liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 226. Luni 14 august 2017. Prostirea prin presa prostituată și tot mai prost situată (5)


Reiau, din episodul anterior afirmația tranșantă a lui I. C., la care subscriu: ”Dacă eşti jurnalist, nu minţi. Jurnalist e tocmai ăla care este înnebunit să găsească o informaţie adevărată, nu să născocească.” Citesc, acum câteva zile (12 august 2017) un articol în ”România liberă” intitulat ”Povestea unuia dintre cei mai importanți economiști din lume. Necunoscut în țară, românul Nicholas Georgescu-Roegen a fost propus pentru Premiul Nobel pentru Economie | DOSAR ROMÂNIA LIBERĂ”. În mica lume a ziarelor românești, ”R.L.” părea un ziar cu (ceva) pretenții, chiar dacă este mai mult tabloid decât quality, practicând grațios (și) dezinformarea. Titlul este exact de format tabloid(ic), cititorul alocând imediat timp pentru a afla dacă amintitul român e vreun profesor de la S. Haret sau de la D. Camtemir și dacă propunerea pentru Nobel a fost făcută pentru anul trecut sau pentru acest an (Născut în anul 1906 la Constanța, Roegen a murit în 1994 în SUA). Autorul și corectura merită chiar un mic ”laudatio” pentru că în titlu este folosit ”dintre” și nu ”din”, dar merită și un sincer ”hai siktir” pentru dezinformarea care pornește în titlu (și care, apoi, inevitabil, va continua și în conținut). Cum adică ”necunoscut în țară”? Necunoscut (poate!) pentru cei de la ”R.L.”, dar nu pentru orice absolvent de Economie, Biologie sau Fizică. Cartea principală a lui Roegen, ”Legea entropiei și procesul economic” (apărută în SUA în 1971) a fost tradusă și publicată la Editura Politică în anul 1979, din inițiativa lui Valter Roman (binecunoscutul internaționalist bolșevic, tatăl lui Petre Roman). În pofida apelului la matematică și la legi ale fizicii, cartea lui Roegen este una despre comportamentul uman și raporturile  sale culturale cu natura. Chiar dacă Roegen a criticat unele afirmații ale lui Marx, per ansamblu gândirea roegeniană este una clar de stânga, cu multe tente marxiste și dirijiste, incompatibile cu economia liberă, de piață (Roegen disprețuia clar libera concurență și o așeza la baza crizelor ciclice ale capitalismului). În ”Prefața” la această lucrare, se precizează: ”Legătura cu marxismul se simte puternic atunci când N. Georgescu-Roegen se referă la schimbările calitative care, în interpretarea acestuia afectează orice evoluție. Atît de frecvente sînt referirile la Marx, încît cartea pare un dialog continuu cu acesta, iar admirația pe care o nutrește nu numai pentru opera, ci și pentru omul de știință Marx este relevată adeseori prin expresiile: ”Marx avea dreptate….”, ”Marx ar fi cel mai mare econometrician al tuturor timpurilor” etc. ” (p. 37). Date fiind aceste date, este greu de imaginat că un simpatizant al marxismului, fie el și cetățean american, ar putea primi Premiul Nobel pentru economie. Departe de a nega orice merit al matematicianului N. Georgescu-Roegen, binecunoscutul economist român de cetățenie americană (sau economist american de origine română, cum se scrie în articol) Nicholas Georgescu-Roegen este întemeietorul bioeconomicii (Bioeconomics) înscriindu-se în tot mai puternicul curent interdisciplinar, precursor al transdisciplinarității. Și după 1989 despre N.G.-R. s-a scris destul: chiar în anul morții sale (1994), J.C. Drăgan și M.C. Demetrescu publică la Editura ”Europa Nova” cartea ”Economistul mileniului III. Nicholas Georgescu-Roegen. Profetul arhitect al noii gândiri”. Autorul articolului din ”R.L.” este Claudiu Pădurean, un clujean cu cel puțin două decenii de presă, jurist, redactor șef la ”Cluj Today”, angajat la ”România Liberă”, monarhist convins și doctorand la binecunoscutul profesor Michael Schafir de la UBB Cluj. Un interviu din 2012 (https://www.youtube.com/watch?v=AWFKng1MWLM)  ne prezintă un ziarist inteligent, cunoscător al modurilor în care se prostituează presa și prestatorii ei, un critic al presei-preș etc. Înainte de a vedea cum poate semna un asemenea ziarist experimentat un articol cu prea multe erori și inexactități sugerez să alocați cca jumătate de oră pentru  a vedea și auzi cum gândește ziaristul clujean. În episodul următor voi încerca o explicație a impardonabilei gafe jurnalistice făcute de un jurnalist care pretinde la a da lecții de etică în jurnalism.

Liviu Druguș  Pe mâine!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: