liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 243. Joi 31 august 2017. Înțelepciunea acțiunii eficiente/ Eficiența acțiunii înțelepte/ Acțiunea umană înțelept eficientă. (10)


Amintesc aici că o teorie completă asupra comportamentului uman nu poate exista în afara Teoriei valorii (Axiologia). Mises definește valoarea ca raport trilateral (adică o relata, de unde și ideea de relativ/itate) dintre om și două obiecte. Eu am definit valoarea ca fiind rezultanta raporturilor dintre scopurile și mijloacele posibile ale unor potențiali actanți. O acțiune este valoroasă doar dacă rezultanta obținută este maximum sau aproape de maximum, în comparație cu o alta care este mai puțin preferabilă. De exemplu, valoarea unei opere de artă este rezultanta dintre scopurile a ”n” persoane de a avea acea operă în proprietate și mijloacele aruncate în acest joc de toate persoanele interesate. Fie că este exprimată în unități monetare sau doar în aprecieri/ elogii valoarea este o rezultantă a raporturilor dintrte scopurile și mijloacele tuturor celor implicați. La fel se întâmplă în cazul formării prețurilor pe o piață (aproape) liberă. Ezoterismul și fascinația pe care o poartă (încă) conceptul de valoare vor dispărea (din păcate pentru unii) din cauza empirismului și banalității conceptelor de ”scop” și de ”mijloc”. O primă încercare a mea de prezentare a acestei noi viziuni a fost publicată în anul 1995 în săptămânalul ”Literatura și arta” care apare la Chișinău.

Fiind încă în faza în care vreau să prezint (respectiv să recomand citirea unor) aspecte importante ale teoriei acțiunii umane (eficiente sau nu), subliniez că ”Acțiunea umană” a lui von Mises merită citită ca pe o poveste postmodernă despre sensul vieții umane în era eliberării tot mai vizibile a omului de ”acțiunile”/ muncile înrobitoare, distrugătoare de sănătate și de umanitate. Cu atât mai utilă va fi această carte în perioada în care mașinile și automatele vor prelua și mai mult din sarcinile asumate de oameni pentru a supraviețui (bine). În Era informației, acțiunea umană va însemna în special gândire bazată pe cunoașterea mai largă a consecințelor/ implicațiilor fiecăreia dintre acțiunile umane. Cu alte cuvinte acțiunea umană tinde să se contopească tot mai mult cu gândirea umană, fie aceasta asistată de memorii și device-uri electronice tot mai sofisticate. Un posibil stimulent (mai bun) pentru a citi cartea lui Mises poate fi și următoarea prezentare a cărții sale : http://magazin.anacronic.ro/produs/biblia-economica-omului-civilizat-un-comentariu-la-actiunea-umana-de-ludwig-von-mises/

Acțiunea umană nu poate fi bine realizată în afara unor cadre conceptuale care au fost deja elaborate și care sunt mereu îmbunătățite. Mă refer la noțiunile de plan/ proiect/ program și cele de metodă/ metodologie. În fond, pentru a ne planifica pașii unei acțiuni ducătoare la succes avem nevoie nu doar de scheme și formule inginerești/ matematice, ci de o metodologie, în cel mai larg sens al cuvântului. Tocmai de aceea mi-am intitulat, la începutul anilor 90, teoria mea despre comportamentul uman (continuumul politic-economic-etic) Metodologia Scop Mijloc. Metodologia vizează atât metodele ajungerii la scopuri cât și clarificări conceptuale/ epistemologice care să ajute oamenii să acumuleze experiențe și să-și perfecționeze în mod continuu activitatea. Uneori, am prezentat această teorie sub denumirea metaforică de ”continuumul doxa-praxis”, adică opinii depre necontenita acumulare de doxa (înțelepciune) în urma fiecărui praxis (practici) în vederea creșterii eficienței acțiunii umane.

Informația devine tot mai mult mijlocul principal al multor acțiuni umane, dar și scopul tot mai multor acțiuni umane este obținerea de informație. Nu întâmplător serviciile de informații ale statelor au – peste tot – influență tot mai mare asupra acțiunilor politicului, iar profesioniști ai acestor servicii ajung cu ușurință la conducerea statelor/ guvernelor/ țărilor.

 

Liviu Druguș  Pe mâine!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: