liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 531. Vineri 15 iunie 2018. Smart city – Orașul inteligent. Deșteptăciune urbană vs prostie urbană (5)


Redactorul șef al revistei Sinteza, Caius Chiorean, vine și el cu un punct de vedere despre ”smart city” în articolul ”La naiba cu Rousseau” (pp. 28 – 31), unul care introduce cititorul în conținutul structural al acestui număr special. Mai puțin încrezător în virtuțile tehnologiei de a remodela lumea în sensuri înalt umane, autorul recunoaște existența celor două mari trenduri mondiale în privința orașelor: 1) ”Pentru prima dată în istorie, majoritatea populației lumii trăiește în zonele urbane; 2) ele încep să se dezvolte ca ”orașe inteligente”, fiind capabile să selecteze și să analizeze cantități mari de date pentru a-și autonomiza funcțiunile și pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor”. Neaderând la viziunile ”profeților orașelor inteligente” autorul demarează analiza conceptuală a noului model de dezvoltare umană (”smart city”), C.C. sesizează slaba definire și neinspirata folosire a cuvântului ”inteligență”: ”Inteligența se dovedește însă un concept dificil și simpla folosire a termenului în lumea făpturilor de silicon nu te apropie de înțelesul său. Probabil că modul în care aceste orașe smart, la fel ca roboții astăzi, sunt sau vor fi organizate aduce cu funcționarea creierului uman. Problemele sunt divizate în subprograme sau seturi de instrucțiuni conectate la un ordinator centru de comandă. Cu toate acestea, experiențele în programarea roboților arată că tipul acesta de schematizare, ierarhizare și conducere nu a dus până acum la inteligență. Tânărul domeniu al inteligenței artificiale este entuziasmant și, în egală măsură, impenetrabil deocamdată” (p. 28). Printre orașele smart cele mai evoluate este amintit Viena (despre Singapore se spune că ar fi cel mai cel mai inteligent din lume). Pentru a sublinia că ne cam grăbim să introducem tehnologii superînalte într-o lume insuficient evoluată, C.C. îl citează pe biologul E.O. Wilson: ”Adevărata problemă a omenirii este următoarea; avem emoții demne de paleolitic, instituții medievale și o tehnologie divină” (p. 29). Promovând o viziune umanistă și nu una tehnicistă, C.C. susține că ”Orașele cu adevărat inteligente nu sunt robotizate, au încă resurse de empatie”. (p. 30). Vine în ajutor și Jonathan Rez de la Universitatea din New South Wales: ”un mod mai inteligent de a construi orașe ar putea fi pentru arhitecți și planificatori urbani să aibă psihologi și etnografi în echipă” (ibidem).  Istoric vorbind, ”Când puterea clerului a intrat în declin și nici dușmanii nu mai erau la porți, s-a ivit un nou soi de mentor urban, intelectualul, cel mai adesea laic. Probabil cel mai influent dintre aceștia, Jean-Jaques Rousseau, a popularizat cultul reîntorcerii la natură, gustul pentru viața în aer liber. Totodată a inițiat critica sofisticării corupte a metropolei. Gândirea sa a lăsat urme.” Azi Rousseau pare a fi demodat și depășit. Acum, admirația oamenilor se îndreaptă spre arhitecții rețelelor de socializare. În consecință, afirmă C.C., orașul smart city nu este unul inteligent. Cel mult e un oraș tehnologizat unde inclusiv inteligenței (se speră) i se oferă un loc să prospere” (p. 310). Stilul critic-scorțos al redactorului șef dispare imediat când se referă la articolele din revistă care analizează starea orașelor din România: ”sunt mai mult de zece orașe care se autodenumesc ”primul smart city din România” (printre acestea și Reșița), iar câteva dintre cele mai mari  își dispută locul doi după capitală… Aparent paradoxal, aceste clasamente cu vârfurile lor inevitabile sunt chiar credibile și legitime devreme ce utilizează criterii diferite de definire și de ierarhizare. Inventivitatea și originalitatea românească nu se dezminte dacă ne amintim de zeci de sate care s-au autoproclamat orașe, iar unele mai sărace, după ce s-au dumirit electorii că totul era făcut pentru a se mări salariile administrației și cotele de impozite către buget, abia au reușit să devină ce au fost: sate. Ca o mângâiere, în finalul acestei prezentări se precizează că ”majoritatea orașelor europene care afirmă convingător că s-au ”deșteptat” au avut ratări de parcurs. Nu mai e timp de leneveală când computerele dictează ritmul dezvoltării” (p. 31). În finalul acestui episod reproduc o postare făcută chiar azi pe Facebook. Morala postării: oricât de smart ar fi un oraș, dacă oamenii nu sunt smart, tot degeaba…

Îmi place Bucureștiul și mi-a plăcut de când îl știu. Mă încăpățânez să-l iubesc, iaca. Azi sunt tare tristă. Constat că e un oraș în care înveți cum să fii obraznic, intolerant, nervos și frustrat. Chiar dacă tu nu vrei. Mă întristează azi mai mult decât oricând – poate sunt mai obosită, poate am avut o zi mai lungă – pentru că l-am găsit mai sufocat și mai chinuit decât era: de toate cele de până acum, dar și cu multe în plus: de taximetriști care negociază agresiv în avans prețul cursei – în ciuda tarifului afișat de pe ușă (cum așa?!), de ambuteiaje la ore incredibile și de parcări improvizate pe toate trotuarele centrale, de cerșetorie trucată, agresivă (da, tot, agresivă, toată lumea e agresivă, de ce?) și extinsă… Astăzi, un cerșetor bine legat, sănătos și vesel, cu un pui de câine în sân – căruia i-am spus, foarte politicos, că ar fi bine să muncească, pentru că e tânăr -, mi-a răspuns, cu un răs lubric că nu e. Spunând asta – că el nu e tânăr – l-a bufnit râsul. Pe el, că pe mine nu. Altul, într-un scaun cu rotile de care trăgea cu nădejde, m-a înjurat păstos și buruienos. Nu știu de ce. Mulți cerșetori – și, deh, oameni în toată puterea cuvântului și a trupului – ocupă, strategic și parazitar, Centrul Vechi, cum altfel, nu-i așa?
Aaaa, și dacă nu pare destul, pot să adaug că am mers trei stații pe jos ca să găsesc un loc de unde să cumpăr carduri de călătorie pentru transportul în comun. Nu există nici automate, nici locuri de vânzare de carduri în stații. Cum așa?! Tot în centrul orașului, da, păi unde? Nu e în firea lucrurilor. Nu, nu m-am pierdut cu firea și nici nu-mi stă în fire să fac astfel de postări. Of. Lupu-și schimbă firea, dar năravu’ ba. V-am zis că sunt tristă. Nu-mi mai amintesc nici proverbele bine
.” (Ohara Donovetsky)   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: