liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 575. Vineri 27 iulie 2018. Legile fundamentale ale imbecilității umane (2)


Nefiind eu autorul cărții, ci doar comentatorul de pe margine, chitit să observe și neobservabilul, atrag într-un mod cât se poate de serios atenția potențialilor cititori ai acestui opuscul măreț (dar și celor ai cvasipseudominirecenziei subsemnatului) că este complet interzisă orice formă de lectură a acestei cărți (exemple de forme de lectură: integrală, pe sărite, în diagonală, în pat, în picioare, la wc, la birou, în tren/ avion/ autocar, în timpul liber, în scop de înțelepțire sau de amuzare, de petrecere utilă a unui timp liber etc. etc.), de către cei lipsiți de simțul umorului. Sau, dacă totuși o fac, e bine să știe că o fac pe riscul și socoteala lor.

Ca orice presupusă lucrare savantă care se respectă, cartea începe cu o ”Introducere” (pp. 15 – 16), una prin care să se motiveze demersul publicistic și să pregătească cititorul pentru un excurs rapid dar intens în regatul cvasiinfinit al prostiei umane și al consecințelor acesteia pentru omenire. Cu mai bine de un an în urmă scriam, într-unul din episoadele acestui serial despre fețele multiple ale prostiei umane, despre falșii înțelepți care gem de prostie începând unele discursuri sau articole cu incluzivul ”se știe că…”/ ”este evident că…”/ ”orice om normal știe că…”, deși realitatea este exact pe dos. Fiind o carte dedicată presupușilor neimbecili autorul debutează în mini-Introducere cu o… imbecilitate din rândul celor înșirate mai sus: ”Este evident că, la ora actuală, omenirea se află într-un stadiu deplorabil” (p. 15). Dacă nu este chiar o imbecilitate, atunci este o banalitate crasă, o afirmație sforăitoare a la Gâgă sau a la tractoriștii – propagandiști din secolul trecut. Autorul, inteligent fiind, are această abilitate de a o face pe prostul pentru a intra în cugetul și în (ne)simțirea celor care și-au făcut un stil de viață din a o face pe deștepții. La urma urmei, nu este neapărat nevoie să fii imbecil pentru a nu observa că afirmația de mai sus nu este probată de nimic, rămânând agățată în aer ca o rufă la uscat. Însă autorul, pus pe glume fine, vine cu o completare care îl coboară imediat cu picioarele pe pământ pe imbecilul care a și tras aer mult în piept exclamând: ”O! Cât adevăr!”, autorul adăugând imediat: ”Însă aceasta nu este o noutate. Din câte știm noi, omenirea s-a aflat mereu într-un asemenea stadiu”. Folosind pluralul majestății, cuplat cu ezotericul și atractivul verb ”a ști”, autorul consolidează platitudinea anterioară și pregătește cititorul pentru următoarea: ”Suferința și necazurile pe care oamenii trebuie să le îndure, atât ca indivizi, cât și ca membri ai societății, sunt, practic, rezultatul modului lipsit de noimă – aproape imbecil, aș spune – în care viața le-a fost structurată încă de la origini.” (p. 15) Cu alte cuvinte, nu oamenii au fost/ sunt imbecili, ci modul lor tâmp (”aproape imbecil”) în care au purces oamenii la organizarea vieților lor chiar de la începuturi!

Cu o ironie ce poate fi depistată doar dacă ai mereu în minte titlul cărții, autorul deplânge – dar încă nu numește – ”doza suplimentară de necazuri de zi cu zi, grație unui anumit grup de indivizi ce fac, la rândul lor, parte din neamul omenesc.” (p. 15) Dacă italianul ar fi cunoscut Scrisoarea III-a de Eminescu, ar fi citat, savant, ura îndreptățită pe care ar trebui s-o îndreptăm către ”acest grup de indivizi” : ”I-e rușine omenirii să vă zică vouă oameni!”. Păi da!, față de necuvântătoarele care își duc onest existența, cuvântătoarele imbecile n-ar prea avea dreptul să se numească oameni. Da, dar ironia soartei este că tocmai ”acest grup de indivizi” conduc treburile și mersul (înainte? al) omenirii. Grupul imbecililor (nenumiți încă) ”este mai influent decât Mafia, decât complexul militar-industrial, decât comunismul” încearcă autorul să-l introducă pe cititorul onest și neimbecil în tema atât de delicată a prostiei umane. Pentru a nu jigni eventualii cititori mai suspicioși, autorul nu pronunță/ scrie deloc cuvântul magic care face materia însăși a analizei sale ”științifice”: imbecilitatea umană. Prin urmare, ca într-un roman de aventuri, se descrie foarte aluziv ”criminalul”/ ”incriminatul” obligând cititorul să se întrebe: ”oare o fi vorba despre?…”. Iată, această descriere a dușmanului nevăzut (dar atotprezent) al omenirii: ”… este vorba despre un grup neorganizat, neconsfințit, care nu are nici conducător, nici președinte, nici reguli, și care reușește totuși să opereze în perfectă armonie, ghidat parcă de o mână nevăzută, de așa natură încât activitatea fiecărui membru consolidează eficacitatea activităților celorlalți membri. Firea, însușirile și comportamentul membrilor acestui grup vor fi abordate în paginile ce urmează” (p. 16). Absolvent de London School of Economics, italianul Cippola invocă (inevitabil, nu?) ”mâna invizibilă” / ”the invisible hand” (Adam Smith), cea care stabilește prețul de echilibru pe piețele perfect libere (inexistente vreundeva în lume). La fel fac și imbecilii: sunt nevăzuți, dar ei fac jocurile pe piețele (politice, economice, religioase, culturale ale) lumii!

În fine, după ce ne-a tot dus pe după piersic cu vorba (scrisă!), Cipolla își varsă crezul care l-a determinat să dedice timp analizei și scrierii acestei nevinovate cărți: ”Aș vrea să subliniez că această cărticică nu este un exercițiu de cinism sau de defetism – nu mai mult decât o carte de microbiologie. Cele ce urmează sunt, de fapt, rezultatul unui efort constructiv de a detecta, de a cunoaște și poate de a neutraliza, pe această cale, una dintre cele mai puternice și întunecate forțe ce împiedică fericirea și progresul omenirii.” (p. 16).  Aici, autorul cade într-un utopism profund, crezând că va putea ”neutraliza” o forță uriașă, una mai puternică decât ”Mafia, decât complexul militar-industrial, decât comunismul”. Nu ne rămâne decât să sperăm că, până la sfârșitul acestei nevinovate broșurele autorul să redevină realist și onest cu noi și cu el însuși. Prin asocierea conținutului acestei cărți cu cel al unei cărți de microbiologie, autorul ne sugerează că imbecilii sunt foarte greu de vizualizat (ca niște microbi/ viruși) cu ochiul liber și că este nevoie de multă abilitate în detectarea și (poate) neutralizarea (fie și parțială a) lor. (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: