liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 481. Joi 26 aprilie 2018. De ce sunt scriitorii noștri (tot mai) nefericiţi? (un pamflet nereușit, dar neretușat)


  1. Cantitatea de fericire este, fatalmente, limitată, în timp ce numărul scriitorilor este în continuă creştere. Dacă vom corela acest irefutabil adevăr cu tendinţa generală de scădere a populaţiei României, rezultă cu claritate că România va fi o ţară profund nefericită în momentul în care numărul scriitorilor va tinde asimptotic să egaleze numărul populaţiei alfabetizate.
  2. Raritatea face valoarea. Cei peste 2600 de scriitori români sindicalizați au reușit, prin creștere numerică, să ducă la scăderea progresivă, dar fermă și greu de remontat, a valorii fiecărui scriitor în parte. Ați observat că atunci când moare vreun scriitor mai acătării, toți ceilalți simt brusc creșterea valorii lor? De ce? Din ipoteză.
  3. Marea majoritate a criticilor literare sunt  dulci, amabile, înalt apreciative. Orice scriitor este (relativ) fericit văzându-şi op-ul recenzat foarte favorabil (adică: ”se înscrie în linia de gândire a marilor scriitori Cutare şi Cutare...”; ”aduce o demult aşteptată inovaţie în stil, în formă, în mesaj”; ”este semnul unei revigorări a genului A”, ”autorul XY reprezentând un suflu/ sânge proaspăt în…” ; ”este semnul unei maturizări a scriiturii, fapt sesizabil începând chiar cu ultimele două apariţii pe care le-am semnalat ca fiind dătătoare de speranţă pentru…”; etc. etc.). Prin urmare, dacă toate criticile sunt mângâiecioase şi siropoase, este evident că pentru una bucată bucurie/ fericire la un autor se generează automat (n-1) stări de nefericire la ceilalţi scriitori care nu au cum să vadă cu ochi buni lansarea în slăvi a unui confrate concurent. Rezultă că pentru fiecare recenzie pozitivă, cantitatea de nefericire a scriitorilor este în creștere rapidă. Formula de calcul este: se înmulţeşte numărul recenziilor pozitive (cam toate) cu numărul total al scriitorilor din care se scade unul (autorul lăudat) şi avem, cu exactitate plusul de nefericire adăugat la nefericirile anterioare.
  4. În cazul în care, din varii motive (lumea e rea, dom-le…), o critică literară este acidă, acră, negativă, răuvoitoare, căutătoare de noduri marinăreşti în papura abia ieşită din luciul apei, plină de sfaturi şi indicaţii pentru evitarea unor erori similare în viitor, nefericirea este din nou stimulată la creştere din următoarele motive: în primul rând, se supără tare autorul criticat, apoi se supără amicii scriitori ai criticatului, simţind că oricând li se poate întâmpla şi lor un asemenea necaz. Apoi se supără tot ”Coledziul” care patronează revista ”lor”, inclusiv familiile (de scriitori) și prietenii acestora (scriitorii). Numai gândul că criticul XZ mai este încă în viaţă şi mai este încă şi publicabil generează angoase şi stări anxioase la o bună parte a scriitorimii (de regulă, cei care scriu sunt firi sensibile şi simţitoare). Deci, firesc, apare încă un plus de nefericire ce se adaugă inevitabil nefericirilor deja produse de cele amintite la punctele anterioare..
  5. A scoate azi o carte nu mai este o problemă. Orice editură de cartier (editurile săteşti vor fi lansate în curând printr-un program european de stimulare a IMM- urilor şi a culturilor de masă) abia aşteaptă onor clientul să aducă marfă proaspătă, iar tipografiile vor mai primi o gură de oxigen înainte ca editarea electronică să se generalizeze. Cărți mai multe, cumpărători tot mai puțini. Experţi în marketing (ştiinţă pură supranumită şi „Minte-mă frumos, dar cu folos”) au pregătit o strategie care să umple rafturile librăriilor de cărți nevândute, spre nefericirea firească și crescândă a celor care le-au scris.
