liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Alexandru Petria

Doina Popescu scrie despre vulpeasca și voluptoasa vibrație a vulnerabilelor fericiri virtuale (1)


 

de Liviu Druguș

 

Introducere

 

De ce scriu oamenii literatură?  Cum devin oamenii, brusc sau în trepte, scriitori? Cum se învață tehnicile construcției romanești? De ce ficțiunea literară este mai agreată/ plăcută/ savurată decât descrierea documentară? De ce învățăm mai multe dintr-o carte de literatură decât dintr-una de psihologie, psihiatrie, istorie, teorie literară, politologie, sociologie etc? Răspunsurile la toate aceste întrebări, dar și la altele asemenea, le poți afla citind literatură bună. Adică una care să te facă să admiri autorul, să-l invidiezi cu simpatie că el poate și alții nu, să te facă fericit pentru că ți-a dat idei sau informații frumos ambalate și decent prezentate și pentru că te simți cu adevărat beneficiar al lecturii și nu un luzăr de timp. Desigur, nu toate cărțile încearcă și reușesc să facă toate astea, dar cele care reușesc își merită și succesul de casă, dar îl și gâdilă plăcut pe autor la orgoliul personal… Drept pentru care acesta/ aceasta se simte stimulat(ă) să mai încerce, dar nu oricum: el/ ea va încerca să depășească nesiguranțele debutului, apoi, recidivând, va încerca stiluri și subiecte inedite, va dori să-și mulțumească și mai mult cititorii.

 

Doina Popescu (un nume deloc indicat pentru un autor care dorește să rămână în memoria generațiilor contemporane/ viitoare și îndeosebi în memoria motoarelor de căutare de pe internet; dar nerecurgerea la un pseudonim distinctiv și ușor memorabil ține, probabil, de respectul față de cei din familie, îndeosebi părinți, dar și de o anumită modestie îmbinată cu comoditatea) și-a descoperit relativ recent vocația auctorială și a produs un prim roman Șampanie cu soia (2001) cu un an înainte de a face 50 de ani, iar în anul următor – anul semicentenarului – (12 februarie 2002) a început lucrul la Iluzoria vulpe a fericrii, roman terminat la 6 noiembrie 2013 și publicat în primele luni ale anului 2014, la editura ieșeană Adenium, condusă de Liviu Antonesei. Un roman scris în 11 ani pare a sugera un efort foarte mare și o preocupare perfecționistă pentru a nu mai lăsa loc autodezamăgirii produse de primul său roman (2001), desigur asta în afară de cazul că nu este vorba despre o eroare de tipar (2002 în loc de 2012), p. 245 – caz în care romanul ar fi fost terminat în mai puțin de doi ani. În prezent, pregătește cinci povestiri scurte ce vor apărea curând pe piața de carte din România.

 

Doina Popescu este licențiată în filosofie, specializarea pedagogie – limba engleză, devenită jurnalist după 1990, încheindu-și această carieră după 14 ani de activitate la TVR.  Așadar, tripleta profesor-jurnalist-scriitor este o combinație fericită de activități intelectuale care asigură calitate superioară scriiturii. Autoarea ține să precizeze cu maximă claritate, înainte de Prolog, că ”În afara motanului Mișu și a banalei lui povești de supraviețuire, toate personajele și întâmplările din această carte sunt o pură ficțiune, mai mult sau mai puțin ordonată, inspirată de o realitate impură și, în mod firesc, extrem de dezordonată”, declarație care, coroborată cu mottoul cărții, ”Oricum, viața e o mare dezordine” , ne avertizează asupra faptului că romanul este, totuși, inspirat din realitate, așa dezordonată cum o fac mereu oamenii să fie. Îndrăznesc să afirm că romanul este chiar unul majoritar autobiografic, iar ”pura ficțiune” nu ține decât de șlefuirile lingvistice ale autoarei. (Mă refer îndeosebi la episoadele referitoare la activitatea didactică și cea de jurnalist de televiziune, dar și la cunoașterea directă a faunei umane de la Lăptărie).  Apropos de ”Lăptărie”: pe la mijlocul anilor 90, o colegă de breaslă economico-sanitară a ținut să-mi arate interiorul ”Lăptăriei”, dar – ghinion! – localul era (deja) în afara programului de lucru. (Nu am scris ”închis” pentru că închiderea localului a fost necesară pe perioada lucrărilor de reconstrucție a TNB, urmând ca, în curând, să fie redeschis.).  Prin urmare, am citit romanul și cu curiozitatea celui care nu a cunoscut decât… exteriorul/ posteriorul locului unde s-au desfășurat, în mare majoritate, acțiunile romanului…

 

Doina Popescu este un gânditor existențialist (motiv pentru care am citit cartea ca pe un dialog cu mine însumi, existențialismul și hedonismul fiind domeniile mele de interes filosofic încă din studenție). Împletire de credințe în autodeterminarea persoanei (”fiindcă așa a vrut” – p. 7) și în destin (viața fiecăruia fiind ”o filă doar în cartea sferică a destinului” p. 7), cartea Doinei Popescu pledează pentru un punct de vedere  sintetic și holistic simultan asupra vieții fiecărui individ. Doar dacă poți cunoaște întregul univers psiho-somatic al individului poți afirma câte ceva (în cunoștință de cauză) despre un individ sau altul. Când vrei să faci analize retrospective (care, adesea, nu sunt decât simple, amintiri) este obligatoriu să ai în minte toate variantele posibile (de fapt, doar o tendință asimptotică spre cunoașterea integrală). Autoarea conștientizează (și chiar transmite acest fapt cititorului) că ne aflăm în situația unei imposibilități gnoseologice evidente devreme ce ”Abia dacă rezultanta imaginară a tuturor versiunilor posibile ar putea recompune cumva evenimentul original, la care a luat parte fiindcă așa a vrut sau că altminteri n-ar fi fost cu putință” (p. 7). Mai mult, cunoașterea vieții oamenilor este și o problemă de perspectivă, de unghi(uri) de vedere abordat(e) și de puterea imaginatorie a ”investigatorului”. Autoarea lasă întredeschisă portița spre absolut atunci când sugerează că un asemenea detectiv/ investigator/ cercetător/ analist/ scriitor ar putea – prin încordarea minții și prin intensitatea maximă a introspecției – să aibă acces ”la o cuprindere instantanee a întregii povești, din toate unghiurile posibile” (p. 7).  Absolutul concret (divinitatea) este invocat în finalul Prologului ca un fel de scuză a imposibilității gnoseologice holistice umane: doar Dumnezeu le știe pe toate, el este nu doar omniscient, ci și prescient la nivulul tuturor întâmplărilor din toate lumile posibile, reale sau imaginare, cuprinse în sfere ce se autoconțin, ceva de tipul păpușilor Matrioșka: ”Imaginea ei înseși rotind globul e închisă într-o altă sferă. O sferă infinită, pe care tocmai o răsucește Cineva care cunoaște dinainte succesiunea secvențelor, dar mai verifică din când în când rigurozitatea înlănțuirii lor” (p. 8). Invocarea acelui Cineva nenumit trimite la ideea antropomorfizării credinței religioase: Dumnezeu vede, simte, știe, greșește, verifică din nou, decide, se supără, influențează, transmite, sugerează, lucrează etc. etc. exact după chipul și asemănarea Omului.

 

Simultaneitatea, continuitatea și totalitatea din magica viziune a globului de sticlă sunt (și) ingredientele de bază/ esențiale ale viziunii mele asupra acțiunii umane (respectiv a vieții oamenilor văzuți ca indivizi, grupuri sau ca umanitate) viziune botezată de mine Metodologia Scop Mijloc (vezi https://liviudrugus.wordpress.com/2014/07/22/cuprinsul-cronologic-al-blogului-liviudrugus-de-pe-wordpress/ ).

 

Conform zicerii ”Nimic nu e întâmplător – în economie și-n amor” (Dem Rădulescu) am simțit de la bun început că Doina Popescu este un alter ego al meu. Această concluzie am tras-o rapid într-un dialog pe FB despre ideologii, poziția afișată de D.P. determinându-mă să-i cer instant prietenia, acceptată tot instant, moment în care am văzut că D.P. este (și) autoarea cărții ”Iluzoria vulpe a fericirii”. Și când te gândești că toate astea s-au întâmplat într-o bucățică augustă de lună!

 

Tehnica psihointrospecției aplicată la cazuri concret-imaginare, (tehnica MORENO), constituie miezul și cheia înțelegerii acestui roman al cărui conținut imaginativ îl face credibil și … citibil. Deși, într-un interviu (http://www.adenium.ro/blog/alexandru-petria-in-dialog-cu-doina-popescu-autoarea-romanului-iluzoria-vulpe-a-fericirii.html), autoarea sugerează că nu este bine să citim romanul în cheie psihologică (fără a ne propune o altă cheie/ grilă de citire) este aproape imposibil să nu folosești această cheie. Desigur, se poate utiliza și cheia psihiatrică, comunicațională, cea sociologică (îndeosebi sociologia grupurilor mici – vezi http://www.scritub.com/sociologie/GRUPUL-MIC71781.php  sau: www.management.ase.ro/reveconomie/2007-2/9.pdf ),  politică (orice trăire individială este marcată, volens nolens, de contextul politic în care are loc) etc.)

 

Editura a găsit de cuviință să citeze pe coperta a patra un fragment din ”spovedania” scrisă de Ana (unul din cele șase personaje ale cărții), ca fiind unul revelatoriu pentru modul de gândire, exprimare și comunicare al autoarei înseși:

 

Durerea mea se distilează în esențe tari. Mă sufocă dorul de o fericire pe care am întrezărit-o doar atât cât mi se pare uneori că văd cu coada ochiului umbra prelungă a unei vulpi furișându-se tăcut pe lângă mine. (Niciodată nu știu cum și când va apărea și nici cât de repede va dispărea, așa că pe drept cuvânt am numit-o iluzoria vulpe a fericirii).

 

Să te distilezi în lume, să te prefaci una cu ea și totuși să vibrezi cu nota ta distinctă… conștientă din când în când de frumusețea ei vulnerabilă… Străfulgerări de luciditate absolută, în care toate cortinele cad, deschizându-ți pentru o clipă calea spre marele mister: suprem, sublim și atât de înfricoșător totodată.

 

Excesul. Excesul în toate, în încercarea de a tatona membrana aparentă a lucrurilor, a spațiului, a sentimentelor, a iluziilor și a fricii. Excesul, cuvântul meu de ordine (…) Ei bine, acest exces, vecin cu indecența, e chiar fermentul meu secret” (pp. 60-61).

 

Din acest punct de vedere, al dorinței neostoite de cunoaștere și de depășire a limitelor, o posibilă ediție engleză a cărții ar putea avea titlul ”Beyond the limits”…

 

Cu declarația autoarei despre mesajul cărții, închei aici această primă parte a pseudorecenziei mele: ”Iluzoria vulpe a fericirii” e o carte despre tranziţie, spune autoarea, de la eul duplicitar din comunism la unul capabil să se exprime liber”. (cf. http://stiri.tvr.ro/lansari-de-carte-la-bookfest-in-weekend-sunt-asteptati-cei-mai-multi-vizitatori_45388.html

 

 

Liviu Druguș

 

Miroslava, Iași

19 august 2015

 

(va urma)

 

ANEXE

 

Cartea a apărut în mai 2014

Autor: Doina Popescu

Titlu: Iluzoria vulpe a fericirii

Editura: Adenium

Colecţia: Punct RO. Proză

ISBN: 978-606-8622-48-4

Număr pagini: 248

An apariţie: 2014

 

Anunțuri și extrase comerciale

 

http://www.elefant.ro/ebooks/fictiune/literatura-romana/literatura-romana-contemporana/iluzoria-vulpe-a-fericirii-223024.html  Audiobook 14 lei

print, 27 lei

https://books.google.ro/books?id=rPcaBAAAQBAJ&pg=PP1&lpg=PP1&dq=iluzoria+vulpe+a+fericirii+de+doina+popescu&source=bl&ots=bjhaHWj9jY&sig=3ZZPUrgqfvoCPQQ6rFolDfU1eLo&hl=ro&sa=X&sqi=2&redir_esc=y#v=onepage&q=iluzoria%20vulpe%20a%20fericirii%20de%20doina%20popescu&f=false  Audiobook, extrase.

 

http://stiri.tvr.ro/lansari-de-carte-la-bookfest-in-weekend-sunt-asteptati-cei-mai-multi-vizitatori_45388.html Vineri şi-a lansat al doilea roman şi Doina Popescu, jurnalist cu experienţă al Televiziunii publice. „Iluzoria vulpe a fericirii” e o carte despre tranziţie, spune autoarea, de la eul duplicitar din comunism la unul capabil să se exprime liber.

– See more at: http://stiri.tvr.ro/lansari-de-carte-la-bookfest-in-weekend-sunt-asteptati-cei-mai-multi-vizitatori_45388.html#sthash.XzCuatbY.dpuf

 

Recenzii, prezentări comerciale, interviuri cu autoarea

 

http://www.adenium.ro/blog/alexandru-petria-in-dialog-cu-doina-popescu-autoarea-romanului-iluzoria-vulpe-a-fericirii.html  23 ianuarie 2015  Interviul integral pe http://www.catchy.ro/depresia-e-boala-firilor-mandre/63972   

autorul interviului Alexandru Petria și publicat la 9 noiembrie 2014

http://www.cyberculture.ro/2015/02/05/carte-audio-iluzoria-vulpe-doina-popescu-adenium/  5 februarie 2015    de George Hari Popescu

http://semnebune.ro/2014/doina-popescu-iluzoria-vulpe-a-fericirii/#axzz3jCFEMAcs   11 noiembrie 2014 de Cristina Poșircaru în Cronică de carte

http://www.libris.ro/iluzoria-vulpe-a-fericirii-doina-popescu-ANI978-606-8622-48-4–p840432.html   Un excelent roman despre „durerea distilată în esențe tari“, despre dorul propriei regăsiri în și alături de ceilalți. Cele șase personaje centrale își joacă destinele la ruletă, iar firul roșu care le leagă îl constituie eșecul și degradarea perpetuă.

http://www.agentiadecarte.ro/2014/10/in-asteptarea-zanei-maseluta/ Al Petria susținea promovarea cărții cu argumente.

http://ceascadecultura.ro/ServesteArticol.aspx?idart=4520 Ramona Iacobuță, Ceașca de cultură, Șase personaje în căutare de sine

https://www.facebook.com/alexandru.petria/posts/10202838168461563 Tudor Călin Zarujanu O vulpe în lăptărie, 10 oct 2014

 

Despre autoare:

 

Doina Popescu a absolvit Facultatea de Filosofie din cadrul Universității din București, specializarea pedagogie – limba engleză. A lucrat în învățământul special, ca profesor defectolog, iar apoi ca logoped. În 1990 și-a început cariera în presă, ca redactor la ziarul Viitorul, apoi la Romania liberă, documentarist la Agenția de știri Mediafax și coordonator al paginii economice a ziarului Cotidianul. A colaborat la revistele 22 și Dilema. În 1997 este angajată ca redactor, editor coordonator și producător la televiziunea publică, în cadrul Departamentului Știri, iar în 1999 s-a transferat la Biroul Euroviziunii al Direcției Știri din TVR, a cărui activitate a coordonat-o până în 2011. A mai publicat romanul Șampanie cu soia (2001).

 

Nume celebre invocate în carte

 

https://en.wikipedia.org/wiki/Jacob_L._Moreno  Jacob Levis Moreno

https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Ra%C8%9Biu     Ion Rațiu (vezi și mai jos)

https://alexandrupetria.wordpress.com/tag/doina-popescu-iluzoria-vulpe-a-fericirii/  Scris la 3 iulie 2014 de Alexandru Petria: ”Un excelent portret al lui Ion Rațiu  Odată, prin ’95, când s-a dezbătut Legea Învățământului, l-am urmărit pe țărănistul Ion Rațiu parcurgând un culoar la Camera Deputaților. Deși îl vedeam din spate, mersul lui nu semăna cu al niciunui alt demnitar. Pe când ceilalți miniștri și parlamentari se scurgeau sau, mai degrabă, se târau pe lungul coridor, gata parcă, în ciuda „interfețelor” pline de morgă, să dea înapoi, să se lipească de zid, să se facă una cu el ori să intre-n podea, Rațiu pășea egal, elegant și elastic, cu silueta precis decupată. Corpul lui dezlocuia mereu exact masa de aer la care avea dreptul propria-i statură. Era mersul unui om liber, aflat în propria posesie… Mersul cuiva care a călcat zeci de ani prin lumea Vestului e complet diferit de al celor care au pășit numai pe terenul cu capcane al Estului. „Vom fi liberi, adică ne vom simți cu adevărat liberi când vom merge ca Rațiu”, mi-am zis.


Hermeneutici personale L.D.:

 

Titlul cărții pare a fi un omagiu adus altei femei care a scris despre femei, Ileana Vulpescu cu a sa Artă a conversației. Cărțile ar putea fi citite în paralel sau succesiv pentru a vedea posibile filoane inspiraționale…. dar și abordări diferite în timpi politici diferiți (dictatură și democratură).

 

 

 

Webografie

 

https://liviudrugus.wordpress.com/2014/07/22/cuprinsul-cronologic-al-blogului-liviudrugus-de-pe-wordpress/    Cuprinsul cronologic al blogului meu cu multe articole despre Metodologia Scop Mijloc

https://www.facebook.com/pages/Laptaria-lui-Enache/325291475094 Pagina web a Lăptăriei lui Enache așteaptă să anunțe redeschiderea localului după renovarea TNB sub conducerea lui Ion Caramitru.

http://www.romlit.ro/despre_transpoezie Un articol de Magda Cârneci din România Literară, 2012, unde se sugerează tehnici posibile de scriere a poeziei. Probabil că există și tehnici de scriere a romanului, pieselor de teatru, eseurilor, cronicilor de carte etc.

 

 

 

 

Reclame

Ideologul jurist Bujor Nedelcovici este intervievat de sfertodoctul nelicențiat Alexandru Petria, ambii fiind blagosloviți și binecuvântați de comentatorul pe teme de creștinism Dan Ciachir. Interviul este publicat de revista Tribuna (socialistă? naționalistă? liberalistă?) manageriată avocățește de juristul ideolog Mircea Arman


Interviul acordat de Bujor Nedelcovici lui Alexandru Petria, apărut în Tribuna, nr. 255, 16-30 aprilie 2013, dar și pe blogul www.alexandrupetria.wordpress.com (http://alexandrupetria.wordpress.com/2013/04/23/bujor-nedelcovici-a-fi-scriitor-nu-reprezinta-o-cariera-ci-o-vocatie/) la data de 23 aprilie 2013 și, evident, pe Facebook la aceeași dată, prilejuiește câteva necesare lămuriri despre starea de criză a culturii române în anul de mare (dis)grație 2013. Am găsit de cuviință, la câteva minute după postarea pe FB, să atrag atenția autorului interviului asupra unor erori de ortografie (întrebându-l, retoric, pe Alexandru Petria, dacă au dispărut corectorii de la Tribuna…). Erorile cu pricina, sesizate la o primă și rapidă lectură erau: 1. nu se scrie ”autseider”, ci ”outsider”; 2. nu se scrie Le Mître, ci Le Maître.

Apoi, mi-am permis – în comentariul meu pe blogul lui Al Petria – să fac câteva considerații asupra gândirii marxiene a lui Bujor Nedelcovici, fără a face din asta un capăt de acuzare. Fiecare se autodefinește, în ultimă instanță, prin modul cum gândește, nu prin eticheta pe care și-o lipește singur pe frunte. Am constatat că, în pofida autoproclamării de către Bujor Nedelcovici ca fiind un anticomunist, un vajnic luptător împotriva socialismului lui Ceaușescu, modul de gândire al parizianului este profund marcat de ideologia marxistă. Comentariul meu a apărut pe blogul lui Alexandru Petria, dar nu a rezistat mai mult de o oră… În schimb a apărut un comentariu favorabil al lui Dan Ciachir și un altul, al lui Al Petria  care aprecia comentariul lui Dan Ciachir… Exact ca în mesajele adresate secretarului general al PCR: cele pozitive se publicau în toate ziarele, criticile erau aruncate la coș… iar apoi dictatorul mulțumea pentru sinceritatea opiniilor…  Exact acesta este ”modus operandi” al interviewerului Alexandru Petria: face corecturile de rigoare, dar șterge comentariul meu care a păcătuit prin devoalarea gândirii marxizante a ideologului de ocazie Bujor Nedelcovici.

De fapt, Al. Petria îi face un deserviciu prietenului său prin interviul publicat în Tribuna și pe internet, consolidând bănuiala mea (probabil că și a altora) că Bujor Nedelcovici și Nicolae Breban nu ar fi adevărate modele ale luptei intelectualilor români împotriva ideologiei marxiste. Voi reveni cu demonstrația mea referitoare la propaganda pro-stânga și pro-Marx, făcută de Bujor Nedelcovici în 1981 în cartea ”Somnul vameșului”, dar reluată de Al. Petria prin alegerea unor citate și expresii cu consistentă încărcătură marxistă, dim sus-amintita lucrare.

Dar asta nu înainte de a considera cenzurarea comentariului meu, urmată de efectuarea corecturilor sugerate de mine (în ediția electronică), drept un act de mare lașitate culturală, de autoplasare a scriitorului Petria în tagma culturnicilor staliniști de tristă amintire, reactivați după decembrie 2012.

Diferențele dintre ediția tipărită și cea electronică (corectată) sunt lesne de constatat. Din păcate, inabilitățile lingvistice și ortografice ale propagandistului Al. Petria rezistă și după corectura efectuată în ediția electronică: AP renunță să mai scrie ”autseider”, dar în loc de ”outsider”  scrie – din nou aiuristic – ”outseider”. Iar corectura la titlul cărții lui Bulgakov  apare astfel : „Le Maître et Marguerite”. Adică se vede că este o corectură… prin diferența de mărime a fonturilor. În continuarea tiradei de titluri pompoase și lemnoase, nici Papa Ioan Paul al II-lea nu a scăpat de obtuza malformare informațională, punându-i-se acestuia în seamă că ar fi scris ”Ciclica Veritatis Splendor (1993)” în loc de enciclica Veritatis Splendor.  Numele scriitorului francez Stephane Hessel suferă și el o malformare, Al Petria botezându-l Stephan Hessel. Este de mirare că nu a tradus numele, făcându-l Ștefan… Și ca lista erorilor să fie cât mai sugestivă, Al Petria scrie, cu referire la cartea ”Indignez-vous!”: ”S-a în vândut în câteva milioane de exemplare”. Revin cu prima impresie: noua conducere a revistei Tribuna (av. Mircea Arman) a renunțat la corectori și a făcut o serioasă economie la bugetul Consiliului Județean Cluj condus de dl Horea Uioreanu. Cred că o economie și mai semnificativă, sub raport cultural, ar fi retragrea avocatului Arman în rezerva de propagandiști ai PNL (după ce PSD iștii l-or țîpat afară din partidul lor), în linia de fund, fund de tot.

Cam asta ar fi diferența dintre imaginea semidoctului Al Petria – pe care l-am intuit la o primă citire – și cea a sfertodoctului Al Petria care ține neapărat să fie cunoscut ca atare, insistând și persistând în elementare greșeli de cultură generală. Evident, specialistul în teologie creștină Dan Ciachir a confirmat că enciclica papală este totuna cu Ciclica papală…, fiind întru totul de acord cu interviul publicat, comentând pe blogul lui Al Petria: ”Un interviu interesat și necesar”. Chiar așa scrie Dan Ciachir: un interviu interesat! (nu interesant). Gura păcătosului adevăr grăiește!

Acum, câteva rânduri despre ideologul stângii marxiste, Bujor Nedelcovici, care nu se dezice de propaganda făcută în 1981 în Somnul vameșului. Dimpotrivă, declară senin că nu regretă și nu renunță la nimic din ceea ce a făcut/scris/spus. Iată o parte din declarația scriitorului Bujor Nedelcovici, în interviul din Tribuna: ”În prefaţa la trilogia „Somnul vameşului” (1981) scriam: ….In epoca modernă omul religios a fost înlocuit cu omul istoric, problematic, care a înţeles că istoria nu poate fi ocolită şi nici respinsă, ci doar implicată conştient”. Mărturia-descriere oferită de BN, aceea că în socialismul marxist-leninist din România religia a fost înlocuită de istorie, subliniază esența ideologică a transformării de sistem: în locul spiritualității creștine a fost întronată logica trecutului, materialismul istoric. Iar faptul că ”omul nou”/ ”omul istoric, problematic, a înțeles că istoria nu poate fi ocolită și nici respinsă, ci doar implicată conștient” înseamnă o acceptare a ideologiei marxiste a cărei axă centrală era accentul pus pe materialitate și pe determinismul istoric. Libertatea ca necesitate înțeleasă este văzută de BN drept o inevitabilitate și o imposibilitate de a nu accepta noile realități comuniste. Noul om istoric este o persoană conștientă, înțelegătoare și activă. Istoria trebuie implicată conștient, asumată și folosită ca un argument suprem în dezvoltarea noii orânduiri. Pentru BN, această înțelegere a inevitabilității noii orânduiri este un demers meritoariu, demn de a fi invocat, culmea! ca argument al atitudinii sale de frondă față de dictatura proletariatului. Pentru domnia sa cuvântul ”istorie” este o constantă a gândirii sale: ”Nu m-am adaptat la anumite împrejurări determinate de o tiranie a istoriei”. Se deduce că istoria era aceea care tiraniza împrejurările, nicidecum tiranul… După care, senin, BN se laudă: ”Da! Am fost un scriitor incomod – un „ franctireur”, un „autseider”– dar declarațiile nu pot fi acceptate ca argumente. Fatalitatea ca rezultat al domniei istoriei apare peste tot, inclusiv în biografia scriitorului: ”…nu îţi alegi locul naşterii, timpul istoric şi nici părinţii”. Istoria apare ca un dat pe care îl parcurgi, la fel cum apa se strecoară unidirecțional, dirijată fiind de legea gravitației și de principiul vaselor comunicante. Subliniez, din nou, că nu fac un capăt de acuzare din faptul că BN gândește în termeni marxiști sau marxizanți. În România democratică (e drept, cu o democrație de cumetrie) postdecembristă a fost scos în afara legii PCR, nu doctrina marxistă (excelent explicată și analizată de polonezul Leszek Kolakowsky într-o lucrare în trei volume, traduse în limba română). Dar, de aici și până la a prezenta acceptarea unor idei marxiste în anii 80 pe post argument actual că purtătorul acestora (adică Bujor Nedelcovici) este un antimarxist, anticomunist și prodemocrat este o distanță foarte lungă.

În concluzie, interviul Petria – Nedelcovici este o și mai clară conturare a noii direcții  a revistei Tribuna, sub conducerea năzdrăvană a unui manager jurist, căreia îi putem intui deja o orientare de stânga, marxizantă și cvasiliberală, subordonată unor interese partidico-electorale pe care le voi decela mai clar în apropiatele campanii ce se apropie.

Liviu Druguș           Miroslava,                                       23 aprilie 2013

www.liviudrugus.ro

www.liviudrugus.wordpress.ro

www.facebook.com/liviu.drugus

Bogdan Cretu, Alexandru Petria si Liviu Ioan Stoiciu – o triada exemplara de neurmat


Bogdan Cretu, Alexandru Petria si Liviu Ioan Stoiciu – o triada exemplara de neurmat

• Liviu Ioan Stoiciu isi autoplagiaza blogul personal reproducand ceea ce a scris la 4 iunie 2012, in totalitate, in revista Contemporanul (evident, fara a preciza sursa)
• Bogdan Cretu de la Iasi isi pregatea autoplagierile din acest an (si, poate, isi scuza autoplagierile anterioare) prin articolul din 19 aprilie 2011 din Ziarul de Iasi
• Alexandru Petria (alias Calaul harnic) – ideologul de serviciu in lupta pentru revenirea bolsevicilor la putere in literatura si cultura romana (USR, ICR) este un bun aliat ad hoc in promovarea autoplagiatului de catre LIS si BC
• Autoplagiatorul Pavel Susara, de la Romania Literara, dat afara pe bune de Nicolae Manolescu pentru autoplagiat este, acum, inrolat automat in armata autoplagiatorilor care vor sa oficializeze autoplagiatul ca pe un act de normalitate pe taramul nostru mioritic/ becalic

Cu cateva zile in urma poetul Nichita Danilov din Iasi ”devoala” secretul scrierii unor opere de succes (vezi http://www.ziaruldeiasi.ro/opinii/despre-scrierea-pe-banda-rulanta-si-alte-afaceri literare~ni90cs?fb_action_ids=4708902519256&fb_action_types=og.likes&fb_source=aggregation&fb_aggregation_id=288381481237582). Redau cateva idei din acest “manual de bune practice”. Astfel, autorul specializat in asemenea afaceri literare vine cu o idee, cu sfaturile de ”how to” si cu … banii. Angajeaza palmasi, mai exact oameni dispusi sa faca munca rutiniera, dar a caror experienta este foarte utila autorului. La fel se intampla, in intreaga lume dezvoltata, in activitatea de cercetare, acolo unde maestrul isi pune ucenicii la treaba (cautare de bibliografii, traduceri, aranjari in pagina, grafice, tabele, poze, corespondenta, tehnoredactare si chiar redactare etc). Toate astea inseamna insa sa ai deja un “cheag”, o suma disponibila sau sa risti sa faci un credit la banca. Nu exclud ca acest procedeu sa fi fost aplicat chiar de marii scriitori, care – dat fiind volumul urias de opere scrise – erau deja banuiti ca acestea nu reprezinta opera lor cu adevarat. Au patit-o Shakespeare, Solohov si altii… Prin urmare, procedeul este bun, dar riscant si el, ca orice afacere, de altfel.
Iata, insa, ca palmasii vor si ei sa devina mari maestri, sa produca macar muuuuult, daca ceva bun inca nu pot. La un anumit nivel de educatie si de cultura (din eterna si fascinanta Romanie) ambitia lor de marire (sau – in cazul unora – de pastrare a unui status inalt, anterior castigat) este imediat blocata de constientizarea putinatatii resurselor (financiare, in primul rand). Prin urmare, se intalneste saracia cu trufia, pereche ce genereaza – automat – o alta, la fel de bolnava si detestabila, aceea a intalnirii hotului cu prostul. Aici, aparent, cercul se inchide si …lucrurile chiar merg, pana se iveste un alt cuplu, evident unul detestat de cele doua anterioare: spiritual critic si dorinta de normalitate si normalizare. Concret, saracia si trufia scriitorasului de duzina, gasesc, la noi, un teren fertil de dezvoltare, teren format din hotia (scriitorului, editorului, redactorului) cu prostia (cititorului credul si mergesasaist). Scremerea intelectuala este livrata pe post de contributie scriitoriceasca majora, adaugand astfel, noi caramizi la imaginara statuie literara a presupusului literat. Infertilitatea creatoare obliga trufasul sa insiste/ persiste in greseala si sa-si formeze un stil de lucru pe care il impartaseste si il recomanda si altora. Pai daca toti fura, de ce nu as fura si eu? Cu ce sunt eu mai prost ca altii?, se justifica sarmanul trufas. Drept pentru care, modelul devine majoritar, consituie normalitatea noastra neaosa, care devine, insa, total anormala in conditiile in care intra in contact si in comparatie cu normalitatea europeana si mondiala. Preceptul crestin “sa nu furi” devine, in ortodoxismul romanesc de inspiratie moscovita (in pofida autocefaliei arogante), “daca nu furi, inseamna ca esti prost”… Nu intamplator, hotia (de voturi, de titluri academice, de onoruri de stat sau cetatenesti) a devenit virtute nationala, un dar divin cu care suntem blagosloviti, chit ca la iesirea in lume, renumele de hot si identitatea roman = hot ne (cam) deranjeaza.
Aceste ganduri cu tenta moralizatoare m-au bantuit (din nou!) cand am avut neplacerea sa vad ca pledoaria pro-hotie, pro-facatura scriitoriceasca rabufneste mereu, agresiv si cu fireasca nesimtire ridicata la rang de virtute nationala, de drept fundamental al omului est-european, din pacate unul prea sarac (in duh) pentru a-si permite luxul corectitudinii, onestitatii si virtutii. Mai mult, se confirma zicerea lui Dem Radulescu (dinainte de caderea comunismului) conform careia “in economie si-n amor, nimic nu e-ntamplator” (replica spusa intr-un spectacol, dar, cred eu, aceasta nu facea parte din rol). Adica sa nu-mi inchipui cumva ca aparitia in revista Contemporanul pe luna septembrie 2012, nr. 9 (726), p. 14, a unei reluari de articole publicate anterior (pe blog sau print), la care se adauga cateva randuri concluzive, este, cumva, intamplatoare. Dimpotriva. Sub pretextul unei luari de atitudine (perfect ideologice, partinice, specifica luptei de clasa imprumutata de la proletariatul industrial si agricol) Liviu Ioan Stoiciu publica un articol “original” pe toate cele trei coloane ale paginii format mare, format pe care inca il mai pastreaza revolutionara revista: “Demisia criticului Daniel Cristea Enache din Uniunea scriitorilor, in semn de protest”. Inainte de a intra in miezul disputei ideologico-partinice oferita cititorului de “Contemporanul” pe post de analiza critica (la rubrica “Pe cont propriu”), putina statistica nu strica. Din totalul de 252 randuri ale articolului semnat Liviu Ioan Stoiciu (prescurtat de mine, in acest articol, LIS) doar 26 sunt (sau, mai exact, par a fi) originale, adica nepublicate anterior. Dintre cele 226 randuri copiate acestea se partajeaza dupa cum urmeaza: toate sunt copiate de pe blogul dlui LIS, fara insa a se preciza undeva acest lucru, cu mica diferenta ca 108 sunt scrise de LIS insusi la 4 iunie 2012 (http://www.liviuioanstoiciu.ro/2011/06/demisia-criticului-daniel-cristea-enache-din-uniunea-scriitorilor-trebuie-respinsa-lupta-cu-un-presedinte-trecator/ in iunie 2012) si 118 sunt preluate integral din articolul lui Bogdan Cretu intitulat “Cateva scene din viata literara” (http://www.ziaruldeiasi.ro/opinii/citeva-scene-din-viata-literara~ni79gv) publicat in Ziarul de Iasi la 19 aprilie 2011 (initial, preluat pe blogul lui LIS, apoi si in Contemporanul, cu simpla precizare: Preluat din Ziarul de Iasi). Dar dincolo de statistici si surse precizate doar partial/ incomplet, articolul din Contemporanul semnat de LIS este, in proportie de peste 90% un autoplagiat. Mai grava este si interventia in stilul de grafiere a unor litere (nu spun orto-grafie, pentru ca inca nu s-a hotarat care dintre ele este “mai orto”….). Este stiut ca Ziarul de Iasi nu a acceptat si nu accepta nici acum propunerea iliesciana de reforma a grafiei limbii romane, respectiv aceea de a scrie cu â și nu cu î (cu exceptiile aferente). Faptul ca redactia revistei Contemporanul a gasit de cuviinta sa prezinte articolul lui Bogdan Cretu cu grafie iliesciana este, cred, un abuz si o impietate fata de optiunea publicatiei iesene. Dar ce mai conteaza respectful fata de o optiune public afirmata devreme ce insusi Bogdan Cretu face compromisuri ideologice conjucturale evidente. Dupa ce am atentionat asupra adeziunii formale (si neglijente) a lui Bogdan Cretu la tabara basesciana si a criticilor plagiatorului Victor Ponta (vezi: https://liviudrugus.wordpress.com/2012/08/06/bogdan-cretu-autoplagiator-si-plagiator-universitar-iesean-vajnic-luptator-impotriva-plagiatului/) il aflam pe vajnicul luptator impotriva plagiatorilor ca accepta sa publice in revista taberei adverse ideologic publicand in repetate randuri (inclusiv in numarul 9/ sept 2012: ”Calinescu sub vremi”, in p. 4. Nu am avut timp sa verific daca acest articol a mai fost publicat si in alte reviste…), ca sa nu mai vorbesc despre faptul ca LIS ii face un imens deserviciu tanarului publicist iesean luandu-l ca martor al apararii in atacul impotriva celor care ii ataca pe plagiatori si autoplagiatori. Iata ce sustinea BC in articolul din Ziarul de Iasi din aprilie 2011, articol preluat integral de LIS in Contemporanul: ”La un moment dat, cu ocazia reluarii unei expozitii a graficii lui Marin Sorescu, Pavel Susara a reluat un articol pe care il scrisese cu ceva vreme in urma, cind fix aceeasi expozitie iesise pentru prima oara in lume. Sigur, procedeul e discutabil, dar cert este ca el a devenit o norma in presa noastra culturala. Multi autori isi publica articolele si colo, si colo. Sau revin asupra lor, le modifica, le ajusteaza pe ici, pe colo, nu neaparat in partile esentiale, si le arunca din nou in lume. Nu cred ca e neaparat incorect, dat fiind ca memoria periodicelor tine o saptamina.” Aproape incredibil pentru un profesor de la Filologia ieseana care trebuie sa stopeze tendintele (auto)plagiatoare ale studentilor! Acesta, desi sustine ca autoplagiatul este discutabil (deci nu condamnabil, doar discutabil…), ii gaseste explicatii si scuze care sa-l faca acceptabil si … practicabil in continuare. Sancta simplicitas! Oare ar trebui ca pedagogii nostri de scoala noua sa fie obligati sa faca ceva scoala occidentala pentru ca, ulterior, sa renunte la apucaturile hotesti si lipsite de respect fata de cititorii carora li se recomanda/ prezinta ca fiind autori originali, proaspeti si corecti (macar cu ei insisi)? Se pare ca mentalitatile hotesti, puternic proletare, au fost transmise constant si continuu de catre vechii profesori, acum mari indrumatori de doctorate…Poate! incerc si eu o explicatie. Desigur, o alta explicatie o ofera Bogdan Cretu insusi care crede ca memoria cititorilor (eufemistic spus ”memoria periodicelor”) nu tine mai mult de o saptamana, dupa care li se poate oferi, iar si iar, acelasi articol, pe post de prospatura…
Numarul mare de (auto)plagiatori ma face sa cred ca marea majoritate a celor care scriu plagiaza (si defineste, astfel, normalitatea si moralitatea) si doar o minoritate ar cadea in pacatul originalitatii si onestitatii… Poate ma ajuta cineva sa dezleg aceasta dilema. Cred ca prezinta interes si faptul ca – in urma articolelor prin care acuzam autori de autoplagiat si chiar plagiat – niciunul dintre acestia nu a raspuns, tacere pe care eu o consider ca fiind o rusinata recunoastere. Dar cred ca ma insel…

Puncte de vedere asupra celor doua articole din articolul lui LIS, publicat de Contemporanul

Dincolo de autoplagiatul evident al dlui LIS si de pledoaria pro-autoplagiat a lui BC, merita atentie si continutul propriu-zis al articolului semnat de LIS. Se insista, direct si indirect, asupra faptului ca scriitorimea romana este impartita in (cel putin) doua mari tabere. Fara a se nominaliza, rezulta din acest text (ca si din link urile notate la final) ca una este condusa de basescianul academician Nicolae Manolescu, presedintele USR si redactor sef la Romania Literara; cealalta este condusa de iliescianul academician Eugen Simion, fost presedinte al Academiei Romane (evident, in mandatele lui Ion Iliescu). Cine nu e cu noi e impotriva noastra (reciproca fiind inca si mai valabila!). Prin urmare, daca autoplagiatorul Pavel Susara este dat afara de Nicolae Manolescu de la revista Romania Literara, pe cale de consecinta, acesta este luat in brate de tabara adversa (revistele Contemporanul, Cultura etc.). La fel, daca Daniel Cristea Enache (DCE) pleaca din USR, rezulta ca el trebuie preluat de tabara/ aripa stangista (Nicolae Breban, Augustin Buzura, Bogdan Cretu, Liviu Ioan Stoiciu si nu in ultimul rand, Alexandru Petria, un harnic demolator de imagini/ statui ale reprezentantilor dreptei (Traian Basescu, Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, Mircea Cartarescu etc.). Pleaca Daniel Cristea Enache din Uniunea lui N. Manolescu? Nu-i nimic, DCE se pliaza pe organizatia scriitoriceasca de rezerva (Asociatia Scriitorilor), iar LIS are grija sa mediatizeze aceasta dihonie din lumea scriitorilor romani. Mai mult, cu aceasta ocazie, trebuie sunata goarna in toata Romania, astfel incat si alti (auto)plagiatori sa se adune, sa stranga randurile in jurul plagiatorului El Maximo, aflat temporar in fruntea guvernului Romaniei. Se prefigureaza o Internationala a (auto)plagiatorilor, o organizatie mondiala a celor dati afara din servicii pe motive de furaciune si minciuna (respectiv autoplagiat sau chiar plagiat). Pe scurt, cine se aseamana se aduna, merg impreuna la alegeri si la alte actiuni patriotice, pentru ca exploatarea nemiloasa a plagiatorilor de catre neplagiatori sa inceteze. O data si pentru totdeauna! Este de asteptat ca toti autoplagiatorii criticati de mine pe acest blog sa devina membri ai Asociatiei Scriitorilor, sa submineze, invechita USR si – dupa (ce) Victor ia in alegeri – ca Pavel Susara sa fie reprimit la RomLit, evident, dupa ce in fruntea USR va fi redesemnat Mihai Ungheanu sau, de ce nu? Nicolae Breban. In realitate, LIS, regreta plecarea lui DCE din USR, fapt care imi permite sa banuiesc ca se impune o revenire a acestuia asupra demisiei si, prin vot democratic, sa fie instalat in fruntea USR. De ce nu? In ultima instanta, literatura este un simplu act de propaganda, iar scriitorii – excelente unelte ideologice in bataliile electorale. Scriitorii (majoritatea dintre ei) nu pot trai din scris si din vandut carti si articole, ci trebuie sa stea cu mana intinsa la guvernul generos care doreste, prin distribuire atenta si corecta a resurselor financiare, sa promoveze adevaratele valori in cultura romana. Ce Cartarescu? Ce premiu Nobel pentru literatura? In caz ca laureatul de anul acesta ar fi fost chiar Mircea Cartarescu, cu siguranta LIS & comp. ar fi scris in Contemporanul: “Preferatul Angelei Merkel, cu voie de la Basescu a fost incununat cu un nemeritat premiu Nobel, acordat pe nefiresti criterii ideologice!”.
De fapt, LIS doreste sa comunice cititorilor un singur lucru: bagati-va mintile in cap, vin alegerile si la USR, iar DCE merita presedintia acestei venerabile institutii. Fiti atenti cu cine votati si cum va afisati prin presa zilei. Noi nu glumim! In fine, nu trebuie nicio clipa sa uitam ca revista Contemporanul (care apare tot sub egida USR) are si un subtitle, perfect cameleonic: Ideea europeana. Ce legatura are europenismul cu plagiarismul? Cred ca un raspuns l-a dat deja LIS cu un articol format din doua alte articole, publicate anterior: NICIUNA!

PS Contemporanul Ideea europeana va publica si online numarul pe luna septembrie, asa incat invit cititorii interesati de amanunte sa acceseze http://www.contemporanul.ro

Lecturi suplimentare recomandate (intru verificarea celor afirmate de mine mai sus)

http://www.liviuioanstoiciu.ro/2011/06/demisia-criticului-daniel-cristea-enache-din-uniunea-scriitorilor-trebuie-respinsa-lupta-cu-un-presedinte-trecator/ in 4 iunie 2012

http://spunesitu.adevarul.ro/Cultura/Interviuri/Alexandru-Petria-Intelectualii-sa-fie-oameni-intregi-nu-proiectii-de-liste-de-preturi-9963 7 sept 2012

http://www.stelian-tanase.ro/sa-stam-de-vorba/vinatoarea-de-vrajitoare/

http://alexandrupetria.wordpress.com/2012/03/03/zero-mila-pentru-intelectualii-lui-basescu/

http://alexandrupetria.wordpress.com/2012/03/05/scandal-literar-pe-facebook-si-turnator-al-securitatii-si-premiat/ 5 martie 2012

http://alexandrupetria.wordpress.com/2012/04/28/ce-vor-face-intelectualii-rusinii-profitorii-si-girantii-regimului-basescu/ aprilie 2012

http://alexandrupetria.wordpress.com/2012/02/22/lasitate-scriitoriceasca/ 22 februarie 2012

 

Liviu Drugus,  www.liviudrugus.worpress.com    www.liviudrugus.ro      www.ugb.ro/etc        facebook.com/liviu.drugus

sat Valea Adanca, Miroslava, jud Iasi                                                                     17 octombrie 2012