liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 669. Luni 29 octombrie 2018. Superinteligența – înger sau demon? (4)


Dacă inteligență înseamnă, în primul rând, capacitate (intelectuală!) de înțelegere a ceea ce alții ne explică sau ceea ce noi înșine (ne) explicăm, cu argumente sau nu, prin comparații sau asocieri utile, prin metode euristice (experiențe) sau teoretice etc., atunci este firesc să știm ce înseamnă (cu adevărat) și inteligența artificială (IA). De această înțelegere depinde perceperea corectă (cu plusuri și minusuri, cu avantaje și riscuri) a potențialului pe care îl are (acum și în viitor) IA. Ca în bancul cu un prezicător ”cu taxă” care îi ”explica” clientului său: ”trecutul l-ai văzut, prezentul îl vezi, dar banii nu-i mai vezi”, cam la fel stau lucrurile cu IA: trecutul IA îl putem cunoaște, ”prezentul” IA îl putem evalua, dar viitorul IA este încă (aproape total) necunoscut. De unde și eforturile de a penetra acest necunoscut sau măcar de a face estimări cu privire la acel viitor. Dacă penetrarea necunoscutului viitor nu va avea (foarte probabil) loc, totuși tentativele de penetrare au, și ele, rostul/ rolul lor: stimularea/ orientarea cercetărilor din ”prezent”. Explic, în paranteza de mai jos, de ce am folosit ”prezent” cu ghilimele.
Îmi voi expune, și aici, în această paranteză, părerea mea despre timp(i) în procesul de management/ (con)ducere (luarea deciziilor), adică în viața noastră obișnuită. Convențional, împărțim timpul în trecut, ”prezent” și viitor, deși nu (ni) se precizează niciodată criteriul după care s-a făcut această segmentare (artificială) a timpului. Avansez un posibil criteriu folosit în tridimensionalizarea timpului: nivelul de cunoaștere a acelui (segment de) timp. Astfel: trecutul este ceea ce (credem că) cunoaștem, ”prezentul” este ceea ce (ni se pare că) știm, iar viitorul este ceea ce nu știm încă. Extrapolările pe bază de ce s-a întâmplat în trecut pot da (sau nu) rezultate, dar fracturile din presupusa linearitate a curgerii timpului sunt, tot mai des, regula și nu excepția. În ce privește ”prezentul”, acesta aproape că nu există. La rigoare, timpul este format doar din trecut și viitor, ”prezentul” fiind aproape imposibil de definit și de măsurat. Dimensiunile prezentului sunt măsurabile în miliardimi de miliardimi de secunde. Pentru uzul curent, putem afirma că prezentul este o secundă. Ceea ce a fost cu o secundă mai înainte se numește trecut, iar viitorul va începe în secunda următoare… La întrebarea firească: care dintre cele trei dimensiuni ale timpului ar trebui să ne preocupe cel mai mult?, răspunsul meu este unul ferm: viitorul. Trecutul nu mai poate fi schimbat sau influențat (decât doar de istoricii care scriu la comandă politică), iar ”prezentul” este ca și inexistent (fiind fulgurant).
Rezultă că oamenii ar trebui să se preocupe în cea mai mare parte a vieții lor de construirea viitorului. Nu putem vorbi despre cunoașterea viitorului pentru că așa ceva nu este, practic, la ora actuală, posibil. În consecință, nu pot decât să fiu de acord cu afirmația norvegianului Nick Bostrom aceea că ”ne vom recunoaște ignoranța în ceea ce privește dezvoltarea viitoare a fenomenului” (p. 17) (este vorba despre cunoașterea modului cum va arăta fenomenul IA în viitor). (va continua)
Liviu Druguș
Pe mâine!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: