liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 626. Duminică 16 septembrie 2018. Trădarea cărturarilor. Inteligenții fac prostii? (7)


Motto: ”Optimismul e opiumul omenirii” (Milan Kundera)

Parcă încercând să dea o explicație avant la lettre a faptului că, peste câțiva ani devenea membru al Partidului Comunist Francez, după ce a definit, în carte, mondializarea/ universalizarea (creșterea cantitativă a) încleștării omenirii în dispute pasionale politice, neutrul autor francez Julien Benda se vede obligat să constate și o creștere calitativă a taberelor aflate în lupta lor pentru supraviețuire și supremație, oprindu-se (v-am spus?) asupra clasei muncitoare în disputele acesteia cu burghezia leneșă. (Banc: elevul ajuns acasă este întrebat de părinți: și azi cu ce clasă v-ați mai bătut? Elevul (îndoctrinat): cu burghezia!). Clasa muncitoare nu mai este strict națională, ci devine europeană, animată și unită de ura bine sădită față de ”dușmanul de clasă” (autorul sugerează doar cu cine urma să se lupte clasa muncitoare, în această fază a analizei el conturând doar caracteristicile principale ale urii organizate politic la nivel european). Așadar, o a doua caracteristică a lumii europene interbelice o constituie, în opinia lui Benda, creșterea coerenței clasei muncitoare, fapt valabil și pentru muncitorii creativi (artiștii care se grupează, și ei, în uniuni, ligi, asociații profesionale). În termeni marxieni, această coerență crescută s-ar putea numi dobândirea conștiinței de sine, ca un fel de răspuns concret la întrebarea eminesciană din ”Împărat și proletar”: ”De ce uitați că-n voi e și număr și putere?”. (1 decembrie 1874). De unde a apărut acest plus de coerență/ conștiință de sine? Benda crede că factorii cauzali ai creșterii coerenței sunt noile mijloace de comunicare ale vremii, concomitent cu transformarea urii muncitorești într-o realitate mistico-religioasă, amplificându-se autoaprecierea referitoare la misiunea salvaționistă pentru întreaga omenire prin urcarea muncitorimii în scaunele puterii.  Dar, spune Benda, coerența este doar o viziune de suprafață asupra urii muncitorești. Esențializând și sondând în intimitățile esențiale ale fenomenului (numit de alții conștiință de clasă), autorul observă și o creștere a omogenității interne a taberelor aflate în luptă, mânate de ura politică sădită de politicieni cu ajutorul inteligenției/ intelectualilor. El nu se limitează la clasa muncitoare, ci dă ca exemplu de omogenizare tot mai vizibilă lupta împotriva democrației, luptă care se vedea atunci ca fiind tot mai coerentă și mai omogenă. Concretizând, această omogenizare/ uniformizare/ nivelare are nume clare: antisemitism, socialism, anticomunism, anticlericalism. Are loc astfel o disciplinare a urii prin des-frânarea pasiunilor politice, rezultatul fiind o creștere a forței de impact a grupurilor aflate în conflict. Acum se poate înțelege mai bine nașterea și ascensiunea fascismului și nazismului începând cu anul 1920, aceste noi curente având în chiar esența lor cele remarcate de filosoful Benda ca factor (omogenizarea) de intensificare a pasiunilor politice.

Paralel cu creșterea omogenității grupurilor aglutinate prin ură politică pasională are loc și o creștere a preciziei direcției de atac a acestora. Exemplu: socialismul care cu o sută de ani în urmă (pornind din 1927) era o pasiune puternică, dar confuză, ”astăzi” (adică în 1927) adepții lui au un scop mai precis, știind exact unde trebuie să lovească adversarul și ce mijloace să utilizeze pentru a reuși. ”Se știe câtă putere prinde ura când se conturează mai clar”, conchide Benda. Îmi permit să reamintesc (mereu) cititorului că apariția cărții lui Benda a avut loc la nici zece ani de la bolșevizarea Rusiei – o țară reper pentru Franța. Cred că și înscrierea lui Benda în PCF a avut loc tot sub influența impactului pe care l-a avut bolșevismul sovietic rus (1918) asupra întregii omeniri, dar și nașterea fascismului, nazismului și legionarismului începând cu anul 1920. Studiind cu atenție trendurile politice contemporane lui, Benda a ajuns și el la concluzia că nu poate să se eschiveze de la turbioanele politice care îl înconjurau.

Așadar, avem, până acum, patru linii majore de forță care stau la baza inevitabilelor ciocniri ale urilor organizate politic: universalizarea, coerența, omogenitatea și precizia. Despre celelalte, în episodul de mâine. (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: