liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Mihail Gorbaciov – groparul leninist al comunismului bolșevic sovietic rus expirat și al Imperiului răului (2)


 

(Prezentarea și pseudorecenzia cărții ”Amintiri. Viața mea înainte și după perestroika” de Mihail Gorbaciov (n. 1931), Editura Litera, traducere de Justina Bandol, cu o Prefață de Adrian Cioroianu, 651 pagini. Originalul în limba rusă  a apărut în anul 2013 sub denumirea de ”Naedine s soboi: vospominania i razmîșleniia”)

 

Notă: la fiecare dintre episoadele acestei pseudorecenzii voi relua sinteza în cel șapte puncte (sau mai multe, de la episod la episod) dar cu modificări ce au rezultat dintr-o relecturare a cărții, din realitățile momentului sau din dorința de a oferi o formulare mai clară. Cititorii pot face și o lectură separată a acestor punctări sintetice cu folosul de a vedea cum pot să se transforme niște texte în funcție de noile contexte, subtexte sau pretexte. Prima parte a pseudorecenziei se găsește la https://liviudrugus.wordpress.com/2014/05/09/mihail-gorbaciov-groparul-leninist-al-comunismului-bolsevic-sovietic-rus-expirat-si-al-imperiului-raului-1/

 

 

  • Mihail Gorbaciov – medicul curant al bolnavului imperialist sovietic a săpat adânc și temeinic o groapă pe măsura celebrului decedat. Este moartea Imperiului Răului o eroare medicală gorbaciovistă sau a fost sfârșitul firesc al unui sistem anacronic și împotriva naturii? Este o realizare măreață a gândirii medical-politice sovietice: simultan cu rețeta prescrisă pentru însănătoșirea bolnavului să pregătești nu doar certificatul de deces, ci și ceremonialul funebru.
  • Boris Elțîn (”Țarul Boris”) a coborât – în extaz și în adânc –  sicriul statului sovietic imperialist în groapa săpată de Gorbaciov. Un șir de președinți americani (Nixon, Reagan, Bush, Clinton) i-au cântat, fericiți, prohodul.
  • Vladimir Putin dorește cu ardoare întoarcerea mortului de la groapă. Rebotezarea fostului imperiu cu numele de Uniunea Euroasiatică sugerează clar că este vorba despre continuatoarea Uniunii Sovietice, dar și o contrapondere fermă și agresivă la adresa Uniunii Europene. Deputații putiniști îl acuză, în luna mai 2014 (http://www.mediafax.ro/externe/un-grup-de-deputati-rusi-cere-judecarea-lui-mihail-gorbaciov-pentru-destramarea-urss-12446188), pe fostul președinte al Uniunii Sovietice de impericid. Memorialistul Gorbaciov are doar cuvinte de ocară pentru ”veselul” Elțîn și doar cuvinte de laudă pentru nostalgicul Putin. Propunerea mea, din anii 90, este crearea de urgență și în mod temeinic a Uniunii Euroatlantice care să reunească (pentru început) Americile, Australia, UE, Japonia, Israel și Turcia
  • Dialog peste decenii între fostul director al CIA și președinte american George Bush (1981 – 1989) și fostul KGB-ist și premier-președinte rus Vladimir Putin (1999 – prezent). Va deveni oare o regulă ca directorii de servicii secrete să devină șefi de stat?
  • Mihail Gorbaciov ne deslușește – parțial, dar fundamental – poziția și rolul Ucrainei în imperiu, în afara acestuia și împotriva supraviețuirii imperiului. Concluzia mea: imperiul nu poate fi refăcut decât pornind de la fundamentele geopoliticii imperiale (Drang nach West!), pornind din Ucraina. De aici și importanța crucială pentru Occident și NATO de a nu recunoaște niciuna dintre modificările de frontiere făcute de Rusia prin forța armelor, a propagandei și a promisiunilor mesianice în teritoriile care definesc statul ucrainean.
  • Câteva interesante considerații perestroikiste personale despre gerontocrația feudală sovietică (De la Lenin la Gorbaciov) descrise de memorialistul Gorbaciov demonstrează că bolșevismul rus a fost un feudalism de stat cât se poate de primitiv, dar  care aspira la o modernizare industrială care să impună teamă și respect restului lumii.
  • Un istoric poet(ic) și un om politic amator – Adrian Cioroianu – îl descrie pe Gorbaciov ca ”inovator al Istoriei”. Consider metafora ca fiind exagerată. Gorbaciov este doar noul Lenin (cel din ultimii ani de viațăcare a pus sistemului creat de el un diagnostic destul de corect), care a propus și impus remedii neadecvate în vederea unei iluzorii însănătoșiri, apoi a tras o concluzie și a închis o paranteză (ambele triste pentru sistemul totalitar și imperial sovietic rus). Toate acestea s-au desfășurat într-un crâmpei de istorie umană. Acest crâmpei (o simplă paranteză istorică) a durat, din păcate,  peste 7 decenii.
  • Ucraina este descrisă în carte ca fiind teritoriul în jurul căruia s-au desfășurat evenimente importante în timpul revoluției bolșevice, în timpul celui de-al doilea război mondial, în fisurarea URSS ului, dar și în destrămarea definitivă a statului sovietic.  Nu în ultimă instanță se conturează și speranțele – trecute și recente – ale lui Gorbaciov de refacere a statului sovietic, speranțe legate de Vladimir Putin. Pentru Gorbaciov, Putin este șansa Rusiei de a redeveni imperiu cu impact mondial major. În triada puterii acestui secol (SUA + UE, Rusia, China) personal cred că se va aplica mereu principiul demonstrat în triumviratele romane: doi se aliază împotriva celui de-al treilea, cu gândul să-l slăbească pe partenerul rămas și să domine nestingherit mapamondul…

 

Cum se educau politrucii sovietici.  

Gorbaciov vrea să impresioneze cititorii din secolul 21 cu ”meritocrația” sovietică din anii 50, când fostul tractorist și absolvent a două clase de liceu, Gorbaciov, este admis la Facultatea de drept din Moscova. Studenția sa la Moscova a debutat nici mai mult nici mai puțin cu o întâlnire cu conducerea instituției de învățământ superior la care s-a înscris. Primul capitol al cărții ”Amintiri. Viața mea înainte și după perestroika” este intitulat ”Universitățile mele” pastișând un binecunoscut titlu al unei cărți (1923) scrisă de celebrului Maxim Gorki, fondatorul realismului socialist (decretat ca politică oficială în 1932), ajuns în nomenclatura burgheziei roșii, în pofida convingerilor nu tocmai ortodoxe ale fostului prieten al lui Lenin. (Iată una dintre aceste idei liberale formulate tranșant de Gorki: ”La numai două săptămâni de la victoria Revoluției din Octombrie el scria: „Lenin și Troțki n-au nici cea mai vagă idee despre drepturile omului. Ei sunt deja corupți de otrava murdară a puterii, asta se vede după lipsa de respect nerușinată față de libertatea cuvântului și față de alte libertăți civice pentru care a luptat democrația”. Scrisorile lui Lenin către Gorki din 1919 conțin amenințări: „Te sfătuiesc să-ți schimbi anturajul, vederile, acțiunile, altfel viața și-ar putea întoarce fața de la tine”. (cf. http://ro.wikipedia.org/wiki/Maxim_Gorki). Folosind același titlu ca și Gorki, Gorbaciov se insinuează pe profilul celebrului scriitor: pornit din sărăcie și ajuns în culmile gloriei, dar utilizând abil capacitățile sale intelectuale în slujba puterii protectare și recunoscătoare….  Ca și autoironicul Gorki, Gorbaciov a apelat la sintagma ”Universitățile mele” ca o ironie adusă principalei școli pe care a absolvit-o până la 20 de ani: școala vieții. ”Primii 20 de ani din viață i-am petrecut în Privolnoe, fără să ies din sat” (p. 40). În 1942, la 11 ani, fiind vreme de război, copilul Gorbaciov intră brutal în viața dură, renunțând la învățătură, după numai patru clase: ”am lăsat baltă școala” (p. 47). ”Învățătura am reluat-o în 1944, după o întrerupere de doi ani. Nu aveam nici un chef de ea” (p. 57). Datorită mamei sale, Gorbaciov devine mai mult un autodidact, satisfăcându-și mai mult propria curiozitate, dar reușind să devină un abonat la premii și distincții școlare. După cele opt clase făcute în sat (ajungând la 17 ani) au mai urmat doi ani de liceu, astfel că la 19 de ani Gorbaciov bătea la porțile învățământului superior. Capitolul dedicat perioadei universității propriu-zise este intitulat – intelectualist! – Alma mater.  Merită reținut modul ”meritocratic” în care a fost admis tânărul Gorbaciov la Facultatea de Drept  de la Universitatea Lomonosov din Moscova: ”… fusesem primit printre primii, chiar și fără interviu, ca să nu mai vorbim de examene. Probabil că toate au avut un cuvânt de spus: și ”originea muncitoresc-țărănească”, și stagiul în câmpul muncii, și faptul că trimisesem deja o cerere pentru a mă înscrie în partid, și desigur, diploma oficială. Cum a contat, probabil, și faptul că participam deja activ la viața obștească: eram secretarul organizației de Comsomol a școlii, membru al Comitetului Raional de Comsomol. În orice caz, eram un caz potrivit pentru ”optimizarea” alcătuirii sociale a colectivului de studenți. Așa erau vremurile pe atunci.” (p. 70).  Dacă ar fi să acceptăm faptul că toți absolvenții a două clase de liceu, cu stagiu în munca de tractorist în colhoz, cu origine socială ”sănătoasă”,  cu activitate pe linie politică și cu promisiuni de intrare în partid, așadar dacă acceptăm că toți acești absolvenți ar fi fost primiți fără examen  la facultate, probabil că fiecare facultate ar fi avut zeci de mii de studenți… Dar, probabil, cu o condiție: să fi avut referințe foarte bune de la KGB… ”Meritocrația” sovietică este descrisă, în continuare ,de autorul amintirilor: ”Am fost invitat la decanatul Facultății de Drept încă înainte de începerea cursurilor, pentru a face cunoștință, după câte înțelesesem. Am fost ântâmpinat frumos, pus la curent cu situația. Am aflat orarul, mi s-au dat toate informațiile pe care trebuiau să le știe studenții din anul întâi. Mi-am luat notițe, și tocmai măpregăteam să plec la căminul de pe Stromânka, în momentul în care am fost oprit de niște jurnaliști, care m-au rugat să merg câteva minute cu ei la plimbare. Am ieșit în Piața Manejului. Acolo se afla deja un grup de studenți  în anul întâi de la alte facultăți. Și pe fundalul Manejului și al Kremlinului, ne-au fotografiat. Poza a apărut în Komsomolskaia pravda pe 1 septembrie (1950 – nota mea)” (pp. 72-73).  Cu alte cuvinte, totul a fost atât de bine organizat, încât caracterul spontan al întâmplărilor a fost evident! Pentru cei care nu au cunoscut sistemul stalinist (în variantă stalinistă originală din anul 1950 sau sub forma pastișei ceuașiste din anii 80)  precizez că în acele timpuri calitatea de student la drept sau la jurnalism era posibilă doar prietenilor/ susținătorilor fervenți ai sistemului (pe linie de partid și pe linie de ”ochiul și timpanul”). Cu alte cuvinte, totul era regizat de ”servicii” la indicațiile prețioase ale Partidului… Iar ”meritocrația” democrat populară sovieto-comunistă și-a spus mereu cuvântul: în promovarea (în Siberia) a scriitorilor talentați dar ne-orientați, în izolarea gânditorilor cu oarecari grade de independență și a celor care țineau prea mult la demnitate, proprietate sau calitate…  Dar ”elogiul” adus sistemului educațional sovietic continuă cu și mai multă fervoare: ”Ce era remarcabil la facultatea noastră de drept? Faptul, cred eu, că oferea studenților cunoștințe bogate și multilaterale. Pe primul loc aș pune ciclul de cursuri de istorie – istoria și teoria statului și a dreptului, istoria doctrinelor politice, istoria diplomației; învățam apoi economie politică aproape la fel ca la Facultatea de Economie, studiam și istoria filosofiei, materialismul dialectic și istoric; logica; limbile latină și germană; în fine, o întreagă gamă de discipline juridice: dreptul penal și civil, criminalistică, medicină judiciară și psihiatrie, deptul procesual penal și civil, dreptul administrativ, financiar, dreptul colhozurilor, dreptul familiei și al căsătoriei, contabilitate și, desigur, dreptul internațional public și privat, organizarea statală și dreptul țărilor burgheze etc.” (p. 77). Pentru fostul politruc Gorbaciov toate acestea erau ”remarcabile”, dar nu spune  nimic despre îndoctrinarea forțată, despre înăbușirea oricăror tente critice sau ”deviante” de la linia oficială. Nu întâmplător, și după cele șase decenii care au trecut de la studenția sa, autorul pune accentul și prioritatea pe penal în detrimentul civilului, pe public în detrimentul privatului, pe socialiști și colhoznici (săteni agricultori) în detrimentul capitaliștilor și a burghezilor (orășenilor) industriași… Mai mult, după ce aduce elogii ”tradiției seculare a culturii ruse”, Gorbaciov ține să comunice și ceea ce era evident și binecunoscut: ”Bineînțeles, situația reală din universitate nu trebuie cosmetizată. Primii mei trei ani de facultate au coincis cu anii ”stalinismului târziu”, ai unei noi spirale a represiunilor, ai unei campanii deșănțate împotriva ”cosmopolitismului fără rădăcini” și a ”ploconelii în fața Occidentului, ai vestitului ”dosar al medicilor. Atmosfera era extrem de ideologizantă.” (p. 78). Curat remarcabil, într-adevăr! Iar Gorbaciov nu a fost, nicidecum, de partea represaților! Cu un mic bemol, adugat peste câteva pagini: ”Aș greși dacă aș spune că educația ideologică substanțială care se făcea studenților universității  nu ne atingea nicicum conștiințele. Eram vlăstare ale vremurilor noastre. Iar dacă o anumită parte a profesorilor, așa cum mi se pare azi, urma numai din oblgație ”regulile jocului”, noi, studenții, luam multe lucruri care ne erau prezentate la cursuri drept bune, cu sinceritate și convingere” (p. 80). Cu aceeași sinceritate și convingere a acționat mai apoi politrucul Gorbaciov  atunci când avea funcții de răspundere la nivel local, regional sau unional.  Ca și în zilele ceaușismului totalitar, dar și ca – în bună măsură – în învățământul românesc actual (după un sfert de secol de trecere la capitalism și educație ne-socialistă), este valabilă și acum caracterizarea făcută de Gorbaciov sistemului de educație de tip stalinist: ”Sistemul de învățământ făcea, s-ar fi zis, totul pentru a ne împiedica să ne însușim o metodă critică de gândire” (p. 81).  Leninistul reacționar Gorbaciov, cel care s-a prezentat lumii (și chiar a fost crezut în bună măsură) drept un democrat autentic și un umanist socialist demn de toată lauda, mărturisește care i-au fost temeliile gândirii sale actuale: ”… noi studiam profund lucrările lui Lenin. Asta ne îmbogățea mințile, căci ajungeam să cunoaștem ideile lui Vladimir Ilici însuși. Dar ne familiarizam de asemenea cu ideile oponenților săi, pe care, cum se și cuvine unui cercetător adevărat, el le cita pe larg în lucrările lui. … Lenin este un marxist înverșunat, ”cu tentă rusească”, adică și mai înverșunat. Leninismul era o corectare a marxismului originar, deși trebuie să avem în vedere faptul că azi oamenii l-au uita pe Marx cel de la început, cu căutările sale antropologice… ” (p. 81 – 82).. Cât marxism și cât leninism mai rămăsese în stalinism ne-o spune chiar Gorbaciov: ”Regimul stalinist se purta cu țăranii ca și cum aceștia ar fi fost niște iobagi” (p. 82).  Este, cred, singurul loc din carte în care se lasă loc caracterizării făcute nu numai de mine ci și de mulți alți analiști ai comunismului că acest sistem era, practic, unul feudal, înapoiat, vetust.

 

În pofida faptului că studentul Gorbaciov manifesta atitudini critice față de sistemul de predare (mă refer la episodul în care i-a trimis un bilețel de ”admonestare” profesorului care pur și simplu dicta dintr-o carte a lui Stalin), aceasta nu l-a împiedicat pe același student de la drept să devină un propagandist extrem de activ, chiar începând cu anul I…  când a devenit și secretarul organizației de Comsomol al anului I (1950), iar în 1952 a devenit membru al PCUS. Doritor de împliniri pe toate planurile Gorbaciov se căsătorește, în anul II de facultate, cu Raisa Maksimovna, pe atunci studentă la filosofie, pe care a iubit-o și respectat-o până la stingerea acesteia din viață.  Singurul lor copil, Irina, a fost născut (la 6 ianuarie 1957) de Raisa la vârsta de 25 de ani.

 

În încheierea acestui episod dedicat pregătirii universitare a lui Gorbaciov mai notez doar că titlul lucrării de diplomă a viitorului președinte al URSS a fost unul cu o puternică tentă leninistă (”Toată puterea Sovietelor” – Lenin): ”Participarea maselor la conducerea statului pe exemplul sovietelor locale”, dar care arată și interesul direct al lui Gorbaciov pentru conducerea treburilor statului feudal/ sovietic.  După absolvire, împreună cu alți 12 colegi Mihail Gorbaciov a fost trimis la Procuratura URSS, loc unde nu a fost primit datorită unei legislații de ultimă oră.  După mai multe oferte de serviciu, în final, eminentul student jurist optează pentru efectuarea stagiaturii orașul studiilor sale liceale: Stavropol.

 

Educația comunistă, limbajul de lemn și teama de a nu fi considerat un trădător al ”cauzei” este mai mult decât vizibilă în autocaracterizarea făcută de Gorbaciov:Desigur, familia dăduse principalul impuls moral evoluției mele ca personalitate. La formarea mea contribuiseră în bună măsură și școala, profesorii de acolo. Sunt recunoscător și colegilor mei mai în vârstă mecanizatori, care m-au ajutat să înțeleg sistemul de valori al unui adevărat om al muncii. Și totuși Universitatea din Moscova a fost cea care mi-a dat bagajul de cunoștințe și de repere spirituale care mi-au determinat alegerile în viață. Pot să spun cu toată fermitatea: fără acești cinci ani de studenție, politicianul Gorbaciov nu ar fi existat. Atitudinea intelectuală la care m-a înălțat Universitatea m-a scăpat pentru multă vreme de înfumurare și de o prea mare încredere în sine, m-a ajutat să rezist în perioadele cele mai grele ale vieții” (p. 115).  Tripticul familie-școală-societate (colectivul de tractoriști, în primul rând) nu putea lipsi din această autocaracterizare.

(va urma)

Liviu Drugus, Valea Adâncă-Miroslava, jud Iași                                  12 mai 2014

www.facebook.com/liviu.drugus

www.liviudugus.wordpress.com

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: