liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 310. Luni 6 noiembrie 2017. Jurnal de licean prostuț (43).


INTERMEZZO. Scurte explicații despre arhitectura și conținutul ”Jurnalului de licean prostuț” (caietele în care am scris aceste însemnări purtau doar titlul de ”Jurnal”). Adjectivul diminutivat ”prostuț”, atașat substantivului ”licean” putea, la fel de bine, să fie unul augumentat(iv) (”prostălău”), date fiind tonele de prostii pe care le-am făcut și ale căror consecințe le resimt chiar până azi. Dar ”prostuț” sau ”prostălău” sugerează – ambele – că acest jurnal de puber se încadrează de minune în marea temă a prostiei omenești/ românești, insuficient studiată și nejustificat ocolită. Câteva exemple de prostii uriașe pot sta oricând într-o vitrină cu ”perle” ale adolescenței (mele) care nu putea fi decît una… imatură. Iluzia (mea) că s-ar fi putut îmbunătăți sistemul (dictatorial comunist) prin apelul la instituții care, de fapt, defineau și susțineau sistemul (presa – ”Zori Noi”, securitatea – T0, utc ul – Fedorciuc etc.) este o formă crasă de prostie provenită nu atât din frică, cât din necunoașterea sistemului în esențele sale intime. Prostiile pe care le făceam și le repetam zilnic proveneau și dintr-o lipsă de educație din familie, ea însăși malformată de sistem și de fricile induse de acesta. Familia tatălui meu (din raionul Orhei) abia se întorsese după crunta experiență siberiană de 20 de ani de surghiun (bunicul fusese primar în satul Cuizăuca – ”pe vreme românilor” – , iar tatăl meu făcuse, pentru scurt timp, parte din organizația de tip legionar Majanahonda, numele spaniol fiind adoptat ca simbol în amintirea luptelor date acolo între cele două facțiuni ale aceleiași ideologii totalitare: bolșevismul și fascismul/ nazismul). Despre această organizație am aflat abia după 1990, tatăl meu nemaiștiind de faptul că i-am aflat secretul vieții sale (pe care nu l-a divulgat absolut nimănui în România bolșevizată). În familia mea nimeni nu era membru de partid și nici nu prea avea cum fi… Stilul meu rebel și ”instigator la rebeliune” obligau ”organili” la o strictă supraveghere a fiecărei mișcări, relații sau atitudini generate de modul meu (rebel) de gândire. Rog cititorii să aibă în vedere vârsta reală pe care o aveam în acea perioadă. Eu aveam 16 ani în ultimul an de liceu în timp ce unii colegi aveau 18, iar colegele oricum erau, firesc, mult mai mature psiho-afectiv și sexual. Câteva cuvinte se impun despre ”modus operandi” al securității din acea perioadă (regimul Ceaușescu, proaspăt instalat, își căuta cu febrilitate susținători, altfel nu se explică cum un elev cu slabe rezultate la învățătură era solicitat să facă parte din sistem). Nu știu dacă am scris în Jurnal acest lucru (nu am citit niciodată până acum acest Jurnal, o fac acum, pe măsură ce copii/ transcriu însemnările zilnice), dar una dintre întrebările lui T0 (o figură ce descrie perfect un sistem nemeritocratic, bazat pe intimidare, minciună, neseriozitate, șantaj, forță și frică) pe care mi-a adresat-o într-o zi a fost (în restaurantul ”Nord” din Rădăuți): ”vrei să parvii?”. Pentru mine, justițiarul și moralistul ce doream să fiu, acest lucru era în afara oricărei acceptări, iar răspunsul meu a fost un ”NU” răcnit de a răsunat tot restaurantul. Nu intenționez nicio disculpare – scriind aceste rânduri explicative – pentru simplul motiv că am trăit mereu cu convingerea că nu eu am colaborat cu Securitatea, ci Securitatea s-a ocupat constant și asiduu de tot ceea ce făceam. Un coleg mi-a spus (cu vreo câțiva ani în urmă) că ”mi-a văzut dosarul de urmărire de către securitate” și că ”toți informatorii aveau un asemenea dosar” adăugând ”nuanța” că ”dosarul este uriaș”. Probabil că așa este, dat fiind că s-au adunat la acest dosar documente pe parcursul a peste jumătate de secol. Caietele mele (Jurnalul) din perioada studenției și de după studenție se află, probabil, în acest ”mic” dosar (în biblioteca mea nu mai sunt…). De asemenea, copii după paginile acestui Jurnal cred că se află acolo. Mai amintesc doar că după 90, cohorte de securiști (vechi și/ sau noi) au roit în jurul meu pentru a deveni parte a sistemului pe care l-am crezut (naiv) dispărut în decembrie 1989. Cea mai mare realizare a vieții mele este, cred, faptul că, după 90, mi-am exercitat pe deplin liberul arbitru și nu am acceptat să fac parte din nicio structură de stat sau parelă cu acesta (partid, servicii de informații, masonerii, academii paralele, biserici, ong uri create de alții etc., fie din țară fie din străinătate). Evident, asta nu înseamnă că manipularea de către forțele oculte nu a existat din plin. Dimpotrivă. În ultimă instanță, orice stat din lume apelează la aceste forme de manipulare/ management a(l) populației, cu atât mai mult în tensionatele zile pe care le trăim acum. Dar un lucru ar trebui să fie clar pentru tinerii care citesc aceste rânduri: dacă vrei cu adevărat, poți să te ții la distanță de aceste forțe benefice în aparență, dar malefice în esență. Cu o singură condiție: să nu fii ”prostuț”/ ”prostălău”. Ipocrizia care înflorește mereu în perioade tulburi – ca acestea pe care le-am trăit și le trăiesc în ultimii 50 de ani – constă în aceea că veninul urii publice nu se îndreaptă către sistemul criminal instaurat de bolșevici, ci înspre victimile acestui sistem, puberi infantili și teribiliști care credeau într-o justiție efectuată de forțe nevăzute, dar bine intenționate și în lipsa cărora oamenii ar avea mult de suferit… Probabil voi mai avea ocazia să scriu cum am ”profitat” eu de fostele mele ”legături” cu  reprezentanții opresiunii oculte. Amintesc aici că în perioada 1971 – 1997 am avut salariu minim pe funcția de bază pe care am ocupat-o: asistent universitar. Să stai blocat 26 de ani la nivel de absolvent de facultate nu e nicidecum un motiv de fericire… Blocarea intrării la doctorat pentru lipsa calității (fundamenale pentru sistem) de membru de partid este alt ”beneficiu” de care m-am bucurat după refuzarea colaborării cu ”tovarășul care răspundea de Academie din partea securității”, tovarăș care – întâmplător sau nu – a fost un bun prieten al tovarășului Ion Iliescu. De fiecare dată când tov. I.I. venea în vizită prezidențială la Iași – după 2000 (adică după ce revenisem în țară după deportarea mea la Chișinău, deloc străină de acțiunile tovarășului sus amintit) – o Dacie albastră mă însoțea până ajungeam sub supravegherea altui echipaj. Evident, eram un instigator periculos ce trebuia monitorizat zi de zi și ceas de ceas. Probabil, mai recent, un mandat de urmărire sub presupunerea de terorism și de ”atentat la siguranța națională” ar fi putut fi emis pe numele meu, împreună cu alte asemenea acte specifice democrației populare de tip bolșevic instaurate și ingenios dezvoltate în postceaușism. Ca să lămuresc/ limpezesc lucrurile, înainte de a le tulbura prea tare, nu m-am considerat ”disident” (instigator antisistem adică), nici înainte de 89 nici după. Dar simpla mea existență a însemnat, sunt sigur de asta, multe fonduri consumate aiurea și multe sinecuri acordate unor persoane care au ”avut servici” sau au promovat ”meritocratic” în plan perofesional datorită mie (sau, mai corect, din cauza mea…).

Revin la ideea inițială – aceea a explicării arhitecturii acestul ”Jurnal de licean prostuț”. Am demarat acest ”proiect” ca un preludiu la întâlnirea semicentenară de la absolvirea liceului (30 sept. 2017). Pentru a face o radiografie rapidă am ales să scriu/ reproduc însemnările din trimestrul I al fiecărui an de liceu, presupunând că asta ar putea crea mai rapid o imagine a evoluției mele de la un an la altul. Nu știu dacă a fost o idee bună, dar am impresia că o parte dintre colegi nu au fost încântați de descrierea frustă, fără eufemisme și corecturi, a dialogurilor cu ei din acea perioadă. Unii vor fi supărați că au avut ”un turnător” în rândurile lor (ce am ”turnat” se poate vedea din Jurnal), deși convingerea mea este că cel puțin jumătate dintre colegi au fost solicitați să dea ”relații” (inclusiv despre ”instigatorul” și ”recalcitrantul Druguș”). Altfel, adică fără ca o jumătate dintr-o colectivitate să supravegheze, prin rotație, celaltă jumătate, sistemul se prăbușea de mult. De aici, lipsa permanentă a coeziunii naționale, neîncrederea funciară în cel de alături, lipsa marilor proiecte etc.

Am lăsat la urmă vacanțele, considerând că este de un interes mai mic pentru colegi. Dar abia acum realizez că am scris (în cele peste 40 de episoade publicate) doar o treime din Jurnal. Deci, vor urma încă cca 80 de episoade din trim II și III ale celor patru ani de liceu, după care voi încheia cu vacanțele (cam nouă la număr). Sper ca pățaniile mele (îndeosebi viciile: cititul, băutul, corespondența cu lumea largă în dorința de a o cunoaște etc.) să ajute adolescenții să cugete mai mult asupra propriilor lor acțiuni, să se țină cât mai departe de intrigile inerente oricărei colectivități care este, volens-nolens, supravegheată de propriii membri și de ”specialiști” în ”managementul relațiilor publice” ca să folosesc un eufemism pentru supravegherea constantă a populației. Închei cu regretul/ tristețea că numărul celor care citesc acest Jurnal este extrem de mic (ca să nu mai amintesc de numărul voturilor/ like – urilor date la fiecare episod (o medie de 1,5 voturi per episod….). Cu alte cuvinte, speranța mea ca episoadele transcrise pe acest blog  să aibă oarece utilitate este, cum altfel?, una deșartă… Tablourile zugrăvite de mine sunt, recunosc, plictisitoare, întristătoare, și oamenii preferă să citească ceva vesel, umoristic în loc să se încrunte în fața unor realități deloc îmbucurătoare. Ca să nu mai amintesc de faptul că orice istorie este extrem de enervantă prin simplul motiv că nu mai poți schimba nimic din derularea evenimentelor…

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: