liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 630. Joi 20 septembrie 2018. Trădarea cărturarilor. Inteligenții fac prostii? (11)


Motto: ”Kitsch-ul este idealul estetic al tuturor politicienilor, al tuturor mişcărilor politice.” (Milan Kundera)

Spre finalul acestui prim capitol, autorul mai adaugă alte pasiuni politice stridente ale timpului interbelic: 1. Mișcarea împotriva evreilor (după ce anterior autorul a scris despre naționalismul evreiesc, pe care l-a prezentat negativ); 2. Mișcarea claselor avute împotriva proletariatului, pasiune numită, ulterior drept „capitalismul” (asta prezice deja pe viitorul comunist marxist francez Julien Benda); 3. Mișcarea autoritariștilor împotriva democraților. Toate aceste stridențe politice pasionale de tip kitsch se dezvoltă, separat și luate împreună, într-un mediu foarte propice lor: naționalismul tot mai agresiv și intolerant: ”antisemitismul, capitalismul și autoritarismul vădesc astăzi o forță cu totul nouă prin alianța lor cu naționalismul” (p. 26).

Prin prezentarea acestor caracteristici ale pasiunilor politice din interbelicul european, Julien Benda a pregătit terenul pentru a motiva și a dezvolta teza din titlul cărții sale: atrași de mirajul banilor și al puterilor simbolice, bravii intelectuali și-au părăsit turnul de fildeș și și-au pus uneltele în slujba celor care plăteau mai bine: și ei, ca și alte categorii sociale și profesionale ”simt că este important, pentru reușita treburilor lor, să aparțină unei grupări puternice și de temut” (p. 26). Benda, mereu cu ochii ațintiți spre ce se mai întâmplă pe la vecinii germani, nu scapă ocazia să evidențieze ascensiunea nazismului în Germania și să se bucure de faptul că Franța nu are o asemenea pacoste: ”Și muncitorii au de curând simțământul că interesul lor profesional este să facă parte dintr-o națiune puternică; partidul ”socialist-naționaliștilor”, de care numai Franța pare a fi lipsită, este un sediment politic foarte modern.” (p. 26). Luarea între ghilimele a expresiei  ”socialist-naționaliștilor” (germ. ”nazional-sozialismus” = nazism) este interpretabilă, dar greu de ”prins” dacă este o ironie la adresa acestei forțe de stânga (nazismul, o specie de fascism), reprezentantă a muncitorimii germane (văzută de bolșevicii de ieri și de azi drept o forță de dreapta, ba chiar foarte de extremă dreaptă) sau este doar o subliniere a unei realități contemporane autorului: socialismul era cuvântul politic magic care aprindea imaginațiile intelectualilor, politicienilor și votanților lor din întreaga Europă.

În fine, ultima caracteristică a perfecționării pasiunilor politice din interbelic este cea care ține direct de acuzația (din titlu) la adresa cărturarilor convertiți la varii idealuri și interese politice. ”Astăzi, precizează Benda, orice pasiune politică este prevăzută cu o întreagă rețea de doctrine puternic constituite, a căror unică funcție este aceea de a-i demonstra cât de valoroasă este acțiunea ei, sub toate aspectele, și în care ea se proiectează, înzecindu-și desigur forța pasională. Ca să ne reprezentăm perfecțiunea câștigată în vremea noastră de aceste sisteme, zelul și tenacitatea cu care fiecare pasiune a știut să-și construiască, în toate direcțiile, teorii cu care să concorde, precizia cu care teoriile au fost ajustate acestei concordanțe, luxul de căutări, truda și profunzimea cu care au fost împinse în toate direcțiile, este de ajuns să menționăm sistemul ideologic al naționalismului german numit pangermanism și pe cel al monarhismului francez. Secolul nostru va fi fost, într-adevăr, secolul organizării intelectuale a urilor politice. Acesta îi va fi titlul de glorie în istoria morală a omenirii.” (p. 28). Critica acestui mod meschin de a face politică, indiferent că se revendică ideatic de la Marx, Maurras sau Chamberlain, nu întârzie: ”De fapt, nu este vorba aici decât de străvechea dorință de a avea Destinul ca aliat, transpusă în termeni științifici.” Într-adevăr, ceea ce numim generic ”știință” în loc de cunoaștere (sensul prim al cuvântului ”știință”) a devenit, din păcate, și un paravan în spatele căruia stau nu doar ignoranța și impostura, ci și răutatea, relele intenții și ipocritele idealuri ”progresiste”. Ideologizarea ”științei” a pătruns și în biologie și teologie (”creaționismul științific!”) în politică (”științele politice!”) ca să nu mai vorbesc de faptul că ideologia însăși pretinde a fi științifică (”socialismul științific”). Teoriile despre gândirea și acțiunea umană sunt numite, pe cât de emfatic, pe atât de fals ”științe sociale”. Fiecare feliuță de cunoaștere devine imediat ”știință”, se publică tomuri groase despre noua ”știință”, iar principalii perdanți sunt studenții, respectiv viitorii cetățeni îndoctrinați cu false imagini ale realității. În perioada dictaturii comuniste se sublinia mereu că ”savanții burghezi NU ÎNȚELEG teoria marxistă” și GREȘESC susținând că…. etc”. Mult timp, în anii de liceu, am rămas cu întrebarea fără răspuns: oare cum s-au adunat în toate țările comuniste doar savanți inteligenți și în toate țările capitaliste doar savanți proști… Și tocmai când credeam că am scăpat de idiotismele unei epoci desuete am intrat pe mâna ”corectitudinii politice” a progresiștilor neomarxiști (toate ideile lor sunt demonstrate ”științific”). Iată de ce este atât de actual Benda cu a sa ”Trădarea cărturarilor”. Cu mai mulți ani în urmă am lansat un slogan care, din păcate, este actual și, totodată, necesar a fi pătruns în miezul său: ”Știința a murit, trăiască cunoașterea!”.

Concluzia acestui prim capitol al cărții lui Benda este, din păcate, tot una foarte actuală: ”La suprafață și în profunzime, în extindere spațială și în forță internă, pasiunile politice ating astăzi un nivel de perfecțiune necunoscut până acum în istorie. Epoca actuală este tocmai era politicului”. (p. 29). Un cunoscut scriitor din Teleorman, unul care nu a trăit nici pe vremea lui Benda și care nu a prins nici lumea postdecembristă românească a avut geniala inspirație de a sintetiza în doar (alte) două cuvinte ceea ce Benda numea ”Era politicului”. Ei bine, teleormăneanul nostru de geniu a pus punctul pe i și degetul pe rana deschisă a societății (totalitare) în care a trăit și căreia i-a găsit numele cel mai potrivit: ”Era ticăloșilor”. Despre actualitatea lui Marin Preda (https://ro.wikipedia.org/wiki/Marin_Preda)   las cititorii să se pronunțe,  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: