liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 507. Marți 22 mai 2018. Dosarul scriitorilor securiști, nesecuriști și antisecuriști: Marin Sorescu, Cezar Ivănescu, Mihai Ursachi (8)


Preambulul Simonei Modreanu are o misiune clară: echilibrarea calităților poetice incontestabile ale lui Cezar Ivănescu cu acea infamantă și prea mult speculată etapă din viața sa – calitatea de informator al Securității timp de un an și o lună de zile. Cât de grea a fost această povară pe umerii poetului o dovedește din plin textul echilibrator care conține multe rânduri de superlaude: ”și-a purtat demn crezul și harul în pieptul despuiat, înfruntând cu mâinile goale și sufletul plin un regim opresiv care nu i-a putut veni de hac” (p. 9). (Asta aduce aminte, celor mai ”vechi”, de superlaudele aduse eroilor comuniști ilegaliști: Vasile Roaită, Donka Simo, I.C. Frimu care-și purtau ”demn crezul și harul în pieptul despuiat” etc. etc.).  Despre hidra securistică policefală postdecembristă și, probabil, actuală (SRI) autoarea subliniază, în clar, modul cum continuatoarea Securității (SRI) a luptat cu Poetul și după ciudata și grăbita sa moarte (2008): ”… după plecarea lui din această lume, …, insidios și perfid cum îi e obiceiul, hidra și-a întins capetele hîde, umbrind neîntemeiat o viață răstignită pe crucea libertății. Nu a fost deajuns că i s-a hărăzit o moarte brutală și stupidă, ci a mai trebuit să îndure și numeroase semne de întrebare și netrebnice îndoieli, șușoteli cu aer conspirativ și presupuse revelații, ba chiar și din partea unor declarați prieteni și admiratori, ai unora pe care îi ajutase să iasă din anonimat și îi binecuvîntase cu prezența și cuvintele sale…! (ibidem). Sigur, prietenul apropiat care l-a acuzat de colaboraționism a fost Mircea Dinescu, dar acesta nu a avut curajul să publice documentele care probează acuzația (cum face acum Ioana Diaconescu). Ne putem întreba: care a fost rostul unei acuzații neprobate? Îmi permit un răspuns posibil: se dorea recunoașterea ”crimei” de către ”criminalul” însuși, autoacuzarea sa publică și autorecuzarea din orice funcție publică (era campanie electorală pentru președinția Uniunii Scriitorilor). Nu (mai) contestă nimeni că Securitatea / SRI ul s-a hrănit și se hrănește cu sufletele oamenilor/ scriitorilor, dar la ospăț participă scriitorii înșiși, avizi de suflete scriitoricești concurente. Spunea Nicolae Dabija despre obiceiurile alimentare total nesănătoase ale scriitorilor români: se mănâncă între ei.

Simona Modreanu afirmă despre cei doi ”păcătoși” ieșeni care au căzut în ”păcat” cu ”mătușa Varavara” (nume dat Securității) că ei au făcut asta chipurile pentru a putea eroda sistemul din interior, din păcate însă afirmația rămâne fără dovezi sau argumente: ”Cezar Ivănescu, la fel ca Mihai Ursachi, a sfârșit prin a accepta aparent colaborarea, doar pentru a începe imediat să-și bată joc de sistem” (p. 11). Sau: ”Părînd a fi colaboratorul perfect, poetul reușește să aplice o impecabilă strategie de manipulare a recrutorului său” (p. 12) Nu cred asta, dar pot să înțeleg slăbiciuni umane sau pur și simplu momente proaste în care lucrurile iau alte forme decât în condiții normale. Tușele groase ale ”albirii” dosarului a doi mari scriitori trase de cuplul Ioana Diaconescu și Simona Modreanu (ultima în calitate de redactor colaborator al Editurii Junimea) riscă să genereze chiar efectul invers: evidențierea că cei doi n-au fost, de fapt, eroi fără prihană, sfinți pătimitori sau soldați în Armata Salvării literaturii române, ci au fost oameni care s-au luptat omenește pentru propriile lor idei și interese. Tentația mitizării ar trebui să dispară din aceste temerare încercări de documentare a realităților dintr-o epocă aparent apusă. (această tentație se observă cu ușurință atunci când S.M. nuanțează datele istorice. Astfel, deși durata statutului de colaborator al lui Cezar Ivănescu a fost de un an și o lună, S.M. scrie că ”luna (sic!) de miere nu a ținut nici un an” (p. 12). Mai departe, dorind să toarne cât mai repede fundația pentru statuia poetului rebel și greu de strunit, S.M. scrie că ”Damaschin Ștefan (L.D.: numele de cod al informatorului Cezar Ivănescu)  nu numai că își încheie prematur activitatea de colaborator, dar se mai și procopsește cu urmărirea informativă de către agentul Dorel, lui însuși atribuindu-i-se numele de cod Ivanov” (p. 13). Sigur, aceasta este doar o interpretare a ”Raportului cu propuneri de excludere din rețeaua informativă a agentului ”Damaschin Ștefan” cu numele real Ivănescu Cezar” din data de 11 ianuarie 1963, publicat de Ioana Diaconescu la pagina 42. Redau aici încheierea acestui ”Raport”: ”Față de cele de mai sus rugăm aprobați excluderea din rețeaua informativă a agentului Damaschin Ștefan fără anagjament de abandonare și urmărirea lui informativă cu agentul Dorel”. (O observație en passant: agentul Dorel nu era un securist hidos al hidrei, ci doar un alt informator, posibil prieten/ coleg cu Cezar Ivănescu). Nu rezultă deloc de aici că se propune ”începerea” urmăririi informative (cum sugerează S.M.), dar nici ”continuarea” urmăririi informative (cum îmi închipui eu că s-a întâmplat). Într-o discuție cu un colonel de justiție (Tribunalul Militar) acesta mi-a spus că orice informator/ colaborator are – simultan – și dosar de urmărire. Mi se pare logic acest lucru, deoarece informatorii nu pot fi crezuți pe cuvânt, ci trebuie verificați în permanență. În consecință, formularea dată de S.M. trebuie privită cu un semn de întrebare sau cel puțin cu o rezervă până se vor oferi date oficiale în acest sens (adică dacă s-a ”început” sau s-a ”continuat” urmărirea lui Cezar Ivănescu și cu ce dată a primit Dorel informația că urmăritul nu mai are calitatea de colaborator). Misterul este ”dezlegat” de Ioana Diaconescu care începe, în primul capitol al cărții intitulat ”Obiectiv I”, publicarea documentelor despre urmărirea lui Cezar Ivănescu cu unul datat în anul 1975! Din acest document reiese clar că ”Urmărirea informativă începe la data de 27 IX 1973” (p. 43). Așadar, poetul nu s-a ales cu urmărire informativă expresă decât peste zece ani de la propunerea de excludere din rețeaua informativă și urmărirea sa informativă cu agentul informator Dorel. Ce s-a întâmplat în cei zece ani (nedocumentați în carte) Ioana Diaconescu nu ne spune (deși se impunea o explicație, așa cum ”autoarea” cărții o face în legătură cu încetarea primirii de documente după anul 1987). Pentru corectitudine amintesc că în prima secțiune a cărții intitulată ”Obiectiv I” (pp. 43 – 211) există doar copii ale câtorva  scrisori și rapoarte din anii 1970, 1971 și  1972 (câteva pagini). Orice cititor de bună credință se va întreba: ce semnifică această perioadă ”albă” din dosarul poetului Cezar Ivănescu? Lipsa unor precizări din partea ”autoarei” obligă cititorul să avanseze scenarii posibile: a) propunerea de excludere din rețeaua informativă a lui Damaschin Ștefan/ Cezar Ivănescu nu a fost aprobată, iar agentul Damaschin a continuat să existe (cel puțin în acte) cu calitatea de informator/ colaborator; b) pentru deceniul 1963-1973 nu s-au găsit niciun fel de documente, acestea fiind scoase din dosar după 1989; c) documentele găsite pentru această perioadă sunt nerelevante pentru cunoașterea imaginii poetului în ochii Securității.

Tentativa de ”albire” a dosarului poetului apare din nou la orizont atunci când comparăm cele scrise de Simona Modreanu despre numărul de note informative scrise de poet în perioada de când a fost racolat și până la propunerea de excludere din rețea și cele precizate de Ioana Diaconescu pentru aceeași perioadă. Astfel, Simona Modreanu scrie că în acea ”lună de miere care n-a ținut nici un an” ”recrutul nu a furnizat decât două biete note informative” (p. 12), în timp ce poeta-cercetător Ioana Diaconescu scrie că ”agentul nu a furnizat materiale informative și … nu au existat ”întâlniri de lucru” ” (p. 42), deși în Documentul nr 4 de la 11 ian. 1963, care conține motivarea propunerii de excludere din rețeaua informativă se scrie că agentul Ivănescu Cezara furnizat două note informative fără importanță operativă” (p. 41).. O asemenea neconcordanță (plus lipsa din arhive, fără explicații, a zece ani importanți din viața poetului, unii fiind chiar jaloane istorice: de ex., anul venirii la putere a lui Ceaușescu și declarația acestuia din august 1968 sigur au umplut mapele anexă ale dosarului de urmărire informativă) poate pune sub semnul întrebării onestitatea demersului și ”științificitatea” comentariilor și a notelor de subsol ale ”autoarei”. De asemenea, de dragul adevărului ar fi trebuit spus că ”urmărirea profesionistă” de care vorbește/ scrie Ioana Diaconescu (la pagina 42) era realizată, majoritar, tot cu informatori și colaboratori ai Securității, adică cu poeți, scriitori, personal administrativ, vecini etc.  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: