liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Aga Mihai

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 355.      Joi 21  decembrie 2017.   Jurnal de licean prostuț (83).


Joi 20 mai 1965. Timpul – întocmai ca ieri. M-a ascultat la muzică. M-am întîlnit cu Hollinger (un pedagog nou, venit din Grănicești, care m-a pus să scriu la părinți). După masă am învățat la geometrie. Vasile Galan mi-a dat 70 lei. Am pus 6o la cec.

Vineri 21 mai 1965. Dimineața înnourat. M-am sculat la 5.30. A doua oră am dat teză la matematică (6 puncte). Constantin și Elena (trei Elene și un Costică). După masă s-a înnourat, iar spre seară a plouat. Am fost la film: ”Joe Limonadă” – studiourile Barandov, Cehoslovacia. Apoi am fost la atelier. În restul zilei am citit. Merii și perii sînt înfloriți, iar prin parcuri crește iarba. Laleaua pestriță și–a trecut timpul, iar narcisele sînt în toi. Unii copaci au început să-și scuture florile.

Sîmbătă 22 mai 1965. Toată ziua a fost înnourată. Am mers fără cărți la școală. După masă am cumpărat și am citit revista ”U.S.” (Uniunea Sovietică). A fost Mircea Ungureanu pe la internat. Aga Mihai mi-a spus că l-a văzut pe Mircea D. (ruguș) prin oraș. Seara am jucat fotbal și Juravle m-a lovit cu mingea drept în testicule.

Duminică 23 mai 1965. Dimineață a fost tata la mine. A vorbit cu Prandea (Hamza, Hamlet) despre faptul că am scris Hamza pe un perete.  Am fost cu tata la Mircea la Șc. Medie 1. Apoi am mers în oraș și am mîncat. După 12 am plecat la Stelu. M-am întîlnit cu Radu, Nicu, Stelu, Rodica și puncte puncte. (L.D.: Probabil era vorba, din nou, despre simpatia mea – Claudia. Ca să nu se afle despre ea, scriam ”puncte, puncte”…). Apoi am fost la film: ”Regina cîntecelor”, cu Sara Montiel. Apoi am venit la internat și am jucat volei. Mircea a trecut pe la mine. I-am dat 25 lei și ceasul de mînă. Seara am mers spre unitatea militară cu Simeria, Aga și Galan. Un soldat mi-a promis că-mi face rost de o trișcă.

Luni 24 mai 1965. Toată ziua cerul a fost acoperit de nori. A bătut vîntul. Mircea a trecut pe la mine și mi-a dat 15 lei. După masă am trecut pe la cazarmă. Soldatul mi-a adus fluierul promis. N-a vrut să-mi ia bani: tu ești elev și îți trebuie bani. Cînd am ajuns la internat am schimbat trișca pe un fluier adevărat de la Ilie Munteanu din clasa XI-a A, de la Medie 1.

Marți 25 mai 1965. M-am sculat la 5 și-am învățat la chimie. După 6 s-a înseninat și pînă pe la 11 a fost senin. Apoi a plouat zdravăn, cam jumate de oră, cu descărcări. După masă a plouat iar. Au fost ploi de vară, repezi, bogate și trecătoare. Am dat teză la chimie: ”Variația valenței în grupe și perioade” și ”Electropozitivitatea și electronegativitatea”. Nu m-am prea așteptat la acest subiect. La matematică, tov prof Bondor Aurelia m-a rugat să-i împărtășesc impresiile noastre asupra felului ei de a munci și asupra felului de notare (la sfîrșitul trimestrului trecut, prof Bondor m-a surprins făcînd scamatorii și a rîs). După masă am stat degeaba. A trecut Mircea pe la mine. A dat și el lucrare scrisă la limba romînă: ”Ciocoii vechi și noi” și ”Alexandru Lăpușneanu”. I-am dat lui fluierul. Seara am jucat fotbal și m-am bătut cu Lungu Arcadie (Cl IX C Medie 2). Apoi a venit și s-a împăcat cu mine. Am mai pățit la fel și anul trecut ci Romaniuc Ghorghe (de la Medie 1, clasa 8 D). Mircea cîntă frumos din muzicuța de 40 de lei. Merii și perii de toamnă sînt încărcați cu flori. Au înflorit lalelele. Seara m-am simțit obosit.

Miercuri 26 mai 1965. Însorit. Am venit la 12 și am plecat la film la ”7N”: ”Neamul șoimăreștilor”. Se aseamănă cu filmele franceze (Cartouche, de ex.). Mi-a plăcut figura și ochii lui Tudor. Pt seară s-a dat hrană rece. De la 5 s-a dat drumul la dormitoare. Azi a fost ultima zi de curs la clasele a XI-a. Se fac pregătiri intense pentru banchetul ce va avea loc în Sala de mese. Seara au venit toți profesorii și elevii precum și mulți invitați. În beci au depozitat vin. M-am culcat tîrziu.

Joi 27 mai 1965. Cald. Am luat un 7 la rusă. Ora doua trebuia să dau teză la fizică. Eu însă am lipsit gîndindu-mă că am să dau în altă oră. Nu mi-a mers și Teleagă m-a scris în condică (pentru prima dată). A trecut Mircea pe la școală. În ora de engleză am fost pînă la un geamgiu (Pop Mihai, str. 23 august Nr. 13). Am scos 25 de lei de la CEC apoia am fost la Mircea la gazdă. Seara a dat drumul la dormitoare pe la 6. În sala de mese a fost o reuniune.

Vineri 28 mai 1965. Întreaga zi a fost frumos. S-a aflat toată afacerea cu vinul (11 litri). După masă am început să citesc ”Micii sălbatici” de Ernest Thompson Seton. În pauza de 8 am fost cu Simeria Virgil, Atănăsoae C. la lacuri (Str. Plantelor pînă la Str. Prieteniei nr 70).

Sîmbătă 29 mai 1965. Dimineața – frumos, însorit. Am 6 în teză la rusă., 7 în teză la romînă și 2 în teză la fizică. În orele de geografie și naturale am avut liber. După masă am fost cu Aga la Iazuri și-am stat pînă la 5 seara.Seara am fost în plimbare cu Simeria Virgil, Popovici Neculai și Vasile Galan. Azi am avut Adunarea Generală pe luna mai.

Duminică 30 mai 1965. Dimineața a plouat puțin apoi s-a înseninat. Dimineața – bucurie! Au venit amîndoi părinții și au vorbit cu Hollinger. Dar n-a fost deloc bine. Nici nu m-am dus la masa de dimineață. Nu sînt prea hotărît pentru ”Liceul Militar”. Părinții mi-au spus că au aflat că s-a propus să primesc nota minimă la purtare. De ce? Pentru… Am plîns și am fost foarte supărat. Nu m-am gîndit că s-ar putea ajunge atît de departe pentru cele întîmplate. După cîtva timp a venit tata la mine. Am mers cu el în parc unde era mama și Mircea. Mi-a dat 135 de lei pentru internat. Mircea a dat examen scris și oral la zoologie (Originea omului). A știut foarte bine. Am ascultat la difuzor (în sala de meditație) meciul de fotbal dintre RPR și RSC : 1-0 (L.D. în traducere, meciul a fost între România și Cehoslovacia).

Luni 31 mai 1965. Toată ziua a fost cald. La zoologie a fost liber jumătate de oră. La istorie – recapitulare. M-am ales cu un 3. Am dat teză la engleză (5 întrebări din trei lecții și cinci propoziții de tradus). Cei de la Medie 1 învață acum de dimineață. Masa se servește la ora două. Am citit ”Micii sălbatici”. Seara facem raiduri prin jurul cazarmei, vorbim cu soldații. A plecat Neculcea de la internat. M-am obișnuit să dorm în fiecare noapte cu geamul de la căpătîi deschis.

Marți 1 iunie 1965. Ziua copiilor. Dimineață se anunța o zi minunată. La amiază, în timpul orei de latină și după aceea, a plouat strașnic. Stropii erau mari, grei și repezi. Cîtva timp a plouat cu gheață. Apa curgea șiroaie și s-au format bălți foarte mari prin curți. La ora 5 pămîntul era doar umed. La 7.30 am fost la Mircea. Era la dna Andronescu. Am stat și am vorbit acolo apoi m-am întors la internat.

Miercuri 2 iunie 1965. O zi frumoasă cu cerul limpede. Am luat un 8 la geografie și un 8 la cor. Cînt foarte bine… J . Am fost la Mircea la Școala Medie nr 1. Azi dă examen la franceză și era ocupat. Am scos 9 lei de la casierie. Mi-am cumpărat un creion automat de 3.50 lei și cartea ”Regiunea Suceava – îndreptar turistic”. Toată ziua am citit ”Ce-am văzut, ce-am aflat și ce-am priceput în cursul celor două călătorii făcute la Londra” de S. Obrazțov, actor sovietic. În limba chineză ”Sie, sie tai dien” înseamnă ”Mulțumesc și La revedere”. L engleză: How are you? – Cum te simți?. Limba rusă: Horoșo, spasibo (Bine, mulțumesc). ”Geniile nu se nasc, ele doar mor”. Seara m-am mutat în dormitorul 7 de cinci paturi (cu: Costea Mihai – Suceava, Iuraș Gh – Putna, Hudema Petru – Brodina și Juravle Petru – Straja. Mă simt mai bine.

Joi 3 iunie 1965.  De asemenea, zi frumoasă. Am terminat de citit ”Londra”. Am 6 în teză la matematică și minus 10 la l engleză. În ora de diriginție am lovit-o pe tovarășa dirigintă cu un ”glonte”. Pop M. a vorbit cu mine despre facultate și mi-a prezentat perspective frumoase. ”În cel mai rău caz, ajungi profesor în Rădăuți. Îți doresc să fim colegi!” Pe la 3 a fost tata la mine și apoi am plecat cu el la Mircea. A dat la franceză bine (Biletul 30 – inexistent). Tata mi-a lăsat 7 lei și a plecat cu cursa de 5.30. S-a trecut povestea cu vinul.

Vineri 4 iunie 1965. Cam înnourat. Am încercat să citesc ”Ultimul mohican” și nu mi-a plăcut. (Introducere la capitolul 1). Seara fac flotări cu un extensor și ajung chiar pînă la 30. A fost Mircea pe la mine și mi-a spus că a dat foarte bine la matematică.

Sîmbătă 5 iunie 1965.  De asemenea, după amiază a fost înnourat. Azi trebuia să se țină Adunarea generală a org. UTM cl 9 D. După masă am fost la Mircea. Nu l-am găsit acasă și m-am întîlnit cu el în oraș. S-a supărat că n-am vrut să scot bani de la CEC. Galan n-are de gînd să-mi dea datoriile. Seara am fost la lac (Str. 23 august).

Duminecă 6 iunie 1965. M-am sculat la 7.30. Aseară am stat de vorbă cu Costea M pînă la unu făr-un sfert. Mi-a povestit multe întîmplări plăcute și neplăcute din ultimii ani. Ziua a fost nouroasă și spre seară a plouat un pic (oleacă). Mi-am adus alt pat în dormitor (Iuraș Gh.).
Luni 7 iunie 1965. Mi-a încheiat media la zoologie (8) și la istorie (7). Am 9 în extemporal la engleză. Media 10. Mi-a pus notă la desen. Am 5 la educație fizică (prin neprezentare). Am copiat o adresă de engleză: ”Senorita Teresa Serradel S/ San Bonifacio nr 36, Piera Barcelona, Spania”. Colecționează vederi din toată lumea pe teme sportive, floră și faună. Cunoaște franceza și engleza. Spre seară a fost Mircea pe la mine. A fost acasă. A adus Fotobox ul și ”Capuri și picioare” + 2,50 lei. Am trimis o scrisoare pe 2 VI 65 de pe adresa: Dragoș Silviu, Gramiești. Către Karl Uhl Wien Breitgasse nr 8, Austria. Am fost la o expoziție la Casa de cultură.

Marți 8 iunie 1965. Dimineața – minunat. S-a menținut toată ziua senin. Galan mi-a dat 20 lei. Ultima oră am avut adunare generală pe iunie. Mircea a dat astăzi examen la fizică. Bine.

Miercuri 9 iunie 1965. Senin, minunat. N-am făcut cor.

Joi 10 iunie 1965. Nouros. După masă a plouat zdravăn și a prins bine. Aerul era curat și împrospătat. Am luat un 8 în oral la engleză. Gherasim și Gafencu au încasat cîte un 3 la rusă. În pauze mă distrez. Am început să citesc ”Acțiunea Gambit”. Sera a fost Mircea pe la mine. A dat foarte bine la chimie.

Vineri 11 iunie 1965. Vreme schimbătoare. N-a mai plouat. De marți nu mai iau cărți cu mine la școală. (N-are rost). Acum sînt ascultați elevii periclitați. Mi-am cumpărat ”Statutul P.C.R.” + ”Declarația” (proiect) și ”Descoperiri geografice în secolul 20”. Azi a avut loc Concursul FGPAS (Fii Gata pentru Apărare și Sport). Au participat Medie 1, Medie 2 și Siret. A cîștigat Medie 2. S-au împărțit multe insigne.

Sîmbătă 12 iunie 1965. Zi frumoasă. Am avut două ore libere. M-am făcut c-o insignă de polisportiv (de la Broască Geta din Dornești). După masă am fost la film la ”7 Noiembrie”: ”Salut, viață!” – sovietic. Nu s-a făcut meditație. Am aflat de la Tudor Burghele din Rădăuți o adresă a unei fete din Yugoslavia: Dusica Adic, Novi Sad, Skopljanska 2, Jugoslavia”. Am scris ”un proiect” de scrisoare. Seara a fost Mircea la mine. A dat totul bine și a terminat cu examenele. I-am scris buniței. O mare majoritate au plecat azi acasă.

Duminecă 13 iunie 1965. Dimineață însorită. De la 10 am jucat mingea. Pe la amiază a plouat în mai multe serii (cu soare). Pe la 3 am fost cu Orest Ungureanu la gazda lui și mi-am ales niște cărți: ”Mathias Sandorf”, ”Ivanhoe”, ”Europolis”, ”În ajun”. Biblia pentru credincioși și necredincioși”, ”Cea dintîi iubire”, ”Povestiri”, ”Trenul trebuia oprit”, ”Povestiri” și încă o carte (două carnete, fotografii). A fost Mircea pe la mine. Mi-a dat ceasul. Seara am fost cu Simeria prin oraș. M-am culcat la 10.

Luni 14 iunie 1965. Dimineața soare. Am plecat la școală de unde ne-am încolonat în direcția Dornești. Gafencu și Gherasim au venit cu bicicletele. Eu am mers cu Istratoaie Mihai și Ungureanu Mircea. Cînd am ajuns la Dornești ei au vizitat Topitoria de in, iar eu cu Mircea și Pușa (iepuraș) am păzit bicicletele. La întoarcere, bicicliștii au plecat înainte, iar eu cu Istratoaie și Mircea am rămas la gară. Ne-am suit în primul marfar și la 12.15 am fost în Rădăuți. Am fost pe la Orest apoi la internat. Aici m-am întîlnit cu bicicliștii. Am început să citesc ”Trenul trebuia oprit”. N-am fost la meditație, ci am stat în dormitor și am citit ”Doi ani de la Bikovski”.

Marți 15 iunie 1965. Ultima zi de școală. Azi cei de-a 11-a au examen de maturitate la romînă. Le-a dat ”Viața grea a țărănimii în opera lui Liviu Rebreanu și Zaharia Stancu”. La școală s-au făcut comunicări pentru vacanță. La 9 ni s-a dat drumul acasă. Am fost cu Ungureanu Mircea prin oraș. Pîrghie Rodica – Brigitte Bardot. Am fost la Mircea. La 5.30 am plecat spre CASĂ. Ne-a așteptat tata la cursă. Mircea a rămas corigent la limba franceză. Acasă totul este plin de verdeață, imagine care-mi amintește de întoarcerea mea din tabăra de la Bucșoaia. Acasă am vorbit, am citit, povestit și ne-am culcat obosiți. (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

 

Reclame