liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 266. Sâmbătă 23 septembrie 2017. Cât de inteligentă este arta/ muzica populară? (6)


Mica mea încercare de a pune în cuvinte emoțiile și trăirile pe care le poate declanșa un spectacol de muzică populară (și nu unul oarecare!) ar fi incompletă și nedreaptă dacă nu aș sublinia că succesul unui festival-concurs depinde atât de organizatori, artiști, sponsori etc. cât și de JURIU. Membrii juriului pot compromite sau pot înălța nespus un eveniment artistic, îi pot da chiar culoare și savoare și, de ce nu?, onoare. În cazul de față, la spectacol, mi-a fost dat să stau în preajma unor corifei ai muzicii și muzicologiei românești, membri ai juriului. Simpla lor invitare pe scena festivalului m-a obligat să aflu mai mult(e) despre personalitățile care au influențat decisiv soarta clasamentului final, dar și nota de seriozitate pe care am descifrat-o încă de la început în organizarea acestui festival.

Despre maestrul Constantin Arvinte (91 ani) oricât de mult aș scrie, tot puțin ar fi. Născut într-o comună de lângă Iași (Voinești) dirijorul și folcloristul român impresionează masiv prin greutatea premiilor acumulate de-a lungul unei vieți hiperactive, cu recunoașteri pe măsură, indiferent de regimurile politice pe care le-a traversat cu fruntea sus. Prezența unei asemenea somități în cadrul unui juriu însărcinat să alcătuiască scara valorică a celor 16 concurenți conferă garanția autenticității artistice a premianților. A luat cuvântul în cadrul Galei și – cu  sinceritatea permisă îndeosebi corifeilor – a spus că se aștepta (ah, optimismul incorigibil al marilor creatori!) ca la această ediție a Festivalului-concurs să se înregistreze un salt calitativ major. A fost doar unul minor, dar s-a declarat mulțumit de calitatea prestațiilor competitorilor și speră ca la anul să fie și mai bine!

Maestrul Ioan Cobâlă, botoșenean, un excelent armonist, o personalitate a muzicii populare românești, este unul dintre contributorii de marcă la succesul valoric al talentelor aflate în onestă întrecere. Cuvintele mari ridică, de regulă, semne de întrebare: de ce osanale și laude adresate public unor persoane foarte cunoscute pentru calitățile lor? Nu sunt adeptul laudelor gratuite și de complezență, dar calitatea deosebită trebuie să primească, cred eu, o atenție deosebită. De ce acum? Pentru că mai târziu este prea târziu, iar simpla apreciere valorică a unor personalități poate crea modele mentale pozitive pentru tinerii care sunt la răscruci de drumuri în viață. Faptul că maestrul Cobâlă (un uriaș umplut cu har armonic) a stat în fruntea Orchestrei ”Rapsozii Botoșanilor” 35 de ani vorbește și despre un talent colateral pe care eu îl numesc, aici, ”hățuire” (engl. Management).  A ști să ”hățuiești”/ conduci un ansamblu artistic și să lași în locul tău un urmaș de același calibru și cu un simț dirijoral rarissim (mă refer la îndrăgitul Ciprian Potoroacă) – iată o carte de vizită mai mult decât onorabilă cu care septuagenarul Ioan Cobâlă și-a oferit serviciile și competențele sale muzicologice jurizării unui concurs cu evidentă ascendență în România.

Simt nevoia să mai fac câteva precizări legate de ideea de competență jurizorală, îndeosebi în contextul în care pledăm mereu pentru meritocrație, pentru echitate (nu egalitate) valorică, pentru buna cântărire a meritelor și nemeritelor unui artist sau doritor de afirmare în lumea artistică. În primul rând, a fi un membru al unui juriu este o recunoaștere a calităților deosebite, profesionale și morale pe care cineva le-a probat de-a lungul timpului. În al doilea rând, calitatea de membru într-un juriu care trebuie să selecteze vârfurile dintr-un lot de competitori este un act de mare responsabilitate. Nu este suficient să fii un bun interpret sau teoretician al artei și al disciplinei artistice în care te-ai specializat, ci este mare nevoie de onestitate și de corectitudine. A fi judecător și să dai sentințe strâmbe mi se pare a fi una dintre nedreptățile strigătoare la cer. Asta mai ales atunci când este vorba despre tineri, mai mult sau mai puțin talentați, dar care își pun toată încrederea în dreapta judecată a juriului.

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: