liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 608. Miercuri 29 august 2018. Este spiritul critic o dovadă de inteligență? (2)


Promiteam, în episodul anterior, că voi extrage afirmații cu iz de aforism din dialogul publicat de Dilema veche. Mai întâi de toate, titlul interviului luat de Sever Voinescu criticului literar Nicolae Manolescu este chiar un citat din criticul român aproape octogenar (https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Manolescu) : ”Dacă școală nu e, spirit critic nu e. Și dacă spirit critic nu e, cultură nu e”. Nu intenționez s-o fac pe cârcotașul cu orice preț, dar am câteva amendamente la această zicere ce vrea să surprindă esențele vieții culturale într-o societate oarecare. Desigur, este vizibilă calchierea primei părți a zicerii după apostolul Pavel:De-aş avea credinţă ca să mut şi munţii, de-aş şti toate tainele lui Dumnezeu, iar dragoste nu am, nimica nu sunt”. Dar nu s-a oprit aici Sfântul Apostol Pavel. Încă a mai spus: “De-aş împărţi toate avuţiile mele şi de-aş da trupul meu să-l ardă, iară dragoste nu am, nici un folos nu-mi este.” (zicere care a fost parafrazată de Marin Preda în Cel mai iubit dintre pământeni sub forma ”Dacă dragoste nu e, nimic nu e”). Ca toate generalizările, riscul deformărilor și al mal-entendu-urilor este mare. Criticul român sugerează, în prima parte a afirmației că doar școala poate să-i înzestreze pe absolvenții săi cu spirit critic. Rezerva mea vizează crearea spiritului critic, nu dezvoltarea și șlefuirea spiritului critic. Acesta, ca și spiritul practic, spiritul poetic, spiritul de observație, spiritul de organizare etc. este un dat. Care ”dat” nu este dat oricui. Altfel, deduc eu, lipsa criticilor (literari, dar nu numai) ar putea fi suplinită prin înființarea școlilor de critici literari, așa cum s-a procedat în anii 50 cu înființarea școlilor de scriitori (din care n-au ieșit mai mulți scriitori decât au intrat…). Prin urmare, o valoare mai mare de adevăr ar fi prin afirmarea rolului pe care ar trebui să-l aibă școala în stimularea și șlefuirea spiritelor critice. (Mai trebuie oare să subliniez că există indivizi care nu au prea multă școală, dar au spirit critic din belșug?!). Și a doua parte a zicerii manolesciene (”Dacă spirit critic nu e, cultură nu e.”) suferă tot din motive de … generalizare excesivă. Sigur că spiritul critic este important în construirea unei culturi de bună calitate, durabile și agreabile, dar să anulezi existența unei culturi pe motive de lipsă de spirit critic mi se pare o exagerare fără rost. Pozitivând și amplificând afirmația manolesciană, se poate ajunge la o formulă și mai îndepărtată de adevăr: cu cât mai mult spirit critic, cu atât mai multă cultură într-o societate dată. Or, excesul de spirit critic poate duce la nihilism și la anularea spiritului critic însuși. Prin urmare, aș pleda pentru o prezență activă și echilibrată a spiritului critic într-o cultură care se dorește dinamică și solidă. Închei cu observația că o cultură lipsită total de spirit critic  poate să existe oriunde în lume: pur și simplu este o altă formă de cultură; nu-i putem acuza de incultură pe cei lipsiți de spirit critic – ei construiesc un alt tip de cultură, unul care poate plăcea sau nu, care poate dăinui sau nu. (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: