liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 464. Luni 9 aprilie 2018.  Intermezzo benefico-malefic pe teme (non)culturale iașiote (15)


Tema discuției/ dialogului/ convorbirii din ”Scriptor” este ura. De ce urăsc oamenii? Este ura vindecabilă? Urâm acum mai mult decât altădată? Pot educația, cultura și religiile să stăvilească valurile de ură care ”izvorăsc” necontenit? Aș mai fi adăugat și alte întrebări: dacă ura poate fi atenuată prin educație (religioasă, culturală, artistică, științifică etc.) atunci de ce educația este (la noi) în declin ferm și constant? Dacă X îl critică pe Y asta înseamnă că X îl urăște pe Y? Dar Y (cel criticat) este îndrituit să-l urască pe X (deși critica a fost corectă/ justă/ justificată)? Etc.

În ansamblul său, dialogul dintre Ioan Holban (interviewer) și Nicu Gavriluță (partener de dialog) este interesant și binevenit într-o lume și o perioadă în care ura pare a fi mult mai prezentă decât iubirea (care, paradoxal, naște, alături de sărăcie și de alte determinări, ură). Tema dialogului face parte dintr-o preocupare destul de constantă (mai ales în ceea ce ne privește ca popor) și anume din așa-numita ”psihologie a poporului român”. În context, I.H. solicită, ab initio, partenerului de dialog (N.G.) să clarifice dacă românii urăsc mai mult decât alte etnii, iar răspunsul este, evident, NU: ”ura este tot un dat consubstanțial condiției umane” (p. 59). În schimb, există opinia că, între regiunile țării, moldovenii se urăsc cel mai mult/ tare între ei. A spus-o actorul și regizorul Radu Ghilaș de la Teatrul Național ”Vasile Alecsandri” din Iași într-o emisiune la Radio Iași. Reproduc din memorie: ”Deși Iașul are enorm de multe valori, multe aspecte pozitive, constat că acestea sunt trecute cu vederea și sunt scoase în evidență doar petele negre, bilele negre. Eu cred că moldovenii se urăsc între ei mai mult decât alți români”. Mai mult, actorul ieșean dă de înțeles că ar exista – ca o cauză a acestei stări de fapt – interese meschine, oameni puși să facă doar portrete negative, oameni dispuși doar să critice tot ce mișcă. Oarecum firesc, teoria conspirației apare imediat când nu dispui de analize socio-culturale clare și bine făcute. Sau atunci când ești obișnuit cu ”sistemul integrat”: eu te laud pe tine, tu mă lauzi pe mine; toată lumea este lăudată și foarte…. valoroasă!

Și dacă tot am dat glas și altor opinii despre ură, de ce n-aș mai da una care să ”probeze” opinia că ura poate fi și ”bună”, mai ales în situații de autoapărare. Am experimentat acest lucru și eu, în liceu, atunci când am constatat și suferit nedreptăți flagrante. Am trăit din plin ura și cred că asta m-a ajutat să nu mai cunosc acest sentiment/ instinct. Fragmentul de mai jos este reprodus din cartea lui Cornel George Popa, ”Ura”, apărută la Polirom (Cartea Românească) în 2014. Iată fragmentul: ”Ne uitam la Vasilică plini de ură şi-l uram din fundul fundului sufletelor noastre zdrenţuite. Dacă nu era nea Ghiţă acolo, cred că-l linşam. Făceam o crimă. Îl băteam pînă murea. Îi umpleam capu’ cu pietre şi gura cu pămînt. Îl călcam în picioare şi apoi îl înecam. Apă, în jur, aveam destulă.  Sau îl spînzuram de un copac. Îl uram cum n-am urît, de atunci, pe nimeni, niciodată. Unii dintre noi, cei de-atunci, am murit, alţii mai sîntem, cîţi sîntem, şi cînd ne aducem aminte de episodul cu Vasilică şi surorile Acutunoaie, se zburleşte pielea pe noi, ăia vii, iar ăia de sîntem morţi, ne răsucim în mormînt şi muşcăm cu mandibulele noastre dezgolite din sicriu. Atunci am învăţat, cu toţii, ura. Am învăţat ce este ura şi am învăţat să urîm. Am plecat la Ciric nişte puşti şi ne-am întors acasă bărbaţi pregătiţi să ucidă. Dacă ne atacau, din greşeală, borfaşii, i-am fi sfîşiat de vii. Îi rupeam în bucăţi. Le mutam gura la ceafă, apoi le-o întorceam, dintr-o singură lovitură, cu piciorul, la loc. Îi mîncam fripţi pe borfaşii aceia de jucărie. Ce ştiau ei? Păţiseră ei ce păţisem noi? Ştiau ei să urască aşa cum ştiam noi? Am fost alţii din ziua aceea. Şi am rămas aşa. Nimic nu ne-a mai schimbat.
Puteam să devenim, dacă voiam, campioni mondiali la box, lupte, judo, karate, sumo şi oricare alt sport bazat pe forţă, îndemînare şi furie. Trebuia doar, în ziua confruntării, să rememorăm episodul cu Vasilică şi-i măcelăream pe toţi. Unul nu sufla, unul, fiindcă nimeni n-a trăit ce-am trăit noi. Eram, la ură măcar, campioni mondiali. Şi campioni mondiali am murit. Unii nu mai trăiesc, dar tot sînt campioni mondiali
.”

Fac aici o paranteză mai consistentă pentru a preciza că – în ce mă privește – ideea de ”psihologie a mulțimilor/ colectivităților/ națiunilor/ popoarelor” mi se pare forțată/ exagerată/ deforma(n)tă. Am dezavuat această idee în mod logic, considerând că popoarele nu au un suflu/ suflet/ psihic unic, ci au o etnogeneză și o devenire istorică dată de contexte geopolitice, de conducători și de strategii culturale specifice, toate mereu schimbătoare. Regăsesc o poziție similară în viziunea lui Vintilă Mihăilescu: ”Ca o critică a conceptului de psihologie a popoarelor, Vintilă Mihăilescu se referă la intervenţia a trei tipuri de „iluzii”: (1) iluzia ontologică – înseamnă reificarea obiectului de studiu; o construcţie politică a fost preluată ca un obiect dat, „natural”; poporul este o imagine ideală a unei realităţi sociale – populaţia; (2) iluzia epistemologică – înseamnă esenţializarea obiectului – român, german, francez etc. – ca holotip; (3) iluzia metodologică – determinismul psihologic cu care operează psihologia poporului, explicarea prezentului doar sau aproape doar prin trecut generează două atitudini – de fatalism şi de fatalitate (cf. http://www.geopolitic.ro/4486/psihologia-popoarelor/). Închei aici paranteza, nu înainte de a sugera ca în loc de restrictiva denumire ”psihologia poporului român” să discutăm despre etnologia, geopolitica, etica, sociologia, istoria, geografia, economia și cultura unui popor.

(va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: