liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Alina Roiniță

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 654. Duminică 14 octombrie 2018. Trădarea cărturarilor. Inteligenții fac prostii? (35)


Bibliografie pe tema recenziilor la cartea lui Julien Benda

http://www.bookblog.ro/recenzie/tradarea-carturarilor/ Silviu Man, recenzie

http://www.cooperativag.ro/jurul-tradarii-carturarilor-julien-benda-raspunde/ Paul Sterian, în: Curentul din 1928, la un an după apariția cărții în Franța

http://bookhub.ro/tradarea-carturarilor-de-julien-benda/ Victoria Diaconescu, recenzie în Bookhub, 15 august 2018

https://www.rostonline.ro/2012/04/n-steinhardt-si-tradarea-carturarilor/ Steinhardt despre Trădarea cărturarilor

https://filologisme.ro/2018/02/04/benda-julien-2017-tradarea-carturarilor-traducere-de-gabriela-cretia-bucuresti-humanitas/ Alina Roiniță, recenzie la ediția din 2017

https://www.ziaruldevrancea.ro/jurnalism-cetatenesc/18522-tradarea-carturarilor.html Mișcarea legionară din RO apare în aceeași perioadă cu Trădarea cărturarilor (Fl Iaru)

https://cotidianul.md/2018/05/23/octavian-ticu-tradarea-carturarilor/ Octavian Țicu http://www.coltulcolectionarului.ro/blog/wordpress/tag/tradarea-carturarilor/

http://www.icr.ro/madrid/tradarea-intelectualilor-pro-si-contra-la-icr/es Ce este un intelectual/ Care este rolul intelectualului în societate? Cum se transformă o idee în ideologie?

https://books.google.ro/books?id=aA1rDAAAQBAJ&pg=PT97&lpg=PT97&dq=tr%C4%83darea+c%C4%83rturarilor+de+julien+benda&source=bl&ots=0VbVUy1PLe&sig=gp26-7fTdD0VvFKIBDAf3I_k6u0&hl=ro&sa=X&ved=2ahUKEwip58TskardAhXQLFAKHWYQA904MhDoATACegQICBAB#v=onepage&q=tr%C4%83darea%20c%C4%83rturarilor%20de%20julien%20benda&f=false Interesant de citit! Compară Trădarea intelectualilor cu Franța bizantină

https://cabalinkabul.wordpress.com/2015/01/13/tradarea-clericului-plesu/ Trădarea clericului Pleșu, de Dan Alexe. Bună de citat!Dan Alexe,

http://revistacultura.ro/nou/2014/07/benjamin-fondane-intalnire-cu-julien-benda/ Evreitatea și atitudinile intelectualilor în varii timpuri

http://www.revistatribuna.ro/wp-content/uploads/2012/08/163-supliment.pdf

http://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/V305/pdf    Teza lui Benda era aceea că rostul cărturarului în istorie este acela de a nu lăsa ca lucrurile rele, criminale şi dezumanizante să ajungă să fie convertite ideologic în valori sociale. Puterea intelectualului de a acţiona ca o „centură de siguranţă morală”, trans-istorică, este condiţionată de ţinerea lui în afara mecanismelor politicii de partid şi de stat, unde vrând-nevrând îşi pierde inocenţa” şi răceala judecăţii, cedând pasiunilor şi intereselor de moment. Aşa-numita „trădare” se produce atunci când cărturarul „coboară în cetate” în aşa măsură încât nu numai că pune la dispoziţia politicianului instrumente de justificare a acţiunilor sale, ci îşi perverteşte ideologic chiar şi propriul domeniu de activitate (ştiinţa, filosofia, arta sau religia).

https://www.contemporanul.ro/lecturi/theodor-codreanu-ceea-ce-nu-poate-fi-negociat.html Aura Christi se întâlneşte cu Julien Benda din Trădarea cărturarilor, întoarcerea la esteticul trădat de scriitori de dragul ideologiilor lucrative. Această dimensiune străbate cartea autoarei noastre, ferind-o, astfel, de acuza înregimentării în altă ideologie militantă, fie şi opusă „corectitudinii politice”

http://www.lapunkt.ro/2015/11/insinuare-contra-impunere-in-estetica-raului/ Este comparat Benda cu Thomas Mann și alți autori cu idei similare/ contrare

https://www.observatorcultural.ro/articol/intelectualii-tradarea-carturarilor-2/

(va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 620. Luni 10 septembrie 2018. Trădarea cărturarilor. Inteligenții fac prostii? (1)


Motto: ”În trecut, omenirea, ghidându-se după valorile impuse de cărturarii ei, făcea răul, dar cinstea binele. Dar se poate afirma că Europa modernă, călăuzită de magiștrii ei care-i laudă frumusețea impulsurilor realiste, face răul și cinstește răul. Ea seamănă cu tâlharul din povestirea lui Tolstoi; călugărul care-i primise spovedania exclamă uluit: «Ceilalți măcar se rușinau de tâlhăriile lor; dar ce mă fac cu ăsta, care se mândrește cu ele!»“ (JULIEN BENDA)

Miniserialul pe care îl încep astăzi este (mai mult decât) o pseudorecenzie a cărții ”Trădarea cărturarilor” de Julien Benda (https://ro.wikipedia.org/wiki/Julien_Benda). Chiar dacă opul scriitorului și filosofului francez (de origine evreiască) a fost scris exact în mijlocul perioadei interbelice (1927), când stânga militantă a luat chipurile nazismului și bolșevismului, interesul față de conținutul cărții nu a scăzut, și asta datorită temei alese (rolul intelectualilor de prim rang în conducerea societății), stilului (unul provocator, incitant, uneori dilematic, alteori oferind concluzii ce se doresc definitive), și poziției neutre adoptate (chiar dacă, nu mult după apariția cărții și în răspărul concluziilor și criticilor sale, autorul se înscrie în Partidul Comunist Francez).

Pentru început, subliniez că Editura Humanitas merită aprecieri pentru reeditarea (repetată: 1993, 2008, 2017 a)  cărții lui Julien Blenda. Deși internetul și generoasele motoare de căutare pot aduce informații și clarificări referitoare la geneza cărții, biografia autorului sau anul primei apariții, consider că acestea ar fi putut fi oferite de editură, renunțând, un pic, la autopromovarea cărții, editurii și a proprietarului acesteia în favoarea clarificărilor amintite mai sus. Din păcate, comercialismul bate editorialismul, dimensiunea culturală a evenimentul apariției unei noi ediții (în 2017) fiind, astfel, știrbită. Traducerea s-a făcut după ”La trahison des clercs”, ediția franceză din 1981. Nespecificarea datei primei apariții a acestei cărți induce cititorul în eroare, editorul lăsând impresia că este vorba despre o operă postumă a autorului (https://en.wikipedia.org/wiki/Julien_Benda). Mai mult, dacă la ediția anterioară cartea avea o binevenită Prefață (datorată istoricului Andrei Pippidi), acum cartea este văduvită de așa ceva, cititorii mai puțin inițiați în filosofia și ideologiile perioadei interbelice având dificultăți la receptarea corectă a mesajului cărții. Dacă aș fi fost editor aș fi adăugat la fiecare nouă ediție ecourile generate de ediții anterioare (presupunând că cei care au făcut recenzii sau au emis opinii despre autor și carte nu pretind …drepturi de autor). Traducătoarea a rămas aceeași ca în edițiile trecute: Gabriela Creția.

În România, ziarul Curentul publica, în septembrie 1928, la mai puțin de un an de la apariția originalului francez, o recenzie datorată lui Paul Sterian, ale cărei opinii le voi comenta la momentul potrivit. Și ediția de față a cărții a primit deja mai multe recenzii pe care le voi face cunoscute (prin link uri), dar le voi și critica acolo unde cred că au apărut derapaje hermeneutice. Amintesc, deocamdată, patru recenzii, destul de diferite între ele, atât ca stil și ca structură, cât și sub aspectul concluziilor finale datorate următorilor ”recenzori”: Alina Roiniță, Victoria Diaconescu, Octavian Țicu și Silviu Man. În ce privește pseudorecenzia de față, voi proceda după cum urmează: cele patru capitole ale cărții vor fi prezentate sub forma ideilor conținute de acestea, urmate de aprecierile mele și ale altor recenzenți. Nu vor lipsi încercările personale de precizări conceptuale sau despre percepțiile mele asupra descrierilor făcute de Julien Benda. Dar înainte de a intra în substanța ideatică a cărții, voi încerca să înțelegem (împreună cu alți opiniomani, dar și cu cititorii) ce înseamnă intelectual, inteligent, cărturar, ideologie, stânga și dreapta, politică, legionarism, nazism, comunism etc. – dată fiind trimiterea permanentă (fie și indirectă) la aceste concepte (probabil niciodată aduse la un numitor comun, fracturând etern înțelegerea interumană).

Motto ul cu care deschid acest miniserial merită, și el, reflecție și interpretare. Pentru mine, mirarea/ dilema autorului constă în nevoia de a alege între ipocrizie (să faci rău, clamând facerea binelui) și ticăloșia supremă (să faci rău și să fii fericit că ai făcut răul). Evident, între cele două rele (ipocrizie și ticăloșie) vom alege răul cel mai mic, adică vom continua să fim ipocriți. Până când?   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!