc de zile frumoase și călduroase și ne priește. De la 6.30 la 7 am scris în Jurnal cu toate că azi dimineață aveam programat să învăț la limba latină și limba engleză. Dar, de data viitoare…

Prima oră: latina. Profesoara Badac n-a ascultat la lecția ”Caracterizarea operei lui Cicero”, ci a chestionat numai cîțiva elevi ca apoi să putem trece la ”Noțiuni de metrică și prozodie”, lecție frumoasă și interesantă în care profesoara a pus multă pasiune. La limba română, după obișnuita ascultare a predat ”Opera lui Iosif” prezentînd-o pe larg. În timp ce preda lecția, Albu a lansat un cărăbuș care, după cîteva rotocoale prin clasă a aterizat forțat lîngă catedră. Profesoara nu s-a supărat, ci a spus ca dojană: ”sînteți mai rele ca cele din clasa V-a”.

Azi am avut și eu cîțiva cărăbuși la mine și i-am lansat într-o pauză. Am vrut să-i pun unul pe umeri lui B.M., dar ea a strîns din umeri cu un gest de fină gingășie.

În primele ore n-am vorbit deloc cu Halip. Apoi, în celelalte ore, am mai schimbat cîte-un cuvînt-două. La internat iar n-am vorbit și am stat separați. Aseară am discutat cu băieții despre asta și toți au spus că nu-i frumos ce-am făcut, iar eu le-am dat dreptate. Colegi de bancă la școală și la internat și să stăm bosumflați!

Noaptea am avut vise aiurea. Am visat-o pe Hasna Lucia (ieri i-am făcut un gest de politețe și mi-a spus ”mersi”). I-am atins sînii care erau foarte, foarte tari. Apoi am visat-o pe ”ea” (B.M.). Se făcuse mult mai matură și era și mai drăguță. Se plimba cu Rezuș Adrian de la Liceul 1. Cînd i-am văzut, mi-a părut tare rău. Dar ăsta-i visul…

La ed fizică am împrumutat tenișii de la Costică Lungu și-am făcut ora și în pantaloni scurți. Azi e ziua cînd mai au educație fizică două clase de-a VI-a. Fetele au făcut flotări pe un teren ”neutru”, iar nouă băieților ne-au dat o minge de baschet să jucăm fotbal… Am jucat în curtea școlii unde era plin de fete de la internat. Gozec le trăgea cam în plin; reproșurile era prea slabe ca să ne sinchisim. În general în ora asta m-am plictisit de-a binelea și după cheful pe care-l aveam… mai bine o-ntindeam cum am făcut prezența și scăpam de plictiseală. Pînă la școală am luat-o la trap și am ajuns înainte de a suna. Am făcut o ”baie” și m-am răcorit foarte bine pe mîini și pe obraz. Gherasim a încasat și el un 6 la economie. Mi-a spus c-a știut destul de bine, dar probabil Economul nostru ne-a ținut minte din ziua cînd am ieșit amîndoi de la film și… ne cam făceam loc. Ora de fizică am făcut-o în laborator. Aici, după ce a ascultat o elevă a făcut o experiență cam de jumătate de oră. Asta m-a enervat grozav. Mocăită și înceată, profesoara a repetat-o de cîteva ori, dar cu o încetineală și o neîndemînare grozave. După asta am făcut ceva probleme; am făcut și eu una la tablă și m-am descurcat binișor. La eco politică profesorul a întîrziat vreo 20 min și eram aproape siguri că ne dă extemporal. Dar ne-am speriat degeaba. A vfost chiar dispus și a ascultat restul orei. A pus note foarte mari de ne-am speriat. Lui Halip N. i-a pus un 9 și pot zice că a știut cam cît mine. Magopăț – 8 etc. Azi s-a anunțat cu condica prin clase că la ora 13 se face repetiție la cor. Am considerat că toți vor merge la cor și nu se va face engleza, iar la cor n-aveam chef să merg i-am luat pe Toader și pe Costică și-am plecat la internat. Mai tîrziu am aflat că s-a făcut și engleza, iar noi și încă unul au fost puși absenți.

La internat am jucat cu Costică tenis pînă la 2.30 cînd a venit Mircea și am plecat în oraș. Am luat flaneaua lui Costică fără matricolă și așa, în această ”uniformă” am patrulat tot orașul. Mircea a fost acasă și mi-a adus 125 lei pentru pantofi, 25 de lei să plătesc o butelie și o sută de lei să o pun la cec (asta, mai mult pentru el). Și-a cumpărat o muzicuță ”Weltmeister” de 66 lei și cîntă destul de bine. Am avut de făcut mai multe drumuri pentru un singur lucru: butelia. Am mers mai întîi la Amariței (Str. Școlii Noi). Nu l-am găsit acasă, i-am lăsat caietul de matematică de la tata, apoi am luat-o la pas spre școala unde predă el. Din om în om am întrebat și am găsit imediat, pe strada Horia, Școala de 8 ani nr. 2 unde a trebuit să mai așteptăm 20 min pînă cînd a sunat de ieșire. În acest timp am luat-o pe niște străduțe lăturalnice și am ajuns în str. Putnei și retur. Tot timpul Mircea m-a distrat cu muzicuța. Cînd a sunat, m-am dus la ușa de la Sala profesorilor și am așteptat pînă a sosit și profesorul Amariței. A spus că azi nu ne poate servi, dar să vin mîine la amiază cu tot cu butelie la el. Apoi m-am reîntors cu Mircea în oraș (pe drum m-am întîlnit cu Economul). Aici am pus suta pe un cec nou, apoi mi-am cumpărat o pereche de pantofi ca ai lui Gherasim, bej, cu găuri false – 108 lei. I-am luat un pic mai mari (nr 43) și mă simt bine în ei. Cei vechi și rupți i-am dat acasă prin Mircea care a plecat cu Zamostea de la ora 5.30.

La internat, Hamza m-a luat la rost: că unde-am fost? I-am explicat că a trebuit să-mi iau pantofi. N-a mai făcut gălăgie, dar m-am ales cu o absență. Toader, și el a fost cu N. în parc pînă pe la 4, apoi au schimbat locul și au stat prin oraș pînă la 5. Toader și-a justificat absența cu-n bilet de cînd era bunica fată semnat de Zăicescu. Dar absența tot absență rămîne. Toader intră din ce în ce mai adînc în ”subiect”. Mi-a mai spus și mie cîte ceva… De la 5.30 la 7 am scris în Jurnal, am măturat coridorul și m-am uitat printr-un Album de cîntece și amintiri” a lui Adochiței Radu. Mi-au plăcut amintirile și aș vrea ”să-mi construiesc” și eu așa ceva, dar eu să nu scriu nimic în el; sînt destule fete la mine în clasă. După ce am luat masa, am plecat cu Toader pe hipodrom. Pe drum m-am întîlnit cu profesoara de limba rusă care venea dinspre Milișăuți cu bicicleta. Totdeauna ne răspunde foarte respectuos la salut și parcă rîde… Pentru Toader, trimestrul ăsta s-a mai înăsprit la rusă, dar la mine toarnă cu kilogramul.

Pe hipodrom am admirat amurgul. Azi a fost o zi grozav de caldă. Soarele frigea și azi am fost cam mereu asudat. Cînd ne-am întors de pe hipodrom n-am mai prins din cărăbușii care zburau cu miile. Totuși, în meditație au fost aduși cîțiva. Hamza se atacă văzîndu-i și-i creștea inima cît un bostan cînd găsea cîte unul pe jos. În dormitor, Popovici Neculai mi-a făcut o morișcă. A vîrît acul unei agrafe în jumate de picior, apoi agrafa pusă pe un cui se învîrtea ore întregi dacă ții bine cuiul în mînă.  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 365 Duminică 31 decembrie 2017. Jurnal de licean prostuț (93)


Sîmbătă 23 Aprilie 1966. Azi vremea s-a mai îmbunătățit, totuși n-a fost o zi frumoasă.

Dimineața, m-am sculat la 5.30 și am învățat în pat la Istorie pînă la 6. De la 6.30 la 7.30 am mai citit la Fizică și Chimie. La limba latină, la care dau azi teză, nici nu m-am uitat prin carte.

Azi la școală nu m-am manifestat prea mult, dar nici n-am fost chiar mut. La Istorie a ascultat cîteva eleve, apoi – predare. În această oră am rîs de Băimăcean (zisă ”Chirița”) (și-i îndeplinește absolut toate calitățile) care se scula și se anunța. Cînd vroia să spună ceva se încurca și dădea dovadă de o mare incultură și prostie. Ora următoare aveam latina. Cu toate că nici nu știam ce aveam de învățat, m-am hotărît să dau teză. Profesoara Badac: ”dai teză?” Eu: ”Dau! Dau teză!”. Cînd a venit ”baba” eram f vesel și dispus (am rîs către ea și ea a rîs către mine…). Mi-a dat un text din Caesar (pg.128, pasajul II). Dar vai! M-am foit cam mult în bancă după ”izvoare” și profesoara mi-a zis: ”Ce te uiți atîta la Cîmpan?”. (B.M. a rîs, iar eu – la fel). Pe Cîmpan a mutat-o în spate, iar pe Broască a scos-o la ascultat. Am rămas, așadar, singur. Am făcut o teză de minune. Cu cît am găsit cuvinte în dicționarul de la sf cărții am înjghebat cîteva propoziții, dar traduse mot-a-mot. Cînd am recitit din urmă tot ce-am scris m-am speriat. Nimic n-avea sens din toată traducerea mea. E clar, teza asta este ratată. Vîntu a vrut foarte mult să mă ajute, dar n-a avut cum. I-a dat traducerea lui Nasadniuc, dar aceasta-și făcea manichiura și n-avea timp. Profesoara a fost bine dispusă azi și făcea glume de-ale ei, ”antice”. Ea: ”Ai dat-o pe zece, nu-i așa?” Eu: ”Nu prea.”.

În pauză am mai învățat ceva la Chimie. M-am apropiat de ”ea” și am întrebat-o: ”Șotorototo? (L.D.: formula ”șotorototo” era o ”traducere”/ transformare glumeață din ucraineană a expresiei ”Șo to robeș?”/  Ce mai faci?) Ai notă la Fizică? Nici eu n-am prea învățat… Cu latina asta…”. Ea: ”Dar de ce-ai venit la umanistică?”. În pauza următoare mi-a cerut un  strop de cerneală; i-am dat ”with pleasure”. La Chimie l-a ascultat pe Gozec. Cu cît a știut el și pentru că i-a promis profesoarei că-i va face o colecție de metale feroase, i-a pus 7. Azi profesoara s-a enervat foarte mult în clasă și i-a pus un 2 lui Nichiforel pt că n-a știut o definiție. La Fizică l-a ascultat pe Halip (5). Profesoara s-a legat de faptul că se vorbește în timpul explicațiilor și ne-a ținut o morală kilometrică. Ne-a explicat apoi contorul electric cu ajutorul unui magnet. După ora de Fizică puteam să fiu liber, dar mi-am impus să mai stau o oră și să mai prind cîte ceva la limba franceză. Într-adevăr, am învățat destule pronunțări și pot citi destul de bine. Îmi place foarte mult muzicalitatea acestei limbi. Prima propoziție de la lecția ”Une dance significative” o știu deja pe de rost: ”Nabussan, le roi de l ille Serendib, etait toujours loue, trompe et vole par ses administrateurs” (L.D: Acuma am reprodus-o tot din memorie, mai puțin accentele pe care nu le pun din… comoditate).

După ore am venit cu Popovici Nicolae la internat și după ce-am luat masa am jucat tenis cu el. La 14.30 m-am trezit că trebuie să merg la film. M-am gîndit să nu pierd foarte mult din jurnal și-am luat-o la fugă așa cum știu eu, cu pasul întins și elastic. Pe la răscruce am văzut că vine trenul. Erau mai puțin de 50 de metri, dar eu din viteza mea nici n-am putut și nici n-am vrut să mă opresc și dintr-u pas am traversat linia ferată și mi-am continuat fuga nebună. Oamenii se uitau cam lung după mine. După ce-am dat colțul, la chioșcul lui Goraș, am încetinit viteza. Această fugă mi-a folosit căci am ajuns la timp și filmul nu începuse încă. După un jurnal interesant am văzut filmul ”După șine” – italian. Filmul mi-a plăcut și m-a mișcat foarte mult. Felul de a fi al personajului principal, firea sa zgomotoasă și isteață m-a făcut să-l îndrăgesc. Prietenul lui, studentul în anul IV la Drept avea exact aceleași ”calități” ca ale mele. N-am mai văzut pînă acum o asemenea potriveală. De la începutul filmului și pînă a murit Robe, studentul a manifestat aceleași ide și ”aptitudini” ca și mine. La început stătea închis în casă și învăța mereu; cînd a ieșit în lume nu era deloc hotărît, gîndea una și spunea contrariul, nu știa să se poarte cu rudele și prietenii la distracții și petreceri. N-a îndrăznit să vorbească cu o fată, cu toate că-i plăcea și a fotografiat-o pe furiș ca să-i aibă fotografia. În general era foarte stîngaci în probleme din astea. Prietenul lui l-a mai influențat. ”Aș vrea să fiu altfel, dar nu pot”. La urmă, tocmai cînd a mai început să înțeleagă cîte ceva din viață, a făcut excese și și-a găsit moartea în condiții foarte stupide. Toate ”calitățile” pe care i le-am înșirat mai sus mi se potrivesc de minune mie și ar trebui să trag unele învățăminte din astea, dar ”aș vrea să fiu altfel și nu pot”. După film am făcut cîteva raiduri prin oraș apoi am venit la internat. A apărut înghețata prin cofetării și de acum, zilnic, voi frecventa cofetăria. Îmi place grozav…

La internat am jucat mult tenis cu Popovici, apoi cu Gherasim și, spre marea mea satisfacție, constat că merge din ce în ce mai bine. Așa-mi place mie: să fiu practic și să știu de toate; în special fleacuri de-astea. În seara asta băieții au vopsit mingea de fotbal în alb și verde: e frumos, dar nu ține mult. În orele de meditație pînă la 9 i-am scris o scrisoare buniței, apoi am scris în Jurnal. Azi am avut un mic incident cu Zaharia la tenis, și acum se poartă frumos cu mine. Eu, de asemenea.

Duminecă 24 aprilie 1966. Dimineața m-am sculat înainte de ora 6. Pînă la 7.30 cînd a venit Prandea și ne-a sculat am stat în pat și m-am delectat visînd. Mi-am închipuit o serie întreagă de plăceri sau simple întîmplări posibile care nu știu dacă se vor întîmpla vreodată. Totuși, eu mi le impun să le visez și-mi place (cu ea…).

Acum am un deget scrîntit (cel mic de la mîna stîngă) și s-a umflat dureros. De aproape o săptămînă am un cuțitaș – sistem pește – și nu știu al cui este (nici nu m-am interesat). Azi Popovici Nicolae ne-a povestit un fapt amuzant în legătură cu elevul Leonte Gheorghe.  Acesta a mers la școală fără numărul matricol pe mînă, iar omul de serviciu l-a întrebat răstit: ”Numărul? ”, la care Leonte a răspuns: ”42!!” și trece mai departe (emoticon zîmbăreț). Pentru asta era s-o-ncurce și cît pe ce să se aleagă cu o zi eliminare. (numărul matricol – numărul de la pantofi).

Dimineața m-am schimbat și m-am îmbrăcat în hainele ”de duminecă”, cu toate că ”regulamentul” interzice strict acest lucru. Eu încă-s ”curajos”…

Masa s-a servit mai tîrziu și meditația a început pe la 8.30. Eu am mai stat prin sala de valize și-am jucat tenis. Toader a plecat la 9 prin oraș, apoi a avut ședință la Casa de Cultură (o scurtă conferință cu 8 mai – o jumate de oră). Am stat la meditație pînă la 9.30 cînd – mare minune! – a venit Prandea și ne-a spus că mergem organizat la film. Pe drum m-am întîlnit cu Mircea în uniformă de taxator (doc albastru) și-i stă. Mai ales șapca face toate paralele…

La Cinema ”7N” unde am fost s-a organizat un concurs ”Cine știe cîștigă” pe tema ”8 mai și cinematografia românească”. Au participat trei fete de la noi și trei băieți de la lic 1. (liceul de băieți). Profesor examinator: Kamil Iacob. Concurenții au fost bine pregătiți, dar Bodaș Elisabeta din cl X-a C (dirig. Kamil Iacob) a răspuns la toate întrebările și însumînd 135 de puncte a cîștigat concursul luînd premiul I (o mapă de 63 de lei + cărți). Locul II a fost cîștigat de Lorin Vasilovici (cl. IX-a Lic.1) (un stilou + cărți). Premiul III – o fată din clasa a X-a B (un creion automat + cărți). Au urmat trei mențiuni + una pentru elevul Broască (cl X Lic 1) care a participat la concursul fulger,– au primit cîte un abonament la film pe două luni la Cinema ”7N”. Kamil a ”arbitrat” foarte corect, presărînd și glume. A urmat filmul românesc ”Furtuna” (cu Victor Rebengiuc). Filmul mi-a plăcut pentru că a arătat și secvențe de pe front. La 12.30 am mers fuga la internat de ne-au dat masa. După asta am ieșit iar în oraș.

Azi a fost o zi frumoasă care s-a menținut așa tot timpul. În timpul amiezii a fost chiar zăpușeală dar plăcută. M-am întîlnit cu mai mulți colegi și colege prin oraș (Geta, Vîntu, Cîmpan, Lazurcă, Rusu Ilie, Rîșcă etc.), dar eu l-am căutat pe Toader și l-am întîlnit pe la ora două cînd se îndrepta spre Cinema ”Unirea”. Azi n-au prea ”circulat” elevii prin oraș ca pînă acum. A mai intrat frica în ei…

La Cinema ”Unirea” am văzut filmul englez ”Gustul mierii”. Unora le-a plăcut, dar mie unul nu prea, ci mai mult m-a enervat. Toți artiștii aveau niște mutre ”simpatice” de-ți venea să fugi. La film l-am văzut pe Costică Grigorean cu fata lui Țopa. După film m-am plimbat cu Toader prin oraș. M-am întîlnit iar cu Mircea (7 lei).  Apoi am fost cu Toader la cofetărie și-am mîncat înghețată. Prin oraș ne-am întîlnit cu Hasna Lucia  și ne-a invitat să mergem în parc în fața partidului. La insistențele lui Toader am luat-o într-acolo, dar am trecut foarte simplu prin fața lor, fără să zicem nimic (era și Natalia cu Teodora pe-acolo). După ce am trecut colțul străzii am stat un pic să ne gîndim ce-i de făcut. Toader mă îndemna să merg cu el, dar sînt prea grosolan și necioplit ca s-o fac. Singur îi era rușine, că se înroșește fără să vrea pînă-n vîrful urechilor (Gluma lui Toader: ”Nu-i așa că-s roșu? Mi-a dat Druguș două palme…”. emoticon zîmbăreț). După asta am fost amîndoi la Mircea la autogară. Nu știu cum am mai îndrăznit să-i mai cer bani. N-avea și m-am rușinat tare de tupeul meu. Deoarece se apropia ora 6 am îndreptat cîrma spre internat. Azi am halit și apoi am coborît în sala de valize unde am jucat încontinuu tenis pînă la ora 7.30. Acum le văd mai bine (nu ca prin pătura udă, ca la-nceput). A început să mă pasioneze tenisul și trebuie să mînuiești paleta cu artă pentru a bara toate mingile și a împinge ”boabele” pe masă.

În seara asta Prandea a venit iar beat, de-abia vorbea. Îi zice lui Țopa: ”Eu numai de patru ori pe săptămînă mă îmbăt”. Dar și cînd se îmbată – o face lată rău. Meditația a început la 7.30 și a ținut pînă la 9. Prandea avea chef de vorbă și i-a făcu o morală bună lui Atănăsoaie (l-a amenințat să se tundă): ”Atănăsoae știi chestia cu părinții tăi…”. Aici Atănăsoae a tăcut. Probabil că l-a atins la punctrul slab. La un moment dat Prandea a zis: ”Fiecare să strîngă murdăria de lîngă banca sa” (zise măgarul, scuturîndu-și urechile). Pretextînd că se apleacă să culeagă hîrtii, fiecare trîntea scaunele cu putere producînd un zgomot infernal, care – cred – ar fi putut fi auzit și de la Liceul 1. Prandea stătea și se uita la noi înconjurat de zgomotoasele manifestări. Băieții vroiau să-l scoată din sărite și de aceea au procedat astfel (fiindcă-i beat).

În dormitor am mai făcut un pic de sport, mi-am pus pantalonii la dungă și m-am așezat în pat cu gîndul să visez. Așa fac întotdeauna. Pe lîngă că visez în timp ce dorm, înainte de a adormi visez cu ochii închiși fiind treaz. După ce mă trezesc dimineața, de asemenea visez pînă îmi sare somnul (majoritatea viselor au legătură cu ea). În seara asta m-am culcat fără să fi citit vreodată la unul din obiecte. Așa pregătire mai zic și eu…

Luni 25 aprilie 1966. Dimineața ne-a sculat Haiuță. Ca de obicei, m-am spălat la pompă, afară. Ază m-am sculat la 6 fără 10 cu gîndul să mai învăț cîte ceva. La și un sfert eram în meditație. Aici Haiuță mi-a dat să citesc revista ”Uniunea Sovietică” cu care am pierdut timpul pînă la și jumătate. După asta mi-am adus aminte că am de învățat la patru obiecte (latină, engleză, chimie și economie politică). La primele nici nu m-am uitat, la al doilea am învățat un pic, la chimie – ioc, iar la economie am citit o dată. ”Cam” slabă pregătire pentru un asemenea orar…

Prima oră: latina. Cu un pic de emoții a trecut și asta. Profesoara mi-a mai făcut cîteva observații să mă trezesc odată… Apoi am luat ca lecție nouă ”Caracterizarea operei lui Cicero”. La economie politică a fost mai grav. În pauză m-am interesat de la cei din clasa X-a A. Regula: dacă nu lipsește nimeni, ascultă de la urmă. Nici la noi nu lipsea nimeni și eram siguri că ascultă pe cei de la coadă. Drept pentru care, pînă a sunat, am citit de două ori prima jumătate a lecției. După cum mă așteptam, m-a ascultat primul. Ceilalți, mai ”șme”, s-au scuzat (Vulpe, B.M., Teleagă Viorica, s-ar fi scuzat și Vlonga Aurora dar erau prea mulți). La început am știut foarte bine, apoi din ce în ce mai slab pînă m-am încurcat cu totul. După mine știusem pe-un 7 dar profesorul, mai exigent, mi-a pus 6 (Vîntu 7, Vlonga 5). Apoi ne-a predat lecția nouă pe care am ascultat-o fără chef. La muzică profesoara nu ne-a lăsat să învățăm la alte obiecte (aveam de gînd să învăț la chimie). Ne-a predat despre ”înaintașii muzicii românești”. În mod deosebit s-a oprit asupra lui Ciprian Porumbescu, povestind multe date biografice. Ne-a povestit despre dragostea nefericită a lui făcînd o paralelă între Veronica Micle și Berta Goldoni – amanta lui. Aceasta s-a căsătorit cu un tînăr din familia Rosignon și a locuit în casa în care locuiește acum profesoara noastră de muzică (Ruscior Ana)… Foarte interesant. Ne-a mai spus că cripta familiei Rosignon în care se află și Berta este în cimitirul din Rădăuți. La chimie, am tremurat prea tare și nu m-a ascultat. Totuși mi-a pus o mulțime de întrebări din bancă. Le-am dat însă răspunsuri bune la toate, avînd manualul deschis. Îmi venea să rîd cînd profesoara îi spunea unei eleve: ”Pe mine nu mă poate fura nimeni. Eu și gîndurile vi le cunosc…”. Nu mi-a pus notă însă… La ed fizică am uitat să-mi iau echipamentul și am făcut așa în pantofii mei sparți (la dreptul îmi ies degetele în afară). Am mers cu Halip pînă la școală exersînd mereu semnalul nostru compus din cîtecele a două păsări: fiu – fiu – fii, fiu – fiu – fi/ fiu – fiu – fi + cîntecul mierloiului. La ora de ed fizică în loc de încălzire am săpat groapa de sărituri, asudînd bine. Profesoara care m-a ”supravegheat”, m-a lăudat, zicînd că ”am forță” și că ”mă pricep la treabă”. Lauda m-a măgulit. Apoi am făcut săritura în înălțime, urmată de handbal, fotbal, volei, de toate. Pe la jumătatea orei m-am spălat, apoi profesoara ne-a chemat să facem flotări pentru notă. Pentru 5 trebuie 6 flotări, pentru fiecare punct în plus trebuie două flotări în plus. Pentru 10 – trebuie 16 flotări.  Eu m-am simțit în putere și-am făcut primul. Am făcut vreo 18 și mai făceam. În orice caz a ieșit un zece. Ceilalți (trei băieți) au luat tot 10 dar nu le-au făcut așa corecte. Restul orei am stat degeaba, apoi am pornit-o singur spre școală. La ora de engleză, pînă a venit profesorul am fost foarte vesel și spiritual, ceea ce nu-mi intră în obicei. De regulă această dispoziție apare după ora de sport făcută normal, fără să obosesc prea mult. Dacă întrec măsura sînt obosit și devin posomorît. La limba engleză Pop a ascultat trei eleve și pe Costică Lungu din D. Au mai rămas patru fără notă din clasa X-a E și ora viitoare mă ascultă la sigur. Costică a încurcat-o. În primul rînd Pop i-a făcut o morală serioasă pentru că n-avea uniformă (pantaloni și cravată); apoi nici n-a știut și a mai ”scos” un 3. Mi se pare că Pop are de gînd să-l lase corigent la engleză. Apoi ne-a predat prima parte a lecției ”The Hotel and Restaurant Workers on Strike” By Jack Lindsay.

După aceste 6 ore am fost liberi. La internat am luat masa în grabă. Am observat că azi s-au întors Florea și Alexandra din Rusia (L.D: de fapt ei au fost la Chișinău…). Știind că azi nu se face atelierul m-am scris și eu pe un bilet împreună cu Gherasim și Lungu Costică și-am plecat la film. Am fugit un pic. Filmul începuse, căci n-a avut jurnal. Dar noi ne-am grăbit să venim crezînd că vedem filmul românesc ”Procesul alb”. A intervenit o schimbare și vrînd-nevrînd am văzut filmul de producție uzbecă ”Furtună deasupra Asiei”. Filmul mi-a plăcut în oarecare măsură. Are specificul lui. Prezintă izbucnirea MRSO în Tașkent, capitala uzbecă. Din fotografiile de pe panoul publicitar ne-am dat seama că a fost rupt o bună parte din film; drept urmare s-a terminat la ora patru. La ieșire mă cam îngrămădeam cu Toader și nu știam că Economul era în fața noastră. Mă mir că nu ne-a apostrofat pe loc.

Cînd am ajuns la internat, mi-am dat seama că mă vîrîsem într-o încurcătură. Eu am avut bilet de voie  cu Gherasim: Druguș plecat la film. Halip N. a făcut bilet de voie și pentru mine: Druguș plecat la atelier. Am avut un mare noroc că nu s-a prins Prandea, altfel o puteam încurca foarte simplu. Pînă la 5 am scris în Jurnal. În pauză mi-am schimbat cărțile, apoi am jucat cu Lungu Arcadie 6 partide de tenis. L-am bătut cu 4-2 la seturi. În orice caz, mi-e inferior.  De la 5.30 la 7 fără 15 am scris în Jurnal încontinuu, cu viteză. Pînă la 7 am scris și o c.p. acasă (pantofi).

În timpul cinei a fost profesorul Prelipcean de la Liceul 1. Întrebarea lui: ”Cum stă situația cu băieții de la Liceul 2? ” Răspunsul pedagogului: ”Mai bună ca în trim. II!”.

În pauză n-am vrut să mmerg cu Toader la plimbare, ci am stat la sala de valize și mi-am tocit nervii cu Evuleț.

Au înflorit din plin mălinii, vișinii iar liliancul a îmbobocit. Au apărut în număr foarte mare cărăbușii. În seara asta a fost o adevărată babilonie cu ei, în meditație. Au fost aduși vreo 10 – 12 ”musafiri” din ăia și le-au dat drumul în așa fel încît să fie mereu 2-3 în aer, să bîzîe. Băieții rîdeau, iar Prandea nu avea ce să le facă. Babii o făcea pe șeful…  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 362 Joi 28 decembrie 2017. Jurnal de licean prostuț (90).


Joi 14 aprilie 1966. Aseară, cum a dat drumul la dormitoare am fugit repede sus, m-am dezbrăcat, m-am înarmat cu periuța de dinți și săpun și direcția: spălătorie. Am făcut o baie foarte bună pînă la jumătate și pe picioare. Mi-am spălat și ciorapii, apoi am ieșit pe coridor și mi-am făcut un lustru grozav la pantofi. Așa-mi place mie, să fiu curat. După asta am făcut iar sport. Florin iar a încercat să mă ia înainte, dar l-am pus la punct cu o vorbă pe care-o țin minte de la mama: ”Fii cuminte ca-nainte; nu fi prost cum ai fost”. Mai tîrziu a fost pedagogul prin dormitor și ne-a adus aminte de cazurile cu dispariția copiilor și luarea de sînge. Ne-a prevenit să punem foraibăr la ușă…. Toader s-a culcat pe la 9.30, dar n-a adormit nici pînă la 10 cînd m-am culcat și eu. Lumina s-a stins tot pe la 10. Băieții au jucat în dormitor cîteva partide de remy.

Azi dimineață m-a sculat Halip N. la 5. M-am echipat, spălat și m-am dus în meditație unde mi-am pierdut timpul scriind în Jurnal sau stînd pe-afară pînă la ora 6.

După ploița de ieri iarba crește minunat și pămîntul e proaspăt. Cerul pare mai senin și sper ca azi să nu mai plouă.

Pînă la 7.30 am scris scrisoarea la l română și am învățat la istorie. Azi am stat la masă, dar n-am ciugulit decît un pic de pîine. E și cazul. Mă îndop mereu cu bunătăți și atunci cum să-mi mai fie foame?

Prima oră: limba română. N-a controlat lucrările, amînînd aceasta pentru altădată. A ascultat, apoi a predat despre ”Sămănătorism”. Mi se pare că atunci cînd explică, profesoara se uită la mine. La istorie a ascultat Rev. din Oct. și a predat apoi ”Mișcarea muncitorească”. La l rusă, după cum ne așteptam, a dat extemporal. Am fost la nr 2 și am primit niște întrebări mai grele ca la nr 1. Și nu m-am prea descurcat. În general am făcut bine, dar cred că am multe greșeli la analiză (un 6-7). Profesoara a venit lîngă mine și mi-a arătat o serie de greșeli. ”Kontrolnaia rabota” a ținut toată ora. După rusă am avut naturale. Profesoara a ascultat majoritatea orei și în ultimele 15 min. a predat mai departe.

Azi am fost cam tăcut. Îmi vine cam greu să nu mai privesc ”în stînga”. Treptat poate mă voi obișnui. Nu-mi iese însă din cap cum am hotărît eu asta. Mi-aduceam aminte de dățile cînd ieșeam la tablă, cînd veneam din bancă, virgulă, cînd plecam acasă ett. etc.

La 12 cînd veneam de la școală, la colțul străzii Mărășești era adunată mai multă lume. Ne-am apropiat și am auzit despre ce era vorba. Un părinte povestea că i-a dispărut copilul de azi dimineață și nici miliția nu i-a dat de urmă. Se cam îngroașă gluma cu copiii și sîngele. Cum am ajuns la internat am povestit curioșilor întîmplarea, ba am mai pus și de la noi. Am zvonit c-au dispărut 10 copii și că s-au găsit cîțiva morți. Am fost crezut și, peste cîtva timp, mi-a adus cineva la cunoștință c-au dispărut 10 copii… De-abia-mi țineam rîsul.

După ce-am luat masa am ajutat la descărcatul unei căruțe de ceapă. Toader s-a luat la harță cu Cotleț și s-au luat și la pumni. Am intervenit și eu, iar Cotleț văzînd că sîntem doi s-a lăsat păgubaș. Toader s-a dus la ”meeting”, la blocuri. (L.D.: meeting = întîlnire). Eu am ieșit cu Costică în oraș. El s-a dus la film, iar eu am rămas singur și mă plimbam. Deodată a apărut Toader. Ne-am plimbat o bucată de timp, apoi am venit pe str. Mărășești și-am văzut casa unde s-a întîmplat nenorocirea.

La 3.30, cînd am venit în meditație, am găsit caietul de însemnări deschis și dezvelit. Plicul de la Moscova era desfăcut și toate schimbate de la locul lor. Mi-era mai mare ciuda, dar n-am ce să fac. Clocotea în mine ura neputinței și tare-aș fi vrut să știu cine era autorul. Acum, dacă a dat de acest caiet, mai mult ca sigur că va mai încerca o dată să se delecteze cu lectura.

Cînd mă duceam să-mi schimb cărțile, m-a ajuns Mircea din urmă. A fost acasă și mi-a adus ceva haleală și o scrisoare de la Puiu (L.D.: Era vorba despre Puiu Marian, vărul mamei, vecinul de la Grămești și tatăl gemenilor Petrică și Paulică) care-și face serviciul militar la Mangalia. A scris de pe vapor și m-a bucurat foarte mult acest răspuns. Am stat cu Mircea pe-afară, am mîncat, apoi el s-a dus, și eu pînă la 5 n-am mai învățat, ci am scris în Jurnal.

La 5 am ieșit cu Toader afară și, încetul cu încetul, am luat-o spre Casa de Cultură. I-am spus lui Fodor să ne facă un bilet de voie și noi am plecat, siguri că sîntem legali. La Casa de Cultură a trebuit să așteptăm mai mult deoarece au avut soldații o conferință. Eu am avut locul 216 și Toader 103. Cînd am intrat în sală (6.45) am găsit loc liber lîngă Toader (102) și-am văzut foarte bine. În seara asta am văzut poemul dramatic ”Marele fluviu își adună apele” prezentat de Teatrul de Stat din Botoșani. A avut f. f. multe personaje. Personaj principal: Caterina. Cel mai mult mi-a plăcut de Mila, fire dezghețată și veselă. ” – Ce facem cu regele?”; ” – Da ducăse-n p… (apoi a pus mîna la gură și a continuat: ”Ducă-se de unde-a venit!”). Mi-a plăcut și de țiganul care credea că ”frițul” nu știa ”rumanești”: ”Dacă nu-l ține cureaua, să apuce bidineaua”. Pe lîngă subiectul ei (lupta comuniștilor din ilegalitate) a avut și multe momente comice. Lîngă mine a stat o fată din clasa X-a C, Bodaș Elisabeta. Cum s-a întîmplat că pe rîndurile de lîngă noi stăteau numai fete (în față, în spate, în dreapta și în stînga).

Pe la 9 am ajuns la internat. În total, eram patru elevi în cauză. Prandea ne-a spus că n-are ce ne face: ”tov director a spus că trebuie să fiți dați afară de la internat și…. n-am ce vă face…”. Nu m-am speriat deloc și nici nu mă tem că va încerca să ne facă ceva. Seara, în dormitor, s-au mai povestit o mulțime de zvonuri în legătură cu copii furați, sînge, contrabandă, omoruri și multe, multe altele. Am adormit cu ele-n minte.

Vineri 15 aprilie 1966. Dacă ieri nici n-am deschis geanta, azi nici nu m-am mai sculat la 5… M-am gîndit să nu mă epuizez prea tare. Totuși, m-am sculat la 6 făr-un sfert.

Ca și ieri azi e o zi perfect senină, călduroasă.

În meditație, pînă la 7.10 am scris în Jurnal. Apoi, ca să nu zic că plec la școală complet nepregătit, am citit la fizică. Banca mea din meditație (acum stau cu Halip în ultima bancă din fund) este foarte însorită și am necăjit pe mulți cu oglinda. I-am dat o dată lui Babii, apoi am ascuns oglinda sub caiet; imediat a început să circule prin meditație să vadă cine-i face mizerii – nu m-a dibuit însă…

Dimineața, m-am înfruptat bine la valiză și la masă am ciugulit un pic de pîne, dar de ceai nu m-am atins.

La școală am ajuns foarte voios și sprinten. La limba română a ascultat cîteva eleve apoi a predat ”poporanismul”. La fizică ar fi trebuit să ne dea extemporal (fusese anunțat) dar s-au scuzat cam multe și profesoara a uitat. Toată ora a predat, apoi am făcut probleme. La limba latină (ca și la celelalte obiecte, azi) eram nepregătit. Profesoara a scos cîteva eleve la ascultat și m-a întrebat și pe mine dacă mi-am completat caietul la gramatică. Cînd a auzit că nu, s-a cam supărat pe mine. Pe la mijlocul orei n-am avut ce face și am vrut să scot niște caiete. Baba m-a observat și m-a pus să acord un caz. Eu, cum nu eram atent, am început să-i îndrug niște prostii. Acum chiar m-a apostrofat și mi-a spus: ”Băiete! Știi că ești foarte slab la latină și nu ești atent. În loc să înveți și să ne-ajungi cu materia, tu dai înapoi. Stai jos, băiete!”. Nu m-am simțit deloc bine și pe urmă am fost cît se poate de atent. La sf orei am tradus o propoziție destul de bine. Cînd m-a pus să spun un caz, B.M. a încercat să-mi sufle dar s-a încurcat, a ridicat din sprîncente și a început să rîdă. Nu știu cum s-a întîmplat, dar azi am început să fac iar schimb de priviri cu ea. M-am intersectat de două ori cu ea, la ușă; ea m-a fixat cu privirea și a ciripit ceva… La sf. orei a venit diriginta și a fixat cîteva ore de consultații (la latină și engleză).

În pauza mare, Toader a ieșit afară cu aparatul și a făcut vreo 12 poze (Eu: ”Pe mine să mă iei doar pe jumătate; de la jumătate în jos…”).

Primele 15 min. din ora de geometrie ni le-a răpit diriginta cu fixarea tezelor. Cele 7 teze au ocupat aproape toată luna mai. Au rămas în suspensie engleza și matematica. Cînd a venit Hrișcă în clasă am definitivat cu teza și la obiectul lui. A cerut un calendar și eu i l-am dat pe cel de la Moscova (El: ”Vrei să înveți și rusește?…”). Ținînd cont că suntem secție de umanistică și la cererea noastră insistentă a noastră, am fixat-o pe 29 aprilie (ora următoare ar trebui să facem recapitulare pentru teză…). Ora asta am văzut cîtă bunătate și înțelegere există în omul ăsta. Ne cere numai un minimum de cunoștințe. Știe că n-avem ce face prea mult la ”limbi” cu matematica. Tot în ora asta a venit femeia de serviciu și ni s-a citit comunicarea din condică. Cf. Art 36 din regulament, elevul Marghiloman din clasa XI_a B a fost exmatriculat din școală, cu drept de înscriere în anul următor, ca repetent. În ora de limba rusă, profesoara ne-a adus aminte de asta și ne-a anunțat hotărîrea tovarășei directoare și a consiliului de profesori că cei prinși în oraș după ora 20 vor fi exmatriculați. Măsura e foarte serioasă și va fi executată de organele de miliție și de ”patrulele de profesori”. Diriginta a spus, ca pe o glumă: ”Acuma voi să aveți grijă ca pînă la ora opt, handra-handra, să vă plimbați deajuns…”. La rusă am luat o lecție nouă (”Războiul de partizani” – prima parte). S-a prelucrat foarte mult în clasă și am înțeles foarte bine. Azi relațiile dintre ”noi” s-au întărit. Înainte de ora de rusă am făcut o luptă cu Ica și tot o pocneam ”la părțile slabe” cu un bețigaș. La începutul orei de rusă, B.M. mi l-a cerut, din priviri, și i l-am dat. La sf. orei mi l-a înapoiat zicînd că-i ”intact”. Apoi ea a plecat acasă.

La internat am mers nunai cu Costică. Toader a avut, pînă la ora 16 (!) un instructaj UTC pe școală. După ce-am luat masa m-am simțit foarte bine, apoi am plecat cu H.N. prin oraș. Acesta are anumite păreri despre mine. După părerea mea-s cam exagerate (că-s bun, că învăț bine, că știu multe: engleză, franceză, Katiușa, limba rusă, corespondența cu Moscova etc etc.). L-am dus pe Str. Speranței. I-am arătat unde stă baba Oanea și B.M. Apoi am stat o bucată de vreme prin parc, la umbră (azi tot timpul a fost foarte cald), iar pe la 3.20 am ajuns la internat. Mi-am schimbat cărțile dar nu m-am atins de ele pînă la 8. Pînă la 4 am stat la sala de valize, apoi a venit Toader și-am ”hușchit-o” de la meditație. Am mers pe hipodrom (aici caii făceau antrenament). Am stat așa, lungiți la soare și discutînd cîte-n lună și-n stele, pînă la ora 5. La 5 am trecut pe la internat. Haiuță: ”aveți cîte-o absență!”. Noi: ”Bine, bine”. Am stat 5 min la internat, apoi Toader a luat aparatul și-am ”hușchit-o” iar în oraș. La îndemnul meu, Costică și-a început un alt Jurnal. Am ajuns în parc și vroiam să facem aici vreo poză, dar am văzut parcul plin de elevii de clasa IX-a de la Liceul 2. Profesoara Rebca, care era cu ei, ne-a văzut (mîine mă ascultă la chimie). Am mers în parcul de lîngă autogară și-am făcut o fotografie cu Toader sub un brad (era cam umbră). N-aveam pe cine să punem să ne pozeze și-am ”achiziționat” un băiat de la țară. Acesta, pînă a învățat cum să facă poze a stricat una în vînt. Am venit agale la internat și-am ajuns aici la 6 fără un sfert (Haiuță n-a mai spus nimic). Timp de jumătate de oră am scris de zor în Jurnal. Deodată, cum scriam, vine cineva și-i zice lui Gherasim să mă ia pe mine și să ne dea masa de amiază (numai Toader n-a mîncat). Eu am tăcut și m-am dus la masă. M-am îndopat cu felul doi și o eugenie. După asta era și clar că n-am mai putut mînca seara la 7. Pînă s-a dat pauza am scris încontinuu apoi am ieșit în centrul orașului și înapoi. Azi, și în special spre seară, m-am întîlnit cu o serie întreagă de profesori (Rebca Ana, Barbu, Hrișcă, Galan – toți de la Liceul 2). La 8 seara am intrat și noi în internat. Pe drum mereu fredonez Katiușa și am învățat pe de rost primele două strofe. Îmi place pentru că are ritm bărbătesc, de marș. Iată cuvintele acestui cîntec, scrise de Matei Blanter.  (L.D.: În Jurnal cuvintele sunt scrise cu grafie chirilică/ rusă. Voi reda aici cuvintele, cu grafie latină).

”Rasțvetali iabloki i grușî/ Poplîli tumanî nad rekoi/ Vîhadila na bereg Katiușa/ Na vîsokii bereg, na krutoi. // Vîhadila, pesnia zavadila/ Prostepnovo, sizocea orla/ Pro tavo katorovo liubila/ Pro  tavo, cii pisma beregla. // Oi, tî pesnia, pesenka deviceaea/ Tî leti za lohkim vetrom vsled/ I baițu na dalinem pogranicie/ Ot Katiușî peredai privet. // Pusti on vspomnit devușki prostuiu/ Pusti uslîșati, kak ona poeot/ Pusti on zemliu berejet radnuiu/ Uhodila a libovi Katiușa sberejet // Rasțvetali iabloki i grușî/ Poplîli tumanî nad rekoi/ Uhodila s berega Katiușa/ Uhadila s berega damoi.”

Azi în oraș mi-am însemnat personajele poemului dramatic ”Marele fluviu își adună apele” de Dan Tărchilă: (Caterina, Milan, Victor, Oniga, Mihai, Eliad, Cîrciumarul, Krisch, Rănitul, Lăutarul, Acarul, Turistul, Turista, , Călugărul, Șeful gării, Comisarul de poliție, Directoarea azilului, Sergent I, Sergent II, Patronul, Fritz, Directorul Doftanei, Agentul de siguranță, profesorul de filozofie, 3 femei de stradă, Judecătorul, Mama, Muncitoarea, Fetița, Băiatul). Artiștii care au interpretat aceste personaje nu au fost puse pe afiș deoarece nu erau definitivate rolurile.

De-abia pe la 8.30 m-am apucat să învăț la chimie (că-i mai periculos). Pierd tare mult timp cu scrisul Jurnalului, dar nu-mi pare deloc rău. Seara, în dormitor am făcut un pic de sport. Din cauza asta, Halip Florea a încasat vreo două palme de la Popovici Neculai (bad!).

Sîmbătă 16 aprilie 1966. Dimineața, vremea era cam mohorîtă, dar s-a îndreptat în timpul amiezii, cînd s-a făcut foarte cald. Au venit însă nori groși și după masă a plouat și s-a făcut iar frig.

Dimineața, cînd mergeam la școală, Mircea venea cu cursa de la garaj. A oprit și a venit cu mine pînă la școală. Mi-a dat 50 de lei (din ciubuc) și mi-a spus să fac ce vreau cu ei.

La istorie, ascultare – predare. La latină profesoara nu s-a mai ”legat” de mine, dar în pauza următoare m-a luat pe coridor unde era și diriginta și mi-a spus să fac tot posibilul să dau luni teză, iar sîmbăta viitoare să dau diferența pentru trim. II. Diriginta mi-a spus să iau ore de la un domn (Bilan, sau Vișan, str Șt. cel Mare nr….). Nu știu dacă voi face asta. La chimie eram f f sigur că mă ascultă, dar colegele din prima bancă mi-au spus că mi-a pus numai data și pînă la sf orei nu m-a mai ascultat. Ora viitoare avem o lecție grea și sigur mă va asculta. La fizică am dat extemporal. Eu am fost nr 1 și am fost mai norocos. Ne-a dat o probleme de care sînt sigur că am rezolvat-o bine, o întrebare (ce este fluxul magnetic) și de transformat niște unități de măsură în alte sisteme. Ne-a lăsat aproape toată  ora. Spre sf. orei au început să bîzîie difuzoarele. Vorbea Pop la stația școlii, dar abia se auzea. A anunțat o serie de elevi care trebuie să vină la școală și să se întîlnească cu elevi și eleve din Suceava. Cum am terminat la 12 am și tulit-o la internat, mi-am lăsat aici cărțile, apoi am mers cu Gherasim în oraș. Mi-am făcut un cec de 50 de lei. Am mers apoi iar la internat și-am mîncat. Imediat ne-am schimbat hainele și repede am luat-o spre cinema ”7N”. Pe drum ne-a prins ploaia și ne-a stropit nițel. Pe la autogară m-am întîlnit iar cu Mircea și mi-a spus că diseară ia Șerbăuțiul, nu Zamostea (deci nu mă mai duc azi acasă, așa cum îmi planificasem de dimineață). La film m-am despărțit de Toader. Azi a fost și el cu Natalia la film (pentru prima dată). Am văzut Winetou, seria II-a. Mi-a plăcut. După ce-am ieșit de la film m-am dus cu Arcadie pe la gară, apoi, împreună cu Gozec, am mers la Grădina de tir unde a avut loc meciul de handbal în șapte dintre ”Voința Rădăuți” și Constructorul București. Am sărit gardul – ca tot omu – și-am avut loc în tribună. Mă mir că n-am căpătat guturai pentru că am tremurat zdravăn de frig. Ai noștri au pierdut ca niște eroi. Storoj a fost făcut ciur. Scorul a fost de 36–14  pentru ”Constructorul”. Arbitrul dădea sancțiuni cam tari  (Pe Puiu l-a eliminat de vreo patru ori, și el era cel mai bun jucător de pe teren). Bietul arbitru era s-o-ncurce. A scăpat numai cu un picior în spate și cu o piatră în obraz… Am plecat cu Toader în oraș (a fost și el la meci, cu aparatul). Am mers cu el pe la Nicu Bujdei (Str. Gării nr. 12) apoi am venit la internat. După ce-am luat masa am făcut ”plimbări” prin oraș cu Gherasim, numai pînă la ora 20.

În seara asta Prandea a venit mort de beat. A venit în meditație și a început să țină un discurs tîmpit în rîsul tuturor elevilor din meditație. El: ”Vvvv-ați tîmpit!, vvvvvați idioțit…”. ”Repet și subliniez totodată… așaaaa…”. De la 8 la 9 n-am putut învăța la nimic deoarece am avut ”distracție”. Colac peste pupăză a venit și Botez în seara asta. Profesorii circulă grozav prin oraș. La circulație, sergenții au fost înlocuiți cu locotenenți. Am văzut pe stradă și un locotenent în rezervă îmbrăcat în uniformă… Cînd ne-a dat drumul la dormitoare am aflat o veste ”bună”. S-au eliberat dormitoarele 8 și 11 (pe lîngă 4 și 5). A trebuit să dorm în d. 6 cu Buraciuc V. (cl. XI-a) dar vai de capul meu cum am stat. D 6 este foarte bun, numai de 6 paturi și e în întregime ocupat numai cu băieți de-a XI-a.  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!