  6. Aşadar, editarea/ publicarea nu mai este o problemă, mai ales în condiţiile în care a dispărut nu numai cenzura, ci şi corectura, tehnoredactarea, responsabilitatea redactorilor, cleiul (care trebuie să ţină paginile doar până ajunge cartea în mâinile cititorului), bunul de tipar şi alte cheltuieli inutile care reduceau profitul investitorului. Cu corectura lipsă și cu responsabilitatea editurii/ revistei în aer, toate păcatele se sparg acum în capul scriitorilor, singurii responsabili de conținuul textelor apărute. Un nou prilej de nefericire!
  7. Un alt motiv de nefericire angoasantă bântuie în aceste zile primăvăratice tagma scriitoricească de la noi, aflată în campanie elctorală pentru alegerile prezidențiale la sindicatul presupușilor profesioniști. Afli, acum, că cel mai bun prieten al tău va vota cu Celălalt candidat, nu cu Cel pe care îl vei vota tu, fapt generator de nefericite tensiuni și de prietenii destrămate. Marea jale unională va spori după alegeri când noua echipă conducătoare nu va da stipendiile promise, premiile promise, fondurile promise… Melodia zilei, acum și atunci: ”Supăraaaat sunt Doamne, supăraaaat!”
  8. Un motiv serios de nefericire a fost/ este și zvonul că aleșii poporului vor să adopte măsuri legislative drastice contra furtului intelectual numit cu un urât cuvânt latinesc – ”plagiat”. Prea puțini au aflat însă că aceste măsuri se referă doar la groaznica plagă națională constituită de plagiatul/ copiatul la tezele și lucrările de control ale elevilor de gimnaziu.
  9. Timpul este nu doar dușmanul tuturor pământenilor, ci și sursa majoră de nefericire pentru scriitorime. Oamenii nu mai au timp de citit. Au timp doar pentru scris: ”Nu avem timp să citim totul de-a fir a păr, nu avem timp nici măcar să citim titlurile tuturor cărților, nu mai avem timp nici măcar să citim prima literă din titlurile tuturor cărților. Haosul livresc e desăvârșit și e definitiv. Soluții optime nu există. Există doar soluții mai mult sau mai puțin rele. Din acest motiv, vom opta pentru soluția cea mai bună din unanimitatea soluțiilor rele. Pentru a ieși din haos, vom cerceta dicționarele, enciclopediile, prezentările sinoptice, recenziile și, „horrible dictu”, rezumatele. Este drumul cel mai succint până la un scop pe care nu numai că îl ignorăm, dar nici nu vom ajunge să îl întrezărim vreodată”.    (Valeriu Gherghel, Breviarul sceptic, p. 146). Mai adaug aici: redactorii nu mai au timp să citească articolele și cărțile primite, așa că… mergea și-așa.
  10. Dar sunt oare scriitorii români nefericiți? Faptul că demografia tagmei este în ascensiune înseamnă că scriitorii se (și) înmulțesc, nu doar se împart pe găști, grupuscule, ”școli”, cluburi, familii, generații, stiluri, genuri (în afară de masculin și feminin), perioade decenale etc. Or, înmulțirea (lor) înseamnă că există și (puțină) juisare, (puțin) extaz și (puține) momente de fericire. Pe scurt puținul prevalează asupra preaplinului. De unde și întrebarea din titlu. Cu siguranță există și alte răspunsuri/ ipoteze posibile, dar eu nu le cunosc. Dacă ar fi să-i dăm crezare lui Roland Barthes, ultimul scriitor fericit a fost Voltaire. Câteva posibile explicații în episodul următor.

De citit și: http://adevarul.ro/news/societate/romania-tara-ue-mai-mic-procent-oameni-declara-fericiti-1_5ade23e4df52022f7526fd34/index.html

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: