liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Mircea Băduț – Histrionisme filosofarde antropofile postmoderne și cvasiquijotice olteano-româno-balcanice (1)


 

 

Băduț Mircea, DonQuijotisme antropoLexice. Fals tratat de antropologie. Eseuri, Editura EuroPress Group, București, 2015, 210 p. (format mic).  Colecția: Istoria mentalităților.

 

Pseudorecenzie de  Liviu Drugus de la Miroslava, Iași                    

 

Introducere

 

După ce la prima mea pseudorecenzie de pe acest blog (wordpress) am primit multe și supărate reproșuri de la Aurel Brumă din Iași (https://liviudrugus.wordpress.com/2012/01/02/cateva-opinii-si-reactii-la-articolul-lui-aurel-bruma-abe-intitulat-adevar-si-inutile-falsuri-promovate-pe-internet-si-publicat-in-cronica-veche-nr-11-2011-decembrie-2011/), iată că acum – arc peste timp – după un cincinal în care am mai ”produs” peste o sută de pseudorecenzii, mi se solicită o opinie (o pseudorecenzie) pe care să o fac publică (indiferent dacă va fi pozitivă sau nu)! Evoluția este fulminantă: de la moldoveanul AB (Abe) supărăcios, la olteanul ultradeschis la critică, îl numesc aici pe MB (Mebe), traseul a fost marcat, adesea, cu indiferență, ignorare sau cu o simplă eliminare a mea de pe lista de prieteni ai supărăciosului pseudorecenzat. Mai mult, autorul oltean (MB) a găsit de cuviință să-mi trimită cartea spre criticare (culmea! la o adresă cu mult mai completă decât cea sugerată de mine… J ). Este un salt în mentalitate, o schimbare de percepție asupra dialogurilor critice și, desigur, pentru mine, o speranță că spiritul critic nu va mai fi asociat cu cârcoteala pizmașă, cu răzbunarea pentru imaginare atitudini, cu autobăgarea în seamă a (pseudo)recenzentului sau cu lăudarea deșănțată a unui autor oarecare (uite-așa, din prietenie sau pentru o masă la restaurant). Uniunea Scriitorilor este, în zilele noastre postmoderne deschise tuturor posibilităților, plină de veleitari oferindu-le membrilor săi ”certificat/ diplomă de scriitor”. La fel se întâmplă și în multe alte alte Uniuni, Asociații, Societăți, Academii etc. De unde și anularea importanței calității de membru al acestora.

 

Se mai practică pe la noi și lauda reciprocă, în tandem  sau ”tip suveică” (eu te laud pe tine, tu mă lauzi pe mine) sau – pentru a fi depistat mai greu mecanismul autolaudei – se face o ”laudă în cerc”: (X laudă pe Y, Y laudă pe Z, Z laudă pe X). A devenit aproape o regulă ca autorul proaspăt lansat pe piață cu o (nouă) lucrare/ operă să caute un prieten care ”să prezinte cartea” la lansare, evident… doar laudativ.

 

Preocupările mele pentru dezvoltarea ”criticii de întâmpinare” în domeniul așa-numitelor ”științe sociale” datează din anul 1974 când am propus redacției ”Revista economică” (iar redacția a publicat propunerea la Poșta redacției). Concret, am sugerat că fiecare carte apărută să fie prezentată îndeosebi critic (adică în special cu accentul pus pe ceea ce NU a făcut autorul, pe lipsuri, iar doar dacă noutatea adusă era una deosebită să fie pus accentul pe această latură…).

Majoritatea lansărilor de carte sau a susținerilor publice ale tezelor de doctorat se învârteau invariabil în jurul sintagmei ”tov XY a reușit să umple un mare gol în literatura de specialitate”. O bună parte a criticii de azi nu diferă mult de această  ”modalitate” de a face critică. Mircea Petean, citat de MB pe Fb face o interesantă clasificare a criticilor literari, dar nu numai, la o adică: ”Poetul Mircea Petean propunea în cartea sa din 2014 (‘Nicanor, ultimul om‘) o clasificare şugubeaţă a criticilor literari:

  • Criticul-algebru – are voluptatea punerii în ecuaţie. Pentru el opera este o ecuaţie cu „n” necunoscute pe care el o generează şi tot el se sileşte s-o rezolve. Raţionalismul excesiv, limbajul superabstract, o privire de la „balcon” şi un orgoliu afişat sunt ca şi inevitabile. Pe de altă parte, dansul ideilor, atunci când este executat cu virtuozitate, apropie de artă acest tip de critică.
    • Criticul-vulcanolog – are curajul nebun de a coborî în crater, acolo unde magma fierbe mocnit, riscând în orice clipă să fie înghiţit sau proiectat în cer laolaltă cu măruntaiele muntelui, în caz de erupţie; dar, nu, el ignoră toate avertismentele şi coboară în crater cu tot instrumentarul ştiinţific pe care-l foloseşte cu febrilitate la faţa locului. Pentru el opera este un vulcan adormit; actul critic este sinonim cu cercetarea resorturilor adânci care îi tulbură „somnul”. Amestecul de incandescenţă şi răceală, de calcul şi stihial, de forţă demonică şi precaritate transformă acest tip de critică într-o aventură.
  • Criticul-entomolog – e interesat de aspectul stilistic al operei. El este robul exteriorităţii; priveşte efectele, le descrie şi cataloghează încercând să tragă concluzii privitoare la cauze. Seninătatea şi echilibrul său vor rămâne intacte, oricât de bulversate şi bulversante ar fi „peisajele” studiate. Bucuria înţelegerii nu reuşeşte să estompeze întrutotul sentimentul frustrării, în cazul acestui tip de critică deloc spectaculos, dar sedus de fantasma literaturii percepute ca ştiinţă.
  • Criticul narcisist – textul literar e pretext pentru propriul discurs, o oglindã în care-şi contemplă chipul… ”. Oare în ce categorie m-ar clasa cineva? J Cu siguranța, chiar pentru această autoîntrebare, acel ”cineva” m-ar include (majoritar) în ultima categorie… Personal, cred că am din toate câte puțin, diferența dintre critici fiind, în general, date doar de ponderile pe care le conțin din fiecare categorie.

 

Până la un punct, este destul de ușor de înțeles că fiecare dintre noi are așteptări pozitive pentru faptele/ acțiunile noastre publice, altfel fiecare ar prefera anonimatul, ascunzătoarea sau.. activitatea sub acoperire. Dar de la această expectație firească și până la mimarea frauduloasă a evaluării (ceva asemănător cu celebrele teze de doctorat plagiate de pe la noi) distanța este parcursă de unii prea rapid. În acest mediu cvasiviciat, o invitație (din partea lui MB) la a face publică (de către mine) o evaluare apare ca o floare de nufăr în plin deșert. Probabil, autorul a luat în calcul și posibilitatea ca spiritul meu critic să fie pus în alertă tocmai datorită ineditului de a-mi fi solicitat să fac publică propria mea evaluare, iar pseudorecenzia să fie chiar mai severă decât în cazul în care aș fi făcut-o din proprie inițiativă.  În ce mă privește, dacă aș scrie o carte (indiferent tema sau genul) aș fi realmente bucuros să primesc critici, observații, admonestări sau chiar …veninoasele sau perfidele laude. Altfel, fiecare autor se poate complace în ideea că există o aprobare pozitivă tacită asupra lucrării sale, ceea ce, trebuie să recunoaștem, nu este întotdeauna așa. (Am plasat, recent, un articol al meu din 2006 (https://www.researchgate.net/publication/267701015_Ethics_as_Management_(of_Everyday_Thinking_Feeling_and_Acting)._A_Transdisciplinary_Social_Semiotics_Perspective) și am rugat prietenii să-l critice. Nimeni nu a citit/ criticat nimic…. L). Desigur, nu orice invitație trebuie neapărat onorată J.

 

Despre titlul cărții

 

Tot ce auzim este o opinie, şi nu un fapt. Ceea ce vedem este o perspectivă, și nu adevărul.”      Marcus Aurelius

 

Titlul ales de autor pentru microeseurile (cca 40) pe varii și neașteptat de diverse teme este deopotrivă comercial și sugestiv pentru ideile cuprinse în volum. Simpla referire la Don Quijote, Faust sau Don Juan atrage și trezește intereseul prin asocieri cu celebrele modele literar-umane. Totodată, modul de scriere a titlului cărții de microeseuri este unul inedit (nu și corect, însă!). Cuvântul DonQuijotism nu există în limba română (există, în schimb, quijotism). Atributul afixat ”DonQijotismelor” este acela de ”AntropoLexice”, de asemenea un cuvânt inventat. Scrierea cu majusculă în mijlocul cuvântului este tot o inovație făcută, din nou, să atragă atenția asupra faptului că nu oamenii sunt studiați (antropologic), ci cuvintele sunt analizate (antropo-Lexical). Cu atâtea nouăți și inovații grafico-conceptuale (antropolexic nu există, nici el, în DEX) cititorul mirat ar fi fost încântat să i se deslușească de către autorul însuși alegerea titlului (chiar în prefața de o pagină, intitulată, din nou, pompos/ pretențios/ intelectualist ”Pseudoantropikos. Prefață”). Nici cuvântul ”antropikos” nu este lămurit. Sigur, este ceva legat de om/ oameni, de antropologie ca disciplină… dar câte nu sunt legate de oameni! Amintesc aici că titlul are și un subtitlu: ”Fals tratat de antropologie”. Deci, se poate scrie/ comunica și în limba română tradițională… J Nici eu nu am certitudinea că am intuit bine semnificația titlului:  redau aici opinia mea, cu speranța ca (măcar acum) autorul să intervină și să clarifice… misterul.  Așadar, ”DonQuijotisme AntropoLexice” ar însemna o aventură nebunească în lumea cuvintelor/ lexicului și a conceptelor/ ideilor. Ceea ce, după lectura cărții, chiar așa pare a fi: o nebunească plonjare în lumea iluzorie a ideilor cvasiutopice, concomitent cu spargerea capului (autorului) de durele și nemiloasele realități. Pe scurt, avem de-a face cu o colecție de ”gărgăuni literari” (ca să folosesc sintagma lui MB dintr-o autoprezentare a acestei cărți (vezi https://donquijotisme.wordpress.com/2015/05/16/serie-de-autor/). Intrând brusc în spiritul șugubăț-naiv-realist al eroului cervantin, aș propune ca posibile echivalente (în scop de clarificare a intențiilor autorului) câteva alternative (la fel de năstrușnice) la pomposul titlu: ”Rocinantisme AntropoLudice” sau ”Cabalerisme AntropoLaxative” sau ”Alegro Rocinante, MaNonTropoLexic”. Interesant ar fi de știut de ce autorul s-a oprit la modelul quijotesc și nu a apelat la alți ”frumoși nebuni ai marilor orașe” (ca să-l invoc pe Fănuș Neagu): Mîșkin(isme), Erasm(isme) etc. Sper, naiv, ca întrebările/ provocările din pseudorecenzie să primească și răspunsuri. Altfel, dialogul se usucă înainte de a înverzi…

 

În ”Prefața” (supranumită și ”Pseudoantropikos”) (p. 5) – din neatenție, sau din dorința de a sublinia caracterul inedit al lucrării sale, autorul scrie: ”Cartea vă propune spre lectură o sumă de eseuri inedite (…)” (p. 5). Inedit înseamnă nou, nepublicat anterior. Dar iată că minciuna are piciore scurte și cititorul atent va observa că destule eseuri sunt… edite, nu inedite, adică au mai fost publicate. Ex.: eseul ”Din cutia Pndorei: prezumția de mediocritate” (p. 153), este un text publicat în Dilema Veche, în 2011); ”Vre@u Messenger!” (p. 167) a mai fost publicat și în Dilema Veche în anul 2008, textul fiind scris în 2007; eseul ”Pierdem Timpul” a fost publicat în 1997 în Almanahul Anticipația. De asemenea, multe texte provin din blogul autorului (http://mircea-badut.blogspot.ro/), pe care a publicat din 2011 încoace, microeseuri preluate în carte (fără a se nota acest lucru în carte, ceea ce este un minus pentru autor). Toate aceste precizări sunt făcute (la paginile menționate mai sus) de același autor care ne-a promis, chiar din primele rânduri, că ne vinde marfă proaspătă, inedită… Deja încrederea în onestitatea/ corectitudinea autorului este zdruncinată, ceea ce îmi permite să presupun că și alte eseuri scrise cu 4-5 ani în urmă au mai fost publicate prin presa locală și nu au stat ”la sertar” pentru a aștepta fatidicul an 2015 (an când se împlinesc exact patru veacuri de la publicarea în Spania  a celei de a doua cărți a lui Cervantes despre Don Quijote)  pentru a fi publicate în carte.  Tot în Prefață, autorul vrea să impresioneze publicul cititor prin formulări/ sintagme inedite, precizând că una dintre intențiile publicării în volum  a eseurilor (inedite! vorba vine) este și ”democratizarea conceptului de antropologie” (p. 5). Concepte ”democratice” sau ”nedemocratice” pot exista doar în mintea autorului care, probabil, a dorit să spună că vrea să facă o vulgarizare/ diseminare/ popularizare/ a conceptului de antropologie și a teoriilor legate de acesta.  Îmi pot imagina că, dacă ar fi publicat cartea în regimul predecembrist, autorul ar fi explicat că vrea să procedeze la ”socializarea conceptului de democrație”. Corectidudine politică înseamnă adaptare la contextul existent, dar… est modus in rebus!

 

În fine, MB ne atenționează că urmează să citim în carte și ”o proză ficțională din seria interpretărilor speculativ-antropologice de mituri și legende populare (aici fiind vizate baladele ”Monastirea Argeșului” și ”Miorița”)” (p. 5). Cu alte cuvinte, MB face o hermeneutică a miturilor cunoscute îndeosebi pentru că se studiază la școală (cam prea multe se studiază la școală… 🙂 ) deși cuvântul hermeneutică nu este folosit explicit. Fiind probabil la curent cu atenționările mele și (mai recent) ale lui Dan Alexe, referitoare la faptul că acestea nu sunt mituri/ legende/ balade specific românești, ci sunt pur și simplu panbalcanice, autorul ezită să folosească suprauzitata formulă antedecembristă care plasa aceste legende strict în cercul strâmt al valorilor naționale rrrrromânești. Din păcate, așa cum voi arăta în următoarele părți ale acestei pseudorecenzii la minicolecția de eseuri și ficțiuni literare, autorul nu rezistă ispitei de a cădea în patima protocroniștilor și a daciopaților fervenți care văd originile Imperiului roman, ale limbii și ale civilizației romane într-o Dacie cu granițe incerte, și variabile, după caz și context… Cu alte cuvinte, la întrebarea eminesciană ”Voi sunteți urmașii Romei?” răspunsul dacopat este constant: ”Nu! Romanii sunt urmașii noștri!”. (Anticipez aici și sugerez citirea textelor de la adresele de mai jos pentru a înțelege mai bine modul în care autorul hermeneut fără voie se situează clar în tabăra protocroniștilor (ceaușiști și postceaușiști) care văd Bucegii, alte locuri din Carpați sau de la Tărtăria ca dovezi irefutabile ale preeminenței civilizației dacice față de toate celelalte civilizații ale lumii (ca și cum asta ar avea vreo importanță). Mai mult, oare mai există 1% moștenire genetică și culturală dacică în ceea ce se numește azi poporul român? Iată câteva linkuri care pot pregăti discuția pe care o voi face la primul text din carte (”Manoli”) și care se încadrează – discret și insidios doar – în gâlceava dintre protocroniștii naționaliști români (dacopați) și relativiștii culturali regionaliști sau globaliști:

 

http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/istoricul-ioan-piso-despre-dacii–adevaruri-tulburatoare-2012-sunt-bazaconii-comunistoide-fascistoide-apar-periodic-peisajul-subcultural-1_50aeb34a7c42d5a6639f4b7d/index.html#)

 

http://www.cunoastelumea.ro/demolarea-teoriei-romanizarii-cercul-vicios-al-jongleriilor-stiintifice-cititi-si-dati-mai-departe/

 

http://www.cunoastelumea.ro/dacopatia-lui-dan-alexe-desfiintata-de-prof-mihai-popescu/#sthash.f3IthCKu.dpbs

 

https://liviudrugus.wordpress.com/2015/07/22/dan-alexe-deconstruieste-postmoderneste-printre-altele-temeliile-putrede-ale-nationalismului-romanesc-retrograd-ilogic-inutil-si-pagubos-partea-1-a-a-pseudorecenziei-despre/

 

https://liviudrugus.wordpress.com/2015/08/11/dan-alexe-deconstruieste-postmoderneste-printre-altele-temeliile-putrede-ale-nationalismului-romanesc-retrograd-ilogic-inutil-si-pagubos-partea-a-ii-a-a-pseudorecenziei-la-car/

 

În fine, în încheierea Pseudoantropikos ului, autorul ne devoalează (indirect) crezul său ideologic cultural și artistic eminamente postmodern: ”Volumul de față aduce cititorului un amalgam de provocări pentru minte și inimă, într-un melanj pastelat, susținut pe tot parcursul de împletitura a trei filoane esențiale: auto-ironie, umilință și duioșie.” (p. 5).  Definitorii pentru gândirea de tip postmodern sunt chiar cele declarate de autor: amalgamul provocator, melanjul surprinzător și triadicitatea/ tridimensionalitatea abordărilor. Recunosc, pe parcursul lecturării microeseurilor și ficțiunilor literare nu am găsit clamata autoironie și nici umilință sau duioșie… Probabil trebuie să-mi schimb dioptriile. Nimic despre titlul și coperta cărții, deși, în interpretarea mea, ambele vor să sublinieze ralierea clară la postmoodernism. Asta face, oarecum, notă discordantă față de   atașamentul autorului față de un tradiționalism local definit mai mult geografic decât  cultural. Dar, până la urmă, și asta face parte din amalgamul postmodernist. Postmodernul avant la letttre Spinoza a făcut o Etică more geometrico, în timp ce M. Băduț face o Eseistică more tecnico.  Și o ultimă speculație referitoare la metoda quijotică practicată de autor care se luptă (quijotesc) cu morile de cuvinte ale limbii române: Cervantes și-a scris opera sa capitală (Don Quijote de la Mancha) înainte de a împlini 50 de ani, iar inginerul literat Băduț își scrie a doua sa carte la 48 de ani. Cu siguranță, statisticienii faptelor de cultură ar putea trage o concluzie (pe un eșantion reprezentativ, of course) referitoare la vârsta la care creativitatea autorilor se află la cote maxime și năvălește irepresiv pe bloguri, în edituri și în librării.

 

ANEXE

 

Despre autor

 

Mircea Băduț (n. 15 noiembrie 1967) este absolvent al Facultății de Electrotehnică, Universitatea din Craiova. În prezent este consilier informatică la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Vâlcea și redactor colaborator la diferite publicații de informatică. A publicat: Bazele utilizării și programării calculatoarelor electronice (în colaborare cu Cristina Băduț, Editura ADIAS, Ramnicu-Valcea, 1994), Calculatorul personal (în colaborare cu Cristina Băduț, Editura Conphys, Ramnicu-Valcea, 1995), Informatica pentru manageri (Editura Teora, București, 1999), Bazele proiectarii cu MicroStation (Editura Albastra, Cluj-Napoca, 2001), Bazele proiectarii cu Solid Edge (în colaborare cu Mihai Iosip, Editura Albastra, Cluj-Napoca, 2002, 2003), Informatica în management (Editura Albastra, Cluj-Napoca, 2003), GIS – sisteme informatice geografice: fundamente practice (Editura Albastra, Cluj-Napoca, 2004, 2007), Fictiuni primare (Editura Conphys, Ramnicu-Valcea, 2006), Sisteme geoinformatice pentru administratie și interne (Editura Conphys, Ramnicu-Valcea, 2006), Sisteme geoinformatice (GIS) pentru electroenergetica (Editura Polirom, Iasi, 2008) și Fictiuni familiare (în colaborare cu Anca Badut, Editura Conphys, Ramnicu-Valcea, 2011). Semnează numeroase articole în reviste românești de profil (CHIP, Net Report, PC World, CAD Report, Hello CAD FANS, ComputerWorld, PC Report, PC Magazine, My Computer, Tehnica & Tehnologie), majoritatea pe teme de proiectare asistata de calculator (CAD/CAE/CAM/PDM, GIS). A scris unsprezece cărţi de informatică, peste trei sute de articole tehnico-ştiinţifice pentru reviste din România (şi câteva din Europa), traduce articole pentru revista Science in school, publicaţie EIROforum / EMBL (2011-2014). Participă cu lucrări la câteva zeci de conferinţe / simpozioane tehnico-ştiinţifice din România şi din Europa. A publicat proze SF scurte în Almanahurile Anticipaţia (1997) şi Science-Fiction (2007, 2008), şi în revista Helion (Timişoara), două eseuri în publicaţia Dilema veche (2007, 2013). A debutat cu volum de proză (ficţiuni şi eseuri): Ficţiuni Primare (2006) şi este coautor – alături de fiica sa – al cărţii Ficţiuni Familiare (2011), cuprinzând ficţiuni, eseuri şi poezii.

 

O bună descriere a ceea ce este și dorește să arate că este Mircea Băduț ar fi: inginer eseist, informatician antropolog, enciclopedist scriitor, cercetător programator, filosof literar, povestitor și traducător etc.

 

Mircea Băduț este și traducător. Redau aici un extras din traducerea unui interviu acordat de un fizician de la CERN, ca un posibil motiv (de natură educațională) care a determinat traducerea și publicarea interviului.  Mircea Băduț a tradus acest interviu: publicat în ”Science in School”:  ”…l-am întrebat pe profesorul Heuer dacă are vreun sfat special pentru cititorii noştri. „Să-i entuziasmezi pe elevi cu actuala programă de învăţământ este foarte dificil – dacă începi cu mecanica secolului 19 vei pierde instant 99% dintre ei. Pe când prezentarea ştiinţelor moderne poate ajuta mult.” Din fericire, el crede că se pot explica o mulţime de lucru şi fără matematică.

„De exemplu, eu am explicat mecanismul Higgs vorbind despre ziarişti. Desigur, pentru a înţelege complet mecanismul, elevii vor avea nevoie de matematică, dar asta o pot face şi ulterior. Pentru început trebuie să înţeleagă logica.” ” See more at: http://www.scienceinschool.org/node/4180#sthash.NcHZ8JoJ.PzlyLZBx.dpuf

 

Alte informații despre autor: http://www.europressgroup.ro/mircea-badut-a-143.html

 

 

Publicații literare

 

http://atelier.liternet.ro/articol/14843/Mircea-Badut/Intoarcerea-fratelui-risipitor.html

http://dilemaveche.ro/taxonomy/term/992 Dilema veche

 

 

Recenzii/ prezentări ale cărții DonQuijotisme AntropoLexice

 

http://www.helionsf.eu/mircea-badut/  (Georgică Manole)

http://www.luceafarul.net/viitorul-intr-o-ecuatie-de-mircea-badut (Georgică Manole, Luceafărul)

https://www.youtube.com/watch?v=J_fgv3JuTkw Radio România actualități (Valentin Protopoescu – audio) Aici este și textul prezentării: http://revistaliterara.radioromaniacultural.ro/2015/06/mircea-badut-donquijotisme-antropolexice-fals-tratat-de-antropologie/

http://www.agentiadecarte.ro/2015/04/a-aparut-volumul-%E2%80%9Edonquijotisme-antropolexice%E2%80%9D-de-mircea-badu%C8%9B/  Agenția de carte (reia textul de prezentare de pe copertă)

https://donquijotisme.wordpress.com/2015/05/16/serie-de-autor/ Prezentarea celor două volume: Întoarcerea fratelui risipitor și DonQuijotisme AntropoLexice, de către autorul însuși

http://fanzin.clubsf.ro/donquijotisme-antropolexice-de-mircea-badut-note-de-autor/ Autoprezentarea cărții

http://reteaualiterara.ning.com/profile/MirceaBadut Autoprezentarea cărții

http://revista-literatura-romana.blogspot.ro/2015/06/mircea-badut-ne-uimeste-cu-o-noua-carte.html

http://samanatorul.blogspot.ro/2015/04/mircea-badut-donquijotisme-antropolexice.html în Sămănătorul (reia textul de prezentare de pe copertă)

http://literaturapetocuri.ro/2015-donquijotisme-antropolexice-de-mircea-badut-editura-europress.html Literatura pe tocuri (reia textul de prezentare de pe copertă)

 

Tîlcul copertei

 

http://luceafarul.net/wp-content/uploads/2015/05/unnamed2.jpg

 

Din punctul meu de vedere autorul sugerează că se se pot compara merele cu perele, mai ales atunci când reușești să observi esențele lor asemănătoare, comune

 

 

Webografie

 

https://www.facebook.com/mircea.badutz Pagina de FB a autorului Mircea Băduț

http://mircea-badut.blogspot.ro/  Blogul de microeseuri al lui MB

http://www.roliteratura.ro/text/Liber-in-Labirint.html Unable to access the network

https://donquijotisme.wordpress.com/2015/05/16/serie-de-autor/  Autoprezentarea primelor doupă cărți Întoarcerea fratelui risipitor și Donquijotisme antropoLexice.

http://www.scienceinschool.org/node/4180 Traducere de Mircea Băduț a interviului cu directorul CERN

https://www.facebook.com/notes/mircea-badutz/din-fr%C3%A2nturi-reflexive/985978911425349?notif_t=close_friend_activity    ”Nu e firesc să te disociezi de ceva, criticându-l până la desfiinţare, fără să rămâi apoi disponibil pentru dezbaterile/ zbaterile care să rezolve acea chestiune”. (Publicat la 1 august și reluat la 22 august 2015)

http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/istoricul-ioan-piso-despre-dacii–adevaruri-tulburatoare-2012-sunt-bazaconii-comunistoide-fascistoide-apar-periodic-peisajul-subcultural-1_50aeb34a7c42d5a6639f4b7d/index.html#  Dacopatie, dacomanie și dacofobie

http://www.cunoastelumea.ro/demolarea-teoriei-romanizarii-cercul-vicios-al-jongleriilor-stiintifice-cititi-si-dati-mai-departe/  Patologie naționalistă dacă

http://www.cunoastelumea.ro/dacopatia-lui-dan-alexe-desfiintata-de-prof-mihai-popescu/#sthash.f3IthCKu.dpbs Dacopatia lui Dan Alexe desființată de un ”naționalist dac pursânge”

http://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/nu-dacii-nu-au-pierit-dar-nu-se-simt-tocmai-bine?utm_source=newsletter&utm_campaign=Adrian+Cioroianu%3A+Nu%2C+dacii+nu+au+pierit%2C%0A%09dar+nici+nu+se+simt+tocmai+bine&utm_content=Newsletter-245307-20150821 Cioroianu – echilibrează și calmează extremele, explicând calm cauzele fenomenelor dacopate și dacofobe

Primele două părți ale pseudorecenziei mele la cartea Dacopatia…. lui Dan Alexe

  1. https://liviudrugus.wordpress.com/2015/07/22/dan-alexe-deconstruieste-postmoderneste-printre-altele-temeliile-putrede-ale-nationalismului-romanesc-retrograd-ilogic-inutil-si-pagubos-partea-1-a-a-pseudorecenziei-despre/
  2. https://liviudrugus.wordpress.com/2015/08/11/dan-alexe-deconstruieste-postmoderneste-printre-altele-temeliile-putrede-ale-nationalismului-romanesc-retrograd-ilogic-inutil-si-pagubos-partea-a-ii-a-a-pseudorecenziei-la-car/

 

https://www.researchgate.net/publication/267701015_Ethics_as_Management_%28of_Everyday_Thinking_Feeling_and_Acting%29._A_Transdisciplinary_Social_Semiotics_Perspective  MSM / EMMY

https://liviudrugus.wordpress.com/2014/07/22/cuprinsul-cronologic-al-blogului-liviudrugus-de-pe-wordpress/

http://www.romaniaculturala.ro/articol.php?cod=13788 Don Quijote în oglinda criticii și dincolo de ea, de Rodica Grigore, în: România Culturală, 2009  ”după cum observă G. Călinescu, în Impresii asupra literaturii spaniole, „o dată cu Miguel de Unamuno, quijoteria devine, ca şi bovarismul lui Jules de Gaultier, indicele unei filosofii, filosoful spaniol luând nebunia lui Don Quijote în serios şi proclamând-o Weltanschauung.”

https://ro.wikipedia.org/wiki/Don_Quijote  Răzvan Codrescu: Don Quijote și Prințul Mîșkin – doi nebuni exemplari

http://www.calificativ.ro/Don_Quijote___Comentariu_Video-a22687.html Expunerea vieții lui Cervantes și prezentarea cărții/ romanului Don Quijote. Apărut în două etape (1605 și 1615). DQ nu vede sau nu vrea să vadă realitatea.

http://www.romlit.ro/noi_concepte-cheie_n_interpretarea_lui_don_quijote 1999, RomLit, Alexandru Paul Georgescu, Noi concepte cheie în interpretarea lui Don Quixote: ”la sfârsitul unui mileniu si la începutul altuia, Don Quijote se proiectează ca promotorul unui nou umanism si, prin extrapolare, ca apărător al demnitătii si creativitătii omului, cu noi arme si împotriva a noi primejdii si ispite. Nu-si pierde, ci își multiplică exemplaritatea și forța modelatoare. 

 

Prima trăsătură a luciditătii quijotesti o constituie sinceritatea, autenticitatea, seriozitatea ei. „Don Quijote se joacă de-adevăratelea”, afirmă cu drept cuvânt Nicolae Manolescu. Este, apoi o luciditate ordonată prin reguli (cavaleresti), pe care Don Quijote le asumă, dar le si schimbă, le inventează în chip „irepetabil si plin de fantezie”. De aci, caracterul ascendent, nobil, al joacăi. „Rar un jucător mai dezinteresat decât Quijote”. „Jocul lui este nelimitat”. 

 

În sfârsit, valoarea de actualitate a punerii în sistem. Politic, ea e evidentă: viciile sistemului de fier sunt încă de recunoscut si aspiratiile diamantine încă de apărat. Metodologic, proliferarea adevărurilor din Don Quijote nu se mai lasă prinse liniar, în relatie cauzală, cantitativă, ci global, în ansambluri calitative, în sisteme de valorizare. Am explicat în altă parte (Literatura hispano-americană în lumină sistemică, p. 38-71), ce si cum pot prelua estetica si critica literară din teoria matematică a sistemelor, din tipologie si modelare. 

 

(va urma)

 

 

Liviu Druguș,

Miroslava, Iași

 

22 august 2015

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: