liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 505. Duminică 20 mai 2018. Dosarul scriitorilor securiști, nesecuriști și antisecuriști: Marin Sorescu, Cezar Ivănescu, Mihai Ursachi (6)


Voi comenta volumul Ioanei DiaconescuPoezia ca act de insurgență. Cezar Ivănescu în arhivele Securității”, Ed Junimea, Iași, 2017, 296 pagini. Subiectul este de o delicatețe extremă, riscurile derapajelor hermeneutice fiind și ele însemnate. Mai exact, un subiect sensibil nu poate fi tratat ”la general”, sau folosind expresii aproximative generatoare de noi interpretări posibil deformate, posibil exact în direcția în care s-a gândit (dar n-a scris) autoarea. Voi extrage acele pasaje care ar merita mai multă atenție, fie pentru o viitoare ediție, fie pentru prezentarea, în anii ce vin, a altor dosare de scriitori ”iubiți” de Securitate, sau chiar ”iubitori” de Securitate. Spre exemplu, despre Marin Sorescu nu s-a scris nimic documentat în legătură cu potențiala sa calitate de informator (de care de altfel, a și fost, adesea, acuzat, ca de altfel și Cezar Ivănescu și Mihai Ursachi). Doar o solicitare expresă în acest sens din partea cercetătorilor de la CNSAS ar putea lămuri cum au stat (de fapt) lucrurile. Tudor Nedelcea (în deja pomenitul articol publicat în ”Lumina” (Pancevo, Serbia) pledează, categoric în favoarea tezei că Marin Sorescu nu a semnat nimic cu instituția represivă, ci a fost mereu-mereu urmărit ”până la sfârșitul vieții sale” (în 1996).  La fel au stat lucrurile și în privința celorlalți doi poeți (prezenți în acest miniserial). Totul a fost OK până când cercetarea documentară a Ioanei Diaconescu și-a spus cuvântul.

După cum calitatea de legionar a lui Noica nu l-a scos pe filosof din rândul intelectualilor de marcă ai României, tot astfel posibila calitate de informator (pentru scurt timp, cu sau fără relevanță pentru viețile colegilor și apropiaților săi) a lui Marin Sorescu nu ar putea șterge cu buretele poezia și dramaturgia sa. Dar adevărul este mai important decât scuzele și explicațiile. Redau aici autoprezentarea cărții lui Sorin Lavric, din 2007, ”Noica și Mișcarea Legionară” (care a primit, în 2009, Premiul ”Titu Maiorescu” al Academiei Române): „Autorul acestei cărți știe că nu e o cale mai sigură de a-ți atrage oprobii din toate direcțiile decât să scrii o carte despre legionari în cuprinsul căreia vrei să încerci, fără prejudecăți și fără polițe secrete de plătit, să dai răspuns unei probleme căreia nimeni până acum nu i-a putut găsi o lămurire potrivită.
Problema cu pricina poate fi înfățișată printr-o suită de trei întrebări:
1. Cum s-a putut ca atâția oameni de o stofa intelectuală incontestabila să intre, cu o dăruire prozelitică amintind de sectele religioase, în rândurile unei mișcari totalitare?
2. Cum s-a putut ca Eliade, Cioran, Noica, Gyr, Aron Cotruș, Horia Stamatu, Sextil Pușcariu, Ion Barbu, Traian Brăileanu, P.P. Panaitescu, Dragoș Protopopescu să scrie despre Corneliu Zelea-Codreanu nu doar pe un ton exaltat, descins parcă din ditirambii antici cuveniți zeilor, dar, amanunt deconcertant, s-o facă fără ca cineva să-i fi silit vreodată?
3. În sfarșit, cum s-a putut ca atâția inși de o calitate umană remarcabilă, atâția ‘băieți buni’, să fi trecut de partea unei mișcari care, judecată cu ochii prezentului, a fost neindoielnic o întruchipare a Răului? Acestor întrebari nu li s-a dat până astăzi un răspuns. În schimb, s-au rostit sentințe, s-au aruncat anateme, s-au compromis prestigii, s-au distrus vieți omenești.
Cartea de față, urmărind felul în care traseul biografic al filozofului Noica a ajuns să se întretaie cu evoluția Mișcării Legionare, încearcă sa dea o lămurire acestei probleme
.”  Am redat in extenso această prezentare pentru că ar fi suficient să punem firescul semn egal între legionarism/ fascism/ nazism și fratele său siamez sovietism/ bolșevism/ comunism pentru a înțelege că dacă eliminăm operele tuturor intelectualililor care au fost ”contaminați” de aceste idei atunci trebuie să scoatem din istoria culturii române moderne o bună parte din ea.

Revin la textul cărții Ioanei Diaconescu. În ”Argument” (pp. 5-8) ni se oferă o nouă mostră de sugerare a faptului că nici vorbă despre dispariția regimului comunist în urma presupusei Marii Revoluții Socialiste din Decembrie, ci dimpotrivă, o consolidare a acestuia (e adevărat, unul cu o față nouă, democratică, umanistă etc.): ”Cezar Ivănescu va rămâne toată viața sub lupa serviciilor secrete comuniste” (p.5). Știind că viața poetului s-a curmat în 2008, iată avem o dezvăluire despre o incredibilă prelungire a vieții serviciilor secrete comuniste (cel puțin) până la această dată. Autoarea vine cu un bemol la afirmația de mai sus și ne comunică, deconcertant, că există documente despre urmărirea lui Cezar Ivănescu de către servicii doar până în anul 1987. Și atunci cum probează cercetătoarea Ioana Diaconescu afirmația că poetul a fost urmărit până în 2008? Am mai emis această ipoteză pe care o repet aici, în context: neaccesul la arhivele Securității, respectiv la dosarele care conțin documente scrise după 1985, dar în special după 1987, are ca posibilă explicație pregătirea loviturii de stat din decembrie 1989, proces în care au fost implicate foarte multe persoane, majoritatea fiind dintre cei aflați azi în funcții de conducere în statul român.

Limbajul ”în proză” nu este chiar la îndemâna poetei Ioana Diaconescu, stilul poetic prea ”metaforic” generând, involuntar desigur, confuzii exact acolo unde avem nevoie de clarități de cristal: ”Racolarea din anii 60 eșuată și scoaterea lui din rețeaua informativă nu-i oprește pe capii Securității să-l mențină în cartoteca generală, având tentative de asemeni (sic!) eșuate (neexprimate) de a-l atrage de partea lor”. A vorbi despre ”o racolare eșuată” înseamnă a avea documente că Cezar Ivănescu nu s-a lăsat racolat și nu a semnat actul de colaborare. Or, în carte este documentat tocmai faptul că a existat calitatea de informator a poetului în perioada 13 decembrie 1961 – 12 ianuarie 1963. Chiar dacă, aproape imediat după racolare, Cezar Ivănescu s-a lăudat (adică s-a desconspirat) cu legătura lui cu ofițerul de securitate și a ridicat semne de întrebare ofițerilor în legătură cu buna sa credință, nu se poate afirma că ”racolarea a eșuat”. Mai mult, dacă racolarea ar fi eșuat nu mai putea avea loc ”scoaterea lui din rețeaua informativă”. În schimb, se poate vorbi despre o colaborare eșuată/ întreruptă între poet și instituția de represiune.

Închei această primă parte a prezentării cărții Ioanei Diaconescu despre Cezar Ivănescu prin ochii Securității cu (încă) o opinie (ce va putea fi documentată DOAR după cunoașterea ÎNTREGII arhive a Securității cu referire la intelectualii mai importanți ai țării) și anume faptul că ABSOLUT TOȚI intelectualii au fost urmăriți, fie cu DUI (Dosar de Urmărire Informativă), fie în calitatea lor de aflători în cercul unor persoane care aveau DUI, fie pur și simplu pentru a se vedea de ce nu ies prin nimic în evidență sau de ce afișează strident iubire față de partid și conducător. Așadar, o societate totalitară cum a fost dictatura comunistă are în firea și în esența ei supravegherea întregii populații. Chiar cei din nomenclatura de partid erau urmăriți pentru a nu-i lăsa să provoace fisuri sau devieri ”de la linia politică a partidului”. Alcătuirea unui DUI era, cred, un fel de pregătire a unui iminent act de acuzare în urma căruia se puteau da pedepse (nu neapărat în instanță, schimbarea sau pierderea locului de muncă fiind o metodă de ”liniștire” a insurgenților/ rebelilor/ nemulțumiților).  Ca o consecință a acestei ipoteze, clamarea statutului de urmărit de către Securitate – ca un fel de gest eroic și demn de răsplată – devine una superfluă, nerelevantă și chiar jenantă. Rămâne însă de documentat modul cum Securitatea ”pedepsea” sau ”promova” – după caz – pe cei cu care intra în contact (în cazul nostru întreaga intelectualitate română). Dar asta va fi, probabil, peste niște decenii.      (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: