liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 660. Sâmbătă 20 octombrie 2018. Unde nu-i cap, vai de limbă! (5)


Voi continua, în acest episod, redarea conținutului Declarației program eurasiatic intitulat ”Să dezvoltăm limba nostră!” (cu comentariile mele, desigur):

Din cercetările noastre științifice, reiese că ei au făcut trei pași, folosind aceeași metodă.

Mai întîi de toate, susținătorii acestei strategii politice au căutat asemănări în limba latină. Toate cuvintele românești care se asemănau cu cele latinești au fost date limbii latine. Pentru cele care nu se asemănau nicidecum, au fost căutate asemănări în alte limbi, mai ales în limbile popoarelor care au venit pe pămînturile noastre sau care ne-au fost vecini. Cuvintele care se asemănau cu cuvintele din aceste limbi au fost date acestor limbi. În cele din urmă, cuvintele care au rămas fără asemănare au fost aruncate în hăul necunoașterii, adică al celor de etnie (origine) necunoscută. Așa limba strămoșească s-a făcut nevăzută în știința națională.

Faptul că unele asemănări (explicații științifice) sînt trase de-a binelea de păr ne spune că făptașii și-au dorit orbește să își atingă țintele lor politice.

Comentariu LD: Se reclamă faptul că s-au făcut cercetări ”științifice”. Care? Unde? Când? Despre ce populații (număr, structură, cultură etc.) se vorbește? La care ținuturi  se face referire? Nu știm, pentru că autorul nu ne spune decât că totul s-a petrecut în secolul XIX. (Vai, câtă precizie!). Totuși, autorul are, și el, dreptatea lui. Într-adevăr, orice reformă lingvistică este doar rezultatul unei strategii politice (a nu se confunda politica cu partidele și partidele cu statul!). Un grup de oameni de cultură (vezi Școala ardeleană) militează pentru o anumită reformă, bazându-se, desigur, pe argumente istorice, lingvistice, culturale. Această strategie vizează o finalitate viitoare, deci… are caracter politic. Faptul că ideea de politic este, adesea, asociată cu impostura, incultura, incompetența etc., nu înseamnă că nu putem vorbi despre politici culturale. Unele sunt benefice și rămân adânc inculcate în cultura unui popor (vezi Școala ardeleană, Junimea etc.) altele sunt malefice, minore și dispar fără urme. O afirmație de genul ”limba strămoșească (recte, limba dacă – LD) s-a făcut nevăzută în știința națională” ține de o asemenea strategie politico-culturală minoră, rizibilă prin însăși construcția ei (nu cunosc să existe vreo ”știință națională”). Oricum, dacă cineva este vinovat de pierderea limbii dace, atunci acel cineva se numește ”știința”, adică ”oamenii de știință” care sunt dezmierdați cu apelativul pentru tâlhari/ criminali: ”făptași”. Ei și-au trădat menirea (iar se face apel la comunistul Julien Benda!) și s-au apucat de politică, însușindu-și scopurile acesteia și promovându-le ”orbește”.

Să despicăm cîteva explicații din dicționare, care adeveresc cele spuse de noi.

DEX (ediția din anul 2009) ne spune, pe de o parte, că cuvîntul rînd vine de la cuvîntul slav rendu, iar pe de altă parte, că cuvîntul curînd se trage de la latinescul currendo. Se mai spune că cuvîntul așa a izvorît din latinescul eccum-sic, iar cuvîntul nor din cuvîntul latin nubilum. De ce și cum ar face cineva așa ceva? Tot din această carte aflăm că cuvîntul a speria se trage de la latinescul expavorere. Cam mare este di-ferența, mult prea mare… Mai aflăm că cuvîntul moarte își are rădăcinile în cuvintele latine mors și mortis, iar cuvîntul omor s-a născut din cuvîntul a omorî, care vine de la slavul umoriti.

Un alt argument zdruncină puternic teoria despre ori-ginea latină a limbii române. De altfel, poate că ar fi mai bine să spunem că este o teorie despre originea romană a limbii noastre, o dată ce am numit-o româ(nă)?

Comentariu L.D.: Exemplele care vor să demonstreze că limba română nu se trage din și nu are legături cu limba latină sunt în perfectă concordanță cu ceea ce până și Lenin critica: jocul de-a exemplele. Alegi un exemplu convenabil și apoi strigi: ei, vezi?! Oricum aceste exemple nu pot constitui argumente, așa cum pretinde autorul Declarației. Vrând să fie subtil și aluziv, autorul sugerează că mai bine ar fi să vorbim despre originea romană, și nu de cea latină a limbii române. Doar că autorul scrie ”limba româ(nă)”, ceea ce ar vrea să facă trimitere la o inexistentă limbă româ. Probabil, autorul a vrut să scrie ”limba rom(ân)ă”, adică să asocieze limba noastră cu cea ”romă”, pentru că și țiganii tot de la Roma se trag, altfel nu s-ar numi populație ”roma”. Neatenția i-a jucat însă o festă autorului Declarației, care a călcat (din nou) strâmb. (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: