liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 269. Luni 25 septembrie 2017. Jurnal de licean prostuț (1)


Precizare: Am ținut un jurnal (relativ intim) din clasa V-a și până după terminarea facultății  (cca 12-14 ani). Uitasem de aceste însemnări, dar evenimentul numit JUBILEU de la LICEU m-a făcut să caut aceste caiete. Am mai găsit doar cele din anii Liceului. Redau aici consemnările din trim. I, clasa VIII-a. Desigur, de la an la an se simte o evoluție, o maturizare (oarecare). Pentru comparație, voi reda și primul semestru din anul următor (trim. I, clasa IX-a, toamna – iarna anului 1964). Nici vorbă de valoare literară la aceste însemnări/ consemnări, dar – recitindu-le acum, cu alți… ochelari – am realizat că rândurile Jurnalului pot avea valoare documentară redând, cu mijloacele unui copil de 13 ani, aerul unei epoci a cărei duritate n-am realizat-o decât mai târziu. Cei care vor avea răbdarea să citească stângacele însăilări vor putea face comparație cu ceea ce se întâmplă acum în școlile și internatele noastre după exact 50 de ani.

Jurnalul (relativ intim) al elevului Liviu Druguș  (Liceul nr. 2 din Rădăuți. Internatul Liceului nr. 1 din Rădăuți)      1963 – 1967 (clasele VIII – XI)

Duminică 15 septembrie 1963. Stau în dormitorul 9. Am văzut concursul hipic și meciul Rădăuți – Moldovița.

Luni 16 septembrie 1963. S-au deschis toate școlile. Stau în dormitorul 6 (7 paturi). Dirigintă: Ruscior Ana. Sînt în clasa a VIII-a D. Matematica: Bondor. Am căpătat bilet de voie și am mers în oraș.

Marți 17 septembrie. I-am scris mamei. Am început să facem lecții. Mai am 7 lei. N-am mai căpătat învoire în oraș deoarece ”orașul nu-i pentru elevi”. …. ?!?  Mi-am cumpărat ieri teniși – 34 lei. La școală mă încalț cu ei. M-a mutat în dormitorul 5 cu 16 paturi.

Miercuri 18 septembrie. După ce-am fost la școală am venit la masă și apoi la meditații. Am plătit 3 lei pentru pavoazare. Mai am 2 lei.

Joi 19 septembrie 1963. N-am fost în oraș. A fost cald și frumos. Nu mai am bani.

Vineri 20 septembrie 1963. Încă n-am cerșaf la pat. Îmi trebuie trening pt. ed. fizică. Fizica: Iulius (Iulie), Augustus (august), Sabasta (Sărbătoare). Oct. Nov. Dec 8.9.10. După amiază am fost la desfăcat popușoi și am venit seara. Au venit niște turiști. Nu mi-am învățat lecțiile prea bine.

Sâmbătă 21 septembrie 1963. Aseară am dormit cu Romaniuc Gheorghe în dormitorul 8 din cauza turiștilor care au ocupat dormitorul 5 și 4. Cu ocazia asta am căpătat și cearșaf. Am mîncat mere pe săturate. După amiază am căpătat bilet de voie să merg ”acasă” la Dornești. Am împrumutat 3,50, mi-am scos bilet, dar am scăpat cursa. Am așteptat pînă la nouă (21) dar biletul nu mai era valabil. Cînd am venit la internat ușa era încuiată, iar eu am crezut că toți s-au culcat, dar elevii erau la meditații. Am terminat ziua cu nițele lacrimi și un somn adînc.

Duminică 22 septembruie 1963. Pe baza biletului de voie am vrut să merg la Dornești pe jos deoarece nu mai aveam bani și să mai ies și eu din internat și școală. Pe drum, în oraș, m-am întîlnit cu tata care venea la mine. Mi-a adus plapoma, peria de dinți, haine și o servietă de pere. Mi-a lăsat 130 lei să-mi cumpăr trening și cele trebuincioase. După amiază am plecat la Dornești, iar tata la Siret și apoi la Grămești. Azi m-am simțit sătul și chiar umflat. Am venit la 7 înapoi la internat (cu sau fără bilet de tren). M-a scris a doua oară pe listă la pedagog pt. că am fost f.f. obraznic (….?) Mi-a dat Cocuța  două cărți de ”Texte literare” pentru cl. VII-a. Am lăsat cecul cu 140 lei în el la ”nenea Grigore”.

Luni 23 septembrie 1963. Am plătit toate datoriile. Din 30 lei am rămas cu 14 (2,70 prezent).

Marți 24 septembrie 1963. N-am știut o regulă la matematică și am căpătat (-) minus sau notă rea. Am luat de 4 lei mîncare. Astăzi au trecut multe câteva avioane cu reacție.

Miercuri 25 septembrie 1963. A fost cald. Mai am 10 lei din care n-aș mai vrea să cheltui. A adus Popescu Petrea un acordeon ”Timiș” și a cîntat în sala de meditații.

Joi 26 septembrie 1963. M-am sculat la 4 și jumătate, m-am spălat iar apoi am venit la meditații și-am învățat la romînă. Din nou cald și frumos. Dimineața e frig dar după ce răsare soarele e cald. Am reușit să-mi fac cîțiva prieteni și dușmani. Astăzi s-au votat limbile. A VIII-a D – rusa (ar fi fost mai bine franceza, dar…) și engleza. După amiază am fost la atelier.

Vineri 27 septembrie 1963. Mi-am cumpărat mîncare de 5 lei. Aseară a plouat puțin, dar ziua a fost cald. M-am sculat la 5 și ½ și mi-am făcut ex. la matematică. Am primit prin tov. Teodorescu un pachet de la mama. Mircea a luat un 6 la romînă. Nu mai am nici un leu din cei 30. Astăseară a începot să ploae.

Sîmbătă 28 septembrie 1963. Dimineața ploaia a încetat. Mulți au plecat acasă. Am vîndut Franceza – 4 lei și mi-am cumpărat un dicționar Rus-Romîn cu 8 ooo de cuvinte care costa 3,50, dar eu am plătit 5 lei. Apoi am fost la librărie și am schimbat  l. latină pe cartea ”Cei trei din Altair”. Sîmbătă pînă la 6 avem liber.

Duminică 29 septembrie 1963. Am stat la internat și n-am mai fost la Dornești. A fost cald și frumos. Ca de obicei m-am sculat de dimineață. M-am sculat și m-am apucat de învățat.

Luni 30 septembrie 1963. Am primit carnetele de elev. Am fost la muncă patriotică (porumb și cartofi). A burezat puțin.

Marți 1 octombrie 1963. Săptămîna poeziei. M-am sculat la 5 dimineața și m-am apucat de înv. Azi am 5 obiecte grele și ieri n-am avut timp. A fost un timp frumos. Am luat un 9 la geografie. Am luat banii de la Tanța. Mi-am luat un caiet și o săpunieră. Am avut atelier însă n-am lucrat nimic. I-am scris mamei. M-am întîlnit cu Aurica Chițu și cu Titu M.

Miercuri 2 octombrie 1963. Duminică este ședință cu părinții. A fost frumos pe-afară cu toate că toamna se simte, mai ales dimineața. Am primit ”Scînteia tineretului” – abonament. Nu știu cum am luat un 5 la istorie (Țigănescu).

Joi 3 octombrie 1963. La școală, în pauza mare tot liceul face înviorare. Azi de la ora 3 la 7 am fost la muncă patriotică. A fost timp frumos și cald. Am 85 lei.

Vineri 4 octombrie 1963. De la ora a doua – fizica – am plecat cu toții – 800 de elevi la muncă patriotică. Smuls beldiile de cartofi. Azi am avut program special la internat. Pînă la ora 4 pauză. În acest timp am văzut filmul sovietic ”Mărul discordiei”. Pers.: Larison, un speculant, niște copii etc. Mi-am făcut temele pe alte zile deoarece mîine nu facem învățămînt. Am fost la seara literară. O întîlnire în cadrul Săptămînii poeziei cu poeții: Tiberiu Utan, Darie Novăcescu (8 mai 1937),  Alexandru…. și Platon Pardău. Aceștia au citit din lucrările lor plus cîteva poezii (2) și povești (capra și clopoțelul și ciopîrțel). Mi-au furat ”Cei trei din Altair”. Maruțiac I. a început să-și facă dușmani.

Sîmbătă 5 octombrie 1963. Nici azi n-am făcut învățămînt. La 7 și jumătate am plecat la muncă voluntară. Pe la 12 a venit tata și m-a luat în oraș. A vorbit cu dirig. A căutat trening dar n-a găsit. Mi-a dat 25 lei. Am suta de lei. Seara a început să ploaie.

Duminică 6 octombrie 1963. A plouat. N-am mai fost la muncă voluntară din cauza ploii. Am stat la internat și am învățat. Mi-au furat l. Romînă și un caiet plus ascuțitoarea. După amiază am văzut (pentru a doua oară) filmul ”Zafra” (prod. mexicană). Acțiunea se desfășoară în m-ții Anzi (Argentina). Personaje: Teodora, Damiana, Fabian, medicul metis, stăpînitoarea plantației sau ”neguțărtorul de sclavi” etc. După asta am fost la concertul dat de orchestra filarmonicii de stat ”Barbu Lăutaru” (București). Artiști: Ana Ispas – vocal, Vlad Dionisie, Ion Cristoreanu și Maria Lătărețu – vocal, Fănică Luca – nai (cîntecul ciocărliei) și Florian Economu – dirijor.

Luni 7 octombrie 1963. A fost cald. Mi-am cumpărat trening – 60 lei. Mai am 25 lei pe care aș vrea să-i pun la CEC. Mi-am găsit cartea de l. Romînă. După amiază, cu un bilet de voie cu semnătura dirigintei falsă, am mers la filmul ”Misterele Parisului”.

Marți 8 octombrie 1963. Ieri n-am plătit bilet la film. Tot ieri ne-a făcut injecții în mîna stîngă. După amiază am fost la muncă voluntară.

Miercuri 9 octombrie 1963. Ni s-a schimbat profesorul de Istorie. Țigănescu a fost înlocuit cu Hlinski. M–a ascultat la Istorie și am luat un 9. Mi-am îndreptat într-un fel nota 5. După-amiază am fost la filmul ”Elena din Troia”, prod. americană. Personajele: Elena (spontană), prințul Paris și frații săi Hector, Ahile etc. , regele troienilor plus regele spartanilor Meleneu. Acțiunea se desfășoară în Sparta și mai mult în Troia. Calul troian. Troienii sînt înfrînți. Cînd am ieșit de la film a început să ploaie. I-am scris mamei. Am dat lucrare de control la fizică.

Joi 10 octombrie 1963. La vaccin am 7 mm. A fost meci de fotbal între A.S. Grănicerul Siret și Rădăuți. 5-0 pentru Rădăuți. Mai am 10 lei. A venit inspecție de la M.I.C. A fost și tov. Bejenaru, inspector școlar. Au venit 3 autobuze cu studenți și 4 prof.univ. Am dormit 2 în pat.

Vineri 11 octombrie 1963. A început să ploaie. Am cumpărat bilet pentru spectacol și nu mai am niciun leu.

Sîmbătă 12 octombrie 1963. După amiază am rupt servieta lui Beldeanu Gh. Din cauza lui Nicariuc M. Am fost la filmul ”Oameni de afaceri”, o prod. a studiourilor sovietice. Comic. Este format din trei părți. A treia parte se numește ”Căpitanul pieilor roșii”. Doi șmecheri vroiau să-și facă capitaluri mari și vroiau să ia niște bani furînd un copil.  ……………………

Duminică 13 octombrie 1963. Dimineața a fost o vreme înnourată, însă n-a ploat. Ne-am încolonat și am plecat la școală pt. a merge la muncă voluntară. A venit însă mama și diriginta m-a învoit. Mi-a adus o valiză nouă, schimburi și 20 lei. După asta am fost la meci – 1 leu. A.S. Gr. Siretul Rădăuți – Filatura Fălticeni 10 – 0. Azi m-am simțit sătul. Mi-a venit rîndul să fiu măturător. A trebuit să mătur scările și coridorul internatului.

Luni 14 octombrie 1963. Gherasim e bolnav și a fost ales organizator de grupă. A fost cald și frumos. Mai am 25 lei. Am auzit că se schimbă pedagogul. S-a stins lumina și am învățat la lumina lămpilor.

Marți 15 octombrie 1963. A fost frig și vînt. Am luat un 9 la chimie. După-masă am făcut atelier și am făcut nituri. Mai am 21 de lei. S-au bătut în dormitor Vasilovici și Grigorean.

Miercuri 16 octombrie 1963. A fost cald. L-au pus pe Gherasim șef de clasă. S-a schimbat pedagogul. În locul lui Hamza a venit Butucel, un tînăr din Grănicești. După amiază am fost la filmul ”Moby Dic – balena albă” producție americană. Am fost de asemenea cu semnătura dirigintei falsă. A făcut-o … Ne-a dat matricole.

Joi 17 octombrie 1963. Ne-a venit profesorul de engleză Pop Mihai. Vorbește puțin peltic dar explică bine. M-au pus responsabil artistic (bilete de cinema). Am luat un 9 la matematică și la rusă rea (4). Dimineața a fost f. frig și a înghețat puțin. I-am scris mamei. A.S. GR. Siretul Rădăuți – Suceava 4 -2.

Vineri 18 octombrie 1963. M-am sculat la 5 și mi-am învățat. Am pus 5 lei la C.E.C. Am dat 6 lei la fondul clasei. A fost înnourat puțin.

Sâmbătă 19 octombrie 1963. Cei care au note rele – și eu – vor sta până la ora două și vor învăța. Nu-i rău. A fost tata, mi-a lăsat 50 lei și mîncare (haleală). Pedagogul nou a introdus milităria. Majoritatea au plecat acasă. Am mai rămas vreo 30 de elevi în meditație. M-a pus să mătur meditația. Hamza vrea să mă specializez în măturătorie… Timpul a fost liniștit și călduț. Toamna se cunoaște binișor.

Duminică 20 X 1963. M-am sculat pe la 7. Am făcut înviorare. M-am tuns în oraș. Am 50 de lei în capăt. În internat este un obicei: dacă te tunzi trebuie să anunți: ”m-am tuns scurt și nu mă laud”. Dacă nu anunți, îți spune: ”aaa, te-ai tuns și nu mi-ai spus” și te-a și pocnit după cap. Ieri și alaltăieri ne-a dat mămăligă în loc de pîine (nesărată). A fost vreme frumoasă, tomnatecă.

Luni 21 – X – 1963. Am rămas de la 12 la 1 și mi-am scris la matematică. După asta am mers la ”Codin”. Personaje: Codin, Adrian, Irina, Alexe, Anghelina, Zoița, muma lui Codin. Cînd veneam de la film m-am întîlnit cu tov. Prof. Marianciuc. M-a întrebat de note și cum mă împac cu internatul. Vremea  a fost înnourată dar n-a plouat. Deoarece cineva (nu se știe cine) s-a urinat în coridorul dormitorului 9, a început să se facă de planton; 8 pe noapte în 4 schimburi. Mi s-a furat geografia.

Marți 22 –X- 1963. Vreme tomnatecă și înnourată. Am dat lucrare de control la geografie și sper să iau un 7 – 8. Dupăamiază am fost la atelier. După asta m-am întîlnit cu Mircea. Am vorbit puțin, eu am intrat la meditație iar el a plecat. A mai crescut și a luat un 10 la ed. Fizică.

Miercuri 23 –X- 1963. După amiază a venit tata și am aflat cum de a ajuns Mircea la Rădăuți. A luat un 4 la chimie și a fugit de la școală. Tata l-a căutat azi prin Rădăuți.

Joi 24 –X- 1963. A plouat bine. Vreme de toamnă tîrzie. M-am simțit f. bolnav.

Vineri 25 –X – 1963. Mi-a copt în gît. Am avut temperatură și amețeli. Am luat un 8 la fizică (notă bună la Teleagă). Vremea se menține urîtă. Mi s-a desprins talpa de la sandală și nu mi-e prea moale și cald. Băieții de la internat s-au dus la ”Generalul”. Eu n-am putut merge pentru că mă doare capul.

Sîmbătă 26 –X- 1963. A plouat bine și sandalele mele nu prea rezistă. Am mers la filmul ”Focuri în munți”. Prod. sov. Pers.: Irma, Rain, Baci, Jujuna, Mosr ? (bogătașul). Acțiunea se petrece între anii 1917 și 1921. Rain, Jujana și Mosr mor în diferite feluri.  La școală, m-au pus controlor la caiete (matematică). Dacă nu fac bine serviciul capăt 3. Plouă mereu.

Duminică 27 – X – 1963 Am vrut să merg acasă, dar n-am putut. Legăturile mele de prietenie s-au răcorit. Nu știu dcaă din cauza mea, a lor, sau a timpului de-afară (?). După amiază am mers la cinematograful ”Unirea”. Am văzut ”Generalul”. Nu știu ce să cred despre producție. Pe cîteva afișe este prod. americană iar pe altele prod RFG. În film, scrisul este german, iar acțiunea pare a se petrece în timpul războiului de secesiune. Nu știu ce să cred despre asta ?! Eroul face o serie de comicării și totuși ajută la izbînda sudicilor. El era mecanic de locomotivă și l-a făcut sublocotenent. Atitudinea lui prostească și serioasă stîrnea rîsul. După asta mi-am cusut sandalele și nasturii de la haină. Am început să-i scriu mamei.

Luni 28 –X – 1963. Am 8 la geografie. Am dat lucrare de control la matematică (Algebră). 5 exerciții. Vremea se menține ploioasă și tomnatică.

Marți 29 – X – 1963. A fost frumos, dar puțin frig. De acum înainte vom face atelierul Lunea cu tov. Prof. Macovski. Deoarece avem bilet de voie pînă la 16 am mers la filmul ”Regina stației de benzină” producție sov. Personaje: Liudmila, șoferii, un militar. Am mai luat un 8 la geografie. Mîncare dimineața: pîine goală și un ceai. La amiază: I. Borș, II piure cu carne și III două napolitane. Seara: brînză cu mămăligă.

Miercuri 30 – X – 1963. Am luat un 9 la istorie. A  venit mama la mine. Mi-a adus schimburi, fructe și 35 lei. Mîncare dimineața: Cafea cu pîine. Mîncare la amiază: I. Ciorbă, II. Piure cu carne III compot de mere. După asta am mers să cumpăr un creion de la un chioșc. Dau 5 lei și capăt rest 40 bani. (creionul costă 60). A venit mama, a făcut puțin scandal și mi-a dat și cei 4 lei. Mi-am pus lacăt la sertar. A fost un timp frumos și călduț.

Joi 31 – X – 1963. A fost călduț. Am luat 6 la lucrare la matematică (încă nu le-a trecut în catalog). Dimineață: ceai și pîine; La amiază: I. Ciorbă, II. Mămăligă, musaca de cartofi III. Rahat (cu perje!). Seara: mămăligă cu lapte.

Vineri 1 – XI – 1963. Drohobițki Dtru, Gherasim Toader, Gafencu Marcel, Simionesi Virgil și Grămadă Cezar au mers ieri la atletism. Deoarece nu l-au găsit pe prof. Storoș, Simionesi a făcut-o el și l-a prins. Astăzi le-a dat pedeapsă să se tundă zero și nota la purtare. Dimineața: Ceai și pîine cu gem; La amiază: I ciorbă, II cartofi cu carne și III 4 biscuiți. S-a stîrnit un vînt… Mi-am cumpărat 6 caiete pentru teză, un echer de 4 lei, de 1 leu cărți poștale și mai am 21 lei. Am fost la baie.

Sîmbătă 2 – X- 1963. A fost cald. Dimineața: ceai și pîine cu gem. La amiază: I ciorbă II mămăligă cu sos cu carne. Seara: cafea cu pîine. Am dat lucrare de control la rusă. N-am dat-o prea strălucită. Mi-a trecut 6 la matematică. A fost tata și mi-a adus bocancii și un fular.

Duminică 3 – X – 1963. A fost o vreme frumoasă. Începînd de azi se face focul în dormitoare. Dimineața: cafea cu pîine. Mai am 9 lei 50. Amiază: I ciorbă; II varză cu mămăligă III prăjitură. Seara: ceai cu pîine. Mi-am făcut o parte din teme.

Luni 4 – XI – 1963. Dimineața: ceai cu pîine; Amiază: I ciorbă; II cartofi cu carne. III. Biscuiți. Seara: ceai cu pîine și cartofi. Am mai luat un 4 la rusă., la lucrare. A fost cald și frumos.

Marți 5 – XI – 1963. Ziua a trecut fără prea multe schimbări pentru mine.  Dimineața a venit tov. Teodorescu și mi-a adus o pereche de pantaloni. Mîine am teză la istorie. Am învățat toată ziua la istorie.

Miercuri 6 – XI – 1963. Dimineața de la ora 4 la 6 am fost de planton cu Drohibițki. În acest timp am învățat la istorie. Am dat teza la istorie. Ne-a dat ”Fenicia antică”. Am scris trei pagini. S-a făcut sală de meditație alături de sala noastră pentru clasa a X –a care-s mai puțini. A fost frumos (timp).

Joi 7 noiembrie 1963. A fost toată ziua cald și frumos. Duminică vom avea muncă voluntară așa că nu voi putea merge acasă. La algebră am luat fracții algebrice, la geografie semnele convenționale etc. După amiază am fost la filmul ”Fetele”: Prod. sovietică. Aceeași artiști ca în ”Regina stației de benzină”. Alte personaje: mama Vera, A… ? Filmul se petrece în Siberia, URSS, undeva în Kamciatka. Ni s-a schimbat prof. de romînă. Acum facem cu Hlinski. A 46-a aniversare a M.R.S.O.

Vineri 8 noiembrie 1963. Am luat un 9 la istorie și un 4 la geometrie. Am dat lucrare de control la chimie și-am dat-o binișor. A fost chiar f. cald.

Sîmbătă 9 noembrie 1963. Am dat lucrare de control la engleză. Au fost tata și mama la mine. Nu s-au prea bucurat de cei trei de 4 ai mei. Mi-au adus schimburi și ceva haleală. Au plecat cu speranța că mă voi îndrepta. Am să încerc să mă pun mai serios pe treabă. Mi-am învățat pentru luni.

Duminică 10 noembrie 1963. A fost cald. Dimineața am plecat la muncă voluntară. După ce-am venit m-am spălat, m-am schimbat și am plecat la filmul ”Acord final” prod. germană.

Luni 11 – XI – 1963. După amiază am fost la atelier.  (16 – 17). Pe la 7 s-a stins lumina și nu s-a mai aprins deloc. Am făcut meditații la școală. A plouat tare, Mîine avem teză la geografie.

Marți 12 – XI – 1963. Am luat 4 la engleză. Am 4 de 4. Eu mă așteptam cel puțin la un 6. În general au fost note slabe. N-am dat teza la geografie deoarece nu a fost profesoara.

Miercuri 13 – X – 1963. Am 7 la teză la istorie. Am luat un 6 la limba romînă extemporal și un 9 la istorie – oral. M-a ascultat la lecția ”Grecia preelenică”. A plouat. În oraș rulează ”Pe Donul liniștit”.

Joi 14 – XI – 1963. Am luat un 9 la limba romînă. M-a întrebat din urmă. La început m-am emoționat așa de tare că abia puteam vorbi. Ultima oră am luat un 9 la engleză. A fost senin și cald. După ore am avut informare politică. Mi-am făcut casetă cu bani. Pînă în prezent am pus 30 lei.

Vineri 15 – XI – 1963. Prima oră am dat teză la geografie. Ne-a dat ”Clasificarea hărților”. Am tocit la rusă pt. teză. Am fost la baie (2 lei).

Sîmbătă 16 – XI – 1963. Am dat teză la rusă. Am dat-o bine. După ce-am mîncat am luat bilet la cursă și-am venit acasă. În cursă m-am întîlnit cu Dobincă, Bejinaru P., Tanasă C. Etc. M-ama s-a bucurat f. mult cînd m-a văzut. Tata a fost la Siret și a cumpărat o mobilă frumoasă și o bicicletă ”Elegant”.

Duminică 17 – XI –a – 1963. La 16 30 am plecat din Grămești. Pînă la Siret am stat în picioare. La Siret am avut control.

Luni 18 – XI – 1963. Am fost pentru prima dată la cor. A fost o vreme mohorîtă.

Marți 19 – XI – 1963. Mîine dăm teză la Botanică. M-au apucat niște dureri de spate că abia mă mai mișc.

Miercuri 20 – XI – 1963. Prima oră am dat teză la Botanică. Mi-a dat transpirația la plante. A treia oră am dat lucrare de control la istorie (Democrația militară la greci și Despre serbările panelenice). După amiază m-am certat puțin cu Toader și cu Marcel. La 16 30 am plecat la film. Am văzut filmul ”Escondida” (Tăinuita) de producție mexicană. Conținutul se apropie de cel al romanului Trini de Ludwig Ress.

Joi 21 Xi 1963. Am luat un 4 la algebră, un 9 la desen și un 10 la muzică. A fost frig și vînt. Pentru prima dată a nins, apoi s-a transformat în lapoviță și s-a făcut cald.

Vineri 22 XI 1963. A doua oră am dat teza la limba română. Analiza literară a odei ”Închinare” de M. Beniuc. A plecat Gafencu |Marcel din internat la gazdă. Pe la 5 s-a stins lumina. Pe la 7 s-a aprins.

Sîmbătă 23 XI 1963. Am dat extemporal la botanică. S-au făcut listele cu elevii căzuți. Eu sînt considerat căzut la l. rusă.  După amaiză am fost la filmul ”Cel mai mare spectacol”, producție americană. Sebastian, Angel, Brad, clovnul (doctor), un detectiv ș.a. scamatori. Cum am ieșit de la film am plecat la casa de cultură. Am văzut un concurs ”Cine știe cîștigă” pe tema C.E.C. ului. (75 – 125). Am fost cu toată clasa și diriginta.

Duminică 24 XI 1963. A fost o vreme caldă de dimineață, dar după amiază s-a pornit vîntul.  A venit în oraș un om jumătate cap de om, jumătate cap de bou Gh. Mihai.

Luni 25 XI 1963. Am dat lucrare de control la limba română. A fost cald. Zilele trecute a murit J. Kennedy.

Marți 26 XI 1963. Am dat lucrare de control la botanică și matematică. De la 4 la 6 am fost la filmul ”O fi asta dragoste?”. Acțiunea se petrece într-un oraș din URSS. Pers.: Ksenia, Zoviolova, diriginta, profesoara de germană, directoarea, colgii Petea și în special Boris, mama Kseniei, părinții lui Boris, vecinii etc. Am luat 6 la lucrarea de control la chimie.

Miercuri 27 XI 1963. Am dat teză la fizică (o problemă, căderea corpurilor, și compunerea forțelor). Am luat 7 la botanică (lucrare). Toată ziua a fost cald. S-au făcut modificări în internat.

Joi 28 XI 1963. Am luat 9 la teză la limba română. Pe la 10 a venit bunița și mi-a adus prăjituri (haleală). Seara am sta pînă la ora 23.

Vineri 29 XI 1963. Am dat teză la chimie (oxizii). Am dat-o  bine numai că nu am scris despre proprietățile lor fizice și chimice. Am luat un 8 la l. Romînă. Am fost la baie. Am început să citesc ”Cei trei mușchetari”. În pauza de 10 a fost Tanța pe la mine și mi-a adus 3 lei de la bunița. În meditație a apărut alt joc: cu bila pe mese.

Sîmbătă 30 XI 1963. Mulți au plecat acasă. Facem pregătire intensă pentru teză la matematică. S-a lăsat un friiiig!

Duminică 1 XII 1963. De la 10 la 12 am fost la școală și-am făcut pregătire la matematică. Cînd veneam de la școală, m-am întâlnit cu tata cu bicicleta. Mi-a adus paltonul, ceva haleală, schimburi și 10 lei pe care mi i-au furat împreună cu șapca. Am avut noroc că mi-a împrumutat un băiat o șapcă că altfel aș zgribuli. De la 4 la 6 am fost la filmul ”Șoferii iadului”, producție engleză. Pers.: Roibu, Lucki, Gina.

Luni 2 decembrie. Am făcut două ore de pregătire la matematică și dupăamiază două ore de atelier. Iar a fost frig, iar prin vitrine au apărut brazi împodobiți.

Marți 3 decembrie 1963. Am luat 8 la teză la chimie și un 6 la l. Rusă. După amiază, de la 5 la 7 am fost la meditație la matematecă.

Miercuri 4 decembrie 1963. La teză la botanică am luat 8, iar la teză la fizică am 7. A fost tare frig. Am citit toată ziua ”Operația de răspuns”. Pers.: Natașa, Subotin, Howson, Ana, Luch, Alma Gutz, Rîcegov.

Joi 5 decembrie. Am luat masa la 6 dim. Și imediat am plecat la școală. De la 7 30 la 9 am dat teză la matematică. Am fost nr. 1. Două probleme de geometrie și 3 chestiuni de algebră. A nins din belșug.

Vineri 6 decembrie. A viscolit și a fost frig. După amiază s-a îmblînzit. Am dat lucrare de control la geografie.. Au venit niște activiști de partid și s-au eliberat 5 dormitoare mari.

Sîmbătă 7 decembrie. A viscolit și a nins. Mi-a adus tezele la rusă. Acestea s-au trecut în catalog ca niște lucrări de control. Am 7. La masa de seară, în sala de mese, cîțiva elevi de-a XI-a au făcut niște foiletoane, epigrame sau pamflete pline de umor, care loveau în elevi, în bucătari și în pedagog. Continuăm să dormim cîte doi.

Duminică 8 decembrie 1963. Dimineața m-am trezit fără șapcă, care nici măcar nu era a mea. Asta e a doua șapcă pierdută. A nins încontinuu. Citesc ”Sfîrșitul spionului fantomă” de Haralamb Zincă. Panait, Lucian, Fantome.

Luni 9 decembrie 1963. Am 7 la teză la matematică. Am dat extemporal la engleză. La ora de dirig. am văzut două diafilme. E frig și ninge încontinuu. Am fugit de la cor.

Marți 10 decembrie 1963. Am dat extemporal la geometrie și am dat bine. S-a făcut frig.

Miercuri 11 decembrie 1963. Am luat 7 la lucrare la istorie. A fost frig de dimineață. La amiază s-a încălzit și a început să se topească zăpada. Am primit o scrisoare de acasă. Cică Mircea a fugit iar. Am împrumutat 3 lei și am mers la film.  (1 leu). Filmul ”Povestea pantofiorului de aur” producție poloneză. Pers.: Wawers, stăpînul, saltimbancii, lucrătorii, sculptorii și Borek cățelușul lui care știa să danseze.

Joi 12 decembrie 1963. Am luat un 5 la muzică (pt. cor). Ne-a încheiat mediile la desen, romînă, istorie și muzică. 7, 8, 7,7. S-a lăsat frig.

Vineri 13 decembrie 1963. A nins din belșug. Ne-a încheiat mediile la chimie (  -8). Ehehe-aua a plecat la armată și a venit un alt pedagog în locul lui.

Sîmbătă 14 decembrie 1963. Vacanța s-a amînat pt. sîmbăta cealaltă (21). A fost destul de frig. Seara, am început să mă joc cu Romaniuc. Pînă la urmă a ieșit cu bătaie. După amiază am fost la filmul ”Ultimul tren din Gun Hill” prod. americană. Pers.: Morgan, Craig Belden, fiul lui – Lee (prietenul lui Belden). Craig Belden îi salvase odată viața lui Morgan care ajunsese șef de poliție. Odată, fiul lui Craig Belden împreună cu Lee siluesc și apoi o omoară pe soția lui Morgan care era indiancă. Supărat dar hotărît să-și răzbune soția Morgan merge la Gun Hill unde îl prinde pe fiul lui Belden, îi pune cătușe și se instalează în una din camerele hotelului (proprietar Belden) din Gun Hill. Craig dă foc hotelului și Morgan iese cu prizonierul afară. Pînă la urmă moare și fiul lui Belden și Lee și Craig Belden care-i spune lui Morgan: ”Să-i dai lui Petty o creștere bună”.

Duminică 15 decembrie 1963. Am citit ”Într-un orășel liniștit”. Pers: Nass, Nadea, Fefrida Ivanova, Goering. Pe la 9 Romaniuc a venit la mine și și-a cerut iertare pentru ce a făcut aseară. Ne-am împăcat ca și cum n-ar fi fost nimic. Mi-am petrecut timpul liber stînd în meditație și citind. A fost meci între Dinamo Bacău șu A.S. Gr. Siretul: 2 – 1.

Luni 16 decembrie 1963. Am 9 în teză la geografie. Am luat un 9 la matematică. A nins îmbielșugat. Am scos 15 lei de la C.E.C.

Marți 17 decembrie 1963. S-au încheiat majoritatea mediilor. Am luat un 6 la fizică extemporal. Am dat extemporal la geografie.

Miercuri. 18 decembrie 1963. Mi-a încheiat media la fizică: 7. Am căpătat învoire să merg la film. Am fost la ”Unirea” la filmul ”Taxiul morții” producție poloneză. Pers.: Cristina Kowalkowski, miliția din Lodz, directorul tăbăcăriei, bandiți și șoferi. Am scos 5 lei de la CEC și 2, 15 dobânda.

Joi 19 decembrie. A venit mama la mine și m-a luat de la școală. Mi-am luat toate lucrurile, am fost pe la Dornești și am venit acasă unde am găsit-o pe bunița și pe Mircea care a făcut o călătorie cu autopasul prin regiune.

(aici mă opresc cu transcrierea jurnalului din perioada primului trimestru de liceu la Rădăuți)

Liviu Druguș

Pe mîine!

Reclame

Un răspuns la „Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 269. Luni 25 septembrie 2017. Jurnal de licean prostuț (1)

  1. aminceputsascriu 25/09/2017 la 8:57 PM

    Mi-a făcut mare plăcere să citesc aceste însemnări, vă spuneam , pentru că amintirile dumneavoastră seamănă cu ale mele, am trăit copilăria în aceeași țară, în aceleași condiții, în același timp, suntem aceeași generație, nici nu poate fi altfel. Când ați povestit despre sandalele rupte și cum le-ați reparat, mi-am amintit de povestea unui coleg de clasă, care era si el internist, și ne relata la una din întâlnirile noastre cum in clasa a VIii-a i-a cumpărat tatăl lui uniformă nouă și bocanci noi . Uniforma a purtat-o până aproape de absolvire, de- i ajunseseră cracii pantalonilorcu puțin sub genunchi , iar mânecile sacoului se apropiau vertiginos de coate. Dar cu bocancii era povestea mai gravă: li se desprinseră tălpile și s-au căscat, iar Nicoară al nostru a legat botul căscat al bocancilor cu sârmă , să mai poată umbla cu ei, până a primit alții noi . Grele vremuri , frumoase povești … Mulțumesc pentru amintiri .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: