liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 225. Duminică 13 august 2017. Prostirea prin presa prostituată și tot mai prost situată (4)


Cu regretul că insist pe un singur interviu și un singur nume, voi continua, în acest episod, să-i dau cuvântul ziaristului Ion Cristoiu, din simplul motiv că am exact aceeași părere despre cum ar trebui ”făcuți” ziariștii: ca specializare postuniversitară, așa cum s-a întâmplat cu mari ziariști apăruți după 1990, dar care erau, la bază, ingineri, medici, profesori etc. Despre jurnalistele făcute la școala de jurnalism (pe care I.C. le numea odată ”fătuci”) am aceeași părere ca și despre scriitorii făcuți la școala de scriitori (școală care chiar a existat în zorii dictaturii proletare de la noi). Mai trebuie oare să amintesc că am practicat jurnalismul cu maximă pasiune, timp de șase ani, ca ziarist profesionist angajat la diferite ziare din Chișinău și Iași? După ce nu am mai lucrat la ziar(e), dacă spuneam că sunt jurnalist, imediat eram întrebat: ”la ce ziar lucrezi?”. Or, eu eram jurnalist, nu salariat la ziar… Cristoiu explică corect această diferență dintre o meserie și o angajare salarială. Ca și cum cineva ar întreba un scriitor care își afirmă calitatea de scriitor: ”bine, bine, scriitor-scriitor, dar la ce editură lucrezi?”. Sau, un ziarist ieșit la pensie nu mai este ziarist, ci … pensionar. Toate aceste bolmojeli și neclarități contribuie mult la starea de provizorat cultural de la noi. Iată ce răspunde Cristoiu (lui Marius Avram) la întrebarea despre rolul facultăților de jurnalism (cu observația că ”maestrul” nu detaliază cum ar trebui să arate o școală de jurnalism postuniversitar): ”Părerea mea e că facultăţile de jurnalistică sunt o prostie. Trebuie să fie postuniversitar. Nu poate să existe jurnalism în general, fără o anumită specializare – istorie, drept. Cum să înveţi interviul la tablă?! Vine unul şi mă învaţă pe mine că interviul e alcătuit din întrebări şi răspunsuri. Este o prostie imensă. Şi cultura generală o faci în facultatea clasică şi după asta te specializezi. Cred însă că presa s-ar aranja în România dacă am introduce profesia de ziarist, că noi nu avem profesie. Eu, Ion Cristoiu, nu sunt ziarist dacă nu am legitimaţie de la un anumit ziar. Or, în perioada interbelică era profesia de ziarist, obţineai un atestat de ziarist. Şi ziaristul nu se confunda cu angajatul la un ziar. Adică, puteai să fii ziarist cu legitimaţie, fără să lucrezi la un ziar, fapt pentru care beneficiai de nişte avantaje, călătorii gratuite cu trenul, cu mijloacele de transport. Ziarist nu deveneai automat prin angajare la un ziar, deveneai ziarist în urma unui examen, după doi-trei ani de gazetărie pe undeva. Un tâmplar are profesia de tâmplar şi dacă nu e angajat undeva, pe când ziaristul, la noi, este confundat cu cel care lucrează la un ziar. Atunci, ziarist e şi ăla de la cameră, şi ăla care pune luminile, şi ăla care îţi dă paltonul când pleci, ca să nu-l uiţi. Aici este o mare problemă, cu această profesionalizare şi cu principala carenţă că la noi jurnaliştii fac de toate, examenul nu e unul de talent. După mine, principalul criteriu ca să intri la o facultate de jurnalistică ar trebui să fie talentul. Sigur că trebui să ştii să scrii şi româneşte. Dacă la unele facultăţi, chiar de stat, sunt decani şi prodecani jurnalişti pe care eu nu i-aş angaja nici măcar la corectură, vă imaginaţi cam cum arată şcoala noastră de presă?! …. Din punctul acesta de vedere, cred că principalul lucru al celui care a intrat în presă este să răspundă la întrebarea dacă e în stare să sacrifice totul pentru această meserie. Dacă nu e în stare, dacă nu consideră gazetăria ca fiind non stop, n-are nici un rost.  … Ideea de a da ştiri corecte e în gena de ziarist. Să am un cod care să-mi spună să nu mint? Cum adică?! Dacă eşti jurnalist, nu minţi. Jurnalist e tocmai ăla care este înnebunit să găsească o informaţie adevărată, nu să născocească. Ăsta e farmecul meseriei de jurnalist pe care o compar întotdeauna, în sens pozitiv, cu meseria de spion. Să pui mâna pe informaţie, să fii bucuros că ai dat o lovitură de presă.”. Nu este chiar neimportant că IC recunoaște, spre final, că a și greșit: ”am trecut dintr-o extremă în alta în atitudinile mele faţă poate de aceleaşi personaje”. A uitat să spună că tot el a născocit știrea despre ”găina care naște pui vii”. Cât despre compararea ziaristicii cu spionajul, da, sunt întrutotul de acord. Personal am pus mereu semnul egal între detectivistică, jurnalismul de investigații și cercetarea ”științifică”. Toate caută informații, noutate, adevăr.

Liviu Druguș

Pe mâine!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: