liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 732. Luni 31 decembrie 2018. Yuval Noah Harari, 21 de lecții pentru secolul XXI (42)


Continuând să descrie starea de fapt a educației în lume, profesorul Harari ne invită să gândim soluții. ”Pe lângă informație, majoritatea școlilor insistă de asemenea prea mult să le ofere elevilor un set de abilități prestabilite – de pildă să rezolve ecuații diferențiale, să scrie coduri în C++, să identifice substanțe chimice într-o eprubetă sau să converseze în chineză. … dar, s-ar putea să descoperim că în 2050 inteligența artificială poate scrie un software mai bine decât oamenii și că o nouă aplicație Google Translate îți permite să porți conversații într-o mandarină, cantoneză sau hakka aproape impecabile, deși tu nu știi decât să spui ”Ni hao”. ” (p. 262). Timpul nu mai are deja răbdare și iată că inutilitatea de a învăța limbi străine pentru scopuri turistice (și nu numai) a devenit realitate: https://vigoshop.ro/produs/interpretul-digital-lingo/

Așadar, ce ar trebui să predăm? Mulți experți în pedagogie susțin că școlile ar trebui să înceapă să predea cei patru C – gândire critică, comunicare, colaborare și creativitate. În linii mari, școlile ar trebui să reducă rolul abilităților tehnice și să pună accent pe abilități necesare în viață. Cea mai importantă dintre toate va fi abilitatea de a face față schimbării, de a învăța lucruri noi și de a-ți păstra echilibrul mental în situații neobișnuite. Ca să țineți pasul cu lumea anului 2050 va trebui nu numai să inventați idei și produse noi – mai presus de orice, va trebui să reinventați la nesfârșit.” (p. 262). Sau nu! S-ar putea să avem generatoare inteligente de idei noi, sisteme inteligente de adaptare și de optimizare a proiectelor după anumite criterii, să avem medicamente care să ne ajute să nu ne pierdem cumpătul (mental) în situații dramatice. De fapt autorul însuși, lasă loc oricărei posibilități greu imaginabile azi să devină realitate: ”În 2048, oamenii ar putea avea de-a face cu migrații în cyberspațiu, cu identități fluide de gen și cu noi experiențe senzoriale generate de implanturi cibernetice. … toate slujbele care necesită acest nivel de creație artistică ar putea fi preluate de inteligența artificială” (p. 263).

Un lucru ciudat pe care ni-l sugerează autorul este că, în viitor, ciudățeniile de azi vor deveni normalitatea de mâine! Iar ciudățeniile de mâine vor fi normalitatea de poimâine! Important va fi, cred, să nu ne smintim/ stâlcim mințile de la atâta schimbare făcută în ritmuri alerte. Spunea cineva că ”Într-o minte strâmbă și lucrul drept se strâmbă”. Smintirea minților nu este deloc exclusă devreme ce orice schimbare, dublată și de sporirea incertitudinii, și orice efort de adaptare sunt însoțite de o intensificare a stresului. Așadar, vom trăi într-o lume tot mai stresantă și mai aproape de boală decât este lumea de azi? Și atunci ce rost mai are schimbarea? Nu ar fi mai bună conservarea/ înghețarea lucrurilor măcar pentru o perioadă de timp? Din nou, nu știm! Știm doar că nu știm.

O parte a soluției ar fi să ne pregătim de pe acum (noi, oamenii în general și în mod simultan și continuu) pentru a deveni mai flexibili mental și cât mai echilibrați emoțional. Dar, vine imediat profesorul cu necesarul avertisment, ”Nu poți învăța flexibilitate citind o carte sau ascultând o conferință. Profesorilor înșiși le lipsește de obicei flexibilitatea mentală pe care o reclamă secolul XXI, întrucât ei înșiși sunt produsul vechiului sistem educațional” (p. 265). Eterna poveste a bumerangului care nu mai trebuie aruncat (în clasica tradiție a aruncării bumerangului) apare din nou ca problemă și nu ca soluție. La fel cum soluția pentru eradicarea infecțiilor nosocomiale este demolarea vechilor spitale și construirea (la cel mult 50 de ani) a unor spitale noi, tot astfel ar trebui procedat și în educație: demolarea vechilor programe de pregătire a educatorilor/ învățătorilor/ profesorilor și trecerea la programe noi, însoțite, evident, de inteligența artificială de rigoare. Și o provocare pentru mințile tuturor: oare mai este nevoie de școli cu ziduri și fluxuri de copii și profesori și elevi care intră în fiecare dimineață și termină ”orele” la prânz? Evident, cele mai bune răspunsuri vor fi date de tineri, de tineri nu neapărat biologic, ci cu mintea deschisă permanent spre noutate și creativitate.

Spuneam mai sus că noile programe vor trebui neapărat însoțite de inteligența artificială de rigoare. Dar… și aici apare un ”dar”. ”Tehnologia nu e rea. Dacă știi ce vrei în viață, tehnologia te poate ajuta să obții acel lucru. Dar dacă nu știi, tehnologiei îi va fi cât se poate de ușor să îți modeleze obiectivele în locul tău și să preia controlul asupra vieții tale. … Ați văzut acei zombi care hoinăresc pe străzi cu fețele lipite de smartphone-uri? Credeți că ei controlează tehnologia sau tehnologia îi controlează pe ei” (p. 266). Așadar, mai apare un ”dacă”: dacă știi ce vrei în viață… Când predam Metodologia Scop Mijloc ( = Management general) începeam cu afirmația: ”Cel mai greu în viață este să știi ce vrei”. Apoi discutam despre scopuri, viitor și incertitudini. Autorul încearcă să ne fie de ajutor în dificilul travaliu de identificare a scopurilor la nivel micro, macro și mondo. Desigur, individul are prioritate, pentru că la el este creierul care va defini/ determina scopuri de atins în viață. Profesorul Harari ne reamintește adagiul latin ”Cunoaște-te pe tine însuți”. Ușor de zis, dar musai de făcut.

Faptul că tehnologia începe să ne stăpânească și să ne propună scopuri la care nu țineam neapărat să ajungem l-a determinat pe autor să comunice constatarea conform căreia, pe nesimțite, omenirea a trecut din faza piratării computerelor în faza piratării oamenilor. ”Algoritmii te privesc chiar acum. Urmăresc unde te duci, ce cumperi, cu cine te întâlnești. În scurt timp îți vor monitoriza fiecare pas, fiecare răsuflare, fiecare bătaie a inimii. Se bazează pe Big Data și pe învățarea automată ca să te cunoască din ce în ce mai bine. Și de îndată ce ce te vor cunoaște mai bine decât te cunoști tu însuți, ar putea să te controleze și să te manipuleze, iar tu nu vei putea face mare lucru în această privință” (p. 267). Ei chiar așa? Vor exclama unii. Da, chiar așa. Iar ceea ce prezicea la începutul acestui an profesorul Harari deja se întâmplă. Zilele trecute, la cca jumătate de oră după ce am fost la cumpărături într-un supermarket primesc un mesaj pe telefon: ”Vă mulțumim că ați cumpărat de la… (noi). Vă rugăm să ne comunicați dacă serviciile noastre au fost pe măsura așteptărilor dumneavoastră”. Apoi, lucrurile au început să devină sâcâitoare: după ce ieșeam dintr-un magazin, țârr, mesaj: Cum a fost? Sigur, aplicația poate fi dezactivată, dar faptul că deja ești înregistrat (ca număr de telefon) pe unde ai umblat în fiecare zi confirmă cele spuse de profesor mai sus. Și atunci, te întrebi: ce sens au toate astea? Iar răspunsul este dat de profesor în următoarea lecție (penultima!) intitulată ”Sensul”. În fond este vorba despre viețile noastre. Nu întâmplător va fi cea mai lungă lecție dintre toate cele 21, una mai lungă decât cea mai ”lungă” noapte din an, aceea dintre ani. La mulți ani! (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: