liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Câteva opinii pe marginea articolului semnat de Tincuța Apăteanu cu titlul: ”Despre cum ne autosabotăm în educație”.


Liviu Drugus

Opiniile mele sunt înserate în corpul articolului, fiind scrise cu Italics și Underlined (semnate, evident, LD). Sper în continuarea dialogului, fie pe acest blog, fie pe FB

Despre cum ne autosabotăm în educație

(de Tincuța Apătean)

 

Posted on 13/07/2016

LD:  Titlul articolului este derutant sau, cel puțin imprecis. Cine se autosabotează în educație? Românii în general? Profesorii din sistemul de educație? Sistemul în ansamblul său (incluzând aici și elevii și părinții)? Experții în educație? Legislatorii? Ministerul Educației Naționale? Toți deopotrivă și nediferențiat? Din articol ar rezulta că se impune o acțiune, dar nu se spune exact cine să demareze și să continue acea acțiune (reformatoare, presupun).  Desigur, pretextul apariției articolului îl constituie comunicarea rezultatelor la Bacalaureat și unele reacții care se repetă an de an: suntem slabi/ proști/ neștiutori/ nedoritori de mai bine/ etc.

Rezultatele proaspete ale examenului de Bacalaureat au generat, din nou, un val de comentarii negative la adresa elevilor și sistemului educațional în general.

Ca să dau doar câteva exemple, fără a specifica autorii: ” Da de ce domnule considerati stirea negativa ? Normalitatea ar fi ca NUMAI 30% din elevi sa ia bacul !”

LD: Normal ar fi ca locurile la licee să fie în directă corelare cu procentajul de la Bacalaureat. Zero bacalaureați, zero locuri la primul an de liceu

Altcineva: ” Păi, nu este o știre pozitivă? Au picat BAC-ul, e bine. Acum se pot concentra cu adevărat pe ceea ce se pricep cel mai bine.” Sau ” Mi se par foarte mari procentele, comparativ cu calitatea unor absolventi de acum, peste 6 ani de studiu…”

Unii experți în educație, bine intenționați de altfel, opinează că elevii ar trebui direcționați mai degrabă către școli profesionale, nu către licee, având în vedere că au rezultate foarte slabe la Evaluarea Națională, iar la finalul liceului oricum pică Bacul.

Acum, pentru cine are răbdare și chef de niște cifre, cifre care arată cum stau lucrurile de fapt în educație, o să încerc să demonstrez cum, în ultima vreme, ne-am autosabotat cu foarte mare succes și eficiență, tocmai prin astfel de discursuri. Voi demonstra și că nivelul general de educație a scăzut în România, iar tendința este negativă.

Este o situație care nu poate fi decât pe placul celor care își doresc o nație cu un nivel scăzut de educație, ușor manipulabilă și dornică de a oferi forță de muncă ieftină și slab calificată altor țări ceva mai prospere (și cu un nivel general al educației mai ridicat), o nație care să aleagă politicieni corupți și slab pregătiți ei înșiși.

  1. Avem oare prea mulți studenți în România?

De fapt, încă de acum câțiva ani, România era țara cu cel mai scăzut procent de persoane cu studii universitare din totalul populației din UE – doar 18% în condițiile în care Bulgaria de exemplu are 28%.

 

LD : Pentru un articol de analiză se impun date exacte, necoafate și neinterpretate pro domo/ pro sua causa: datele din tabelul indicat prin sigla ”cel mai scăzut procent”, arată pentru anul 2014 un procentaj de persoane cu studii superioare de 18, 3%, identic egal cu cel din Italia, cu care împărțim, într-adevăr, ultimul loc (pe primul loc fiind Irlanda cu 45%)  în timp ce bulgarii aveau cu 10,1 % mai mulți posesori de diplomă de licență și de masterate/ doctorate decât noi. Putem deduce de aici că Italia este de două ori și ceva mai puțin pregătită/ educată decât Irlanda? Nicidecum. Sau că bulgarii sunt cu 10% mai educați decât noi? Nici pe departe nu putem afirma așa ceva. Cifrele din tabel se referă la rezultatul unor politici educaționale și a unor investiții făcute cu decenii în urmă (analiza fiind făcută pe două segmente de populație: 25-54 ani și 55-74 ani). Cifrele la care s-a oprit dna |T.A. se referă la primul segment populațional, fiind vorba doar despre luarea în calcul a numărului de posesori de diplome, nicidecum de calitatea pregătirii. De unde trag concluzia că tabelul indicat și cifrele extrase de dna Tincuța Apăteanu sunt tendențioase și nu demonstraeză nimic.

 

Mai mult decât atât, discursul public împotriva universităților a fost una dintre cauzele scăderii dramatice a numărului studenților români (de la aproape 900.000 în 2008/2009 la doar 433.000 în 2014 – atât în sistemul public cât și în cel privat). Așadar o scădere de mai mult de 50% în câțiva ani, scădere care nu poate fi pusă doar pe seama demografiei. Alte cauze au fost promovabilitatea scăzută la examenul de Bacalaureat din ultimii ani și rata de neparticipare la acest examen.

L.D.: Printre posibilele cauze ale stării descrise cifric mai sus, dna T.A. pune pe primul loc ”discursul public împotriva universităților” afirmație nesusținută de nimic. Valul de critici la adresa fabricilor de diplome, la corupția endemică din universități, la plagierea doctoratului (îndeosebi la persoane publice cu funcții de răspundere), la calitatea dubioasă a predării și a conținutului concret al celor predate – toate astea sunt văzute de dna TA ca fiind cauze/ vinovății care au dus la scăderea atractivității mediului academic față de tinerii bacalaureați. Concluzia ar fi: hai să fim patrioți, să ascundem aceste boli ale educației de la noi (și nu numai de la noi) ca să ne îmbunătățim indicatorii și să depășim Italia și chiar Bulgaria… Dna T.A. susține că ”scăderea nu poate fi pusă pe seama demografiei” (în altă ordine de idei, ”demografia” este doar o disciplină academică, în articol era vorba desigur despre ”dinamica demografică negativă”). Dar care sunt factorii extrademografici implicați? Probabil exodul tinerilor în lumea largă este unul dintre ei (de ex. Cf  http://www.puterea.ro/social/ins-a-lansat-anuarul-demografic-populatia-romaniei-la-nivelul-anului-1966-127446.html populația României a scăzut în anul 2014 cu 80 000 de persoane, scăpdere ce a fost și mai accentuată prin plecarea a 40 000 de tineri în afara țării). Dar o analiză cauzală factorială se impunea, tocmai pentru a putea imagina corect soluții, strategii, căi de ieșire din starea neplăcută în care ne aflăm.

Sursa:http://beta.edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Transparenta/2016/Stare%202014%20S(1).pdf

Ce urmează? Urmează să avem din ce în ce mai puțini studenți, având în vedere faptul că aproape un sfert dintre absolvenții de clasa a XII-a nici măcar nu se mai prezintă la Bac, iar peste 30% dintre cei prezenți pică examenul.

LD: Scăderea continuă a numărului de studenți este un lucru cert și ușor de constatat. Desigur, scăderea demografică va continua fapt care nu poate sugera o creștere a numărului de studenți în anii ce vin. Mai probabilă va fi scăderea în continuare a acestui număr (cauze posibile: descurajarea plagiatelor, saturarea peței interne cu forță de muncă calificată, dezinteresul față de studiile superioare, (în contrast cu creșterea interesului față de școlile de meserii și facultățile cu caracter practic) salariile mici ale debutanților etc. Întrebarea din titlul acestei prime secțiuni vrea să sugereze că se impun măsuri pentru creșterea numărului de studenți. Nu ni se spune la ce bun. Doar la îmbunătățirea unor indicatori la nivel de UE. În rest, creșterea NUMĂRULUI de studenți fără a impune creșterea calității pregătirii acestora înseamnă o simplă alocare de fonduri suplimentare pentru menținerea unor facultăți, catedre etc fără căutare poe piață. În opinia mea numărul de studenți dintr-o țară nu este nici mic, nici mare, ci poate fi în conformitate cu cererea de pe piața muncii sau nu. Putem avea un număr mic de studenți dar care să satisfacă cererea timp de un număr de ani, dar putem avea și cazul în care numărul mic de studenți duce la o foame de forță de mună superior calificată. La fel și în cazul în care am avea un număr mare de studenți.  Din păcate, singurlul semnal transmis de autoarea articolului este tot unul cantitativ: țării cât mai mulți studenți (respectiv norme suficiente pentru profesori)

De ce nu este bine să avem din ce în ce mai puțini studenți? Mie răspunsul mi se pare logic: absolvenții de studii terțiare au acces la salarii mai mari și, contrar opiniei populare și miturilor, se angajeaza mai repede decât absolvenții de studii medii sau primare.

  1. Un raționament simplist, dar fals, de genul: ”dacă vom tipări mai mulți bani, vom avea mai mulți bani”. La fel, unii cred că dacă vom avea mai mulți salariați cu diplome universitare (care vor fi mai bine plătiți), atunci țara va fi mai bogată. Dimpotrivă, țara sărăcește dacă investește bani doar pentru a crește numărul de studenți, calitatea pregătirii acestora fiind lăsată în voia sorții. Țara se consolideață cu absolvenți de bună și foarte bună calitate care vor aduce plusvaloare, faimă și bani (lor, firmei, țării). Nu știu de unde s-a documentat dna Apăteanu referitor la faptul că titrații sunt angajați cu prioritate. Mitul că diploma îți deschide ușile s-a transormat mai demult (de cel puțin un deceniu) în reversul său: este preferabil să spui că ai doar liceul, apoi să probezi că ai calități. În momentul în care firma chiar are nevoie de tine, scoți diploma de licențiat/ master/ doctor și negociezi un salariu mai mare. Deocamdată, angajatorii vor să fii bun, dar cu studii (și, respectiv, pretenții salariale) puține. De aici și concluzia că este preferabil să întărim segmentul de mijloc (liceul), înainte de a extinde numărul facultăților, studenților și profesorilor aferenți. Un liceu solid, cu cunoștințe pragmatice, aplicabile în multe locuri, care să asigure o gândire rapidă, flexibilă și creativă (nu bazată pe memorare) este, de fapt, cheia reformării întregului sistem. Pentru asta însă facultăți special create vor trebui să pregătească profesori pentru liceu. Aceștia vor trebui să aibă cel puțin nivelul de gândire (cu caracteristicile amintite mai sus) pe care îl așteptăm de la viitoarele promoții de bacalaureați (în cazul în care acest examen nu foarte semnificativ se va menține).

Dacă vreți să știți cum arată de fapt forța de muncă din România (care este nivelul de educație al angajaților români), realitatea este că, în acest moment, doar 18% au studii superioare, 3,6% au studii postliceale, 36% au studii liceale, 21% au urmat o școală profesională și 17% au terminat doar gimnaziul.

Sursa: http://beta.edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Transparenta/2016/Stare%202014%20P(1).pdf

Așadar, nu avem o problemă cu lipsa de meseriași în forța de muncă, avem o problemă cu lipsa angajaților cu studii superioare, universitare sau postuniversitare (specialiști, doctori, ingineri, economiști, etc.) – oameni care ar aduce mai mulți bani la PIB.

Țările care își cunosc interesul se concentrează pe CREȘTEREA numărului de studenți și au strategii pentru încurajarea studiilor universitare. Noi – pe dos, cu mult succes de altfel (reușim să descurajăm tinerii să urmeze astfel de studii).

LD: Eroare! Se confundă ponderile structurale cu nevoile reale! Afirmația de mai sus (subliniată cu Bold de autoare) este nu doar falsă și păguboasă, ci este chiar periculoasă. Ca să fiu mai bine înțeles folosesc o metaforă pentru a sublinia eroarea logică a doamnei Apăteanu. Afirmația de mai sus are aceeași valoare de adevăr cu a afirma că dacă cineva are capul mic, este, inevitabil, prost… A  spune că trebuie mai mulți studenți (în situația în care absolvenți de facultate abia mai prind posturi de casier sau de curier la firme serioase, și în situația în care doar cine nu vrea sau nu are legătură cu realitățile de la noi poate afirma că nu avem nevoie de meseriași) înseamnă a face deservicii sistemului de educație de la noi. De ex., construcțiile se confruntă cu mari probleme de personal pentru meserii ca: zidari, sudori, instalatori etc. Reiau un exemplu pe care l-am mai folosit pe FB. Căutând zugravi pentru un apartament cineva mi-a recomandat doi meseriași: doi tineri, curați, parfumați, bine îmbrăcați mi-au spus prețul (care nu mi-a convenit), apoi am stat de vorbă cu ei: erau absolvenți de chimie moleculară, terminaseră și masteratul și acum erau doctoranzi în chimie la Institutul ”Petru Poni”. Nu-mi venea să cred. M-am convins însă că așa era, iar eroarea lor a fost că au cerut un preț exagerat de mare pornind de la iluzia că înalta lor calificare în chimie îi face meseriași mai buni… Ingineri de varii specializări au înființat firme de grădinărit și câștigă bine. Nimic din ce au învățat la facultate nu are legătură cu grădinăritul. A veni cu pledoarii în favoarea creșterii locurilor la universități cu argumentul că specialiștii cu studii superioare ”aduc mai mulți bani la PIB” este în afara oricărei logici și legături cu realitățile românești. (evident, sintagma ”a aduce bani la PIB” este lipsită de sens, un calc după expresia ” a aduce bani la buget”). Invit cititorii să mai lectureze o dată pasajul de mai sus al autoarei și îl vor citi în altă lumină. (în afară de cazul în care cititorul nu este angajatul vreunei universități)

 

  1. Este important ca absolvenții de studii universitare să își găsească un job în domeniul pe care l-au studiat?

Eu zic că… depinde. Sunt convinsă că știți persoane care au terminat o facultate de chimie, de exemplu și activează cu succes în mediul ONG. Sau au terminat filosofia și conduc companii în domeniul comerțului sau transporturilor. Ingineri care lucrează în industria farma. Și tot așa.

Trăim într-o societate în care oamenii trebuie să fie flexibili, să schimbe mai multe joburi dacă acolo există oportunități. Să învețe tot timpul, să uite și să reînvețe o nouă meserie de oricâte ori este necesar.

LD: să uite meseriile învățate și să învețe altele noi pe banii noștri? Nope! Deja cred că guvernul și Min Edu ar trebui să facă contracte cu cei care intră la facultate pe locuri bugetate. Dacă nu lucrezi în domeniul pentru care statul te-a finanțat, atunci banii înapoi! Dacă statul va fi în continuare generos, va acorda burse celor foarte buni care după absolvire pleacă în Canada sau în State, asta nu este o gândire strategică sănătoasă. Statul trebuie să acorde un număr mic de burse studenților foarte merituoși (cu note peste 8 sau 9) cu condiția să activeze în țară. Este cunoscut faptul că fabricile de medici duduie, că ies annual mii de medici din UMF urile din RO, dar avem o acută lipsă de mediuci, iar situația tinde să se agraveze. După modul de gândire al autoarei ar trebui să dublăm sau să triplăm numărul de absolvenți-medici, doar-doar vor mai rămâne câțiva și în țară…

Nu mai trăim în vremurile în care, la 22 de ani intrai într-o fabrică și mai ieșeai la 60 de ani de acolo. Acest lucru nu este valabil, desigur, în cazul unor specialități cum ar fi medicina, avocatura, unde te aștepți ca absolvenții să profeseze totuși în aceste domenii. Din totalul specializărilor oferite de către universități, acestea din urmă sunt puține.

Ce îți oferă însă mult hulita diplomă este acces la joburi mai bune, diverse, mai bine plătite (în medie, fără să luăm în calcul excepțiile).

  1. Avem oare prea mulți elevi în licee?

Dacă este să ne uităm la Raportul asupra stării învățământului din 2014 (ultimul disponibil) vedem că numărul elevilor înscriși în licee a SCĂZUT – dacă în 2010 aveam 835.343, în 2014 doar 774.335 mai mergeau la liceu iar tendința este și aici în scădere.

Au contribuit și scăderea demografică, și abandonul școlar după clasa a VIII-a (în special în mediul rural) dar și migrarea elevilor către școli profesionale.

  1. Și ce propune autoarea pentru consolidarea ănvățământului liceal? Nimic! Doar sugerează (prin întrebarea retorică din titlu) că ar trebui să avem mai mulți liceeni.
  2. Este școala profesională o alternativă bună pentru unii elevi?

Dacă este să mă uit la cum arată sistemul acum, aș spune că nu. Sunt doar aproximativ40.000 de locuri în școlile profesionale (versus aprox. 200.000 în licee) iar angajabilitatea absolvenților nu este (contrar opiniei populare) satisfăcătoare (la pagina 51 a raportului mai sus menționat vedem că 7,55% dintre absolvenții de școală profesională sunt șomeri versus 6,59% dintre cei cu studii superioare.).

Școlile profesionale nu sunt nici măcar disponibile în toate zonele și în toate regiunile pentru a reprezenta cu adevărat o alegere pentru absolvenții de gimnaziu.

Desigur, dacă vor fi implementate măsuri coerente de revitalizare a sistemului profesional (sistemul dual este un bun exemplu), lucrurile se pot schimba în bine.

  1. Ar fi trebuit argumentat, cifric și valoric, că DA, școlile profesionale trebuie consolidate și bine echipate. Dar, autoarea a preferat să spună că n-ar fi o soluție rea, dar asta doar dacă se vor lua măsuri. Pentru măsuri de extindere a învățământului dual pledez și eu.

Ce e de făcut?

Ei bine, eu cred că ar trebui să ne gândim cu seriozitate că toate strategiile pe care le vom elabora de acum încolo trebuie să vizeze CREȘTEREA nivelului de educație (formală) a poporului român în paralel cu creșterea calității educației pe toate nivelurile. Dacă argumentăm că nu ar trebui să trimitem tinerii la facultate pentru că facultățile din România nu sunt de bună calitate, atunci ar trebui să știm că problema provine din preuniversitar și că, de fapt, avem o problemă de calitate la toate nivelurile, nu numai la facultate – asta nu înseamnă că nu ne trimitem copiii la grădiniță, școală sau liceu, nu?

  1. Și în răspunsul de mai sus, criteriul cantitativ este primordial, iar cel calitativ subsecvent. Mai întâi ”creșterea nivelului de educație” și apoi ”creșterea calității educației pe toate nivelurile”. Aș sugera să se procedeze exact invers. Să se facă o evaluare a necesarului de educatori (de toate nivelurile!) și să începem reciclarea acestora după standardele noii strategii. Altfel ne învârtim mereu în cerc (specialitatea românilor: hora J )

Ce înseamnă creșterea nivelului de educație? Înseamnă efectiv să ne încurajăm copiii să facă cât mai multă școală (incusiv facultate), cunoscut fiind faptul că fiecare an în plus petrecut la școală crește veniturile viitorului angajat.

Mai înseamnă și regândirea din temelii a sistemului vocațional în acord cu exemplele de bună practică din lume (de exemplu am putea să ne gândim că sistemul vocațional ar putea include tot ce numim acum licee vocaționale+licee tehnologice+școli profesionale – sub același nume, ca alternativă la sistemul teoretic), sistem vocațional care să se adreseze NU celor care “nu sunt în stare să urmeze un liceu” ci celor care nu își doresc să urmeze o carieră academică, în cercetare, de înaltă specializare ci vor să se integreze pe piața muncii, chiar cu calificări înalte.

Ar trebui de asemenea să investim masiv în școlile din mediul rural. Decalajele sunt importante și în creștere, pe toate nivelurile și la toți indicatorii din educație, așadar aș putea spune, forțând desigur argumentul, că școlile din mediul rural trag în jos tot sistemul. Cu o infrastructură mai bună, cadre didactice mai bine pregătite și foarte bine motivate, lucrurile ar putea arăta altfel.

Cele menționate mai sus nu pot fi realizate fără bani, însă. Așadar mă aștept ca politicienii români să facă ceea ce declară de multă vreme și anume să prioritizeze educația, inclusiv din perspectiva banilor. Societatea civilă militează de mult pentru cei 6% din PIB, fără succes însă, iar celor care argumentează că o astfel de investiție ar fi risipă pentru că sistemul nu este reformat, le spun că sistemul nu se poate reforma cu adevărat fără bani. Bani pentru salarii mai bune pentru profesori, pentru o pregătire inițială adecvată, pentru dezvoltarea profesională continuă a cadrelor didactice și nu în ultimul rând pentru infrastructură.

 LD: Închei micile mele observații tot cu un dezacord față de propunerile/ soluțiile autoarei. Povestea cu 6% din PIB (în condițiile în care se vor reloca bani suplimentari pentru apărare) este tot mai clar… doar o poveste, un slogan electoral plasat în textul Constituției (ca un deziderat, nu ca un imperativ). Poziția mea este cunoascută, sper: mai întâi reforma (strategia clară cu toate măsurile tactice aferente) și apoi creșterile salariale. Unii propun concomitența, fapt mai greu de realizat. Dar a stimula substanțial pe aceia care chiar se adaptează noile cerințe, asta DA! Dar după măcar un an de zile de aplicare. Atunce se poate vederea cine este compatibil cu noul sistem și cine nu. În mod clar, reformarea sistemului se va lăsa cu schimbări structurale (atât ca număr, cât și ca nivel de pregătire al profesorilor). Despre transdisciplinarizare, despre simplificare curriculară și reducerea numărului total de ore la licee nu s-a pomenit nimic… Nu insist nici eu, mai ales că pe aceste teme am scris mult în ultima vreme.   Adaug, ca bonus, doar câteva link uri pe care le recomand celor interesați

http://www.tincutaapateanu.ro/2016/07/13/despre-cum-ne-autosabotam-in-educatie/  Tincuța Apăteanu

https://www.facebook.com/quartznews/videos/1193508770682823/ Michelle Obama către studenții americani

http://www.totuldespremame.ro/copilul-tau/educatie/mircea-miclea-ne-trebuie-oameni-competenti-corecti-si-hotarati-care-sa-schimbe-sistemul Mircea Miclea despre măsurile prime de reformă.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: