liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 589. Vineri 10 august 2018. Djuva(r)eruri (2)


  • România se află între două state ale căror culturi și tradiții elogiază/ apreciază/ promovează încăpățânarea, îndărătnicia și consecvența fără compromisuri: sârbii și ucrainenii. Sârbii au fost ”capabili” să se confrunte cu NATO (recte SUA), chiar dacă au plătit un preț foarte mare, iar prima cauză a conflictului militar a fost tocmai încăpățânarea de a nu ceda la primele amenințări. Asta este la Sud-Vest. La Nord-Est și Sud-Est România se învecinează cu o altă cultură a dârzeniei: ucrainenii. Interesant pentru geopolitologi, România s-a aflat/ se află într-un spațiu ai căror vecini se războiesc cu cele două puteri mondiale care au marcat perioada războiului rece: SUA și URSS/ Rusia. Pe acest fundal istorico-cultural, Neagu Djuvara avansează o analiză politico-strategică comparată româno-sârbă în care factorul psihologic (încăpățânarea) a jucat un rol decisiv. Iată opinia omului Djuvara despre cum procedează românii când dau de greu, om care a trăit și traversat mai multe culturi, având îndrituirea să le compare și să le analizeze: ”Ca să facem o comparație cu românii, sârbii s-au lăsat ocupați integral și au plecat cu armata lor trecând prin Albania dușmană ca să reînceapă războiul la Salonic, împreună cu francezii și englezii. Eu îmi scot pălăria în fața sârbilor, deși sunt ai dracului, sunt încăpățânați. Dar sunt eroici! La noi, de îndată ce se ocupă teritoriul, gata!, facem pace cu formula stupidă ”să nu piară ființa statului”. Ce e aia ”ființa statului”? ”Ființa” statului polonez a pierit 200 de ani și uite ce vânjoși sunt acum! ”Ființa” Ungariei a pierit 500 de ani. Ce înseamnă asta, ”ființa statului”? Ființa neamului să nu dispară, dar nu ființa statului, care e o entitate juridică! Noi avem mania asta ca, odată ce ne merge rău, să sărim în barca cealaltă. Așa ne-am făcut o reputație foarte proastă în străinătate.” (p. 91).
  • Ca unul care am crezut, începând cu liceul și continuând cu facultatea, că am o chemare către diplomație (de fapt, aveam chemare doar către limbile străine) am citit cu atenție traseul diplomatic al lui Neagu Djuvara care – ca și alte trasee – a stat, în ce-l privește, sub semnul zeiței Fortuna. Declară Neagu Djuvara: ”Eu n-aveam nicio chemare către diplomație. Speram ca după război să am posibilitatea să mai fac un doctorat în istorie, în plus față de cel în drept. Istoria era pasiunea mea. N-aveam niciun chef să intru în diplomație. … mai întâi fusesem scârbit de diplomație, aflând anumite lucruri de la cei din familia mea, care fuseseră diplomați de carieră. Fratele tatei și bunicul îmi spuseseră că că nu merită să intri în diplomație pentru că posturile importante sunt date unor outsideri, unor politicieni. … Eu aveam poftă să fiu profesor universitar de istorie. … A doua zi de dimineață mi-am spus că deja lucrurile mergeau prost pe front. Suntem în aprilie 1943! Deci, la un an și ceva de la tragedia de la Stalingrad. Deja nemții dădeau tot îndărăt…. Simțeam că nenorocirea este tot mai aproape de țara noastră… Credeam că vom pierde războiul și că va veni un partid de stânga la putere. Nu-mi închipuiam că o să fie chiar așa de rău! … Eram 84 de candidați și am ieșit al treilea. …. Și așa am intrat eu în mai sau iunie 1943 la Ministerul Afacerilor Externe. (pp. 103-15)
  • ”Vorba lui Churchil: regimul parlamentar e foarte ticălos, dar este cel mai puțin rău dintre regimurile care există” (p. 109)
  • ” Comuniștii noștri erau în majoritate minoritari” (p.128). ”Gândiți-vă că (la sfârșitul celui de-al doilea război mondial) cei declarați comuniști au fost cu sutele de mii în Ungaria, în Cehoslovacia, în Iugoslavia, în Polonia, în toate țările care ne înconjurau. În Grecia, nu mai vorbesc! Atunci de ce să nu fi existat și la noi? Poate mai modest din cauza antipatiei noastre pentru ruși – că ce ne vine de-acolo e nesănătos. Dar știți cine erau comuniștii noștri? Erau majoritar minoritarii. … Marea majoritate a acestor ilegaliști erau neromâni. Românul a rămas imun și în 1917, în momentul când și armata germană și altele s-au lăsat contaminate de bolșevismul rușilor. Românii au rămas absolut nevătămați, au putut să reziste. (p. 129).
  • Legat de citatul de mai sus, interviewer ul, George Rădulescu, caută o explicație a faptului că și la noi au apărut, din senin, cam mulți comuniști: ”Cum se explică, totuși, dezvoltarea acestui curent în România anilor 40?”. Iată răspunsul nonconformistului istoric și diplomat român: ”Se explică prin obiceiul românului de a fi șmecher. Imensa majoritate a celor care s-au aruncat imediat în brațele comunismului au fost, conform comediei lui Eugen Ionescu, ”rinocerii”. El a avut prima idee cu ”Rinocerii” odată cu Legiunea – cum s-a repezit lumea întreagă să adere la legionarism, în momentul când legionarii au ajuns la putere. Dacă erau 15% legionari în 1940, au devenit 50% la două luni după ce a preluat puterea Antonescu. Românul vrea să șmecherească în politică – asta e absolut clar. Și același lucru a fost și cu comuniștii. Adică, cei din uzine, unde o minoritate neînsemnată erau, poate, ilegaliștii, au spus: ”Bă ce sunteți proști, nu vedeți că acuma puterea e cu ăștia?!”. Au intrat buluc, ca și când e musai să fii de partea puterii! E o parte destul de urâcioasă a caracterului nostru, care este atavic”. (pp. 129 – 130). (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: