liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Adam Smith

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 623. Joi 13 septembrie 2018. Trădarea cărturarilor. Inteligenții fac prostii? (4)


Motto: ”Hai să-l considerăm deci pe critic un descoperitor al descoperirilor.” Milan Kundera

Încercarea mea de a lămuri cât mai bine titlul ales de Julien Benda nu poate ocoli cuvântul ”cărturar”/ intelectual. Cum am arătat deja, o ediție în limba engleză a preferat să traducă ”les clercs” prin intelectuali, în fond ambii termeni având o ambiguitate suficient de mare pentru ca eseul lui Benda să se apropie mai mult de pamflet decât de o analiză politico-socială riguroasă. Totuși, pentru limba română termenul de cărturar are o semnificație mai apropiată de ceea ce numim elita intelectualității și mai îndepărtată de masa mare a ceea ce se numește intelectual în sens generic (om cu studii superioare de specialitate). Pentru mine cel puțin, termenul de ”cărturar” trimite la un mare iubitor de cultură și, adesea, la un (mare) creator de cultură, o personalitate marcantă a vieții spirituale a unei societăți oarecare, chiar dacă, etimologic vorbind, termenul face trimitere doar la ”un om cu carte”. Consider interesante unele opinii despre situația intelectualului în lume la ora actuală. Nu există o poziție unanimă asupra poziției corecte a intelectualului în societate: să devină politician sau nu? O încercare de justificare a derutei intelectualilor în privința implicării lor reale în viața socială este astfel formulată de Abraham H. Miller, fost profesor de politologie la University of Cincinnati: ”The problem with being an intellectual is that you rarely have your ideas tested in the real world. But sitting on the sidelines enables you to use extreme rhetoric to advance crackpot notions that, when embraced all too frequently, end up heaping tragedy upon humanity.” (dec 2014). (”Problema intelectualilor este aceea că ei nu-și pot testa ideile în lumea reală. Dar stând deoparte, ei apelează la retorici extreme pentru a lansa noțiuni trăsnite care, prea adesea, sfârșesc prin a aduce umanității mari tragedii”). Ar fi suficient să amintim tragediile aduse de ideologiile extreme ale secolului trecut: bolșevismul și nazismul, nazismul fiind o ideologie geamănă a stângii militante care a generat bolșevismul și comunismul. Rolul intelectualilor în promovarea acestor ideologii este covârșitor (adăugând și progresele tehnicii cum ar fi radioul, ziarele etc.).

Cuvântul intelectual are o largă arie de acoperire, fapt de natură să creeze confuzii (vezi: http://www.archeus.ro/lingvistica/CautareDex?query=INTELECTUAL). Conform acestor accepțiuni, intelectual este și inginerul sau economistul dintr-o fabrică, deopotrivă cu H. Coandă sau Adam Smith.  Mai util pentru înțelegerea acestui concept este distincția făcută de sociologul Adrian Samoilă între intelectualul de rând și elita intelectuală (vezi: http://www.revistadesociologie.ro/pdf-uri/nr1-2-2008/09-Samoila.pdf) Prin natura ei, doar elita intelectuală (cărturarii neamului) sunt chemați de politicieni să le fie alături. Autorul articolului sugerează ca intelectualii, indiferent de rangul lor, să se abțină de a deveni politicieni și să se mulțumească cu rolul de consultanți. După părerea mea, tocmai acest rol a fost criticat de Benda, deoarece asta îi extrăgea din rolul lor primordial: acela de a fi creatori și nu propagandiști ai unor interese suspecte. Deosebit de lămuritor este textul lui Florin Lestat care face o incursiune în evoluția istorică a conceptului de intelectual. Din articolul său aflat la http://www.versuri-si-creatii.ro/creatii/f/florin-lestat-6zuuddu/intelectualii-in-evul-mediu-si-aparitia-universitatilor-6zuuddu.html#.W5Vfd_m-nX4 am extras următorul citat: ”Termenul modern „intelectual”, desemnând o categorie de persoane, intra în circulatie abia la sfârsitul secolului al XIX-lea în Franta. Pentru omul născut în Evul Mediu termenii mulier, miles, mercator, urbanus, pauper erau usor de înteles însa semnificatia cuvântului „intelectualis” atribuit unui om nu ar fi putut-o pricepe. Cu toate acestea, termenul se potrivesste si pentru noul tip de om din Evul Mediu care „muncea cu cuvântul si cu mintea”, nu cu mâna, nu traia din veniturile pamântului, fiind constient de diferenta dintre el si celelalte categorii de oameni.
Omul medieval folosea alti termeni pentru a-i desemna pe cei pe care noi îi numim intelectuali: maestru si profesor (este vorba de cei care predau dupa ce studiaza; în timp ce magister desemna o calitate de elevatie morala si de demnitate, profesor era adesea folosit ironic la adresa îngâmfarii unora care se încred prea mult în stiinta lor.), erudit si doct (îi desemna pe cei care au studiat din cărti), filozof; toti acestia insa erau numiti litterati. Toti cei care stiau sa scrie, sa citeasca si stapâneau lumea cuvintelor erau numiti litterati
.
În „Omul medieval”, M.F. Beanio Brocchieri face deosebirea între un sens slab si unul tare al cuvântului intelectual. Este numit intelectual în sens tare omul care desfasoara o activitate întelectuala, însa este angajat si în transmiterea capacitatii sale de investigare. Intelectual în sens slab este aplicat oamenilor care s-au folosit de inteligenta si de cuvânt, schimbându-si adesea rolul si contextul activitatii: este vorba despre diplomati, avocati, episcopi, scriitori, perceptori.” Evident, enciclopediile electronice au și ele un punct de vedere (interesant): https://ro.wikipedia.org/wiki/Intelectual . Tot Wicki ne lămurește și cum e cu inteligența, un termen la fel de … complicat: https://ro.wikipedia.org/wiki/Inteligen%C8%9B%C4%83 . Dilema pe tema ”ce este un intelectual?” nu putea fi ocolită de dilematicul Andrei Pleșu într-un articol din 2015: http://dilemaveche.ro/sectiune/situa-iunea/articol/intelectual-adica-ce .

În contextul definirii conceptului de intelectual și a rolului intelectualității în viața politică merită amintită convingerea lui Mihail Gorbaciov (făcută publică) – aceea că intelectualitatea trebuie să preia conducerea politică în URSS și în țările socialiste în general. Nu întâmplător, Moscova reformatoare l-a sprijinit pe Ion Iliescu să preia succesiunea la putere în România, într-adevăr Ion Iliescu fiind recunoscut în mediile academice de dinainte de 1989 drept un intelectual comunist autentic, citit și vorbitor de limbi străine. Și tot deloc întâmplător, primul Parlament al României necomuniste a fost intens populat cu profesori universitari, scriitori, cercetători etc. Ulterior, lucrurile au involuat în mod constant. Vezi: https://www.dw.com/ro/o-aren%C4%83-pentru-intelectuali/a-17411789 și https://adevarul.ro/news/societate/cati-intelectuali-romani-isi-asuma-identitatea-europeanao-1_5267b6c2c7b855ff566ef313/index.html

Tot în sens edificator recomand celor interesați/ curioși să citească recentele articole ale controversatului Marius Ghilezan despre ”Cum trebuie citiți intelectualii publici?”  https://romanialibera.ro/opinii/cum-trebuie-cititi-intelectualii-publici-715694 și articolul ”Ținutele ideologice risipesc intelectualiihttps://romanialibera.ro/opinii/tinutele-ideologice-risipesc-intelectualii-750820 .

În fine, Bibliografia cu care închei acest episod s-ar putea să fie mai lămuritoare decât ce ați citit până acum. https://adevarul.ro/news/societate/sindromul-dugin-intelectualii-sovini-agresivie-1_53abcb620d133766a8e8c265/index.html Dorian Furtună, Sindromul Dughin sau De ce intelectualii sunt șovini și agresivi?, 26 iunie 2014

https://mises.ro/248/elitele-naturale-intelectualii-i-statul Hans Herman Hoppe, discurs 1995, Alabama, California, SUA

https://adevarul.ro/cultura/carti/nu-e-nicio-rusine-intelectual-1_51ff7a38c7b855ff56a84a8e/index.html Petru Cimpoeșu – Nu este nicio rușine să fii intelectual

http://www.contributors.ro/cultura/ce-inseamna-a-fi-intelectual/ Ce înseamnă a fi intelectual? De Virgil Iordache, 11 mai 2015    (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 575. Vineri 27 iulie 2018. Legile fundamentale ale imbecilității umane (2)


Nefiind eu autorul cărții, ci doar comentatorul de pe margine, chitit să observe și neobservabilul, atrag într-un mod cât se poate de serios atenția potențialilor cititori ai acestui opuscul măreț (dar și celor ai cvasipseudominirecenziei subsemnatului) că este complet interzisă orice formă de lectură a acestei cărți (exemple de forme de lectură: integrală, pe sărite, în diagonală, în pat, în picioare, la wc, la birou, în tren/ avion/ autocar, în timpul liber, în scop de înțelepțire sau de amuzare, de petrecere utilă a unui timp liber etc. etc.), de către cei lipsiți de simțul umorului. Sau, dacă totuși o fac, e bine să știe că o fac pe riscul și socoteala lor.

Ca orice presupusă lucrare savantă care se respectă, cartea începe cu o ”Introducere” (pp. 15 – 16), una prin care să se motiveze demersul publicistic și să pregătească cititorul pentru un excurs rapid dar intens în regatul cvasiinfinit al prostiei umane și al consecințelor acesteia pentru omenire. Cu mai bine de un an în urmă scriam, într-unul din episoadele acestui serial despre fețele multiple ale prostiei umane, despre falșii înțelepți care gem de prostie începând unele discursuri sau articole cu incluzivul ”se știe că…”/ ”este evident că…”/ ”orice om normal știe că…”, deși realitatea este exact pe dos. Fiind o carte dedicată presupușilor neimbecili autorul debutează în mini-Introducere cu o… imbecilitate din rândul celor înșirate mai sus: ”Este evident că, la ora actuală, omenirea se află într-un stadiu deplorabil” (p. 15). Dacă nu este chiar o imbecilitate, atunci este o banalitate crasă, o afirmație sforăitoare a la Gâgă sau a la tractoriștii – propagandiști din secolul trecut. Autorul, inteligent fiind, are această abilitate de a o face pe prostul pentru a intra în cugetul și în (ne)simțirea celor care și-au făcut un stil de viață din a o face pe deștepții. La urma urmei, nu este neapărat nevoie să fii imbecil pentru a nu observa că afirmația de mai sus nu este probată de nimic, rămânând agățată în aer ca o rufă la uscat. Însă autorul, pus pe glume fine, vine cu o completare care îl coboară imediat cu picioarele pe pământ pe imbecilul care a și tras aer mult în piept exclamând: ”O! Cât adevăr!”, autorul adăugând imediat: ”Însă aceasta nu este o noutate. Din câte știm noi, omenirea s-a aflat mereu într-un asemenea stadiu”. Folosind pluralul majestății, cuplat cu ezotericul și atractivul verb ”a ști”, autorul consolidează platitudinea anterioară și pregătește cititorul pentru următoarea: ”Suferința și necazurile pe care oamenii trebuie să le îndure, atât ca indivizi, cât și ca membri ai societății, sunt, practic, rezultatul modului lipsit de noimă – aproape imbecil, aș spune – în care viața le-a fost structurată încă de la origini.” (p. 15) Cu alte cuvinte, nu oamenii au fost/ sunt imbecili, ci modul lor tâmp (”aproape imbecil”) în care au purces oamenii la organizarea vieților lor chiar de la începuturi!

Cu o ironie ce poate fi depistată doar dacă ai mereu în minte titlul cărții, autorul deplânge – dar încă nu numește – ”doza suplimentară de necazuri de zi cu zi, grație unui anumit grup de indivizi ce fac, la rândul lor, parte din neamul omenesc.” (p. 15) Dacă italianul ar fi cunoscut Scrisoarea III-a de Eminescu, ar fi citat, savant, ura îndreptățită pe care ar trebui s-o îndreptăm către ”acest grup de indivizi” : ”I-e rușine omenirii să vă zică vouă oameni!”. Păi da!, față de necuvântătoarele care își duc onest existența, cuvântătoarele imbecile n-ar prea avea dreptul să se numească oameni. Da, dar ironia soartei este că tocmai ”acest grup de indivizi” conduc treburile și mersul (înainte? al) omenirii. Grupul imbecililor (nenumiți încă) ”este mai influent decât Mafia, decât complexul militar-industrial, decât comunismul” încearcă autorul să-l introducă pe cititorul onest și neimbecil în tema atât de delicată a prostiei umane. Pentru a nu jigni eventualii cititori mai suspicioși, autorul nu pronunță/ scrie deloc cuvântul magic care face materia însăși a analizei sale ”științifice”: imbecilitatea umană. Prin urmare, ca într-un roman de aventuri, se descrie foarte aluziv ”criminalul”/ ”incriminatul” obligând cititorul să se întrebe: ”oare o fi vorba despre?…”. Iată, această descriere a dușmanului nevăzut (dar atotprezent) al omenirii: ”… este vorba despre un grup neorganizat, neconsfințit, care nu are nici conducător, nici președinte, nici reguli, și care reușește totuși să opereze în perfectă armonie, ghidat parcă de o mână nevăzută, de așa natură încât activitatea fiecărui membru consolidează eficacitatea activităților celorlalți membri. Firea, însușirile și comportamentul membrilor acestui grup vor fi abordate în paginile ce urmează” (p. 16). Absolvent de London School of Economics, italianul Cippola invocă (inevitabil, nu?) ”mâna invizibilă” / ”the invisible hand” (Adam Smith), cea care stabilește prețul de echilibru pe piețele perfect libere (inexistente vreundeva în lume). La fel fac și imbecilii: sunt nevăzuți, dar ei fac jocurile pe piețele (politice, economice, religioase, culturale ale) lumii!

În fine, după ce ne-a tot dus pe după piersic cu vorba (scrisă!), Cipolla își varsă crezul care l-a determinat să dedice timp analizei și scrierii acestei nevinovate cărți: ”Aș vrea să subliniez că această cărticică nu este un exercițiu de cinism sau de defetism – nu mai mult decât o carte de microbiologie. Cele ce urmează sunt, de fapt, rezultatul unui efort constructiv de a detecta, de a cunoaște și poate de a neutraliza, pe această cale, una dintre cele mai puternice și întunecate forțe ce împiedică fericirea și progresul omenirii.” (p. 16).  Aici, autorul cade într-un utopism profund, crezând că va putea ”neutraliza” o forță uriașă, una mai puternică decât ”Mafia, decât complexul militar-industrial, decât comunismul”. Nu ne rămâne decât să sperăm că, până la sfârșitul acestei nevinovate broșurele autorul să redevină realist și onest cu noi și cu el însuși. Prin asocierea conținutului acestei cărți cu cel al unei cărți de microbiologie, autorul ne sugerează că imbecilii sunt foarte greu de vizualizat (ca niște microbi/ viruși) cu ochiul liber și că este nevoie de multă abilitate în detectarea și (poate) neutralizarea (fie și parțială a) lor. (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!