liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: 21 de lecții pentru secolul XXI

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 720. Miercuri 19 decembrie 2018. Yuval Noah Harari, 21 de lecții pentru secolul XXI (30)



Continuând stilul incisiv-provocator, autorul își intitulează ultima parte a lecției despre smerenie ”Fizică evreiască, biologie creștină”. După autocritici cu privire la trecut, profesorul Harari devine mai laudativ la adresa civilizației evreiești moderne și contemporane. ”Abia în secolele al XIX-lea și XX îi vedem pe evrei aducându-și o contribuție la progresul omenirii în ansamblul ei, prin intermediul rolului lor impresionant în știința modernă”. (p. 195). Diplomat, autorul nu îl menționează pe Marx printre contributorii la progresul omenirii, dar nici nu-l dă ca exemplu negativ. Consider această precauție inutilă. Vrând nevrând, Marx a contribuit masiv la schimbările epocale din secolul trecut. Și se pare că va mai fi invocat, chiar dacă nu va fi și citit (așa cum s-a întâmplat și în secolul trecut). Cu alte cuvinte, smerenie – smerenie, dar să dăm Cezarului ce-i al Cezarului: ”Pe lângă nume binecunoscute precum Einstein și Freud, circa 20% dintre laureații Premiului Nobel pentru știință au fost evrei, deși evreii reprezintă mai puțin de 0,2% din populația lumii” (ibidem). Dar, nu comunitățile evreiești se pot mândri cu aceste realizări, ci acestea sunt ”mai curând o contribuție a evreilor individuali decât a iudaismului ca religie sau cultură. Majoritatea oamenilor de știință evrei importanți din ultimii 200 de ani au activat în afara sferei religioase evreiești”. (ibidem). Cu alte cuvinte, e greu să fii profet în religia ta! Mai mult, scrie smeritul Harari, ”iudaismul nu a contribuit câtuși de puțin la declanșarea Revoluției Științifice. Cu excepția lui Spinoza (excomunicat de comunitatea evreiască din cauza concepțiilor sale), cu greu puteți menționa măcar un evreu care să fi fost esențial pentru nașterea fizicii, chimiei, biologiei sau a științelor sociale moderne” (pp. 195-196). Interesant de știut (și rar de aflat din alte cărți) este faptul că rezultatele deosebite obținute de evrei în știință au început să apară îndeosebi după ce aceștia ”au adoptat stilul de viață și viziunea asupra lumii ale vecinilor lor nonevrei.” (p. 196)  Dar, și acesta este cel mai important lucru, succesul evreilor în cercetare și inovare nu se datorează vreunei gene aparte sau a unei înzestrări speciale, ci pur și simplu așezării EDUCAȚIEI la temelia pregătirii pentru viață: ”Valoarea centrală a educației în cultura evreiască era unul dintre principalele motive din spatele succesului extraordinar al oamenilor de știință evrei. Alți factori includeau dorința unei minorități persecutate de a-și dovedi meritele, precum și barierele care îi împiedicau pe evreii talentați să avanseze în instituții mai antisemite, precum armata și administrația de stat” (ibidem). De reținut, valoarea supremă acordată educației timpurii ca factor de succes. Este adevărat că educația presupune bani mai mulți investiți, dar câte țări bogate își fură singure viitorul neinvestind unde și cât trebuie! Autorul desfide orice legătură cauzală directă între etnie, religie și succes: fizica lui Einstein nu este nici evreiască, nici talmudică, după cum teoria lui Darwin nu este nici creștină, nici britanică.

Imposibil de evitat – problema antisemitismului. Cred că ar fi fost de datoria autorului să sublinieze că termenul ”antisemitism” nu înseamnă, stricto sensu, ură față de evrei, ci ură față de rasa/ limba semită din care fac parte deopotrivă evreii și arabii. (Vezi: https://ro.wikipedia.org/wiki/Semi%C8%9Bi) Într-adevăr, sensul comun dat termenului de antisemitism este acela de ură față de evrei. ”Antisemiții consideră că evreii sunt deosebit de importanți; își închipuie că evreii controlează lumea ori sistemul bancar, sau cel puțin mass-media, și că sunt de vină pentru absolut tot, de la încălzirea globală la atacurile din 11 septembrie. Această paranoia antisemită este la fel de ridicolă cu megalomania evreiască. Evreii poate că sunt un popor foarte interesant, dar, când privești imaginea de ansamblu, nu se poate să nu-ți dai seama că au avut un impact cu totul limitat asupra lumii.” (p. 197). Aici este doza de smerenie pe care autorul și-o revendică: ”personal, îmi place ideea că nu sunt urmașul unor cuceritori brutali ai lumii, ci al unor oameni neînsemnați care rareori își băgau nasul în treburile altora. Multe religii prețuiesc smerenia – după care își închipuie că sunt cel mai important lucru din univers. Îmbină îndemnurile la modestie personală cu o aroganță colectivă flagrantă. Oamenii de toate credințele din lume ar trebui să ia smerenia mai în serios” (p. 198).  Acestea fiind citite și (tran)scrise de mine, nu pot să nu reamintesc că și românii se mândresc (iar asta este chiar un motiv de mândrie) cu faptul că nu sunt ”cuceritori brutali ai lumii”, că nu au oprimat popoare de pe alte meleaguri. Cât despre antisemitismul românesc acesta s-a născut, probabil, în veacurile XVIII – XIX, când populația târgurilor și orașelor românești era preponderent alogenă, iar dintre aceștia evreii erau majoritari. (Vezi și recenta carte (pe care n-am citit-o încă) https://scontent.fotp1-2.fna.fbcdn.net/v/t1.0-9/48337181_1123903224437816_4687246003676381184_o.jpg?_nc_cat=104&_nc_ht=scontent.fotp1-2.fna&oh=7ea84417288f347c22a94f56928dd604&oe=5C98977C) Mixajul etnic a fost, de asemenea, frecvent, date și pozițiile sociale și economice deținute de bărbații evrei, astfel încât orice teorie rasistă despre puritate rasială este o inepție savantă. Moldova a excelat prin preponderența evreiască în comerțul local. Adaug acestor considerații un banc care circula pe vremea dictaturii ceaușiste. Un bărbat este arestat pe stradă pentru că înjura mereu și spunea că ”numai unu-i vinovat”. Bănuit că bărbatul îl acuza pe dictator de lipsurile din comerț acesta a declarat că: ”numai Hitler e vinovat pentru că a omorât evreii și astfel a distrus comerțul”.

Închei cu concluzia autorului despre smerenie: ”Iar dintre toate formele de smerenie, poate cea mai importantă este aceea față de Dumnezeu. Când vorbesc despre Dumnezeu, oamenii afișează deseori o modestie servilă, însă se folosesc ulterior de numele lui Dumnezeu pentru a-și privi semenii de sus” (ibidem). Aproape nici nu mai trebuie să precizez că tema lecției următoare este chiar despre ”Dumnezeu”. (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!